Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa Romana (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=507)
-   -   Cuvant pentru suflet ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16604)

cristiboss56 16.07.2015 21:59:13

„Nu uitați niciodată prima săptămână a căsătoriei voastre”
 
pildă de adevărată mângâiere și sprijin pe care ne-au dat-o bătrânii noștri sfătuitori, pentru ambele părți, în momentele dificile este: „Nu uitați niciodată prima săptămână a căsătoriei voastre”. Sunteți amândoi aceiași ca și atunci. Nimic nu vă desparte. Le reamintim bărbaților spusa: „Trăiți înțelepțește cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe” (I Petru 3, 7). Aceasta înseamnă că abaterea soției de la cale se vindecă cu dragoste și tandrețe, mai curând decât prin ceartă și mânie. Să nu-i faci observație soției tale în cazul în care a greșit, mai cu seamă în momentele ispitei și ale presiunii maxime. Să pui în lucrare cuvintele lui David: „Iar eu ca un surd nu auzeam și ca un mut ce nu-și deschide gura sa” (Psalmul 37, 13). Într-un alt moment, când sunteți numai voi, departe de copii, dacă ei există, ia-o cu tandrețe pe soția ta în brațe și spune-i: „Iubita mea, nu știi cât de mult te iubesc? Eu voiesc ca tu să fii o doamnă cu demnitate. Ceea ce ai făcut nu-ți face cinste”. Numai atunci va accepta că a greșit și-și va cere în mod conștient iertare. Acestea sunt roadele experienței. Dacă o vei mustra în momentul greșelii sau al pagubei, se va încăpățâna, va răspunde împotrivă, se va posomori, va invoca pretexte și va spune minciuni! Înțelepciunea prinde doar dacă este folosit medicamentul iubirii. Din puțina noastră cercetare, din cele pe care le-am auzit și le-am văzut, tragem concluzia că cea mai mare responsabilitate pentru orice fel de rău care se întâmplă în căsătorii o au bărbații, pentru că nu le arată dragoste soțiilor lor. Ei iubesc femeile, dar din păcate nu pe ale lor. Aceasta este rădăcina răului. Atunci începe să încolțească gelozia și suspiciunea – împreună cu consecințele binecunoscute –, mai cu seamă când și cei din jur pretind că ceva pare să se întâmple!
Spusele scripturistice „Iertați și vi se va ierta vouă” și „Unii altora dați-vă întâietate întru milostivirea lui Iisus Hristos” trebuie să stăpânească în chip necesar, ca să existe normalitate în familie. Multe greșeli și cruzime au bărbații. În mod obișnuit au foarte multă neatenție și cedează în problemele morale, care în vremurile noastre au întrecut măsura. Dacă ceva asemănător i se întâmplă femeii, atunci securea certării și a răzbunării va cădea cu greutate asupra ei.
Iubirea față de soție este în ceea ce-l privește pe bărbat și dreptate, deoarece singura persoană care practic și nedespărțit va rămâne alături de el este soția sa, de vreme ce toate persoanele din mediul său vor dispărea, în timp ce căsătoria soților evlavioși continuă și în veșnicie.
Gheronda Iosif Vatopedinul

cristiboss56 18.07.2015 21:43:25

Harul lui Dumnezeu, într-adevăr, lucrează. Pe toți, chiar și pe cei mai bolnavi, Dumnezeu poate să-i lecuiască de orice boală, într-o singură clipită. Pe cei șchiopi poate să-i îndrepte. Celor orbi poate să le redea vederea. Pe cei nebuni, să-i facă normali, fără doar și poate. Însă de ce Dumnezeu nu vrea să facă una ca aceasta? Iată, ești șchiop și vei șchiopăta toată viața. Pentru ce? Pentru că Domnul te smerește astfel; această cruce ți-a fost așezată de către El. Dar poate că și singur ți-ai ales această cruce cândva. Este pe deplin posibil. Trebuie să ne smerim. Iată pentru ce ție nu ți-a fost dat să vezi cu amândoi ochii, ci doar cu unul singur.
Tu poate ești surd..., dar toți suntem într-un fel: surzi, sașii, orbi, schilozi, și fiecare dintre noi trebuie să-și poarte crucea sa. În același mod, și bolnavul psihic trebuie să-și poarte crucea lui.
Eu am tensiunea arterială ridicată; trebuie să iau pastile. Domnul poate să mă tămăduiască, să am o tensiune normală. Însă El socotește că trebuie să iau pastile, și nu să primesc vindecare în chip minunat. Nu sunt vrednic pentru o asemenea minune.Este de neapărată trebuință să ne smerim și să ne recunoaștem în fiecare zi neputința și limitele, să purtăm acest jug și să fim răbdători în suferința noastră.
Așa se întâmplă cu orice altă boală, așa e și cu boala psihică. Domnul poate să te tămăduiască, numai că, pentru o vreme ori poate chiar pentru întreaga ta viață, El dorește ca tu să iei pastile. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să te împărtășești și că medicamentele vor înlocui împărtășania. Eu însumi mă împărtășesc, trăiesc cu harul lui Dumnezeu, însă una ca aceasta nu înseamnă că nu trebuie să iau medicamente pentru tensiunea arterială ridicată. Sunt necesare. Domnul poate să mă vindece, însă nu mă vindecă.
Protoiereu Vladimir Vorobie

