Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 02.03.2009 18:06:41

Cursuri de informare a preoților !
 
La inițiativa, cu prezența și cu binecuvântarea Inalt Preasfințitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei , au avut loc cursuri de informare a preoților din eparhie cu privire la posibilitatea accesării fondurilor structurale europene, destinate reabilitării edificilor de cult.

cristiboss56 02.03.2009 23:35:56

Cuvânt de invățătură- Preafericitul Părinte Daniel
 
"Trebuie să postim cu bucurie, ca să nu ne arătăm oamenilor că postim. Trebuie să postim cu smerenie, dar nu cu intristare. Mântuitorul vrea să ne arate că, in timpul postirii, nu trebuie să devenim atât de izolați, de intristați, incât să nu mai comunicăm cu semenii im mod firesc. Ingrijirea părului și spălarea feței inseamnă un comportament firesc, normal, a fi om intre oameni, fără a atrage atenția prin semne exterioare asupra postului , care este o lucrare interioară, sufletească."

cristiboss56 03.03.2009 18:37:26

A VI - a sesiune a Cercului Pastoral al preoților din spitalele bucureștene
 
Preoții de spital din București s-au intâlnit ieri 2 martie 2009, la Institutul de Geriatrie și Gerontologie "Ana Aslan" din Capitală , pentru o nouă sesiune a Cercului Pastoral " Comuniune și Comunicare, a caror lucrări au fost conduse de părintele Tănăsache Costea, preot spiritual la Capela "Sfânta Ecaterina" a Facultății de Teologie din București.

cristiboss56 03.03.2009 18:53:53

Părintele Teofil Părăian implinește azi 80 de ani !
 
Părintele Teofil Părăian, cunoscutul duhovnic de la Mânăstirea Sâmbăta de Sus implinește azi 80 de ani.
Pământul Ortodoxiei românești a plămădit din vremuri indelungate mulți părinți și monahi bine plăcuți lui Dumnezeu. Astăzi 3 martie , unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici părintele Teofil Părăian , de la Mânăstirea Brâncoveanu- Sâmbăta de Sus, implinește 80 de ani. Sărut mâna intru la mulți ani părinte !

cristiboss56 04.03.2009 17:58:34

Cuvânt de ințelepciune :
 
Un scurt fragment, din cuvântul de ințelepciune rostit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel , la finalul Pavecerniței Mari , de luni 2 martie 2009 : " Acum noi, prin ascultare de Dumnezeu, prin infrânarea Postului și prin pocăință, ridicăm firea cea căzută prin păcat. Această ridicare nu o putem face singuri, ci cu ajutorul lui Dumnezeu și de aceea insistăm, stăruim, spunând in mod ritmat, constant, insistent și persistent, < Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă > Numai cu mila Ta mă pot vindeca eu , și numai cu harul Tău cel milostiv mă pot mântui eu cel căzut, cel rătăcit, cel bolnav și cel mort din cauza păcatului "

cristiboss56 04.03.2009 20:36:55

Scrisoare deschisă către autoritățile religioase și civile italiene
 
Preasfințitul Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei a adresat preoților și credincioșilor din eparhia pe care o păstorește un cuvânt pastoral prin care a propus să adreseze autorităților religioase și civile locale o scrisoare deschisă pe care să o semneze cu toții, in vederea atragerii atenției "in mod civilizat , celor care ne cunosc și ne apreciază, că noi vrem să ducem mai departe bunul nume, pe care uneori atât de greu și cu atâtea sacrificii l-am câștigat, neacceptând ca acesta să fie asociat cu persoane și fapte care nu ne reprezintă ."

cristiboss56 05.03.2009 17:31:44

Patriarhul Daniel a implinit 19 ani de arhierie
 
Preafericitul Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a implinit ieri , 4 martie, 19 ani de la hirotonirea intru arhiereu. Evenimentul a avut loc la 4 martie 1990, in Duminica Ortodoxiei, in Catedrala mitropolitană din Timișoara, după alegerea Preafericirii Sale ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

cristiboss56 05.03.2009 18:35:49

Programul slujbelor la catedrala din Iași
 
In Postul Mare, la Catedrala mitropolitană din Iași, incepând din acest an, slujba Vecerniei unită cu Sfânta Liturghie a Darurilor mai inainte sfințite a fos oficiată miercuri , incepând cu ora 16.00. Mâine, Liturghia va avea loc la aceași oră. In această săptămână , in zile de luni, marți și miercuri , slujba Miezonopticii, a Utreniei și a Ceasurilor au fost oficiate dimineața. Tot in aceste zile, până azi 5 martie, se oficiază slujba Canonului cel Mare. Marți -dimineață, după slujba Ceasurilor, a fost oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai inainte sfințite.
De săptămâna viitoare , la Catedrala Mitropolitană din Iași, Liturghia Darurilor mai inainte sfințite, unită cu Vecernia, va fi oficiată după amiaza. In săptămâna Sfintelor Patimi, Liturghia Darurilor mai inainte sfințite va fi oficiată luni, marți și miercuri după amiază, in joia Sfintelor Patimi se va săvârși Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar sâmbătă dimineață se va sluji Liturghia Sf. Vasile cel Mare unită cu Vecernia din ziua Invierii .

cristiboss56 06.03.2009 18:19:36

70 de ani de la trecerea la cele veșnice a patriarhului Miron Cristea
 
Astăzi , 6 martie 2009, la ora 12:00 in Catedrala Patriarhală, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a oficiat o slujbă de pomenire pentru fericitul intru adormire părinte Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la implinirea a 70 de ani de la trecerea sa la cele veșnice ( 6 martie 1939 ).
La 4 februarie 1925 , Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, mitropolitul primat Miron Cristea fiin intronizat in ziua de 1 noiembrie ca cel dintâi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

cristiboss56 06.03.2009 18:29:26

Grădinițe la parohiile din Iași
 
Arhiepiscopia Iașilor va inființa grădinițe parohiale pe lângă bisericile din cadrul eparhiei. Aceste grădinițe vor veni in ajutorul credincioșilor din parohii, ce au copiii și care solicită din diferite motive acest ajutor . Copiii vor primi o educație creștină profundă și vor fi supravegheați de personal bine instruit in acest sens.


Ora este GMT +3. Ora este acum 01:36:28.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.