Poezii preferate...
 

[COLOR=green]Batea la poarta Cerului o raza… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Batea la poarta Cerului o raza
Batea sfios si-ncet, ca o straina…
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit - de palida lumina.
Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse Calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.
Parea atat de trista si umila
Dar totusi credincioasa si curata
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.
Apoi grabit, a luat-o-n Cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora:
I-a podidit pe toti, vazand-o, plansul
Si-au strans-o-n brate-ndata ca pe-o sora.
Ea le-a zambit stergandu-le sudoarea
Si s-a rugat apoi de ei, fierbinte
S-o-nfatiseze Bunului Parinte
Ca sa primeasca Binecuvantarea;
Stapane, Vesnic Datator de Viata
Din ce-ntuneric, ma-naltai la Tine!
Din ce prapastii crancene de ghiata!
Din ce vartej de patimi si ruine!
Cat am luptat cu oarba ratacire!
Cu nebunia surda si pacatul!
Dar n-am putut sa seman o sclipire,
In largul noptii stapanind de-a latul!
Ca o umila, biata, lumanare,
Am ars in van, in minte ne-ndurata!
Invinsa, goala, stinsa, spulberata.
Doar in surghiun gasesc acum scapare.
Sa pot s-ajung la Cerurile-albastre
Ca dintr-o grea catuse ce ma strange,
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!
Cum sta smerita-n fata Stralucirii,
Silita ochii serbezi sa si-i plece,
Sarmana raza - far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.
Tu vii aicea singura si-nvinsa?
Grai Cel Vrednic, Nevazutul Tata.
Tu fugi, de teama sa nu fii atinsa?
Dar cand s-a stins Lumina-adevarata?
De te-am trimis in lumile-nvrajbite,
Nu te-am chemat cu pumnii stransi si goi,
Ca pe-un manunchi de Raze impletite,
Eu te-asteptam s-aduci pe toti la Noi!
Dintr-un biet sambur-nabusit in fasa,
Din stralucirea unei minti senine,
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantu-ntreg pana la Mine!
Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta, vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata Mostenire?
Mergand spre raza, jos ingenunchiata
I-a sarutat obrajii amandoi.
Copila mea, fii binecuvantata!
I-ati deci puteri si-ntoarcete- napoi!
Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina,
Sa-l paraseasca Ostile Ceresti,
Tu sa ramai! Caci tu esti doar Lumina
Si nu traiesti, decat cand stralucesti![/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Vasile Voiculescu[/COLOR]

[COLOR=#990033]Atent la vremi, capul întorci spre cer
Să vezi de-i azi momentul crucial,
Când poţi pleca sau ramâne stingher:
Credinţa e, cel mai sigur semnal![/COLOR]

Tudor Arghezi
 

[SIZE=+4][COLOR=#cccccc] [SIZE=5]Tudor Arghezi [/SIZE][/COLOR][/SIZE] [SIZE=3]http://www.aboutromania.com/1HOME.GIF[/SIZE]
[SIZE=3]http://www.aboutromania.com/1ROM.GIF[/SIZE][SIZE=3]http://www.aboutromania.com/1SEA.GIF[/SIZE]
[SIZE=+2][COLOR=#cccccc]De-a v-ati-ascuns...[/COLOR][/SIZE]
Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat.

E un joc viclean de batrani
Cu copii, ca voi, cu fetite ca tine,
Joc de slugi si joc de stapani,
Joc de pasari, de flori, de cani,
Si fiecare il joaca bine.

Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.

Jocul incepe incet, ca un vant,
Eu o sa rad si o sa tac,
O sa ma culc la pamant.
O sa stau fara cuvant,
De pilda, langa copac.

E jocul sfintelor Scripturi.
Asa s-a jucat si Domnul nostru Isus Hristos
Si altii, prinsi de friguri si de calduri,
Care din cateva sfinte tremuraturi
Au ispravit jocul, frumos.

Voi sa nu va mahniti tare
Cand ma vor lua si duce departe
Si-mi vor face un fel de inmormantare
In lutul afanat sau tare.
Asa e jocul, incepe cu moarte.

