Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Dogmatica (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5074)
-   -   prin fire si prin har (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=14365)

dobrin7m 15.01.2012 13:37:27

Citat:

În prealabil postat de MariS_ (Post 422083)
Da, glykys, cum sa nu stiu, stiu. De aia am si spus ca recunosc ca locul rezervat pentru mine e iadul. Domnul cu tine, glykys draga, si sper sa-ti revezi bunica la locul cel bun! Sa-i spui saru-mana din partea mea, ca a avut grija sa creasca o buna crestina. Nu glumesc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Cu iertare.
Ultima data cand parintele meu a fost la noi a stat o saptamana sa ne analizeze fara ca noi sa stim asta.
La final mi-a zis asa: aveti grija la vorbirea in desert.
De ce parinte? nu am spus niciodata un lucru mincinos si nici ceva care sa fie anticrestin.
Pentru ca uneori vorbiti mult despre lucruri si fapte care nu aduc nici un folos duhovnicesc sufletului dvs.

cu iertare inca odata.
A spune , recunosc ca locul rezervat pentru mine este iadul este ca si cum ai spune: nu am incredere in mila lui Dumnezeu si astfel eu voi ajunge in iad la cat sunt de pacatos, Este pacat impotriva Duhului Sfant, pe care il gasim in indreptarul de spovedanie.
Daca spunem asta din nestiinta Domnul iarta , insa e pacat si ca atunci cand facem asta din nestiinta sa adunam si un alt pacat cum ar fi vorbirea in desert.

De cand parintele meu mi-a spus sa am grija la vorbirea in desert am inceput sa fiu foarte atenta sa nu mai vorbesc mult pe teme nefolositoare sufletului ci mereu sa am grija ca vorbirea mea sa fie doar despre Dumnezeu cu frica , cu evlavie si cu nadejde.

Cu iertare , a treia oara.
Sf. Siluan spunea: "cine iubeste ceva acela si vorbeste despre acel ceva" si ca vorbirea despre Dumnezeu nu este niciodata prea putina dupa cum si trairea intru Hristos nu inceteaza pana la moarte.

ioan cezar 15.01.2012 13:48:08

Multumim surioara! Cu adevarat intelepte vorbe ne daruiesti din experienta si tolba cu margaritare culese prin preajma Athosului (daca am inteles bine, ma iertati)!

dobrin7m 15.01.2012 13:58:06

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 422109)
Frate, sa nu mi-o iei in nume de rau cand iti spun: nu cum e reflectata trairea in popor ma doare pe mine mai tare ci, si inca mai mult s-ar cuveni sa ma doara, cum e reflectata in mine Ortodoxia. Ca si eu fac parte din poporul acesta, si eu sunt partas la faradelege.

Nelinisti sunt, desigur dar ce e de facut?
Nu gasesc mai bun decat continuarea lucrului cu sine, in Biserica, acolo unde suntem fiecare. Pocainta, pocainta, pocainta. Sa invatam pocainta, pana la desavarsire, de se poate! Aceasta e solutia crestinului.
cata vreme nu sunt in miezul pocaintei mele, nu sap si sap si sap in carcasa intunericului meu, voi ajunge sa fiu tot mai nelinistit de ce se intampla in jur - adica imprejurul persoanei mele, imprejurul sufletului meu.

De ne doare soarta lumii noastre, avem o singura cale: sa ne facem pe noi vrednici de roadele Duhului in noi. Staruim indeajuns?
Nu avem biserici bune? Sa ne facem pe noi biserica, sa Il rugam staruitor pe Domnul.
Nu avem manastiri sau nu suntem primiti in ele? Sa devenim noi manastiri, sa rugam pe Domnul.

Am priceput deja viclenia mea: cum incep sa ma vait de orice altceva decat de faptele credintei, e semn ca am incasat o portie de pacaleala. Cad din greu.

