Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

Adriana Cluj 21.05.2012 21:49:51

Despre ajutorarea aproapelui
 
Părintele Gherman de la Kafsokalivia a adormit în Domnul în anul 1875, la vârsta de 105 ani. A ajuns la Sfântul Munte în anul 1830, fiind sub ascultarea părintelui Daniil, care era șchiop, și a trăit în Chilia Arhanghelilor. Când părintele Gherman a ajuns prima dată acolo, într-o marți, nu mai era nimic de mâncare pentru el.

- Fiul meu, a spus unul dintre părinții duhovnici, du-te la părintele Daniel care este bolnav și care nu are nimic.

- Bine, părinte, a răspuns părintele Gherman. El poate să nu aibă nimic, să fie sărac și șchiop, dar eu nu am nevoie de un părinte care să mă hrănească. Eu am nevoie de unul care să-mi îndrume sufletul.

Așa că părintele Gherman a plecat la părintele Daniil și a stat cu el, îndurând cu răbdare și dragoste greutățile vieții lor. Doi ani mai târziu, pe lângă faptul că era șchiop, părintele Daniil și-a pierdut și vederea. Ca un fiu bun și ascultător, deși era în vârstă, părintele Gherman a avut grijă de părintele său duhovnic până în ziua când a murit. După 30 de ani în Kafsokalivia, el a plecat la Hairi, la sihăstria unde românul Gherasim și-a dus viața ascetică.

(Patericul atonit)

Adriana Cluj 21.05.2012 21:51:15

Calea mântuirii
 
Spunea un bătrân că era un frate care trăia în liniște și tăcere în chilia lui și zăbovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele și viețile Sfinților Părinți, și așa a petrecut douăzeci de ani. După aceea, într-una din zile, i-a venit o umilință și un gând ca să iasă și să meargă în pustie, să petreacă în liniște fără de gâlceavă; precum au petrecut și Sfinții Părinți cei de demult. Și așa a ieșit din chilia sa și a plecat să meargă în pustie. Mergând spre pustie, l-a întâlnit avva Isaac, care l-a întrebat, zicând:

- Unde mergi, fiule?

Fratele i-a răspuns:

- Douăzeci de ani sunt de când pururea citesc Sfintele Scripturi, viețile și învățăturile Sfinților Părinți, iar acum vreau să merg să încep și cu lucrul poruncile și învățăturile pe care le-am citit.

Bătrânul, făcând rugăciune, l-a binecuvântat, zicând:

- Domnul Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule, să te îndrepteze și să te povățuiască, ca să mergi și pe urma Sfinților Părinți la calea mântuirii. (Cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, 2009)

Adriana Cluj 21.05.2012 21:52:51

Călugărul și filosoful
 
Cineva a povestit că niște filosofi au voit să ispitească pe niște monahi. Trecând cineva bine îmbrăcat i-au zis lui:

- Vino încoace!

Iar acela supărându-se, i-a certat. Deci a trecut un alt călugăr și i-au zis lui:

- Tu, călugăre, răule bătrâne, vino încoace!

Iar acela a venit și l-au lovit filosofii peste obraz, iar el a întors și pe celălalt. Aceia îndată s-au sculat și i s-au închinat lui zicând:

- Iată, acesta cu adevărat este călugăr.

Și punându-l între dânșii, îl întrebau:

- Ce faceți mai mult decât noi în pustie? Postiți? Și noi postim. Privegheați? Și noi priveghem. Ce faceți dar mai mult decât noi, șezând în pustie?

Bătrânul le-a răspuns:

- Noi nădăjduim spre darul lui Dumnezeu și ne păzim mintea.

Și i-au zis aceia:

- Noi aceasta n-o putem face.

Și folosindu-se l-au lăsat.

(Cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, 2009)

cristiboss56 21.05.2012 22:26:39

Cine-i drept înaintea Domnului?
 
Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr:- Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-sedespre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalțe singur în văzduh.Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinților?- Nu, fiule, nici vorbă!- Dar am auzit povestindu-se și despre un om ce putea să meargă pe apă.Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu?- Nici acesta?- Dar atunci, cine este drept?- Este cel ce-și duce viața liniștit, în credință și în frică de Dumnezeu. DacăDumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi.Rostul nostru este de a fi buni creștini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să teînalți văzduh cu trupul; doar sufletul să ți se înalțe spre cer prin rugăciuni și fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor și nu se afunde în ele. Doar așa, cu un suflet curat poț iavea o viață curată. Doar așa, te poți chema bun creștin și poți spera în mântuire.Cel drept se va cunoaște, astfel, după viața sa liniștită și după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept și înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu.

"Îi cinstim pe sfinți, imitându-i. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Pocăința păcătosului
La marginea unui râu, un țăran rău vroia cu orice chip să scape de câineles sau, deși acesta era un animal bun și recunoscător. Luându-l în brațe, l-a aruncatîn apă, crezând că animalul se va îneca și astfel va scăpa de el. Însă bietul câinea înotat cu greu până la mal, după care s-a așezat cuminte la picioarelestăpânului său. Acesta, supărat că nu reușise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieșit iar. De-a dreptul furios, țăranul a ridicat din nou animalul în brațe,dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios și s-a prăvălitcu tot cu câine în apă. Neștiind să înoate, a început să țipe și să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simțit cum cineva îl apucă de gulerul hainei și îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot și speriat, omul a înțeles că i-a scăpat viața tocmai câinele pe care încercase să îl omoare.Rușinea i-a cuprins sufletul. I-a mulțumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viață, după care și-a mângâiat cu recunoștință câinele atât de credincios și au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul ajurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.

"Faptele săvârșite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos defire și mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este dușmănia și mai presus de fire, sunt iertarea și binele dezinteresat. " (Sfântul Atanasie celMare )

Adriana Cluj 21.05.2012 23:14:25

Cateva articole, foarte frumoase, care pot fi socotite istorii cu talc:
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...#comment-96308

pr. Ioan Valentin Istrati:

""Lumina durea în orbitele sale nou născute sub mâinile de lumină ale lui Dumnezeu. Și toată frumusețea lumii a intrat deodată în sufletul lui, încât a devenit teolog adânc și profesor al tainelor dumnezeiești.

Asistăm de vreo două mii de ani la una dintre cele mai mari minuni ale Mântuitorului: vindecarea orbului din naștere. Adică a unui om care nu mai văzuse niciodată, care nu știa cum e să vezi, care nu putea conceptualiza lumina. Căci niciun cuvânt de pe pământ nu poate să exprime lumina soarelui sau frumusețea unui chip sau a unei flori. Sunt oameni care au orbit pe parcurs: aceștia se retrag într-un univers al amintirilor luminoase, adâncindu-se în izvorul minții, în căutarea unei străfulgerări de lumină. Însă un orb din naștere este prizonier al întunericului total. Nici măcar nu știe ce e acela întuneric, căci a trăit în el dintotdeauna și viața lui a fost mereu un chin al celui silit să trăiască într-o lume compusă din lumină, fără ca să o vadă vreodată. Ochii lui erau buni doar pentru plâns, nu și pentru vedere.""

***
""Dumnezeu nu este o rețetă de porunci, o structură morală, o țintă ideatică, o sumă de valori. El nu este un afișier al sfințeniei. El este Lucrătorul, Cel prezent, Vindecătorul, Doctorul universului, Persoana de lângă noi și din noi, dintru adânc.""