Stiind ca si Lazar a-nviat
Voi sa nu va mahniti, s-asteptati,
Ca si cum nu s-a intamplat
Nimic prea nou si prea ciudat.
Acolo, voi gandi la jocul nostru, printre frati.

Tata s-a ingrijit de voi,
V-a lasat vite, hambare,
Pasune, bordeie si oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Si pentru mancare.

Toti vor invia, toti se vor intoarce
Intr-o zi acasa, la copii,
La nevasta, care plange si toarce,
La vacute, la mioare,
Ca oamenii gospodari si vii.

Voi cresteti, dragii mei, sanatosi,
Voinici, zglobii, cu voie buna,
Cum am apucat din mosi-stramosi.
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.

Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.

Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit...

Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Asa este jocul.
Il joci in doi, in trei,
Il joci in cate cati vrei.
Arde-l-ar focul.

Adrian Paunescu
 

[SIZE=1][COLOR=navy][SIZE=5][COLOR=#003366]Adevăratul fiu[/COLOR][/SIZE]


[/COLOR][/SIZE] [SIZE=1][COLOR=navy] [/COLOR][/SIZE][SIZE=4][COLOR=navy] [COLOR=black] Din cîţi copii tot crezi că ai matale
Prea bună maică, spune-mi care-ţi este
Adevăratul fiu a cărui mamă
Te simţi într-adevăr pînă la capăt.

Nu poţi avea copii mai mulţi ca unul,
Mărturiseşte-mi care-ţi aparţine,
Pe care l-ai făcut, murind tu însăţi,
Ca să le dai şi celorlalţi putere.

Căci, dacă fiul are doar o mamă,
Irepetabil este şi copilul,
Dar spune-mi, maică bună, adevărul
Din toţi aceştia, care-ţi este fi

Ai mei sînt toţi, răspunse maica tristă,
Dar cel mai mult acel ce n-are mamă.

Vol. "Locuri comune"
Editura Albatros 1986

[/COLOR] [/COLOR][/SIZE][SIZE=4][COLOR=navy] |
[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=navy] [/COLOR][/SIZE][SIZE=1][COLOR=navy]
[/COLOR][/SIZE]

A, Paunescu
 

[SIZE=1][COLOR=navy][SIZE=5][COLOR=#003366]Batranul cersetor[/COLOR][/SIZE]

[/COLOR][/SIZE] [SIZE=1][COLOR=navy] [/COLOR][/SIZE][SIZE=1][COLOR=navy]
[SIZE=2][/SIZE][/COLOR][/SIZE][SIZE=4][SIZE=3]La coltul strazii e un cersetor[/SIZE]
[/SIZE]
[SIZE=4][COLOR=navy] [/COLOR][/SIZE][SIZE=3][COLOR=navy] [COLOR=black] Cu mana-ntinsa, catre-o alta lume
Decat aceea unde, fara nume,
El ispaseste rasul tuturor.

Adolescentii se mai tin de glume
Si-i pun in palma semne de-ale lor,
El e batran si intelegator,
Cu noi, cu totii, dar, cu cei mici, anume.

Si cine observa, int-o doara,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, in acest tumult,
El, cersetorul, a uitat sa moara.

Sub zdreanta lui, minunea se-ntrupeaza,
In el e Dumnezeu, ce sta de paza.
[/COLOR][/COLOR][/SIZE]

Lucian Blaga
 

Lucian blaga
 

[COLOR=green]Cântec deplin, de Radu Gyr [/COLOR]

[COLOR=green]N-ai lăuda de n-ai şti să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.
[/COLOR]

