Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 16.04.2015 22:43:48

In cautarea iubirii
 
Ochii verzi precum smaraldul privesc cu îngrijorare trandafirul roșu a cărui petale își pierdeau culoarea sângerie, cuprinse fiind de sumbra palidă a morții. Trandafirii erau feblețea ei, trezind mereu în sufletul curat o emoție duioasă.
Tristețea i se așterne pe chipul plăcut.
,,De ce viața trece atât de repede? Unde s-a scurs frumusețea ta, trandafirule?”
Un fluture vesel și colorat se așează pe o frunză lividă, jucându-se cu aripile sale minunate. Ochii urmăreau mișcările fluturelui, dar sufletul căuta cu ardoare răspunsuri.
– Totul a fost creat din iubire, dar… unde ești tu, iubire?
Lumina jucăușă ce dă viață ochilor sclipește tot mai intens, conferind acestora o blândețe și o frumusețe tainică.
– Nu voi aștepta să mă găsească iubirea, o voi căuta eu… da, voi căuta iubirea!
Odată cu aceste cuvinte a început căutarea iubirii. Zilele trec în zbor, luând cu ele și entuziasmul copilăresc al tinerei, entuziasm ce îi cuprinse sufletul la luarea acestei decizii.
Obosită, se oprește la marginea unui râu pentru a-și pune ordine în gânduri, în propria ei viață. Frumusețea apei cristaline prin care înotau zglobii peștișori trece neobservată, bucurându-se de adevărata prețuire doar în ochii Celui ce a creat-o.
Suspine sfâșietoare tulbură liniștea. Tânăra tresare.
Întorcându-și privirea, zărește o fată frumoasă care-și plângea durerea cu atâta intensitate încât imaginea ei cutremura suflete.
– De ce plângi? Îndrăznește tânăra cu smaraldul în priviri să întrebe.
– Cum să nu plâng, când iubirea m-a părăsit?
– Iubirea te părăsește?
– Iubirea m-a rănit… iubirea nu există! Ea a dispărut odată cu băiatul care îmi era drag.
– Nu este adevărat, iubirea nu rănește, iubirea te înalță!
– Iubirea nu există! Rostește sufletul rănit, pierzându-se, treptat, în zare.
Chipul tânăr și frumos al celei ce căuta iubirea este cuprins de o adâncă dezamăgire, însă sufletul ei dorea să găsească adevăratul răspuns.
Căutarea iubirii era grea, anevoioasă, dar esențială; după ce privește cerul azur, tânăra pornește din nou la drum.
Au trecut zece ani de când începuse existențiala călătorie, găsirea iubirii devenind scopul ei suprem.
Ploaia rece pune la încercare răbdarea oamenilor, unii pierzând repede această provocare cu forțele naturii. Tânăra pășește cu nonșalanță printre stropii reci precum gheața, când atenția îi este distrasă de comportamentul unui om supărat.
Timidă, se apropie de el privindu-l întrebătoare.
– De ce mă privești așa? Îi replică, furios, bărbatul.
Tonul ridicat nu a tulburat cu nimic cutezanța fetei.
– Iubirea nu poate exista acolo unde conduce supărarea.
Un râset grosolan și plin de ironie răsună deodată.
– Iubire!? Ce este iubirea? Spune-mi: unde vezi tu iubirea în faptul că nu ai ce pune pe masă? Unde este iubirea în sărăcia care ne înconjoară?
Un moment de tăcere se așterne.
– Nu știu, dar… iubirea trebuie să îți ofere liniște sufletească, siguranță.
– Iubirea nu există!
Cuvintele auzite erau precum un pumnal care îi sfâșia inima.
– Nu, nu este adevărat! Iubirea există! Strigă cu lacrimi în ochi tânăra, în timp ce fugea, pierzându-se în întunericul nopții.
