Avortul contravine moralei naturale
 

O recenta descoperire arheologica din Alaska: un mormant, datand din perioada glaciatiunii Wurm, in care s-au descoperit mai multe schelete de copii, ingropate cu tot ritualul ciudat al acelor timpuri.

Da, numai ca nu toti copiii sunt nascuti. Unul dintre ei este copil nenascut. Sau, cum se spune in Nouvorba: "un produs de conceptie".

Cititi aici (pe englezeste): http://thewestsidestory.net/2014/11/...500-years-ago/

Deci, pe vremea cand oamenii se luptau cu mamutii, "produsii de conceptie" erau socotiti oameni si inmormantati ca oameni si cu oameni.
Da, dar, intre timp am "evoluat": acum omoram "produsii de conceptie" la cerere. Si nu mai ajung in morminte, ci in galeata de infecte a cate unui avortuar care se cheama, ironic, "clinica ginecologica".

Ceva e putred in Danemarca.

Interesant... Interesant şi trist.

Cunosc femei care au acest păcat, sau care declară că l-ar face, pentru că li se pare greu că crească (prea mulţi) copii. Sau cine ştie din ce alte motive.
Dar nu ştiu de unde vine atitudinea aceasta.
Lipsa dragostei, împietrirea inimii şi a conştiinţei faţă de ce înseamnă un avort...?

Consider ca avortul este egal cu crima, deoarece din momentul in care copilul a fost conceput, vorbim de o noua viata si de un suflet.

Bineinteles ca inainte de a concepe un copil trebuie sa fii sigur ca il faci cu cineva cu care vrei sa fii toata viata si reciproc, si ca poti a-i asigura toate conditiile morale, spirituale si materiale pentru cresterea si educarea sa.

Daca totusi sunt cazuri in care o femeie ramane insarcinata, si constata ulterior ca nu-i poate asigura aceste conditii, atunci este solutia de a-l da in grija statului si a asistentilor maternali. Dar sub nici o forma nu trebuie sa faca avort.

@ forever

Cunoşti femei, dar ... nu cunoşti bărbaţi. Poate dacă ai cunoaşte şi bărbaţii acestor femei, te-ai mai lămuri în privinţa motivaţiei şi "tăriei" lor de a se lepăda de copil ca de un furuncul.
Dar ia vezi, ce zic mamele lor? Nu cumva majoritatea au avortat, la rândul lor, droaie de prunci pe vremea lui Ceauşescu? Şi dacă atunci era cu risc mare, acum ce le-ar mai putea reţine pe "mame" (aşa se autointitulează făpturile astea) - când femeia e "liberă", "stăpână" pe "corpul ei" şi pe "viaţa ei", pe "cariera ei" şi pe nesfârşitele "drepturi"?

Dar care e atmosfera în care convieţuim de fapt cu toţii - femei, copii, bărbaţi?
Ce atitudini, sentimente, convingeri sunt dominantele lumii noastre? Unde poate găsi omul răgazul să mediteze la viaţă, la bine şi la rău, la iubire şi la moarte, etc.? Când totul e grăbit, accelerat, petrecut pe negîndite - ca într-o şedinţă colectivă de hipnoză care a picat pe mâna unui nebun sângeros...

Îţi aminteşti, când ai intrat pe forum căutam la înfiriparea unui topic despre frumuseţea din biserici - ca să nu privim mereu în golul negru care creşte primprejur şi pe dinăuntru, pretutindeni...

Este adevărat ce scrii, ştiu şi văd foarte bine că e aşa.
Dar mai ştiu că Dumnezeu stă la uşa inimii fiecăruia dintre noi şi bate.
Poate nu avem timpul, sau educaţia, de a merge la biserică. Poate că suntem cuprinşi de vârtejul muncii, carierei, vânării succesului sau mai ştiu eu ce (filme, shopping, mall, ţări străine, alcool, ţigări, cluburi...?). Sau vrem numai doi copii, sau numai unul...
Dar eu cred că Dumnezeu îi vorbeşte fiecăruia dintre noi, există un timp, o clipă, când conştiinţa adormită este trezită de un gând, un cuvânt al unui apropiat sau al unui necunoscut... Poate o carte, sau un film, sau un cântec ne pune pe gânduri... că viaţa e mai mult decât ceea ce enumeram mai sus.
Sau pur şi simplu ne plictism de toate cele de mai sus, şi căutăm un sens. Atunci Domnul ne întâmpină în căutările noastre. Ne trebuie puţină sinceritate şi memorie. Memorie a ajutorului primit şi a promisiunilor făcute.
Ai dreptate, nu e de mirare că - în contextul descris - inima noastră nu vede un suflet în pruncul avortat, ci doar o soluţie pentru vreo încurcătură oarecare. Dar până când?

