Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 21.11.2019 12:41:56

Într-o societate care tinde să denatureze semnificația duhovnicească a sărbătorilor prin încurajarea consumerismului, Patriarhul Daniel a explicat joi cum trebuie să ne pregătim pentru Nașterea Domnului.
„Prin rugăciune mai multă, prin citirea Sfintelor Scripturi, cu spovedanie și împărtășanie mai deasă și cu fapte de milostenie. Să fim harnici și darnici. Dacă nu avem bunuri materiale să oferim o rugăciune pentru un om bolnav, singur și întristat”.
„Să oferim un sfat bun, un cuvânt de încurajare, pentru că și acestea sunt fapte ale milosteniei. Cea mai mare faptă a milosteniei este rugăciunea pentru sănătatea și mântuirea semenilor noștri”, a spus Preafericirea Sa.
Cuvântul a fost rostit în cadrul sfintei liturghii oficiate la Catedrala Patriarhală cu prilejul sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică.
Părintele Patriarh Daniel a reamintit că modelul acestei pregătiri îl găsim la Fecioara Maria „care s-a pregătit îndelung pentru a deveni Născătoare de Dumnezeu ca din ea să se zămislească și să se nască Iisus Hristos Mântuitorul lumii”.
„Această sărbătoare a Intrării Maicii Domnului în Biserică este o icoană sfântă pentru fiecare creștin în parte și pentru Biserica întreagă pentru că ea ne arată cum trebuie să ne pregătim pentru a întâmpina pe Hristos Cel care S-a născut în peștera din Betleem, a fost așezat în iesle și, în mod tainic, prin lucrarea Duhului Sfânt, dorește să se nască în trupul nostru și să se sălășluiască în ieslea sufletului nostru”.
Preafericirea Sa a precizat că în perioada de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului a fost necesară instituirea unei sărbători închinate Maicii Domnului deoarece ea „este pentru noi icoană a sfințeniei, a pregătirii, a ascultării Cuvântului lui Dumnezeu și a împlinirii lui în modul de viețuire și înfăptuire”.
„Maica Domnului arată tinerelor fete că trebuie să se pregătească cu rugăciune, cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și cu fapte bune dacă doresc să întemeieze o familie sau dacă doresc să devină monahii în mănăstire. Maica Domnului este pentru toți creștinii, bărbați și femei, chemare la curăție, la sfințenie, la iubire smerită și milostivă”.
Alături de Patriarhul Daniel a slujit Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul, care de Intrarea Maicii Domnului în Biserică își serbeazăziua de naștere.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

cristiboss56 16.12.2019 11:16:43

La Palatul Patriarhiei va avea loc, în ziua de luni, 16 decembrie 2019, ora 1100, ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române dedicată împlinirii a 30 de ani de la căderea regimului comunist.
Evenimentul va fi precedat de slujba parastasului pentru eroii din decembrie 1989, oficiată în Catedrala patriarhală, la ora 1030.
Ședința solemnă va fi deschisă de Părintele Patriarh Daniel care va sublinia importanța jertfei eroilor din decembrie 1989 pentru recâștigarea și reafirmarea libertății în România.
În continuare, domnul Octav Bjoza, președintele „Asociației Foștilor Deținuți Politici”, va susține un cuvânt în memoria victimelor comunismului din România.
Ulterior, va fi lansat volumulMărturii și evocări din lagăre și închisori: 30 de ani de la căderea comunismului în România marcați prin interviuri cu 30 de deținuți politici din perioada comunistă.
De asemenea, vor fi prezentate trei filme documentare realizate de TRINITAS TV: Decretul 410/1959, Revoluția din 1989 și Mărturisitori ai Ortodoxiei în temnițele comuniste (în total 45 minute).
Grupul psaltic Tronos al Catedralei patriarhale va susține un concert de colinde și cântări pe versurile unor foști deținuți politici.
După încheierea ședinței solemne a Sfântului Sinod, va avea loc vernisajul expoziției intitulate„Publicația Vestitorul Ortodoxiei,martor al unui nou început în viața Bisericii”.
Ședința solemnă a Sfântului Sinod va fi transmisă în direct de Radio TRINITAS și TRINITAS TV ale Patriarhiei Române.
Biroul de presă al Patriarhiei Române

