Cel mai mare "idiot" care a trait pe pamant !
 

Auzit-ai povestea celui mai mare idiot de pe pământ? Se spune că trăia odată într-un oraş, un om mare idiot. Indiferent ce făcea, indiferent ce spunea – oamenii râdeau mereu de el. Chiar de ar fi spus ceva adevărat, ceva frumos, ceva înţelept, lumea începea a râde chiar de la primele lui cuvinte… că doar era cunoscut ca fiind idiotul fără seamăn al oraşului.
Ajuns în pragul deznădejdii, urmărit de gânduri sinucigaşe, omul nostru a mers la un bătrân înţelept. Nu mai putea suporta. Ori îi spunea bătrânul o cale de rezolvare, ori îşi lua viaţa.
Bătrânul, zâmbind, l-a asigurat că nu e o problemă aşa de grea. Nu trebuie decât să meargă înapoi şi orice spuneau ceilalţi, el să pună sub semnul întrebării. Dacă cineva ar fi spus “ce frumos e asfinţitul”, el imediat să întrebe unde e acea frumuseţe, ce este frumuseţea, cum o poate dovedi, e o prostie să spui că există frumuseţe pe lume, nu poate fi dovedită, nu poate fi atinsă. Dacă ar fi spus că muzica este “dătătoare de extaz” el să întrebe ce e extazul, cum îl definesc, să conteste existenţa muzicii, e doar zgomot. 7 zile de negativism, de contestat, de pus întrebări la care nu se pot da răspunsuri despre dragoste, extaz, viaţă, moarte, Dumnezeu, etc. după care să se întoarcă înapoi la el.
După cele 7 zile, prostul se întoarse la înţelept, urmat de multă lume. Avea o cunună pe cap şi era frumos îmbrăcat. Faţa lui radia fericire. Urmând poveţele bătrânului a lăsat lumea cu gura căscată. Era privit acum ca un mare filosof, un mare gânditor. Orice ar fi spus ceilalţi oameni, el transforma acel lucru într-o întrebare şi devenea complet negativist. Iar trucul a funcţionat atât de bine încât acum toţi ceilalţi doreau cu ardoare să îi devină discipol.
Oare de câte ori în viaţa noastră am ajuns, la fel ca omul din povestea noastră, să punem sub semnul întrebării lucruri importante ce nu pot fi înţelese cu mintea ci doar cu inima? Oare de câte ori am negat existenţa acestor lucruri pentru că mintea noastră ne spunea că nu există aşa ceva? Oare de câte ori ne-am îndepărtat de adevăratul miracol al vieţii doar pentru a face faţă traiului de zi cu zi după etaloanele şi la standardele din zilele de azi?

Povestioare cu si despre copii. . .
 

Un copil de 4 anişori stătea în vecini de un bătrân a cărui soţie murise de curând. Copilul, văzând bătrânul plângând în curtea casei, s-a apropiat şi s-a aşezat la pieptul lui. Când mama lui l-a întrebat ce a făcut la vecin, copilul a răspuns:
- Nimic, l-am ajutat numai să plângă.

Profesoara D.M. studia cu grupul ei din clasa întâi un tablou cu o familie. În tablou era un copil, care avea părul de altă culoare decât restul membrilor familiei. Unul din copiii din grup sugeră că acel copil din tablou era adoptat.
Atunci, o fetiţă din grup spuse:
- Eu ştiu totul despre adopţii pentru că eu sunt adoptată.
- Ce înseamnă să fii adoptat? întrebă un alt copil.
- Înseamnă că tu creşti în inima mamei tale, în loc să creşti în burta ei, a spus fetiţa.

J. încerca să reuşească să obţină un loc in echipa de fotbal a şcolii. Mama lui ştia că băiatul pusese suflet în asta şi se temea că nu va fi ales. În ziua în care locurille au fost repartizate, Jaime ieşi alergând cu ochii sclipind, mândru şi emoţionat.
- Ghiceşte mamă, strigă şi apoi spuse cuvintele care au rămas ca o lecţie pentru mama lui. Am fost ales să aplaud şi să animez.

Un copil de 10 ani stătea în faţa unei vitrine a unui magazin de pantofi pe stradă, desculţ, privind prin fereastră şi tremurând de frig. O doamnă se apropie de copil şi îi spuse:
- Micuţul meu prieten, la ce te uiţi cu atâta interes prin fereastra asta?
- Îi ceream lui Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns copilul.
Doamna l-a luat de mână şi au intrat în magazin. Ceru vânzătorului o jumătate de duzină de şosete pentru copil. Întrebă dacă i-ar putea da un vas cu apă şi un prosop. Vânzătorul îi aduse ceea ce i-a cerut. Ea luă copilul în spatele magazinului, îi spălă picioarele şi i le-a şters. Atunci vânzătorul sosi cu sosetele. Doamna îi puse o pereche copilului şi îi cumpără o pereche de pantofi. Restul de şosete i le dădu copilului. L-a mângâiat pe cap şi i-a zis:
- Nu e nicio îndoială că acum te simţi mai bine micuţule!
Când ea se întoarse ca să plece, copilul o prinse de mână şi, privind-o cu lacrimi în ochi, o întrebă:
- Dumneavoastră sunteţi soţia lui Dumnezeu?