Rugaciune, rugaciune, rugaciune... Nu o (mai) fac cum se cuvine? Fireste ca ma apuca bataielile! Ca doar traim intr-o lume deloc prietenoasa sufletului, de mii si mii de ani...
Riscul mereu e cel al lui Petru: o clipa a uitat de Domnul si a devenit atent la talazurile adancului si la cerul intunecat. Rezultatul il stim. Daca nu se trezea sa strige: Doamne!... se scufunda. N-ar mai fi mers pe ape.
Nici noi nu putem calca pe apa tulbure si adanca a vietii noastre, individuale si colective, de nu vom striga neincetat: Doamne!
Dar uitam de aceasta si incepem sa ne tanguim, sa ne speriem. Si riscul e sa intram atat de tare in panica incat sa patim ce stim ca au patit altii: sa fentam lupta cea buna si sa ajungem clienti ai unor tarabe pe care Domnul le-a rasturnat candva.

Linistea si fapta buna sunt in noi, acolo unde este si Imparatia Cerurilor. Inlauntru. Iar acolo ajungem, inaintam, ne mentinem, prin barbatie: rugaciune, post, miluinta, despatimire, pocainta. Nu putem aici, nu putem colo... vedem si regretam. Bun inceput regretul. Dar staruim, cerem, batem, cautam. Ce altceva mai bun?
Avem, slava lui Dumnezeu, Biserica. Stie Domnul de ce e cum este si poate nici nu e cum ni se pare noua ca este. Poate vrem ce nu ar trebui sau poate e bine ce vrem dar treaba fiecaruia e alta.

Iata, postez un fragment din cartea Parintelui Sofronie Zaharov, spre pilda si imbarbatarea noastra.

Dumnezeu sa ne ocroteasca, frate! Nadejde, bucurie, pace intru Hristos Domnul!
Sa ne rugam unii pentru altii. AMIN+

Aceasta este intradevar o vorba si o cugetare foarte frumoasa. Sper ca toti sa o inteleaga pe deplin.

Da, cu riscul de a fi acuzati ca nu ne iubim semenii, nu avem alta cale decat ca intai sa ne indreptam pe noi in toate virtutile noastre, sa le facem curate si drepte si apoi sa putem aplica virtutile dumenzeieste. pana atunci, toate faptele ce le facem sa le numim false virtuti. Iubesc, da iubesc cu iubire omeneasca, deci cu o falsa virtute de iubire. Miluiesc, da miluiesc cu mila omeneasca, deci cu falsa virtute de mila.

frumos sesizat, frate Ioane.

Inchei cu o remarca ce ma macina de ieri intr-una, legat de certurile de pe forum si motivul pentru care se intampla.
Hristos a spus: unde sunt doi trei adunati in numele Meu voi fi si Eu impreuna cu ei.
asta ar insemna ca intre acei oameni va exista pacea, linistea si armonia.
Intru-cat aici de multe ori nu este pace, si liniste , si armonie ma gandesc ca printre noi sunt si oameni care fara sa isi dea seama nu sunt adunati aici in numele lui Hristos.
Acum , fiecare, sa purcedem a cerceta inlautrul nostru si sa vedem daca gasim acolo numele lui Hristos. Cum ne dam seama? Simplu: am incalcat vreo porunca, am mahnit aproapele cu vorba, am jignit fara sa vreau sau cu vointa, chiar si subtil si maiastru, de ce sunt aici, de scriu, de ce comunic cu ceilalti, in ce scop, am vreun scop, nu am, vreau sa arat arta mea literara, imaginatia mea, nu vreau sa arat nimic, imi pierd timpul, nu mi-l pierd, rad de oameni, nu rad, imi satisfac o placere, nu mi-o satisfac, si lista continua.
Cu iertare

PS. Ieri mi-a venit in gand sa scriu aici ceva frumos, ce citisem la parintele Cleopa, si imediat mi-a venit gandul, sa vezi ca vor fi oameni sa le placa ce ai scris. Atunci am zis: aha, bravo suflet pacatos, maine nu mai scrii nimic frumos, stai in banca ta si nu scrii. va marturisesc asta, cu sinceritate.
Acum am scris purtata de inima nu de minte , si a fost spontan, deci de e vreo greseala iertati , iar cele spuse de Parintele Cleopa va las sa le cititi voi in Lumina si faptele credintei si va doresc sa va bucurati de intelepciunea gasita.

dobrin7m 15.01.2012 14:00:56

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 422125)
Multumim surioara! Cu adevarat intelepte vorbe ne daruiesti din experienta si tolba cu margaritare culese prin preajma Athosului (daca am inteles bine, ma iertati)!

