Exact. E chiar obligatoriu sa facem binele atunci cand vedem raul undeva.Dar frumos, cu blandete.Cu drag, cu iubire.Sa dam un sfat, o mana de ajutor atunci cand ni se cere.Iar in cazurile in care nu suntem solicitati,cu grija si mai mare sa incercam sa sugeram macar, care credem noi ca este binele.Fara sa impunem, fara sa judecam, fara sa condamnam!

( desigur ca fiecare dintre noi, si eu fac invers, deseori..Dar incerc din rasputeri sa ma indrept in fiecare zi..)

No comment.

Draga Ioan Cezar, parca sa zic ca ne obisnuisei cu postari de un alt nivel.
Ce-i cu tine, esti ranit in amorul propriu?? Lasa asta, fii barbat!
Sper sa-ti revii cat mai repede. Doamne ajuta !

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ ++++++++++++++++++

Subscriu celor postate de Melissa
Daruiestene Doamne intelepciune si dragoste si rabdare amin amin amin

S L A V I T sa fie D O M N U L AMIN

Citat:
În prealabil postat de dobrin7m
eu am inteles perfect intelepciunea cuvintelor Sfintilor nostri Parinti.
................................................
Eu nu am osandit pe nimeni niciodata
.................................................
Dar asta se intampla cand nu avem inca suficient discernamant.
.................................................. ................................
Doamne ajuta!

No comment


Daca vrem sa fim corecti atunci citeaza postarea toata:

Draga mea eu am inteles perfect intelepciunea cuvintelor Sfintilor nostri Parinti.
Eu nu am osandit pe nimeni niciodata de pilda, ma iau pe mine ca exemplu, ca nu discut de alte persoane.
Da, daca am vazut ca cineva greseste si i-am spus : uite aici Iisus ne invata asa, uite aici Sfintii Parinti ne invata asa, asta nu inseamna ca am osandit.
Ca pacat este, daca poti face un bine si nu il faci, de teama sa nu il judec sau sa nu il osandesc.
Dar asta se intampla cand nu avem inca suficient discernamant.
Doamne ajuta

Si acum cateva intrebari care ma ajuta sa ma indrept:
1. ti se pare ca nu inteleg intelepcinea Sfintilor Parinti? daca da da-mi exemplu concret unde nu am inteles si explica-mi ca sa inteleg.
2. Ti se pare ca am osandit pe cineva? daca da te rog sa imi arati exact pe cine am osandit.
3. Am afirmat ca e pacat daca poti face un bine si nu il faci, de teama sa nu il judec sau sa nu il osandesc.
Si am spus ca atunci cand nu avem suficient discernamand refuzam sa facem binele gandind ca judecam.
E vreo eroare in aceste afirmatii?
Astept raspuns spre indreptarea mea.
Doamne ajuta!

Adevarat toate numai ca vreau sa va arat cum lucreaza pacatul in om. Asta analizand pe mine bineinteles.

Omul cand pacatuieste, mai ales pacate inradacinate are in el salasluit duhul celui necurat responsabil cu pacatul respectiv.
Asadar atunci cand cineva incearca sa indrepte un om dintr-un astfel de pacat, chiar daca incearca cu blandete sa ii spuna ca nu e bine, acel duh necurat ii intuneca mintea pacatosului si el nu vede decat osanda si nedreptate. Si asta pentru ca se identifica cu pacatul.
de pilda.
Omule, nu mai bea asa mult ca te distrugi.
Iar omul iti raspunde: ce ma judeci pe mine, ia mai bine uita-te la tine. Ca eu am Dumnezeul meu care are grija de mine. Ce imi impui mie ce sa fac?

Iata cum duhul cel rau nu numai ca il face pe pacatos sa nu vada pacatul sau si sa il urasca dar il mai si acuza pe celalalt ca il judeca.
credeti-ma ca necuratul este foarte smecher si se infurie tare cand este vadit pe fata.
Doamne ajuta!

Mi-am propus sa nu mai osandesc pe nimeni, ca pe un scop in sine, dar nu am reusit. Mi-am dat seama ca totul se reduce la dragoste. Am spus apoi, trebuie sa "ma pun pe iubit". Si am inceput "sa iubesc", dar osanda nu a incetat sa ma paraseasca. Nu puteam "iubi" decat calitatile celuilalt. Paradoxal, nici pe acestea nu mai eram capabil sa le vad intocmai pentru ca erau umbrite de multimea de defecte, de pacate etc. Am constientizat apoi ca problema tine de mine.

Neputintele si caderile aproapelui reprezinta tocmai piatra de care ma impiedic atunci cand alerg spre a-l imbratisa. O imbratisare ce nu mai are niciodata loc... Mi-am spus atunci ca daca nu-l pot iubi pentru ceea ce este, trebuie sa o fac pentru ceea ce este chemat sa fie, un om indumnezeit. Asa cred ca ne iubeste si Dumnezeu, in ciuda starii cazute, pentru ceea ce a pus intru noi (chipul Sau) si pentru ceea ce putem deveni (asemanatori Lui).

Desigur, nici macar acum nu am scapat de ispita osandei si chiar de osanda, in sine. Nu sunt atat de intarit incat sa port acest razboi launtric pentru iubire in fiecare clipa. Dar, dupa ce cad, in momentele de liniste sufleteasca, imi pare rau pentru cele ce am gandit sau am spus despre semenul meu.

Nu putem sa iubim desavarsit, dar putem sa ne vedem greselile, sa ne pocaim pentru pacatele facute si sa luptam impotriva lor. Dramatic este atunci cand nu facem nici una, nici alta.

"Doamne si Stapanul vietii mele,duhul trandaviei,al grijii de multe,al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie.
Iar duhul curatiei,al gandului smerit,al rabdarii si al dragostei daruieste-mi-l mie ,slugii Tale.
Asa ,Doamne Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu.


Ca binecuvantat esti Tu in vecii vecilor.AMIN."..

din cite stiu eu,abia de curand am terminat postul cel mare,oare am uitat cu totii cuvintele Sf.Efrem Sirul?????????........parca nu pot sa cred asa ceva....

Foarte frumos spus..Ma regasesc si eu in analiza ta..

"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta si Dumnezeu cu noi."-Sf. Ioan Gura de Aur
"Dumnezeu nu rasplateste rezultatele, ci intentia."-Sf. Ioan Gura de Aur

Multumesc, Mirela, pentru cuvintele tale binevoitoare :)
Ma gandesc acum la o metafora, imi trece prin minte o imagine:
In cartierul unde locuiesc eu, de obicei oamenii isi vad de ale lor, vietuind impreuna, cu bune si mai putin bune, din Mila lui Dumnezeu. Deodata se aduna nori negri si izbucneste o furtuna, neasteptata de nimeni, care cuprinde toate strazile, toate casele, blocurile .... Nu iarta pe nimeni.
E o furtuna care aduce printre rafale de vant nemilos tot felul de lucruri, smulse din locurile pe unde a trecut... Aduce cu ea chiar pagini de carte, sau carti intregi, cine stie pe unde gasite...
Le vantura prin aer ca pe un bici cu multe cozi si cartile devin obiecte contondente, duhul lor nu mai conteaza acum, nici slova, conteaza doar forta cu care sunt purtate de uragan...
Carti pe care, dealtfel, in vremuri de liniste oamenii le citesc, le dezbat, se folosesc de ele cu bucurie si aduc multumire lui Dumnezeu pentru folosul primit....
In ce ma priveste, trag storul, inchid bine usa si astept, facind ceva folositor intre timp, pana trece furtuna.
Apoi viata isi reia cursul firesc.