Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

Adriana Cluj 21.05.2012 21:49:51

Despre ajutorarea aproapelui
 
Părintele Gherman de la Kafsokalivia a adormit în Domnul în anul 1875, la vârsta de 105 ani. A ajuns la Sfântul Munte în anul 1830, fiind sub ascultarea părintelui Daniil, care era șchiop, și a trăit în Chilia Arhanghelilor. Când părintele Gherman a ajuns prima dată acolo, într-o marți, nu mai era nimic de mâncare pentru el.

- Fiul meu, a spus unul dintre părinții duhovnici, du-te la părintele Daniel care este bolnav și care nu are nimic.

- Bine, părinte, a răspuns părintele Gherman. El poate să nu aibă nimic, să fie sărac și șchiop, dar eu nu am nevoie de un părinte care să mă hrănească. Eu am nevoie de unul care să-mi îndrume sufletul.

Așa că părintele Gherman a plecat la părintele Daniil și a stat cu el, îndurând cu răbdare și dragoste greutățile vieții lor. Doi ani mai târziu, pe lângă faptul că era șchiop, părintele Daniil și-a pierdut și vederea. Ca un fiu bun și ascultător, deși era în vârstă, părintele Gherman a avut grijă de părintele său duhovnic până în ziua când a murit. După 30 de ani în Kafsokalivia, el a plecat la Hairi, la sihăstria unde românul Gherasim și-a dus viața ascetică.

(Patericul atonit)

Adriana Cluj 21.05.2012 21:51:15

Calea mântuirii
 
Spunea un bătrân că era un frate care trăia în liniște și tăcere în chilia lui și zăbovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele și viețile Sfinților Părinți, și așa a petrecut douăzeci de ani. După aceea, într-una din zile, i-a venit o umilință și un gând ca să iasă și să meargă în pustie, să petreacă în liniște fără de gâlceavă; precum au petrecut și Sfinții Părinți cei de demult. Și așa a ieșit din chilia sa și a plecat să meargă în pustie. Mergând spre pustie, l-a întâlnit avva Isaac, care l-a întrebat, zicând:

- Unde mergi, fiule?

Fratele i-a răspuns:

- Douăzeci de ani sunt de când pururea citesc Sfintele Scripturi, viețile și învățăturile Sfinților Părinți, iar acum vreau să merg să încep și cu lucrul poruncile și învățăturile pe care le-am citit.

Bătrânul, făcând rugăciune, l-a binecuvântat, zicând:

- Domnul Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule, să te îndrepteze și să te povățuiască, ca să mergi și pe urma Sfinților Părinți la calea mântuirii. (Cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, 2009)

Adriana Cluj 21.05.2012 21:52:51

Călugărul și filosoful
 
Cineva a povestit că niște filosofi au voit să ispitească pe niște monahi. Trecând cineva bine îmbrăcat i-au zis lui:

- Vino încoace!

Iar acela supărându-se, i-a certat. Deci a trecut un alt călugăr și i-au zis lui:

- Tu, călugăre, răule bătrâne, vino încoace!

Iar acela a venit și l-au lovit filosofii peste obraz, iar el a întors și pe celălalt. Aceia îndată s-au sculat și i s-au închinat lui zicând:

- Iată, acesta cu adevărat este călugăr.

Și punându-l între dânșii, îl întrebau:

- Ce faceți mai mult decât noi în pustie? Postiți? Și noi postim. Privegheați? Și noi priveghem. Ce faceți dar mai mult decât noi, șezând în pustie?

Bătrânul le-a răspuns:

- Noi nădăjduim spre darul lui Dumnezeu și ne păzim mintea.

Și i-au zis aceia:

- Noi aceasta n-o putem face.

Și folosindu-se l-au lăsat.

(Cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, 2009)

cristiboss56 21.05.2012 22:26:39

Cine-i drept înaintea Domnului?
 
Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr:- Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-sedespre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalțe singur în văzduh.Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinților?- Nu, fiule, nici vorbă!- Dar am auzit povestindu-se și despre un om ce putea să meargă pe apă.Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu?- Nici acesta?- Dar atunci, cine este drept?- Este cel ce-și duce viața liniștit, în credință și în frică de Dumnezeu. DacăDumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi.Rostul nostru este de a fi buni creștini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să teînalți văzduh cu trupul; doar sufletul să ți se înalțe spre cer prin rugăciuni și fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor și nu se afunde în ele. Doar așa, cu un suflet curat poț iavea o viață curată. Doar așa, te poți chema bun creștin și poți spera în mântuire.Cel drept se va cunoaște, astfel, după viața sa liniștită și după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept și înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu.

"Îi cinstim pe sfinți, imitându-i. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Pocăința păcătosului
La marginea unui râu, un țăran rău vroia cu orice chip să scape de câineles sau, deși acesta era un animal bun și recunoscător. Luându-l în brațe, l-a aruncatîn apă, crezând că animalul se va îneca și astfel va scăpa de el. Însă bietul câinea înotat cu greu până la mal, după care s-a așezat cuminte la picioarelestăpânului său. Acesta, supărat că nu reușise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieșit iar. De-a dreptul furios, țăranul a ridicat din nou animalul în brațe,dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios și s-a prăvălitcu tot cu câine în apă. Neștiind să înoate, a început să țipe și să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simțit cum cineva îl apucă de gulerul hainei și îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot și speriat, omul a înțeles că i-a scăpat viața tocmai câinele pe care încercase să îl omoare.Rușinea i-a cuprins sufletul. I-a mulțumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viață, după care și-a mângâiat cu recunoștință câinele atât de credincios și au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul ajurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.

"Faptele săvârșite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos defire și mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este dușmănia și mai presus de fire, sunt iertarea și binele dezinteresat. " (Sfântul Atanasie celMare )

Adriana Cluj 21.05.2012 23:14:25

Cateva articole, foarte frumoase, care pot fi socotite istorii cu talc:
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...#comment-96308

pr. Ioan Valentin Istrati:

""Lumina durea în orbitele sale nou născute sub mâinile de lumină ale lui Dumnezeu. Și toată frumusețea lumii a intrat deodată în sufletul lui, încât a devenit teolog adânc și profesor al tainelor dumnezeiești.

Asistăm de vreo două mii de ani la una dintre cele mai mari minuni ale Mântuitorului: vindecarea orbului din naștere. Adică a unui om care nu mai văzuse niciodată, care nu știa cum e să vezi, care nu putea conceptualiza lumina. Căci niciun cuvânt de pe pământ nu poate să exprime lumina soarelui sau frumusețea unui chip sau a unei flori. Sunt oameni care au orbit pe parcurs: aceștia se retrag într-un univers al amintirilor luminoase, adâncindu-se în izvorul minții, în căutarea unei străfulgerări de lumină. Însă un orb din naștere este prizonier al întunericului total. Nici măcar nu știe ce e acela întuneric, căci a trăit în el dintotdeauna și viața lui a fost mereu un chin al celui silit să trăiască într-o lume compusă din lumină, fără ca să o vadă vreodată. Ochii lui erau buni doar pentru plâns, nu și pentru vedere.""