Toate de acolo vin. Si vi le ofer cu drag pentru ca tot de acolo stiu ca ce primim de la Domnul, oamenilor sa daruim ca se vor intoarce asupra noastra inzecit.

dobrin7m 15.01.2012 14:16:33

Citat:

În prealabil postat de ioan cezar (Post 422111)
"Doara nu ma voiu duce la un buddhist sau la un mahomedan sa-i intreb: Drept inteleg eu poruncile Domnului?...

Astfel eu cautam, citind cu precadere Noul Legamant, catre sfintitii slujitori ai Bisericii, catre profesorii de Theologie; catre scrierile barbatilor apostolici, ale marilor nevoitori, fara a ocoli si pe cele din trecutul apropiat si pe cele ale contimporanilor mei.
In acea vreme scrierile celor de pe urma putin imi ajutau in chip nemijlocit. In schimb, intalnirea cu scrierile Nevoitorilor corespundea intru totul nevoilor mele. La ei am aflat nu doar povatuiri insuflate pe calea ce mi-o alesesem, ci si multe minunate talcuiri ale evenimentelor duhovnicesti launtrice care imi erau deja cunoscute.
Pe de o parte ma intaream in cunoasterea lumii duhovnicesti, pe de alta intram intr-o lupta incalcita cu slava desarta
Lupta cu slava desarta era asa: descoperind in scrierile lor o potrivire cu experienta mea, se intampla sa simt o revarsare de multumire (de sine) care imi invaluia inima asemenea namolului. Atunci se pierdea viziunea Luminii ceresti, uneori pentru vreme indelungata.
Cand incepeam sa inteleg ceea ce mi se trimitea prin dreapta lui Dumnezeu, atunci "stanga" mea prapadea totul.
Nu o data mi s-a intamplat: ma rog, inecat in lacrimile zdrobirii inimii, si de-abia se iveste undeva langa mine, si inca in aer, un gand de slava desarta, ca ma ridic de la pamant pagubit. Lacrimile s-au dus, sufletul pustiit, trupul zdravan, viata duhovniceasca - s-a dus.
Dupa multe repetari ale acestei napaste am ajuns sa ma ingrozesc la cel mai mic semn al apropierii acestui vrajmas si mi-am intetit plansul pocaintei: "Doamne, sositu-mi-au ucigasii, mantuieste-ma!"
Atunci am inteles de ce Parintii nu iubeau laudele: pana si desavarsitii nu scapau fara o oarecare paguba in dragostea de Dumnezeu.

... in nazuinta noastra de a urma pasilor Lui, la inceput trecem printr-o experienta grea a unei tot mai mari dezgoliri a nimicniciei noastre.
Amar, dar in acelasi timp minunat este acest proces: adancul sau inteles insa ni se descopera de abia in sfarsitul caii.

Astfel, in durerea intregii noastre alcatuiri, ne adancim in marea de lacrimi a pocaintei atotcuprinzatoare. Stim din experienta ca nu este alta cale de a lepada de la noi scarba patimii mandriei pe care am mostenit-o din cadere. In starea unei astfel de pocainte ne deschidem lucrarii Duhului Sfant in noi; lucrare puternica, ce ne da mai nainte a gusta vecinica impreunare cu Dumnezeu."


