Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa Romana (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=507)
-   -   Cuvant pentru suflet ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16604)

cristiboss56 16.08.2013 09:55:02

Când te scoli dimineața din somn, gândește-te că Dumnezeu îți dă ziua pe care n-ai fi putut să ți-o dai singur, și pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua care ți s-a dat și adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulțumire și de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult îți vei sfinți ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în fața ispitelor pe care le în decursul zilei.

Tot așa , când mergi la somn gândește-te că Dumnezeu îti dă odihnă de ostelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată și smerită rugăciune. Buna ei mireasmă îți va apropia pe îngerul tău spre paza ta.

Rugăciunea de dimineață pentru om este întocmai ca roua de dimineață pe plante. Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineață, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit și mai liniștit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineață, ca o piatră de moara, care macină în restul zilei grău sau neghină.

Să ne străduim să punem întotdeauna de dimineață grâu pentru ca vrășmașul să nu toarne neghină. Să petrecem ziua ce începe așa fel încât ea să ne poată duce câtre ziua veșnică, iar nu către noaptea veșnică.

Silește-te ca și în mijlocul ocupațiilor să găsești măcar câteva minute pentru ca să te întorci cu gândul și cu rugăciunea plină de evlavie către Acela care binecuvântează munca cinstită și dă izbândă lucrului bun.

Roagă-te și lucrează! Tu nu ești creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile și grijile vieții, ridică-te sus cu mintea și cu inima, revarsă-ți înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni și mulțumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te și muncește!

Începe și sfârșește-ți ziua cu Dumnezeu. Când mergi către somn adu-și aminte de moarte al cărui chip și tindă este somnul. Adu-ți aminte de cele trecute și nădăjduiește în Domnul pentru cele viitoare. Folosește spre bine pe cele prezente.