***
""Dumnezeu nu este o rețetă de porunci, o structură morală, o țintă ideatică, o sumă de valori. El nu este un afișier al sfințeniei. El este Lucrătorul, Cel prezent, Vindecătorul, Doctorul universului, Persoana de lângă noi și din noi, dintru adânc.""

cristiboss56 22.05.2012 22:36:42

Criminalul
 
La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reușise să evadeze vreodată de acolo, în general,cei trimiși aici erau fie condamnați la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispășeau o pedeapsă foarte mare. Deși era atât de bine păzită, într-oseară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă,spre dimineață, i-au pierdut urma într-o pădure.Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiță la fereas-tra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare și haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neașteptată îl țintui înloc: o tânără femeie plângea lângă un copilaș micuț, care, de asemenea, scâncea.Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuși, chipul palid și slăbit al femeii.Parcă trezit dintr-un coșmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se așeză alături și o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soțul ei a murit pe front, că nu mai are nici un banși că, de foame și frig, copilașul s-a îmbolnăvit.- Lasă femeie, îi spuse pușcăriașul, o să te ajut eu.- Nu vreau să furi pentru mine și nici să sufere cineva nu doresc.- Nu-ți face griji, nu va suferi nimeni! - i-a răspuns omul și a luat-o pefemeie cu el. Când au ajuns împreună în fața poliției, aceasta 1-a întrebat mirată:- Ce faci?- Lasă, ți-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino!Intrând cu ea în clădirea poliției, omul s-a predat, iar când șeful poliției avenit să vadă cu ochii lui dacă periculosul pușcăriaș este, în sfârșit, prins, acesta îi spuse:- Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva și m-aadus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită!Cu lacrimi de recunoștință în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puțini credeau că cineva l-ar putea prinde și preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, șeful poliției a plătit imediatfemeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă.După câteva zile, însă, femeia, cerând o audiență la directorul pușcăriei, i-a povestit acestuia totul, așa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deținutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a grațiat,căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat pușcăriașul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căciniciodată nu a mai făcut ceva rău.Oamenii trebuie să se ajute unii pe alții. Nu te ajuți pe tine decât ajutându-i pe ceilalți. Dumnezeu vede cu ce preț cauți binele altora și nu pe al tău. Dacă un asemenea om - cu lanțuri la mâini și la picioare, obosit și dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate - a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cusiguranță. Și nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decâtsă-l vedem.

"Nu dărui celorlalți după cum merită, ci după cum au nevoie." (Sfântul Ioande Kronstadt)

dumitrucelmare2000 23.05.2012 19:43:35

Cele trei priviri
 
Un om evlavios fu intrebat odata, cum se face ca el intotdeauna isi pastreaza sangele rece cu toate necazurile ce le intampina in viata.
- Ei, bine! raspunse el. Sa stii ca totdeauna sunt cu cea mai mare bagare de seama la ochii mei, ca tot raul din lume, ca si binele, patrunde prin simturile omului la inima. Pentru aceea, in toate diminetile, inainte de a pleca la afaceri fac urmatoarele trei lucruri:
Intai, privesc spre cer si-mi aduc aminte ca acolo, Sus am cea mai principala afacere si inspre acela are sa mi se indrepte tinta si silintele mele.
Al doilea, plec ochii mei la pamant si ma gandesc de ce putin loc am nevoie pentru a-mi gasi si eu acolo mormantul.
In fine, al treilea, privesc de jur imprejur si ma gandesc la marea multime de oameni care au patimit si mai rau ca mine..
In chipul acesta, ma mangai de toate suferintele ce le indur si traiesc multumit si cu lumea si cu Dumnezeu.

cristiboss56 25.05.2012 22:41:23

Viața

De mult, a venit la uri călugăr, un om tare necăjit și l-a întrebat:- Ce este rău cu mine? De ce nu îmi găsesc liniștea? De ce nu sunt mulțumit de viața mea?Bătrânul călugăr a luat, atunci, o sticlă și, după ce a umplut-o pe jumătate cu apă, a pus-o în fața omului și a întrebat:- Cum e această sticlă?- Este pe jumătate goală!- Vezi, i-a mai spus călugărul - eu o văd pe jumătate plină.În viață, trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor. Nu este greu, mai alescă în toate există ceva frumos; Dacă vom ști să privim natura, vom vedea frumusețe și bogăție. Dacă vom ști să-l privim pe om, în adâncul lui, vom vedea bunătate și dragoste.Privind astfel viața și oamenii, devenim noi înșine mai frumoși, mai bogațiși mai buni.

"Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cutine!"(Sfântul Ioan Gură de Aur )


Copilul și preotul

Mergând prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urât cu prietenii săi de joacă și înjurând. Oprindu-se, l-a întrebat:- Dacă cineva ar vorbi în limba engleză, ce ai crede despre el?- Că este un englez, a răspuns băiețelul.- Dar dacă cineva ar vorbi în limba spaniolă?- Ar fi un spaniol, desigur.- Nu crezi că este la fel și cu cel care vorbește "limba" lui Dumnezeu? Uncreștin spune doar lucruri frumoase și folositoare. De la omul rău, dimpotrivă,nu auzi decât vorbe urâte, înjurături și minciuni. Cum este sufletul omului, așa sunt și vorbele sale.Fii atent ce spui, fiindcă, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge între cei a căror limbă o vorbești! Poți ajunge între păcătoși și diavoli sau între îngeri șisfinți.

"Omul este o corabie mică, în care se află lei și balauri, otravă și răutate,cărări bolnave și prăpăstii fără sfârșit. Dar tot acolo este și Dumnezeu, sunt și îngerii, viața și împărăția Domnului, lumina și Apostolii, cetățile cerești și comorile de har: acolo, în sufletul omului, sunt toate. " (Sfântul Macarie)

cristiboss56 27.05.2012 20:50:34

Cele două vâsle
 
Demult, trăia un bătrân, om cu frica lui Dumnezeu, ce-și câștiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu.- Într-o zi, în timp ce moșul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris și întrebă:- De ce ai scris pe o vâslă "credință" și pe cealaltă "fapte bune"?- Fiindcă acestea două mă conduc în viață, răspunse bătrânul.- Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul.Este de ajuns doar una după care să îți călăuzești viața: dacă faci fapte bune, ești de folos celorlalți, dacă ai credință, îți ești ție însuți de folos.Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă.Barca nu a mai avansat nici un pic, învârtindu-se în loc. în felul acesta a înțelestânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credință, va avea și o viață curată, adică încărcată de roadele bunătății și milei creștinești. Cum este sufletul omului, tot așa îi este și viața.Credința fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios îl iubește pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune și credința sunt celedouă aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalță spre Dumnezeu. Cu osingură aripă nu poți zbura!

