Rabdarea este singurul diamant care-l înfrumuseţează pe creştin şi face netedă calea cea aspră a mântuirii lui. Răbdarea este bărbăţia sufletului, sprijinul, rădăcina adâncă, cea care ţine copacul când izbesc vânturile şi se revarsă apele.

Ispitele ni se întâmplă ca să luăm aminte, să dobândim experienţă şi să devenim înţelepţi după Dumnezeu. Creatorul ne pedepseşte ca să devenim vrednici, să ne împărtăşim de sfinţenia Lui!

Nu te înfricoşa deloc, căci frica vine de la cel viclean, ca să ne dezarmeze şi să ne ia robi. Ai nădejde în Cel Care a zis: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi!” (Evrei 13, 5). Dumnezeu nu ne va lăsa să fim ispitiţi peste puterile noastre! Cel care nădăjduieşte şi se roagă lui Dumnezeu, cu rugăciune smerită, acesta nu va fi trecut cu vederea.

(Avva Efrem Filotheitul)

TEMNIȚA ÎN SINE E O MARE NEVOINȚĂ - PR. ARSENIE PAPACIOC
https://youtu.be/Uym-1l2-xyE

SĂ IERTĂM DIN ININĂ PE TOȚI CEI CE NE-AU GREŞIT!

Să nu ne purtăm ca nişte contabili, care scriu în registrele lor „intrări” şi „ieşiri”. Seara, credinciosul trebuie să se întindă în patul său uşurat, fără să ţină nimic pentru a doua zi, împotriva fratelui său.

Si aici, se poate ca o soră să o fi supărat pe alta cu ceva, de aceea îşi cere iertare şi nu rămâne nimic pe a doua zi. Cuvântul „iartă-mă” să nu pornească de pe buze, ci din inimă. Altfel, nu facem nimic.

(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm cerul în inimile noastre, Editura Doxologia, Iaşi, 2014, p. 30)

MUNTELE ATHOS
https://youtu.be/Ezrnq6IYlr8

GRÂU ALBIT SUNT ŞI DE ÎNGERII SECERĂTORI VOI FI SECERAT

Eu mă ştiu pe mine iarbă uscată şi ca o floare a crinilor câmpului pe care Dumnezeu o crește și o îmbracă, așa viața mea se dezleagă, făcându-se pământ. Căci în ce chip iarba câmpului care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, la fel şi moartea îi trage pe toţi cu sila la ea, cu lacrimi jalnice. Amânarea pocăinţei până la vremea morţii mă amăgeşte. Dar când mă gândesc la păcatul meu, mă tem să mor. Şi când mă pocăiesc, cele desfătătoare ale lumii acesteia îmi trec pe dinainte. Şi având în minte bătrânețea, mormântul morţii mă trage la judecată, gol de porunci şi ne*pregătit, cărămidă am făcut, şi după o vreme voi pieri şi în pământul din care am fost luat mă voi întoarce.

Pom înfloritor m-am arătat iar acum, stricat fiind din pricina învechirii, voi fi tăiat spre ardere. Grâu albit sunt şi de îngerii secerători voi fi secerat. Teme-te, o, suflete al meu, de slujitorii purtători de foc, care, în strâmtorarea aceea, vor veni la tine. Pe cei ce nu pot fi linguşiţi, să ţi-i faci prieteni prin lepădare de cele lumeşti mai înainte de ceasul al doisprezecelea. Ruşinează-te, o, suflete al meu, pocăindu-te în viaţă, ca să nu cazi mai pe urmă în mâinile vrăjmaşului. Iartă cu milostivire, din nepătimire, şi îmblânzeşte din urgia lor feţele îngerilor cele în chipul fulgerului. Miluieşte, o, suflete al meu, ca să fii miluit, şi mângâie pe săracii împuţinaţi la suflet, ca, fiind izbăvit prin acestea din moarte şi din lacrimi, să fii dus în tărâmul celor vii, la odihnă, pentru că ai fost bineplăcut înaintea Domnului.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Dorind frumusețea Mirelui Celui fără de moarte, Viața și cuvinte de folos, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 67- 69)

CUVÂNT DE ÎNȚELEPCIUNE - CUVÂNT CARE CONTEAZĂ :)

Scrisoare către o fetiță din zilele noastre

"Când vei citi această scrisoare, eu voi fi plecat deja din această lume şi tu vei fi devenit deja o tânără domnişoară. Aşa încât, poate vei găsi interesante aceste câteva gânduri despre subiectul atât de important al iubirii – al iubirii care te va uni într-o zi cu un tânăr.

