Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa Romana (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=507)
-   -   Cuvant pentru suflet ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16604)

cristiboss56 05.01.2017 17:28:54

《 continuare 》
 
Răsunetul sufletului tău
Natura întreagă se aseamănă unui pian mare, în care făpturile sunt, de fapt, clape. Orice clapă ar atinge omul, poate auzi ecoul sufletului său.
Simțurile, gândirea și mintea
Gândirea are în slujba ei cinci simțuri; mintea are un singur simț. Simțul minții este gândirea. Raționali sunt acei oameni la care gândirea stăpânește peste simțuri. Oamenii inteligenți însă sunt mai presus decât cei raționali, așa cum cei raționali sunt mai presus decât cei care se călăuzesc după simțuri. Inteligenți sunt oamenii la care mintea stăpânește în chip desăvârșit peste gândire, adică la care mintea primește doar experiența adusă de rațiune, ca material brut, pe care-l preschimbă în ceva cu totul deosebit și care nici nu mai seamănă cu experiența adusă de rațiune – întocmai cum stomacul primește din afară hrană și-o preface în sânge, adică în ceva cu ce nu se aseamănă cu hrana primită. Însă oamenii la care gândirea stăpânește mintea și la care experiența gândirii rămâne singurul conținut – nemistuit – al minții, își pierd mințile. După cum se vorbește despre un stomac stricat și despre hrană nemistuită, tot așa se poate vorbi despre o minte stricată și despre o experiență – nemistuită – nepreschimbată în viață. Și așa precum un organism din prea multă hrană și fără putința de a o mistui ajunge să slăbească, tot așa și mintea ajunge să se întunece din mult prea multă experiență și cunoaștere – atunci când pierde puterea de control asupra cantității și puterii de preschimbare a acestora în ceva cu totul neasemuit.

《 va continua 》

cristiboss56 05.01.2017 19:13:24

《 continuare 》
 
Nu te încrede în fericire
Când ai bogăție, cugetă cum să rabzi cu vrednicie sărăcia. Când ești fericit, cugetă cum să rabzi cu vrednicie nefericirea. Când te laudă oamenii, cugetă cum să rabzi cu vrednicie defăimările lor. Și, toată viața ta, cugetă cum să mori cu vrednicie.
Cinci imbolduri
Sunt cinci imbolduri de căpetenie, după care se călăuzesc oamenii în faptele lor: 1. câștigul personal cu desfătarea proprie; 2. legătura de rudenie sau de sânge; 3. legile comunității; 4. conștiința; 5. simțământul prezenței Dumnezeului Celui Viu. Primele trei impulsuri le întâlnim și la animale; cel de-al patrulea la mulți oameni, iar cel din urmă doar la unii oameni. Să ne exprimăm într-un limbaj militar: impulsul al cincilea este asemeni primei linii a frontului pe care, dacă omul o pierde, se retrage și cade în a doua linie a frontului (și anume impulsul al patrulea), pe care dacă îl pierde omul se retrage și cade în a treia linie a frontului (și anume al treilea impuls), pe care dacă omul îl pierde se retrage și cade în a patra linie a frontului (și anume al doilea impuls), pe care dacă îl pierde omul se retrage și cade în a cincea linie a frontului (și anume întâiul impuls). Așa merge decăderea omului – decăderea și pierzania. Zicem și pierzania pentru că omul poate pierde și ultima linie a frontului (respectiv impulsul cel dintâi), și atunci nu-i rămâne nimic decât nepăsarea tocită față de toate, deznădăjduirea și sinuciderea

《 va continua 》

cristiboss56 05.01.2017 19:18:41

《 continuare 》
 
Natura, oglinda omului
Teoriile despre egoism nu se pot îndreptăți prin natură. Oamenii se grăbesc foarte să arunce vina asupra altuia pentru răul lor. Natura se călăuzește după oameni. Natura își rânduiește firea după stările sufletești ale omului. Câtă vreme Adam s-a supus lui Dumnezeu, și natura i s-a supus. Însă când el s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, și natura s-a răzvrătit împotriva omului. Așa cum anumite gânduri, dorințe sau patimi puternice lucrează asupra întregului organism și asupra nervilor omului până la vârf, tot așa și firea, starea sufletească, credința și moralitatea omului lucrează asupra întregii naturi de la un capăt la altul. Răutatea omului poate umple întreaga natură de răutate, iar mila omului poate preschimba întreaga natură prin milostivire. La noi, în Balcani, și astăzi poporul crede că ploile, seceta, grindina, anii roditori ori neroditori, sănătatea și molimele țin de curăția morală a poporului. Aceasta este cea mai veche și cea mai trainică credință a tuturor popoarelor de pe pământ. Pentru sfinți, natura este milostivă; pentru cei nesfințiți și necurați, e răzbunătoare. Natura este, așadar, oglinda omului. Așa cum este omul, așa și natura îl înfățișează în sineși. Nu este nicio lege a egoismului în natură. Dar oamenii egoiști, când ajung la culmea egoismului, își privesc fața urâțită în oglinda naturii și pun urâțenia lor pe seama oglinzii. Dar când a dat socoteală oglinda de fața urâțită, pe care trebuie s-o arate așa cum este?