"În fapte se arată credința. Credința fără fapte nu există. " (Sfântul Simeon Noul Teolog )

Adriana Cluj 29.05.2012 19:48:54

- Cumpără-mi, cumpără-mi, te rog! Vreau jucăria asta!– își sâcâia mama un copilaș mofturos, ce nu-și putea lua privirea de la o vitrină de magazin. Mama răbdă cât răbdă nazurile copilului, până nu mai rezistă și-n cele din urmă îi cumpără jucăria. S-au întors acasă cu o jucărie nouă. Copilașul s-a jucat cu ea, iar când s-a plictisit, a aruncat-o într-un colț, unde se înălța un adevărat munte de jucării obținute prin „cumpără-mi, cumpără-mi, te rog".
În același timp, pe stradă mergea Ana cu bunicuța sa. La un moment dat fetița văzu în vitrina unui magazin ceva interesant și o rugă pe bunică să-i cumpere, însă bătrâna îi explică liniștit:
- Acum nu avem bani. Ne ajunge numai pentru lapte.
Ana era o fetiță înțeleaptă. Ea se gândi puțin și-i spuse:
- Ei bine, altă dată.
Mai târziu ea uită de dorință, dar că au puțini bani ea a ținut minte. Și dacă îi va fi poftă de ceva singură își va spune: „Altă dată, altă dată". E încă micuță, dar își controlează dorințele.

În acest context mi-am amintit de o întâmplare, citită pe undeva despre regele Fridrih. Odată, acesta obosit de treburile de stat, a ieșit la plimbare. Pe aleea întunecată s-a ciocnit de un orb:
- Cine ești? – l-a întrebat Fridrih.
- Eu? Rege! – i-a răspuns orbul.
- Rege? – s-a mirat monarhul. Și cu cine conduci?
- Cu sine! – a zis orbul și trecu pe alături.

Fridrih a rămas pe gânduri. Poate într-adevăr e mai ușor să conduci cu un stat decât cu sine, cu propriile dorințe?
Anei însă nu i-a fost greu deloc. Atunci când vedea în vitrină o jucărie frumoasă sau o ciocolată, lăsa mânuța în jos și își spunea: „Mai târziu, mai târziu". Oare nu-i regină și ea?

Adaptare după "Vreau să fiu rege" de "Boris Ganago
sursa: http://ortodoxia.md

Adriana Cluj 29.05.2012 20:01:19

Zidurile din suflete
 


Într-un sat aflat la o răscruce de drumuri un țăran a descoperit o comoară. Săpa în curte când, la un moment dat, a găsit câteva pungi mari, pline de galbeni. Țăranul acesta era văduv și nu avea copii. Banii erau foarte mulți, și el i-a dat primarului, ca să îi împartă cu ceilalți oameni din sat.
Satul cu oameni modești se transformase într-un sat cu oameni bogați. Ca să își cheltuiască banii, ei au început să își cumpere tot felul de lucruri, și multe din ele nici măcar nu le trebuiau.
Cel mai lacom dintre ei era primarul. Se dusese vorba că, în loc să împartă comoara în părți egale fiecărei gospodării, el își păstrase mult mai mult decât ar fi trebuit. Ca ceilalți oameni să nu știe ce strânsese în curte, primarul și-a înconjurat-o cu ziduri înalte și groase. Încetul cu încetul, ceilalți i-au urmat exemplul, și și-au construit ziduri împrejurul curților. Le-au făcut înalte, ca ale primarului, dar subțiri, ca să nu dea prea mulți bani pe materiale. Satul semăna cu o cetate, cu un labirint de piatră. Fiecare și-a pus la porți paznici bine înarmați, angajați din satele vecine.
Vreme de câteva zile, când se mai întâlneau pe drum, oamenii nu mai simțeau nevoia să vorbească unii cu alții. Dădeau din cap, cu o politețe falsă. Apoi au renunțat și să se salute. Nu mai vroiau să se cunoască între ei. Nu mai vroiau să știe decât de averile lor.
În loc să Îi mulțumească lui Dumnezeu, așa cum făceau înainte și pentru micile bucurii pe care le aveau, bărbații au renunțat să se mai roage. De Dumnezeu nu mai aveau nevoie. Și chiar le-au interzis femeilor să meargă la biserică, ca nu cumva să mai țină legătura între ele – și să spună celorlalte ce au în casă. Fără credincioși, biserica a rămas pustie. Numai părintele, singur, se ruga în ea de dimineața până seara ca iubirea să se întoarcă între săteni; pentru că sătenii deveniseră oameni cu inima de piatră. Nici pe copii nu i-au mai lăsat să se joace împreună. Copiii nu mai aveau voie să aibă prieteni. Ba chiar nici să meargă la școală nu au mai fost lăsați. Și școala s-a desființat.
Când satul a încetat să mai fie sat, când oamenii au uitat să mai fie oameni, ceva s-a întâmplat. A început un mare cutremur.
Pământul a început să se clatine. Speriați, au ieșit cu toți din închisorile lor. Le era teamă să nu fie îngropați de vii. S-au adunat în curtea bisericii, singura curte fără ziduri. Numai primarul a rămas acasă, închis în palatul pe care și-l construise.
Unii plângeau, alții se rugau cu mâinile ridicate spre cer. Zidurile, ce păreau să țină o veșnicie, se prăvăleau cu zgomot peste case. Parcă venise sfârșitul lumii.
Dar nu era decât un cutremur, care s-a oprit la fel de brusc cum începuse. Și nu a lăsat în urmă decât un singur mort: primarul. Acesta murise în mijlocul templului său de piatră, care fusese sfărâmat de mânia cerească.
Oamenii și-au amintit cum, după un alt cutremur, care avusese loc cu mulți ani în urmă, s-au ajutat unii pe alții să își refacă gospodăriile. Și-au adus aminte câtă nevoie au să se ajute unii pe alții la vreme de necaz. Și, timizi, cei ale căror case erau mai întregi s-au oferit să își ajute vecinii. Fără ziduri, satul redevenise sat. Odată cu zidurile de piatră, se sfărâmaseră și zidurile din suflete...
Foarte de dimineață, femeile s-au strâns la biserică să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru un astfel de cutremur.

sursa: http://ortodoxia.md

Adriana Cluj 29.05.2012 20:18:56

„Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi!"
 


Odată, o corabie cu câteva sute de oameni călătorea spre Ierusalim. Pe cale, la corabie s-a stricat ceva și căpitanul a zis:


- Trebuie să ancorăm undeva pentru a repara corabia.
Și, văzând în depărtare o insulă care părea pustie, s-au apropiat de ea, au ancorat și au mers mai departe cu bărcile.
Era o insulă cu multă vegetație. Oamenii au ieșit și ei din corabie și au început să umble pe insulă să vadă ce fel de pământ era acolo, pentru că vedeau flori diferite, păsări diferite față de ce văzuseră în țara lor. Și, așezându-se ei să mănânce, văd deodată trei oameni care fugeau și ziceau așa:

- Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi.

