Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa Romana (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=507)
-   -   Cuvant pentru suflet ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16604)

cristiboss56 13.01.2017 23:25:05

《 continuare 》
 
Prin Preacuratele, de viata Facatoarele Sale Taine, Domnul ajunge fara gres la scopul Sau de innoire a firii noastre stricate de pacat. Daca ma impartasesc cu vrednicie, ma innoiesc in chip vazut, inviez dupa moartea pacatului; in mintea mea este o neobisnuita lumina; in inima mea este pace si bucurie in Duhul Sfant. Cunosc din experienta jugul cel bun si sarcina cea usoara a Domnului meu, care se atinge in chip facator de viata de sufletul meu cel omorat de pacat si cu cata frumusete dumnezeiasca Se arata Domnul intotdeauna in Tainele de viata facatoare! Ca sa ma impartasesc de ele cu vrednicie, in chip facator de viata, trebuie sa ma apropii intot*deauna de Dumnezeu cu credinta, cu smerenie, cu inima simpla si curata. Impartasindu-ma de Tainele Lui, vad ca El este intotdeauna Unul si Acelasi – Atotsfant si Atotdrept, ca marirea Lui este intotdeauna aceeasi in Sfintele Taine; sufle*tul meu se rusineaza daca m-am impartasit cu nevrednicie, iar daca m-am impartasit cu vred*nicie se veseleste. O, ce dulceata, ce pace revarsa in mine primirea cu vrednicie a Tainelor de via*ta facatoare! Ma rog atunci lui Dumnezeu ca El sa ma invredniceasca inainte de sfarsitul meu sa ma impartasesc de ele cu suflet umilit si cu inima infranta, care crede copilareste, asa incat si daca voi umbla prin mijlocul umbrei mortii sa nu ma tem de nici un rau, caci cu mine e Domnul meu (v. Ps. 22, 4). Dar cine este acest vrajmas, care cu atata indaratnicie si staruinta ne impiedica sa ne impartasim de Painea Vietii cu credinta neindoielnica? Cine este acesta care seamana in inima neghinele necredintei atunci cand credinta vie ne este mai de trebuinta decat orice? Cu cine ma lupt cu atata indarjire intotdeauna? Ce vrajmas nevazut se cuibarese in inima mea? O! Este sarpele care si intru inceput le-a insuflat necredin*ta protoparintilor nostri, clevetind cu obraznicie asupra lui Dumnezeu Insusi, cum ca El nu ar fi adevarat intru cuvintele Sale, si i-a omorat pe cei neprevazatori, semanandu-le in inimi otrava ne*credintei si aprinzand in ei pofta trupului, pofta ochilor si trufia. Dar slava Domnului, Care ne-a dat stapanire sa calcam peste sarpe, si peste scor*pion, si peste toata puterea vrajmasului! Ostasii incercati in lupta ai lui Hristos nu vor lasa otra*va necredintei satanicesti sa se verse in inima lor si nu se vor invoi nici o clipa in inima lor cu gandul ca Viata nu este viata, ca Mantuitorul nu este mantuitor, ca Cel atotputernic nu este atotputernic, ca Trupul si Sangele Domnului sunt numai paine si vin.

《 va urma 》

cristiboss56 14.01.2017 00:02:23

《 continuare 》
 
In timpul starii de credinta celei preapline de pace si dupa primirea cu vrednicie a Tainelor de viata facatoare, de ce vrajmas ma tem ca ma va lipsi de starea aceasta? De ne*credinta. Asadar necredinta se da singura in vileag, intrucat este chinuitoare pentru suflet. Dar trebuie, oare, sa ne temem de necredinta atunci cand avem credinta? In noi ar trebui sa fie atata credinta si nadejde in Domnul, incat in aceasta nadejde sa nu ne mai temem de necredinta – dar daca credinta si nadejdea nu au sporit in noi pana intr-atat, trebuie sa ne temem de necredinta din prevedere, ca nu cumva, din neatentia noastra, sa se furiseze ganduri de necredinta si sa lipseasca sufletul de starea de credinta cea prea plina de pace. Pentru omul care nu s-a intarit in credinta si in nadejde frica este neaparat trebuincioasa intotdeauna.