Cu trecerea anilor ne pierdem inocenţa, care nu este altceva decât înţelepciunea pe care ne-a dat-o în dar Dumnezeu. Dacă privim viaţa cu ochi de copil, s-ar putea să înţelegem mai bine acest joc de a trăi şi a evolua.

Concertul
 

Când luminile din încăpere s-au stins şi concertul era pe cale să înceapă, mama s-a întors la locul ei şi a descoperit că fiul său dispăruse.
Dintr-o dată, cortinele au fost date la o parte şi lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scenă.
Îngrozită, mama văzu că băieţelul ei se aşezase la claviatura, apăsând pe clape şi alegând cu grijă notele cântecelului „Twinkle,Twinkle Little Star”. În acea clipă, marele maestru pianist şi-a făcut intrarea în scenă, a mers repede la pian şi i-a şoptit băiatului la ureche: „Nu te opri. Continuă să cânţi”.
Apoi, aplecându-se, Paderewski şi-a întins mâna stângă şi a început să completeze melodia, adăugând partea de bas. După puţin timp, şi-a întins şi mâna dreaptă, de cealaltă parte a băiatului şi a adăugat un acompaniament cursiv. Împreună, bătrânul maestru şi tânărul ucenic au transformat o situaţie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasă, într-o experienţă extraordinar de creativă. Cei din public au fost atât de fascinaţi, încât nu şi-au putut aminti ce a mai cântat marele maestru după aceea. Şi-au amintit doar de piesa clasică: „Twinkle, Twinkle Little Star”.
Poate că aşa stau lucrurile şi cu Dumnezeu. Ceea ce poţi realiza doar de unul singur este puţin probabil ceva demn de a fi reţinut. Ne dăm silinţa să fim cât mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzică frumoasă şi armonioasă. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vieţii noastre poate fi cu adevărat frumoasă.
Data viitoare când îţi propui să faci lucruri măreţe, ascultă cu atenţie. S-ar putea să auzi vocea Maestrului, cum îţi sopteşte la ureche: „Nu te opri. Continuă să cânţi”.
Fie să-i simţi braţele în jurul tău şi cum te ajută să-ţi transformi micile încercări în adevărate capodopere. Ţine minte, Dumnezeu nu îi cheamă pe cei pregătiţi, ci mai degrabă, îi pregăteşte pe cei „chemaţi”.
Viaţa se masoară mai exact prin vieţile pe care le atingi, şi nu prin lucrurile pe care le dobândeşti.
Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze şi să fie mereu alături de tine! Şi ţine minte:
„Nu te opri. Continuă să cânţi”.

O libertate anosta
 

A fost odată ca niciodată, un om. Trăia singur printre mulţi asemeni lui. Viaţa i se părea lipsită de sens şi de rost, şi asta cu toate că avea bani mulţi, casă frumoasă şi curată, mulţi servitori, etc. Adeseori se uita la servitorii săi. Îi părea rău de ei, simţea milă faţă de ei în inima sa, şi îşi spunea, ce grea trebuia să fie viaţa de sclav… El se bucura zi şi noapte de libertatea sa, de banii săi…. chefuia cu prietenii, avea femei frumoase, mânca mâncărurile cele mai alese.
Aşa îşi trăia el viaţa, în vreme ce servitorii lui duceau o viaţă grea… locuiau în case modeste, sărăcăcioase… zi şi noapte trebuiau să lucreze… aveau legi de-ale lor, un stil al lor de viaţă ce omului nostru i se părea greu de suportat, dar cu toate acestea, pe chipurile lor se întrezarea mai mereu un zâmbet.
Odată, la o petrecere, omul nostru s-a întâlnit cu un vechi prieten. Şi acel prieten, s-a uitat în ochii săi, şi l-a întrebat:
- Amice, care-i rostul vieţii tale?
Şi omul nostru nu a ştiut ce să îi răspundă…
Pe zi ce trece, aceste cuvinte îi răsunau tot mai des în minte… care era rostul vieţii sale…avea de toate, şi totuşi îi lipsea ceva. Nu reuşea să îşi dea seama ce îi lipseşte, şi astfel s-a dus să caute un sihastru, şi să îi caute povaţa.
A urcat din greu pe drumuri şi pe cărări rar bătute, prin hăţişuri întunecate, prin poieni pline de lumină, şi pe costişe abrupte şi îngheţate, unde fiece pas te putea duce jos în hău. Şi în final, a ajuns la grota unde locuia sihastrul…. A intrat înăuntru, s-a aşezat în faţa ascetului, şi l-a întrebat aşa:
- Ce îmi lipseşte mie, părinte?
Sihastrul s-a uitat în ochii săi, şi i-a spus:
- Îţi lipseşte un Stăpân…

