Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa Romana (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=507)
-   -   Cuvant pentru suflet ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16604)

cristiboss56 26.09.2013 21:46:21

Bine ai venit pe forum, Mihaela !
 
Citat:

În prealabil postat de b.mihaela (Post 535696)
Iar culmea iubirii și a libertății este prietenia. .

Dintr un articol publicat pe blog :

"Prietenia este atat de greu de descris in cuvinte, incat te simti dezarmat in fata miilor de ganduri pe care le nutresti fata de acest concept. Cu toate acestea, atunci cand te gandesti la un prieten este imposibil sa nu constientizezi trainicia acestei notiuni.

Prietenia adevarata este ca o floare rara, asa cumprietenul adevarat ... este cel care te accepta asa cum esti si te ajuta sa fii mai bun. Nu-mi trebuie multi prieteni, imi este de ajuns chiar si un singur prieten adevarat pentru ca el ...

... este persoana care te sprijina in incercarea de a-ti depasi limitele.
... este persoana care iti ridica moralul atunci cand ai nevoie si te sprijina ca sa nu cazi.
... este langa tine atunci cand ai cea mai mare nevoie si stie sa-ti insufle curaj precum si puterea de a pasi mai departe pe cararile vietii.
... este persoana care isi aminteste de tine atunci cand se roaga si iti doreste tot binele din lume.
Prietenul adevarat se roaga sa iti mearga bine si sufera cu tine atunci cand esti nefericit.
... este persoana care te apreciaza pentru ceea ce esti si nu pentru ceea ce ai, ceea ce stii sau pentru felul cum arati.
... este persoana care nu sta cu bratele incrucisate atunci cand treci prin momente dificile, ci iti acorda sprijin neconditionat, fara sa astepte nimic in schimb.
... este persoana care te intelege atat de bine si care iti da impresia ca aveti aceleasi orizonturi, ca priviti in aceeasi directie.
... este persoana cu care poti sa-ti impartasesti gandurile si care se bucura pentru tine chiar si pentru lucrurile marunte.
... este persoana care se gandeste la tine chiar si in momentele in care nu-i esti aproape si care nu te va lasa niciodata sa clachezi.
Prietenul adevarat este persoana care imparte cu tine singuratatea, tristetea, dar si bucuria si fericirea.
Un bun prieten știe să se îngrijească de tine, lipsa ta va fi completată de surplusul lui, ce este al lui este și al tău.
Un bun prieten îți va da speranță, un bun prieten te va face să fii tare, un bun prieten te va ajuta să vezi soarele ce se ascunde dincolo de norii negrii, un bun prieten te va motiva pentru a merge mai departe atunci când tu nu mai poți și nu mai vrei, cand vei dormi el va veghea asupra ta,
cand vei fi pe drum te va apăra, te va ocroti. Inima lui va bate în același ritm ca și inima ta, acest prieten bun te va înțelege și îngădui cu toate slăbiciunile tale."
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...--b1-p2126.htm

marina31 26.09.2013 22:27:27

"Staretul Siluan insusi vorbea intotdeauna numai despre dragostea lui Dumnezeu si niciodata despre dreptate, dar eu (arhim.Sofronie, ucenicul staretului) dinadins l-am provocat la o convorbire despre aceasta. El a spus mai mult sau mai putin urmatoarele:
Despre Dumnezeu nu se poate spune ca este nedrept sau ca in El se afla nedreptate, dar nici nu se poate spune ca este drept, asa cum intelegem noi dreptatea. Sfantul Isaac Sirul zice: Nu indrazni a nuimi pe Dumnezeu drept. Caci unde este acea dreptate: noi am gresit, iar El si-a dat pe Fiul Unul-Nascut crucii? Iar la cele spuse de Cuviosul Isaac se poate adauga: Noi am gresit dar Dumnzeu pe sfintii ingeri i-a pus in slujba mantuirii noatre. Dar si ingerii, plini fiind de dragoste, ei insisi au dorinta de a ne sluji si in aceasta slujire primesc asupra-si durerile. Dar iata ca si vietatile necuvantatoare si tot restul fapturii au fost date de catre Dumnzeu legii stricaciunii, caci nu li se cuvenea a ramane slobode de acea lege, atunci cand omul, pentru care ea fusese facuta, prin pacatul lui, ajunsese rob stricaciunii. Astfel ca, unii de bunavoie, iar altii nu de bunavoie, dar toata zidirea impreuna suspina si impreuna chinuieste pana acum, impreuna patimind cu omul. Iar aceasta nu este legea dreptatii ci legea iubirii."