《 va urma 》

cristiboss56 14.01.2017 00:57:33

《 continuare 》
 
Cand se poarta razboi cu un dusman puternic, insusi imparatul merge cu armata, si prin prezenta sa ii imbarbateaza pe ostasi sa navaleasca barbateste asupra vrajmasilor, si zice: „Luptati-va vitejeste; va luptati pentru credinta, pentru mine si pentru patrie; eu sunt rasplata voastra” – si ostasii se arunca asupra vrajmasului vitejeste, fara sa-si crute viata, si adeseori il pun pe fuga cu tactica lor indrazneata. Si Impa*ratul Ceresc, trimitandu-i pe robii Sai credinciosi la lupta cu acesti vrajmasi puternici care sunt duhurile netrupesti ale rautatii, este impreuna cu ei si, imbarbatandu-i, le zice: „Razboiti-va barbateste, privind cu ochii credintei la Mine, Ajutatorul Atotputernic: Eu sunt rasplata voastra”. Celui ce biruieste ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu, precum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui (Apoc. 3,21) – si cei ce Il au pe Dom*nul in fata ochilor isi biruie vrajmasii intotdeau*na, pe cand cei care-L pierd din vedere si raman numai cu neputinta lor sunt biruiti. Nu trebuie sa ne deznadajduim insa, pentru ca nu putem in*frange dintr-o data un vrajmas atat de siret si de puternic cum este diavolul, noi care avem intotdeauna cu noi un vrajmas casnic (este vorba de trup, prin care acesta ne si lupta in cea mai mare parte). De altfel, si Domnul stie neputinta noastra; de aceea El ne mana in lupta cu vrajmasul treptat, ingaduind sa fim biruiti pentru ca in felul acesta, prin caderi sau infrangeri, sa ne invete sa ne punem nadejdea numai in El, Singurul Aparator Atotputernic.

《 va urma 》

cristiboss56 14.01.2017 21:16:30

《continuare 》
 
Ce inseamna icoanele facatoare de minuniale Maicii Domnului si aratarile lor? In*seamna ca Stapana si Maica Izbavitorului nostra aude intotdeauna rugaciunile aduse ei cu credinta, din inima smerita, inaintea icoanelor ei, si ca prin unele dintre ele arata in chip vazut prezenta sa harica. Asadar de cata cinstire trebuie sa se bucure in ochii rugatorilor icoanele Maicii Domnului! Harul ei nevazut este nedespartit de icoanele ei, mai ales daca ele au fost zugravite de mana unui om evlavios.

***

Trebuie sa ne folosim de mancare si bautura cu cea mai mare chibzuinta si strictete. Cel viclean ne intinde curse prin mancare si bautura. Nu degeaba Mantuitorul ne preintampina cu privire la ispitele de felul acesta: lu-ati seama la voi insiva, sa nu se ingreuieze inimile voastre de mancare si de bautura (Lc. 21, 34). Peste tot poate cel viclean sa-l incurce pe cel neprevazator. Si asa m-a incurcat cu mancarea astazi, incat de-abia am putut sa ma rog la rugaciunea de seara, si n-am putut sa-mi inalt fara impiedicare mintea si inima Sus. Mare este legatura dintre stomac si inima!

《 va urma 》

cristiboss56 15.01.2017 15:51:57

《 ultima parte 》
 
Fii credincios pana la moarte, si-ti voi da cununa vietii, spune Mantuitorul (Apoc 2, 10). Fiecare trebuie sa se ingrijeasca cu ravna neprefacuta pentru a fi credincios Domnului in orice situatie si imprejurare din viata lui, in toate prilejurile, oricat de putin insemnate ar parea ele. Adeseori credinta noastra este pusa la incercare, si adeseori ne aratam necredinciosi fata de Mantuitorul. Iar cocosul da glas [Este vorba probabil de o aluzie la lepadarea lui Petru(n. tr.)], ca sa bagam de seama, sa ne simtim necredinciosia – insa noi fie nu-l ascultam, fie ne straduim sa-l adormim. Cocosul este constiinta. Sa fim credinciosi pana la moarte Mantuitorului nostru.