Selectii din volumul "Vom vedea pe Dumnezeu precum Este", de Arhimandritul Sofronie, traducere de Ieromonah Rafail (Noica), pag. 182-184

Multumesc, multumesc , multumesc. Simt lupta asta zilnic, duc un razboi in mintea mea extraordinar. este exact cum spune Parintele. intai lupta este in fapta apoi trece in minte, iar cand scapi ma gandesc ca dispare si din minte. inca nu stiu, si cine stie daca voi ajunge sa stiu.
pana una alta, pentru ca sunt slaba fug: sa scriu, daca pic, de ex. (de aceea am lipsit de pe forum o perioada) si acum ma pedepsesc singura de fiecare data cand in gand incolteste pacatul.
Parintele meu imi spunea: grija mare, suntem pe muchie de cutit cu slava desarta.
cum sa ma feresc de ea? sa repeti in gand mereu ca esti o pacatoasa , cand esti laudata sa te gandesti la pacate, la neputinta ta, sa nu astepti multumire pentru ca imediat incolteste slava, sa fugi cat poti de toate acestea. sa faci rugaciune si metanii umilindu-ti sufletul pacatos.

MariS_ 15.01.2012 14:44:37

Citat:

În prealabil postat de dobrin7m (Post 422123)
Cu iertare.
Ultima data cand parintele meu a fost la noi a stat o saptamana sa ne analizeze fara ca noi sa stim asta.
La final mi-a zis asa: aveti grija la vorbirea in desert.
De ce parinte? nu am spus niciodata un lucru mincinos si nici ceva care sa fie anticrestin.
Pentru ca uneori vorbiti mult despre lucruri si fapte care nu aduc nici un folos duhovnicesc sufletului dvs.

cu iertare inca odata.
A spune , recunosc ca locul rezervat pentru mine este iadul este ca si cum ai spune: nu am incredere in mila lui Dumnezeu si astfel eu voi ajunge in iad la cat sunt de pacatos, Este pacat impotriva Duhului Sfant, pe care il gasim in indreptarul de spovedanie.
Daca spunem asta din nestiinta Domnul iarta , insa e pacat si ca atunci cand facem asta din nestiinta sa adunam si un alt pacat cum ar fi vorbirea in desert.

De cand parintele meu mi-a spus sa am grija la vorbirea in desert am inceput sa fiu foarte atenta sa nu mai vorbesc mult pe teme nefolositoare sufletului ci mereu sa am grija ca vorbirea mea sa fie doar despre Dumnezeu cu frica , cu evlavie si cu nadejde.

Cu iertare , a treia oara.
Sf. Siluan spunea: "cine iubeste ceva acela si vorbeste despre acel ceva" si ca vorbirea despre Dumnezeu nu este niciodata prea putina dupa cum si trairea intru Hristos nu inceteaza pana la moarte.

Nu trebuie sa va cereti iertare pentru ca aveti dreptate in ceea ce spuneti. Asa este. Sf. Siluan este un sfant foarte drag inimii mele. Eu cand spun acel lucru nu inseamna ca mi-am pierdut speranta, nici vorba, caci atunci as cadea in deznadejde si acest lucru e foarte, foarte grav. Nu, speranta nu am pierdut-o, dar uitandu-ma in interiorul meu nu vad decat intunerec, or locul intunerecului e tot la .. intunerec. Cand oi vedea lumina atunci poate voi spune ca locul meu e in Rai. Iertare cer eu. Domnul fie cu dvs, sora dobrin7m!
Har, smerenie si jertfa de sine.

dobrin7m 15.01.2012 15:15:51

Citat:

În prealabil postat de MariS_ (Post 422133)
Nu trebuie sa va cereti iertare pentru ca aveti dreptate in ceea ce spuneti. Asa este. Sf. Siluan este un sfant foarte drag inimii mele. Eu cand spun acel lucru nu inseamna ca mi-am pierdut speranta, nici vorba, caci atunci as cadea in deznadejde si acest lucru e foarte, foarte grav. Nu, speranta nu am pierdut-o, dar uitandu-ma in interiorul meu nu vad decat intunerec, or locul intunerecului e tot la .. intunerec. Cand oi vedea lumina atunci poate voi spune ca locul meu e in Rai. Iertare cer eu. Domnul fie cu dvs, sora dobrin7m!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Dumnezeu sa te ajute si sa iti calauzeasca pasii catre Lumina cea minunata.