Va veni o vreme când vei simţi că inima ta bate mai tare, aşa cum se spune, pentru un anumit băiat… În timpurile acestea ale noastre, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Acum tinerii se grăbesc să îşi “trăiască viaţa”, să acumuleze cât mai multă experienţă, cât mai curând… Şi totuşi, orice lucru – la timpul lui, la timpul lui binecuvântat.

Ai grijă, dragă S., mulţi tineri se vor apropia de tine în numele dragostei. E ceva natural, dat fiind că dragostea este primul lucru minunat din viaţa noastră. E ca o mică floare care-şi deschide corola către soare într-o dimineaţă frumoasă de primăvară, fără să ştie prea bine ce se petrece… şi astfel devine confuză…

Bineînţeles, ne flatează să auzim că suntem iubiţi de cineva. Totuşi, aceasta nu este întotdeauna dragoste. Azi, ei pot să ne dorească pe noi… Şi ceea ce vor azi, mâine pot să nu mai voiască – poate pentru că altceva le-a atras atenţia şi doresc acel lucru pentru a-şi satisface dorinţele.

Apoi, când intrăm în Taina Căsătoriei, dacă sub hainele noastre frumoase avem un trup stricat şi necurat, Dumnezeu nu va binecuvânta această căsătorie… Atunci când un tânăr te va iubi cu adevărat, îţi va iubi sufletul; şi tu îl vei iubi pe al lui. Apoi, nu vei mai avea nevoie de nimic. Pentru că amândoi veţi simţi că legătura dintre voi este sfântă pe măsură ce vă veţi cunoaşte unul pe celălalt. Şi, în timp, veţi descoperi fiecare comori în inima celuilalt.

O asemenea Căsătorie, o asemenea unire va fi binecuvântată de Dumnezeu şi nu va cunoaşte divorţul, avortul sau orice altceva contrar poruncilor dumnezeieşti. O asemenea Căsătorie aduce în lume copii binecuvântaţi, aşa ca tine; pentru că şi părinţii tăi au trăit în sfinţenie căsătoria lor.

Ştii, dragă S., o căsătorie departe de Dumnezeu şi de Sfânta Împărtăşanie este de asemenea şi departe de virtute. Este ameninţată de infidelitate, adulter şi alte pericole. Copiii care vor creşte într-o atmosferă atât de tristă s-ar putea să urmeze căi periculoase ce îi vor duce la prietenii greşite, companii proaste, violenţă şi droguri.

Ai grijă – până când va veni vremea când vei fi sigură de dragostea pe care tu şi alesul inimii tale o aveţi unul pentru celălalt. Nu te pripi! Sunt mulţi care îşi doresc doar puţină “carne”, poate pentru că ei înşişi nu au mai mult de oferit.

Bucură-te, dragă S., Fii întotdeauna pe calea lui Dumnezeu, acolo şi aşa cum El îşi doreşte să fii. Ai dragoste, mereu, pentru părinţii care ţi-au dat viaţă şi de asemenea pentru toţi şi pentru toate. Fii întotdeauna copilul Lui binecuvântat."

Monahia Gavrilia Papaiannis

MUNTELE TABOR A SCHIMBĂRII LA FAȚĂ
https://youtu.be/Xbod_Y5rYig

CEI SAPTE ANI DE ACASA, Sf. Ioan din Kronstadt

"Viaţa este o ştiinţă din care putem învăţa multe. Nimic mai greu decât a parcurge această ştiinţă – calea cea îngustă, poarta cea strâmtă. Cel ce în cei şapte ani de acasă sau la şcoală n-a învăţat credinţa, frica de Dumnezeu şi un mod de viaţă cucernic, aceluia îi va fi foarte greu să treacă prin şcoala vieţii. Unul ca acesta, deşi se va fi arătat capabil la învăţătură, bine pregătit, apreciat pentru calităţile sale, poate rămâne repetent la şcoala vieţii. Mai mult chiar, uneori nu e bun de nimic, din cauza caracterului său necomunicativ şi a egoismului, nici în viaţa de familie, nici în cea socială. Din această pricină suferă, nu arareori îşi ratează viaţa, se scufundă în valurile mării, ca o corabie încărcată cu o prea grea povară, rămasă fără cârmă pe vreme de furtună, fără parâme şi fără vele.
"Viaţa mea în Hristos",Sf. Ioan din Kronstadt, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 397-398.

