Citat:
Ultima data cand parintele meu a fost la noi a stat o saptamana sa ne analizeze fara ca noi sa stim asta. La final mi-a zis asa: aveti grija la vorbirea in desert. De ce parinte? nu am spus niciodata un lucru mincinos si nici ceva care sa fie anticrestin. Pentru ca uneori vorbiti mult despre lucruri si fapte care nu aduc nici un folos duhovnicesc sufletului dvs. cu iertare inca odata. A spune , recunosc ca locul rezervat pentru mine este iadul este ca si cum ai spune: nu am incredere in mila lui Dumnezeu si astfel eu voi ajunge in iad la cat sunt de pacatos, Este pacat impotriva Duhului Sfant, pe care il gasim in indreptarul de spovedanie. Daca spunem asta din nestiinta Domnul iarta , insa e pacat si ca atunci cand facem asta din nestiinta sa adunam si un alt pacat cum ar fi vorbirea in desert. De cand parintele meu mi-a spus sa am grija la vorbirea in desert am inceput sa fiu foarte atenta sa nu mai vorbesc mult pe teme nefolositoare sufletului ci mereu sa am grija ca vorbirea mea sa fie doar despre Dumnezeu cu frica , cu evlavie si cu nadejde. Cu iertare , a treia oara. Sf. Siluan spunea: "cine iubeste ceva acela si vorbeste despre acel ceva" si ca vorbirea despre Dumnezeu nu este niciodata prea putina dupa cum si trairea intru Hristos nu inceteaza pana la moarte. |
Multumim surioara! Cu adevarat intelepte vorbe ne daruiesti din experienta si tolba cu margaritare culese prin preajma Athosului (daca am inteles bine, ma iertati)!
|
Citat:
Da, cu riscul de a fi acuzati ca nu ne iubim semenii, nu avem alta cale decat ca intai sa ne indreptam pe noi in toate virtutile noastre, sa le facem curate si drepte si apoi sa putem aplica virtutile dumenzeieste. pana atunci, toate faptele ce le facem sa le numim false virtuti. Iubesc, da iubesc cu iubire omeneasca, deci cu o falsa virtute de iubire. Miluiesc, da miluiesc cu mila omeneasca, deci cu falsa virtute de mila. frumos sesizat, frate Ioane. Inchei cu o remarca ce ma macina de ieri intr-una, legat de certurile de pe forum si motivul pentru care se intampla. Hristos a spus: unde sunt doi trei adunati in numele Meu voi fi si Eu impreuna cu ei. asta ar insemna ca intre acei oameni va exista pacea, linistea si armonia. Intru-cat aici de multe ori nu este pace, si liniste , si armonie ma gandesc ca printre noi sunt si oameni care fara sa isi dea seama nu sunt adunati aici in numele lui Hristos. Acum , fiecare, sa purcedem a cerceta inlautrul nostru si sa vedem daca gasim acolo numele lui Hristos. Cum ne dam seama? Simplu: am incalcat vreo porunca, am mahnit aproapele cu vorba, am jignit fara sa vreau sau cu vointa, chiar si subtil si maiastru, de ce sunt aici, de scriu, de ce comunic cu ceilalti, in ce scop, am vreun scop, nu am, vreau sa arat arta mea literara, imaginatia mea, nu vreau sa arat nimic, imi pierd timpul, nu mi-l pierd, rad de oameni, nu rad, imi satisfac o placere, nu mi-o satisfac, si lista continua. Cu iertare PS. Ieri mi-a venit in gand sa scriu aici ceva frumos, ce citisem la parintele Cleopa, si imediat mi-a venit gandul, sa vezi ca vor fi oameni sa le placa ce ai scris. Atunci am zis: aha, bravo suflet pacatos, maine nu mai scrii nimic frumos, stai in banca ta si nu scrii. va marturisesc asta, cu sinceritate. Acum am scris purtata de inima nu de minte , si a fost spontan, deci de e vreo greseala iertati , iar cele spuse de Parintele Cleopa va las sa le cititi voi in Lumina si faptele credintei si va doresc sa va bucurati de intelepciunea gasita. |
Citat:
|
Citat:
pana una alta, pentru ca sunt slaba fug: sa scriu, daca pic, de ex. (de aceea am lipsit de pe forum o perioada) si acum ma pedepsesc singura de fiecare data cand in gand incolteste pacatul. Parintele meu imi spunea: grija mare, suntem pe muchie de cutit cu slava desarta. cum sa ma feresc de ea? sa repeti in gand mereu ca esti o pacatoasa , cand esti laudata sa te gandesti la pacate, la neputinta ta, sa nu astepti multumire pentru ca imediat incolteste slava, sa fugi cat poti de toate acestea. sa faci rugaciune si metanii umilindu-ti sufletul pacatos. |
Citat:
Har, smerenie si jertfa de sine. |
Citat:
Si daca vedem intuneric de nepatruns acolo inauntru, nadejdea in Domnul trebuie sa fie lumina, ce lumineaza inlauntrul nostru. prin nadejde si credinta tare incet incet intunericul se va transforma in lumina. Si daca veti avea credinta cat un graunte de mustar ati muta muntii din loc darmite sa transforme in lumina un intuneric aflat la intuneric. Si ma gandesc ca si daca am vedea lumina in noi tot nu am stii daca locul nostru este in rai, insa nadajduim. Nadajduim si lasam sa fie voia Domnului cu noi. |
Citat:
Har, smerenie si jertfa de sine. |
Iubirea de oameni nu se face pt progresul tau ci pentru nevoia celuilalt.