PR. ARSENIE BOCA

cristiboss56 16.08.2013 09:58:35

Nimic nu se întâmplă fără pronia lui Dumnezeu
 
Nimic nu se întâmplă fără pronia lui Dumnezeu și unde este pronia lui Dumnezeu, în mod sigur, ceea ce se întâmplă, oricât de amarnic ar fi, va aduce folos sufletului.
Aforismele Părintelui Paisie Aghioritul
Să luptăm cu toate puterile noastre să câștigăm raiul, căci este foarte strâmtă ușa și nu-i ascultați pe cei care vă zic că toți vom fi mântuiți.
Om înțelept și mintos este acel om care a înțeles bine că viața aceasta are un capăt și se silește și el să pună capăt greșelilor și neajunsurilor lui.
Încrederea în Dumnezeu este o neîncetată rugăciune de taină care atrage fără tulburare puterile lui Dumnezeu acolo unde este nevoie și în clipa în care este nevoie.
Să încredințăm viitorul nostru lui Dumnezeu. Absoluta încredere în Dumnezeu are credința drept maică prin care ne rugăm și primim roadele nădejdii.
Deplina noastră încredințare lui Dumnezeu este izbăvirea din nesiguranța pe care ne-o aduce credința în ego-ul nostru și ne face să ne bucurăm de rai încă din viața aceasta.
Când din pricina mărinimiei noastre, Îl facem pe Dumnezeu să se bucure de viața noastră, atunci Acela dă îmbelșugate binecuvântări copiilor Lui iubitori.
Când omul luptă cu nădejde, atunci vine dumnezeiasca mângâiere și sufletul simte cu tărie alinările iubirii lui Dumnezeu.
Dumnezeu vrea de la noi numai râvna și dispoziția cea bună a inimii pe care i le arătăm cu puțina noastră osârdie în luptă și cu simțirea păcătoșeniei noastre. Pe toate celelalte, El ni le dă.
Progres duhovnicesc este acolo unde există sentimentul că tot ceea ce fac este jalnic.
Să nu-ți amintești de frigurile iernii, fiindcă altminteri vei îngheța și în august.
Cât trăiește omul are dreptul să dea examene duhovnicești. Corigenți nu există. Să ne nevoim să luăm fie și numai o notă duhovnicească de trecere, ca să trecem în rai.
Fericiți cei care au în inima lor pe Hristos drept axă și care se învârt bucuroși în jurul numelui cel sfânt al Lui, în mod inteligibil și neîncetat.
La cer nu urcă nimeni prin suiș lumesc, ci prin pogorâș duhovnicesc. Numai astfel umblând „tupilat la pământ” încape cineva prin ușa strâmtă a raiului.
Nu pot să ne împrietenească cu Dumnezeu atât nevoințele trupești și ostenelile, cât compătimirea sufletului și iubirea de oameni și dragostea față de aproapele.
Dragostea noastră trebuie să fie aceeași pentru toți. Numai atunci este dragostea lui Dumnezeu. Sub ea toate se pleacă, în preajma ei, toate se topesc.
Când ne cunoaștem pe noi înșine, atunci are loc o rupere duhovnicească a persoanei noastre. Astfel se eliberează energia și depășim greutatea firii noastre și descriem o traiectorie duhovnicească.
În epoca noastră, din păcate, rațiunea a zdruncinat credința noastră și a umplut sufletele cu îndoieli. Astfel consecința este că am fost lipsiți de minuni, fiindcă minunea se trăiește, nu se explică.
Mustrând răul, nu iese nimic. Dar prezentând binele, răul se mustră prin sine însuși. Numai cu exemplele bune se mustră toți cei care au făcut din păcat o modă.
Rodnicia duhovnicească este să credem că nu facem nimic. Numai în starea smerită a dezamăgirii de noi înșine se ascunde starea duhovnicescă bună.
Dumnezeu nu îngăduie nici un necaz și nici un rău, dacă din acestea nu iese ceva mai bun decât ceea ce noi am socotit omenește că este totul.
Cea mai mare boală este mândria care ne-a mutat pe noi din rai pe pământ și de pe pământ încearcă să ne ducă în osândă.
Dacă vrei „să-L silești” pe Dumnezeu să te asculte când te rogi, întoarce butonul spre smerenie, pentru că în prezența acesteia lucrează Dumnezeu.
Nu trebuie să fugim de păcat ca să nu mergem în osândă, ci din dragoste și dorința de a nu-L întrista pe Binefăcătorul nostru, Hristos.
Acela care, pentru a crede în Hristos, cere minuni nu are noblețe. Pentru Dumnezeu acel lucru are preț, să-L iubim pe Dumnezeu numai și numai fiindcă este bun.
Cugetele curate curățesc sufletul nostru și zădărnicesc armele demonului curviei, fiindcă numai într-un trup curat se păstrează sufletul curat și în care rămâne dumnezeiescul har.
Nimic nu se întâmplă fără pronia lui Dumnezeu și unde este pronia lui Dumnezeu, în mod sigur, ceea ce se întâmplă, oricât de amarnic ar fi, va aduce folos sufletului.
Îngrijiți-vă să umpleți caseta inimii voastre acum cât sunteți tineri, fiindcă altfel, când veți îmbătrâni, pe lângă muzica bizantină se va auzi și cea lăutărească.
Dumnezeu ajută și nu nedreptățește, căci El vede mai departe și ceea ce Îl interesează, ca pe un bun părinte, este să ne aibă lângă El în Rai. De aceea ne dă încercări în viața aceasta.
Sursa: http://www.euart.gr/1A428B6C.el.aspx

cristiboss56 16.08.2013 20:17:37

Cum să faci să nu mai pierzi bucuria?
 
Dacă accepți și ești atent la ce simți, la freamătul acesta al vieții din tine, și oferi toate Domnului...

Să nu primești gândurile care te închid în tine și te deschid, de fapt, energiilor vrăjmașe. Dacă accepți și ești atent la ce simți, la freamătul acesta al vieții din tine, și oferi toate Domnului după cum și făgăduiești în Sfânta Liturghie: „Pe noi înșine și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, El vine și-ți transformă viața. Viața ca trăire, ca energie, ca vibrație, și nu viața exterioară, ca evenimente. Acelea se vor schimba degrabă pentru că sunt rodul energiilor noastre, văzutul nevăzutului din noi.
Când trăim singuri ale noastre, cel viclean vine cu ale lui și ne virusează și ne răstoarnă toate și în noi și în jur. Viața concretă a creștinului în Biserică este dar din dar: primește harul prin Sfintele Taine, se încălzește în sfintele slujbe și se întărește prin pocăința permanentă și se oferă pe sine și toată viața sa Domnului. Iar Domnul ne dă Duhul Său, viața Sa, bucuria Sa!
E atât de concret, nu? Pur și simplu oferi ce simți Domnului cu mișcarea aceea lăuntrică, însoțită de cuvintele rugăciunii sau doar cu amintirea lui Dumnezeu și-L primești pe El și darurile Sale!