***



Cand vei veni sa te rogi pentru odihna sufletului altcuiva, roaga-te pentru el ca pentru al tau,cu credinta cat se poate de vie, cu simtamant cat se poate de sincer, ca si pentru sufletul tau sa se roage altii, dupa ce vei muri, cu tot atata sinceritate. Cu masura cu care masurati, cu aceea se va masura voua (Mt. 7,2). Inchipuie-ti in acel rastimp nesfarsita bunatate a Celui ce pentru noi a patimit si a inviat, si roaga-L zicand:

„Doamne Iisuse! Tu, cu preacurata gura Ta, ai zis: veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi (Mt. 11, 28). Iata, robul acesta cutare (sau roaba aceasta cutare) a ajuns la Tine pe calea mortii, ostenit(a) de lupta cu patimile, cu lumea si cu diavolul: odihneste-l(-o) deci (odihneste, Doamne, sufletul adormitului robului Tau/adormitei roabei Tale) in loc luminat, in loc de verdeata, in loc de odihna, unde toti dreptii se odihnesc.”.

Sfantul Ioan de Kronstadt, Cunoasterea de Dumnezeu si cunoasterea de sine, Editura Sophia, Bucuresti, 2010

cristiboss56 15.01.2017 21:01:26

https://lh3.googleusercontent.com/-j...e-la-neamt.jpg

Postul moderat și cumpătat este baza și capul tuturor virtuților. Cum lupți cu leul și cu groaznicul șarpe, așa trebuie să lupți cu dușmanul în neputința trupească și sărăcia sufletească. Dacă cineva vrea să aibă mintea trează de la gânduri murdare, trebuie să-și curețe trupul prin post. Este cu neputință să fii preot fără a ține post. Postul este necesar ca și aerul. Postul, pătrunzând în suflet, omoară păcatul din adâncul lui”.
Adu-ti aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea și înspăimîntătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a făcut om și a suferit pentru mîntuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimîntă și toate puterile cerești îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te lenevești, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfînta pocăință, întristarea inimii și ispășirea pedepsei (epitimia) pentru păcatele tale.
Amînînd însă an cu an, lună cu lună și zi cu zi, nu vei mai dori să te pocăiești din toată inima și nu vei găsi pe cineva să te compătimească; o, cu cîte chinuri vei începe să te căiești, dar fără folos. Avînd putință să săvîrșești astăzi o faptă bună nu amîna, iubite suflete al meu, nu amâna sfânta pocăință, pentru că nu poți ști ce poate aduce ziua de azi, orice nenorocire se poate întâmpla cu tine în noaptea aceasta, fiindcă nu știi ce îți va aduce ziua ori noaptea: te așteaptă o viață lungă sau o moarte grea și năprasnică. Astăzi, scumpe suflete al meu, este timpul sfintei pocăințe; astăzi, suflete al meu, este timpul răbdării; astăzi este timpul să înduri amărăciunile; astăzi este timpul îndeplinirii poruncilor și săvîrșirii faptelor bune; astăzi este timpul plânsului dulce și al bocetului cu lacrimi. Dacă cu adevărat vrei să te mîntuiești, suflete al meu, iubește amărăciunile, oftările, cum mai înainte iubeai liniștea; trăiește ca și cum ai muri zilnic; căci repede va trece viața ta ca umbra nourului înaintea soarelui și vei rămîne necunoscut și uitat; zilele vieții noastre parcă se scurg în aer; nu ceda nici în fața celei mai grele amărăciuni. In relațiile cu oamenii, în suferința nevădită și cea vădită nu te deda mîhnirii, nu te tulbura, nu fugi, dar socoate-te ca pulberea de sub picioarele lor. Fără acestea nu te poți mîntui și scăpa de chinul veșnic. Căci repede trece viața noastră de parcă ar trece o zi. Omul dacă nu se va desăvârși cuvios prin virtuți sau nu-și va jertfi viața pentru îndeplinirea poruncilor Sfinților Părinți, nu se poate mântui.
(din: Sfântul Paisie Velicikovski – “Crinii țarinei sau flori preafrumoase“)

cristiboss56 15.01.2017 21:13:34

Smerenia face lucrător harul din om, iar lucrarea harului este felurimea cea bogată a tuturor virtuților. Așa cum mândria este izvor a toată răutatea, smerenia este izvorul a toată virtutea: pe de o parte se usucă răul de la izvor, pentru că este potrivnică mândriei; iar pe de alta, fiindcă este prielnică creșterii tuturor virtuților.