După minute grele în care încerca să fugă cât mai departe de o lume în care parcă iubirea nu-și mai găsea locul, se oprește lângă o clădire masivă. Îndată strigă cu putere cineva:
– Pleacă de aici!
Ștergându-și lacrimile, tânăra întreabă cu o voce tremurândă din care duioșia încă nu dispăruse.
– Cu ce am greșit atât de tare încât nici aici nu pot rămâne?
– Ești la fel de vinovată ca și ceilalți pentru suferința mea! Voi m-ați condamnat să-mi petrec restul vieții într-o închisoare, prin comportamentul și indiferența voastră.
– Noi? Nu întotdeauna ceilalți te marginalizează… omul se poate însingura fără intervenția altor persoane.
– Nu mai vorbi prostii!
– Dacă ai iubi, nu te-ai mai simți singur. Iubirea te eliberează!
Strigăte furioase se aud din spatele ferestrei:
– Pleacă! Cine ești tu să îmi dai lecții? Iubirea nu există! Pleacă!
Alungată, tânăra părăsește clădirea, încetând totodată să mai caute iubirea. Frumusețea chipului s-a stins, fața devenindu-i crispată… vocea în care altădată se simțea dulcea duioșie era acum rece, lipsită de orice urmă de tandrețe.
Au trecut alți zece ani în care viața i se scurgea fără nici un scop, zece ani lipsiți de zâmbete, bucurie și iubire… devenise doar o umbră a ceea ce a fost cândva.
Plimbându-se în derivă, într-o zi îi apare în cale un bătrânel senin, cu soarele în priviri. Avea în mână un trandafir de o unicitate sclipitoare pe care i-l oferă fără întârziere și cu o bucurie imensă din care reieșea dragostea grandioasă ce o purta pentru intreaga creație a lui Dumnezeu.
Tânăra trece nepăsătoare pe lângă el, ignorându-l cu desăvârșire.
– Nu iubești trandafirii? Se aude vocea nespus de suavă a bătrânelului.
– Nu iubesc nimic, iubirea nu există.
Spunând aceeași replică nefastă care i-a spulberat unicul ideal măreț, femeia vrea să își continue drumul, când răspunsul primit o oprește.
– Dacă ți-aș demonstra că iubirea există?
– Cum? Zece ani am căutat iubirea și nu am găsit-o, iar de când am renunțat să o mai caut, au trecut alți zece ani… unde este iubirea?
Un zâmbet tainic se conturează pe chipul senin
– Ai umblat atât de mult după iubire, dar iubirea a fost mereu aproape de tine. Nu trebuie să cauți ceva ce ai deja!
– Cum să fie aproape, când mulți nu o văd?
– Iubirea se caută cu ochii sufletului, ea se simte.
– Dar acei oameni…? De ce nu au simțit iubirea?
– Pentru că și-au întors fața de la iubire. De iubire nu poți fugi, ea este peste tot în jurul tău: în aerul pe care îl respiri, în florile pe care le vezi, în oamenii de lângă tine, dar poți să îi întorci spatele sau, mai rău, să închizi ochii în fața ei, negându-i existența cu desăvârșire. Este mai ușor să refuzi iubirea, decât să o primești… primind iubirea, o vei împărtăși și cu ceilalți, pentru că iubirea se dăruiește, ea nu este egoistă. Vrei un loc anume unde să întâlnești iubirea?
– Atunci, caut-o în inima ta… dacă o vei găsi acolo, vei fii capabilă să o vezi și în jurul tău! Nu te schimba în funcție de ce zic ceilalți, pentru că dreptatea nu se află întotdeauna de partea lor. Ascultă-ți glasul inimii și când vei simți o tresăltare ușoară, o bucurie dulce ce naște lacrimi cristaline, vei ști că ai luat decizia corectă, pentru că glasul inimii este glasul lui Dumnezeu sădit acolo, în adâncul inimii tale.