ANCORA, Sf. Tihon din Zadonsk

"Ştii tu oare, creştine, ce fac marinarii în timpul unei furtuni cumplite? Nemaiavând nădejde de scăpare, ei aruncă ancora în adâncul mării şi o înţepenesc în pământ, pentru ca în acest chip să poată salva corabia şi pe ei dimpreună cu ea; şi astfel scapă de la înec. Urmând întocmai pilda acelor corăbieri, aşa li se cuvine să facă şi creştinilor care umblă pe marea lumii acesteia, fiind purtaţi de corabia Sfintei Biserici. Atunci când satana ridică asupra lor furtuna ispitelor, nevoilor şi nenorocirilor, ei trebuie să lepede toată nădejdea omenească şi să alerge la Dumnezeu, întărindu-şi în dragostea Lui inimile zdruncinate şi răvăşite. Oare nu de la iubirea lui Dumnezeu vrea să-i îndepărteze pe ei vrăjmaşul şi să-i înece în adâncul păcatelor şi al fărădelegilor? Întru dragostea Domnului li se cuvine să-şi întărească atunci corăbioara inimii lor.

Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucureşti, 2011, p. 131.
Sursa:

POCAINTA
"Din nefericire, in limbajul comun de astazi, pocainta nu mai este inteleasa in complexitatea si adancimea sa. Prin pocainta se intelege mai mult parerea de rau in urma unui pacat si marturisirea acestuia, odata cu hotararea de a nu-l mai savarsi. Or, asa cum ne apare in Sfintele Evanghelii, ca si in scrierile Parintilor Bisericii, pocainta este procesul launtric, schimbarea de intelegere a lucrurilor, care-l determina pe om sa se intoarca la Dumnezeu, este dezlipirea privirii omului de la pamant si indreptarea ei catre cer. Este o schimbare radicala de orientare, care-l aduce pe om in starea lui fireasca, de fiinta indreptata cu privirea catre Dumnezeu, este o mutare existentiala de la starea de cadere la starea de ridicare.Aceasta mutare este conditionata de intelegerea faptului ca starea fireasca a omului nu este alipirea sa de pamant, de creatura, si de tot ceea ce tine de aceasta, ca de sursa ultima a vietii, ci cautarea lui Dumnezeu si ancorarea sperantei de viata in Acesta.
Procesul acesta de intoarcere la Dumnezeu nu este unul usor. El presupune o hotarare, o vointa articulata, urmata de o zbatere sau o lupta permanenta cu caderile firii umane, cu obiceiurile rele devenite o a doua natura a omului. In aceasta lupta nimeni nu poate reusi fara ajutorul lui Dumnezeu, ajutor pe care-l va dobandi daca-l va cere cu constiinta neputintei proprii si cu credinta in Dumnezeu." ("Pocainta sau intoarcerea la Dumnezeu-, Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul", Ed. Bizantina Bucuresti)
Primul mesaj daruit lumii de IIsus Hristos, a fost: "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor."

Ascultarea ne smereşte; postul şi rugăciunea însă, dau naştere uneori gândurilor rele care ne fac să postim şi să ne rugăm cu mândrie. Dacă un frate sub ascultare se obişnuieşte să gândească: „Dumnezeu îl îndreptează pe bătrânul (stareţul) meu”, atunci se va mântui uşor pentru ascultare. Pentru cel ce ascultă, totul e virtute ca şi rugăciunea inimii care îi este dată pentru ascultare, zdrobirea inimii şi lacrimile. El iubeşte pe Domnul şi se teme să nu-L supere prin vreo încălcare (a poruncilor); pentru că Domnul Cel Milostiv îi dă gânduri sfinte şi smerite şi el iubeşte lumea întreagă şi înalţă pentru lume rugăciuni cu lacrimi – aşa învaţă harul, sufletul pentru ascultare.