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri,rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, p. 66-67)

cristiboss56 16.08.2013 23:29:02

Moartea ne vorbeste despre iubire - Mitropolitul Antonie de Suroj
 
Sursa :http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...j-b1-p2065.htm


Moartea fiintelor dragi, apropiate noua, ne vorbeste de iubire si ne cere socoteala asupra felului de a iubi; cum iubim, pentru cata vreme, pentru totdeauna, profund sau superficial, gandindu-ne doar la noi sau uitand de noi pentru a iubi, pentru a ne gandi din toata fiinta numai la celalalt?...Va suna ceasul regasirilor...Cum vor fi aceste regasiri?Pentru cei care de-a lungul intregii vieti au ramas credinciosi unei prietenii, unei iubiri care deunazi le-a incalzit inimile, ele vor fi un izvor de bucurie.Dar ce va fi daca la vremea regasirii vom constata cu groaza ca pe aceasta fiinta, asa-zis iubita in timpul vietii sale, am lasat-o sa cada in uitare la scurt timp dupa moartea sa?Negandind decat la noi si despre noi, nu am fost in stare sa pastram fiinta iubita in memoria inimii, in singura memorie capabila sa reziste timpurilor, imbatranirii, sa ramana nestirbita in calea vanturilor si a mareelor.

Noi Il rugam pe Dumnezeu pentru vesnica pomenire a raposatilor nostri, ca sa nu-i dea uitarii.Iubirea lui Dumnezeu merge pana la jertfa de Sine.El iubeste pana la a muri pe Cruce, pana la lepadarea deplina de Sine.Iar noi Ii apartinem lui Hristos, si Dumnezeu ne cere sa iubim cu iubirea Lui, sa ne aducem aminte cu memoria Lui, sa fim pe pamant marturie vie a faptului ca putem sa nu ne temem ca vom fi uitati - pentru ca nu vom fi dati uitarii, sa fim marturie a faptului ca omul poate sa se piarda in intregime pe sine din iubire pentru aproapele sau, fara a inceta totusi sa fie viu - pentru ca Dumnzeu, ca si toti ceilalti, il va pastra in amintirea Lui.

Taina uimitoare a iubirii sta in aceea ca suntem chemati sa iubim tot atat de mult pe cat ne-a iubit Dumnezeu, adica sa ne punem viata pentru ceilalti pana la totala daruire.Aceasta ni s-ar putea parea infricosator.Si ne spunem:daca ma uit pe mine si daca nimeni nu se mai gandeste la mine, atunci nu este oare posibil sa dispar cu totul din lumea celor vii?Daca nimeni nu-si mai aminteste de mine , daca am sa cad in uitarea generala, ce se va intampla?Dumnezeu nu va uita, Maica Domnului nu va uita, Sfintii nu vor uita, ingerul nostru si ostile ceresti nu vor uita; chiar si cei pacatosi, lipsiti de statornicie si slabi, nu vor uita, ei care de-a lungul vietii nu au stiut sa iubeasca pana la capat, dar au stiut sa iubeasca avand inima sfasiata de durere (de durerea pierderii), fara a putea uita vreodata.

Nadejdea noastra in viata vesnica sta in aceea de a fi iubiti; e inutil deci sa fortam nota, impunandu-ne celor din jur si facand apel la cele traite impreuna, repetand acel nu uitati! nu uitati! amintindu-le nu numai faptele bune, dar si acele fapte susceptibile de a-i irita, doar ca sa nu fim uitati si sa scapam de sentimentul acesta infricosator de a nu exista, de a nu vedea viata scurgandu-se pe langa mine, de a nu fi decat o umbra, propria mea fantoma, pe care nimeni nu o vede, nu o aude, nu o cunoaste...Putem sa alungam aceasta teama.Nu vom fi lipsiti niciodata de aceasta iubire, de la care nici inaltimea, nici adancul, nici lungimea, nici largimea nu ne vor putea smulge, dupa cum spune Apostolul Pavel (Rom.8, 39). Nimeni nu este exclus de la iubirea dumnezeiasca.( din Viata, boala, moartea, Ed.Sf.Siluan,p.160-162)