《 va continua 》

cristiboss56 05.01.2017 20:50:36

《 continuare 》
 
Fapte, legi și Аdevărul
Copiii pătrund până la fapte; oamenii obișnuiți pătrund până la legi; numai oamenii duhovnicești pătrund până la Adevăr. Fapta se poate măsura, legea se poate descrie, însă Adevărul nu se poate nici măsura, nici descrie. Cel ce stă în Adevăr poate simți Adevărul, însă nu-l poate vesti prin cuvinte acelora care stau în afara Adevărului, în cercul faptelor și al legilor. Faptele și legile ascund și mărginesc Adevărul și nu îngăduie să se vorbească despre Adevăr altfel decât prin ele. De aceea, când vorbesc despre Adevăr, oamenii duhovnicești se coboară la măsura copiilor sau a oamenilor obișnuiți.
Lucrarea tăcută a lui Dumnezeu
Nenumărați oameni lucrează, de dimineață și până seara, la lumina Soarelui, fără să privească la Soare, fără să simtă Soarele, fără să cugete măcar o dată la Soare! Nenumărați oameni își petrec veacul în lumină, cu puterea și cu ajutorul lui Dumnezeu, fără măcar să privească la Dumnezeu, fără să cugete măcar o dată la Dumnezeu! Și Soarele tace fără mânie, și continuă să lumineze neîncetat. Și Dumnezeu tace fără de mânie, și continuă să ajute neîncetat. Însă, când se face întuneric, când cade ceața, când ciupește gerul, atunci oamenii își aduc aminte de Soare, își întorc privirea spre Soare, laudă Soarele, suspină după Soare. Tot așa, când încep suferințele, lipsurile, chinurile în neputință și strâmtorările fără ieșire, oamenii își aduc aminte de Dumnezeu, își întorc privirea spre Dumnezeu, Îl laudă pe Dumnezeu și suspină după Dumnezeu.

《 va continua 》

cristiboss56 05.01.2017 21:51:20

《 continuare 》
 
Omul este chip pentru om
Oamenii pe care îi întâlnești să fie pentru tine chipuri vii ale binelui sau răului din tine. Ține-ți neîncetat gândurile și dragostea asupra chipurilor bune, ca și tu să ajungi astfel chip al binelui, pentru frații tăi.
Adevărul și binele
Adevărul nu poate ființa fără bine, nici binele fără adevăr, nici amândouă fără roadele lor. Aceasta este pecetea dumnezeiască cu care se pecetluiește tot lucrul și toată ființa, din toate lumile. Până ce nu se deschide toată pecetea, nu este cu putință a înțelege nici o făptură și nici o ființă, de la cea mai mică la cea mai mare. Prin osteneala lor, oamenii nu pot ridica decât a treia parte din pecetea cea tainică. Numai Cel ce a pecetluit-o o poate desface cu totul. Îngrijește-te neîncetat de curăția inimii, ca să ți se deschidă pecetea oricărei taine din lume. Căci adevărul oricărui lucru este ca și oglinda care niciodată nu se încețoșează și în care omul își poate vedea frumusețea cea cerească.
Suflete simple
La noi, în Balcani, încă se mai întâlnesc, prin satele de munte, suflete simple cu atâta bogăție de bunătate și neprihănire, încât dacă ar fi aduse pe orice bulevard din cele cinci capitale, v-ați aduce aminte, vrând, nevrând, de povestea comorii ascunse în pământ. Ce s-ar întâmpla cu aceste suflete simple, plinite de bunătate și de curăție, dacă ar studia șaptezeci și șapte de filosofii și teologii de la oraș? S-ar întâmpla, fără nici o îndoială, același lucru ca și cu omul sănătos care ar înghiți șaptezeci și șapte de pilule potrivite unui om bolnav. S-ar îmbolnăvi!
Filosofiile și teologiile se înmulțesc acolo unde se înmulțește vlăguirea duhovnicească. Acolo unde este boala, acolo-i și medicina. Legătura între credință și sistemele filosofiei și teologiei este asemenea legăturii dintre igienă și medicină.

