Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 09.01.2015 12:51:03

Bătrânul și nepotul
 
A fost odata,tare demult,un batran…El locuia cu fiul sau, cu nora si
nepotul.Intr-o zi sotia fiului ii spuse:
“Auzi draga, hai sa ii amenajam un loc in grajd tatalui tau ca aici ne incurca… Asa o sa avem mai mult spatiu…”, sotul initial nu a vrut, dar pana la urma se lasa convins.
Cu un carlig de lemn il luara pe Batran si il transportasera in grajd.
Copilul care asistase la toata scena, se duse si lua carligul de lemn si il puse foarte bine in casa. Tatal vazandu-l il intreba :
- La ce iti trebuie acel carlig ?
- Pai, acum nu imi trebuie dar, si tu vei ajunge ca tataie, si atunci cu siguranta imi va trebui,raspunse copilul…
In urmatoarea clipa batranul fuse adus inapoi in casa si trai cele mai frumoase clipe!

cristiboss56 12.01.2015 23:34:08

Un satean calatorea intr-o zi spre targ; trecand printr-un sat iata ca i se rupse o roata de la caruta si incepu si ploaia. Un copil din sat il intreba:
- Unde te duci nene?
Cum omul era necajit si prea putin credincios, ii raspunse:
- Ma duc la dracu!
Copilul, intelept, nu zise nimic si se duse la treaba.
Omul, dupa ce isi drese caruta, pleca spre targ si-si vandu marfa pe care o avea. La intoarcere l-a apucat noaptea pe drum si iata ca in dreptul unei paduri ii iesi un hot in cale. Sateanul intreba:
- Cine esti?
Hotul raspunse:
- Sunt dracu!
Si cu arma intinsa ii lua toti banii din buzunar si disparu in noapte.
Dand bice cailor, sateanul isi aduse aminte de vorba ce o spusese si acum se mustra zicandu-si: “Iata am zis ca ma duc la dracu si la dracu m-am dus; bine ca nu m-am dus de tot!

Si din acel moment a luat hotararea sa nu mai spuna sa cheme cuvantul acesta spurcat. Venindu-si in fire, omul nostru s-a vindecat de acest pacat pentru toata viata.

cristiboss56 13.01.2015 22:06:49

Un creștin l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, aș vrea să fiu un bun creștin, să am o viață fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important ?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aștepți să crească ? Așa, fără să faci nimic, or să răsară ele?
- Nu, părinte, trebuie să le ud...
- Dar dacă le uzi și atât, vor crește ele mari și frumoase ?
- Nu, părinte, trebuie și să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni...
- Dar dacă le dai toate acestea, și nu vor avea lumină, pot ele să crească ?
- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-și are rostul, florile nu vor crește niciodată.
- Acum ai înțeles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credința, bunătatea, cumpătarea, omenia... Noi, însă, trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusețe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea ? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi, fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoți. Și ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului ? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viață, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar crește, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeiești. Și unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură și lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică ?!
E, poți tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci și Dumnezeu te va ajuta.
Doar așa, prin munca noastră și cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică dragostea, credința și toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor crește nestingherite, iar viața ni se va umple de fericire.
“Toate lucrurile ne-au fost încredințate nouă și noi acestora” - Sfântul Ioan Gură de Aur.

cristiboss56 13.01.2015 23:25:06

S-au întâlnit într-o după-amiază, pe ulița unui sat, preotul din partea locului și un țăran din parohia sa. Cum l-a văzut, părintele l-a întrebat:
- Ieri dimineață am întâlnit doi săteni ce se certau dintr-o pricină oarecare și am reușit în cele din urmă să îi împac. Am văzut că tu ai trecut pe lângă ei fără să-ți pese și ți-ai continuat liniștit drumul. Cum este posibil așa ceva ? Crezi că ai făcut bine ?
- Părinte, i-a răspuns omul, eu nu prea cred că este important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic și dacă vrea să mă mântuiască mă va mântui, iar dacă nu vrea să mă mântuiască, atunci așa va fi, indiferent de ce-aș face eu.
- Vai, fiule, cum poți să vorbești așa ?! - i-a răspuns cu blândețe preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa în spinare ?
- Păi, cum de unde, părinte ? De la câmp. Muncesc acolo de azi de dimineață. La cât m-am străduit, sper din tot sufletul ca Dumnezeu să-mi dea o recoltă bună.
- Nu crezi că este la fel, fiule, și cu viața și cu păcatele tale ? De ce te duci să muncești la câmp ? Dacă Dumnezeu vrea să ai o recoltă bună, o să le găsești de-a gata pe toate, dacă nu vrea, de ce te mai ostenești ? Ți se pare firesc ?
- Nu, părinte! Dacă nu muncesc, cum aș putea să am de-ale gurii ?
- Așa este, fiule, dacă muncești cu drag, Dumnezeu îți ajută și obții o recoltă bună. E, tot așa, dacă trăiești fără păcat, purtându-ți și ție de grijă, dar și celor din jurul tău, atunci Dumnezeu se îndură și, chiar dacă ai mai greșit în viață, îți iartă păcatul, iar la Judecată vei fi mântuit.
Așa cum buruienile năpădesc o grădină neîngrijită, tot astfel păcatele pun stăpânire pe sufletul omului rău. După cum vei căuta tu ca aceia din jurul tău să aibă liniște și bucurie, să aibă credință și speranță în mântuire, tot astfel va căuta și Dumnezeu ca și tu să ai parte de toate acestea.
Să nu mai faci niciodată ca ieri! Dacă poți să ajuți pe cineva, chiar și cu un sfat sau cu o vorbă bună, fă-o numaidecât, fiindcă trebuie să fim atenți la tot ce întâlnim în viață, căci lumea toată este grădina de care noi toți trebuie să avem grijă.
“Numai cine își iubește aproapele, Îl iubește pe Dumnezeu” - Sfânta Scriptură.