cristiboss56 17.08.2013 20:48:31

Sursa: http://iereasanatolikisekklisias.blo...post_2841.html


Cred că ceea ce trebuie să medităm în special în aceste zile aceasta este: pocăința. Altminteri, Dumnezeu vorbește și omul nu pricepe. Lucrează Dumnezeu și nu îl prinde nimic pe om. Și când pare că gata l-a atins, că lucrarea lui Dumnezeu este activă, ca să zicem așa, omul rămâne tot neschimbat, rămâne tot cum era, nu se schimbă. De ce? Fiindcă nu se pocăiește adânc în inima lui.
Simeon Kraiopoulos - Despre pocăință
Pocăința nu este atât de ușoară pe cât credem.
Și vă rog să fim cu luare aminte. Pocăința nu este atât de ușoară pe cât ni se pare. Și, aș spune, pocăința este o harismă a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu îți va da ție harul Lui, ca să lucreze în tine pocăința, nu poți să te pocăiești. De aceea omul nu trebuie să se joace cu pocăința.
Ne-am referit și cu altă ocazie la ceea ce se spune în Apocalipsă: s-a întâmplat răul ăsta, s-a întâmplat răul acela, s-au distrus acestea, s-au distrus acelea, au fost omorâți atâția ș.c. și oamenii nu s-au pocăit de răutățile lor. Tot nu s-au pocăit. Deși a venit un atât de mare rău asupra oamenilor, ei tot nu s-au pocăit. Și spune aceasta mai jos, pentru a doua oară și pentru a treia oară. Nu este sigur că omul se va pocăi, chiar dacă ți se pare că, într-un moment dificil, se va pocăi. Nu este sigură această pocăință care are loc în mod silit, să zicem, în clipa în care ești constrâns de ceva. Are loc un cutremur, lumea se năruie și gata te pocăiești. Sau are loc un război, ești în primejdie și gata te pocăiești. Sau ai ceva și bănuiești că e o boală gravă și gata te pocăiești. Sau te paște vreun pericol și gata te pocăiești. Această pocăință nu este deloc sigură. Pocăința, am spus-o și altă dată, nu o avem în buzunar, ca să putem spune : „acum o voi scoate din buzunar”. Așa cum îmi scot batistuța, voi scoate din buzunar și pocăința, ca să mă pocăiesc.
Pocăința este harisma pe care Dumnezeu o dă celui care o vrea cu tot dinadinsul. De aceea în Vechiul Testament zice profetul că Dumnezeu spune oamenilor că au ochi, dar nu văd, urechi au, dar nu aud, „ca nu cumva, zice, să se întoarcă și Eu să-i vindec”. Cu alte cuvinte, omul Îl părăsește pe Dumnezeu, și după aceea și Dumnezeu îl părăsește pe om și rămâne în nepocăință, și, deși vede, deși aude, nu înțelege să se întoarcă la Dumnezeu în pocăință, ca să-l vindece, ca să-l mântuiască. Mare lucru este pocăința!
De aceea spunem, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă !”, „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. Lucrarea aceasta este o lucrare a pocăinței. Adică în acel moment te pocăiești, cât poți tu, și ceri mila lui Dumnezeu, iertarea Lui, dar în același timp, ceri și pocăință. Când spui : „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, este ca și cum ai cere pocăința. Iar acela care renunță și zice „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” și îndată nu mai poate, nu mai continuă, ci se oprește, acela nu are dorință de pocăință.
Cred că ceea ce trebuie să medităm în special în aceste zile aceasta este: pocăința. Altminteri, Dumnezeu vorbește și omul nu pricepe. Lucrează Dumnezeu și nu îl prinde nimic pe om. Și când pare că gata l-a atins, că lucrarea lui Dumnezeu este activă, ca să zicem așa, omul rămâne tot neschimbat, rămâne tot cum era, nu se schimbă. De ce? Fiindcă nu se pocăiește adânc în inima lui.
Dacă Dumnezeu ar cere ceva de la noi, cred că acest lucru ar fi să ne pocăim. Și când îi spune Fericitului Ieronim : „Ieronime, dă-mi Mie păcatele tale ca să ți le iert” înțelegea prin aceasta pocăința, fiindcă în clipa în care omul se pocăiește, Îi dă păcatele sale lui Dumnezeu și El i le iartă. Cu adevărat, păcatele nu sunt un sac pe care noi trebuie să-l golim, nici pocăința nu este enumerarea păcatelor. Nu are importanță că mergem să ne spovedim prima oară, a doua oară, a treia, a patra, a cincea, a zecea, a mia oară, ce știu eu, ca și cum ne-am vărsa sacul. Pocăința este ceva mai adânc decât atât. Se pocăiește omul, aceasta înseamnă că se schimbă din rădăcină.