cristiboss56 18.07.2015 23:54:16

Să nu uităm de îndatorirea pe care o avem să ne amintim de mama noastră și după ce moare, adică să nu uităm să-i împlinim ultimele dorințe bineplăcute lui Dumnezeu. Să ne amintim de virtuțile și de luptele ei, dar și de durerile pe care le-a suferit pentru noi. Dumnezeu ne poruncește: „Nu uita niciodată durerile mamei tale!” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 7, 28). Să ne rugăm pentru odihna sufletului mamei, să dăm o liturghie, să facem un parastas, o ectenie și o rugăciune la mormântul ei, căci așteaptă să-i ardem la mormânt tămâie și să-i aprindem lumânări, ca să primim binecuvântarea ei. Prin acestea ne vom aminti ca niște fii recunoscători de ea și buzele noastre vor șopti din adâncul sufletelor noastre: „Mamă neuitată, mamă pururi pomenită!”.
Atanasie I. Skarmoghiani

cristiboss56 19.07.2015 22:29:23

Răspunzând dorinței unor fii duhovnicești, și anul acesta am urcat la munte ca să particip la sfințirea unei stâne. Nu știu dacă ați trăit vreodată o astfel de experiență. Vă asigur că este una cu totul aparte. Dincolo de măreția peisajului, descoperi taina muntelui, cu ape învolburate, sărind din stâncă în stâncă, grăbite să ajungă în locuri line, cu soarele blând înmuindu-și razele în luciul lor feeric. În urcușul către ținta noastră, undele pârâiașelor zglobii ne însoțeau, devenindu-ne fideli camarazi. Cu cât urcam, aerul părea mai „subțire”, pătrunzător, tăindu-ți adeseori respirația. Odată ajunși sus, pe creste zvelte, am întâlnit păstori cu mândre turme, amintind de cei din tulburătoarea creație populară românească Miorița ori de eroii celebrului roman sadovenian Baltagul. M-a impresionat de-a dreptul să cunosc oameni ce locuiesc în asemenea sihăstrii. Ei poartă pe chipuri asprimile cerului și pământului. Unii, deși în vârstă, prin mișcările iuți, precise, îți lasă impresia că au învățat multe din sprinteneala sălbăticiunilor ce împânzesc codrii întunecoși de la poalele țiclăurilor. Înainte de a ajunge la stână, am străbătut cu piciorul o poiană luminoasă, așezată pe un versant al obcinii, care în mijlocul ei avea o troiță. Da, acolo în vârf de munte, vrednicii baci au construit un semn al Sfintei Cruci, cu necurmata nădejde că altarul de jertfă al Fiului Omului îi va ocroti de cumpenele ce-i pândesc la tot pasul. Îmi amintesc de ce spunea Nicolae Iorga referitor la troițe: uneori omul își face troiță departe de casă și pentru a-i ostoi dorul de Biserică, de Liturghie. Din aceeași pricină, se pare, s-a durat acolo troița. La poalele Crucii veghea o frumoasă icoană a Împărătesei mai înalte decât Cerurile. Ne-am închinat la „altarul” ridicat acolo, aproape de Cer, cântând și imn de proslăvire Preacuratei Fecioare Maria, apoi am purces către stână. Intrasem, parcă, într-o altă lume unde nici timpul nu mai ținea pasul cu lumea de jos. Sunete înăbușite de tălănci picurau în sufletele o pace adâncă, iar animalele, binecuvântate de Domnul cu nutreț din belșug, se hrăneau cu mișcări domoale, integrându-se într-un peisaj plin de farmec moldovenesc. Piscurile semețe și falnicii brazi ne apăreau aidoma umor lumânări, ridicându-se către înălțimile celeste, ducând rugăciunea de mulțumire a creaturii către preabunul Meșter, Care pe toate le-a făcut „bune foarte”. Acolo, sus, poiana liniștită se transformase într-un veritabil pridvor al veșniciei.
