reforma protestanta
 

Care sunt cauzele si urmarile reformei protestante?

Depinde prin ce prizma privesti lucrurile

Cauze ar putea fi
-Coruptia Bisericii Catolice,
-Traficul de indulgente
-Framantarile lui Martin Luther cu privire la credinta si mantuire duc la o interpretare proprie a Scripturii
- Luther compune 95 de teze ale reformei

Consecinte,
-Luther este excomunicat de BC
-Isi infinteaza o proprie "biserica" basata pe teoria "Sola Scriptura"
-Apar si alti reformatori
- in timp miscarea de reforma a dat nastere unui val de reforme si re-re forme formand un conglomerat de secte crestine si pseudo-crestine care se faramiteaza pana in ziua de azi

Intervenţia divină prin Reformă a fost surprinzătoare, dar din perspectivă biblică ea a fost departe de a fi suficientă. Aici stăm în faţa întrebării dacă reformatorii, în totalitate fii ai bisericii romane, au înţeles cu adevărat că era necesar un nou început, pentru că acest sistem nebiblic şi lumesc nu mai era reformabil. Într-un fel s-a potrivit atunci, pe de-o parte, cuvîntul profetic din Ieremia: „ Desţeleniţi-vă un ogor nou, şi nu semănaţi între spini! ” (cap. 4, 3), iar pe de altă parte, s-a potrivit şi proorocia: „ Am voit să vindecăm Babilonul, dar nu s-a vindecat! Părăsiţi-l şi haidem... ” (cap. 51, 9). A fost un exod, o ruptură, ca şi cum ai auzi un glas strigînd din cer: „ Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! ” (Apoc. 18, 4).

Reformatorul Martin Luther a înţeles corect sensul cuvintelor pe care apostolul Ioan le-a vestit în Numele Domnului: „ pentru că negustorii tăi erau mai marii pămîntului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta, şi pentru că acolo a fost găsit sîngele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost înjunghiaţi pe pămînt ” (Apoc. 18, 23-24). Tot aşa, el a înţeles şi sensul cuvintelor proorocului Ieremia: „ Babilonul era în mîna Domnului un potir de aur, care îmbăta tot pămîntul; Neamurile au băut din vinul lui; de aceea au fost neamurile ca într-o nebunie ” (cap. 51, 7). Totuşi reformatorii nu au făcut o străpungere spre creştinismul primar. De fapt au fost reformate unele lucruri, altele au fost schimbate sau anulate.

În primul rînd era vorba despre comerţul cu indulgenţe, despre rolul papei şi despre stările mizerabile în general. Străpungerea spre o mărturie puternică, potrivit căreia omul este neprihănit doar prin har, prin credinţa în Mîntuitor, a format apogeul scriptural. A fost o străpungere propriu-zisă, au fost rupte zăvoarele închisorii babiloniene. Dar, pe de altă parte, au fost preluate învăţături care sînt cu totul nebiblice şi tipic catolice. Aşa-zisele sacramente, de exemplu, au fost reduse, botezul copiilor a fost preluat ş.a.m.d.

Ai omis ceva foarte important. Daca "Reforma" n-ar fi fost sustinuta politic din dorinta de indepenenta politica fata de Roma, care se putea traduce numai si numai prin indepenenta religioasa, ea ar fi esuat fara doar si poate. Reformatii si cei care le-au urmat n-au fost cu nimic mai buni in esenta decat catolicii, a fost nevoie doar de o noua religie pentru o noua politica. "Apogeul scriptural" de care vorbeste Maleahi n-a fost decat o alta aberatie doctrinara, cu nimic mai prejos decat comertul cu indulgente. In chestiunea asta a castigat cine a vandut mantuirea mai ieftin, romano-catolicii o dadeau pe bani, reformatii au promis-o perfect gratuit, "prin credinta". Asta nu inseamna ca reformatii au fost scutiti de plati si daruri catre biserica reformei, banii s-au luat doar prin alte cai, mai tarziu s-a introdus zeciuiala (alta aberatie protestanta), etc.

Din mişcările înnoitoare şi reformatoare au rezultat diverse comunităţi libere. Din cauza greşelilor omeneşti au existat devieri şi amestecuri, ceea ce nu ne îndreptăţeşte să respingem lucrarea infailibilă a lui Dumnezeu. Scopul şi sensul fiecărei treziri erau de a aduce Biserica mai aproape de starea creştinismului primar. Aşa cum a fost Duhul lui Dumnezeu lucrător în fiecare mişcare, tot aşa a fost El lucrător şi la aşa-numita mişcare „ penticostală” , unde a avut loc, din nou, o revărsare a Duhului, pe care au trăit-o credincioşii neprihăniţi şi născuţi din nou.