Lucrarea smereniei, însă, nu se oprește aici. Întocmai ca și bogăția pământească, bogăția cea duhovnicească a virtuților este primejduită de vrăjmașii cei nevăzuți, dracii. Cum ne fură ei rodul faptelor bune, ne-o spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Când omul se străduiește cu virtutea și cunoștința duhovnicească, se apropie de el dracii mândriei, ai slavei deșarte, ai dorinței de a plăcea oamenilor și ai fățărniciei, care nu numai că nu-l împiedică de la virtute, ci îl și ajută cu prefăcut vicleșug, pentru ca apoi să-l tragă spre cele de-a stânga" (Răspunsuri către Thalasie, 56, Filocalia vol. III). Se apropie viclenii de lucrătorul virtuții și-i șoptesc: "Mari lucruri faci: postești, te rogi, te nevoiești, faci milostenie, ești mai presus decât ceilalți oameni". Dacă omul ia aminte și începe să se încreadă în sine, să se înalțe, cade ca fariseul cel drept dar lăudăros, își pierde rodul ostenelilor, fiindcă "tot cel ce se înalță, se va smeri" (Lc. 18, 14).
Este adevărat ceea ce spun necurații cu vicleșug, că mare lucru face cel ce săvârșește binele, pentru că toate faptele bune sunt mari și vrednice de cinste. Dar sunt așa nu pentru că le face omul, ci pentru că sunt roade ale Duhului Sfânt, fără de care nu putem face nimic. De aceea ne învață Domnul: "Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: slugi netrebnice suntem, căci am făcut ceea ce eram datori să facem" (Lc. 17, 10).

"Lucrează și veghează" ne învață Sfinții Părinți. Lucrează toate faptele cele bune, dar nu fii fără de grijă de rodul lor, ci păzește-l de tâlharii cei nevăzuți. Iar putere nebiruită împotriva lor și cămara cea mai sigură pentru comorile cele duhovnicești, de care nu se pot apropia tâlharii-draci, este smerenia. Odată, Cuviosul Antonie a văzut toate cursele vrăjmașului ca o mreajă întinsă pe pământ și, suspinând, a zis: "Oare cine poate scăpa de ele?" Și a auzit un glas zicând: "Smerenia". Altădată, diavolul îi spune Cuviosului Macarie cel Mare: "Multă silă îmi faci Macarie, și n-am nici o putere asupra ta. Căci iată, orice faci tu, fac și eu: postești tu, dar și eu nu mănânc deloc; tu priveghezi, dar eu nu dorm nicidecum; numai cu un lucru mă biruiești tu". Și l-a întrebat Ava Macarie, care este acel lucru; și i-a răspuns diavolul: "Smerenia ta, din cauza ei nu am nici o putere asupra ta".
Iată, deci, cât de minunat dar este smerenia: curăță cu lesnire tot păcatul, este prielnică sporirii virtuților și este cămară nefurată a faptelor bune și armă nebiruită împotriva mândrilor draci.
De aceea nici nu se putea mai potrivită pregătire pentru Sfințita Patruzecime decât îndemnul la smerenie. Căci ce facem noi în vremea postului? Ne curățim de păcate prin pocăință și smerenie, ne străduim la săvârșirea faptelor bune, ne silim să păzim nefurat rodul duhovniceștilor nevoințe și ne războim cu duhurile răutății. Or, pe toate acestea le împlinește smerenia cu multă lesnire.

Din: Protos. Petroniu Tănase, "Ușile Pocăinței"

cristiboss56 15.01.2017 23:31:55

Sfântul Teofan Zavoratul : despre lupta cu patimile
 
“(…) 1) Exista ganduri subtiri si ganduri foarte subtiri; exista ganduri grosiere si foarte grosiere. Pe acestea din urma poate simti oricine; primele insa se strecoara pe neobserva in clipa salasluirii lor in inima, vadindu-se mai tarziu prin lucrare. Ele par a fi mai degraba altceva decat ceea ce sunt ele de fapt. Ar trebui, prin urmare, sa nu te mai increzi in propria-ti liniste, bunatate si curatie nici macar o iota, ci intotdeauna sa fii prudent in ceea ce le priveste; urmareste cu atentie mersul treburilor si vezi ce ganduri le insotesc si cu care ganduri se ispravesc pentru ca prin aceasta sa le judeci pe cele ce s-au furisat de la inceput in inima.