Si daca vedem intuneric de nepatruns acolo inauntru, nadejdea in Domnul trebuie sa fie lumina, ce lumineaza inlauntrul nostru.
prin nadejde si credinta tare incet incet intunericul se va transforma in lumina.

Si daca veti avea credinta cat un graunte de mustar ati muta muntii din loc darmite sa transforme in lumina un intuneric aflat la intuneric.

Si ma gandesc ca si daca am vedea lumina in noi tot nu am stii daca locul nostru este in rai, insa nadajduim. Nadajduim si lasam sa fie voia Domnului cu noi.

MariS_ 15.01.2012 15:36:37

Citat:

În prealabil postat de dobrin7m (Post 422134)
Dumnezeu sa te ajute si sa iti calauzeasca pasii catre Lumina cea minunata.

Si daca vedem intuneric de nepatruns acolo inauntru, nadejdea in Domnul trebuie sa fie lumina, ce lumineaza inlauntrul nostru.
prin nadejde si credinta tare incet incet intunericul se va transforma in lumina.

Si daca veti avea credinta cat un graunte de mustar ati muta muntii din loc darmite sa transforme in lumina un intuneric aflat la intuneric.

Si ma gandesc ca si daca am vedea lumina in noi tot nu am stii daca locul nostru este in rai, insa nadajduim. Nadajduim si lasam sa fie voia Domnului cu noi.

Multumesc frumos, sora. Cred ca gandim la fel, dar ne exprimam diferit. V-am simtit caldura sufletului. Multumesc inca o data. Dumnezeu sa va rasplateasca.
Har, smerenie si jertfa de sine.

iustin10 16.01.2012 02:40:28

Iubirea de oameni nu se face pt progresul tau ci pentru nevoia celuilalt.
Cel cazut intre talhari era lipsit de cunostinta, nu stia cine il va ajuta,ii era indiferent daca acesta era credincios sau nu,preot sau din popor ,evreu sau samarinean .
La fel si astazi,cel cazut jos ,omul in nevoie ,ii este indiferent daca il ajuta un credincios sau un necredincios , singurul lui criteriu este sa ii fie inteleasa cu adevarat nevoia.
Asa cred ca a judeca si Dumnezeu ,fara sa se uite la fatza celui care daruieste,ci doar in functie de cat de mult a inteles nevoia celuilalt.Aceasta e adevarata iubire.Cand uiti pt o clipa de tine,si traiesti efectiv pentru celalalt.
Sunt convins ca nu se poate ajunge la deplinatatea acestei stari si la deplinatatea iubirii,decat prin Hristos. Si la fel sunt convins ca la Hristos se ajunge prin har . Ca nimeni nu poate de capul lui nici sa faptuiasca,nici mcar sa vrea sa faptuiasca.
Dar se pare ca realitatea e asa de cruda,incat ,desi ne numim ortodoxi si credinciosi,suntem mai jos decat oamenii firesti. Unii dintre aceia iubesc mai mult ca unii dintre noi.
Deci harul nu obliga la mantuire.
De aceea gasim oameni care iubesc mai tare decat noi,desi nu vorbesc explicit despre Biserica,nu sunt practicanti.E ca o dojana care ne-o arata Dumnezeui,pentru a ne arata cat de jos suntem.Ca nu suntem nici macar ca cei firesti,si ne numim duhovnicesti.
Asta arata ca sfintii nu au dreptate?Ca iubirea nu se obtine prin har? Nu.Ci arata cat de rece e iubirea noastra,caci pina si un om firesc iubeste mai mutl ca noi.
Caci orice ar zice oricine ,iubirea fiecaruia,va fi judecata dupa roadele sale,dupa fapte,dupa vorbe ,si nu dupa intentii.
Eu alta explicatie nu vad.
Mai ramane intrebarea daca se vor mantui oamenii firesti ? Un om firesc nu poate fi desavarsit,caci nu cunoaste pe Dumnezeu .Dar ,daca ar fi sa o luam prin comparatie ,fata de un ortodox caldicel,mai mult spre rece , un om firesc care iubeste,ar merita sa se mantuiasca mai mult,pentru ca desi nu a stiut,el a facut ,iar 'credinciosul' ,desi a stiut,nu a facut
Iubirea trebuie sa fie desavarsita ,de Dumnezeu si de oameni . Una singura dintre ele nu ajunge.Si nici nu pot fi separate .Aproape ca nici nu se poate da intaietate uneia dintre ele ,caci cine cauta intaietate ,implicit cauta separare.Normal ca Dumnezeu e mai mare ca omul,si la El trebuie sa ne fie intaiul gand.Dar cine nu iubeste pe aproapele pe care il vede,ii este imposibil sa iubeasca pe Dumnezeu,pe care nu il vede.Aproapele e cea mai buna poarta catre Hristos,care este usa catre Dumnezeu.Iubirea de oameni nu e optionala. Fara aceasta ,nu poyti nici dobandi nici mentine iubirea de Dumnezeu.
Pe cat de mic e omul fata de Dumnezeu,pe atat de mare este dragostea lui Dumnezeu fata de om,fata de toti oamenii. Daca Dumnezeu iubeste atat de mult pe cel de langa noi,ce ar trebui sa facem noi?

