Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5028)
-   -   convertiri la ortodoxie (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=13807)

Timis1 18.09.2011 01:05:50

convertiri la ortodoxie
 
Sfântul nou-mucenic Ahmed – “mărturisitorul musulman” al lui Hristos

Ofițerul turc

Adevărul este că toți sfinții mor cu privirea ațintită la Înviere și credința neclintită în Iisus Hristos Cel înviat, Care stă de-a dreapta Tatălui Ceresc. Prin această credință în puterea Învierii, toți sfinții trec în viața lor prin orice rea-pătimire, chiar și prin moarte. Această credință de nezdruncinat a avut-o și un musulman, Ahmed, care dă mărturie despre Înviere și ne încredințează de prezența Sfântului Duh în Biserica creștinilor.

Sfântul Ahmed era turc de neam, cu credința musulman și a trăit spre sfârșitul veacului al XVII-lea în Constantinopol; nu era o persoană oarecare. Era ofițer la Înalta Poartă, om ce trăia în palatele Sultanului și secretar al Curții. Dregătoria lui era mare și presupunea cunoștințe și calități mari.

Ahmed nu era căsătorit oficial, dar trăia cu o roabă creștină, după legea musulmană. În casa lui avea două roabe creștine, rusoaice – una tânără și una în vârstă. Pe cea tânără o ținea ca femeie, iar pe cea bătrână ca slujitoare, lăsându-o să meargă în duminici și sărbători la biserica creștinilor. Când se întorcea acasă, ea aducea celei tinere anaforă și de multe ori și aghiasmă. Cea tânără, fără să se ferească de Ahmed, lua anafora și aghiasma. Când ea mânca anafura și bea aghiasmă, Ahmed simțea în chip minunat că din gura ei se răspândea o mireasmă negrăită. Această mireasmă îl pusese pe gânduri, de aceea îi cerea stăruitor să-i spună de unde provenea. „Aș vrea să-mi spui”, îi zicea, „ce mănânci câteodată, de iese din gura ta această mireasmă?”. Ea, neștiind ce se întâmpla, îi răspundea că nu mânca ceva care să aibă vreun miros aparte. Ahmed însă insista să afle de unde provenea acea mireasmă neobișnuită. Era întotdeauna aceeași. Curiozitatea lui devenea tot mai mare și era mâhnit pentru că nu putea să afle ce „mânca” roaba lui.

În sfârșit, creștina și-a dat seama că mireasma provenea de la anafora pe care i-o aducea bătrâna de la biserică și pe care o mânca. Atunci, cu multă sfială și frică, i-a explicat lui Ahmed fără înconjur, spunându-i: „Ceea ce eu mănânc, de la care tu simți bună mireasmă când stăm de vorbă, nu e altceva decât anafora pe care bătrâna mi-o aduce de la biserica creștină”. „Ceea ce îmi spui”, îi răspunse el, „este cu neputință și totodată straniu. Eu nu cred în spusele tale! Cum poate să se întâmple așa minune?” „Credința noastră”, îi răspundea ea, „este vie. Pentru noi, creștinii, Dumnezeul nostru este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a coborât din cer și S-a făcut om ca să ne mântuiască din păcat. Pe când trăia pe pământ, făcea minuni nenumărate, dar cel mai important e că a fost răstignit pe nedrept de către evrei, din dragoste față de noi, iar a treia zi a înviat. Învierea Lui este cel mai mare eveniment din istoria omenirii pentru noi, creștinii, iar prin puterea Lui minunile continuă să se facă și astăzi”. Ahmed, îndată ce auzi toate acestea, rămase uimit. „Se întâmplă astfel de lucruri în credința voastră? Sincer, eu nu le pot pricepe!”, spuse și apoi plecă.