Un cal deprimat se tolăneşte pe jos şi nu mai vrea pentru nimic în lume să se mai ridice.
Stăpânul disperat, nereuşind să-l convingă să se ridice, cheamă veterinarul.
Acesta, sosit imediat, examinează animalul şi zice:
“E foarte grav, singura soluţie sunt aceste pastile pe care i le vei da câteva zile; dacă nu reacţionează, trebuie eutanasiat.”
Porcul a auzit totul şi fuge la cal:
“Ridică-te, ridică-te, altfel se sfârşeste rău!!!”
Dar calul nu reacţionează şi dă încăpăţânat din cap.
A doua zi, veterinarul vine din nou să vadă efectul pilulelor:
“Nu reacţionează, mai aşteptăm o zi, dar cred că nu sunt speranţe!“.
Porcul auzind, fuge din nou la cal:
“Trebuie să te scoli, altfel vei păţi mari necazuri!”
Dar calul, nimic.
A treia zi, constatând lipsa progreselor, veterinarul îi cere stăpânului:
“Du-te după carabină, a venit timpul să-l scăpăm pe bietul animal de chinuri!”
Porcul fuge disperat la cal:
“Trebuie să reacţionezi, e ultima ocazie, te rog, ăştia sunt gata să te omoare!!!”
Calul se ridică, se scutură, face câteva mişcări de dans, o ia la fugă în galop şi sare câteva obstacole.
Stăpânul, care ţinea mult la calul său, foarte fericit îi spune veterinarului:
“Mulţumesc mult, eşti un medic minunat, ai făcut un miracol!
Trebuie neapărat să sărbătorim evenimentul!
Haideţi iute să tăiem porcul şi să facem o masă mare”
Morala? Uneori e mai bine să îţi vezi de treburile tale!

Stiu si eu o povestire asemanatoare dar cu o morala exact opusa:

„Privind prin gaura din perete, un soricel vazu pe fermier si pe sotia sa desfacand un pachet.
"Oare ce se afla acolo?" se intreba soricelul. A fost ingrozit sa vada ca in pachet era o capcana pentru soareci.
Intorcandu-se la ferma, soricelul dadu de veste tuturor despre ceea ce vazuse.
"Este o capcana pentru soricei in casa! Este o capcana pentru soricei in casa!"
Gaina a cloncanit, si-a ridicat capul si a spus:
"Domnule soarece, iti pot spune doar atat. Inteleg ca este o problema grava pentru dumneata, dar nu are nici o consecinta asupra mea. Nu pot fi deranjata de aceasta informatie".
Apoi soricelul se duse la porc si ii spuse: "Este o capcana pentru soricei in casa!"
Porcul a fost impresionat, dar a raspuns: "Regret domnule soarece, nu pot face nimic, poate doar sa ma rog pentru tine. Poti sa fii sigur ca esti in rugaciunile mele viitoare"
Soricelul s-a dus apoi la vaca si i-a si ei: "Este o capcana pentru soricei in casa!"
Vaca i-a raspuns: "Wow, domnule soricel, imi pare rau pentru tine, dar in ceea ce ma priveste pe mine aceasta capcana nu ma poate rani in nici un fel."
In cele din urma, soricelul s-a intors in casa foarte deznadajduit si s-a decis sa infrunte de unul singur capcana.
In acea noapte s-a auzit un sunet care vestea ca ceva fusese prins in capcana. Sotia fermierului se grabi sa vada despre ce este vorba, dar din cauza intunericului nu a vazut ca in capcana era coada unui sarpe mare si veninos. Asa ca acesta o muscase.

Fermierul se grabi cu sotia sa la spital, apoi o aduse acasa cu febra mare.
Toata lumea stie ca un bun remediu impotriva febrei este supa de pui, asa ca fermierul se duse si sacrifica gaina.
Cu toate acestea, starea sotiei sale se inrautatea.
Prietenii si rudele venisera sa stea cu ea, iar ca sa ii poata hrani fermierul taie si porcul.
Sotia fermierului nu se insanatosi si in cele din urma a murit. La inmormantare au venit atat de multe persoane incat fermierul a sacrificat si vaca pentru a-i hrani pe toti.
Soricelul privea acum prin gaura din perete cu multa tristete...

Morala: Toti suntem intr-o calatorie numita viata. Atunci cand auzi ca cineva are o problema si crezi ca nu te priveste, adu-ti aminte ca daca unul dintre noi este amenintat, noi toti suntem in pericol.”