《 va continua 》

cristiboss56 05.01.2017 21:59:06

《 continuare 》
 
Lumea ne sperie, Adevărul ne îmbărbătează
Cine merge după Soare și vede numai ceea ce-i arată Soarele, acela n-a făcut încă niciun pas în cercul lăuntric al ființei, ci, privind la cariatidele din fața muzeului, a uitat să mai intre în muzeu. Cine merge după Soare și, râzând ziua întreagă, se sprijină din trandafir în trandafir, după apusul Soarelui se va întoarce plângând, sprijinindu-se din spin în spin. Soarele ne descoperă slovele; înțelegerea ne învață să citim cuvintele, dar numai Dumnezeu este legătura între cuvinte și înțelesul lor . Viața ne învață cele trecătoare, moartea întărește învățătura vieții, dar Dumnezeu respinge amândouă învățăturile. Viața ne numără zilnic prin fapte; moartea ne înfricoșează zilnic cu coasa legii, iar Adevărul ne îmbărbătează zilnic: „Nu vă temeți! Eu v-am pregătit loc de cinste deasupra faptelor și am rupt coasa legii”.
Opreliștea virtuții
Mulți cred că dacă ar fi trăit în alte împrejurări ar fi fost oameni mai buni. Bogatului i se pare că opreliștea virtuții este bogăția, săracului – sărăcia, învățatului – știința, celui simplu – simplitatea, bolnavului – boala, celui sănătos – sănătatea, bătrânului – bătrânețea, iar tânărului – tinerețea. Însă aceasta e doar o închipuire și o recunoaștere a înfrângerii morale. Ca și când un ostaș nevolnic ar căuta să se mângâie: „În acest loc voi fi biruit, să fiu trimis altundeva și voi fi viteaz!” Ostașul adevărat este întotdeauna viteaz, fie că rămâne la locul său, fie că este răpus. Dacă Țarul Lazăr ar fi dat bir cu fugiții din Kósovo, ar fi fost socotit un înfrânt; însă pentru că a rămas la locul său până la sfârșit și a căzut, este socotit biruitor. Adam în Rai și-a pierdut credința; Iov în groapa de gunoi și-a întărit credința. Prorocul Ilie niciodată n-a spus: „Foamea mă împiedică să ascult de Dumnezeu!”. Nici Împăratul David n-a spus: „Coroana mă împiedică să ascult de Dumnezeu!”.

《 va continua 》

cristiboss56 06.01.2017 02:37:42

《 continuare 》
 
Duhul împotrivirii
Oricine se împotrivește legii lui Dumnezeu va începe în curând să se împotrivească și legii naturale și sociale. Oricine se împotrivește voii lui Dumnezeu va începe în curând să se împotrivească voii oricui. Oricine se împotrivește autorității lui Dumnezeu va începe în curând să se împotrivească autorității oricui. Oricine se împotrivește dragostei lui Dumnezeu va începe în curând să se împotrivească și dragostei de mamă, de soție, de copii și de prieteni. Dragostea unui astfel de om se va preface în iubire de sine, iubirea de sine în deznădejde, iar deznădejdea este calea cea mai scurtă către sinucidere.
Legile firii
Niciodată nu s-a vorbit atât despre legile firii ca în timpul nostru, niciodată oamenii nu s-au simțit mai înrobiți de aceste legi ca în timpul nostru. Desele revoluții și războaie – dovadă a celor spuse – sunt ca niște buboaie stoarse cu verigi de fier. Desele revoluții și războaie, facerile de rău și sinuciderile sunt dezmințirea cea mai limpede a tuturor cuvântărilor oamenilor de azi despre libertate și progres. Nicicând nu s-a propovăduit atât respectul legilor firii ca în timpul nostru. Însă de ce nu îndrăznește nimeni să propovăduiască dragostea față de legile firii? Fiindcă toți oamenii ar simți dezgust față de o astfel de propovăduire. Iar oamenii duhovnicești știu că legile firii sunt doar slugi ale dragostei veșnice și că omul este mai de preț decât legile firii.Oricât de mult s-ar socoti respectul a fi o virtute, e totuși o virtute mai mică decât dragostea. Și când această virtute mai mică se cere față de un lucru așa de mare precum legile firii, atunci unde și cât de mare este obiectul celei mai înalte virtuți, al dragostei? Obiectul dragostei este acolo unde legile își pierd puterea și de unde își prim》esc puterea.