cristiboss56 24.01.2020 19:33:49

În urmă cu 161 de ani a avut loc Unirea Principatelor Române, actul fundamental prin care s-au pus bazele statului național unitar român.
Evenimentul a fost posibil datorită alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în Moldova în data de 5 ianuarie și în Țara Românească în 24 ianuarie 1859.
După ce Adunarea electivă a Moldovei prezidată la Iași de Mitropolitul Sofronie Miclescu l-a ales Domnitor pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, în dimineața zilei de 24 ianuarie 1859, s-a întrunit și Adunarea electivă a Țării Românești, sub președinția Mitropolitului Nifon.
Întrunirea a avut loc pe Dealul Mitropoliei, în fosta clădire a Mitropoliei Țării Românești, în prezent Palatul Patriarhiei.
În cadrul acestei ședințe, deputatul Boerescu propune Unirea prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei ca Domnitor și în Țara Românească.
Unirea Principatelor Române reflectată în 7 citate ale Patriarhului Daniel
Mitropolitul Nifon propune votarea sub jurământ, el însuși pronunțând jurământul cu lacrimi în ochi, în fața icoanei Preasfintei Treimi, rugându-se înaintea tuturor, cu aceste cuvinte:
„Doamne, Dumnezeul părinților noștri, aruncă-Ți privirea Ta asupra inimilor noastre și nu slăbi curajul fiilor Tăi! Unește-i pe toți într-o cugetare și într-o simțire și fă ca inimile tuturor să aibă aceeași bătaie pentru țara lor. Prințul Cuza este unsul Tău între noi și pentru dânsul jurăm toți că-l vom susține”.
Importanța colosală a evenimentului a fost evidențiată de Patriarhul Daniel care a spus cu numeroase ocazii:
„Unirea Principatelor Române, începută la Iași în data de 5 ianuarie 1859 și desăvârșită la București în data de 24 ianuarie 1859, nu este «Unirea Mică», cum zic unii, ci «Unirea de bază», deoarece ea a constituit temelia pentru formarea statului român”.
Totodată, „Pentru Biserică, Unirea Principatelor Române a fost temelie pentru recunoașterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul 1885, iar Unirea de la 1 decembrie 1918 a constituit un element favorabil pentru ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie în anul 1925”.
Pentru a celebra momentul istoric de acum 160 de ani, Patriarhia Română organizează mai multe manifestări.

cristiboss56 15.02.2020 10:53:44

În ziua de 13 februarie 2020, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s‑a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul acestei ședințe a avut loc alegerea Episcopului‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Sfântul Sinod l‑a ales prin vot secret pe părintele arhimandrit Benedict Vesa ca Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Noul Episcop‑vicar va purta titulatura de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul. Hirotonia va avea loc duminică, 23 februarie 2020, în Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca.
În cadrul aceleiași ședințe au mai fost luate următoarele hotărâri: 1. Înființarea în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București a unui nou program de studii universitare de master intitulat Managementul economic și administrarea unităților bisericești, domeniul teologie, forma de învățământ cu frecvență; 2. Organizarea celei de‑a șaptea ediții a Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox, în anul 2020, la Timișoara.
Totodată, au fost evidențiate: publicarea în Monitorul Oficial (nr. 97 din 10 februarie 2020) a Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române aprobat de Sfântul Sinod în ședința de lucru din 16 decembrie 2019 (hotărârea sinodală nr. 12.190/2019); numeroasele activități social‑filantropice desfășurate în Patriarhia Română, activități în valoare de 153.600.638 de lei (peste 32 milioane de euro).
În legătură cu invitația Preafericitului Părinte Teofil al III‑lea, Patriarhul Ierusalimului, adresată Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române de a participa, în perioada 25‑27 februarie 2020, la întâlnirea fraternă de la Amman, Iordania, „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reiterat hotărârea sa nr. 3668, reluată în hotărârile nr. 9156/2018 și nr. 180/2019, și anume ca Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei să reia dialogul pentru a ajunge, cât mai curând posibil, la o soluție în problema autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, pentru a nu se adânci polarizarea celor două tabere adverse: una a Bisericilor Ortodoxe pro‑Constantinopol și cealaltă a Bisericilor Ortodoxe pro‑Moscova. De asemenea, Sfântul Sinod a precizat că este de acord cu acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe din Ucraina (nu doar a unei părți), însă aceasta se poate realiza numai prin înțelegerea dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și prin consens panortodox. Iar pentru a nu se interpreta că întâlnirea de la Amman, inițiată de Patriarhia Ierusalimului, ar fi o Sinaxă a întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, la respectiva întâlnire fraternă la care se vor discuta modalități de reconciliere și de restabilire a comuniunii euharistice între unele Biserici Ortodoxe autocefale surori, Sfântul Sinod a hotărât ca Biserica Ortodoxă Română să nu fie reprezentată de Patriarhul României, ci de o delegație a Patriarhiei Române. Această participare a Bisericii Ortodoxe Române la întrunirea fraternă de la Amman este motivată de faptul că toate Bisericile Ortodoxe autocefale au responsabilitatea de a conlucra pentru menținerea, apărarea și promovarea unității dogmatice, canonice și euharistice ortodoxe, potrivit Evangheliei lui Hristos și Sfintelor Canoane Ortodoxe”.
Biroul de presă al Patriarhiei Române