Deși drumul l-am simțit cam anevoios, nu mică mi-a fost mirarea să găsesc în vârf de munte numeroși credincioși veniți să participe la sfeștanie. După slujba rânduită, ne-am ospătat din bunătățile specifice locului, luând cunoștință de unele tradiții și obiceiuri osebite oieritului, dar și cu o parte din „instrumentarul” stânei: sarică, chimir, trâmbiță, jujeu, linguroaie, budăcuță și altele.
Printre cei prezenți, mi-a atras atenția o bătrână, Maria cu numele, având chipul senin și duios. Urcase de dimineață, ca să nu piardă slujba, căci trei feciori de-ai dumisale țineau stâna. Deși nu-i arăta, bătrâna împlinise 81 de ani de viață. Înfățișarea, căutătura ageră, trupul sprinten nu dădeau de bănuit că ar fi octogenară. Când și-a rostit patriarhala-i vârstă, am privit-o cu o nespusă admirație, intrând în vorbă cu dânsa. Vă mărturisesc că am aflat lucruri deosebite, din care voiesc a vă împărtăși: bunica a avut 15 nașteri, cinci prunci au murit de mici, iar zece îi trăiesc. De la ei, bătrâna se mândrește cu 23 de nepoți și 13 strănepoți. M-a impresionat faptul că, în pofida anilor adunați pe răboj, părul nu i se prea brumase pe la tâmple, nici nu am surprins-o văitându-se că ar fi durut-o ceva. Ce mai, un personaj de poveste! Zâmbetul ei delicat, așezarea-i sufletească m-au provocat s-o întreb: „Bunică, dar cum v-ați petrecut viața?”. Răspunsul simplu m-a făcut s-o îndrăgesc și mai mult: „Părinte, fără ajutorul Celui de Sus și ocrotirea Maicii Domnului, nu aș fi fost astăzi aici. Viața nu mi-o fost ușoară, da’ am răbdat și m-am rugat”. A început apoi să depene amintiri de pe timpul războiului, al foametei din anii 1947 și nenumărate alte încercări din tumultoasa-i existență. Ascultându-i vorba domoală, mi-am amintit de spusele lui Petre Țuțea: bătrânele evlavioase, rugându-se, țintesc absolutul, iar filozofii trăncănesc silogisme. Probabil o astfel de bătrână, purtând pe chipu-i bucuria unei maternități jertfelnice, știind să-și facă din rugăciune și răbdare două puncte de reper în viață, l-a determinat pe Blaga să exclame: „veșnicia s-a născut la sat”.
Câte lucruri uimitoare ne pot spune bătrânii noștri și ce puțin timp avem ca să-i ascultăm! Veacurile crâncene, lipsurile, arșița soarelui ori viscolele nemilostive nu i-au doborât; chiar dacă și-au plecat frunțile până la pământ, au știut că, prin necurmată credință, vor cunoaște și Învierea.
Ce bine ar fi dacă tinerele căsătorite ar dori să întâlnească astfel de mame, precum bunica Maria. Să învețe de la ele că maternitatea este cel mai mare dar primit de femeie de la Dumnezeu, prin care lesne își pot câștiga veșnicia fericită în lumina și iubirea Preasfintei Treimi.
Arh. M. Daniliuc