Trebuie să gândim: Domnul m-a adus în acest loc şi la acest bătrân (stareţ): Dă Doamne să ne mântuim. Vrăjmaşul ne întinde multe curse, dar cel care îşi va mărturisi gândurile, acela se va mântui, pentru că părintelui duhovnicesc i se dă Duhul Sfânt pentru mântuirea noastră.

Domnul se face cunoscut ascultătorilor simpli. Regele David era fratele mai mic şi păstor (cf. I Regi 16, 11), şi Domnul l-a iubit pentru blândeţea sa; cei blânzi sunt întotdeauna ascultători. El a scris pentru noi Psaltirea, în puterea Duhului Sfânt, Care era viu întru el. Şi proorocul Moise a fost păstor la socrul său (cf. Ieşire 3, 1): iată ascultarea. Şi Maica Domnului era ascultătoare şi sfinţii Apostoli. Aceasta e calea pe care ne-a arătat-o Însuşi Domnul; să ne ţinem de ea şi vom primi pe pământ roadele Duhului Sfânt.

(Cuviosul Siluan Athonitul)

Un important mijloc spre mântuire este credinţa şi mai ales rugăciunea neîncetată, din inimă. Pildă ne este Sfântul Prooroc Moise. Mergând în rândurile cetelor lui Israil, se ruga în tăcere cu inima, şi Domnul i-a zis lui Moise: „Moise, Moise, ce strigi către Mine?” Iar când Moise şi-a ridicat mâinile la rugăciune, atunci l-a biruit pe Amalec. Iată ce înseamnă rugăciunea! Este nebiruită biruinţă! Sfântul prooroc Danel spune: „mai bine să mor, decât să las rugăciunea fie şi pentru o clipită.” Prin rugăciune, prorocul Daniil a astupat gurile leilor, iar cei trei tineri au stins cuptorul cel de foc.

(Sfântul Serafim de Sarov)

Atunci când preotul tămâiază în biserică, vine harul tămâii căruia trebuie să i te pleci, ca să te smereşti.

Deci, nu la slujitorul din biserică te smereşti.

Nu, nu te smereşti lui. Sigur, slujitorul atunci e îndumnezeit. Fie el cât de păcătos, e îndumnezeit, pentru că vine cu harul acela. Ce zice preotul când tămâiază? „Tămâie Ţi-aducem Ţie, Hristoase, întru miros de bună mireasmă duhovnicească”. Vezi cu ce rugăciune eşti tămâiat? Şi-ţi fug toate gândurile cele rele cu tămâia aceea, cu fumul sfinţit pe care ţi-l dă preotul. Pentru că ce zici tu, ca preot? „Tămâie Ţi-aducem, Ţie Hristoase, Dumnezeul nostru [...] pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri trimite-ne nouă darul prea Sfântului Tău Duh”. Lui Dumnezeu Îi aduci tămâia aceea.

(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 150-151)

Pentru a te ruga „în Numele Său” e oare necesar să înţelegem semnificaţia lui, atributele lui, natura lui? Da. Nu numai că este necesar, dar este chiar esenţial, dacă e ca bucuria noastră să fie deplină. Asimilarea adâncurilor inepuizabile ale vieţii în Hristos cere toată tăria noastră, efortul necontenit de o viaţă.

Conţinutul sau sensul Numelui lui Dumnezeu ni se împărtăşeşte doar treptat. Invocarea Numelui Său poate bucura sufletul; şi acest lucru e preţios. Dar nu trebuie să ne oprim la jumătatea drumului. Viaţa noastră pământească e scurtă. Trebuie să folosim fiecare ceas pentru a înainta în cunoaşterea lui Dumnezeu şi atunci când înlăuntrul nostru, fericirea din inima noastră se împleteşte cu lumina înţelegerii, atunci şi numai atunci ne apropiem de desăvârşire.

Arhim. Sofronie – ”Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice”, Ed. Deisis

RUGAȚI-VĂ NEÎNCETAT - PR. CALCIU
https://youtu.be/N1hadYra_EY

Sa stiţi că nu există suflet sub cer care şi-a pus nădejdea în Maica Domnului şi să rămână ruşinat până la urmă! Prin rugăciunile ei, orice suflet va avea în veacul de acum linişte, alinare, acoperire şi sprijinire, iar în vremea morţii mila Maicii Domnului nu îl va lăsa; şi în ziua Judecăţii, Maica Preasfântă va sta în genunchi înaintea Preasfântului şi Preadulcelui ei Fiu şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi va zice: „Doamne, Dumnezeule şi Fiul meu, acest suflet necăjit, chiar dacă a greşit, dar pururea mi-a cerut să mă rog Ţie. Iartă-l şi fă cu dânsul milă!”. Şi aşa vom câştiga prin rugăciunile Maicii Domnului milă, şi în veacul de acum, şi în vremea morţii, şi în ziua Judecăţii.