Vocea conștiinței

Trecură destule nopți și zile, dar el nu se putea opri să nu cugete la câte auzise de la roaba sa creștină. „Să fie oare adevărate toate cele pe care mi-a spus?”, vorbea de unul singur. „Dar, dacă nu le voi cerceta, cum am să aflu adevărul? Credința creștinilor, din ce am auzit, are dovezi. Am să caut, deci, să le aflu”. Astfel hotărî să meargă la biserică în timpul Liturghiei, ca să vadă de aproape ce se petrece acolo. Așadar, într-o Duminică, după ce se îmbrăcă așa cum se îmbracă creștinii, plin de curiozitate și cu multă pază ca să nu fie recunoscut de către cei de aceeași credință cu el, merse la Biserica Ortodoxă, la Patriarhia Constantinopolei, ca să urmărească Sfânta Liturghie. Stăpânul a toate și Domnul Cel mult-milostiv, văzând sufletul bun al lui Ahmed, la prima minune a adăugat și o a doua. Cum stătea el în biserică și urmărea Sfânta Liturghie, cu multă uimire văzu pe preot când se îndrepta către Ușile Împărătești că era „tot scăldat în lumină și ridicat de la pământ”, iar Patriarhul, de câte ori binecuvânta pe creștini, răspândea din degetele lui raze de lumină ce cădeau pe capetele lor. Dar ceea ce l-a zguduit cu adevărat era că acele raze luminau doar capetele creștinilor, nu-l luminau și pe al său. Astfel și-a dat seama că, într-adevăr, credința creștinilor este vie. Ieșind din biserică, atât fusese de mișcat de toate lucrurile minunate ce văzuse, încât credea că nu mai e vechiul Ahmed turcul, deoarece simțea înlăuntrul său o dulceață pentru Creștinism. Ochii îi erau scăldați în lacrimi. Însuși Hristos l-a luminat și el pricepu într-o clipită că El este TOTUL. După aceste minuni, Ahmed n-a mai vrut alte dovezi ca să creadă în Hristos și să se lepede de Mahomed. S-a întors acasă pe undeva răvășit, însă chipul său strălucea de bucurie. Fără să fie întrebat ceva de roaba creștină, îi spuse: „Ai dreptate! Credința creștină este cea adevărată!”.

Ahmed s-a pocăit sincer. Și, așa cum ne spune Sfântul Nicodim Aghioritul, a trimis să cheme un preot care l-a catehizat și apoi l-a botezat, în numele Sfintei Treimi. După botez a rămas creștin tăinuit, dar trăia o viață virtuoasă. Se împărtășea cu Preacuratele Taine și lua anaforă și aghiasmă cu o bucurie și emoție deosebită. Din nefericire, nu i s-a păstrat numele de la Botez, din pricină că trăia ca un creștin în ascuns.

Mucenicia

Însă, la un banchet oficial, pe când stătea împreună la masă cu alți musulmani, ofițeri otomani, așa cum stăteau de vorbă s-a ajuns și la întrebarea: „Care este cel mai mare lucru în lume?” L-au întrebat și pe Ahmed. Iar el, „plin de Duh Sfânt” și de dumnezeiască râvnă, a spus cu glas mare și statornic: „Cel mai mare lucru din câte sunt pe lume este credința creștinilor în Întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul, Răstignirea Lui și, mai cu seamă, Învierea Lui pentru mântuirea lumii!”. Toți boierii turci, comesenii secretarului Sultanului Ahmed, s-au năpustit asupra lui ca niște fiare neîmblânzite și l-au dus la judecător. La judecată, viteazul ostaș al lui Hristos mărturisi că într-adevăr, după acele descoperiri dumnezeiești și luminare, a devenit creștin. Mărturisirea lui Ahmed l-a mâniat groaznic pe judecătorul turc, care porunci soldaților să-l închidă în temniță împreună cu criminalii comuni și să-l lase cu desăvârșire flămând, fără mâncare și băutură timp de șase zile. Ahmed însă, fără să se înfricoșeze, cu putere de suflet le spuse călăilor săi că avea nevoie de acel post ca și mai mult să se curățească. „Nu vă osteniți să îmi schimbați gândul”, spuse către mai-marele judecător. „Mai lesne e să frământați pietrele cu mâinile voastre, decât ca eu să-mi schimb convingerile. Sunt creștin și doresc să mor pentru Hristos Cel înviat”. Judecătorii, în cele din urmă, l-au adus în fața Sultanului, cu nădejdea că va ceda în fața lui. Însă, în deșert! Ahmed și la promisiuni și la amenințări și-a mărturisit cu îndrăzneală credința lui neclintită în Hristos Cel înviat. Atunci Sultanul a dat poruncă să i se taie capul. Îndată călăii au împlinit porunca și lui Ahmed i s-a tăiat capul pe 3 mai 1682, în timp ce cânta „Hristos a înviat”. Sfintele lui moaște le-au aruncat apoi în mare.

Cei ce treceau pe lângă locul unde el a fost martirizat au văzut timp de mai multe zile o lumină mai presus de lume, indiciu al sfințeniei minunatului nou-mucenic.

„Din sălbatică rădăcină, ca un trandafir bine-mirositor, înflorit-a cel slăvit”.



Traducere din limba greacă de monahul Gherontie (Nica),

din revista „Stylos Orthodoxis”, Mai 2009, Nr.101, pag. 33.