cristiboss56 13.01.2015 23:26:19

Demult, a trăit un prinț tare-tare bogat, care era, însă, și foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic. Doar că, într-o noapte, a visat că murise și ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:
- Vino cu mine să îți arăt unde vei sta de acum încolo. Și au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate, până când, la un moment dat, au ajuns lângă un palat mare și frumos.
- A, a strigat tânărul prinț, aici voi sta?
- Nu, în niciun caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit pământului, cum să merite el așa ceva?
- E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câștigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el. Pe pământ nu strânge nimic, fiindcă daruiește, dar aici, uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătății lui.
- Bine, și atunci eu unde o să stau? A mai întrebat nemulțumit prințul.
- Uite acolo, în cocioaba aceea!
- Cum, în șandramaua aia?! Păi acolo sunt doar niște scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă... cum să locuiesc în mizeria aia? E drept așa ceva?
- Sigur că este drept, i-a răspuns Sfântul Petru! Ia gândește-te, ce ai dăruit tu? Nimic! Ce ai fi vrut să apară aici!? Dacă ai fi fost bun și darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut și tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar așa... Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale... În clipa aceea, tânărul prinț s-a trezit speriat din visul său. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pământ, ci în cer. Nu a mai strâns bogății peste bogății, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu? Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani și, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preț: recunoștința celor ajutați de el și binele făcut. Aceasta era averea pe care nimeni nu ar fi putut să i-o fure!
Înțelept ar fi ca și noi, toți, să procedăm ca prințul din poveste, pentru că adevărată este vorba care spune că: "Nu rămânem decât cu ceea ce dăruim".
"Pe calea binelui mai repede obosești odihnindu-te, decât ostenindu-te".

cristiboss56 14.01.2015 17:27:07

Într-o seară, la un han, doi călători vorbeau despre drumul lung pe care îl mai aveau de străbătut, cinstindu-se cu un pahar de vin. Deodată, lumea de afară începe să țipe. Alarmați, cei doi străini ies în uliță, unde văd o casă cuprinsă de flăcări, iar alături o femeie țipând:
- Copilul meu, copilul meu este în casă!
Fără să stea pe gânduri, unul din cei doi călători intră printre flăcări și, după ceva timp, iese cu pruncul în brațe. Femeia îi mulțumește cu lacrimi în ochi, în timp ce lumea îl privește cu admirație, pentru fapta sa. În tot acest timp, prietenul său nici nu se mișcase, ci aștepta liniștit în fața hanului. Întorși amândoi la masă, acesta îi spune:
- Ești nechibzuit. Puteai să mori, ce te-a făcut să-ți riști viața ?
- Am sărit în flăcări pentru a salva copilul. N-am făcut nimic deosebit. Dacă te uiți cu atenție în jurul tău, vezi că toate se jertfesc unele pentru altele: până și grăuntele din pământ putrezește pentru ca din el să răsară o plantă nouă, o mlădiță care să ducă viața mai departe, mama își sacrifică tinerețea pentru a-și crește copiii și a-i educa, soldatul moare apărându-și țara și așa mai departe; toate trăiesc unele pentru celelalte.
- Bine, dar dacă ai fi murit și tu, ce realizai ?
- Atunci, poate că aș fi fost și eu asemenea grăuntelui...
Lumea toată este călăuzită de exemplul Mântuitorului, Care S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Omul trebuie să urmeze și el acest exemplu fără de care viața nu are sens. Cel cu sufletul curat caută binele celorlalți și nu pe al său; se roagă pentru toți și nu pentru sine; deci, prin tot ceea ce face, trăiește pentru ceilalți, nu doar pentru el însuși.
“Când vă veți curăța sufletele voastre, atunci ele vor străluci și se vor împărtăși de prezența lui Dumnezeu și de dumnezeiasca și cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca niște oglinzi curate, îndreptate spre
lumina dumnezeiască și vor putea primi și ele strălucire” - Sfântul Dionisie Areopagitul.