Imediat după cel de-al doilea război mondial, în mai 1946, a început în S.U.A. o mişcare puternică de trezire printr-un predicator simplu şi smerit, William Branham (†1965). Reverendul Gordon Lindsay, martor ocular timp de mai mulţi ani, relatează în cartea sa „ William Braham, un om trimis de Dumnezeu” , că Dumnezeu a lucrat prin slujba acestui predicator aceleaşi minuni şi semne care s-au întîmplat în zilele lui Isus Hristos şi ale apostolilor: orbii au primit vederea, şchiopii au putut umbla din nou, chiar bolnavii de cancer în stadiu avansat au fost vindecaţi. În ediţia a doua a cărţii pe care a editat-o la vremea sa editura „ Mehr-Licht ” , din Hamburg, este tipărită pe pagina a patra şi scrisoarea episcopului german al bisericii evanghelice-lutherane, D. Dr. Dibelius către traducătorul şi preotul M. Gensichen: „ Vă mulţumesc din inimă pentru bunăvoinţa prin care ne-aţi trimis această broşură interesantă despre evanghelistul William Branham, pe care aţi tradus-o aşa de curgător. Această metodă, care este folosită de americani, nouă ne este încă oarecum străină. Dar probabil este bine, că se aduce un alt duh în practica noastră de evanghelizare. Dealtfel eu sînt de acord cu planul dumneavoastră de a-l invita pe Branham şi în Germania.”

Această slujbă supranaturală şi legitimată a fost un impuls pentru un mare număr de evanghelişti care au apărut mai tîrziu cu o lucrare asemănătoare. Astfel au apărut multe comunităţi evanghelice, ca, de exemplu, «Asociaţia oamenilor de afaceri ai Evangheliei pline»; chiar şi mişcarea charismatică şi alte diferite orientări şi-au făcut apariţia. La o privire mai atentă observăm însă că încurcătura religioasă este azi mai mare ca niciodată. Se spune: „ Aici este Hristosul! Acolo este Hristosul! ” Însă nu s-a format nici o biserică întru totul asemănătoare, în învăţătură, în practică, printr-o confirmare divină, cu aceea care trebuie să existe conform Scripturii. Acum, la sfîrşitul timpului noutestamentar, este necesară o lucrare puternică de încheiere a Duhului, prin care Biserica ajunge la desăvîrşire. Scopul divin este de a face sfîrşitul la fel ca începutul. Aşa cum a lucrat Hristos la început, aşa o va lucra El şi la sfîrşit.

Fiecare cu parerea lui, dar eu nu prea cred in autenticitatea unor astfel de proroci autodeclarati, cred insa ca Hristos a infintat Biserica Sa pe temelia Apostolilor si cred ca toate dogmele care s-au format in aceasta Biserica infintata de apostoli,sunt lucrari ale Duhului Sfant si totodata forme de exprimare a inchinarii aduse lui Dumnezeu de catre oameni
Asa cum ai parafrazat tu, in vremurile din urma vor veni multi hristosi mincinosi care vor zice ca Hristos este la ei, chiar acest lucru il fac sectele neoprotestante,
Problema e ca orice neo-protestant acuza Biserica traditionala in necunostinta de cauza sau informandu-se din surse scrise tot de neo-protestanti, surse care distorsioneaza imaginea adevarata a Bisericii, aceea de lucratoare a tainelor lui Dumnezeu si revarsatoare a Harului Sau
S-a ajuns la acel individualism excesiv, in care Biserica, comunitatea este data la o parte si se formeaza o relatie sentimentala si teoretico-emotionala cu Hristos, pierzndu-se toata comuniunea prin Tainele Bisericii, prin Euharistie, prin marturisirea pacatelor, si formandu-se o "biserica" individualista , in interiorul fiecaruia, individul insusi fiindu-si propriul mentor si propriul talcuitor al Scripturii si a invataturii despre mantuire

DECI SA INTELEG CA URMARILE REFORMEI PROTESTANTE SUNT:
-aparitia unor noi secte
-aparitia indoielii in perceperea adevarului evanghelic
-scepticismul
-individualismu
...........

Depinde ce vrei sa vezi ca urmari. Urmarile ortodoxiei pot fi si ele:
aparitia unor noi secte
-aparitia indoielii in perceperea adevarului evanghelic
-scepticismul
-individualismu

-neghiobismul
-tembelismul , etc.

Da, putem continua la nesfirsit! Fiecare vede doar ce vrea sa vada, sau e capabil sa vada!