cristiboss56 28.09.2013 21:34:39

sursa: Γερόντισσα Γαβριηλία: Η Ασκητική της Αγάπης, 19η έκδοση, Εκδόσεις Το Τάλάντο, 2006, pp. 363-364

Asemenea lui Simon Kirineanul trebuie să fim întotdeauna gata să alergăm în ajutorul aproapelui. Dacă ceri de la cineva ocupat un serviciu, ți-l va face. Dar nu ți-l va face niciodată leneșul.
Vai mie dacă nu iubesc…
De trei lucruri este nevoie. Primul, credința. Al doilea, credința. Al treilea, credința.
Ce ușor se ține postul când se urmărește o dietă pentru slăbirea trupească! Și cât de greu Miercurea și Vinerea deoarece o vrea Biserica.
La Biserică să ocupăm totdeauna același loc. Pentru Îngeri.
Dupre Liturghie să ședem în Biserică cât putem. Pentru Îngeri.
Când vorbim și suntem întrerupți, să nu continuăm. Lucrul cesta vrea să spună că nu trebuia să se audă ceea ce am fi vrut să spunem. Lucrul cesta îl fac Îngerii. Ei ne întrerup.
Acela carele nu vrea să vadă pre nimeni nu este om.
Nu suntem nicăieri pentru totdeauna.
Pentru toate care ni se întâmplă suntem de vină doar noi.
Când ne rugăm, să închidemm ușa.
Desăvârșita Dragoste, dupre Hristos, cuprinde respectul personalității celuilalt, indiferent de statutul său.

Gavrilia Monahia

cristiboss56 28.09.2013 22:30:55

Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârșirii și iubirii de vrăjmași, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte repetăm același păcat, pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa.
Înfruntăm pe Dumnezeu, că ne-a poruncit un lucru imposibil. Desăvârșirea și iubirea de vrăjmași nu sunt nici măcar sfaturi evanghelice; sunt porunci. Prin urmare cu împlinirea sau neîmplinirea lor, stăm sau cădem din creștinism.
Să nu descurajeze nimeni; fiecare are măsura sa, pe care trebuie să o ajungă. Pe ce cunoaștem aceasta ?
- Pe cele ce ni se întâmplă; pe cele ce ne vin fiecăruia să le trecem,ținând seamă de aceste două porunci. Providența conlucră cu noi pentru desăvârșirea noastră: prin toate împrejurările grele, din care nu putem ieși teferi decât lepădându-ne de noi înșine, ducând o cruce în fiecare zi și îmbiați cu protivnici, plini de ură, capabili să ne și dezlege de viața aceasta.
Cât suntem de departe de iubirea de vrăjmași, și zarea desăvârșirii cât e de departe, ne stă probă faptul că aproape în fiecare casă trăiesc laolaltă oameni care nu se înțeleg.
Dar să ne întoarcem la noi: abia se mai propovăduiește iubirea de oameni! Ar trebui să devenim întâi oameni!
Nu-i vorbă - trebuie să înțelegeți și aceasta - că dintre toate suferințele, care turbură furios viața omenească, cea mai mare este ura, dușmănia și răzbunarea: unul și același diavol: boarea iadului între oameni.
O, tu ură, care vii din iad și faci și lumea iad!...
Sigur că a propovădui iubirea de vrăjmași între asemenea condiții de iad, însemnează să o pățești la sigur. Astăzi se înțelege lucrul acesta cel mai bine. Dar când mai și trăiești iubirea de vrăjmași, iubirea care nu face deosebirea între oameni, asemenea lui Dumnezeu, care trimite ploaie și peste cei buni și peste cei răi, riscurile sunt ultime: crucea te așteaptă.
- Să nu se creadă că în lumea aceasta poți crede în desăvârșire nepedepsit! Iar Iisus se ruga pentru ucigașii Săi...
Aceasta n-o pot face decât oamenii hotărâți să sfârșească pe o cruce. Ce facem? Fricoșii - scrie - că nu intră în împărăția lui Dumnezeu. Deci porunca aceasta, a iubirii de vrăjmași și a desăvârșirii, chiar și Dumnezeu a plătit-o cu viața.
Deci, până nu ne cheamă Dumnezeu, trimițându-ne El împrejurările care să ne dezlege și de frică și de îndrăzneala trufiei, curajul nostru ar semăna mai mult a păcat decât a virtute. Ar fi sinucidere și nu jertfă a iubirii.
E aci o cumpănă rezemată pe conștiință: noi suntem și din lumea aceasta, desăvârșirea nu-i din lumea aceasta. Porunca desăvârșirii ne cere, pur și simplu, strămutarea - încă în lume fiind - în împărăția din care ne-a venit desăvârșirea, îmbrăcată concret, într-un Om-Dumnezeu, în Iisus Hristos.

(Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006, pp. 126-127)

cristiboss56 29.09.2013 20:11:18

Crezi tu, oare, într-o viață viitoare fericită, fără de sfârșit? Crezi tu oare în chinurile viitoare fără de sfârșit gătite păcătoșilor care nu se căiesc? Nu crezi, sau crezi foarte slab, vag și cețos. Ai milă de tine! Dacă ai crede într-o viață fară de sfârșit atunci ai fi gata să sacrifici totul: și munca și averea ta, și odihna și sănătatea, și însăși viața. Tu însă viețuiești în nepăsare: omori vremea în zadar, îți cheltui averea pe nimicuri, petreci în desfătări, nu te gândești la mânia viitoare și de neînlăturat a lui Dumnezeu; nu-ți răscumperi prin nimic păcatele tale cele fără de număr; nu arăți pocăință sinceră. Adu-ți aminte mai des, omule, de veșnicie; nu uita că tot ce este aici e putreziciune. Acolo însă, în viața cea veșnică, e pace veșnică, bucuriei veșnică, desfătare veșnică, lumină veșnică, minunată bună-mireasmă veșnică, contemplare veșnică a luminii celei neapropiate. Așadar, slujește lui Dumnezeu, nu patimilor tale.
(Sfântul Ioan de Kronștadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, 2002, p. 228)

cristiboss56 30.09.2013 20:59:01

" Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima "!
 