cristiboss56 27.02.2020 20:31:23

În contextul îngrijorării provocate de creșterea, inclusiv în România, a riscului de contaminare cu coronavirusul Covid–19, Patriarhia Română face apel la respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătății și de celelalte autorități abilitate (spălarea riguroasă a mâinilor și a feței cu apă și săpun, acoperirea gurii și a nasului în caz de tuse și strănut, dezinfectarea obiectelor și suprafețelor frecvent utilizate etc.).
În același context temporar, din punct de vedere liturgic și duhovnicesc, Patriarhia Română face următoarele recomandări:
Persoanele care manifestă simptomele de gripă de orice fel și simptomele de coronavirus, descrise de autoritățile medicale, sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spațiul bisericii, pentru a nu-i expune și pe alții la o posibilă îmbolnăvire. În acest timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de Radio Trinitas și TRINITAS TV;Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepțional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriță cu vin);Menționăm că în Biserică Sfânta Împărtășanie se pregătește și se administreazătotdeauna în condiții de igienătotală, iar icoanele sunt frecvent igienizate. Cei care se tem în această perioadă de îmbolnăvire pot evita temporar sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria casă;Persoanelor care nu se pot împărtăși pentru că sunt deja bolnave li se recomandă săguste acasă din Agheasma Mare, primită de la biserică în ziua de Bobotează.
Toate cele precizate mai sus constituie măsuri excepționale temporare, fiind îngăduite de Biserica Ortodoxă Română, ca adaptare în situație de epidemie.
Biserica Ortodoxă Română îi îndeamnă pe toți credincioșii săi la rugăciune, calm și speranță, solidaritate și responsabilitate, cerându-I Milostivului Dumnezeu ocrotirea și binecuvântarea Sa, deoarece, în primă și ultimă instanță, El este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, iar sănătatea, viața și mântuirea sunt darurile Sale, pe care noi însă trebuie să le cultivăm cu credință, speranță și iubire.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române

cristiboss56 13.03.2020 11:49:22

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis miercuri, 11 martie 2020, către toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române, o rugăciune de rostit în contextul răspândirii virusului COVID-19.
Rugăciune specială pentru încetarea noiiepidemii
Înainte de Otpustul Slujbei (Sfânta Liturghie sau Vecernie sau Pavecerniță), preotul rostește: Domnului să ne rugăm!
Credincioșii: Doamne, miluiește!
Preotul citește această rugăciune, pe solee, cu fața spre răsărit:
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David. Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoși îi ocrotește de orice boală. Binecuvintează, întărește și păzește, Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala și suferința din popor și ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta și umple inimile noastre de credință neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de Tine și de aproapele. Că al Tău este a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Credincioșii: Amin.
Urmează Otpustul Slujbei (Sfânta Liturghie sau Vecernie sau Pavecerniță).