Apocalipsa-Zorica Latcu

Acolo, sus, in munti pustii de iasca,
Prapastie de flacara se casa
Si focul linge-ntinderea cereasca.
Un semn s-a aratat din cer, departe.
Citeam din flacari vii, ca dintr-o carte,
Cuvantul Sfant al Intreitei Arte.
Scria pe cer de noapte jeragaiul.
Ce limpede-mi suna-n ureche graiul,
Ducand pe val de cantece tot Raiul.
Ca limbile de flacara mi-arata,
Pe nori de armonie necreata,
Dumnezeirea, inca ne-ntrupata.
In piatra care n-a fost inca lustruita
Si-n poezia inca negandita,
Treimea sta si azi inlantuita.
Am talcuit din flacari Intruparea;
Crescut-a-n Duh, din har ceresc, cantarea,
Cum creste-n zari, netarmurita marea.
Curgea, curgea, din vesnice izvoare,
Sa lege rod in mintile fecioare,
Cum pica roua-ntr-un potir de floare.
Acolo-n adancimi de taine Sfinte,
Se intrupeaza cantecu-n cuvinte,
Cum Tatal hotarat-a mai nainte.
S-a aratat in cer un semn mai mare:
Un cantec intrupat suia spre Soare,
Suia spre Slavi, cu Crucea in spinare.

Ceva ca rugaciunea
 

[SIZE=3]Ceva ca rugaciunea

Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.

Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.

Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine.[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Marin Sorescu[/SIZE]

Foarte frumos Marina,o poezie cu adevarat frumoasa.Domnul sa te binecuvinteze!

[COLOR=green]Rugăciune, de Mihai Eminescu [/COLOR]

[COLOR=green]Crăiasă alegîndu-te [/COLOR]
[COLOR=green]Îngenunchem rugîndu-te , [/COLOR]
[COLOR=green]Înalţă-ne, ne mîntuie [/COLOR]
[COLOR=green]Din valul ce ne bîntuie; [/COLOR]
[COLOR=green]Fii scut de întărire [/COLOR]
[COLOR=green]Şi zid de mîntuire, [/COLOR]
[COLOR=green]Privirea-ţi adorată [/COLOR]
[COLOR=green]Asupră-ne coboară, [/COLOR]
[COLOR=green]O, maică prea curată [/COLOR]
[COLOR=green]Şi pururea fecioară, [/COLOR]
[COLOR=green]Marie ! [/COLOR]

[COLOR=green]Noi, ce din mila sfîntului [/COLOR]
[COLOR=green]Umbră facem pămîntului, [/COLOR]
[COLOR=green]Rugămu-ne-ndurărilor, [/COLOR]
[COLOR=green]Luceafărului mărilor; [/COLOR]
[COLOR=green]Ascultă-a noastre plîngeri, [/COLOR]
[COLOR=green]Regină peste îngeri, [/COLOR]
[COLOR=green]Din neguri te arată [/COLOR]
[COLOR=green]Lumină dulce, clară, [/COLOR]
[COLOR=green]O, maică prea curată [/COLOR]
[COLOR=green]Şi pururea fecioară, [/COLOR]
[COLOR=green]Marie ! [/COLOR]

[COLOR=#e61a1a]http://www.miriamturism.ro/galerie/M...i-Umilenia.jpg[/COLOR]

Superb ! Si cum poate fi altfel Eminescu. Superba si icoana Prea Sfinte Fecioare . Multumim Silverstar !

[COLOR=black]TU,OMULE,AI MARI RASPUNDERI[/COLOR]

1
O,omule,ce mari raspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui in scris sau grai,
De pilda ce la altii dai,
Caci ea mereu spre iad sau rai,
Pe multi o sa-i indrume!
2
Ce grija trebuie sa pui
In a ta viata toata,
Caci gandul care-l scrii sau spui,
S-a dus pe veci…nu-l mai aduni,
Dar vei culege roada lui
Ori viu,ori mort…odata!
3
Ai spus o vorba,vorba ta
Mergand din gura-n gura,
Va-nveseli,sau va-ntrista,
Va curati,sau va-ntina,
Rodind samanta pusa-n ea
De dragoste sau ura.
4
Scrii un cuvant;cuvantul scris
Este un leac sau e otrava.
Tu vei muri,dar tot ce-ai scris
Ramane-n urma drum deschis
Spre inaltare ,sau abis,
Spre ocara,sau spre slava.
5
Ai scris un cantec,versul tau
Ramane dupa tine:
Indemn spre bine sau spre rau,
Spre curatire sau desfrau
Lasand in urma rodul tau
De har,sau de rusine.
6
Arati o cale,calea ta
In urma ta nu piere.
E calea buna sau e rea?
Va prabusi,sau va-nalta,
Vor merge suflete pe ea
Spre har,sau spre durere?!
7
Traiesti o viata,viata ta
E una,numai una.
Oricum ti-ar fi,tu nu uita,
Cum ti-o traiesti,vei castiga
Ori bucurii pe veci prin ea,
Ori plans pe totdeauna!
8
O,omule,ce mari raspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris sau grai,
Sau lasi prin pilda ce o dai,
Pe multi,pe multi la iad sau rai
Mereu o sa-i indrume!
9
Deci,nu uita,fii credincios!
Cu grija si cu teama:
Sa lasi in inimi luminos
Un semn,un gand,un drum frumos,
Caci pentru toate,ne-ndoios,
Odata veci da seama!
Sf. Ioan Iacob Hozevitul,Ierusalim