cristiboss56 14.01.2015 20:51:05

Într-un oraș, trăia odată un om tare zgârcit. Toată viața n-a făcut altceva decât să strângă și să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a fost milă de cineva sărman. Nu dădea ceva de pomană, nici în ruptul capului. O singură dată, într-o duminică, trecând prin fața unei biserici, i-a aruncat unui cerșetor doi bănuți. În rest, toată viața lui nu a dat nimic. Când preotul îl întâlnea și îl apostrofa, el răspundea mereu:
- Părinte, în lumea asta totul poate fi cumpărat. Cu siguranță că și în lumea cealaltă este la fel. Cu câte bogății am strâns eu, nu se poate să nu ajung în rai!
Oricâte sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia să asculte. Azi așa, mâine așa, până când, într-o noapte, a avut un vis îngrozitor. Se făcea că murise și ajunsese la poarta Raiului, când, la intrare, Sfântul Petru l-a întrebat:
- Bine, omule, ce-i cu tine aici ?
- Sfinte Petre, aș vrea și eu să intru în rai.
- Da` crezi tu că poți ?
- Sfinte Petre, dacă trebuie, eu plătesc. Am comori nenumărate...
- Păi de ce n-ai spus așa, omule, dacă ai comori strânse nu-i nici o problemă. Ia să vedem câtă avere ai la tine.
N-a mai putut omul de bucurie când a auzit că poate plăti. Doar toată viața nu făcuse altceva decât să strângă și să strângă. A început să se scotocească prin toate buzunarele, dar, să vezi și să nu crezi, nu mai găsea nici un ban. Văzându-l atât de încurcat, Sfântul Petru i-a spus:
- Mai caută, mai caută, poate vei găsi totuși ceva!
Și, într-adevăr, omul a găsit pe fundul unui buzunar doi bănuți.
- Aoleu, dar de ce n-am decât atât ?! Pe pământ aveam de mii de ori mai mulți. Aici de ce am ajuns doar cu doi bănuți ?
- E, omule, i-a răspuns Sfântul Petru, când ajungi aici ai doar ceea ce ai dăruit în viață. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strânge în cer. Cu ele poți, într-adevăr, să intri în rai, dar crezi că doi bănuți sunt de ajuns ?! În toată viața, n-ai dăruit decât acești bani unui sărman om ce aștepta ajutorul tău în poarta unei biserici. Dacă, în timpul vieții, ai fi strâns mai multe comori cerești, poate ai fi intrat în Rai, dar așa...
Tocmai în acea clipă, omul nostru s-a trezit din vis, speriat tot. Din acea zi, nu a mai fost la fel. Din acea zi, a căutat să adune comori doar în cer. Erau atâția săraci ce aveau nevoie de ajutorul său...!
“Bogații vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii” - Fericitul Augustin

cristiboss56 15.01.2015 22:34:20

Într-un sat exista un țăran care avea mult pământ. Brațe de muncă însă nu avea, deoarece trăia singur. Doar un vecin mai venea pe la el din când în când, dar nu pentru a-l ajuta, ci mai degrabă pentru a-l ține de vorbă. Mult timp a stat pe gânduri ce să facă pentru a prelucra pământul cât mai ușor, mai bine și mai repede. Deodată îi veni o idee: "Ce-ar fi dacă aș cumpăra un plug și un cuțit de plug?! Grozavă idee!". Se duse deci la un fierar și comandă un plug și un cuțit de plug. Aici îi veni încă o idee: "Și ce-ar fi să cumpăr două cuțite de plug. Cine știe, poate voi avea nevoie de el mai târziu?!". Țăranul își cumpără tot ce-și propusese să cumpere și se întoarse acasă. În drum spre casă, țăranul îl întâlni pe vecinul său. Văzându-i lucrurile, vecinul îl întrebă: "De la cine ai cumpărat acest plug și aceste cuțite de plug, atât de noi și lucioase?". Țăranul îi răspunse, după care fiecare își continuă drumul său. Ajungând acasă, țăranul atârnă un cuțit de plug pe perete, iar pe celălalt îl montă imediat la plug. Apoi se duse la arat. Zilnic lucra cu acest plug. După câteva săptămâni, pe când țăranul abia ajuns acasă de la câmp se odihnea, vecinul său se gândi să-i facă o vizită. Veni și după un schimb de cuvinte, aruncă o privire asupra cuțitului montat la plug. Era ca și o oglindă, așa de curat și strălucitor era. Dar văzu pe perete și un alt cuțit pe care țăranul îl cumpărase în aceeași zi. Acesta era închis la culoare; era deja ruginit. Atunci vecinul îl întrebă pe țăran: "Ei, cum se face că aceste două cuțite de plug arată așa de diferit, doar le-ai luat împreună? Atunci ambele arătau la fel de frumoase. Acum însă cuțitul de plug, pe care l-ai folosit deja mai peste tot, chiar și în mizeriile de tot felul, arată frumos, de parcă ar fi o oglindă, iar cuțitul pe care l-ai atârnat pe perete și care nu a fost scos afară deloc, a ruginit". Țăranul îi răspunse: "Ascultă la mine, vecine: Cine stă și lenevește încet-încet ruginește"

