blestemul de sine
 

Buna ziua din nou.
Desigur stim ca blestemul de sine e considerat un pacat, este si pe lista cu care te duci sa te spovedesti. Dar oare cat este el de mare si ce repercursiuni poate avea?
De obicei il auzim la concetatenii nostri de o anumita etnie , care chiar obisnuiesc sa se jure "sa moara..." daca am furat sau mai stiu eu ce. Am putea crede in aceste imprejurari ca ei sunt cei mai cinstiti oameni, nu, din moment ce nu moare nimeni. Poate asa o fi, nu am nimic cu ei, in fine.
Dar ce se intampla cu oameni cat de cat civilizati, cu scoala, "dusi la biserica" care se blesteama pe ei insisi si pe familiile lor, prezente si viitoare, in situatii cand sunt incoltiti si acuzati pe drept sau pe nedrept, sau cand realizeaza ca au facut o greseala mare, etc> ( la modul : sa.... ca nu am stiut, sau nu am facut eu, sau am uitat, sau sa .... daca mai fac sau daca nu mai fac, etc). O facem pentru ca sa ne intarim argumentele, sau credibilitatea, devotamentul fata de o cauza, sau ca sa ne dezvinovatim, de ce? Sau pentru ca vinovatia e prea mare, sau responsabilitatea ne covarseste? sau pentru ca suntem impulsivi si nu gandim, iar ceilalti se pricep la maxim sa exploateze slabiciunile noastre si sa ne manipuleze?
Stim bine ca in Vechiul Testament, mai ales in cartile lui Moise, blestemele erau destul de frecvente, desi de cele mai multre ori veneau de la Dumnezeu si nu de la oameni.
Dar Noul Testament ce spune despre acest lucru, il interzice cu desavarsire? Stiu ca Domnul Hristos, a zis sa nu juram, poate blestemul (de sine) sa fie considerat o varaianta in extremis a unui juramant si deci, implicit e interzis (sau "nerecomandat?")
Ma scuzati ca nu stiu toate "reglementarile" din Noul Testament, dar aici "poruncile" nu sunt atat de dure si ferme ca in Moise ci au mai mult titlu de "recomandare". Cred ca mai multe reguli au fost impuse ulterior de catre Biserica decat a "impus" Domnul Hristos.
E evident ca cine se blesteama pe sine sau pe ai lui face o greseala, dar nelamuririle mele sunt:
1. de ce o face (ce il indeamna, care sunt cauzele)
2. cat de mare este pacatul, daca poate avea repercursiuni grave
3. ce se poate face pentru a-ti fi iertat sau daca pot fi "anulate" efectele acestuia cumva (adica e de ajuns sa te spovedesti sau trebuie sa citesti sau sa ti se citeasca ceva special? )
Pentru ca suntem tentati in momentul cand o facem sa zicem "ei si, e viata mea, ce daca mi-o blestem eu cu mana mea? " la fel cum zic probabil si cei care ideatizeaza sinuciderea. Intr-adevar e alegerea ta daca vrei sa te duci in iad sau pana atunci sa traiesti "iadul pe pamant", pentru ca in momentul cand spui despre tine astfel de lucruri insemana ca respectul tau de sine este sub nivelul marii. Ori, in aceste conditii n-ai cum sa traiesti bine.
Si da, intr-adevar, sa iti faci rau singur, sufletului si trupului, e un pacat mare, pentru ca altele nu-ti mai da Dumnezeu in viata asta. Am realizat lucrul asta vazand oameni batrani sau nu foarte care o viata intreaga si-au batut joc de corpul lor (si chiar si de animalele pe care le-au avut in grija), din "prea multa dragoste", indopandu-i /se peste masura, nafacand miscare din lene, neducandu-se la doctor din timp de frica (sau "de mila"), invocand motive precum lipsa timpului, a banilor, stresul etc, si ajungand la doctor intr-un moment cand din pacate nu se mai putea da timpul inapoi. Acum, oricati bani ai avea, pe bune, cum spunea un profesor, inima poti s-o schimbi dar toate vasele de sange din organism (care sunt afectate de ateromatoza, de exemplu) , nu, si atunci, asta e, patimesti pentru "pacatele tineretii". Iar cu sufletul probabil e si mai rau. Nimeni nu poate repara intr-o zi ce ai stricat tu intr-o viata.
Dar poate ca nu e asa grav. Poate e doar o vorba in vant si Dumnezeu nu tine cont de ce spun toti nesabuitii. Cine stie? Poate e cineva mai documentat in aceasta privinta.
va multumesc!

Nu jurămintele sunt interzise, ci jurămintele strâmbe. Adică, falsificarea adevărului. Jurăminte facem atâtea în biserică: la Botez, la căsătorie, la hirotonie.

Deci, am voie să spun "jur că, în acest moment, eu scriu un mesaj pe forum", dar nu am voie să spun "jur că sunt la Paris", din moment ce eu ştiu bine că sunt la Bucureşti.