Imnul minerilor
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]In fund de munti noi des intram,[/COLOR]
[COLOR=green]Cu''NOROC BUN'' ne salutam![/COLOR]
[COLOR=green]Si cind iesim din sinul lor,[/COLOR]
[COLOR=green]Noi tot ''NOROC'' strigam in cor![/COLOR]

[COLOR=green]In mina-i Dumnezeu cu noi ,[/COLOR]
[COLOR=green]Afara-s grijuri si nevoi![/COLOR]
[COLOR=green]Deasupra noastra n-avem cer,[/COLOR]
[COLOR=green]C-asa e viata de miner![/COLOR]

[COLOR=green]Cind plini de praf cu pasi truditi,[/COLOR]
[COLOR=green]Iesim din mina obositi,[/COLOR]
[COLOR=green]Ne doare ca-n lumina sa[/COLOR]
[COLOR=green]Pamintul tine-o lume rea.[/COLOR]

[COLOR=green]Deatitea grijuri si nevoi [/COLOR]
[COLOR=green]Noi ne intoarcem inapoi,[/COLOR]
[COLOR=green]In lumea noastra far-de cer[/COLOR]
[COLOR=green]C-asa e viata de miner![/COLOR]

[COLOR=green]In stinci lovim ciocanul greu,[/COLOR]
[COLOR=green]Si-n aer sar stropii mereu[/COLOR]
[COLOR=green]Noi brate tari pentru lucrat,[/COLOR]
[COLOR=green]Straine maini de apucat.[/COLOR]

[COLOR=green]Si moartea vine tot mai des[/COLOR]
[COLOR=green]Sa vada ce-are de cules,[/COLOR]
[COLOR=green]Din lumea noastra far-de cer,[/COLOR]
[COLOR=green]C-asa e viata de miner![/COLOR]

[COLOR=#800080]http://audio.neogen.ro/user/vecinoo/...9p77aiowaba5h/[/COLOR]

Ne vom intoarce
 

Ne vom intoarce intr-o zi,
Ne vom intoarce neaparat.
Vom fi apusuri aurii,
Cum am mai fost cand am pecat.
Ne vom intoarce neaparat,
Cum apele se-ntorc in nori,
Sau cum se-ntoarce,tremurat,
Pierdutul cantec pe viori.
Ne vom intoarce intr-o zi,
Si cei de azi, cu pasii grei,
Nu ne-or vedea,nu ne-or simti,
Cum vom patrunde-ncet in ei.
Ne vom intoarce ca un fum,
Usor,tinandu-ne de mani,
Toti cei de ieri,in cei de-acum,
Cum trec fantanile-n fantani.
Cei vechi,ne-om, strecura tiptil,
In toate dragostele noi
Si-n cantecul pe care si-l
Vor spune altii dupa noi.
In zambetul ce va miji
Si-n orce geamat viitor,
Tot noi vom sta,tot noi vom fi,
Ca o samanta-n taina lor.
Noi cei pierduti,rentorsi din zari,
Cu vechiul nostru duh fecund
Ne-napoiem si-n disperari,
Si-n rani ce-n piepturi se ascund.
Si-n lacrimi ori in mangaeri,
Tot noi vom curge zi de zi,
In tot ce maine, ca si ieri,
Va sangera sau va iubi!