Atâta spuneau, dar, vorbind în limba corăbierilor, aceștia îi înțelegeau.

Și toți se întrebau ce e cu acești oameni, așa că au alergat după ei prin pădure, i-au înconjurat și i-au dus apoi la comandantul corabiei. Acesta i-a întrebat:

- De unde sunteți voi? De când stați aici?

Dar aceia păreau că își uitaseră limba, pentru că nu spuneau decât "Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi". Apoi, ușor au început să spună:

- Acum vreo 30 de ani, aproape de această insulă s-a sfărâmat o corabie. Noi eram copii și am ajuns aici pe câteva scânduri. Erau și părinții noștri pe vapor, dar ei au murit. Și trăim aici de atunci.

- Și din ce trăiți?

- Am găsit aici de mâncare, că sunt niște pomi pe insulă, cu semințe, fructe.

Atunci marinarii le-au lăsat din mâncarea pe care o aveau la ei, apoi i-au mai întrebat despre viața lor pe insulă. Căpitanul le-a spus:

- Noi plecăm mâine. N-ați vrea să veniți cu noi?

- Noi nu mergem nicăieri, vrem să rămânem aici. Avem tot ce ne trebuie și suntem fericiți.

- Dar ce sunt vorbele acestea pe care le tot spuneți mereu: "Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi"?

- Când eram mici am auzit de la părinții noștri că Dumnezeul nostru este Treime. Unul se cheamă Tatăl, altul Fiul și altul Duhul Sfânt.

Ei nu știau că e un Dumnezeu în trei persoane.

- Și ne-am gândit că dacă Ei sunt în cer și noi pe pământ, să ne rugăm ca Aceia trei din cer să ne miluiască pe noi trei de pe pământ. Această rugăciune o știm: "Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi".

Pe vapor era și un episcop care mergea la Sfintele Locuri. Și el a spus către preoții care călătoreau și ei:

- Săracii, nici rugăciunea "Tatăl nostru" nu o știu. Haideți, dacă tot înnoptăm aici, să îi învățăm.

Și i-au învățat preoții cum să se roage, iar dimineața corabia, care fusese reparată, a plecat.

În timp ce vaporul se îndepărta, unul din cei trei a zis:

- Eu am uitat, voi mai știți?

- Nici eu nu mai știu.

- Haideți după vapor, că nu este departe.

Și au început să fugă pe apă ca pe uscat și ziceau către cei de pe corabie:

- Mai stați, mai stați!

Cei de pe corabie, văzând că aceștia mergeau pe apă, s-au înspăimântat. Corabia a încetinit și ei s-au putut apropia și au zis:

- Am uitat "Tatăl nostru".

Iar episcopul, văzând că merg pe apă fără să se afunde, precum Hristos a mers pe mare, le-a spus:

- Nu mai ziceți "Tatăl nostru", ci cum ați zis până acum, că este bine.

Atunci cei trei s-au prins de mână pe apă și, plini de bucurie, au zis "Trei voi, trei noi, miluiește-ne pe noi" până ce au ajuns la mal.

Iată puterea rugăciunii și a credinței! Ei și-au dorit să cunoască învățătura despre Sfânta Treime, dar nu au putut să o descopere dintr-odată. Ei știau de un Dumnezeu în trei persoane și se rugau neîncetat, dar când ziceau aceasta, o rosteau din toată inima. Iar Dumnezeu le-a dat să fie sfinți.


sursa: http://ortodoxia.md

myself00 29.05.2012 21:21:39

Puterea rugăciunii

Într-o zi, s-au întâlnit într-o bibliotecă trei creștini. Pătrunși de frumusețea cărților pe care le citeau, nici nu au observat când s-a făcut seara. Când doar ei mai rămăseseră în bibliotecă, au început să discute aprins despre ceeace citiseră peste zi. Deodată, lumina s-a stins și au rămas cufundați în întuneric. Unul dintre ei zise:
- Hai să ne rugăm. Sa spunem fiecare Tatăl nostru și poate Dumnezeu se va îndura de cel care se roagă mai frumos și lumina se va aprinde. Ceilalți doi au fost imediat de acord. Primul a început să se roage. Ruga sa a fost atât de frumos spusă, dar camera a rămas în continuare în întuneric. Atunci, s-a rugat și al doilea. Rugăciunea lui nu putea să nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multă evlavie, dar lumina a rămas tot stinsă. În sfârșit, a început și cel de-al treilea să-și spună rugaciunea. Doar ca, în timp ce rostea cuvintele cu smerenie, liniștit și cu grijă, s-a
ridicat de la masa unde se aflau cu toții, a plecat încet, pe bâjbâite spre intrare, a găsit tabloul electric, a schimbat siguranța și s-a întors. În timp ce el își incheia rugăciunea, spunând Amin! întreaga încăpere fu inundată de lumină. Apropiindu-se de prietenii săi, nedumeriți, le spuse, arătându-le Biblia de pe masă:
- Mai devreme, citeam din Sfânta Scriptură. Când s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: Mântuirea și rugăciunea nu stau în vorbe!

cristiboss56 30.05.2012 20:00:24

Sabia și coroana
 
De mult, un mare împărat a vrut să încerce înțelepciunea copilului său,moștenitorul tronului, și a așezat pe o masă coroana și sabia lui. Chemându-și fiul, i-a cerut să se gândească bine și să aleagă ce îi este mai de folos în viață.Băiatul a ales sabia.- De ce tocmai sabia, l-a întrebat regele?-Pentru că prin sabie, pot câștiga și păstra coroana.- Așa este, fiul meu, ai făcut alegere bună. însă ține minte: la fel este și calea pe care trebuie să o urmeze fiecare om, fie el rege sau țăran de rând: Calea Crucii, a jertfei, a dăruirii de sine. Crucea este singura armă pe care o poți folosi în viață, în războiul de toată vremea, războiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputința și cu tine însuți. Credința înseamnă luptă. Tu ai sabia prin care poți cuceri și păstra coroana, însă Crucea o avem cu toții și numai prin ea putem primi și păstra Cerul în sufletele noastre. Să nu uiți asta, fiul meu!

"Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. . Nimeni nu s-a urcat vreodatăla cer prin comoditate. " (Sfântul Isaac Sirul)

Dumitru73 30.05.2012 20:07:14

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 448794)
De mult, un mare împărat a vrut să încerce înțelepciunea copilului său,moștenitorul tronului, și a așezat pe o masă coroana și sabia lui. Chemându-și fiul, i-a cerut să se gândească bine și să aleagă ce îi este mai de folos în viață.Băiatul a ales sabia.- De ce tocmai sabia, l-a întrebat regele?-Pentru că prin sabie, pot câștiga și păstra coroana.- Așa este, fiul meu, ai făcut alegere bună. însă ține minte: la fel este și calea pe care trebuie să o urmeze fiecare om, fie el rege sau țăran de rând: Calea Crucii, a jertfei, a dăruirii de sine. Crucea este singura armă pe care o poți folosi în viață, în războiul de toată vremea, războiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputința și cu tine însuți. Credința înseamnă luptă. Tu ai sabia prin care poți cuceri și păstra coroana, însă Crucea o avem cu toții și numai prin ea putem primi și păstra Cerul în sufletele noastre. Să nu uiți asta, fiul meu!

"Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. . Nimeni nu s-a urcat vreodatăla cer prin comoditate. " (Sfântul Isaac Sirul)

frumos ...
cred ca si mai frumos ar ca tatal ar fi continuat pilda cu "sabia lui Damocles", pe langa celelalte ...

cristiboss56 30.05.2012 20:12:55

Citat:

În prealabil postat de dumitru73 (Post 448799)
frumos ...
Cred ca si mai frumos ar ca tatal ar fi continuat pilda cu "sabia lui damocles", pe langa celelalte ...

. . .> > > >:1:

Dumitru73 30.05.2012 20:16:30

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 448803)
. . .> > > >:1:

e de bine zambetul asta?
sau am zis ceva gresit?

Adriana Cluj 30.05.2012 21:59:11

Doi soimi
 
Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.
Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.
- Cum ai facut? si-a intrebat supusul
- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.
Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.


http://www.acumsiaici.ro/2012/povestiri-cu-talc/

Adriana Cluj 30.05.2012 22:06:40

Într-o putinică cu miere se grămădise la mâncare o mulțime de muște; dar iată că în curând, lăcomia lor împingându-le tot mai în fund, toate se împlantară într-ânsa atât cu picioarele cât și cu aripile, de nu se mai puteau întoarce și încă mai puțin să zboare.

Atunci văzând bietele muște că din pricina lăcomiei lor au să piară, ziseră:
— Vai de noi, păcătoase ce suntem, iată că pentru o fărămiță de dulceată ce am mâncat, acuma pierim cu zile! Vai! cât de lacome am fost!

Învățătură: Așa sunt și oamenii cei păcătoși, pentru puțin lucru și pentru puțină hrană și dulceață își pierd zilele și sufletul li se chinuiește în veci în munca iadului.

cristiboss56 30.05.2012 22:50:58

Citat:

În prealabil postat de Dumitru73 (Post 448805)
e de bine zambetul asta?
sau am zis ceva gresit?

De era de "rau" , era asa :45:sau asa :104:!

Dar ramane :http://www.crestinortodox.ro/forum/i...cons/icon7.gif

myself00 31.05.2012 01:46:38

Minunea Nașterii Domnului


În seara de Crăciun, un tânăr l-a întrebat pe tatăl său:
- Tată, nu înțeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mântuitor fără stricăciune, fără durere? Duminică, la predică, părintele a spus că trupul Maicii Domnului a rămas neatins de păcat, în mod miraculos, atât înainte de Naștere, cât și în timpul Nașterii și după aceea.
- Băiete - i-a răspuns tatăl - pentru Dumnezeu totul este cu puțință. Nașterea Mântuitorului este ceva miraculos, o minune unică. Mintea omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de crezut. Uită-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin fereastra închisă. Lumina trece prin geam, dar strică ea geamul cu ceva? Tot așa, Domnul Iisus, Lumina Vieții, S-a întrupat pentru noi, trecând prin trupul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu, fără stricăciune. Iar noi, la rândul nostru, Îl putem primi pe Iisus, în sufletele noastre. Chiar dacă puterile trupului omenesc nu sunt prea mari, chiar dacă ascuțimea minții noastre nu este nici ea înfinită, în schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul. Poate, chiar, schimba totul.

Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul Lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul Lui Dumnezeu în inimă!

myself00 31.05.2012 02:06:56

Cum pune diavolul șaua pe om!


Omul pune pe cal mai întâi poclada, apoi șeaua; strânge bine tofturul, îi așează în gura zăbala de la frâu, pune piciorul în scară și apoi îi sare în spate. Tot așa pune și dracul stăpânire pe om, cu încetul: mai întâi îi aruncă o pofta mai mică, apoi altele, din ce în ce mai mari și mai vinovate. Și după ce ți-a sărit în spate și te hățuiește bine, mai fă tu, omule, ceva ca să scapi de necurat sau mai zi dacă ai ce zice.

myself00 31.05.2012 02:34:24

Poarta Raiului
Demult, a trăit un prinț tare-tare bogat, care era, însă, și foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic. Doar ca, într-o
noapte, a visat că murise și ajunsese la poarta Raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:
- Vino cu mine să îți arăt unde vei sta de acum încolo. Și au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate,
până când, la un moment dat, au ajuns lângă un palat mare și frumos.
- A, a strigat tânărul prinț, aici voi sta?
- Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit
pământului, cum să merite el așa ceva?
- E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câștigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el. Pe
pământ nu strânge nimic, fiindcă dăruiește, dar aici, uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătății lui. Bine, și atunci eu unde o să stau? -a mai întrebat nemulțumit prințul]- Uite acolo, în cocioaba aceea!
- Cum, în șandramaua aia?! Păi acolo sunt doar niște scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă ... Cum să locuiesc în mizeria aia? E drept așa ceva?
- Sigur că este drept - i-a răspuns Sfântul Petru! Ia gândește-te, ce ai dăruit tu? Nimic! Ce ai fi vrut să apară aici!? Dacă ai fi fost bun și darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut și tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar așa ... Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale ...

În clipa aceea, tânărul prinț s-a trezit speriat din visul său. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe

pământ, ci în cer. Nu a mai strâns bogății peste bogății, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu?
Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani și, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preț: recunoștință celor
ajutați de el și binele făcut. Aceasta era averea pe care nimeni nu ar fi putut să i-o fure!
Înțelept ar fi ca și noi toți să procedăm aidoma prințului din poveste, pentru că adevărată este vorba care spune că: Nu rămânem decât cu ceea ce dăruim!

Pe calea binelui mai repede obosești odihnindu-te, decât ostenindu-te.

cristiboss56 31.05.2012 17:13:01

Patul de langa fereastra !
 
Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera.

Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!

Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?".

Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze".

Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?

Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.

Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei
locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor?

myself00 31.05.2012 18:27:04

Sfânta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de țară, în tovărășia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul și-a arătat o nedumerire:
-Cuvioase părinte, nu pot înțelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cumde Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărțite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt și lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuiește acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce avenit să ne lumineze viața și să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, săzicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeste mereu sufletele înghețate de răutate. Vezi tu, fiulmeu, soarele cu lumina și cu căldura lui nu sunt unul și acelasi lucru și, cu toate acestea, cele trei rămân diferitecând vorbim despre fiecare? La fel și în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt Unul și AcelașiDumnezeu, Căruia noi, credincioșii, ne închinăm.Omul, ca și toate celelalte vietăți și lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea Sa infinită. Dar omul este doar o creatură și înțelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei și că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios știe, însă, că nu mintea și nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

Nădejdea mea este Tatăl! Scăparea mea este Fiul! Acoperământul meu este Duhul Sfânt! Treime Sfântă slavă Ție!

este o pildă pe cât de incomprehensibilă pe atât de inteligibilă...!:25:

pilda nu este scrisă de mine ci doar copiată...! însă unele lucruri nu trebuiesc înțelese așa după ureche...pilda este dată în scopul de a-i ajuta pe alții să perceapă într-un mod cât mai facil aceasta, dându-le un exemplu cât mai "rațional'"...!


fie ca iubirea inefabilă a Prea Sfintei Treimii că se sălășluiască intru inimile voastre...!

cristiboss56 04.06.2012 22:24:36

Suflet întunecat
 
Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalelemuntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl țintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame și frig, dar și-acontinuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia și i-aspus:- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul și foamea l-au răpus.Haide să îl iei și veți avea hrană pentru o vreme!Bucuros, omul i-a mulțumit călugărului și l-a urmat la locul cu pricina.Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neștiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată,lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit și decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.Văzând toate acestea, călugărul îi spuse țăranului:- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuși de griji și nevoi, de lipsuri și greutăți. Sufletul lor se întunecă și "îngheață" în atâtea necazuri. Aceștia uită deDumnezeu și de cele sfinte, furați de viața grea pe care o trăiesc, când doar credința le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea și mila lui Dumnezeuîi pot întări; nu trebuie decât să le caute, însă alții - vai de aceia! - sunt asemenealupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui și, cu toate acestea,sunt și ei morți sufletește. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea și altora.Sufletul lor este "înghețat" de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleșit de greutăți este o neputință, însăsă fii doborât de plăceri este o rușine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău desufletul îngenunchiat de greutăți, dar va fi vai și amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.

"Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieții încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belșugul vieții devine iarăși chip de ispită. E la fel de greu, atât să-ți păstrezi sufletul neînjosit de greutăți, cât și să nu ți-l jignești în situații înalte. "(Sfântul Vasile cel Mare )

Adriana Cluj 04.06.2012 22:35:10

Despre Avva Ilie, din Patericul Egiptean




A spus iar că a rămas într-un templu, și au venit dracii spunându-i:
– Pleacă din locul nostru.
– Voi nu aveți loc.
Și au început să-i risipească lujerii de curmal, iar bătrânul el tot aduna. Apoi diavolul l-a luat de mână, trăgându-l afară. Dar în poartă s-a prins bătrânul cu cealaltă mână de ușă, strigând: Iisuse, ajută-mă. Și diavolul fugi de îndată. Bătrânul începu să plângă. Domnul îi zise:
– De ce plângi?
– Că îndrăznesc să apuce omul și să facă așa.
– Tu te-ai lenevit; căci când m-ai chemat, ai văzut cum m-am arătat ție.
Spun asta, că e nevoie de osteneală multă, și fără osteneală, nu poate cineva să-l aibă pe Dumnezeu cu sine, că pentru noi s-a răstignit.

cristiboss56 08.06.2012 21:32:00

Cele două grăunțe
 
Într-o zi, un țăran ieși pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:- Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului și cu bezna, tân- jind după o rază de soare, după lumină și căldură. Eu, frățioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neașteptate din văzduh și a înghițit grăuntele rămas la vedere, în schimb, fratele său de sub brazdă încolți peste puțin timp și, din micul grăunte, ieși din pământ un spic frumos și trainic. De-abia acum, lumina și căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea,spicul deveni copt și roadă lui multă.Astfel, speranța și smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viață, întimp ce mândria l-a costat scump pe primul. Greutățile vieții nu trebuie să ne sperie și să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferința și credința noastră și ne va răsplăti negreșit. Cu speranță și rugăciune, putem trece peste oriceobstacol al vieții, însă cei a căror inimă este plină de ei înșiși, în care nu mai esteloc și pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranță și încredere, aceia sfârșesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării negre - diavolul.

"Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriți le dă har.(Sfânta Scriptură)

cristiboss56 11.06.2012 05:32:25

Cine-i drept înaintea Domnului?
 
Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr:- Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalțe singur în văzduh.Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinților?- Nu, fiule, nici vorbă!- Dar am auzit povestindu-se și despre un om ce putea să meargă pe apă.Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu?- Nici acesta?- Dar atunci, cine este drept?- Este cel ce-și duce viața liniștit, în credință și în frică de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi.Rostul nostru este de a fi buni creștini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să teînalți văzduh cu trupul; doar sufletul să ți se înalțe spre cer prin rugăciuni șifapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; dar sufletul tău să rămână mereudeasupra păcatelor și si? nu se afunde în ele. Doar așa, cu un suflet curat poțiavea o viață curată. Doar așa, te poți chema bun creștin și poți spera în mântuire.Cel drept se va cunoaște, astfel, după viața sa liniștită și după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept și înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu.

"Îi cinstim pe sfinți, imitându-i. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Post Binecuvantat !

cristiboss56 11.06.2012 23:35:43

Greutatea păcatelor
 
Trecând prin sat, un preot s-a întâlnit cu un tăran care nu prea venea pe la biserică. Oprindu-l i-a zis:

-Fiule, de ce nu ai venit ieri la slujbă? Ai avut vreun necaz? Pot să te ajut cu ceva?

-Părinte, nu am avut vreme, m-am luat cu una, cu alta si...

-Vai, fiule, nu se poate să nu-ti faci timp să vii la biserică, să aprinzi o lumânare si să spui o rugăciune...! Dacă tu nu te gândesti la Dumnezeu si nu cauti ajutorul Său, cum ai vrea să-ti poarte El de grijă? Orice probleme ai avea, chiar dacă nu le poti rezolva singur, chiar dacă nimeni nu ar fi în stare să te ajute, Dumnezeu poate. El îti dă sănătate, liniste si spor în casă. Însă dacă alegi să faci păcate, mai meriti oare ajutorul Său?

-Dar, părinte, ce păcate am eu? -zise omul cu nedumerire. Nu am decât păcate mici. Sunt acestea atât de grave?

-Fiule - i-a mai spus preotul- orice păcat este grav, fiindcă păcatul, oricât de mic, îti strecoară în suflet răutate. Poate nu par păcatele tale prea mari, dar... ia adu-ti aminte, ieri a plouat?

-Da, părinte, a plouat ceva, dar nu prea mult.

-Si azi, de ce ai putut să iesi din casă?

-E, părinte, pentru că de dimineată a iesit soarele si pământul s-a uscat repede.

-Păi, vezi, fiule? Anul trecut tii minte când au fost inundatiile? A plouat 3 zile în sir. Am mai putut noi să iesim atunci din case?