cristiboss56 17.04.2015 23:48:36

Oamenii cu suflet mare nu trâmbițează atunci când săvârșesc fapte bune.
Într-o veche mănăstire sitată departe, în adâncul deșertului egiptean, a venit odată un călugăr, care dorea să cunoască viața îmbunătățită a sihaștrilor de aici. Frații l-au primit cu mare ospitalitate, servindu-l cu tot ce aveau mai bun.

„Atâtea zile am pierdut eu ca să vin să văd niște sihaștri adevărați, însă aici mănâncă și beau ca peste tot”, – se gândi necăjit călugărul după câteva zile petrecute îm mănăstire.
La întoarcere, în deșert l-a prins o furtună de nisip și, rătăcindu-se, călugărul a fost nevoit să se întoarcă la sihaștrii ospitalieri.
Auzindu-i că cântă rugăciuni, el s-a oprit la poartă ca să aștepte, însă a așteptat foartă multă vreme până ce sihaștrii au terminat slujba. Însetat, a dat să bea puțină apă din găleată. însă apa era sărată. Atunci a înțeles călugărul nevoințele tainice ale sihaștrilor, care, oferind oaspeților tot ce aveau mai bun, ei singuri posteau nu numai cu mâncarea, ci și cu apa.

Yasmina 18.04.2015 00:48:40

Pronia si iubirea lui Dumnezeu!
 
Arhanghelul Mihail, pentru că nu s-a supus poruncii lui Dumnezeu de a lua sufletul unei femei sărmane, care născuse două fetițe, a fost pedepsit să locuiască pe pământ, în chip de om, până ce va afla răspunsul la trei întrebări:

1) Ce este înlăuntrul oamenilor?

2) Ce nu știe omul?

3) Cum trăiesc oamenii?

Astfel, s-a pomenit deodată singur și gol în mijlocul drumului, într-un sat.

A trecut pe lângă el un om, care s-a milostivit, la acoperit și l-a luat la el. Acesta era un cizmar, numit Simion.
Când l-a dus acasă, nevastă-sa a început să-l certe, dar la urmă i s-a făcut milă de Mihail și le-a dat să mănânce. Mihail a zâmbit. Într-o seară a venit un om să comande niște ghete.

- Să mi le lucrezi bine, ca să mă țină un an de zile! Mihail a zâmbit a doua oară.

Peste vreo șase ani a venit o femeie cu două copile. A povestit că sunt orfane și că le crește ea și le iubește ca pe ochii din cap. Mihail a zâmbit a treia oară.

Atunci Simion l-a întrebat:

- Mihai, de ce, de când ești la noi, ai zâmbit doar de trei ori?

Atunci Mihail le-a povestit cine este și le-a dezlegat și sensul celor trei întrebări:

- Când am venit pe pământ și mi-era frig și foame, nu știam ce voi face. Atunci ai venit tu și m-ai acoperit și m-ai luat acasă. Aici, femeia ta s-a necăjit că m-ai adus, dar când i-ai pomenit de Dumnezeu, s-a luminat și ne-a dat să mâncăm. Atunci am înțeles prima întrebare: înlăuntrul omului este dragostea, și am zâmbit. După un an de zile a venit omul acela și a comandat ghetele. Dar noaptea a murit. Atunci am înțeles ce nu-i e dat omului să știe: cât trăiește.

În sfârșit, după șase ani, a venit femeia cu copilele orfane: le-am recunoscut. Erau fetițele femeii căreia nu voisem să-i iau sufletul. Atunci am găsit răspunsul și la cea de-a treia întrebare: cum trăiesc oamenii. Toți cei care trăiesc, nu trăiesc numai prin ei, ci pentru că dragostea trăiește în om. Cel care trăiește în dragoste, trăiește în

Dumnezeu și Dumnezeu trăiește în el.

Căci Dumnezeu este dragoste.

Și, Mihail, în vâlvătaie de foc, se ridică la cer.


sau pe larg,aceiasi povestioara in acest frumos video:

