Nu stiu la ce poate sa duca aceasta discutie.

Un Subiect interesant ar fi ,ce ne facem cu teologii fara diploma? Si aici pe forum,vad ca sunt foarte multi care isi dau cu parerea in chestiuni teologice,fara sa aiba o diploma..
Eu si de acestia ma feresc,de ceilalti stiam subiectul,imi era clar...

Uite, daca luam cazul bisericii protestante, poti ajunge pastor si fara studii teologice. Chiar aici in orasul german in care traiesc exista vreo... cateva (eu stiu cel putin de 3) asociatii studentesti care tin dezbateri plenare ale Bibliei intre ei (deci intre studentii din acelasi grup religios) in fiecare weekend. Mai stiu si ca unii tineri studenti de la noi din parohie sunt din ce in ce mai atrasi de aceste discutii. Ei sunt la varsta la care vor sa se informeze, vor sa citeasca, dar mai ales vor sa-si exprime opinia.

Este oare acest lucru gresit? Nu este, atata timp cat iti exprimi opinia cu smerenie si ca o nedumerire, incercand sa-i asculti pe aceia care 1) sunt trimisi si au chemare spre a te invata; 2) sunt mai in varsta decat tine si deci probabil au auzit mai multe in viata lor.

La cealalta extrema este dupa parerea mea ascultarea oarba. Adica orice ti-ar spune cei din categoria 1 si 2, asculti. Aici e buba in societatile musulmane mai putin educate, unde foarte multi asculta de mullahi ca de litera legii. Ce auzi trebuie si el cumva filtrat. De aceea e recomandabil ca si noi, laicii, sa citim cat mai mult si sa ne fundamentam credinta si pe cunoastere. E adevarat: cel mai important e sa simtim iubirea si credinta inauntrul nostru; dar pentru a intelege macar instinctiv ce reprezinta aceasta iubire, cred ca ne trebuie cumva un etalon launtric.

Ma ierti,dar in ortodoxie e altfel.Ceea ce ai expus mai sus,este o tocatura ,unde ai pus protestanti ,musulmani si ortodocsi....

Cum e asta sa "intelegi instinctiv"? Si cum dobandim acel etalon launtric? Sau cum stim ca ce este inauntrul nostru reprezinta un ETALON?

I-am pus ca exemplu, nu ca regula. Am vrut pur si simplu sa arat ca aceste lucruri sunt considerate recomandabile in societati care traiesc in jurul nostru, nu ca eu sunt de acord cu ele :).

Nu am fost de acord cu concluziile enumerate de tine.. 1 si 2...

Pai oare atunci cand faci un bine, sau cand te duci la biserica si te spovedesti cu adevarat si primesti binecuvantarea duhovnicului nu te umpli de lumina si de bucurie? Mie din cand in cand mi se intampla asta. Atunci inteleg "instinctiv", fara sa fiu capabila sa pun asta in cuvinte, ca simt o parte din iubirea lui Hristos pentru noi. O simt cu adevarat adica, fara sa se intample in jurul meu minuni rasunatoare sau cataclisme.

Pentru mine, etalonul meu launtric zice asa: trebuie sa fiu mai buna maine decat am fost azi. Deci etalonul meu se schimba in fiecare zi, inclusiv ascultand si citind lucruri despre ceea ce e bine si ce e rau.

Din pacateaceasta atitudine pare sa se raspândeasca si in ortodoxie, mai ales in fostele tari comuniste.
Orice intrebare sau nedumerire are un tanar, este pus la zid de unii (chiar preoti) imediat, i se spune sa sculte.
Da, ar trebui sa invatam cat mai mlult, si din carti.
Cum spuneam, trairea si citirea ar trebui sa se hraneasca una pe alta.

Asa este. Citirea trebuie sa fie strans legata de traire. Mi-a placut ce spunea Paul Evdochimov: "Citind Biblia, Părinţii citeau nu texte, ci pe Hristos cel viu, şi Hristos le vorbea; ei se hrăneau din cuvântul Scripturii aşa cum se hrăneau cu pâinea şi vinul euharistic.

Teologia lor continua în planul sacramental, traducea în proprii ei termeni teofanii trăite. Astăzi, în locul gândirii Părinţilor, în locul focului vederii lor, asistăm prea adesea la o muncă de scribi aplecaţi cu scrupulozitate asupra textelor, pe care le purică plini de conştiinciozitate, făcând articole pentru dicţionarele teologice, dar nu teologie.

Grandioasa problematică a Părinţilor, spiritul lor creator, "poezia" lor .., lipsesc spiritului prozaic şi şcolăresc al timpului nostru. Problematica grandioasă a Părinţilor care vedeau devine ştiinţa scribilor cuminţi care citesc".

Mi-au mers la inima gandurile si experientele parintelui Teofil Paraian, legate de acest subiect: Studiile teologice - avantaje si dezavantaje.

In cazul sau, studiile teologice desi au constituit initial o experienta oarecum negativa, nu l-au impiedicat, dar nici nu au avut un merit fundamental in drumul parcurs, spre a deveni "duhovnicul bucuriei". A contat mai ales faptul ca a fost un om al rugaciunii, al relatiei vii si personale cu Dumnezeu si cu semenii.