Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Povesti cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=4538)

silverstar 12.10.2008 16:27:46

Citat:

Legenda divinitatii omului

O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat Brahma, stapanul tuturor zeilor, a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.

A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia.

Zeii au sugerat: "De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?"

Brahma a raspuns: "Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi."

Atunci zeii au spus: "In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului."

Dar Brahma a raspuns din nou: "Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata."

Astfel zeii au concluzionat: "Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem."

Brahma a exclamat dintr-o data: "Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui pentru ca este singurul loc unde nu va cauta."

De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.

Eric Butterworth, Descopera puterea dinauntrul tau
[SIZE=3][COLOR=green]Zilele trecute am primit pe mail aceasta poveste, legenda. Citind-o mi-am amintit de altceva, citit odinioara, cum ca au existat timpuri, de mult, odata cand omul era prieten cu intreaga natura si vorbea cu copacii, florile si animalele... Se pare ca oamenii mai au aceste puteri, numai ca sunt puteri ascunse, latente de care unii oameni nici nu stiu...[/COLOR][/SIZE]

ortodox4life 13.10.2008 10:40:27

[SIZE=4]Imparatia acestei lumi[/SIZE]


Un bătrân pustinic fu invitat odată la curtea regelui.
-Invidiez un om sfânt ca tine, care se multumeste cu atât de putin, spuse regele.
-Eu invidiez pe majestatea voastră care se multumeste cu si mai putin decât mine, răspunse pustnicul.
-Cum poti spune asta, când întreaga tară îmi apartine? Zise împăratul ofensat.
-Tocmai de asta. Eu am muzica sferelor ceresti. Eu am râurile si muntii întregii lumi, am luna si soarele, pentru că îl am pe Dumnezeu în inimă. Tot ce are majestatea voastră, pe de altă parte, este această împărătie.

ionelaz 13.10.2008 17:04:13

Taina Sfintei Spovedanii


Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:
- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp și mi cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu și atât.
- Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămașă foarte frumoasă. Nedumerit, omul nu a mai știut ce să zică, însă călugărul a continuat:
- Spune-mi, porți toată ziua această cămașă?
- Da, răspunse omul.
- Dar două zile, o porți?
- S-ar putea.
- Dar o săptămână sau o lună, o porți?
- Nu, părinte, bineînțeles că nu.
- De ce? - îl mai întrebă călugărul ca și când nu ar fi priceput.
- Fiindcă se murdărește și trebuie spălată. Abia după aceea o iau iarăși pe mine, când este curată și frumoasă.
- Păi, vezi, fiule! Așa cum se murdărește cămașa ta și trebuie spălată pentru a o purta iarăși, la fel și sufletul se "murdărește" de păcate și răutate și cum 1-ai putea curăța dacă nu la spovedanie și la slujbe, prin dragostea și harul Domnului?!

"Intră în Biserică și te călește! Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

silverstar 14.10.2008 08:13:07

[COLOR=green]Magicianul [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Houdini a fost cel mai mare magician al timpului său. El a fost și un fantastic spărgător de lacăte . Susținea că poate evada din orice celulă din lume în mai puțin de o oră.[/COLOR]
[COLOR=green]Într-un mic oraș din Marea Britanie a fost construită o închisoare nouă, iar Houdini a fost provocat să încerce să evadeze. Cum acestuia îi plăceau și provocările și banii, a acceptat propunerea.[/COLOR]
[COLOR=green]Când a sosit ziua cea mare, o mulțime de oameni și reprezentanți media se aflau la fața locului. Houdini a pășit încrezător în celulă și ușa a fost închisă. Și-a dat imediat jos haina și s-a apucat de treabă. Își ascunsese în curea o bucată de oțel flexibil și dur, lungă de 25 de centimentri, pe care apoi a folosit-o pentru a încerca să deschidă încuietoarea.[/COLOR]
[COLOR=green]După 30 de minute încrederea i-a dispărut. După o oră era scăldat în transpirație. După 2 ore Houdini pur și simplu s-a prăbușit peste ușă, care s-a deschis imediat. De fapt ușa nu fusese niciodată închisă decât în imaginația marelui magician.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Morala[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Ușa nu a fost închisă decât în mintea lui Houdini, dar acesta a acționat ca și cum ar fi avut de învins o mie de lăcate. Aidoma lui Houdini, și noi suntem prizonierii propriei minți. Pentru a evada din “închisoarea mentală”, trebuie mai întâi să realizăm și să acceptăm acest lucru și apoi să găsim căi prin care să ne eliberăm.[/COLOR]