Să nu spunem că nu știm ce este pocăința. Desigur, nu știm. Dacă cineva nu trăiește pocăința, nu știe. Dar în tot cazul, o idee avem din celelalte lucruri, în viața de zi cu zi. Ai făcut, să zicem, o greșeală, dar o greșeală din încăpățânarea ta. Nu vorbim aici despre păcat. Ai stăruit cu încăpățânare în ceva și apoi faptele ți-au arătat că ai făcut o greșeală, și ca un om inteligent ce ești, o vezi, îți bați capul și zici : „Așa-mi trebuie. Pentru ce m-am încăpățânat ? Pentru ce ziceam că se va isprăvi și va fi bine așa ? Pentru ce sunt așa de tare de cap ? Așa-mi trebuie!”
Și te simți zguduit înlăuntrul tău, nu numai pentru consecințele pe care le suporți din pricina greșelii pe care ai făcut-o, ci și pentru că ai făcut ceea ce ai făcut cu atâta încăpățânare. Aceasta înseamnă că oarecum ți-ai primit lecția pentru viitor. Sunt alții care spun : „Ei, nu te supăra, am greșit”. Dar acela care o va simți astfel, după aceea își va primi lecția. Este de neconceput, să spunem, că va face iarăși același lucru, imediat sau după o vreme.
Pocăința despre care vorbim înseamnă schimbare. Conștientizează cineva bine de tot răutatea lui înaintea lui Dumnezeu, duplicitatea și fățărnicia lui înaintea lui Dumnezeu, cutezanța lui și nerușinarea. Femeile pun apret pe o rochie, apoi o calcă, și rochia devine apretată, cum se spune. Dar dacă se duce apretul, ce rămâne dedesupt ? O simplă cârpă. Facem una, facem alta și ne apretăm, cum s-ar spune, existența noastră, sufletul nostru înaintea lui Dumnezeu și avem amăgirea de sine și falsa impresie că suntem bine, că noi suntem cei ce credem, suntem dintre cei ce cred, dintre cei ce nădăjduiesc, dintre cei ce se pocăiesc, care sunt în ordine cu Dumnezeu, care merg la Liturghie, care se împărtășesc. Și totuși fiara rămâne înlăuntrul nostru, zidul rămâne înlăuntrul nostru, împotrivirea rămâne înlăuntrul nostru ca o fortăreață. Această stare păcătoasă rămâne în noi împotriva lui Dumnezeu, și anume faptul că nu ne supunem lui Dumnezeu. Să luăm, așadar, hotărârea să ne pocăim pentru toată tactica noastră de până acum, să ne schimbăm tactica și să ne încredințăm, să ne predăm lui Dumnezeu, ca El mai cu seamă să ne călăuzească.
Pocăința este harul lui Dumnezeu
„Ai venit, Doamne? Te așteptăm. Ai venit, Doamne, Te-ai născut, Te-ai făcut om, acum două mii de ani. Eu am auzit toate acestea în toți anii aceștia, dar numai acum am realizat-o, numai acum am înțeles-o. Ajută-mă, Dumnezeul meu, să nu mai plec niciodată de lângă Tine, să nu mai gândesc iarăși cele pe care le gândeam, să nu mai acționez iarăși cum acționam. Să încetez să mai fiu cel ce eram, și să fiu ceea ce voiești Tu să fiu : pocăit, zdrobit cu inima, schimbat. Așa cum mă va face harul Tău”. Fiindcă, am spus, pocăința este harul lui Dumnezeu.
Harul lui Dumnezeu este cel ce înmoaie inima. Harul lui Dumnezeu este cel ce aduce lacrimile. Harul lui Dumnezeu este cel ce aduce această pocăință, plânsul. Plâns care, dintr-un anume punct de vedere, este nemângâiat. Nimic nu poate să îl mângâie pe om, singurul lucru care poate să-l mângâie este faptul că vrea să plângă încă și mai mult, vrea încă și mai mult să se pocăiască și nădăjduiește în Bunul Dumnezeu. Toate celelalte, care poate l-ar mângâia, știe se interpun ca să-l împiedice să se pocăiască și să plângă.
Acest lucru îl poate face numai Harul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu vrea să facă aceasta cu fiecare om. Să nu ne spună cineva că „e, harul este doar pentru câțiva, puțini”. Nu este așa. Harul lui Dumnezeu este pentru toți. Nu este nimeni care să fie exclus, după cum nu este nimeni care să fie mântuit fără pocăință, și prin urmare, nu este nimeni care să nu aibă nevoie să se pocăiască. Și nu este nimeni care să nu fie potrivit ca să primească harul lui Dumnezeu care îi va da pocăință. Pocăința aceasta este pentru fiecare dintre noi, dar suntem noi pregătiți să o primim?
Sursa: http://iereasanatolikisekklisias.blo...post_2841.html