Articol apărut în nr. 16 din “Familia Ortodoxă”

Publicat in Prăznuiri.

laurastifter 18.09.2011 15:13:53

Foarte impresionant caz! :)
Un alt exemplu deosebit de interesant de convertire la Ortodoxie este cazul părintelui Nicolae Steinhardt.
Chiar mă gândeam să înființez un topic intitulat "Cum L-ați cunoscut pe Dumnezeu?", în care fiecare dintre cei care s-au întors la credință să relateze minunea (căci orice convertire este o tainică minune) prin care a devenit credincios creștin.
În predica "Lumina lumii" din colecția de omilii "Dăruind vei dobândi", părintele Steinhardt își exprima opinia potrivit căreia cea mai uimitoare minune săvârșită de Hristos este "învierea celor vii", aducerea celor rătăciți la adevărata credință.

Doamne ajută!

CarareaImparatiei 18.09.2011 16:24:35

Să-ți ajute Dumnezeu, Timis1, pentru această postare minunată!

OmuBun 18.09.2011 16:34:12

Citat:

În prealabil postat de laurastifter (Post 401096)
Chiar mă gândeam să înființez un topic intitulat "Cum L-ați cunoscut pe Dumnezeu?", în care fiecare dintre cei care s-au întors la credință să relateze minunea (căci orice convertire este o tainică minune) prin care a devenit credincios creștin.

Crestinismul de altadata nu poate fi comparat cu cel de astazi. In plus, credinta ortodoxa intr-o lume ostila (apropo de cazul de mai sus) este autentic apostolat. In lumea noastra, unde toti ne consideram ortodocsi, dar Harul Duhului Sfant se intalneste rar poate si in sfintele manastiri, e greu sa vorbim pe o astfel de tema. Dar, mai presus de toate este cu atat mai delicat sa vorbim noi despre noi insine. Daca vreunul dintre noi a trecut la un moment dat printr-o astfel de transformare (din ateu in credincios) de obicei altii marturisesc pentru el. Observ cu tristete uneori, inregistrari cu cei convertiti la anumite secte care dau slava lui Dumnezeu pentru ca au fost salvati din ghearele viciilor, au trecut prin moarte clinica si L-au intalnit pe Mantuitor, au trait transformari radicale si acum se cred deja mantuiti, propavaduind si altora Adevarul credintei lor. Din pacate, toata viata noastra trebuie sa privim circumspect orice tentatie ca nu cumva sa vina de la cel ce ne amageste si NU mantuieste. Poate mai usor ni se iarta o slabiciune pe care o recunoastem smeriti in fata lui Dumnezeu, decat o parere ca am ajuns la apogeul stradaniei si Dumnezeu ne-a facut deja soclu in Gradina Raiului. Cui foloseste o revelatie divina, daca nu intelegem ca fara trupul si sangele Mantuitorului nu ne putem numara printre cei ce-I urmeaza Lui. Cui foloseste ca mergem duminica de duminica la adunarile asa-zis crestine, ca ni se pare ca transmitem celorlalti si ca primim Cuvantul Adevarului, cand nimic nu are girul indumnezeirii? Mandria este cea mai perfida dintre slabiciuni. Cand ne felicitam ca am scapat de toate celelalte si ca nu ne mai intereseaza nici bijuteriile, nici parfumurile, nici desfaraul, nici tigarile, nici bogatia, nimic din cele de care odinioara ni se parea ca nu ne putem desprinde, ne pomenim ca ne afundam in pacatul mandriei si a slavei desarte. Si nimeni nu ne poate salva fiindca toti sunt ca si noi, la fel de orbi, iar pe cei care sunt indreptatiti sa ofere un sfat in situam in afara sferei noastre de interes, ba chiar considerandu-i mai rataciti decat noi insine.

Daca ar fi sa vorbesc despre propria mea revelatie, poate ar fi de-ajuns sa ma limitez doar la atat: sa-mi dea Dumnezeu dorinta de a-L iubi cum L-au iubit Sfintii Parinti, rabdarea de a primi cu smerenie TOT ce-mi da, fara sa ma manii sau sa ma cred nedreptatit si memorie buna pentru a nu uita niciodata cat de pacatos sunt. Am observat ca asta este mult mai usor sa le cer altora, decat sa reusesc eu insumi, dar indraznesc sa cred ca in timp voi ajunge sa ma conformez in intregime, convingerilor mele

Timis1 19.09.2011 23:00:16

Ofensiva Ortodoxiei în Anglia
 
În timp ce Biserica Anglicană se străduieste din greu să-și țină turma cât mai aproape, un nou venit, cu un trecut străvechi, îi învăluie din ce în ce mai mult pe englezi, inclusiv pe prințul de Wales.