Pe langa toate acestea, e foarte bine sa avem un prieten de incredere – un ochi scrutator va observa de indata din afara ceea ce se ascunde in noi, desi noi s-ar putea sa nu bagam de seama. Cand vorbim de ganduri foarte subtiri, nu ne referim numai la cele ale duhului. Gandurile pot veni si dinspre suflet si dinspre trup. Insusirea lor caracteristica este subtilitatea, furisarea in adancuri, astfel incat persoana crede ca lucreaza in curatie, fara vreo intinaciune a patimilor, cand de fapt lucreaza din patima. Pricina acestei [inselaciuni] este inca nepovatuita curatie a inimii, sau, mai exact, o discernere deocamdata putin sporita intre ceea ce este firesc si ceea ce este nefiresc. Cand acestea vor spori, gandul subtire si foarte subtire va deveni grosier si foarte grosier, fiindca atentia va fi ascutita de experienta si va invata simtamintele inimii sa discearna binele si raul.

2) Sunt ganduri, pofte si patimi care vin pe neasteptate sub chipul unor tulburari trecatoare dar sunt si unele cu mult mai statornice, care tin zile, luni sau chiar ani la rand. Cele dintai sunt usoare, cu toate acestea nu trebuie trecute cu vederea. Sa fim cu multa luare-aminte insa nu atat la ele, cat la insiruirea lor. Vrajmasul are o lege a lui – nu ne ataca de la inceput cu patima intreaga, ci ne-o inradacineaza printr-un gand si prin deasa repetare a lui.

Poate ca primul gand l-am izgonit cu manie, insa un al doilea si un al treilea le primim cu mai mare ingaduinta si atunci se naste pofta si patima; si de aici mai e un pas pana la invoire si faptuire. Aceste ganduri care vin fara de incetare sunt impovaratoare si ucigatoare. Lor, mai mult decat oricaror altora, le apartine numele de ispititoare. Despre acestea se cuvine sa stim ca nu sunt de la fire – desi dupa trasaturi sunt asemanatoare cu ea – ci sunt intotdeauna de la cel viclean. Domnul le ingaduie anume pentru a ne curati, pentru a ne incerca si a ne intari dragostea, credinta si statornicia si pentru a plasmui cu mai multa intelegere omul launtric. De aceea trebuie sa le rabdam cu bucurie, chiar daca sunt prea pline de amaraciune pentru o inima in care s-a pogorat harul de curand. Acestea sunt de fapt ispite precum: hula, deznadejdea si necredinta. Lucrul de capetenie este sa nu inclinam spre ele, sa nu le primim si sa tinem inima neinrobita de ele, separandu-le de noi insine si de libertatea noastra de a gandi si de a crede.

《 va urma 》

cristiboss56 16.01.2017 19:27:15

《 continuare 》
 
3) Gandurile cu care trebuie sa ne luptam nu sunt intotdeauna rele; de multe ori, ele pot sa para bune, iar cel mai adesea par inofensive. Cu privire la cele nelegiuite exista o singura regula – sa le izgonim de indata. Celelalte doua [feluri de ganduri] trebuie judecate sau cantarite. Dupa cum arata si virtutea de toti laudata a deosebirii gandurilor, adica [de a sti] pe care sa le primim si pe care sa le izgonim, nu se poate intocmi o lege pentru asa ceva. Sa afle fiecare din propria experienta, pentru ca nu vom intalni niciodata un om ale carui reguli sa poata fi aplicate intocmai de noi, in orice imprejurare ne-am gasi. Mai bine e sa procedezi asa: sa-ti stabilesti o ordine a lucrurilor – sa te tii de ea si sa izgonesti tot lucrul nou se iveste, oricat de bun ar parea el. Chiar daca un gand nu are nimic rau in sine sau in urmarile lui, nu te misca spre dansul de indata, ci rabda o vreme, pentru a nu face nimic pripit. Unii au asteptat cinci ani de zile pana au implinit un gand. Legea cea mai importanta este aceasta: sa nu te increzi in mintea si in inima ta si sa marturisesti fiecare gand parintelui tau duhovnicesc. Nesocotirea acestei legi a fost dintotdeauna si inca este pricina inselaciunilor si a caderilor mari.