“ Blandetea , stapanirea maniei si purtarea frumoasa fata de cei ce ne-au suparat fac parte din intelepciunea pe care Mantuitorul a aratat-o in lume pe multe cai, dar cea mai insemnata dintre toate e pilda vietii Sale si a patimii indurate pentru noi. Mai intai, Domnul a luat asupra-Si trup si sange de dragul acelora care Il intristeaza atat de mult, a venit sa slobozeasca pe cei care intuneca, prin rautatile lor, chipul Sau si binefacerile Sale, si care astfel sunt neputinciosi de a mai savarsi vreo fapta buna. Pentru ca a scos din om duhuri necurate a ajuns sa fie numit nici mai mult nici mai putin decat ca Beelzebut, capetenie a demonilor, si alte lucruri si mai rele decat acestea,ceea ce insa nu L-a oprit de a merge mai departe pe drumul Sau.Unul dintre ucenicii sai s-a lasat cumparat de cel- rau, Domnul insa nu l-a scos din ceata Apostolilor, ci l-a lasat si pe mai departe in apropierea Sa, ca si pe ceilalti prieteni ai Sai. Sta la masa cu ucigasul Lui si ca sfetnic de taina Si-a ales pe tradatorul Sau.Il impartaseste cu Sangele Sau, se lasa imbratisat si, la urma, chiar sarutat de el.Intr-un cuvant, tot ce a fost nemaipomenit, totul a fost incercat pentru noi. A murit pentru cei pe care i-a umplut de bunatati si , chiar dupa ce au primit aceste binefaceri,ei au scos sabia asupra Lui, iar pritenul Sau comanda ceata celor ce cautau sa-L ucida. Sarutarea a fost semnalul prinderii, iar Cel ce patimea acestea se purta atat de senin si plin de bunavointa, incat pe unul dintre copoii aceia, ranit de un ucenic, nu l-a lasat cu rana nevindecata ci, punandu-I la loc urechea, indata i-a vindecat-o. Si Domnul nu i-a facut nimic aceluia si nici foc din cer nu a varsat peste nemernici, dupa cum nici trasnete din cer n-a trimis peste cei care ar fi fost vrednici nu numai de atat, ci si de mai rau, ei, care,cu toate ca vazusera marturiile puterii Lui suprafiresti si de bunatate nemaintalnita, totusi nici de cea dintai nu s-a infricosat, nici de cealalta nu s-au rusinat. Cel spre care cetele ingeretsi nu indrazneau sa priveasca de bunavoie in urma celor ce-L duceau ii legasera si mainile cu care dezlegase pe vamesi, pacatosi si bolnavi de legaturile atator boli si ii slobozise de tirania duhurilor necurate.
Pe sluga care L-a lovit cu palma nu a omorat-o cum s-ar fi crezut, ci , cu deosebita blandete si bunatate, i-a cerut doar socoteala si pe cat a putut a schimbat parerea tuturor asupra Sa. Osandit la moarte de judecatorii cei fara de lege, Domnul asculta in liniste sentinta, iar in cele din urma, dupa ce aceasta sentinta s-a dus la indeplinire, fiind batut in cuie,El e atat de departe de a-Si retrage dragostea fata de ucigasii Sai, incat, dimpotriva, roaga pe Tatal Sau sa nu le mai ia in seama acest pacat savarsit fata de Fiul Sau Unul-Nascut. Si nu numai ca nu i-a uitat, ci inca le-a luat si apararea cu un glas plin de toata dragostea si fierbanteala : “ Parinte , iarta-le lor, ca nu stiu ce fac “, intocmai ca un tata iubitor care se milostiveste de fiii care din pricina varstei au savarsit nebunii si indeamnape dascal sa priveasca cu bunavointa aceste greseli ale lor.
Cu astfel de vorbe si-a dat duhul Fiul Omului.Apoi cand S-a sculat din morti si a vrut sa faca partasi la biruinta Lui pe cei ale caror inimi ramasesera inca credincioase, fara a-Si mai aduce aminte in ce primejdii L-au parasite si ca au fugit ziua in amiaza-mare, Mantuitorul ii cheama pe ucenici, le hotareste locul de intalnire, iar cand Se arata mai tarziu in mijlocul lor,nu-I mai invinuieste ca au fugit, ba se pare ca nu mai tine minte ca L-au parasit si , cum intarisera cu totii vorba ca-I vor impartasii soarta pana la moarte, nici nu le aduce aminte de cele intamplate, gandindu-se