cristiboss56 20.07.2015 22:17:45

Din viața Apostolului Pavel se știe câte greutăți a avut acesta de înfruntat. „În fiecare zi mor”, spunea el despre sine (I Corinteni 15, 31). Bătăi, naufragii, atacuri ale tâlharilor, clevetiri, invidie, frig, foame, sete – iată o listă departe de a fi completă a necazurilor Apostolului (II Corinteni 11, 23-32). Și totuși, Dumnezeu îl mângâia tot mai mult pe alesul său, pe măsură ce creșteau și suferințele lui (II Corinteni 1, 4-5). Asupra Apostolului Pavel s-au împlinit cuvintele Psalmistului: „După mulțimea durerilor mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu” (Psalmi 93, 19). „Pace să aveți între voi... fiți îndelung răbdători către toți... să nu răsplătească cineva rău pentru rău, ci pururea cele bune să urmați unul față de altul și față de toți. Pururea bucurați-vă. Neîncetat rugați-vă. Pentru toate mulțumiți... de tot felul de lucru rău să vă feriți” (I Tesaloniceni 5, 13-22). Această povață mântuitoare de suflet este un medicament minunat împotriva stresului.
Iar dacă vom reacționa la amărăciunile vieții pe dos de cum povățuiește Apostolul, fără smerenie și rugăciune, singuri vom crea terenul propice pentru stresuri. Bineînțeles, smerenia nu înseamnă pasivitate, capitulare. Dimpotrivă, ea presupune activitate lăuntrică: pocăință, înțelegere a situației, apreciere a valorilor și întoarcere către Dumnezeu, cerând ajutor. Fără aceasta va fi mult mai greu să rezistăm stresului și mult mai ușor să ne pierdem echilibrul sufletesc.
K. V. Zorin

cristiboss56 20.07.2015 22:20:33

Eu cred că fiecare dintre noi a văzut măcar o dată în viață o familie în care soții se înțeleg unul pe celălalt din priviri, din „jumătate de vorbă”. Aceștia au trăit împreună mulți ani, se cunosc bine unul pe celălalt, au ajuns la unirea de cuget. Uneori, exprimându-și părerea cu privire la o anumită temă, folosesc aceleași cuvinte (adeseori, soții care au trăit mult timp în dragoste și înțelegere încep să semene și fizic). Ei n-au de ce să se certe, n-au nimic de împărțit, nu simt nevoia să-si dovedească unul altuia ceva, fiindcă știu și așa ce crede jumătatea lor cu privire la o problemă sau alta - și asta nu din cauză că s-au „topit” cu totul unul în celălalt și au încetat să mai existe ca personalități distincte, ci deoarece, pur și simplu, au ajuns în căsnicie la armonia dorită și știu că în problemele principale au aceeași perspectivă, pe când în cele secundare, sub călăuzirea dragostei, se pot face concesii.
Pr. Pavel Gumerov

cristiboss56 21.07.2015 21:27:37

Pe cat de frumos este continutul pe atat de mincinos este titlul melodiei, pentru ca prin excelenta dragostea are plural si inca cum, tocmai in acest plural consta esenta iubirii, inceputul si fara sfarsitul sau. Pentru cine vrea sa afle despre acest plural (Taina Sfintei Treimi) ii invit sa se apropie (experiand cu inima folosindu-se de - ratiune, minte, intelect - ca instrument primit in dar, aceasta fiind de altfel si menirea ei - sa fim insa cu mare bagare de seama, pentru ca daca ramanem la acest stadiu al cunoasterii fara practica –rugaciune si tainele bisericii-, exista riscul, unul mare chiar, sa ajungem fie intemeietori de noi religii, fie genii pustii, intr-un cuvant eretici, ori mai corect: unelte inconstiente al celui nevazut si viclean) de Sfanta Ortodoxie (chemarea lui Dumnezeu Tatal pentru om dupa Fiul sau Iisus Hristos intrupat, prin Duhul Sfant in vederea indumnezeirii omului) .
Oare copiii, fratii, parintii, rudele, prietenii, nu sunt cauza si efectul pluralului iubirii?
Nu intamplator atunci cand iubim, despatimit, altruist, luminos, adevarat- intr-un cuvant, totul imprejur este invaluit de aceasta stare sufleteasca izvor si consecinta dumnezeiasca, oamenii, natura, animalele, cerul si .....
„La baza existentei este o existenta care nu are cauza.”
„Iubirea este relatie reciproca constienta.”
"numai ce iese din inima merge in inima" (in acest sens va invit sa urmariti postarile mele ce fac referire la : CUVÂNT CĂTRE CREȘTINII ORTODOCȘI DESPRE INIMA OMULUI - Preot Dr. Ioan Mircea)
„Ca să iubești, trebuie să crezi, să rabzi, să te înfrânezi, să te smerești” (fiti atenti la ordine ca nu-I intamplatoare si nici aleatorie)
Parintele Staniloae

