Celibatul mirenilor am auzit si eu ca nu este recomandat pentru ca e foarte greu de rezistat ispitelor. Dar cred ca ar trebui sa se faca o diferenta intre celibatul ales si cel impus. In cazul alegerii celibatului (cum se intampla in cazul calugarilor, sau al preotilor catolici), omul se presupune ca stie de la inceput la ce se inhama, e o hotarare personala pe care si-o asuma. Si cu toate astea, tot se mai intampla caderi. Cu atat mai mult, daca ramai vaduv de tanar sau te paraseste sotul/sotia, e mai greu sa-ti pastrezi celibatul pentru tot restul vietii, si poate e chiar inuman sa ti se ceara asa ceva. Chiar si pentru preotii care ajung in aceasta situatie cred ca este foarte greu, mai ales daca sunt tineri si mai au si copii mici de crescut.
Inafara de asta, ce faci daca esti vaduv/divortat si cu toate astea cazi in ispita? O lasi asa, sau te casatoresti cu persoana respectiva (presupunand ca e de sex opus, este apta de casatorie, nu e minora, nu e deja casatorita, nu e calugar/ita, etc)? Desigur, daca e cum am scris in paranteza (Doamne fereste), mai bine o lasi asa si te rogi sa fii iertat/a; daca nu... poate trebuie sa mai iei in calcul si alte aspecte; poate ca in cele din urma Dumnezeu le randuieste cum e mai bine pentru toata lumea..In cazul nostru , al mirenilor, cu siguranta Dumnezeu prefera sa ne recasatorim decat sa pacatuim. Dar, probabil, oamenii cu cat sunt mai credinciosi, sunt mai greu incercati...

În cazul în care eşti văduv şi cazi în ispită, o eventuală căsătorie nu remite păcatul curviei. Aceasta, deoarece, fiind un păcat de moarte săvârşit de un botezat, nu se poate remite decât în urma Tainei Pocăinţei.
În cazul în care eşti divorţat şi cazi în ispită, nu te poţi căsători, fiindcă eşti deja căsătorit. Divorţul civil nu are efecte asupra Tainei Căsătoriei, iar Biserica nu admite poligamia. Deci, tot la Taina Pocăinţei este bine să ajungi.
Noi nu credem că Dumnezeu le rânduieşte astfel încât să păcătuim. Motivul este acela al milostivirii Lui. El vrea ca toţi să ne mântuim, iar păcatul este exact ceea ce ne împiedică să o facem. Prin urmare, ipoteza că Dumnezeu ar rândui să practicăm curvia ca să fie bine pentru toată lumea trebuie rejectată îndată ce ne trece prin cap, ca fiind ispită diabolică. Este, însă, posibil altceva: Dumnezeu are o capacitate mereu surprinzătoare de a preface răul pe care l-am făcut în ceva spre binele nostru sau al altora. Altfel spus, este, în principiu, posibil ca Dumnezeu, văzând că am ales moartea prin păcatul curviei, să ne ofere încă o dată o şansă spre îndreptare, iar această şansă ar putea fi căsătoria, ca remediu al concupiscenţei.

asta numai in cazurile in care divorturile nu au avut un temei scriptural, adica adulterul.

Da, dar cateodata ne da sa facem alegeri grele. De exemplu, sa alegem intre slujirea Lui si o dragoste, intre o slujba (serviciu) si slujirea Lui (in sensul de credinta, nu neaparat de preotie), intre o iubire si profesie, etc. Iar noi, mai ales cand suntem tineri si nestiutori, facem de multe ori alegeri gresite. Alteori insa nu este vina noastra daca, de exemplu, ne casatorim, tineri fiind si indragostiti, cu cineva care nu merita dragostea noastra si mai devreme sau mai tarziu tradeaza juramintele facute la Sfanta Taina (sau nici macar nu apuca sa le faca, se eschiveaza, amana momentul si pana la urma nici nu mai ajunge la altar); si atunci, ramanem singuri si ne dorim sau poate chiar intalnim pe altcineva mai vrednic si mai potrivit din toate punctele de vedere; nici atunci nu putem considera ca ni s-a oferit a doua sansa?

Dacă suntem căsătoriţi şi întâlnim pe cineva mai vrednic, ori care ni se pare mai potrivit din toate punctele de vedere, aceasta nu înseamnă că ni se oferă a doua şansă, ci că ni se oferă o ispită. Oare ce ar spune soţia mea aflând că am găsit o femeie mai vrednică decât ea, ori mai potrivită ? Şi, mai important decât asta: oare ce ar spune Isus ? Nu ne putem mântui decât făcând ceea ce a făcut El: purtându-ne crucea şi unind crucea noastră cu crucea Lui. Celibatul este o cruce, căsătoria este altă cruce pe care trebuie să o purtăm.
Dacă, însă, nu suntem căsătoriţi, atunci înseamnă că suntem liberi să alegem. Să deschidem bine ochii şi să cercetăm dacă nu cumva ne înhămăm la jug nepotrivit.

... sau decesul consoartei. Recasatoria este permisa numai in urma decesului sotului/sotiei sau in urma divortului din pricina adulterului.