https://www.youtube.com/watch?v=PY3kwS6CUJQ

cristiboss56 19.04.2015 01:23:27

Dați-mi voie ca astăzi să vă împărtășesc o pildă nouă. O poveste ce arată cum folosește Dumnezeu deznădejdea pentru a ne aduce mai aproape de El. E o istorioară tristă, fiindcă disperarea nu face casă bună cu fericirea, dar sfârșitul ei e unul plin de speranță și mântuitor.
Odată, unei femei îi murise copilul. Era plină de amar și de răzvrătire față de Dumnezeu. Durerea o făcuse aproape să-și iasă din minți. Distrusă sufletește, se plimba într-o zi singură pe câmp, cu inima grea. Deodată a văzut o turmă de oi. Ciobanul încerca să facă oile să treacă o punte spre o altă pășune, dar oile nu voiau să pună piciorul pe puntea ce se clătina. O luau la stânga, o luau la dreapta și se întorceau așa cum fac oile, dar nu se supuneau ciobanului. Atunci păstorul oilor a apucat un miel abia născut, ce se lipea de lâna moale a trupului mamei sale, și l-a trecut peste puntea cea strâmtă, punându-l pe pajiște de cealaltă parte. Îndată, mama sa, behăind cu putere, a trecut și ea puntea și toate suratele ei au urmat-o, luându-se fără teamă după ea.
Îndurerata mamă a privit cu atenție modul cum ciobanul a mutat oile peste punte și deodată a știut că toate cele petrecute erau un mesaj pentru ea. Femeia și-a dat seama că ani de-a rândul făcuse mereu după capul ei, în loc să urmeze chemarea Bunului Păstor: „Vino la Mine!“ Acum, El îi luase fiul și-l dusese cu siguranță de cealaltă parte. Dorea ca și ea să vină spre El, deschizând și altora calea spre Hristos. Așa s-a și întâmplat. Ea s-a întors către Domnul, dându-I inima și viața ei, mărturisind semenilor ei și ajutându-i să afle calea către Iisus, Păstorul cel Bun. Pentru această mamă deznădejdea morții copilului ei a devenit o mare binecuvântare a vieții sale. Dumnezeu folosește deznădejdile noastre ca să ne îndrepte viața către Împărăția Sa.

cristiboss56 19.04.2015 23:08:55

El era un barbat robust, cu o voce puternica si cam dur in modul lui de a fi.Ea era o femeie dulce si delicata. S-au casatorit. El se ingrijea de casa si de educatia copiilor.Copiii au crescut, s-au casatorit, au plecat. O poveste ca multe altele…
Dar, pe cand toti copiii s-au aranjat, femeia si-a pierdut zambetul, deveni din ce in ce mai slabita si mai palida. Nu mai reusea sa manance si in scurt timp nu s-a mai ridicat din pat.

Preocupat, sotul o duse la spital pentru investigatii medicale.
Au venit la capataiul ei medici si apoi specialisti faimosi. Nici unul nu reusea sa descopere dece boala suferea. Clatinau din cap.
Ultimul specialist il lua deoparte pe om si ii spuse:
-As spune… cat se poate de simplu…ca sotia dvs nu mai are nicio tragere de inima ca sa traiasca.
Fara sa spuna nimic, omul s-a asezat langa patul sotiei si o lua de mana.
O mana fina care se pierdea in imensa palma a omului.
Apoi, cu o voce rasunatoare, spuse raspicat:
-Tu nu vei muri !.
-De ce ? il intreba ea, cu un glas stins.
-Pentru ca eu am nevoie de tine !.
-Si de ce nu mi-ai spus-o mai repede ?.
Din acel moment, femeia incepu sa se simta mai bine si din ce in ce mai bine. Iar astazi este bine. Pe cand medicii si specialistii continua sa se intrebe ce fel de boala a avut si care medicament extraordinar a facut-o sa se insanatoseasca asa repede.
Nu astepta niciodata ziua de maine pentru a-i spune cuiva ca il iubesti.
Fa-o imediat. Nu te gandi: “Dar mama mea, copilul meu, sotia mea… stiu deja”” Poate ca o stiu. Dar pe tine te-ar obosi daca ai auzi-o de mai multe ori? Nu te uita la ceas, ridica telefonul: “Sunt eu. Vreau sa iti spun ca tin la tine”. Ia-o de mana pe persoana pe care o iubesti si reaminteste-i: “Am nevoie de tine. Tin la tine, tin la tine, tin la tine…”.
Iubirea este viata. Aici este un pamant al mortilor si altul al viilor. Ceea ce face diferenta intre ele este iubirea.

cristiboss56 20.04.2015 23:54:00

Mesajul norilor
 
– Ce formă vezi? – Hm….o lebădă, ba nu…se schimbă. Uite, acum devine o inimă.
Norii pufoși defilau încet, schimbându-și forma cu o repeziciune incredibilă.
– Este rândul tău. Spune-mi, ce formă are acest nor?
– Este… un înger. Da, se văd și aripile.