Luna trecută, sâmbătă noaptea, poliția din Londra a fost chemată să supravegheze o mare mulțime adunată în aria londoneza Knightbridge. O mie cinci sute de persoane se înghesuiau să se strecoare într-o clădire a cărei capacitate era pentru cel mult o jumătate din ei. Unii chiar au leșinat, iar înăuntru, conform celor raportate de un polițisti, era "ca într-un cuptor".

Înghesuiala aceasta nu era prilejuită de vreo manifestare ilegală, ci de slujba Învierii Domnului din noaptea de Paști la Catedrala Ortodoxă rusă din Ennismore Gardens. În ultimii 15 ani, numărul credincioșilor ortodocși din Anglia a crescut de la 170.000 la mai mult de un sfert de milion, făcând din această religie confesiunea creștină cu cea mai rapidă creștere. Biserici ortodoxe și circa șase mănăstiri pot fi întâlnite din Truro și până la Dunblane. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât Orodoxia nu face evanghelizare ca alte denominații și este, după spusa unui convertit, absurd divizată, în ceartă continuă și cu multe ranchiune.

Un factor important îl constituie marele număr de imigranți sosiți din Răsărit și din fosta Uniune Sovietică. Deși numărul de convertiți nu este mare, prin comparație, ei joacă un rol extraordinar de mare. Cei mai influenți oameni ai bisericii ortodoxe din Anglia – episcopul Kalistos Ware în biserica greacă și episcopul Vasile Osborne în biserica rusă - au venit de la protestanți. În plus, există un număr important de figuri mari în Anglia care simpatizează Ortodoxia, fără a fi convertiți. Un centru important de simpatie îl constituie organizația Prietenii Muntelui Athos, care susține mănăstirile grecești din Sfântul Munte și include ca membri importanti pe Sir Patrick Leigh Fermor, pe Ducele de Edimburg și pe Prințul de Wales. Implicarea prințului Filip nu ne surprinde, având în vedere că Biserica Ortodoxă Greacă și l-a apropiat mai demult. Mai surprinzătoare este prezența prințului Charles, care este viitorul cap al bisericii anglicane. "El este profund mișcat în duh de Muntele Athos", spune un membru al Societății. "Prințul vizitează Muntele Sfânt în fiecare an, petrecând acolo o săptămână și este foarte admirat acolo".

Philip Sherrard spune că prințul Charles a fost influențat de el, care este un comentator radical pentru Ortodoxie și ecologie și argumentează că întreaga creștinătate occidentală a produs pagubă mediului natural prin separarea dintre spiritual și fizic. Prințul mai este puternic influențat și de stră-stră-mătușa lui, Elizabeta, Marea Ducesă de Rusia, victimă a revoluției comuniste și care a fost canonizată în 1993. Charles a comandat o icoană a sfintei lui Aidan Hart, un neozeelandez, fost călugăr ortodox stabilit în Shropshire. În plus, prințul are un requiem scris pentru ea de cel mai eminent dintre convertiți, John Tavener, care a compus mai multe lucrări pentru biserică și a înființat biserica sa personală plină de icoane, în Dorset.

Pentru un neinițiat, Biserica Ortodoxă este bizantină în multe sensuri și ea cere un cap limpede și o hartă clară a Orientului apropiat din primul mileniu după Hristos pentru a o înțelege. Biserica primară a fost organizată în cinci Patriarhii: Antiohia, Alexandria, Ierusalim, Roma și Constantinopol.

Primele trei au căzut sub invazia musulmană și, la 1054, biserica din Roma se rupe de trupul primar al bisericii dând naștere marei schisme. Atunci Patriarhul Constantinopolului a fost declarat "primul între egali" (primus inter pares n.n.) în lumea ortodoxă, susținut prin formarea unor noi biserici și patriarhii în Grecia și în Europa de Est. Bisericile din Anglia (ortodoxe - n.n.) sunt vlăstare ale acestor biserici și își au jurisdicția dincolo de ocean: cea rusă la Moscova, cea greacă la Istambul și cea antiohiană la Damasc.

Cea mai largă prezență în Anglia o are biserica greacă, cu 120 de parohii, cea rusă adună vreo 35, dar, după părerea Victoriei Clark, o specialistă în ortodoxie, ea este mai inclinata și mai deschisă pentru convertiți decât cea greacă. Dacă te duci în Ennismore Gardens într-o duminică dimineața, vei găsi acolo perechi de tineri care nu au nimic de a face cu Rusia.