Nu mai vrednica decat sotia pe care o ai, mai vrednica decat una care te-ar fi parasit pentru altul...cu toate ca cine e in situatia asta, a doua oara sufla si-n iaurt... asta daca mai exista o "a doua oara"... Daca ai peste 40 de ani, ca barbat sau femeie, daca mai ai si copii, cu siguranta nu-ti mai trebuie, dar daca esti tanar si n-ai apucat sa ai copii, si te paraseste sotul/sotia sau moare, inseamna ca esti condamnat la singuratate pentru tot restul vietii? Asta e pedeapsa pentru ca te-ai insotit cu cine nu trebuia, sau poate pentru ca nu ai fost tu vrednic ca sot/sotie? Sau este o "chemare"? O sansa sa devii un slujitor mai demn al Lui? Dar oare El de asta are nevoie, numai de calugari? Nu are nevoie si de oameni care sa se inmulteasca si sa perpetueze specia?

Intrebari foarte pertinente carora le raspunde insusi Domnul Iisus in Evanghelia dupa Matei, cap.19, vers.12. Priviti ce zice Domnul nostru Iisus Hristos cu privire la fameni:

"Fiindca sunt fameni, care s-au nascut asa din pantecele maicii lor; sunt fameni, care au fost facuti fameni de oameni; si sunt fameni, care singuri s-au facut fameni pentru Imparatia cerurilor. Cine poate sa primeasca lucrul acesta, sa-l primeasca."

Aici Domnul arata trei feluri de fameni:
(1) impotenti congenital;
(2) eunuci - (dex);
(3) Bărbati care, prin voință statornică și exercițiu spiritual continuu, își înfrânează complet pornirea trupului, renunțând de bunăvoie la căsătorie sau la orice relații sexuale (dex), <pentru Imparatia cerurilor - n.a.>

Sper ca fratele nostru "teodoraianys" sa fie mai lamurit acum.
Domnul sa te binecuvanteze frate, si Sa-si faca desavarsit voia Sa in viata ta.

Dacă soţul (soţia) moare eşti dezlegat de căsătorie, care se defineşte ca legătură până la mormânt.
Dar, dacă te părăseşte, nu eşti dezlegat. Nici chiar dacă "dă divorţ". Cel puţin în Biserica Catolică, eu nu am auzit de legământul "la bine şi la rău, până când divorţul ne va despărţi".

Nu am spus despre căsătorie că este o pedeapsă, am spus că este o cruce. Desigur, ea este şi o chemare. Alta, însă, decât călugăria. De aceea, căsătoria seamănă cu un vot perpetuu, în felul în care călugării depun voturile perpetue cu ocazia tonsurii. Este chiar mai mult decât atât: să observăm că matrimoniul este Sacrament, pe când tonsura nu este Sacrament.
Acuma, să presupunem că eşti călugăr, dar, dintr-un motiv oarecare (de exemplu: prigoană comunistă) mănăstirea ta nu mai există. Fraţii tăi au fost dispersaţi, superiorul tău a fost arestat. Ai rămas complet singur. S-a întâmplat, s-ar putea întâmpla oricând, deşi nimeni, când intră la mănăstire, nu doreşte ca asemenea nenorocire să se petreacă. Altele au fost visurile tale, ţi-ai dorit o obşte care să preguste din viaţa îngerească încă de pe pământ, ţi-ai dorit să Îl lauzi pe Domnul cu fraţii tăi, ţi-ai dorit să te bucuri de o biserică frumos împodobită, înconjurată de o grădină cu flori pe care să le îngrijeşti tu şi pe care, privind-o, să ai mereu înaintea ochilor preînchipuirea grădinii raiului. Dar acum, visul acesta e spulberat. Nu mai ai nici fraţi, nici biserică să slujeşti zilnic, nici grădină, nimic. Să însemne, asta, că eşti dezlegat de voturile călugăriei? Nu, ci înseamnă că rămâi în starea pe care ai ales-o liber. Eşti călugăr, chiar dacă va trebui să munceşti ca necalificat pe un şantier, chiar dacă ai să îmbătrâneşti singur, într-o garsonieră sau un azil laic de bătrâni. Nu trebuie să îţi pierzi speranţa că, poate într-o zi, episcopul tău, sau un urmaş al lui, te va chema pe tine şi pe fraţii tăi risipiţi şi îţi va spune: "reclădiţi aşezământul care vi s-a dat vouă. Îngrijiţi din nou grădina Domnului !". Şi numai aşa, chiar dacă ziua aceasta nu va veni niciodată, ai să poţi adormi în nădejdea învierii.

Numai divortul din pricina de adulter este ingaduit de Dumnezeu.

Domnul Iisus Hristos: "Iar Eu zic voua ca oricine va lasa pe femeia sa, in afara de pricina de desfranare, si se va insura cu alta, savarseste adulter; si cine s-a insurat cu cea lasata savarseste adulter." Matei 19:9)

Ingaduit nu inseamna obligat. Cine poate ierta, cine poate trece iertand peste aceasta este induhovnicit. Cunosc personal un caz, care, iertandu-se reciproc, au acum o familie mult binecuvantata. Dumnezeu ia binecuvantat iar Duhul Domnului se odihneste peste casa aceea.