cristiboss56 22.05.2012 22:36:42

Criminalul
 
La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reușise să evadeze vreodată de acolo, în general,cei trimiși aici erau fie condamnați la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispășeau o pedeapsă foarte mare. Deși era atât de bine păzită, într-oseară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă,spre dimineață, i-au pierdut urma într-o pădure.Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiță la fereas-tra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare și haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neașteptată îl țintui înloc: o tânără femeie plângea lângă un copilaș micuț, care, de asemenea, scâncea.Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuși, chipul palid și slăbit al femeii.Parcă trezit dintr-un coșmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se așeză alături și o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soțul ei a murit pe front, că nu mai are nici un banși că, de foame și frig, copilașul s-a îmbolnăvit.- Lasă femeie, îi spuse pușcăriașul, o să te ajut eu.- Nu vreau să furi pentru mine și nici să sufere cineva nu doresc.- Nu-ți face griji, nu va suferi nimeni! - i-a răspuns omul și a luat-o pefemeie cu el. Când au ajuns împreună în fața poliției, aceasta 1-a întrebat mirată:- Ce faci?- Lasă, ți-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino!Intrând cu ea în clădirea poliției, omul s-a predat, iar când șeful poliției avenit să vadă cu ochii lui dacă periculosul pușcăriaș este, în sfârșit, prins, acesta îi spuse:- Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva și m-aadus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!Cu lacrimi de recunoștință în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puțini credeau că cineva l-ar putea prinde și preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, șeful poliției a plătit imediatfemeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.După câteva zile, însă, femeia, cerând o audiență la directorul pușcăriei, i-a povestit acestuia totul, așa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deținutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a grațiat,căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat pușcăriașul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căciniciodată nu a mai făcut ceva rău.Oamenii trebuie să se ajute unii pe alții. Nu te ajuți pe tine decât ajutându-i pe ceilalți. Dumnezeu vede cu ce preț cauți binele altora și nu pe al tău. Dacă un asemenea om - cu lanțuri la mâini și la picioare, obosit și dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate - a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cusiguranță. Și nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decâtsă-l vedem.

"Nu dărui celorlalți după cum merită, ci după cum au nevoie." (Sfântul Ioande Kronstadt)

dumitrucelmare2000 23.05.2012 19:43:35

Cele trei priviri
 
Un om evlavios fu intrebat odata, cum se face ca el intotdeauna isi pastreaza sangele rece cu toate necazurile ce le intampina in viata.
- Ei, bine! raspunse el. Sa stii ca totdeauna sunt cu cea mai mare bagare de seama la ochii mei, ca tot raul din lume, ca si binele, patrunde prin simturile omului la inima. Pentru aceea, in toate diminetile, inainte de a pleca la afaceri fac urmatoarele trei lucruri:
Intai, privesc spre cer si-mi aduc aminte ca acolo, Sus am cea mai principala afacere si inspre acela are sa mi se indrepte tinta si silintele mele.
Al doilea, plec ochii mei la pamant si ma gandesc de ce putin loc am nevoie pentru a-mi gasi si eu acolo mormantul.
In fine, al treilea, privesc de jur imprejur si ma gandesc la marea multime de oameni care au patimit si mai rau ca mine..
In chipul acesta, ma mangai de toate suferintele ce le indur si traiesc multumit si cu lumea si cu Dumnezeu.

cristiboss56 25.05.2012 22:41:23

Viața

De mult, a venit la uri călugăr, un om tare necăjit și l-a întrebat:- Ce este rău cu mine? De ce nu îmi găsesc liniștea? De ce nu sunt mulțumit de viața mea?Bătrânul călugăr a luat, atunci, o sticlă și, după ce a umplut-o pe jumătate cu apă, a pus-o în fața omului și a întrebat:- Cum e această sticlă?- Este pe jumătate goală!- Vezi, i-a mai spus călugărul - eu o văd pe jumătate plină.În viață, trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor. Nu este greu, mai alescă în toate există ceva frumos; Dacă vom ști să privim natura, vom vedea frumusețe și bogăție. Dacă vom ști să-l privim pe om, în adâncul lui, vom vedea bunătate și dragoste.Privind astfel viața și oamenii, devenim noi înșine mai frumoși, mai bogațiși mai buni.

"Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cutine!"(Sfântul Ioan Gură de Aur )


Copilul și preotul

Mergând prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urât cu prietenii săi de joacă și înjurând. Oprindu-se, l-a întrebat:- Dacă cineva ar vorbi în limba engleză, ce ai crede despre el?- Că este un englez, a răspuns băiețelul.- Dar dacă cineva ar vorbi în limba spaniolă?- Ar fi un spaniol, desigur.- Nu crezi că este la fel și cu cel care vorbește "limba" lui Dumnezeu? Uncreștin spune doar lucruri frumoase și folositoare. De la omul rău, dimpotrivă,nu auzi decât vorbe urâte, înjurături și minciuni. Cum este sufletul omului, așa sunt și vorbele sale.Fii atent ce spui, fiindcă, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge între cei a căror limbă o vorbești! Poți ajunge între păcătoși și diavoli sau între îngeri șisfinți.