cristiboss56 17.01.2015 12:39:11

Întâlnim atât în Vechiul Testament, cât mai ales în Noul Testament pe scriitorii inspirați de Duhul Sfânt vorbind despre poporul lui Dumnezeu ca despre turma oilor cuvântătoare. V-ați întrebat vreodată de ce vrea Domnul să ne asemene oilor? Oare de ce nu au fost alese alte animale?
Pilda de astăzi sper să ne descopere misterul.
De îndată ce a fost creată, oaia a descoperit că era cel mai slab animal. Mereu îi tremura inima, nu cumva să fie atacată de alte animale mai puternice și mai fioroase. Nu știa defel cum avea să se apere. Se întoarse la Creatorul său și Îi povesti ce pătimea.
Vrei ceva ca să te aperi?, o întrebă cu blândețe Dumnezeu. Da, răspunse oaia cu sfială.
Ce ai zice de o pereche de colți ascuțiți? Oaia dădu din cap dezamăgită: Cum aș putea să mănânc așa din iarba fragedă? Și apoi, aș avea o înfățișare înfiorătoare.
Crezi că ți-ar ajuta mai degrabă niște gheare puternice?
A, nu, spuse oaia dezaprobator. Poate mi-ar veni cheful să le folosesc și când nu s-ar cuveni.
Ai putea atunci să ai saliva înveninată, propuse Domnul cu răbdare.
Nici pomeneală, zise oaia. Aș fi urâtă și alungată de toți, așa cum se întâmplă cu șarpele.
Dar de două coarne tari ce ai zice?
O, nu… Căci atunci nu m-ar mai mângâia nimeni. Dar, pentru a te apăra, ai totuși nevoie de ceva care să facă rău celor care te atacă. Eu să fac rău cuiva? Nu, n-aș putea în ruptul capului. Mai degrabă rămân așa cum sunt…
Noi, ființele umane, suntem cumva asemenea oilor. Nu avem colți ascuțiți și nici saliva înveninată. Pentru că nu răutatea, ci umanitatea ne ocrotește, acea capacitate de a-i iubi pe ceilalți și de a primi iubirea pe care doresc să ne-o ofere cei din jurul nostru. Nu duritatea ne dăruiește pacea, ci tocmai blândețea, aceea îi face pe cei de lângă noi să dorească a ne învălui cu iubirea lor. Adevărata putere a omului constă în blândețea sa. ( după o pildă din vol. „Doar vântul o știe“, Bruno Ferrero )

cristiboss56 17.01.2015 21:53:03

Dacă ți-ai pierdut averea, n-ai pierdut nimic. Dacă ți-ai pierdut sănătatea, ai pierdut ceva. Dar dacă ți-ai pierdut speranța și curajul, totul e pierdut. Cei mai mulți pierd totul fiindcă și-au pierdut speranța în ultimul moment. Diavolul mizează adesea pe descurajarea noastră și pe abandonarea speranței. De aceea Sfântul Apostol Pavel numește speranța printre virtuțile capitale. Speranța este fiica răbdării. De aceea Scriptura spune c㠀žprin răbdarea voastră veți câștiga sufletele voastre€œ (Luca 21, 19).
Se povestește că diavolul s-a hotărât cândva să-și vândă toate instrumentele cu ajutorul cărora și-i supunea pe oameni. A făcut o mulțime de pachete, pe fiecare indicând ce conține: supărare, crimă, minciună, necinste, mândrie și așa mai departe. După ce toate pachetele au fost vândute, cineva a observat un pachet care nu fusese pus spre vânzare. L-a întrebat pe diavol: €žDe ce?€žPentru ca aceasta este cea mai puternică dintre armele mele și pe aceasta nu vreau s-o vând. Ea este descurajarea. Pierderea speranței. Când cineva ajunge la aceasta, atunci sigur îl am în mână!€œ
(Adaptare după o pildă din vol.€žTâlcuri noi la texte vechi€œ, Mitropolit Antonie Plămădeală)


Ora este GMT +3. Ora este acum 12:57:49.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.