ionelaz 14.10.2008 09:26:31

Harnicul si lenesul

Într-o dimineață, un băiat s-a dus la bunicul său și l-a întrebat:
- Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre și vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga uni pom, în care din ele crezi că ar trage cu pușca?
- Bineînțeles, bunicule că vânătorul și-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă creangă. Sunt mai multe șanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care ca săgeata prin aer.
- Păi, vezi, băiatul meu ...! Tot așa sunt și oamenii, asemenea păsărilor. ești muncitor și harnic, când ești mereu preocupat să faci cât mai mult și mai bine atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneș și delăsător diavolul cu ușurință îl ispitește, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea și să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor și cu tragere de inimă, fiindcă doar va afla liniște și bucurie în viață.
"Mâinile la muncă, mintea și inima la Dumnezeu!" ( Sfântul Teofan Zăvorâtul )

silverstar 15.10.2008 08:36:15

[COLOR=green]Funia din nisip

Odată, de mult, într-o țară tare îndepertată, împăratul și supușii lui au hotărât să omoare toți bătrânii pentru că se considerau suficient de maturi și de bine pregatiti pentru viață ca să mai aibă nevoie de sfatul ori îndrumarea lor. Un supus de-al împăratului nu a fost de acord cu cele hotărâte de împărat și nu a vrut, nu a putut să-și omoare tatăl. De aceea, l-a ascuns bine, bine să nu afle nimeni că a nesocotit porunca dată de împărat.
Într-una din zile, împăratul și-a chemat toți supușii și le-a cerut ca în termen de trei zile să-i împletească o funie din nisip că de nu, unde le sunt picioarele acolo le va sta și capul. Ceea ce le cerea împăratul era peste putință de înfăptuit și tinerii lui supuși erau chiar îngrijorați. Știa că nu e de glumit cu împăratul lor și că amenințarea va deveni realitate daca nu se supun. Tânărul care nu-și omorâse tatăl merge la ascunzătoarea acestuia și-i povestește ce le-a cerut împăratul. Bătrânul a ascultat îngândurat povestea fiului lui și, într-un final, i-a spus cum să procedeze, ce să facă să scape toți cu zile.
A treia zi toți tinerii s-au prezentat în fața împăratului, dar fără funie așa cum le ceruse acesta.
- Ei, supușii mei, unde-i funia pe care v-am cerut-o?
Atunci, tanarul care nu-și omorâse tatăl, a ieșit în față și i s-a adresat împăratului:
- Mărite, noi suntem gata să îndeplinim porunca ta, însă dă-ne, te rugăm, un capăt!...
Atunci, pe loc, împăratul a înțeles că printre ei, în țara lui, mai exista un bătrân. Un bătrân care a ajuns la mare preț pentru mintea lui ascuțită și vorbele lui înțelepte... [/COLOR]