Ce-i atrage acolo? Conservatismul Ortodoxiei este o importantă atracție. În timp ce anglicanii și catolicii agonizează sub tendințele moderniste, mulți tineri găsesc o certitudine într-un corp care, după afirmatia episcopului Ware "a păstrat tradiția și continuitatea vechii biserici în deplinătatea ei".

Această aderență la dogmă este completată de credința că bisericile din Vest se sprijină prea mult pe rațiunea umană. Slujbele ortodoxe, cu aprinderea lumânărilor, metaniile și sărutarea icoanelor are mai multă acțiune fizică și este mai potrivită pentru emoția spirituală. "Liturghia noastră are o frumusețe care se adresează întregii ființe", spune părintele John Hockway, un preot englez prin naștere, stabilit în Enfield. "Cântările, tămâia, modul în care e construită biserica, toate sunt manifestarea lui Dumnezeu și părtășia noastră la Împărația Lui. Ea răspunde unui adânc dor al ființei umane".

Dacă Biserica Ortodoxă este oarecum împotriva prozelitismului, aceasta se datorează,în parte, convingerii că Liturghia vorbește prin ea însăși. În plus, spune un convertit, "Ortodoxul este foarte conștient de faptul că el este un musafir în Anglia și nu dorește să intre în conflict cu alte biserici".

Cea mai notabilă dintre recentele convertiri fost trecerea la Ortodoxie a unui număr de 30 de preoți și diaconi anglicani care au respins preoțirea femeilor. «Dar – spune unul dintre ei, părintele Mihail Harper – nici biserica grecă, nici cea rusă, nu s-au arăta receptive față de intenția noastră. Atunci ne-am adresat bisericii antiohiene, pentru că ea a fost singura care și-a deschis bratțele ca să ne primească, ceea ce celelalte biserici n-au făcut".

Faptul că slujbele ortodoxe sunt ținute tradițional în limbi nefamiliare englezilor – limbi slavone, greacă sau arabă – a constituit un impediment pentru convertiri. În ultimul timp, situația s-a schimbat mult, fiindcă bisericile au introdus părți din serviciul religios și, la unele din ele, întreaga liturghie în limba engleză.

Persoana cea mai acreditată pentru a aduce în Biserica Ortodoxă vorbitorii de limba engleză a fost mitropolitul Anthony Bloom. Ierarh harismatic, mort anul trecut, este considerat de mulți drept un sfânt. "Nu-mi venea să cred că un așa de mare număr de englezi au fost prezenți la înmormântarea lui" spune Piers Buxton, fostul secretar al Academiei Regale, care a fost printre participanții la funeralii. "Ei se strecurau printre pietrele de morminte ca să fie cât mai aproape de groapă".

Printre cei care au ținut discursuri funebre a fost și Arhiepiscopul de Canterbury, care a aprobat părtășia bisericilor anglicane cu comunitățile ortodoxe. În mod inevitabil, există și diferențe de opinii – deși nu doctrinare – printre diferitele ramuri ale Bisericii Ortodoxe, dar cele mai serioase conflicte au loc adesea în interiorul aceleași națiuni. Cel mai amar dintre conflicte este între biserica rusă "roșie", cea care a acceptat jurisdicția Patriarhiei de la Moscova în timpul manipularii ei de către comunism și cea "albă" care stă sub jurisdicția unei succesiuni de episcopi exilați. În prezent, relațiile, oarecum, s-au mai dezghețat. "Nu mai sunt aceleași sentimente care erau înainte împotriva Patriarhiei moscovite", zice unul dintre membrii bisericii "albe".

În cartea sa, The Inner Kingdom, episcopul Kalistos Ware recunoaște aceste probleme însă, argumentează el, este mai bine să te sfădești pe anumite probleme mai puțin importante, decât să fii, ca anglicanii, «uniți, în cea mai mare parte, într-o organizație aparentă și să fii profund divizat în credințe și în formele publice de adorare a lui Dumnezeu".

"Biserica Ortodoxă, spune un convertit, este plină de tot felul de neînțelegeri mărunte, dar, în inima ei, ea rămâne într-o singură credință – neclintită – că lumea este transfigurată prin săvârșirea Sfintei Liturghii. Este foarte obișnuit să găsesti convertiți care au ajuns întâmplător din stradă la o slujbă ortodoxă și au gândit: "Aici rămân! M-am întors acasă".