Radu Gyr

De poti
 

De poti sa nu-ti poti pierde capul
Cand toti in jurul tau si l-au pierdut pe-al lor.
Gaseste-ti tie vina.
De poti atunci cand toti te cred nedemn si rau
Sa nu-ti pierzi,niciodata increderea in tine,
De rabzi sa fii mintit,fara ca tu sa minti
Si cand cuvantul rostit candva de tine
Rastalmacit de oameni,cinstit si prefacut
Tu nu cu razbunare sa-ncerci a le raspunde
Dar nici cu rugaminti.
De poti vorbi multimii fara ca tu sa minti
Si de te poti plimba cu regii fara a te ingamfa
De nici dusmanii,nici amicii nu pot vreun rau sa-ti faca
Pentru ca doar dreptatea-i calauza ta.

De poti rabda oricat fara sa-ti pierzi rabdarea,
De poti risca pe-o carte intreaga ta avere
Si ce-ai cladit o viata sa pierzi, intr-un minut
Si-atunci fara,a scoate ,o vorba de durere
Sa incepi agoniseala, cu elan de la inceput.
De poti visa fara sa te robesti visarii,
De poti gandi fara sa-ti faci din asta un tel
Sa poti sa nu cazi prada,nicicand disperarii,
Sucesul si dezastrul privindu-le la fel.
Si atunci cand corpul tau uzat si obosit
Il vei putea forta sa-ti mai slujeasca inca
Numai prin strasnicia vointei tale
Si astfel sa stee peste veacuri,asa cum sta o stanca
Daca poti sa umpli mintea trecatoare
Sa nu pierzi nici o fila din al vietii ton,
Al tau va fi pamantul cu bucuriile toate
Si ceea ci-i mai mult chiar,sa stii vei fi un OM!

RUDGARD KIPLER

[SIZE=+1]Scrisoarea I[/SIZE]

Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi,
Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi!
Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti,
Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti!
Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac...
Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii;
La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,
Altul caută în lume şi în vreme adevăr,
De pe galbenele file el adună mii de coji,
A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;
Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,
Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii.
Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.

Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri,
La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii...
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.
Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric...

În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ'
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Începând la talpa însăşi a mulţimii omeneşti
Şi suind în susul scării pân' la frunţile crăieşti,
De a vieţii lor enigmă îi vedem pe toţi munciţi,
Făr-a şti să spunem care ar fi mai nenorociţi...
Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate,
De asupra tuturora se ridică cine poate,
Pe când alţii stând în umbră şi cu inima smerită
Neştiuţi se pierd în taină ca şi spuma nezărită -
Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?...
Ca şi vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.

Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l...
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!"
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare,
Cum revarsă luna plină liniştita ei splendoare!
Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amorţită li-i durerea, le simţim ca-n vis pe toate,
Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării
Şi ridică mii de umbre după stinsul lumânării...
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate,
Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!

Nu-mi atribui merite ce nu mi se cuvin!!!:1:.. asta poezie a fost postata de tigeravalon.. dar iti multumesc ptr binecuvantare:11::6:

Mai sunt inca roze,mai sunt
Si tot parfumate si ele
Asa cum au fost si acele
Cand ceru-l credeam pe pamant!
Atunci eram falnic avant
Priveam dintre oameni spre stele;
Mai sunt inca roze mai sunt,
Si tot parfumate si ele!
Zadarnic al vietii cuvant
A stins bucuriile mele,
Mereu,zambesc,uit si cant
In ciuda incercarilor grele.
Mai sunt inca roze mai sunt
Si tot parfumate si ele!

.................................

Sub a soarelui lumina
soapte umbla prin gradina,
Fluturi zboara prin cais
Batranetea e un vis!
Apa canta la fantana
Si cu trestia se ingana,
Iar sub soare sau sub luna
MOARTEA ESTE O MINCIUNA!