4) Gandul cel rau ispiteste, pe cand cel ce pare a fi bun amageste, asa incat cel ce este biruit de primul se socoteste printre cei ce au pacatuit sau au cazut, insa dar cel ce se biruie de al doilea se afla intr-o stare de amagire; este oare cu putinta sa zugravesti toate inselarile, cu inceputurile si insusirile lor? Trasatura lor de capetenie este aceea ca persoana in cauza se socoteste cu toata taria a fi ceva ce de fapt nu este – crede de pilda, ca este chemata sa-i invete pe altii sau are darul unei vieti nemaiauzite etc. Radacina si izvorul acestor pareri de sine este gandul foarte subtire ca “eu sunt ceva si inca ceva insemnat“. Cel ce e nimic si praf si cenusa cugeta despre sine ca ar fi ceva, iar vrajmasul se alipeste de aceasta inchipuire de sine foarte subtire si-l prinde in mrejele sale viclene pe om. Pe langa acestea, fiecare gand subtire de care nu ne dam seama ne tine in inselare, iar noi credem ca de fapt suntem calauziti de un gand bun si evlavios. Acestea fiind spuse, putem afirma fara putinta de tagada ca nu este minut in care noi sa nu zacem in inselare; umblam printre fantome si suntem ademeniti si inrobiti de ele intr-un chip sau altul; si asta se intampla din pricina ca raul salasluieste inca in noi, nefiind izgonit, pe cand binele este pe dinafara, motiv pentru care ochii nostri [launtrici] sunt incetosati.

(…)

《 va urma 》

cristiboss56 16.01.2017 21:04:45

《 continuare 》
 
Prin urmare, pentru a stoarce toata patima e necesar sa lucram prin cele potrivnice ei, astfel incat fiecare fapta care patrunde in puteri sa izgoneasca partea corespunzatoare de patima. Savarsirea a cat mai multe fapte de acest fel va sili toata patima sa iasa afara. Aceasta metoda, daca se foloseste cum trebuie, este atat de puternica incat, dupa ce-o vei fi folosit de mai multe ori, vei simti deja slabirea patimilor, usurinta si libertate, cat si o anumita lumina in suflet. Razboiul mintii nu face decat sa alunge patimile din constiinta; totusi patima ramane ascunsa si inca vie. Si atunci faptele potrivnice vin sa zdrobeasca capul sarpelui. Totusi, aceasta nu inseamna ca poti curma de acum razboiul mintii. El trebuie sa continue intr-o stransa impreuna-lucrare cu savarsirea faptelor potrivnice, pentru ca altminteri poate ramane cu desavarsire sterp, putand chiar sa inmulteasca patimile in loc sa le imputineze, deoarece de faptuirea potrivnica unei patimi se poate lipi o alta. De pilda, postul se poate insoti cu slava desarta. Daca nu ne dam seama de aceasta, atunci toata truda noastra va fi zadarnica. Razboiul mintii impreuna cu razboiul activ vor lovi patima si dinauntru si din afara si o vor nimici la fel de repede precum piere un dusman impresurat si atacat si din fata si din spate.

10) In aceasta lupta sustinuta de indreptare a noastra trebuie sa tinem seama de randuiala si ordinea binecunoscute si, cladind aceasta structura, sa ne indreptam atentia asupra firii patimilor, si in general, asupra caracterului nevoitorului si asupra faptelor bune menite sa sustina aceasta activitate. In primul caz trebuie sa avem drept tinta patimile de capetenie: iubirea de placeri, iubirea de arginti si cugetarea trufasa. Apoi sa ne nevoim in necrutarea si mania fata de sine, in supunerea fata de altii si in a ne socoti pe noi insine a fi nimic (vezi Sfantul Varsanufie). Sfintii, care s-au nevoit fara incetare pentru a se curati, au privit acest fel de lucrare ca fiind prima treapta. Pe cea de-a doua treapta se afla patima cea mai mare pe care o lucreaza cineva si care se vadeste pe sine in vremea convertirii, atunci cand omul vine la cunoasterea propriei pacatosenii si se pocaieste. Fagaduind sa nu mai pacatuiasca, mai ales asupra acestei patimi este concentrata atentia nevoitorului.

De aceea, chiar si dupa convertire patima principala trebuie sa fie cea mai apropiata tinta a luptei impotriva pacatului care are salas in noi. Ea atrage la sine toate celelalte patimi, ca si cum le-ar lega de sine sau le-ar da prin sine un punct de sprijin. Putem vadi celelalte patimi doar slabind si biruind patima principala, urmand apoi sa le risipim pe toate odata. Trebuie sa ne indreptam de la inceput toate fortele impotriva ei si aceasta mai cu seama din pricina faptului ca in acest moment avem multa ura fata de ea, ura din care vine si puterea de a i ne impotrivi. Iar fara a o zdrobi pe aceasta dintai, nu vom putea sa le biruim pe celelalte.

《 va urma 》


Ora este GMT +3. Ora este acum 01:42:58.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.