Anthony GARDNER

Traducere și adaptare de Pr. Gh. Calciu din Times, 22 mai 2004. Titlul original este "O religie străveche – o stea care răsare în Est"

lore86 20.09.2011 11:29:32

Citat:

În prealabil postat de Timis1 (Post 401506)
În timp ce Biserica Anglicană se străduieste din greu să-și țină turma cât mai aproape, un nou venit, cu un trecut străvechi, îi învăluie din ce în ce mai mult pe englezi, inclusiv pe prințul de Wales.

Luna trecută, sâmbătă noaptea, poliția din Londra a fost chemată să supravegheze o mare mulțime adunată în aria londoneza Knightbridge. O mie cinci sute de persoane se înghesuiau să se strecoare într-o clădire a cărei capacitate era pentru cel mult o jumătate din ei. Unii chiar au leșinat, iar înăuntru, conform celor raportate de un polițisti, era "ca într-un cuptor".

Înghesuiala aceasta nu era prilejuită de vreo manifestare ilegală, ci de slujba Învierii Domnului din noaptea de Paști la Catedrala Ortodoxă rusă din Ennismore Gardens. În ultimii 15 ani, numărul credincioșilor ortodocși din Anglia a crescut de la 170.000 la mai mult de un sfert de milion, făcând din această religie confesiunea creștină cu cea mai rapidă creștere. Biserici ortodoxe și circa șase mănăstiri pot fi întâlnite din Truro și până la Dunblane. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât Orodoxia nu face evanghelizare ca alte denominații și este, după spusa unui convertit, absurd divizată, în ceartă continuă și cu multe ranchiune.

Un factor important îl constituie marele număr de imigranți sosiți din Răsărit și din fosta Uniune Sovietică. Deși numărul de convertiți nu este mare, prin comparație, ei joacă un rol extraordinar de mare. Cei mai influenți oameni ai bisericii ortodoxe din Anglia – episcopul Kalistos Ware în biserica greacă și episcopul Vasile Osborne în biserica rusă - au venit de la protestanți. În plus, există un număr important de figuri mari în Anglia care simpatizează Ortodoxia, fără a fi convertiți. Un centru important de simpatie îl constituie organizația Prietenii Muntelui Athos, care susține mănăstirile grecești din Sfântul Munte și include ca membri importanti pe Sir Patrick Leigh Fermor, pe Ducele de Edimburg și pe Prințul de Wales. Implicarea prințului Filip nu ne surprinde, având în vedere că Biserica Ortodoxă Greacă și l-a apropiat mai demult. Mai surprinzătoare este prezența prințului Charles, care este viitorul cap al bisericii anglicane. "El este profund mișcat în duh de Muntele Athos", spune un membru al Societății. "Prințul vizitează Muntele Sfânt în fiecare an, petrecând acolo o săptămână și este foarte admirat acolo".

Philip Sherrard spune că prințul Charles a fost influențat de el, care este un comentator radical pentru Ortodoxie și ecologie și argumentează că întreaga creștinătate occidentală a produs pagubă mediului natural prin separarea dintre spiritual și fizic. Prințul mai este puternic influențat și de stră-stră-mătușa lui, Elizabeta, Marea Ducesă de Rusia, victimă a revoluției comuniste și care a fost canonizată în 1993. Charles a comandat o icoană a sfintei lui Aidan Hart, un neozeelandez, fost călugăr ortodox stabilit în Shropshire. În plus, prințul are un requiem scris pentru ea de cel mai eminent dintre convertiți, John Tavener, care a compus mai multe lucrări pentru biserică și a înființat biserica sa personală plină de icoane, în Dorset.

Pentru un neinițiat, Biserica Ortodoxă este bizantină în multe sensuri și ea cere un cap limpede și o hartă clară a Orientului apropiat din primul mileniu după Hristos pentru a o înțelege. Biserica primară a fost organizată în cinci Patriarhii: Antiohia, Alexandria, Ierusalim, Roma și Constantinopol.

Primele trei au căzut sub invazia musulmană și, la 1054, biserica din Roma se rupe de trupul primar al bisericii dând naștere marei schisme. Atunci Patriarhul Constantinopolului a fost declarat "primul între egali" (primus inter pares n.n.) în lumea ortodoxă, susținut prin formarea unor noi biserici și patriarhii în Grecia și în Europa de Est. Bisericile din Anglia (ortodoxe - n.n.) sunt vlăstare ale acestor biserici și își au jurisdicția dincolo de ocean: cea rusă la Moscova, cea greacă la Istambul și cea antiohiană la Damasc.