numai la suferintele adevarate care vor veni, iar nu la cele de atunci. Nimic din ce s-ar fi cuvenit nu face, ci, impartasindu-le binecuvantarea pacii si a Duhului Sfant,le incredinteaza purtarea de grija a lumii intregi, facandu-I capetenii ale intregului pamant, aceasta in ce priveste intai ceata celor unsprezece apostoli. Cat despre “ verhovnicul” Petru, care, dupa atatea marturii de dragoste,totusi L-a tradat, lui ce i-a facut ? Nu numai ca nu a mai adus vorba de lepadarea lui si de legamintele pe care le-a calcat,ca adica chiar si moarte va suferi pentru Invatatorul sau, pentru ca scurta vreme dupa aceea sa se lepede de El, ci ii da si lui acum, intocmai ca si celorlalti Apostoli, putere de a-I vesti invierea, iar dupa ce i-a dat acesta cinste ,il intampina foarte prieteneste, ispitindu-l sa vada cat ii este de mare dragostea si intrebandu-l daca Il iubeste mai mult decat ceilalti. Cand Petru a simtit ca-l ispiteste in dragostea lui, a raspuns ca da, iar dupa aceea din nou l-a intrebat si I-a raspuns iarsi ca-L iubeste.(…)
Toate acestea,binenteles, nu pentru ca nu ar fi cunoscut deplin pe prietenul Sau. A crede asa ceva ar fi sa ne inselam, dupa cum tot asa ne-am insela daca am crede ca nici el nu ar fi cunoscut pe Domnul, caci in amandoua cazurile ne-am indeparta de adevar. Ci prin aceasta Domnul a vrut sa arate ca nu este suparat deloc pentru fagaduintele pe care I le facuse odinioara si le calcase; dar daca nu l-ar fi intrebat de mai multe ori pe Petru, nu ar fi putut trezi in el iarasi dragostea care incepuse sa se stinga. Fiindca, punand astfel de intrebari si primind astfel de raspunsuri Domnul a ajuns sa intareasca iarasi dragostea in chip deosebit, iar cand i-a adus aminte de vechea prietenie si au stat de vorba despre ea, Domnul nu numai ca a facut-o sa creasca, chiar daca ea nu ar fi avut radacina,El tot ar fi sadit-o.
Iata asadar cum stie Mantuitorul sa lepede orice urma de manie cand se cade. Dar chiar si cand provaduieste si invata, nu pune El, oare,mai mare pret pe blandete decat pe orice altceva? Caci ne spune doar ca nici rugaciunea si nici jertfa nu le primeste daca sunt facute in stare de manie sau de ciuda. Pana si iertarea pacatelor, acest dar al tuturor, pe care Domnul n-i L-a adus din cer, nu se va impartasi nici unui om care din pricina trebuintelor lui daca va sta manios si, chiar de ar varsa siroaie de lacrimi si de sudori in rugaciunile lui, iar trupul si-ar strapunge cu sabia sau l-ar arunca in foc, nici atunci nu-l va asculta Dumnezeu.Iata cat de mare a fost blandetea Mantuitorului , incat si cei ce cugeta la viata Lui se imblanzesc fata de cei care ii supara, lucru pe care Insusi l-a spus,ca, de Ma veti cunoaste mai de aproape si veti vedea cat sunt de bland asa va veti face si voi:” Invatati-va de la Mine,ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre “.
Dar mai este si un alt chip, in care gandul la viata lui Hristos rodeste in noi parga blandetii: sufletelor celor ce cauta legea Domnului ajung sa se aprinda de dragostea dupa Sfanta Impartasanie.Caci de acesta Sfanta Masa nu te poti apropia cand ai nima inciudata. De aceea, sufletele celor ce cugeta la Dumnezeu se vor apara si se vor pastra curate, caci sangele varsat inca de la inceput in scopul tuturor impacarilor nu va rabda, pe buna dreptate, ca sufletele lor sa ajunga sub stapanirea urgiei si a maniei.Pentru ca glasul Fiului (…),s-a inaltat pana la tronul Tatalui ca sa ceara iertare ucigasilor si n-a cerut sa le faca judecata celor ce L-au prigonit si nici razbunare n-a cerut, cum a strigat sangele lui Abel asupra fratelui sau Cain; dimpotriva, El a iertat totul, iar cand Il junghiau,El si atunci cerea iertarea ucigasilor Sai”.