Fetița cu bujori în obrăjori, cade pe gânduri. Observând tăcerea ce s-a așternut, frățiorul întreabă în șoaptă, ca și când i-ar fi fost teamă că îl aude cineva.
– Ce s-a întâmplat?
– Crezi că acești nori au un mesaj pentru noi?
Băiatul se încruntă ușor, întrebarea punându-l în dificultate.
– Cred că totul depinde de tine. Dacă ești capabilă să vezi mesajul pe care norii ți-l trimit, atunci ei iți vor vorbi despre o taină. Dar, dacă rămâi doar la forma lor, ei vor tăcea.
Fetița zâmbește entuziasmată.
– O taină? Ce taină mi-ar putea spune norii?
– Nu știu….poate taina creației lor. Admiră-le forma și elucidează taina!
Se așterne o pauză liniștită, în care doar păsările voioase îndrăzneau să își exerseze cântul.
– Copii, veniți la masă!
O femeie gingașă îi privea cu iubire din pragul ușii. Ochii ei atât de blânzi erau de-a dreptul minunați, iar vocea caldă și nemuritoare te determina să îi dai slavă lui Dumnezeu pentru că a creat o făptură atât de minunată precum este mama. Imaginea ei continua să dăinuie peste ani, timpul cedând sub puterea iubirii și, deși lua cu sine totul, această imagine nu o putea smulge din sufletul băiatului care, acum, era un bărbat în toată firea.
Cuprins fiind de dorul copilăriei și de amintirile trecutului, bărbatul nu observase că soarele a dispărut, în locul său ivindu-se nori negri și amenințători.
Adesea, când privea norii cei repezi, își amintea de acea zi însorită și surâdea ușor. Venise timpul să plece…iar drumul pe care îl făcea urma să fie presărat de emoții, fiindcă era drumul ce ducea la casa părintească; Știa că nu îl va mai aștepta nimeni în pragul ușii, înveselindu-i inima cu acea privire nemuritoare. Știa că norii nu vor mai fi la fel, că iarba îl va primi ca pe un străin, iar păsările nu îl vor întâmpina bucuroase de o așteptată revedere. Știa toate acestea dar nu deznădăjduia, pentru că în fiecare părticică din acel loc era o parte din sufletul său.
Timpul trecea greu, dar pașii îl duceau tot mai aproape de casă. A ajuns și… Doamne, cât de tare îi tresălta inima! Totul era la fel: aceeași nori, aceleași păsări, aceeași iarbă, aceeași mireasmă atât de familiară și…minune! o imagine cunoscută îl surprinde. În apropierea casei, o fetiță cu bujori în obrăjori privea, cu o nevinovăție adorabilă, mersul norilor.
Bărbatul, cu lacrimi în ochi, se apropie ușor pentru a vedea mai bine imaginea atât de vie a surioarei sale. Prezența sa nu rămâne neobservată. Fetița, auzind pași în apropiere, se întoarce și, zărindu-l îl întreabă fără nicio teamă, arătând spre cer:
– Ce formă vedeți?
După ce face câțiva pași, apropiindu-se de fetiță, bărbatul ridică privirea și răspunde:
– Un zâmbet!
Fetița îl privește curioasă.
– Un zâmbet?
– Da, pentru că fiecare nor iți transmite un mesaj.
– Și ce mesaj v-a transmis acest nor în formă de zâmbet?
– Că Dumnezeu ne zâmbește în fiecare zi, doar că trebuie să privim mai des spre cer pentru a vedea acest zâmbet.

cristiboss56 21.04.2015 22:44:30

Intr-un an s-a întâmplat a fi foamete mare. Pavel era un băiat foarte sărac și s-a coborât de la munte, de unde locuia, în satul vecin, așezat în vale. A bătut pe la ușile tuturor și a cerut câte ceva de mâncare. Gheorghiță, fiul unui țăran avut, stătea în ogradă cu o bucată de pâine în mână. Pavel, văzându-l, îi zise: - Dă-mi și mie o bucățică, că mor de foame. Gheorghiță i-a răspuns cu asprime:

- Lasă-mă în pace, că n-am pâine de dat! În anul următor, Gheorghiță urcă pe munte ca să caute o capră rătăcită din turma tatălui său. Umblă mult până să o găsească.
Soarele era arzător, iar băiatul nu a dat de nici un izvor ca să-și astâmpere setea care îl chinuia. Mergând încet, l-a zărit pe Pavel la umbra unui fag, cu un ulcior de apă lângă el și păzind oile. Atunci îi zise:
- Dă-mi și mie puțintică apă, că mor de sete. Pavel îi răspunse de îndată:
- Lasă-mă în pace, că n-am apă de dat! Gheorghiță, cunoscându-și greșeala, lăcrimând își ceru iertare. Pavel i-a dat ulciorul și a zis:
- Pe mine nu mă lăsa inima să nu-ți dau nițică apă, însă am vrut să vezi și tu cât de cumplite sunt foamea și setea. Iată, bea cât vrei și să-ți fie de bine.
Dacă de cel sărac nu te poți milostivi, gândește-te că într-o zi poate și tu vei sărăci.