(Arhimandrit Cleopa Ilie)

Trebuie să ştii, că împărtăşindu-te cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, fie că ai mânca chiar acum carne şi sânge din Trupul Lui de pe cruce, fie că mănânci pâinea şi vinul slujit de preoţi, acelaşi lucru este. Sfântul Apostol Pavel, spune: „Paharul binecuvântării pe care îl binecuvântăm, nu este oare, împărtăşirea cu Sângele lui Hristos?! Pâinea pe care o frângem, nu este oare, împărtăşirea cu Trupul lui Hristos?" (I Corinteni 10, 16).

Acel creştin care se apropie de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu mare evlavie şi pregătire, se învredniceşte de nenumărate daruri şi foloase duhovniceşti.

Celui ce se împărtăşeşte cu credinţă, cu evlavie şi cu umilinţă îi aduce curăţire de păcate, sfinţire, luminare şi viaţă veşnică şi sănătate trupului şi sufletului.

(Arhimandrit Cleopa Ilie)

MERSUL LA BISERICĂ - PAŞI CĂTRE DUMNEZEU

Noi, creştinii, suntem urmaşi ai acelora care s-au jertfit. Şi dacă nu mai avem această ocazie să ne dăm sângele, să facem o altfel de jertfă. Cei ce aţi fost duminică la biserică aţi făcut jertfa asta. Adică aţi lăsat toate şi aţi mers la biserică. Nu vi s-a luat capul, nu aţi fost chinuiţi, dar aţi făcut puţină jertfă. Aţi mers, aţi stat în biserică, aţi stat treji în biserică, aţi cântat, aţi ascultat. Asta este important.

Să înţelegem că şi prin această jertfă ne facem părtaşi la Împărăţia lui Dumnezeu. Secretul ar fi de aici înainte, să continuăm această trăire în Dumnezeu!

(Preot Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 78)

SINGURĂTATEA - BARTOLOMEU ANANIA
https://youtu.be/n7dJLgBgHC0

CUVINTE DESPRE MAICA DOMNULUI - PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC
https://youtu.be/6Rv14urzfEQ

. paroh Mircea Nuţu. "Maica Domnului este veghetoare de-a pururi pentru noi la tronul Preasfintei Treimi. Ea este cu noi până la sfârşitul veacurilor. Când Mântuitorul a fost răstignit pe Cruce, a încredinţat lumea Maicii Domnului. Maica Domnului este cea care ne întăreşte atunci când viaţa noastră este încercată cu momente de tristeţe",

Prea Sfanta Maică se roagă neîncetat pentru noi şi este neîncetat lângă noi. Ori de câte ori o căutăm din inimă pe Preasfânta Maică, ea este nelipsită. Ea singură, după Domnul, este apărătoarea neamului nostru. O, câte biserici sunt închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe faţa pământului! Ce mulţime de izvoare tămăduitoare, la care oamenii dobândesc multă vindecare - acolo unde s-a arătat Maica Domnului şi a binecuvântat acele izvoare spre vindecarea bolnavilor şi a celor sănătoşi! Ea este neîncetat şi necontenit cu noi - dar, noi o uităm.

Vedeţi şi voi că aici, pe pământ, putem fi părăsiţi şi de rudele cele mai apropiate. Cu toţi avem slăbiciunile noastre, şi adesea îi vătămăm şi pe cei din neamul nostru, ca să nu mai vorbim despre ceilalţi. Iar aceştia pot, din pricina nestatorniciei noastre, să ne dispreţuiască şi să ne respingă sau ne pot ierta - dar sunt, cu toate acestea, mâhniţi. Însă Domnul si Preasfânta Sa Maică? O, cât de mult îi întristăm - prin nestatornicia noastră, aici pe pământ, în viaţă - pe Domnul şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu... Dar, atunci când cădem către ei din inimă, ne iartă toate!