ioan cezar 16.01.2012 04:15:47

Citat:

În prealabil postat de iustin10 (Post 422248)
Daca Dumnezeu iubeste atat de mult pe cel de langa noi,ce ar trebui sa facem noi?

Pentru inceput ar trebui sa facem pocainta.
Tacere multa.
Cuvintele sa fie doar cu plans amar.
Si Spovedanie, Sfanta Spovedanie. In Biserica lui Hristos, in Biserica Ortodoxa.
Si toate celelalte in Biserica.
ASA si doar asa, prin chiar aceste fapte bune (faptele credintei in Iisus Hristos) incepem sa probam iubirea noastra fata de oameni, dupa invatatura si purtarea jertfelnica a Domnului.
Modelul iubirii nu la oameni este, nu la omul firesc - purtatorul, din pacat in pacat, al firii cazute, al unui chip schimonosit. Modelul dragostei, daca il vrem, este la Dumnezeu, al carui Fiu S-a jertfit pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire. Numai prin El, Cel ce poposeste prin Duhul intr-o inima curata, prin Rascumparatorul, singurul mijloc daruit noua pentru a fi recuperati de Tatal, putem capata iubirea care deocamdata, pentru omul firesc, e otravita de mandrie si tot intunericul pe care il atrage si cultiva nebuneste.
Abia apoi ar fi temei (in nadejdea ca avem o farama de iertare sau cercetare de la Duhul daruit de Hristos) sa venim aici si sa dam lectii despre iubire. Ce vi se pare ca expuneti, cu sentimente si ratiune, o fi un gest de om cumsecade, dar nimic mai mult. Multi oameni cumsecade umplu iadul, increzindu-se in timpul vietii pamantesti in ratiunea lor si neavind nadejde ca rugaciunea lor neintrerupta ar fi putut sa fie auzita de Domnul. Oare nu stiati, nu v-au spus-o atatia sfintiti slujitori ai Bisericii?

Asadar, de nu va este totul indiferent, faceti cum la gand bun va sfatuiesc: tacere, plans amar, Spovedanie si toate ale Bisericii Ortodoxe. (Aceleasi lucruri pe care, in caderea mea, ma straduiesc si eu sa traiesc prin Mila Domnului.)
Acestea mai intai. AMIN+


Ora este GMT +3. Ora este acum 06:20:17.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.