Cel cazut intre talhari era lipsit de cunostinta, nu stia cine il va ajuta,ii era indiferent daca acesta era credincios sau nu,preot sau din popor ,evreu sau samarinean . La fel si astazi,cel cazut jos ,omul in nevoie ,ii este indiferent daca il ajuta un credincios sau un necredincios , singurul lui criteriu este sa ii fie inteleasa cu adevarat nevoia. Asa cred ca a judeca si Dumnezeu ,fara sa se uite la fatza celui care daruieste,ci doar in functie de cat de mult a inteles nevoia celuilalt.Aceasta e adevarata iubire.Cand uiti pt o clipa de tine,si traiesti efectiv pentru celalalt. Sunt convins ca nu se poate ajunge la deplinatatea acestei stari si la deplinatatea iubirii,decat prin Hristos. Si la fel sunt convins ca la Hristos se ajunge prin har . Ca nimeni nu poate de capul lui nici sa faptuiasca,nici mcar sa vrea sa faptuiasca. Dar se pare ca realitatea e asa de cruda,incat ,desi ne numim ortodoxi si credinciosi,suntem mai jos decat oamenii firesti. Unii dintre aceia iubesc mai mult ca unii dintre noi. Deci harul nu obliga la mantuire. De aceea gasim oameni care iubesc mai tare decat noi,desi nu vorbesc explicit despre Biserica,nu sunt practicanti.E ca o dojana care ne-o arata Dumnezeui,pentru a ne arata cat de jos suntem.Ca nu suntem nici macar ca cei firesti,si ne numim duhovnicesti. Asta arata ca sfintii nu au dreptate?Ca iubirea nu se obtine prin har? Nu.Ci arata cat de rece e iubirea noastra,caci pina si un om firesc iubeste mai mutl ca noi. Caci orice ar zice oricine ,iubirea fiecaruia,va fi judecata dupa roadele sale,dupa fapte,dupa vorbe ,si nu dupa intentii. Eu alta explicatie nu vad. Mai ramane intrebarea daca se vor mantui oamenii firesti ? Un om firesc nu poate fi desavarsit,caci nu cunoaste pe Dumnezeu .Dar ,daca ar fi sa o luam prin comparatie ,fata de un ortodox caldicel,mai mult spre rece , un om firesc care iubeste,ar merita sa se mantuiasca mai mult,pentru ca desi nu a stiut,el a facut ,iar 'credinciosul' ,desi a stiut,nu a facut Iubirea trebuie sa fie desavarsita ,de Dumnezeu si de oameni . Una singura dintre ele nu ajunge.Si nici nu pot fi separate .Aproape ca nici nu se poate da intaietate uneia dintre ele ,caci cine cauta intaietate ,implicit cauta separare.Normal ca Dumnezeu e mai mare ca omul,si la El trebuie sa ne fie intaiul gand.Dar cine nu iubeste pe aproapele pe care il vede,ii este imposibil sa iubeasca pe Dumnezeu,pe care nu il vede.Aproapele e cea mai buna poarta catre Hristos,care este usa catre Dumnezeu.Iubirea de oameni nu e optionala. Fara aceasta ,nu poyti nici dobandi nici mentine iubirea de Dumnezeu. Pe cat de mic e omul fata de Dumnezeu,pe atat de mare este dragostea lui Dumnezeu fata de om,fata de toti oamenii. Daca Dumnezeu iubeste atat de mult pe cel de langa noi,ce ar trebui sa facem noi? |
Citat:
Tacere multa. Cuvintele sa fie doar cu plans amar. Si Spovedanie, Sfanta Spovedanie. In Biserica lui Hristos, in Biserica Ortodoxa. Si toate celelalte in Biserica. ASA si doar asa, prin chiar aceste fapte bune (faptele credintei in Iisus Hristos) incepem sa probam iubirea noastra fata de oameni, dupa invatatura si purtarea jertfelnica a Domnului. Modelul iubirii nu la oameni este, nu la omul firesc - purtatorul, din pacat in pacat, al firii cazute, al unui chip schimonosit. Modelul dragostei, daca il vrem, este la Dumnezeu, al carui Fiu S-a jertfit pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire. Numai prin El, Cel ce poposeste prin Duhul intr-o inima curata, prin Rascumparatorul, singurul mijloc daruit noua pentru a fi recuperati de Tatal, putem capata iubirea care deocamdata, pentru omul firesc, e otravita de mandrie si tot intunericul pe care il atrage si cultiva nebuneste. Abia apoi ar fi temei (in nadejdea ca avem o farama de iertare sau cercetare de la Duhul daruit de Hristos) sa venim aici si sa dam lectii despre iubire. Ce vi se pare ca expuneti, cu sentimente si ratiune, o fi un gest de om cumsecade, dar nimic mai mult. Multi oameni cumsecade umplu iadul, increzindu-se in timpul vietii pamantesti in ratiunea lor si neavind nadejde ca rugaciunea lor neintrerupta ar fi putut sa fie auzita de Domnul. Oare nu stiati, nu v-au spus-o atatia sfintiti slujitori ai Bisericii? Asadar, de nu va este totul indiferent, faceti cum la gand bun va sfatuiesc: tacere, plans amar, Spovedanie si toate ale Bisericii Ortodoxe. (Aceleasi lucruri pe care, in caderea mea, ma straduiesc si eu sa traiesc prin Mila Domnului.) Acestea mai intai. AMIN+ |
Ora este GMT +3. Ora este acum 06:20:17. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.