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, traducere de Valentin Petre Lică, Editura Predania, București, 2006, p. 133)

CÂT TIMP TRĂIM PE PĂMÂNT, SĂ-L CĂUTĂM PE DUMNEZEU!

Căutaţi pe Dumnezeu până ce se poate găsi”, zice Dumnezeiasca Scriptură (Isaia 58; Faptele Apostolilor 17, 27). Fiecare creştin care vrea să-şi mântuiască sufletul său din munca veşnică şi să se veselească cu îngerii şi Sfinţii în Împărăţia Cerurilor, trebuie să caute pe Dumnezeu.

Toate, toate zidirile făcute de Dumnezeu, de la firicelul de iarbă până la stejarul, pluta şi bradul се-şi înalţă vârfurile falnic către cer; de la grăuntele de nisip, până la munţii cei mai uriaşi, ale căror frunţi spintecă norii, înălţându-se către cer; de la viermii ce se târăsc în praf şi muştele care abia se pot vedea cu ochiul liber şi până la elefant, leu şi vultur; soarele, luna şi stelele ce aleargă cu o uimitoare iuţime în văzduh; toate, toate, îndeamnă pe om, coroana tuturor creaturilor, să caute pe Ziditorul lor, pe Dumnezeu.

(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 23)

MAICA SILUANA - REȚETA PENTRU FERICIRE
https://youtu.be/4sZs9ip8MWE

IISUS NE SPUNE.. - PĂRINTELE GALERIU
https://youtu.be/3o5goyEKuKo

POVESTEA PUSTNICULUI ONUFRIE (secventa)
https://youtu.be/lkj59jOYF34

TOACA DE LA MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ. NU EXISTĂ SUNET MAI ÎNĂLȚĂTOR CA ACESTA
https://youtu.be/Isx4jc9kyEI

DUMNEZEU SE VEDE PRINTRE LACRIMI

În curgerea vieţii lui pământeşti, omul întâlneşte nenumărate piedici aproape de neîntrecut: necaz, suferinţă, durere. Toate acestea se regăsesc, deşi ne este greu s-o acceptăm, în pronia lui Dumnezeu.

Taina suferinţei este înmiezuită în lacrima bucuriei. Suferinţa ne descoperă omul tainic al inimii, lăuntrul, iar bucuria ‒ taina lui „mâine”, veşnicia, dar în taina lui „mâine” nu se ajunge decât prin durerea lui „azi”, care ne descoperă frumuseţea clipei veşnice de a fi în Dumnezeu.

Suferinţa sapă brazde adânci în obrajii pe care curg şiroaiele înţelepciunii, grăia un bătrân, iar un prigonit pentru Hristos din închisorile comuniste a mărturisit cu simplitate că Dumnezeu se vede printre lacrimi.

(Ieromonah Luca Mirea, Crâmpeie de gând şi cuvânt, Editura Predania, Bucureşti, p. 26)

PĂRINTELE CONSTANTIN NECULA - LECȚIE DE VIAȚĂ
https://youtu.be/l18tTZwdd_w

RUGĂCIUNEA TATĂL NOSTRU A UNUI COPIL DE 3 ANI LA SFÂNTA LITURGHIE
https://youtu.be/AFjj7ZVBKeQ

SINGURA NOASTRĂ SALVARE ESTE SĂ NE ÎNTOARCEM LA SIMPLITATE

Dumnezeu a dat mare har dumnezeiesc omului. Libertatea de a alege. Dumnezeu nu-l forţează să se mântuiască, nu i-a luat libertatea. Din această cauză, noi, folosind libertatea de a alege spre patimi, alungăm harul lui Dumnezeu de la noi, asta mai ales prin egoism şi mândrie.

Cum văd eu lucrurile, astăzi omenirea s-a schimbat. Înainte era foarte greu de trăit, osteneală multă, nevoie, sărăcie, dar multă bucurie duhovnicească, simplitate, prostime sfântă. Astăzi sunt multe înlesniri, dar pentru că nu ştim să le folosim după Dumnezeu, ne depărtează de El. E multă tulburare sufletească şi nu mai este bucuria aceea simplă. Nu ştiu, dar aşa văd eu lucrurile, s-a slăbănogit omenirea.