Fragment preluat din cartea :" Despre viata in Hristos " autor Sfantul Nicolae Cabasila

cristiboss56 01.10.2013 21:31:20

Doar moartea poate să umple de măreție și de sens ceea ce în aparență este mărunt și nesemnificativ: felul în care pregătim o ceașcă de ceai pe o tavă sau așezăm o pernă la spatele unui bolnav, tonul vocii noastre când îi vorbim, modul în care ne mișcăm.

Timp de trei ani mama mea a suferit de cancer. A fost operată fără succes. Doctorul m-a informat, adăugând: „Dar... bineînțeles că nu îi veți spune mamei dumneavoastră." I-am răspuns: „Bineînțeles că îi voi spune." Și așa am și făcut. Îmi amintesc că m-am apropiat de ea ca să-i spun că medicul a telefonat să mă anunțe că operația nu a reușit. Am rămas tăcuți, după care mama mi-a spus: „Așa că voi muri." I-am răspuns: ..Da.’’ Apoi am rămas într-o tăcere adâncă, împărtășindu-ne unul altuia tot ceea ce trăiam, fără să spunem un cuvânt. Nu am căutat în nici un fel să examinăm situația. Ne aflam în fața unui intrus care apăruse în viața noastră și bulversase totul. Nu era o fantomă, nu era un rău, nu era o spaimă. Era ceva definitiv, pe care trebuia să-l primim, fără să știm cum se va sfârși. Am rămas amândoi fără să rostim vreun cuvânt atâta timp cât ne-au cerut sentimentele. Apoi viața și-a reluat cursul ei. În consecință s-au întâmplat două lucruri. Primul a fost că în nici un moment, nici mama, nici eu nu ne-am împotmolit în vreo minciună, obligați să jucăm o comedie, dar nici nu am rămas dezarmați. Niciodată n-am simțit nevoia de a intra în camera mamei cu un zâmbet fals pe buze, spunând cuvinte lipsite de adevăr. Niciodată nu am jucat comedia vieții învingătoare asupra morții, nici n-am pretins că boala e în declin sau că lucrurile stau mai bine decât în realitate, când amândoi știam prea bine că nu era așa. În nici un moment nici unul dintre noi nu s-a simțit lipsit de sprijinul celuilalt. Erau clipe când mama simțea că are nevoie de ajutor. Atunci suna clopoțelul, eu soseam și vorbeam despre moartea ei, despre durerea mea, despre durerea despărțirii de ea. Iubea viața, o iubea profund. Cu câteva zile înainte de a muri ea a spus că ar fi gata să trăiască 150 de ani în suferință, dar să trăiască... Iubea frumusețea primăverii, care tocmai se apropia. Ne iubea pe noi. Gândul despărțirii o umplea de durere. Oh, să poți atinge această mână care nu mai este și să auzi sunetul unui glas care a tăcut! (Tennyson).
Au venit și alte momente, când durerea despărțirii era insuportabilă, și atunci stăteam și discutam cu ea despre asta. Ea, la rândul ei, îmi oferea tot sprijinul, consolându-mă pentru moartea sa. Relația noastră a fost profundă și adevărată. Nu exista nici umbră de minciună în ea. Tocmai de aceea relația noastră era marcată de adevăr până în adâncul ei. Și apoi mai era și un alt aspect, pe care l-am mai pomenit. Pentru că moartea era pe aproape, pentru că ea putea surveni în orice dipă și atunci ar fi fost prea târziu de îndreptat ceva, trebuia ca totul să exprime în fiece moment, în modul cel mai deplin și desăvârșit, prețuirea și iubirea de care relația noastră era marcată. Doar moartea poate să umple de măreție și de sens ceea ce în aparență este mărunt și nesemnificativ: felul în care pregătim o ceașcă de ceai pe o tavă sau așezăm o pernă la spatele unui bolnav, tonul vocii noastre când îi vorbim, modul în care ne mișcăm - totul poate fi expresia profunzimii legăturii sufletești. Dacă se percepe vreo notă falsă, dacă apare vreo fisură, dacă ceva distruge armonia, totul trebuie reparat pe loc. Cea mai mică îndoială poate fi dezastruoasă, cea mai mică amânare lasă timpul să treacă fără întoarcere. Moartea îl pune pe om față în față cu adevărul vieții la o intensitate și într-o transparență de neegalat.

(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, 2010, p. 82-84)

cristiboss56 02.10.2013 21:24:04

Ale cui sunt frunzele copacilor? Ale lui Dumnezeu. Ale cui sunt gândurile bune care îți vin în minte? Ale lui Dumnezeu. Cine a dat copacilor, pomilor, însușirea de a se forma și crește în ei o parte lemnoasă, de a se forma si dezvolta în ei frunze, flori si roade? Dumnezeu le-a dat-o. Cine te-a înzestrat cu darul gândirii și al vorbirii? Dumnezeu. Folosesc oare arborii și pomii însușirile pe care le au de la Dumnezeu spre dauna lor? Nu. Folosește oare omul însușirile și puterile ce i-au fost date de Dumnezeu spre dauna lui? Da, folosește. Abuzează de minte, cea dată de la Dumnezeu pentru cunoașterea lui Dumnezeu și a adevărurilor Sale, abuzează de inimă, creată de Dumnezeu pentru a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, pentru a simți comunicarea cu Dumnezeu; abuzează, în sfârșit, de liberul arbitru, care i-a fost dat omului pentru continua sa desăvârșire și pentru a cultiva virtuțile.
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viata mea în Hristos, Editura Sophia, p. 80-81)