Macedonscki

Doamne ajuta!
Acum cateva zile a fost un domn la mine, in vizita. El a avut niste probleme medicale foarte grave, timp in care nu a putut sa faca mai nimic, din munca fizica ma refer. In tot acest timp a compus cateva poiezii, foarte frumoase, unele extraordinar de fascinante. Ma voi reintalni curand cu acel domn si ii voi cere o parte din lucrarile sale, si le voi posta si eu aici, pentru a imbogati acest topic si pentru a alatura la postarile acestea, enorm de frumoase, si altele la fel de fascinante.

Te duci...
 

"Te duci si ani de suferinta
N-or sa te vaza ochii-mi tristi,
Inamorati de-a ta fiinta,
De cum zambesti,de cum te misti,

Si nu e bland ca o poveste
Amorul meu cel dureros,
Un demon sufletul tau este
Cu chip de marmura frumos.

In fata farmecul palorii
Si ochi ce scanteie de vii,
Sunt umezi infioratorii
De lingusiri,de viclenii.

Cand ma atingi,eu ma cutremur,
Tresar la pasul tau cand treci,
De-al genei tale gingas tremur
Atarna viata mea de veci.

Te duci si rau n-o sa-mi mai para
De-acum de ziua cea de ieri,
Ca nu am fost victima iara
Neinduratelor dureri.

C-auzu-mi n-o sa-l mai intuneci
Cu-a gurii dulci suflari fierbinti,
Pe frunte-mi mana n-o s-o luneci
Ca sa ma faci sa-mi ies din minti.

Puteam numiri defaimatoare
In gandul meu sa-ti iscodesc,
Si te uram cu-nversunare,
Te blestemam,caci te iubesc.

De-acum nici asta nu-mi ramane
Si n-o sa am ce blestema,
Ca azi va fi ziua de maine,
Ca mani toti anii s-or urma.

O toamna care intarzie
Pe-un istovit si trist izvor;
Deasupra-i frunzele pustie,
A mele visuri care mor.

Viata-mi pare-o nebunie
Sfarsita far-a fi-nceput,
In toata neagra vesnicie
O clipa-n brate te-am tinut!

De-atunci pornind a lui aripe
S-a dus pe veci norocul meu,
Reda-mi comoara unei clipe
Cu ani de parere de rau!" (1883,decembrie) EMINESCU

"N_a fost nimic din ce-a putut sa fie,
Si ce-a putut sa fie s-a sfarsit...
N-a fost decat o scurta nebunie
Ce-a insangerat, o lama,lucioasa de cutit"
Minulescu

[COLOR=green][SIZE=4]Murim... ca mâine[/SIZE]

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

[/COLOR][COLOR=green]Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Magda Isanos[/COLOR]

Cand munti de nedreptate
 

Cand munti de nedreptate,
Imi stau in drum mereu
Ce-ai face Tu Iisuse
De-ai fi in locul meu?

-Eu sa rabda-n tacere
Prietenul meu drag,
Dreptatea pina la urma
Surpa-va munti sirag.

Cand ura ma loveste
Cand duhul geme greu,
Ce-ai face Tu Iisuse
De-ai fi in locul meu?

-Eu as iubi si-as tine
Spre cer inima mea,
Iubirea invinge ura,
Oricat ar fi de grea!

Cand indoiala imi cearca,
Credinta in Dumnezeu,
Ce-ai face Tu Iisuse,
De-ai fi in locul meu?

-Eu mi-as pleca ghenunchii
Ca atunci in Ghetsimani,
Prin ruga,prin putere,
Sa treci peste dusmani!

Cand cei dragi ma apasa
Si-s tot mai singur eu,
Ce-ai face Tu Iisuse
De-ai fi in locul meu?

-Eu as urca in pace,
Al crucii sfant calvar.
Nu bezna noptii invinge
Ci zorii cand rasar!

de Georgeta Grigoriu

Doamne, salveaza România!
Tu esti speranta nesperata,
Opreste-Ti, te rugam mânia,
Deschide-Ti bratele de Tata!

Doamne, ce se întâmpla oare
Cu cei ce si-au pierdut rusinea?
Facând asa o zarva mare
Ei vor s-acopere doar vina!

Doamne, ce se petrece oare
In tara multelor traditii?
Alaturi de pâine si sare
Se vând în fond doar eschibitii!