Păcatul, fiule, este la fel ca picătura de apă. Asa mică ai impresia că nici nu-ti poate face rău. Dacă ai ceva păcate, dar cauti să le îndrepti prin căintă si bunătate, prin rugăciune în sfânta biserică, atunci imediat apare dragostea lui Dumnezeu, care aduce iar liniste sufletului, la fel ca si căldura si lumina soarelui, după o zi cu ploaie. Dar, atunci când ploile se adună si curg unele după altele, când mii si mii de picături, ce par fără putere, se strâng laolaltă, atunci nimic nu mai le poate sta în cale. Tot astfel, dacă se adună păcate peste păcate în sufletele noastre, nu le mai putem sta în cale si devenim tot mai răi si mai egoisti.

Intră în biserică, fiule, cât mai des. Roagă-te si închină-te în fata icoanelor si, atunci, sufletul tău nu va fi chinuit de greutatea păcatelor si viata ta va fi un exemplu pentru cei din jur.

"Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului" (Avva Isaia).

tabitha 12.06.2012 21:39:41

am primit de la un prieten
 
:48: pentru vorbitorii de limba spaniolă și nu numai :

EL DISCURSO DE DESPEDIDA DEL PRESIDENTE DE COCA COLA ( U.S.A..) EL DISCURSO MAS CORTO Lo dijo al dejar el cargo de Presidente de Coca Cola U.S.A.. "Imagina la vida como un juego en el que estás malabareando cinco pelotas en el aire. Estas son: - Tu Trabajo, - Tu Familia, - Tu Salud, - Tus Amigos y - Tu Vida Espiritual Y tú las mantienes todas éstas en el aire. Pronto te darás cuenta que el Trabajo es como una pelota de goma.Si la dejas caer, rebotará y regresará. Pero las otras cuatro pelotas: Familia, Salud, Amigos y Espíritu son frágiles, como de cristal. Si dejas caer una de estas, irrevocablemente saldrá astillada,marcada, mellada, dañada e incluso rota. Nunca volverá a ser lo mismo. Debes entender esto: apreciar y esforzarte por conseguir y cuidar lo más valioso. Trabaja eficientemente en el horario regular de oficina y deja el trabajo a tiempo. Dale el tiempo requerido a tu familia y a tus amigos. Haz ejercicio, come y descansa adecuadamente. Y sobre todo.....crece en vida interior, en lo espiritual, que es lo más trascendental, porque es eterno. Shakespeare decía: Siempre me siento feliz, ¿sabes por que? Porque no espero nada de nadie; esperar siempre duele. Los problemas no son eternos, siempre tienen solución. Lo único que no se resuelve es la muerte. La vida es corta, ¡por eso ámala.! Vive intensamente y recuerda: Antes de hablar... ¡Escucha ! Antes de escribir... ¡ Piensa! Antes de criticar... ¡ Examínate ! Antes de herir... Siente Antes de orar... Perdona Antes de gastar... Gana Antes de rendirte...intenta ANTES DE MORIR.....VIVE…!!****

(traducerea : va urma)

cristiboss56 12.06.2012 22:18:41

Discursul de adio a fost președinte al Coca Cola ( traducere partiala . . . )
 
Citat:

În prealabil postat de mirela.t (Post 452397)
:48: pentru vorbitorii de limba spaniolă și nu numai :

EL DISCURSO DE DESPEDIDA DEL PRESIDENTE DE COCA COLA ( U.S.A..) EL DISCURSO MAS CORTO Lo dijo al dejar el cargo de Presidente de Coca Cola U.S.A.. "Imagina la vida como un juego en el que estás malabareando cinco pelotas en el aire. Estas son: - Tu Trabajo, - Tu Familia, - Tu Salud, - Tus Amigos y - Tu Vida Espiritual Y tú las mantienes todas éstas en el aire. Pronto te darás cuenta que el Trabajo es como una pelota de goma.Si la dejas caer, rebotará y regresará. Pero las otras cuatro pelotas: Familia, Salud, Amigos y Espíritu son frágiles, como de cristal. Si dejas caer una de estas, irrevocablemente saldrá astillada,marcada, mellada, dańada e incluso rota. Nunca volverá a ser lo mismo. Debes entender esto: apreciar y esforzarte por conseguir y cuidar lo más valioso. Trabaja eficientemente en el horario regular de oficina y deja el trabajo a tiempo. Dale el tiempo requerido a tu familia y a tus amigos. Haz ejercicio, come y descansa adecuadamente. Y sobre todo.....crece en vida interior, en lo espiritual, que es lo más trascendental, porque es eterno. Shakespeare decía: Siempre me siento feliz, żsabes por que? Porque no espero nada de nadie; esperar siempre duele. Los problemas no son eternos, siempre tienen solución. Lo único que no se resuelve es la muerte. La vida es corta, Ąpor eso ámala.! Vive intensamente y recuerda: Antes de hablar... ĄEscucha ! Antes de escribir... Ą Piensa! Antes de criticar... Ą Examínate ! Antes de herir... Siente Antes de orar... Perdona Antes de gastar... Gana Antes de rendirte...intenta ANTES DE MORIR.....VIVE…!!****

(traducerea : va urma)


Dyson de Bryan, fost președinte al Coca Cola ...





"Imaginați-vă viața ca un joc în care se jongleaza cinci
mingi în aer. Acestea sunt:
- Tău loc de muncă,
- Familia ta,
- Sănătatea dumneavoastră
- Și prietenii tăi
- Viața ta spirituală, și vă păstrați toate acestea, în aer.
În curând, veți observa că munca este ca o minge de cauciuc.
Dacă scăpați, și sări înapoi.
Dar celelalte patru bile: familie, sănătate, prieteni și Duhul Sfânt sunt
fragil ca sticla.
Dacă scăpați unul dintre acestea, va irevocabil spulberat,
marcat, ciobit, deteriorate sau chiar rupte.
Să nu fie niciodată aceeași.
Intelege acest lucru: apreciem și să depună eforturi pentru a realiza și de a proteja ceea ce
mai valoros. Lucreaza eficient în orele de afaceri regulate și se lasă
timp de lucru.
Da timpul necesar pentru familie și prieteni.
Exercitarea, mănâncă și te odihneste în mod corespunzător.
Și, mai presus de toate să crească în viața interioară .....,viata spirituală, care este ceea cel mai important, pentru că este veșnică.
Shakespeare a spus:
Intotdeauna mi-am simt fericit, stii de ce?
Pentru că nu mă aștept nimic de la nimeni;
așteaptă mereu doare.
Problemele nu sunt eterne,
au întotdeauna soluții.

Singurul lucru care nu se rezolvă este moartea.
Viata este scurta, iubeste asa cum e ea.!
Trăiesc greu și amintiți-vă:
Înainte de a vorbi ... Ascultă!
Înainte de a scrie ... Gândiți-vă!
Înainte de a critica ... Testați-vă!
Înainte de a rani... Simți
Înainte sa te rogi ...cere Scuze
. . . . . . . . . .