cristiboss56 03.10.2013 20:47:07

Nu pot să îmi împodobesc primele rânduri cu laude pentru Dumneavoastră. Scrieți: „Mă rog rău, sunt leneșă la învățat psalmi, m-am lăsat aproape de tot". Halal progres, ce să zic!
Aceasta poate avea urmări rele: nepăsarea față de lucrurile lui Dumnezeu se poate preface în nărav, și atunci adio cucernicie. Trebuie să prevenim lucrul acesta. Binevoiți să faceți astfel: învățați psalmii când veți avea chef, alegându-i pe cei pe care îi înțelegeți mai bine și care vă merg mai mult la inimă. Și mai bine va fi dacă nu îi veți învăța totdeauna în întregime, ci stihurile care vă rămân mai ușor în suflet, cum ar fi: Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, să-mi ajuți mie grăbește; nu întoarce fața Ta de la mine; unde mă voi duce de la Duhul Tău?, și așa mai departe. Spuneți-le apoi pe dinafară întorcându-vă mintea spre Dumnezeu în timp ce vă faceți treburile... Puteți „scrie" aceste versulețe pe orice pas pe care îl faceți - și veți fi ca într-un veșmânt frumos, îmbrăcată în cuvântul lui Dumnezeu...
Dimineața moțăiți, și ca atare nu vă rugați, sau vă rugați la plesneală... Este foarte rău. Rugați-vă puțin, însă așa cum trebuie, după toată rânduiala rugăciunii. Dacă întârziați cu trei minute acolo unde vă grăbiți să ajungeți, nu este mare lucru! Așadar, rugați-vă neapărat aceste trei minute dimineața, în atare caz, n-aveți de ce vă apuca să citiți rugăciuni după carte sau pe dinafară... rugați-vă cu propria gândire și propriile cuvinte. Puneți-vă în fața lui Dumnezeu... Dumnezeu este aproape și de Dumneavoastră, măcar că Dumneavoastră puteți fi departe de El cu gândul și cu simțămintele: apropiați-vă de El atât cu unul, cât și cu celelalte... Dați-I mulțumită că v-a păzit în vremea somnului și că v-a dat să vedeți din nou lumina Sa și să mai trăiți o vreme... fiindcă mulți se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.
Cereți de la El binecuvântare pentru treburile zilei care începe, ca să vă arate pe cele bune și să vă ferească de cele rele... Chemați-o pe Maica Domnului, chemați pe îngerul păzitor, pe sfânta a cărui nume îl purtați și pe sfinții toți...
Rugați-vă pentru mama, fratele, rudele și cunoscuții voștri; pomeniți-i și pe cei adormiți. După aceea, încredințându-vă voii lui Dumnezeu, mergeți la treburile pe care le aveți, străduindu-vă în tot chipul să nu uitați că înaintea feței lui Dumnezeu umblați...
Faceți toate acestea cu minte adunată și cu simțire nerăspândită: rugăciunea Dumneavoastră va fi atunci adevărată, iar conștiința nu vă va reproșa nicicând că nu v-ați rugat ori că v-ați rugat rău. Îndeajuns va fi aceasta, mai ales dacă veți păstra lipită de inimă așezarea cea rugătoare.
La fel vă puteți ruga și seara. Totuși, întrucât aici vă puteți face mai mult timp, rugați-vă și cu rugăciunile învățate din cărți; ele vor ajuta să îndreptați către Dumnezeu cu mai multă putere și înțelegere cuvintele rugăciunii Dumneavoastră.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2004, p. 22-23)

cristiboss56 05.10.2013 00:11:29

Parintele Pustnic Gherasim din Sfântul Munte
 
http://www.youtube.com/watch?v=VCOmxZrCH9Y


Ora este GMT +3. Ora este acum 19:36:28.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.