Oare de ce tin eu minte ca a te jura e un pacat? Adica "jur ca scriu un mesaj pe forum" e un pacat deoarece cuvantul meu ( simpla mea afirmatie ) trebuie sa fie suficient.

Nu cred că aici vei găsi toate răspunsurile, însă iată un articol util aici

Să nu dai mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău (Ex 20, 16).

S-a zis celor de demult: "Să nu juri strâmb, ci să-ţi împlineşti juruinţele faţă de Domnul" (Mt 5, 33).

Acuma, cu privire la cealaltă întrebare: este minciuna materie gravă sau materie uşoară ? Răspunsul este: uneori minciuna este materie gravă, alteori este materie uşoară. Diferenţa este dată, în primul rând, de consecinţele minciunii.

Să presupunem că îmi dau întâlnire în oraş cu LaReine. Dar ea întârzie la întâlnire, spunându-mi că a aşteptat o grămadă ca să vină taxi-ul. În realitate, taxi-ul venise la timp, dar ea nu-şi terminase de făcut unghiile. Dacă ar fi adevărat că taxi-ul nu venise la timp, ar fi acesta un păcat grav ? Desigur că nu. Deci, în acest caz, minciuna este păcat uşor. Ne pare rău că venim cu tot felul de scorneli, dar spovada nu este necesară.

Acuma, să presupunem că, în cursul întâlnirii mele cu LaReine, afirm că am auzit un zvon public potrivit căruia soţul ei o înşeală. În realitate, eu nu am auzit absolut nimic de acest fel, iar pe soţul ei nu îl cunosc. Dar, dacă ar fi adevărat, lucrul ar fi un păcat grav, deoarece infidelitatea conjugală e materie gravă. Prin urmare, spovada este absolut necesară mântuirii mele.

Întrebarea iniţială nu privea, însă, minciuna în general, ci minciuna cu (auto)blestem. Deci, să modificăm un pic prima situaţie. În loc de "taxiul a întârziat" avem acum "taxiul a întârziat, să moară mama !" Vedem imediat că moartea cuiva, iar a mamei în mod deosebit, e un lucru grav. Prin urmare, această adăugire modifică materia, din uşoară devenind gravă.

În cazul al doilea, nu mai are nicio importanţă dacă spun "lumea vorbeşte că bărbatul tău te înşeală" ori dacă formulez "îţi jur pe viaţa mea că toată lumea din oraş vorbeşte că bărbatul tău te înşeală", fiindcă oricum e materie gravă.

" 33. Ati auzit ce s-a zis celor de demult: "Sa nu juri stramb, ci sa tii inaintea Domnului juramintele tale".

34. Eu insa va spun voua: Sa nu va jurati nicidecum nici pe cer, fiindca este tronul lui Dumnezeu,

35. Nici pe pamant, fiindca este asternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindca este cetate a marelui Imparat,

36. Nici pe capul tau sa nu te juri, fiindca nu poti sa faci un fir de par alb sau negru,

37. Ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decat acestea, de la cel rau este." (Matei 5)

Eu mă referam la punctul de vedere ortodox, nu heterodox. Despre cum interpretează adventiştii Sf Scriptură, ne-am lămurit de mult, s-auzim de bine !

Punctul de vedere ortodox acesta este:
http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti...spre-juramant/

Din tot ce ai scris, cred ca asta e cea mai relevanta idee, nu numai in legatura cu blesteme, ci in legatura cu multe.

Versetele sunt din biblia ortodoxa ...

Si nu le-am dat nici o interpretare.

Si ... nu sunt adventista ...

Dar, aceste detalii probabil ca sunt lipsite de orice relevanta in fata cuiva care le stie intodeauna pe toate ...

Sa fiti binecuvantat!

Blestemul de sine corelat cu minciuna, de genul "n-am furat eu, sa moare copilasii mei", dupa cum am mai spus, e caracteristic etniei rrome si daca a fost adoptat si de restul lumii, asta s-a intamplat cu cei care au un anumit nivel de "cultura" (sau incultura).
Topicul era despre oameni inteligenti ( sau culti) care in momente de slabiciune au tendinta de a se "autoblestema" la modul " sa moara familia mea ca n-am stiut, nu mi s-a spus, am uitat": "sa ma trazneasca Dumnezeu daca am mintit sau am sabotat compania, etc", "sa ard in focul iadului daca te-am inselat" si nu mai dau exemple pentru ca nu e bine, nu vreau sa declansez vreo energie negativa, Doamne Fereste.
Iar faptul ca Dumnezeu a blestemat inca de la inceput pe Adam si Eva nu ne indreptateste si pe noi oamenii sa ne blestemam unii pe altii sau pe noi insine.
Ceea ce urmaream eu era sa aflam de ce acesti oameni ajung sa faca asa ceva, pentru ca in opinia mea de aici si pana la a-ti dori moartea sau a ideatiza sinuciderea mai e doar un pas.
Nu e o doar o minciuna nevinovata sau din contra, "premeditata", intarita prin blestem ca sa para mai credibila.