Cea mai largă prezență în Anglia o are biserica greacă, cu 120 de parohii, cea rusă adună vreo 35, dar, după părerea Victoriei Clark, o specialistă în ortodoxie, ea este mai inclinata și mai deschisă pentru convertiți decât cea greacă. Dacă te duci în Ennismore Gardens într-o duminică dimineața, vei găsi acolo perechi de tineri care nu au nimic de a face cu Rusia.

Ce-i atrage acolo? Conservatismul Ortodoxiei este o importantă atracție. În timp ce anglicanii și catolicii agonizează sub tendințele moderniste, mulți tineri găsesc o certitudine într-un corp care, după afirmatia episcopului Ware "a păstrat tradiția și continuitatea vechii biserici în deplinătatea ei".

Această aderență la dogmă este completată de credința că bisericile din Vest se sprijină prea mult pe rațiunea umană. Slujbele ortodoxe, cu aprinderea lumânărilor, metaniile și sărutarea icoanelor are mai multă acțiune fizică și este mai potrivită pentru emoția spirituală. "Liturghia noastră are o frumusețe care se adresează întregii ființe", spune părintele John Hockway, un preot englez prin naștere, stabilit în Enfield. "Cântările, tămâia, modul în care e construită biserica, toate sunt manifestarea lui Dumnezeu și părtășia noastră la Împărația Lui. Ea răspunde unui adânc dor al ființei umane".

Dacă Biserica Ortodoxă este oarecum împotriva prozelitismului, aceasta se datorează,în parte, convingerii că Liturghia vorbește prin ea însăși. În plus, spune un convertit, "Ortodoxul este foarte conștient de faptul că el este un musafir în Anglia și nu dorește să intre în conflict cu alte biserici".

Cea mai notabilă dintre recentele convertiri fost trecerea la Ortodoxie a unui număr de 30 de preoți și diaconi anglicani care au respins preoțirea femeilor. «Dar – spune unul dintre ei, părintele Mihail Harper – nici biserica grecă, nici cea rusă, nu s-au arăta receptive față de intenția noastră. Atunci ne-am adresat bisericii antiohiene, pentru că ea a fost singura care și-a deschis bratțele ca să ne primească, ceea ce celelalte biserici n-au făcut".

Faptul că slujbele ortodoxe sunt ținute tradițional în limbi nefamiliare englezilor – limbi slavone, greacă sau arabă – a constituit un impediment pentru convertiri. În ultimul timp, situația s-a schimbat mult, fiindcă bisericile au introdus părți din serviciul religios și, la unele din ele, întreaga liturghie în limba engleză.

Persoana cea mai acreditată pentru a aduce în Biserica Ortodoxă vorbitorii de limba engleză a fost mitropolitul Anthony Bloom. Ierarh harismatic, mort anul trecut, este considerat de mulți drept un sfânt. "Nu-mi venea să cred că un așa de mare număr de englezi au fost prezenți la înmormântarea lui" spune Piers Buxton, fostul secretar al Academiei Regale, care a fost printre participanții la funeralii. "Ei se strecurau printre pietrele de morminte ca să fie cât mai aproape de groapă".

Printre cei care au ținut discursuri funebre a fost și Arhiepiscopul de Canterbury, care a aprobat părtășia bisericilor anglicane cu comunitățile ortodoxe. În mod inevitabil, există și diferențe de opinii – deși nu doctrinare – printre diferitele ramuri ale Bisericii Ortodoxe, dar cele mai serioase conflicte au loc adesea în interiorul aceleași națiuni. Cel mai amar dintre conflicte este între biserica rusă "roșie", cea care a acceptat jurisdicția Patriarhiei de la Moscova în timpul manipularii ei de către comunism și cea "albă" care stă sub jurisdicția unei succesiuni de episcopi exilați. În prezent, relațiile, oarecum, s-au mai dezghețat. "Nu mai sunt aceleași sentimente care erau înainte împotriva Patriarhiei moscovite", zice unul dintre membrii bisericii "albe".

În cartea sa, The Inner Kingdom, episcopul Kalistos Ware recunoaște aceste probleme însă, argumentează el, este mai bine să te sfădești pe anumite probleme mai puțin importante, decât să fii, ca anglicanii, «uniți, în cea mai mare parte, într-o organizație aparentă și să fii profund divizat în credințe și în formele publice de adorare a lui Dumnezeu".