ionelaz 15.10.2008 16:44:41

Cei trei frati



Au fost odată, într-un sat, trei frați gemeni. Semănau foarte mult, atât de mult încât ți se părea că vezi unul și același om, de trei ori, dar în trei situații diferite. Unul, cel mai mare, era foarte egoist și zgârcit. Tot timpul era nemulțumit cu ceea ce are, și fața sa era posomorâtă. Nici când ieșea de la biserică fața sa nu era senină.
Al doilea era un om obișnuit, când vesel, când trist. Când era trist, era leit fratele cel mare. Când era vesel, era leit fratele cel mic. Despre acesta din urmă, ce să spunem… Parcă trăia pe altă lume. Bucuria care i se citea pe față era molipsitoare. Era cel mai credincios dintre frați. Chiar dacă frații mai mari nu erau mult mai mari decât el, între el și fratele cel mare părea o diferență de câțiva ani. Și nu la trupuri, că erau aproape la fel de bine dezvoltați. Doar la chip…
Ce să mai spunem despre fratele mic? Chiar și atunci când părinții lor au murit, răpuși de o boală necruțătoare, fratele mic a știut să îi îndemne pe ceilalți să își pună nădejdea în Dumnezeu. Și, cu muncă, cu răbdare, au știut să o scoată la capăt.
Au crescut, s-au căsătorit cu fete harnice și frumoase, au avut copii… Au mai trecut mulți ani, copiii au crescut mari și gemenii noștri au ajuns bunici.
Într-un an, când frații își sărbătoreau ziua de naștere, și toată familia era laolaltă, cu mulțimea de copii și nepoți, a apărut un bătrân cu o față senină, cu părul lung și alb. A spus că are daruri pentru toți. Și a cerut să stea de vorbă doar cu sărbătoriții…
- Spuneți-mi, vă rog, cât de mult îi iubiți pe cei din familia voastră, pe copii și nepoți? Eu pot să vă ajut să le faceți un cadou, să le dăruiți o parte din viața voastră.
Frații mai mari se uitau, mirați, spre cel mai mic. Aveau încredere în el și se gândeau că el își va da seama dacă musafirul nepoftit era mincinos sau nu. Dar fratele cel mic nu dădea nici cel mai mic semn de neîncredere… Era vesel ca de obicei. Zise:
- Ăsta da cadou, să poți să primești puterea de a da o parte din tine altora…
Cel mare nu părea prea încântat:
- Ce să dau? O parte din viața mea? Și de ce să dau? Că, dacă dau, mor mai repede, nu? Eu nu dau nimic. Cât mai am de trăit, să trăiesc. Bătrânețea e grea, dar mai bine bătrân decât mort…
- Eu aș da un an, zise fratele mijlociu. Dar să fiu sigur că ajunge la copii și nepoți.
- Aș da și eu un an, nu zic nu, zise fratele cel mare. Dar să știe toți ce cadou le-am făcut. Dar, dacă stau să mă gândesc mai bine… Cât ar reveni fiecăruia? O lună, două, câteva zile? Mai bine le țin pentru mine.
Fratele cel mic deveni din ce în ce mai serios. Ceilalți nu îl mai văzuseră niciodată așa. Îl întrebă pe musafir:
- Și chiar putem face celorlalți cadou o parte din viața noastră? Atunci, eu, eu sunt gata să mor chiar acum. Am avut o viață frumoasă și fericită. Și ce bucurie mai mare ar fi decât să dau o parte din mine celorlalți? Nu vreau să mă laud cu cadoul pe care l-aș face, dar cred că orice copil și nepot ar înțelege măreția darului meu. Eu, eu sunt aproape gata de moarte… Mai vreau să mă spovedesc, să mă împărtășesc mâine dimineață și gata… Dacă aș ști că mai am de trăit zece ani, pe toți i-aș da, fără să șovăi…
Musafirul le spuse:
- Lucrurile stau altfel… În aceeași zi ați venit pe lume, și părinții voștri, înainte de a muri, s-au rugat să părăsiți această lume împreună. Dar, precum se vede, nu sunteți toți la fel de pregătiți pentru moarte. Deși sunteți bătrâni și timp să vă pregătiți ați avut…
În timp ce musafirul vorbea, fratele cel mare se așezase pe un scaun și începu să respire din ce în ce mai greu.
- Cel mai mic ar fi dat și zece ani de viață celorlalți. O viață întreagă a trăit pentru ei, așa a rămas și la bătrânețe. Zece ani de viață o să mai trăiască. Dar bătrânețea nu îi va fi grea, nu va fi o povară pentru ceilalți, ci o bucurie… Tu, mijlociule, un an o să mai trăiești de acum înainte.
- Doar un an? – întrebă mijlociul, nemulțumit.
- Da, un an. Bucură-te și de acesta, zise musafirul. Vezi, fratele cel mare nu a avut parte nici de atât…
Frații și-au întors privirile spre acesta. Și au văzut că închisese ochii, pentru totdeauna. Avusese totuși parte de o moarte liniștită…
- Prețuiți bine timpul care v-a rămas, zise bătrânul celor doi. Și nu uitați cât de mare e puterea iubirii pentru ceilalți. Ea, doar ea vă mai ține în viață. Pentru această iubire v-a mai lăsat Dumnezeu să trăiți, ca să îi puteți ajuta și pe alții prin această iubire. Care vă pregătește pentru viața cea adevărată…
Atât le mai spuse bătrânul. Și, deodată, dispăru din fața ochilor lor. Cei doi frați se frecau la ochi, nevenindu-le să creadă că ceea ce văzuseră era adevărat. Dar, lângă ei, trupul fratelui lor zăcea fără suflare…