cristiboss56 24.07.2015 22:55:59

Rugăciunea uneltește iubirea de oameni, o ține vie, o sporește și o arată. Rugăciunea îți deschide ochii, ca să-l vezi pe cel de lângă tine și să-i cunoști nevoia.
Din milă, vine ruga, iar din rugă, mila.
Îndoit folos ai pururea din rugăciunea pentru frate; pe tine te blagoslovește cu sporul de iubire, pe celălalt, cu mângâierea celor cerute pentru el. Și nu-i mai mare dar ca darul rugăciunii. Dă-l mai întâi celui ce-i știi nevoia și necazul. Dar ține minte că nu e om să n-aibă trebuință de rugăciunea și de iubirea ta.
Iar nevoia pe care o are fiecare, ți-o arată rugăciunea. Ea îți șoptește și de-i bine să-i vorbești și cum, ori de-i mai bine să păstrezi tăcerea și să stai deoparte.
Rugăciunea leagă sufletul de suflet; îl face simțitor la suferință și durere. De nu e rugăciune ori de-i puțină, n-ajungi la inima celui de lângă tine și nu i-o știi. Că numai rugăciunea te face în chip minunat văzător al tainei lui. Departe de ai săi, Sfântul Serafim de Sarov în toată viața sa cu rugăciune primea înștiințare de la ei.
Iubește-i încă și te roagă și pentru cei plecați de aici, la Domnul. E un chip înalt al iubirii, ce n-așteaptă răsplată.
Cât privește pe cei vii, după cum am mai spus, numai prin rugăciune putem ajunge la iubirea lor, lipsită de orice egoism, sădită în Dumnezeu, lucrând prin El și pentru El, iar nu prin noi și pentru noi.
Jean-Claude Larchet

Ioan_Cezar 25.07.2015 02:00:47

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 596188)
....in acest sens va invit sa urmariti postarile mele ce fac referire la : CUVÂNT CĂTRE CREȘTINII ORTODOCȘI DESPRE INIMA OMULUI - Preot Dr. Ioan Mircea

Cristian, te rog frumos un link dacă se poate.
Despre inima omului aș avea mare nevoie să citesc o lucrare gen monografie. Așa, școlărește, deocamdată...:)
Mulțumesc frumos, Doamne ajută!
P.S. Dincolo de variate lecturi în care, firește, discursul e centrat (nu neapărat explicit) asupra inimii omului - orice carte despre rugăciune, asceză, pocăință, a rămas în memoria mea o întâmplare hotărâtoare în privința începutului meu de convertire. Aș vrea să o prezint pe scurt ca să fac un pic mai deslușită nevoia mea și rugămintea de mai sus către tine.
Cu ani buni în urmă s-a întâmplat să mă întâlnesc cu un prieten preot. Prieten din copilărie și adolescență, unul dintre cei mai buni.
Pentru că nu ne văzusem de multișor, părintele a ținut să stăm la taifas în jurul (firește pentru prieteni vechi) întrebării "ce mai faci?"...:)
Aflînd starea mea, părintele s-a hotărât să îmi transmită insistent un mesaj. Aveam să pricep mai târziu, cu vremea, acest lucru...
Îmi spunea mereu: "Cezar, rugăciune! Trebuie rugăciune! Fă (cutare lucru) cu rugăciune!" - a insistat teribil de mult asupra acestui lucru.
Apoi, mă întrerupea punctînd: "Nu,.nu așa, ci asta se judecă cu inima..." sau "Citește Scriptura cu inima!..." etc.
La un moment dat mi-a spus ceva de genul: "Uite, o să îți dau o lucrare scrisă de Părinți numai despre inimă. Un tratat, cum spuneți voi, despre inimă." S-o fi referit la Filocalia? La "Pelerinul rus"? La monografia/culegerea/crestomația părintelui Cleopa despre rugăciune?....
Nu știu, atunci abia mijea atenția mea spre lucruri de acest fel, ca să zic așa...:) Iar părintele a plecat de mult în altă țară, nu l-am mai întâlnit de ani buni...
De aici un interes constant dar încă neonorat cum s-ar cuveni de a mă apropia de orice lucrare care are ca subiect explicit (desigur și implicit) inima omului. Caut, deci, acea carte în care Părinții au scris despre inimă. Și orice material centrat pe această temă.

cristiboss56 25.07.2015 22:20:17

Pentru Ioan :
 
Cu drag , pentru inceput un prim link :

//babylenuta.blogspot.ro/2013/06/cuvant-catre-crestinii-ortodocsi-despre_19.html


Ora este GMT +3. Ora este acum 17:16:12.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.