《 va continua 》

cristiboss56 06.01.2017 16:18:34

《 continuare 》
 
Conținutul istoriei
Conținutul principal al istoriei omenirii este rezolvarea și întocmirea legăturilor oamenilor cu Dumnezeu. Tot ce rămâne sunt episoade și trăsături de mai mică însemnătate. Perioadele istoriei omenirii înfățișează fluxul sau refluxul omului față de Dumnezeu. În vremea fluxului, marii artiști își găseau inspirația în Dumnezeu, în vremea refluxului, marii artiști își găseau inspirația în natură. Acestea se pot numi artă de primă mână și artă de mâna a doua. Arta cea dintâi este mai mult bărbătească și dramatică; a doua, mai mult feminină și lirică. Când tatăl lipsește, atunci mama primește oaspeții și întreținându-se cu ei, le spune ce a auzit de la tatăl. Fiecare reflux, adică fiecare alunecare de la contemplarea lui Dumnezeu la contemplarea naturii, înseamnă încopilărirea oamenilor. Fluxul este sănătate duhovnicească, refluxul este boală duhovnicească. Firesc este ca omul matur să părăsească atracția dulceagă a naturii, a firii, și să-și iuțească pașii către tărâmul înalt al celor mai presus de fire, către împărăția adevărată a lui Dumnezeu. Precum spune un poet persan: „Pruncul micuț și neputincios se ține de fusta mamei sale. Însă când crește și se face mare El merge în rând cu tatăl său. Și, iată, tu te ții așa tare de mama ta: de corpurile și elementele firii, încât, crescut mare, nu te mai alături Tatălui tău cel preaînalt.” Sa’ad Uddin Mahmud Shabestari: „Secret Rose Garden” (John Murray, 1920)
Se cuvine să ne aducem aminte de întâmplarea cu Iisus cel de 12 ani, când Maica Sa l-a găsit în Biserică, după multă căutare și rătăcire. „Pentru ce mă căutați?”, i-a întrebat Hristos. „Oare nu știați că întru cele ale Tatălui meu mi se cade a fi?”.

《 va continua 》

cristiboss56 06.01.2017 20:43:07

《 continuare 》
 
Egalitatea
Dumnezeu nu este Dumnezeul egalității, ci al dragostei. Egalitatea ar înlătura toată dreptatea și toată dragostea, ar înlătura toată moralitatea. Oare soțul își iubește soția din pricina egalității? Mama își iubește oare copilul din pricina egalității? Prietenul își iubește oare prietenul din pricina egalității? Inegalitatea este temelia dreptății și reazemul (sprijinul) dragostei. Câtă vreme dăinuiește dragostea, nimeni nu se gândește la egalitate. Câtă vreme domnește dreptatea, nimeni nu vorbește despre egalitate. Când se pierde dragostea, oamenii vorbesc despre dreptate și gândesc la egalitate. Când, odată cu dragostea, piere și dreptatea, oamenii vorbesc despre egalitate și se gândesc la imoralitate. Adică, când morala piere, imoralitatea îi ia locul. Din mormântul dragostei răsare dreptatea, din mormântul dreptății răsare egalitatea.

《 va continua 》

cristiboss56 06.01.2017 23:30:10

《 continuare 》
 
Tăcere
Tăcerea a fost iubită de toate sufletele mari, deoarece au simțit adânc adevărul acelei zise din popor: „vorba bună e de-argint, iar tăcerea-i de aur”. Orice om cugetător a cunoscut, prin sine însuși, că el nu-i ceea ce spune despre sine, ci ceea ce tăinuiește. Nu ceea ce tăinuiește dinadins, ci ceea ce tăinuiește din nevoie, pentru că este de negrăit. Discuțiile noastre în societate sunt ca mărunțișul de bani cu care ne răscumpărăm pe noi înșine, pe câtă vreme banul cel scump rămâne în noi, nearătat. Sau: noi ne înfățișăm societății prin fotografii făcute în pripă, pe câtă vreme adevăratul nostru chip duhovnicesc rămâne în noi, nearătat. De altfel, toate stihiile mari sunt tăcute, și Însuși Dumnezeu mai tăcut decât toate; pe câtă vreme toate făpturile mici sunt gălăgioase. Ce minune este, așadar, că toate sufletele mari sunt tăcute?

《 va urma 》


Ora este GMT +3. Ora este acum 13:44:00.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.