ionelaz 16.10.2008 10:11:14

Sfanta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de țară, în tovărășia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul și-a arătat o nedumerire:
- Cuvioase părinte, nu pot înțelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărțite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt și lucruri mai presus de gândi¬rea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să pri¬vim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuiește acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viața și să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzește mereu sufletele înghețate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina și cu căldura lui nu sunt unul și același lucru și, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel și în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt Unul și Același Dumnezeu, Căruia noi, credincioșii, ne închinăm.
Omul, ca și toate celelalte vietăți și lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură și înțelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei și că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios știe însă, că nu mintea și nici pute¬rea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
"Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ție! " (Sfântul Ioanichie)

silverstar 16.10.2008 19:09:49

[SIZE=5][COLOR=green]CARAMIDA SI COMPASIUNEA [/COLOR][/SIZE]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]- Din intelepciunea Indiana -[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Un tanar director executiv, conducea pe strada, putin cam prea repede, noul sau Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut tasni de dupa masinile parcate, si a incetinit atunci cand a crezut ca a vazut ceva. Pe masura ce masina sa trecea, nici un copil nu a aparut. In schimb, o caramida a lovit una din portierele Jaguarului.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]

[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]A apasat pe frana si a intors Jaguarul inapoi, la locul unde fusese lovit de caramida. A sarit furios din masina, a pus mina pe primul copil intalnit in cale si l-a lovit de o masina parcata, tipand: [/COLOR]
[COLOR=green]- Ce a fost asta si cine esti tu? Ce crezi ca faci? Aceasta este o masina noua si caramida pe care ai aruncat-o te va costa multi bani. De ce ai facut asta? [/COLOR]
[COLOR=green]Copilul era speriat. [/COLOR]
[COLOR=green]- Va rog, domnule, va rog, imi pare rau dar nu stiam ce altceva sa fac, a explicat el. Am aruncat caramida pentru ca nimeni altcineva nu v-ar fi oprit...[/COLOR]
[COLOR=green] Cu lacrimile siroind pe obraji, copilul a aratat ceva langa masina parcata. [/COLOR]
[COLOR=green]- Este fratele meu, a spus co[pilul. A luat curba gresit si a cazut de pe scaunul cu rotile, iar eu nu pot sa-l ridic inapoi. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Trist, copilul i-a cerut apoi, directorului: [/COLOR]
[COLOR=green]- Ma ajutati va rog sa-l pun inapoi in scaunul cu rotile? Este ranit si e prea greu pentru mine.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Miscat de cuvintele copilului, soferul a inghitit cu greu nodul pe care-l simtea in gat. Rapid, el a ridicat copilul handicapat inapoi in scaunul sau, apoi a luat o batista si i-a bandajat zgarieturile si taieturile. Totul arata ca si cum ar fi facut o treaba buna. [/COLOR]
[COLOR=green]- Multumesc si Domnul sa te binecuvanteze, i-a spus copilul recunoscator, strainului. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Prea miscat pentru a mai putea vorbi, omul pur si simplu a privit copilul cum impingea scaunul cu rotile a fratelui sau in josul drumului, spre casa lor. [/COLOR]
[COLOR=green]Jaguarul a facut un drum lung si incet inapoi. [/COLOR]
[COLOR=green]Stricaciunea era foarte vizibila, dar soferul nu a reparat-o niciodata. El a pastrat urma de pe portiera, astfel incat sa-si aminteasca oricand de mesajul primit: [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Nu trece prin viata prea repede, astfel incat cineva sa fie nevoit sa arunce o caramida in tine, ca sa-ti capteze atentia! [/COLOR][COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Dumnezeu le sopteste sufletelor noastre si le vorbeste inimilor noastre. Cateodata cand nu avem timp sa ascultam, El arunca o caramida in noi. Este alegerea noastra sa ascultam sau nu.[/COLOR]

ionelaz 17.10.2008 08:47:31

Linistea sufleteasca

La un dineu, se găsea, printre musafiri, și un ateu - om rău, lipsit de credință - care 1-a întrebat la un moment dat pe creștinul de alături:
- De unde știi tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îți ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
- Dar tu, îl întrebă la rândul său creștinul, de unde știi dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
- Cum de unde? Simt gustul zahărului.
- Deci știi că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-1 vezi. E, tot așa simt și eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfanțului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înalță sufletul ce nu-și găsește liniștea decât la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.

"Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu." (Sfântul Isaac Sirul)


Ora este GMT +3. Ora este acum 03:14:30.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.