„Stinsu-s-au iscodind iscodiri”. Adică a pierit toată credinţa, toată simplitatea atunci când iscodeşti toate şi toate pricinile. Singura noastră salvare este să ne întoarcem la simplitatea noastră, la prostimea noastră, ca să nu mai iscodim cu mintea toate şi să ne pierdem credinţa.

(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 282-283)

CRUCEA ESTE SLAVĂ ŞI CINSTE

Crucea este slavă şi cinste, după cum chiar şi El o numeşte aşa, zicând: „a venit ceasul ca să se proslăvească Fiul Omului” (Ioan 11,4).

Deci, dacă el numeşte cele ale robilor slavă, cu atât mai mult tu trebuie a numi slavă cele ale Stăpânului.

Ai văzut cât de mare este rodul crucii? Să nu te înspăimânţi dar de dânsa, că dacă ţi se pare ceva posomorât, totuşi naşte mii de bunuri.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia IV, p. 88)

DUMNEZEU NE VREA CU INIMĂ DE COPIL

Omul mare se mişcă mental, egoist, din interes, lumeşte, în păcat, în răutăţi. Când creşte şi încetează cu desăvârşire să trăiască din inimă, copilăreşte, atunci „ştie pe deplin ce face”, atunci funcţionează cerebral, cunoaşte deplin şi din experienţă, precum au cunoscut Adam şi Eva, după căderea lor, când au pierdut atârnarea copilărească, inimoasă, de Dumnezeu. Însă Dumnezeu ne vrea copii şi de aceea ne spune că, de nu vom deveni copii, nu vom putea intra în Împărăţia Cerurilor.

Şi ţie, copilul meu, inima ta cea copilărească este cea care îţi dă învoirea ei către orice chemare a lui Dumnezeu, cum făceau Adam şi Eva din inimă înaintea căderii. Inima ta deci să se încreadă în Dumnezeu şi ea să răspundă copilăreşte la chemările voii lui Dumnezeu, nu mintea ta, care acum, după atâţia ani de făptuire păcătoasă, îţi poate spune, înveninată de către diavol, că primeşti în mod rău chemarea către voia lui Dumnezeu ca un copil, căci „nu ştii ce faci”, deoarece acum ai crescut şi trebuie să ştii ce faci.

Precum să-ţi aminteşti că, atunci când vorbeşti din inima ta copilăreşte, atunci eşti adevărat. Atunci eşti un fiu binecuvântat al Împărăţiei Cerurilor, şi nu când vorbeşte „cel mare”, care a gustat deplin din fructul păcatului. Să fii aşa cum erau Adam şi Eva înainte de cădere şi cum erau legăturile lumii cu Dumnezeu întru începuturi.

(Arhimandrit Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia şi lumea, traducere din limba greacă de Părintele Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 44-45)

SFINȚII PĂRINȚI - DESPRE DUMNEZEU
https://youtu.be/sWYVFfO_-k8

Dacă tu poţi să faci o faptă bună, este considerată la Dumnezeu o zi de post. Dar dacă tu ai mâncat fasole şi eşti rău şi zgârcit, nu eşti în post!
CA SĂ AJUNGI LA CRUCEA LUI HRISTOS, TREBUIE SA ÎI URMEZI LUI! Prin bunătate, dragoste şi omenie!
Cum întreabă Sfinţii Părinţi în Pateric?
Călugăr te-ai făcut!
Om când te faci?

O pildă frumoasă despre cum să te faci bogat!

"Dar ce Ioane, vrei să mă întreci în bunătate?"
Aşa i-ar fi zis Dumnezeu lui Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei.
ADICĂ AVEA O BUNĂTATE TOTALĂ!
(ascultaţi pilda)
Dar asta nu înseamnă că de mâine trebuie să ieşiţi în stradă toţi, să întreţineţi puturoşii, dar nici nu îi laşi cu mâna întinsă.
O pâine merită fiecare om!
Şi dacă nu dai nimic într-o zi nu eşti creştin.
Pentru că nu sărăcia sărăceşte, ci nechibzuinţa te sărăceşte.
https://www.youtube.com/watch?v=5BpuFaomBAg

UN SCHIT ALTFEL ; ACASĂ LA PUSTNICUL DIN MUNȚII COZIA
https://youtu.be/QxaXb2RxO9U

PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN - RĂSPUNS LA ÎNTREBĂRILE LUMII, SUFERINȚA
https://youtu.be/jzRODbVFck0

"VĂZÂND DUMNEZEU RUGĂCIUNILE LOR ÎMPLETITE CU POST, ŞI-A ÎNTORS IARĂŞI FAȚA SA SPRE EI ŞI I-A IERTAT"

Când locuitorii cetăţii Ninive au ajuns la cele mai mari fărădelegi, Dumnezeu a trimis la ei pe prorocul Iona, să le spună că peste 40 de zile cetatea lor va fi dis*trusă pentru fărădelegile lor.