cristiboss56 24.04.2015 21:41:53

Ca și două mii de ani în urmă, când fariseii cereau de la Hristos minuni, și astăzi lumea este însetată de a vedea miracole sau cel puțin niște senzații tari.
Cum am putea noi să lămurim altfel șederea noastră cu orele în fața televizorului, așteptând vreo senzație, ce ne-ar putea completa golul din sufletele nostre?

Este remarcabil, că oamenii sfinți (Sfântul Grigorie Teologul) afirmau că credința generează minunea și nicidecum invers.
…La un sihastru a venit odată un creștin și i-a zis:
Am auzit că voi aici săvârșiți minuni.
- Depinde cum înțelegi, – i-a răspuns starețul, pentru tine este o minune când Dumnezeu îndeplinește dorința cuiva, dar pentru mine – când oamenii îndeplinesc voința lui Dumnezeu

cristiboss56 25.04.2015 23:14:47

Puterea Sfintei Cruci
 
Un tânăr dornic de aleasă învățătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:
- Părinte, dați-mi, vă rog, o carte din care să pot învăța cel mai bine cum trebuie să fie un creștin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!
Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa și s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ținând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânăru*lui. Văzându-l mirat, i-a spus:
- Fiule, crucea este cea mai de seamă învățătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseam*nă să iubești, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce știe să-și poarte crucea, poartă cu el, în același timp, harul și iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruiești celui drag, nu o faci cu tristețe și cu reținere, ci cu bucurie și entuziasm.- Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.
Doreai o carte pe care să o citești cu ochii și a cărei învățătură să îți lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu sufletul și a cărei învățătură îți va lumina întreaga viață.”

cristiboss56 26.04.2015 23:46:27

Doi îngeri călători s-au oprit să-și petreacă noaptea în casa unei familii înstărite. Familia a fost rea și a refuzat să-i lase să înnopteze în camera de oaspeți. În schimb, le-a oferit o cămăruță în subsol.
În timp ce își făceau paturile, îngerul cel bătrân a văzut o gaură în perete și a reparat-o imediat. Când îngerul cel tânăr l-a întrebat de ce, celălalt înger i-a răspuns: „Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi”.

În noaptea următoare îngerii au ajuns să se odihnească în casa unui om foarte sărac, dar foarte ospitalier, țăran ce locuia împreună cu soția lui.
După ce au împărțit cu ei puțina mâncare ce o aveau, i-au lăsat pe îngeri să doarmă în patul lor, unde se puteau odihni în voie. Când s-au trezit a doua zi, îngerii i-au găsit pe țăran și pe soția lui plângând. Singura lor vacă, al cărei lapte era singurul lor venit, murise pe câmp. Îngerul cel tânăr s-a înfuriat și l-a întrebat pe cel bătrân, cum se poate întâmpla un asemenea lucru?”. Prima familie avea tot și, totuși, ai ajutat-o”, a spus el. „A doua familie avea atât de puțin, dar era în stare să împartă totul, și tu i-ai lăsat vaca să moară?!”.
„Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi”, i-a răspuns îngerul cel bătrân”.
Când am stat în subsol, am observat că în gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stăpânul era obsedat de lăcomie și era incapabil să-și împartă bogăția cu altcineva, am astupat zidul ca să nu o mai găsească. Noaptea trecută, când am dormit în patul familiei de țărani, îngerul morții a venit după soția țăranului. Eu, însă, i-am dat, cu îngăduința lui Dumnezeu, în schimb, vaca”.
***
Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi. Uneori, chiar așa se întâmplă, când lucrurile nu se desfășoară așa cum ar trebui.
Dacă ai credință, e nevoie doar să crezi că orice întâmplare este întotdeauna în avantajul tău. S-ar putea să nu știi, să nu afli de ce anume te-a păzit Dumnezeu, omule.


Ora este GMT +3. Ora este acum 20:42:06.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.