Ar fi dragut sa avem legi care sa sprijine mame care vor sa faca avort voluntar cu nici un motiv intemeiat, adica sa le ajute cu bani, cu resurse, in asa fel incat sa nu se ajunga totusi la avort.

Am o intrebare, voi sunteti de acord cu avortul din motiv medical?

Avortul ramane o crima, indiferent de motiv - fie el si medical! In incercari de genul acesta ni se vadeste adevarata credinta.

Exista multe cazuri medicale in care ar muri si mama si copilul daca nu s-ar face avort. Deci e mai bine sa moara si mama si copilul decat sa se faca avort?

Mama devine martira.
Ia raspunsul de mai sus ca fiind singurul pe care ti-l pot da la toate intrebarile legate de avort. Desi scurt, e complet. Dar sa te mai lamureasca si alti colegi..

Domnul bate, bate, iar noi parcă nu suntem acasă... Urechi de auzit parcă nu mai avem, ochi de văzut iarăşi nu avem. Mereu ne reţine ceva, mereu un lucru atrăgător şi promiţător pare mai urgent, pare prioritatea absolută. Ce uşor ne e furată atenţia, mai întâi!
Iar atenţia, odată abătută, face ca tot mersul minţii şi al inimii să o ia razna, căpătînd, în cheie străină, vuietul mai dulceag sau mai amărui al unei simfonii mereu urlate şi grăbite, mereu contrafăcute - simfonia fărădelegii şi a morţii.
Şi de ce o ia razna atenţia omului? Sau de ce atenţia unora e uşor de deplasat şi condus iar a altora nu poate fi momită şi manevrată?

Cum de unele mame nu sunt atente la minunea reînfiripării vieţii în corpul lor, la tonul unei noi revărsări a iubirii în viaţa noastră omenească, la şansa întregirii familiei cu încă un suflet, la prilejul de a ne îndrepta, poate, unele din greşelile pe care le-am făcut în creşterea celorlalţi prunci sau faţă de soţ

în schimb devin foarte atente la lucruri precum: ce-o să zică alea când oi fi iar borţoasă? cum îl mai ţin pe "al meu" dacă iar sunt gravidă, apoi lăuză etc.? ce mă fac dacă îmi cade părul de la sarcină? dar dacă mi se strică tenul (apar pete), picioarele, fundu, dantura? dar cu banii ce vom face? - cum ne mai ajungem, cum o mai ducem binişor şi frumuşel? dar dacă copilul va fi bolnav şi vom avea cheltuieli? dar dacă îmi pierd serviciul, că aşteaptă atâtea să-mi ia locul?

Hrănind cu atenţia (combustibilul cel mai nobil din magazia Creaţiei) astfel de gânduri, mişcînd astfel coloane surde şi gigantice de forţe care vin din imperiul morţii, femeia şi uneori bărbatul iau hotărârea cumplită că, lasă, poate data viitoare, acuma nu-i momentu. Şi pleosc. Simplu. Lepezi copilaşul, ca pe un rest oarecare al vreunui lucru ordinar pe care îl azvârli la coş, să nu rămâie mizerie...

Până când?
Domnul e îndelung răbdător. Uluitoare îmi pare răbdarea Lui când văd câte ticăloşii îngăduie să se petreacă, în fiecare clipă, în lumea noastră, în noi înşine.

Până când? Pentru unii aşa va fi mereu, zeci de ani în şir, adunînd munţi de ticăloşie fără frică de semeni şi de Dumnezeu. Fără pic de compasiune înţelegătoare, fără pic de mişcare frumoasă a inimii, fără pic de Cer.