dobrin7m 18.08.2013 18:58:21

Omilii la Matei - Sf. Ioan Gura de Aur
 
"Fericiti facatorii de pace.
In aceasta fericire Domnul nu interzice numai dezbinarea si ura unora fata de altii, ci cere ceva mai mult: sa impacam pe cei invrajbiti. Si adauga tot o rasplata duhovniceasca. Care?
Ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Ca Fiul Unul nascut al lui Dumnezeu pentru aceasta a venit pe pamant: sa uneasca pe cei despartiti si sa impace pe cei invrajbiti.

Dar ca sa nu socotesti ca pacea e un lucru bun in orice imprejurare a adaugat:
Fericiti cei prigoniti pentru dreptate.
Adica cei prigoniti pentru virtute, pentru apararea altora, pentru credinta. De obicei prin "dreptate" se intelege intreaga filosofie a sufletului.

Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine. Bucurati-va si va veseliti.
Hristos zice: veti fi fericiti daca oamenii va vor numi sarlatani, inselatori sau altfel.
Poate fi ceva mai nou decat aceste porunci , in care Domnul ne spune sa dorim, tocmai ceea ce lumea uraste, saracia , plansul, prigoana, ocara? Si Domnul a spus si a convins nu pe doi, zece, douazeci, o suta sau o mie de oameni ci pe toata lumea. Si cand multimile au auzit aceste porunci grele, impovaratoare si potrivnice simtului comun au ramas cutremurate de uimire. Atat de mare era puterea celui ce vorbea.

Dar ca sa nu socotesti ca este fericit orice om ocarat, Hristos pune doua conditii, fericirii: una, sa fii ocarat pentru Hristos, a doua sa fie ocarat pe nedrept. Daca ocara nu indeplineste aceste conditii, cel ocarat nu numai ca nu este fericit ci si ticalos. Iata acum si rasplata:
Ca plata voastra multa este in ceruri.

Cu alte cuvinte Hristos spune asa: Sa nu socotiti ca veti suferi acestea pentru ca graiti sau legiuiti ceva impotriva! Sa nu socotiti ca veti fi prigoniti pentru ca sunteti dascalii unor invataturi rele! Nu! Necazurile si primejdiile voastre nu vor veni de pe urma rautatii invataturilor voastre, ci de pe urma rautatii ascultatorilor vostri! De aceea persecutiile nu vor fi o marturie impotriva voastra celor ce suferiti raul, ci impotriva celor care fac raul."

cristiboss56 19.08.2013 20:45:34

Cei care mustră fără discernământ sunt întunecați duhovnicește
 
sursa: http://www.newsbomb.gr/prionokordela/ellada/story/317189/paisios-ekeinoi-poy-eleghoyn-me-adiakrisia-ehoyn-pneymatiki-skotisi

