Daca ai fi gustat putin din intelegerea apofatica a realitatii ai fi inteles usor.

Extazul spiritual este un efect secundar.

Intelegerea este Inainte-mergatoare. Bucuriile duhovnicesti sunt doar bonusuri.

Daca raiul este manifestare, atunci nu-L gasesti pe Buddha acolo.

Cand omul intelege aceasta nu mai vaneaza nicio stare care pare a fi buna, nu mai vaneaza bucurii/fericiri - nici pamantesti, nici ceresti.

Ci cauta la natura ultima a lucrurilor si fiintelor, se adanceste cu totul in Dumnezeu.

...cu exceptia bucuriei/fericirii de a ne arata/demonstra/desena cat de destept...si unic este...omul,carevasazica...parol.
http://static.fjcdn.com/pictures/Wha...37_5071868.jpg

Intelegere apofatica?
A realitatii?....

Esti sigur ca asta ai vrut sa spui, Florin?
P.S. Intelegere sau, mai degraba, cunoastere? A realitatii sau, de fapt, a Dumnezeirii?

Lui Florinel ii place sa se joace cu cuvintele asa cum ii place sa se joace si cu ideea de Dumnezeu.
Pana cand cuvintele isi pierd sensul sau logica.
Asta la el e "cunoastere apofatica".

"Intelegerea" unui fenomen este o forma de cunoastere indirecta. Este articulata/mediata de "imagini generice", de procese conceptuale.

"Cunoasterea", in acest context, ar fi o cunoastere directa, nemediata de cuvinte, fara suscitarea unor intelegeri conceptuale.

Cand pronuntam cuvantul "Dumnezeu" avem, de fapt, o intelegere, formata prin asocierea unor idei achizitionate anterior - gen "Persoana", "Creator", "Atotprezent"... Nu este o cunoastere directa.

Intelegerea este antemergatorul cunoasterii directe, non-conceptuale.

Initial avem intelegeri.

--------

Intelegerea apofatismului unui fenomen, este intelegerea faptului ca fenomenului ii lipseste o esenta ultima, care sa-l defineasca intrinsec.

O esenta imuabila care sa fie proprie acestuia si numai acestuia.

Ii spunem apofatism de la apophemi, care inseamna "a nega/a respinge", pentru ca ii negam aceasta esenta ultima de identitate. Negarea nu este una dogmatica ci bazata pe observatie si rationament.

Negarea unei esente identificabile a Lui Dumnezeu (in terminologia crestina "Esenta" este echivalentul "Fiintei") este preponderent dogmatica, dar are la baza totusi si o logica de bun simt - daca Fiinta poate fi continuta in ceva manifestat atunci isi pierde calitatea de Dumnezeu, observatii pertinente facute de Sf. Ioan Damaschin.

-------------

Prin intelegerea apofatismului unui fenomen, initial, avem o fina senzatie de "cadere in gol", de usurare pentru ca acolo unde ne asteptam sa gasim o esenta solida a identitatii, nu gasim de fapt nimic. Experimentam un "spatiu vast" fara forma, fara limite, atemporal.

Aceasta intelegere maturata este transmutata in cunoastere directa.

Aceasta nu inseamna ca fenomenul nu exista cu desavarsire.

Fenomenul exista, insa ca expresie a acestui spatiu atemporal, nu ca expresie a unei esente proprii.

Toate fenomenele compuse se transforma in altceva prin procese de asamblare si dezintegrare, tocmai pentru ca le lipseste o esenta proprie. Toate fenomenele "gliseaza" deoarece le lipseste o esenta imuabila.

-----------

Apa nu ar putea fi transformata in vin, sau doua paini in mii de paini daca apa sau painea ar avea o esenta proprie neschimbabila.

Cand accesam acest spatiu toate sunt cu putinta. Insa, atunci nu ne mai intereseaza sa ne jucam cu formele. Lasam copilaria si devenim oameni maturi. Liberi.


"Cautati si veti afla!"

"Cauta" presupune parcurgerea distantelor de la neintelegere la intelegere si de la intelegere la cunoastere.

http://funny-pics.co/wp-content/uplo...nfused-cat.jpg

Cred ca cea mai tare replica de pe topicul asta :24:

Se cheama "limbaj de lemn ideologic". Pe mine ma doare capul cand citesc asa ceva. D-l Oltean, se fumeaza sau se inhaleaza? Ca sa stiu si io, ca seamana cu Psilocybe. Si, spre deosebire de Psilocybe, pare legala.

Descoperirea vacuitatii fenomenelor, intradevar, este o senzatie tare, este o senzatie "cool". Cea mai tare - pentru cei dornici de adrenalina. Adevarul nu este plictisitor, ci fascinant, te lasa perplex.

Insa, este ecologic sa-l descoperi prin observatie, rationament, contemplatie. Numai asa, avem parte de o experienta stabila si profunda.

Simpla intelegere a faptului ca Fata Morgana nu are o realitate proprie siesi nu este suficienta pentru a fi considerata un act spiritual. Chiar daca este o descoperire minunata. A impletirii existentei cu non-existenta, manifestatului cu non-manifestatul.

Spiritualitatea incepe acolo unde constientizam acut efemeritatea proprie, efemeritatea lumii in general, cu toata manifestarea ei extrem de complexa. Acolo unde incepem sa ne temem de propria lancezeala si complacere in cele lumesti, in mirajul formelor de tot felul. Acolo unde ne lipim de Adevar asa cum un naufragiat se agata de o scandura in mijlocul unui ocean involburat. Atunci cand realizam ca fiecare clipa, fiecare zi, fiecare an ne apropie inexorabil de Marea Trecere.

"Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul."

Dar de cand vacuum/vacuitate (gol, vid) este acelasi lucru cu efemer (este si are insusirea de trecator)?
Ca lumea e trecatoare, ca fenomenele se inlantuie si se petrec, ca vesnicia nu e din lumea aceasta dinamica, schimbatoare - inteleg si accept.
Dar de unde, hodoronc pleosc, ca lumea sufera de vacuitate, de inconsistenta, de ...nimic?

Si acum o intrebare pentru tine ca ortodox (ca asa te prezinti, ortodox): Intruparea Fiului lui Dumnezeu este luarea vacuumului in ipostasul Dumnezeirii, spre a invesnici nimicul?
Sau luarea firii omenesti trecatoare, pieritoare, spre a o invesnici.

Ce a invesnicit Hristos prin Intrupare, prin Jertfa pe Cruce, Inviere, Inaltare si sederea la dreapta Tatalui: nimicul sau omul efemer? Ce voieste Domnul sa intoarca la Fiinta: nonexistenta (nimicul, absenta) sau omul care exista deja, ca parte a Creatiei, in ciuda faptului ca piere ca urmare a pacatului?

Daca Hristos Se jertfeste pentru a invesnici nimicul, atunci imi pare ca Il faci slujitor sau instrument al satanei.
Daca El Se jertfeste pentru a purta existenta trecatoare a omului (urmare a pacatului) in Lumina Neinserata a Vesniciei, atunci zic ca Il recunosti si marturisesti ca Fiu al lui Dumnezeu, Mantuitor al oamenilor muritori.

Cum ramane? Cum impaci acum Ortodoxia cu budismul? Ca nu prea vad sa fie cale de mijloc.