Doamne, cu noi ce fi-va oare,
Când înca nu stim ce ne-astepta?
Lumini nu se mai vad in zare
Si lumea înca e inapta!

Doamne, salveaza România!
Tu esti speranta nesperata,
Opreste-Ti, te rugam mânia,
Deschide-Ti bratele de Tata!

Invata de la ape sa ai statornic drum
Invata de la flacari ca toate-s numai scrum
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi
Invata de la stanca cum neclintit sa crezi.

Invata de la soare cum trebuie s-apui
Invata de la piatra cat trebuie sa spui
Invata de la vantul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de linistit sa treci.

Invata de la toate ca toate sunt surori
Cum treci frumos prin viata cum poti frumos sa mori
Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat
Invata de la nufar sa fii mereu curat.

Invata de la vultur cand umerii ti-s grei
Si du-te la furnica sa vezi povara ei
Invata de la greier cand singur esti sa canti
Invata de la luna sa nu te inspaimanti.

Invata de la pasari sa fii mai mult in zbor
Invata de la toate ca totu-i trecator
Ia seama fiu al jertfei prin-lumea-n care treci
Sa inveti din tot ce piere tu sa traiesti in veci.

[COLOR=green]Dorel VISAN: Final[/COLOR]

[COLOR=green]Nu insista, nu insista[/COLOR]
[COLOR=green]S-a dus din mine Nu si Da…[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Ce soi de senzatie[/COLOR]
[COLOR=green]Sunt ultimul zimbru din rezervatie…[/COLOR]
[COLOR=green]M-am scurs de trup[/COLOR]
[COLOR=green]M-am scurs de suflet…[/COLOR]
[COLOR=green]Sticla e goala…[/COLOR]
[COLOR=green]Ma sfasii cu unghia in sange[/COLOR]
[COLOR=green]Si-n muget de boala…[/COLOR]
[COLOR=green]Mai am doar ragazul[/COLOR]
[COLOR=green]Sa las mostenire[/COLOR]
[COLOR=green]O trista zodie ramasa-n drojdie[/COLOR]
[COLOR=green]Cand beau paharul…[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Mai tare e ghinda[/COLOR]
[COLOR=green]Decat stejarul.[/COLOR]
[COLOR=green]Cluj-Napoca, 31 august 1988, [/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Dorel VISAN – In: Actori poeti – poeti actori[/COLOR]

buna
 

Una din poeziile mele de suflet este aceasta:

[COLOR=Black]Orice copil
[/COLOR]

de George Tarnea
[COLOR=Black][/COLOR]
[COLOR=Black]
[/COLOR]
Orice copilare un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.


Orice copil are oţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al paşilor cuminţi.


Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.


Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.


Orice copil are o mare
Pe care-şi poartă barca lui,
Dar nu se-aşteaptă să coboare
La ţărmul mării nimănui.


Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Şi-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teama de-al rosti pe “ieri”.


Orice copil se poate face
Şi floare şi păun şi cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.


Orice copil are sub gene
Şi stropi de rouă şi gheţari,
Hrăniţi din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.


Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând să strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.


Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Şi focul soarelui din scrum.

Scriptura Sfanta[SIZE=2] 3)[/SIZE]

In veci Scriptura Sfanta
Eu nu voi parasi,
In ea gasesc eu pace
Si numai bucurii.

In ea-ntalnesc iubirea
Parintelui Ceresc,
In Iisus Salvatorul,
Mielul Dumnezeiesc.

Cand am ispite grele
Si ochii cand imi plang,
Alerg la ea intruna,
Cu ea toate inving.

Cand pierd a mea carare,
De lume inselat,
La Iisus ea ma-dreapta
Si iarasi sunt scapat.

Ea e a mea lumina,
Dreptate si comoara,
Ca ea nu e nici una
Chiar lumea de-nconjori.

In ea ma-ncred intr-una,
Izvor de viata e,
Cu ea eu voi ajunge
In a mea patrie.