Cineva poate să îndure o situație, făcând răbdare, până ce Dumnezeu va arăta ce trebuie făcut. Una este să rabde cineva o situație și altceva să o accepte ca atare, atunci când nu trebuie. Apoi, în asemenea cazuri, orice are de spus cineva, să o spună cu respect, bărbătește, iar nu să insulte, să facă public. Să o spună separat înseși persoanei în cauză, cu durere, cu dragoste, ca să ia aminte la unele lucruri.
Părintele Paisie Aghioritul
Cei care mustră fără discernământ sunt întunecați duhovnicește.
- Gheronda, de ce nu ia nimeni poziție în atâtea scandaluri câte au loc în Biserică ?
- Toate situațiile care apar pe teme bisericești nu sunt ca să iei vreo poziție.
Cineva poate să îndure o situație, făcând răbdare, până ce Dumnezeu va arăta ce trebuie făcut. Una este să rabde cineva o situație și altceva să o accepte ca atare, atunci când nu trebuie. Apoi, în asemenea cazuri, orice are de spus cineva, să o spună cu respect, bărbătește, iar nu să insulte, să facă public. Să o spună separat înseși persoanei în cauză, cu durere, cu dragoste, ca să ia aminte la unele lucruri.
Nu este sincer, nici drept cel care spune adevărul în față, nici acela care îl face public, ci acela care are dragoste și viață adevărată și vorbește cu discernământ când trebuie și spune cele ce se cuvin la timpul potrivit. Din păcate, mulți îi văd pe oameni ca pe niște butuci. În timp ce îi ciopârțesc fără cruțare, și oamenii îndură, ei se bucură de cvadraturile pe care le fac, de „cubism”.
Numai omul care are demon are o scuză să îi facă pe oameni teatru în fața lumii, să le spună trecutul lor (bineînțeles, la cei asupra cărora demonul are drepturi), ca să zdruncine suflete neputincioase. Duhul necurat, firește, nu dă la iveală virtuțile oamenilor, ci neputințele lor.
Dar oamenii eliberați de patimile lor, fiindcă nu au răutate, îndreaptă răul cu bunătatea. Dacă văd vreodată undeva puțină necurăție, care nu se curăță, o acoperă, ca să nu se scârbească și altul care o va vedea. În timp ce aceia care scormonesc în gunoaie se aseamănă cu găinile... Astăzi diavolul face multe mizerii și încurcă mult lucrurile, dar în final i se va frânge gâtul. După ani de zile, drepții vor străluci. Chiar puțină virtute de vor avea, în aceea vor străluci, fiindcă va stăpâni mult întuneric, și lumea se va întoarce către ei. Cei care astăzi fac scandalurile, dacă vor trăi atunci, se vor rușina.

dobrin7m 20.08.2013 01:57:35

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 530976)
sursa: http://www.newsbomb.gr/prionokordela/ellada/story/317189/paisios-ekeinoi-poy-eleghoyn-me-adiakrisia-ehoyn-pneymatiki-skotisi

Cineva poate să îndure o situație, făcând răbdare, până ce Dumnezeu va arăta ce trebuie făcut. Una este să rabde cineva o situație și altceva să o accepte ca atare, atunci când nu trebuie. Apoi, în asemenea cazuri, orice are de spus cineva, să o spună cu respect, bărbătește, iar nu să insulte, să facă public. Să o spună separat înseși persoanei în cauză, cu durere, cu dragoste, ca să ia aminte la unele lucruri.
Părintele Paisie Aghioritul
Cei care mustră fără discernământ sunt întunecați duhovnicește.
- Gheronda, de ce nu ia nimeni poziție în atâtea scandaluri câte au loc în Biserică ?
- Toate situațiile care apar pe teme bisericești nu sunt ca să iei vreo poziție.
Cineva poate să îndure o situație, făcând răbdare, până ce Dumnezeu va arăta ce trebuie făcut. Una este să rabde cineva o situație și altceva să o accepte ca atare, atunci când nu trebuie. Apoi, în asemenea cazuri, orice are de spus cineva, să o spună cu respect, bărbătește, iar nu să insulte, să facă public. Să o spună separat înseși persoanei în cauză, cu durere, cu dragoste, ca să ia aminte la unele lucruri.
Nu este sincer, nici drept cel care spune adevărul în față, nici acela care îl face public, ci acela care are dragoste și viață adevărată și vorbește cu discernământ când trebuie și spune cele ce se cuvin la timpul potrivit. Din păcate, mulți îi văd pe oameni ca pe niște butuci. În timp ce îi ciopârțesc fără cruțare, și oamenii îndură, ei se bucură de cvadraturile pe care le fac, de „cubism”.
Numai omul care are demon are o scuză să îi facă pe oameni teatru în fața lumii, să le spună trecutul lor (bineînțeles, la cei asupra cărora demonul are drepturi), ca să zdruncine suflete neputincioase. Duhul necurat, firește, nu dă la iveală virtuțile oamenilor, ci neputințele lor.
Dar oamenii eliberați de patimile lor, fiindcă nu au răutate, îndreaptă răul cu bunătatea. Dacă văd vreodată undeva puțină necurăție, care nu se curăță, o acoperă, ca să nu se scârbească și altul care o va vedea. În timp ce aceia care scormonesc în gunoaie se aseamănă cu găinile... Astăzi diavolul face multe mizerii și încurcă mult lucrurile, dar în final i se va frânge gâtul. După ani de zile, drepții vor străluci. Chiar puțină virtute de vor avea, în aceea vor străluci, fiindcă va stăpâni mult întuneric, și lumea se va întoarce către ei. Cei care astăzi fac scandalurile, dacă vor trăi atunci, se vor rușina.