"Biserica Ortodoxă, spune un convertit, este plină de tot felul de neînțelegeri mărunte, dar, în inima ei, ea rămâne într-o singură credință – neclintită – că lumea este transfigurată prin săvârșirea Sfintei Liturghii. Este foarte obișnuit să găsesti convertiți care au ajuns întâmplător din stradă la o slujbă ortodoxă și au gândit: "Aici rămân! M-am întors acasă".



Anthony GARDNER

Traducere și adaptare de Pr. Gh. Calciu din Times, 22 mai 2004. Titlul original este "O religie străveche – o stea care răsare în Est"

impresionant.
MAi exact, doua mari sfinte s-au ridicat din neamul acesta. Este vorba de Sfanta Tarina Alexandra, cinstita ca mucenica impreuna cu intreaga ei familie, familia imperiala, si cinstita cu mare evlavie de rusi. Iar cea de-a doua este Sfanta Elisabeta, mare ducesa a Rusiei, care moare ca mucenica, ucisa de bolsevici.(e remarcabila viata sfintei, o recomand cu caldura tuturor). Asadar nu e de mirare cele ce se intampla, avand niste rugatoare atat de puternice in ceruri.
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

AndruscaCIM 09.08.2012 12:55:29

O alta frumoasa convertire la Ortodoxie
 
O frumoasa convertire la Ortodoxie, a carei marturisire ma bucura mult, intrucat acest om spune cum citind cu mult interes Istoria Crestinismului, ajunge sa citeasca carti de-ale Papei, si simte ca ceva nu se leaga, ca ceva lipseste...dar citind despre Biserica dinainte de Schisma, cunoaste frumusetea Ortodoxiei.

Nu stiu daca aceasta marturisire a mai fost mentionata pe acest site, dar eu o postez...pentru ca e graitoare!!!

http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lu...doxie-interviu

Timis1 21.12.2012 22:10:07

In ziua de azi am observat ca se convertesc la ortodoxie oameni inteligenti, cu studii, mai ales biblice, ca de exemplu prof. Karl Christian Felmy.
Keith Massey ne vorbeste despre experienta lui:
http://www.youtube.com/watch?v=oZEB3T7RGPo

dobrin7m 15.03.2013 23:55:35

http://sfantulmunteathos.wordpress.c...lugar-ortodox/

“Fotografia, printr-o scriere de lumină, exprimă ceea ce eu nu pot să spun prin cuvinte. De exemplu, o ramură ninsă, un fruct, toamna, iarna, descriu mai bine realitatea decât un lung răspuns oferit întrebării: Ce este adevărul?” (Gérard Gascuel – Ieromonahul Ioan)

Fotograful Gérard Gascuel (n. 1947, Cévennes, Franța) care a lucrat cu Marcel Marceau și Salvador Dali este acum ieromonahul Ioan. După spusele sale, a luat decizia de a se călugări după ce a auzit un călugăr athonit cântând.

“Aveam 33 de ani, când redactorul șef al unei influente reviste japoneze m-a trimis în Grecia pentru a face un reportaj despre viața călugărilor athoniți”, declara la un moment dat părintele în presa rusească.

Mergând prin mănăstiri, părintele Ioan a ajuns la o mănăstire unde conform unei vechi tradiții se obișnuia păstrarea craniilor călugărilor decedați.

“Am intrat în criptă, iar viața îmi părea deodată a fi împărțită în ‘înainte’ și ‘după’. La întoarcere am întâlnit un călugăr grec și am început să vorbim despre sensul vieții. Nu vorbea engleza prea bine… și dintr-odată a început să cânte!” își amintește părintele Ioan. Acela a fost momentul în care a hotărât să devină călugăr.

“Am luat această hotărâre în câteva secunde. Întorcându-mă în Franța, am trimis reportajul revistei, mi-am vândut bunurile, și am devenit un călugăr obișnuit pe Athos. Mi-am petrecut mulți ani în Țara Sfântă, în Lavra Sf. Sava din deșertul iudaic. Acolo mi-am întâlnit duhovnicul și am realizat că moartea nu este sfârșitul”, povestește părintele despre calea pocăinței sale.

A devenit călugăr, dar asta nu l-a împiedicat să-și păstreze pasiunea pentru fotografie. Între timp a fondat și a devenit starețul unei mănăstiri ortodoxe din orășelul francez Cévennes.

redemptor 20.03.2013 15:47:13

Nu trebuie uitat nici părintele Nathanael Kapner evreu convertit la ortodoxie.

sursa:http://deveghepatriei.wordpress.com/...azboi-mondial/


Ora este GMT +3. Ora este acum 21:23:25.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.