"Omul este o corabie mică, în care se află lei și balauri, otravă și răutate,cărări bolnave și prăpăstii fără sfârșit. Dar tot acolo este și Dumnezeu, sunt și îngerii, viața și împărăția Domnului, lumina și Apostolii, cetățile cerești și comorile de har: acolo, în sufletul omului, sunt toate. " (Sfântul Macarie)

cristiboss56 27.05.2012 20:50:34

Cele două vâsle
 
Demult, trăia un bătrân, om cu frica lui Dumnezeu, ce-și câștiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu.- Într-o zi, în timp ce moșul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris și întrebă:- De ce ai scris pe o vâslă "credință" și pe cealaltă "fapte bune"?- Fiindcă acestea două mă conduc în viață, răspunse bătrânul.- Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul.Este de ajuns doar una după care să îți călăuzești viața: dacă faci fapte bune, ești de folos celorlalți, dacă ai credință, îți ești ție însuți de folos.Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă.Barca nu a mai avansat nici un pic, învârtindu-se în loc. în felul acesta a înțelestânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credință, va avea și o viață curată, adică încărcată de roadele bunătății și milei creștinești. Cum este sufletul omului, tot așa îi este și viața.Credința fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios îl iubește pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune și credința sunt celedouă aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalță spre Dumnezeu. Cu osingură aripă nu poți zbura!

"În fapte se arată credința. Credința fără fapte nu există. " (Sfântul Simeon Noul Teolog )

Adriana Cluj 29.05.2012 19:48:54

- Cumpără-mi, cumpără-mi, te rog! Vreau jucăria asta!– își sâcâia mama un copilaș mofturos, ce nu-și putea lua privirea de la o vitrină de magazin. Mama răbdă cât răbdă nazurile copilului, până nu mai rezistă și-n cele din urmă îi cumpără jucăria. S-au întors acasă cu o jucărie nouă. Copilașul s-a jucat cu ea, iar când s-a plictisit, a aruncat-o într-un colț, unde se înălța un adevărat munte de jucării obținute prin „cumpără-mi, cumpără-mi, te rog".
În același timp, pe stradă mergea Ana cu bunicuța sa. La un moment dat fetița văzu în vitrina unui magazin ceva interesant și o rugă pe bunică să-i cumpere, însă bătrâna îi explică liniștit:
- Acum nu avem bani. Ne ajunge numai pentru lapte.
Ana era o fetiță înțeleaptă. Ea se gândi puțin și-i spuse:
- Ei bine, altă dată.
Mai târziu ea uită de dorință, dar că au puțini bani ea a ținut minte. Și dacă îi va fi poftă de ceva singură își va spune: „Altă dată, altă dată". E încă micuță, dar își controlează dorințele.

În acest context mi-am amintit de o întâmplare, citită pe undeva despre regele Fridrih. Odată, acesta obosit de treburile de stat, a ieșit la plimbare. Pe aleea întunecată s-a ciocnit de un orb:
- Cine ești? – l-a întrebat Fridrih.
- Eu? Rege! – i-a răspuns orbul.
- Rege? – s-a mirat monarhul. Și cu cine conduci?
- Cu sine! – a zis orbul și trecu pe alături.

Fridrih a rămas pe gânduri. Poate într-adevăr e mai ușor să conduci cu un stat decât cu sine, cu propriile dorințe?
Anei însă nu i-a fost greu deloc. Atunci când vedea în vitrină o jucărie frumoasă sau o ciocolată, lăsa mânuța în jos și își spunea: „Mai târziu, mai târziu". Oare nu-i regină și ea?

Adaptare după "Vreau să fiu rege" de "Boris Ganago
sursa: http://ortodoxia.md


Ora este GMT +3. Ora este acum 16:56:47.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.