Foarte frumos cuvantul adus. Multumesc Cristi. si de folos.

dobrin7m 20.08.2013 02:06:18

Frumos spus: sa faca pe oameni teatru sa le puna in fata lumii trecutul lor.

Unii fac mai mult de atat. Nu se multumesc cu trecutul unui om adus in public ci mai si adauga la acel trecut cat mai mult ca piesa de teatru sa fie mai frumoasa.

cristiboss56 20.08.2013 21:03:10

Iubește pe fiecare în toată nebunia lui !
 
Iubește pe fiecare în toată nebunia lui, pentru că fiecare avem niște „păsărele" ale noastre, dar ni le iertăm. Și pe celălalt trebuie să-l ierți! De ce pe tine te accepți așa cum ești, dar pe celălalt vrei să-l faci ca la carte, că așa scrie în Evanghelie, că așa scrie la Sfinții Părinți.
Dacă la iubire se ajunge treptat, recomandati-ne niște „exerciții" de iubire.
Căutați ce este bine în celălalt. Nu mai vedeți răul, iertați. De ce este așa? Păi, poate l-a bătut mama când era mic, l-a ascuns în dulap. Cine știe ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sănătate. E mai morocănos pentru că așa-i el, dar știi ce face el în chilia sa? Poate bate și el metanii, plânge la icoane, îi pare rău și cred că îi e rușine și lui de felul cum este și îi e greu să vină să-și ceară iertare.
Părinții ne ziceau așa: „Când cineva îți greșește, te ceartă, tu dă vina pe diavol." Pentru că nimeni dintre noi nu vrea să facă răul. Nici noi nu-l vrem, pentru că toți credem în Hristos și vrem să-I slujim Lui. Dar noi facem și rău. De ce? Păi, de ce? Cu voie? Nu cu voie, pentru că diavolul ne învață să facem rău. Dă vina pe diavol și scutește-l pe aproapele tău de vina asta. S-a-ntâmplat, e trecător. E un accident. Răul pe care îl face aproapele nostru este accidental. Nu trebuie să ne facem impresia despre el și să-l vedem prin prisma acestui rău pe care îl face. Asta înseamnă a judeca.
Ce înseamnă a judeca? Înseamnă a-l vedea pe cel din fața noastră prin prisma faptelor rele pe care le face, socotind că ele îl caracterizează. El a strigat ieri la mine, e adevărat, dar asta nu-l caracterizează, el nu strigă tot timpul. Și chiar dacă strigă tot timpul, să gândesc că înseamnă că nu se mânie, pentru că dacă așa s-a obișnuit, nici nu mai ține atâta răutate.
Cu tot felul de gânduri de acest fel să încercăm să iertăm, să iubim. Să iubim pe fiecare în toată nebunia lui, pentru că fiecare avem niște „păsărele" ale noastre, dar ni le iertăm. Și pe celălalt trebuie să-l ierți! De ce pe tine te accepți așa cum ești, dar pe celălalt vrei să-l faci ca la carte, că așa scrie în Evanghelie, că așa scrie la Sfinții Părinți. Vezi-l și pe el în toată complexitatea lui, în toate nebuniile lui, pentru că Dumnezeu și pe el l-a chemat la botez, i-a dat o grămadă de daruri și nu știi tu cum îl judecă Dumnezeu.
Și mai este un lucru, să știți că oamenii care au la vedere neajunsuri și tot felul de apucături din astea ciudate au în spate daruri pe care Dumnezeu așa vrea să le ascundă. Pentru că dacă le-ar da pe față doar darurile, omul s-ar mândri și ar distruge totul. Atunci când Dumnezeu dă daruri, mai dă și câte un beteșug, și câte o ciudățenie.
(Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, 2006, p. 83-85)


Ora este GMT +3. Ora este acum 18:34:58.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.