Multumiri , Delia draga , pentru povestioara postata ! Amandoua povestioarele ne indeamna pana la urma la , DREAPTA SOCOTEALA , caci asa cum spunea bine Sf. Maxim Marturisitorul : "
Că prea mare între faptele bune este dreapta-socoteală, iar cele ce le face credinciosul se cuvine a le face după dânsa; că cele ce se fac fără dreaptă-socoteală şi fără scop, măcar bune de-ar fi, la nimic nu folosesc, ba uneori pricinuiesc şi vătămare."

Odata, pe cand ma aflam unde ma aflam [in India, n.ed.], un misionar strain a venit la mine si mi-a spus: “Sunteti un om bun, dar nu sunteti o buna crestina”.


I-am zis: “De ce?”


“Fiindca sunteti aici de atata vreme si vorbiti doar in engleza. Ce limbi ale bastinasilor ati invatat?”


I-am raspus: “N-am izbutit sa invat nici o limba a locului, fiindca calatoresc foarte mult dintr-un loc in altul. De indata ce invat un dialect, cei din jur incep sa vorbeasca altul. Am invatat sa spun doar ‘Buna dimineata’ si ‘Buna seara’. Nimic altceva”.


“Aaa, nu sunteti crestina. Cum puteti evangheliza?”


Atunci mi-am zis: “Doamne, da-mi un raspuns pentru el”. Am cerut aceasta din toata inima, si apoi i-am spus: “Ah, am uitat! Stiu cinci limbi.”


“Cu adevarat? Care sunt acestea?”


“Cea dintai limba este zambetul; cea de-a doua, lacrimile. Cea de-a treia este a mangaia. Cea de-a patra este rugaciunea, iar cea de-a cincea este dragostea. Cu aceste cinci limbi ma plimb in toata lumea.”


Atunci el s-a oprit si mi-a zis: “O clipa. Puteti sa repetati, ca sa notez ce ati spus?”


Cu aceste cinci limbi poti calatori in tot pamantul, si toata lumea va fi a ta.

Dragostea ramane si va ramane in veci de circulatie mondiala , caci avand dragoste , le avem pe toate cele bune si cu folos !
Din dragoste si iubire am fost creati si ni s-a aratat lumina , din dragoste suntem iertati de peste doua mii de ani . Cum intoarcem noi aceasta iubire ? Cred ca prin cunoasterea celor doua "limbi" la care faceai referire : LACRIMA si RUGACIUNEA ! Sunt doua "limbi" de mare folos pe drumul Pocaintei !
Multumiri Costel pentru povestioara !http://www.crestinortodox.ro/forum/i...cons/icon7.gif

Hablando de pelotas simbólicas y cuál es más valiosa, hay un otro cuento semejante ( en inglés) con la version you tube también. http://www.youtube.com/watch?v=BqBws...eature=related

The mayonnaise jar and the two cups of coffe

"A professor stood before his philosophy class and had some items in front of him on a table. When the class began, wordlessly, he picked up a very large and empty mayonnaise jar and put a tennis ball in it.

Then he proceeded to fill the remained space with golf balls. He then asked the students if the jar was full. They agreed that it was.

The professor then picked up a box of pebbles and poured them into the jar. He shook the jar lightly. The pebbles rolled into the open areas between the golf balls. He then asked the students again if the jar was full. They agreed it was.

The professor next picked up a box of sand and poured it into the jar. Of course, the sand filled up everything else. He asked once more if the jar was full. The students responded with a unanimous “yes.”

The professor then produced two cups of coffee from under the table and poured the entire contents into the jar, effectively filling the empty space between the sand. The students laughed.

“Now,” said the professor, as the laughter subsided, ” This jar represents your life. The tennis ball represent the most important thing in it: God.

The golf balls are also important things such as your family, your children, your health, your friends, and your favorite passions—the things that if everything else was lost and only they remained, your life would still be full.

The pebbles are the other things that matter in life like your job, your house, and your car, your money. The sand is everything else — the small stuff.”

“If you put the sand into the jar first,” he continued, “there is no room for the pebbles or the golf balls nor the tennis ball.

The same goes for life. If you spend all your time and energy on the small stuff, you will never have room for the things that are really important to you.
Pay attention to the things that are critical to your soul. Make time to talk to God, play with your children. Take time to get medical checkups. Take your partner out to dinner. There will always be time to clean the house and fix the disposal.

Take care of the tennis ball and the golf balls first, the things that really matter. Set your priorities. The rest is just sand.”

One of the students raised her hand and inquired what the coffee represented. The professor smiled. “I’m glad you asked. It just goes to show you that no matter how full your life may seem, there’s always room for a couple of cups of coffee with a friend.”

....y colorin colorado este cuento se ha acabado...