cristiboss56 17.03.2020 21:56:44

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat luni un cuvânt de încurajare și speranță în contextul în care pe teritoriul României a fost decretată stare de urgență în plină epidemie de coronavirus.
Cuvântul a fost rostit de Patriarhul Daniel în Catedrala Patriarhală.
Text integral:
Biserica Ortodoxă Română se adaptează treptat și responsabil, în funcție de evoluția situației provocate de epidemie, așa cum o fac toate instituțiile importante din țară, respectând și promovând în spațiul public recomandările autorităților de stat.
Biserica nu este doar o instituție de utilitate publică, ci și o comunitate de credință vie, iubire milostivă și speranță sfântă, virtuți care trebuie manifestate mai ales în perioade de mari încercări. În acest context, Biserica face un apel părintesc către toți credincioșii ei pentru a avea încredere în autorități și a respecta măsurile instituite de acestea.
Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toți slujitorii Sfintelor Altare și pe toți credincioșii ei să cultive pacea sufletului prin rugăciune și comuniune cu semenii prin fapte bune, evitând totodată panica.
Să arătăm iubire și solidaritate față de oamenii vârstnici, față de cei aflați în izolare sau în carantină, precum și grijă deosebită pentru sănătatea celor din jurul nostru. Să arătăm multă prețuire față de medicii din spitale care apără și cultivă sănătatea trupului, dar și față de preoții din biserici, care apără și cultivă sănătatea sufletului. Să avem deplină încredere în puterea rugăciunii, știind că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 28).
Pacea sufletului, bunătatea inimii, comuniunea în rugăciune și cooperarea în fapte bune pot face minuni, transformând teama în curaj și speranță.
Așadar, rugăciunea și fapta bună sunt izvor de putere spirituală pentru a învinge încercările la care suntem supuși, dar și pentru a înainta duhovnicește spre sărbătoarea Sfintelor Paști.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

cristiboss56 18.03.2020 11:29:52

Desfășurarea slujbelor religioase doar în aer liber !!!
COMUNICAT :

În contextul epidemiei cu noul Coronavirus (COVID-19), Cancelaria Sfântului Sinod a transmis îndrumări actualizate pentru parohii și mănăstiri:
Respectarea măsurilor dispuse de autoritățile publice și cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioșilor de a participa la viața liturgică a Bisericii și de a primi asistență religioasă;
Desfășurarea slujbelor religioase doar în aer liber, de regulă lângălăcașul de cult (altar de vară sau pridvor), cu participarea a maximum 100 de persoane, păstrând distanța de minimum un metru între participanți.
Cancelaria Sfântului Sinod

Mihnea Dragomir 21.03.2020 10:57:33

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 665254)
cu participarea a maximum 100 de persoane, păstrând distanța de minimum un metru între participanți.
Cancelaria Sfântului Sinod

Bine, si la Vecernia Invierii cum va fi ? Credinciosii "excedentari" vor fi indepartati de organele de ordine si, eventual, dati pe mana Cremenalului ?

cristiboss56 22.03.2020 11:57:27

În temeiul art. 3 al Ordonanței militare nr. 1 parohiile și mănăstirile din Biserica Ortodoxă Română au făcut pregătiri laborioase pentru a organiza desfășurarea Sfintei Liturghii în afara lăcașului de cult, în prezența a maximum 100 persoane, aflate la cel puțin 1 metru una de cealaltă.
Întrucât, prin raportare la art. 5 alin 5 din Ordonanța militară nr. 2, măsura evitării formării grupurilor mai mari de trei persoane intră în vigoare începând cu data de 23 martie 2020 ora 22.00 și nu se face referire la vreo eventuală abrogare a desfășurării evenimentelor în aer liber cu maximum 100 de persoane, astăzi Sfânta Liturghie se va desfășura potrivit celor deja stabilite, în afara lăcașului de cult.
După consultarea cu autoritățile publice competente Patriarhia Română va aduce noi precizări privind modul de desfășurare a slujbelor în viitor.
Cancelaria Sfantului Sinod
22 martie 2020


Ora este GMT +3. Ora este acum 17:02:48.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.