Auzind acestea, ninivitenii s-au spăimântat şi au so*cotit că să facă cu toții rugăciune pentru a se înmuia inima lui Dumnezeu şi ca să obţină iertare. Au ţinut cu toţii post şi s-au îmbrăcat cu sac şi se rugau lui Dum*nezeu.

Însuşi împăratul, auzind această veste înfricoşată, a coborât de pe tronul său şi s-a îmbrăcat cu haine de sac, dezbrăcându-se de cele luxoase ale sale, şi a ţinut şi el post şi rugăciune împreună cu poporul. Pentru a întări şi mai tare rugăciunea, a poruncit ca să nu se mai dea nici dobitoacelor nimic de mâncare, nici de băut.

Văzând Dumnezeu pocăinţa lor şi rugăciunile lor împletite cu post, Şi-a întors iarăşi faţa Sa spre ei şi i-a iertat, scăpându-le cetatea de la prăpăd.

(Semințe duhovnicești, Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea Credinței, 2009, p. 63)

Părinţii nu au cerut cuvinte multe. Primeau un cuvânt duhovnicesc şi fugeau în pustiu să trăiască mulţi ani cu acel cuvânt; încercau să-l împlinească şi se hrăneau din el. Noi şi spunem, şi vrem să auzim multe cuvin*te, dar nu facem nimic pentru a le împlini. Când cineva vorbeşte mult, se slăbănogeşte duhovniceşte.” (Părintele Sofronie de la Essex)

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 339)

Parintele Sofronie, rusul, a fost si el ca orice rus un pic maniaco-depresiv. Nu si-a ascuns aceasta trasatura mostenita genetic, caracteristica sufletului slav, de care dealtfel nu era vinovat - desi era responsabil!
Dimpotriva, a vorbit (scris) mult despre ea, fie si indirect, voalat (spre a nu sminti pe unii mai slabi de inger)...:)

Intelegem morala textului, desigur. Sa faptuim! Sa punem in lucrare si sa nu risipim la epiderma vietii, in cuvinte, harul vietii... Foarte bine! Mantuitor sfat!
Si totusi, practica ne arata ca, uneori, in functie de multe circumstante, e folositor sa vorbim, mai intai, la nesfarsit... Sufletul omenesc e daltuit din cuvinte. Cel care a avut parte, candva, de cuvinte straine: acum sa vorbeasca! Cui pe cui se scoate!

Mai ales pentru unii oameni, tacerea nu e de aur, ci de pamant.
A tacea, a trai cu frica nesfarsita rostirea, e ingropare inca si mai adanca in groapa inselarii.
Sa vorbim, Adina!
Sa spunem cuvinte tari! Care sa desparta piatra de piatra, bazaltul de bazalt...
Iar de nu putem, sa vorbim macar cat sa ne deslusim, prin rostirea aasumata, noroiul de jos de noroiul de sus... Fara cuvinte nu putem inainta in Imparatia Cuvantului.
Sa nu facem din cuvintele sfintilor scut de aparare pentru lipsurile noastre si pentru betesuguri.
Sfintii nu au scris pentru ca noi sa ne aparam boalele in hartia vorbelor lor.
Ci au scris pentru ca noi, aplecati asu[ra noastra tocmai ca urmare a vorbelor lor, sa ne insanatosim. Sa fim vrednici de viata si de iubirea lui Dumnezeu.

Sa traim asadar! Fie si rostind, vrute si nevrute, nenumarate cuvinte!
Apoi, cand exercitiul rostirii va invinge teama noastra de vorbe si de Cuvant, se va aseza poate, in firea naostr recuperata/redata noua, si tacerea.
Una vie, mare, mustind de intelesuri tainice.

Dar pana acolo mai e. Sa vorbim, asadar, deocamdata. Cu smerita intelegere, fara prefacere, fara masti care ne inabusa devenirea.