Rugaciune
 

Tu,Maica mea Sfanta,
Stii tot despre mine.
Maica,stii sigur cum sunt!
Ma iubesti cand fac bine
Si-mi porti de grija
Cat sunt pe pamant.
Trei lucruri m-au ranit
Cel mai tare in viata:
Minciuna,politica,oamenii rai!
Sarut cu smerenie
Preasfanta-Ti fata.
Ma scoate,o Maica
Nevrednica cum sunt din nevoi.
Am mers doar prin bezna,
Caci nu Te aveam,
Dar ,Ingerul bun
Mi te-a dat felinar,
Lumina sa-mi fii,
Iar acum eu Te am,
In ce-a mai ramas
Din viata traita in zadar.
Lumina din zorii de zi
Pe pamant este dulce
Si toate-s frumoase
Si proaspete-n zori.
O!Cum vor fi oare
In rai cand s-or duce
Cei vrednici,vor straluci
Purtati de ingeri pe nori!
Dar cum va putea
Domnul Slavei oare
Pe noi sa ne ierte,
Caci tot am gresit!
Cand nu ne iertam
Si cu ingamfare
Il alungam dintre noi
Pe cel mai smerit! (de D.S)

Suferinta
 

In turle parasite,din biserici
Plang ingeri buni,
Goniti de prin altare.
Iar cei ce-l cauta pe Domnul
Sun prigonoti atat de tare!

Sufletul meu,dantela fina
Tesuta de ingeri,purtata pe nori,
De ce-l aruncati azi in tina?
De ce-l aruncati in noroi?
Drumul e lung,crucea e mare.
Mai am putin si ajung la liman.
Deschide-mi Doamne,usa la care
Am plans si-am batut an de an.(de D.S.)

Ploi
 

Am invatat sa ma imfrupt din plin,cu ploi
sa ma pitesc din calea fatarmicului"noi".
sa-mi rad din lacrimi rani,credeam inchise,
Va trebui sa-nvat sa le ascund in vise.

Sibilla Poesis

Paine
 

Te iubesc iubire blanda,
lina apa curgatoare,
celor care nu cuvanta,
zambet ploilor si soare....
Te iubesc aripa-nalta,
curge-ma pe rana painii
apoi canta-ma pe harfa
inimii..... tu,bea paganii.
Te iubesc sarut al noptii
sfsie-mi balada lunii
de-i intinzi o cursa sortii
te-nfioara doar si spune-i;
dragostea ca e in toate
nu o cumpara netotii,
nu se vinde-n colt de srada
o au ,oamenii nu zlotii.
Te iubesc legenda vie,
zori de zi ne curgi spre maine
pana cand va fi sa fie,
fiecare mugur ....paine!

De Sibilla Poesis

"Cum sa traiesti frumos fara iubire,
Cum sa plutesti,sa umbli ori sa zbori,
Cum sa cuprinzi nelinistea din zori
Si pacea din amurg dintr-o privire.

Cum sa plutesti prin marile de flori,
Cum sa te bucuri de intreaga fire,
Iar viata ta sa-si afle implinire
Fara minunea care da fiori?!!"

...nu stiu daca am redat-o corect, a fost din aducere aminte,de demult.
.
Sa inteleg ca poeziile scrise fara ghilimele sunt creatii proprii???

[COLOR=green]Ar fi bine ca la poeziile citate sa se scrie numele autorului, iar la poeziile personale, sa se scrie dedesubt Personala! Asa evitam confuziile![/COLOR]

"E-atata timp de cand astept sa vii.
Sunt noptile prea lungi si mult prea grele.
Copacii dorm in umbre sidefii
Si cerul doarme in luciri de stele.

Insingurare,umbra nedorita,
Ce zeu pagan care-a urat iubirea
Te-a zamislit din chinuri si ispite
Si ti-a trimis in lume nemurirea?

Insingurare cine nu te stie,
Sa nu te intalneasca niciodata.
Insingurare inima pustie,
Ce trista esti si cat de zbuciumata?!"

(habar nu am cine a scris-o,eu nu am mai citit de zeci de ani,dar retin foarte multe din ceea ce citeam candva,deci sunt bune si ghilimelele"

Frumos, foarte frumos Ory ! Mai scrie, ca sa-mi treaca noaptea mai usor la munca .