Laura19 13.06.2012 17:02:55

PUTEREA CELOR 40 DE LITURGHII ȘI PARASTASE (Pr.Cleopa)
 
Înainte vreme, când încă nu se știa puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposați câte 20, alții câte 30 de Liturghii. Dar s-a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Și cum a fost?

Un preot bătrân dintr-un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l-a cunoscut, pentru că pe atâția i-a botezat și i-a și cununat și pe alții i-a și înmormântat; îl știau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân. Se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, și tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de-l ajută pe el.

Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrânețe reumatismul își arată puterea, pe măsură ce slăbește omul tot mai tare. Și i se umflaseră picioarele. Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli. Baia aceasta era într-o grădină mare, cu o livadă frumoasă.

Și preotul ducându-se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că așa-i datoria preotului și a călugărului și a creștinului când călătorește, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea în grădină. Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând și văitându-se foarte tare, dar care nu vorbea. Și mergea tânărul acesta cu preotul la baie și arăta multă dragoste să-l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el știa rugăciuni multe pe de rost. Când ieșea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într-una. Ștergea picioarele preotului, îl încălța, îi dădea haina și-l petrecea plângând. Acuma bietul preot, văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: „Tinere, de ce plângi?” Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s-a gândit să-i dea bani. Dar acela plângea și n-a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieșea de undeva din livadă, că era livadă deasă cu pomi, plângând tare, și mergea cu el la baie și îl ajuta până ieșea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea.

Atunci, ce s-a gândit preotul? A pus niște prescuri și o sticlă de vin curat într-un șervet frumos și a zis: „Eu am să-i dau prescurile acestea și o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta”.
Când a ajuns preotul, l-a întâlnit iar plângând. A mers la baie, acela iar l-a ajutat, și când să iasă pe poartă, preotul zice:

- Ia legătura asta cu prescuri și o sticlă de vin, să le mănânci, că le-am blagoslovit eu.

Atunci a vorbit tânărul acela:

- Oh, părinte, oh! Dacă ai ști cine sunt eu, nu mi-ai da prescuri să mănânc. Vai și amar de mine!
Și atunci s-a speriat preotul:
- Dar cine ești tu, fiule? De ce n-ai vorbit până acum, că de atâtea ori am venit eu în grădina asta și tare mult m-ai ajutat?
- Oh, părinte sfinte, dacă ai sta sfinția ta în grădina asta și în baia asta toată viața, mare bine mi-ai face mie!
- Dar de ce?
- Că numai sfinția ta când vii în grădina asta și cât stai în baie zici rugăciuni, și numai atât pot sta și eu în grădina asta a mea.
Bătrânul când făcea baie se ruga și zicea: „Doamne, pomenește și iartă păcatele aceluia care a făcut baia aceasta”, fiindcă era gratuită și avea toate cele de nevoie.
- Dar unde ești tu?
- Eu sunt în iad!
- Dar cine ești tu?
- Eu sunt proprietarul acestei grădini. Grădina aceasta cu pomi a fost a mea și baia aceasta am zidit-o pe cheltuiala mea și am lăsat-o în folosul comunei, dar am murit în floarea vârstei, cu păcate grele și m-am dus în iad. M-am mărturisit eu, dar degeaba, că n-am avut vreme când face canon. Și iată, părinte sfinte, sunt 80 de ani de când mă muncesc în iad. Și când intri tu, părinte sfinte, în grădina asta și te rogi, îngerul Domnului vine și mă scoate din foc. Și toți care stau în baie, numai răutăți fac, și nu se gândesc la Dumnezeu. Iar dumneata și când stai în baie și când intri în grădină, intri cu rugăciunea. Asta dreptate mi-a făcut Dumnezeu, că trimite pe îngerul Domnului și mă ia din foc, „cât va sta preotul în baie și în grădină, pentru rugăciunile lui, fiindcă se folosește și preotul, tu să stai în grădina ta”. De aceea am spus, părinte sfinte, dacă ai sta mata în grădina asta până la sfârșitul vieții, atâta stau eu afară din iad. Cum pleci mata, mă răpește îngerul Domnului și mă duce înapoi la munci.

Și s-a speriat preotul. Și a întrebat:

- Cum te cheamă, frate?
- Ioan mă cheamă.
- Da? Frate Ioane, și cum pot eu să te ajut?
- O, părinte, mare putere au preoții de la Dumnezeu! Multe suflete scot preoții din iad.
- Dar cu ce?
- Dacă vrei, părinte sfinte, nu-mi da prescuri să mănânc, că eu sunt duh, eu mă arăt ție așa, dar eu nu-s cu tot cu trupul aici. Eu nu pot mânca și bea acuma. Dacă vrei, ia prescurile și vinul și să faci pentru mine, părinte sfinte, 40 de Liturghii să mă scoți din foc, că dacă mă ajuți, mare plată ai să ai în ziua judecății, în ziua cea mare.

Și cum a zis așa, cum era cu preotul de vorbă în grădină, n-a mai văzut nimic preotul. I-au țiuit preotului urechile, s-a speriat, a rămas în grădină și a început a plânge: „Doamne, Doamne, cum mi-ai adus un suflet din iad ca să vorbească cu mine și să-mi arate puterea celor 40 de Liturghii!” Până atunci se făceau 30 de Liturghii, cum am spus.

Atunci preotul a venit acasă plângând. Și l-a văzut ginerele și fiică-sa, și l-a întrebat:

- Ce ai, tată, că ești mâhnit? Știi, omul se cunoaște.
- Dragul tatii, ce să am? Sunt supărat. Mă cam dor picioarele; de-acum văd că mi se apropie sfârșitul meu. Uite, măi băiete, ce vreau să fac. Eu, fiindcă am fost preot 60 de ani în comuna asta, vreau să mă duc pregătit din lumea asta. Să-mi dai voie să slujesc 40 de zile Sfânta Liturghie.
- Cine?
- Eu.
- N-ai să poți, tată! Vezi, mata de-abia te duci.
- Cum va vrea Dumnezeu.
- El a vrut să slujească; să se ostenească el.
Și atunci s-a minunat.
- Dacă ai să poți, tată! Am să te mai ajut și eu. Dar dacă poți mata, noi te lăsăm să faci.
- Dar nu așa cum slujiți voi, numai duminica și în sărbători, eu fac ca la mănăstiri.

Dar nu le-a spus taina ce a grăit acela și ce-a văzut în grădină. Și s-a apucat preotul, s-a pregătit, s-a schimbat, s-a spălat, s-a mărturisit la cel tânăr, că nu poate sluji până nu se mărturisește. Și s-au minunat oamenii în satul acela: „Ați auzit o veste? Preotul cel bătrân a zis că înainte de moarte vrea să facă 40 de zile slujbă”.

Laura19 13.06.2012 17:09:58

PUTEREA CELOR 40 DE LITURGHII ȘI PARASTASE (Pr.Cleopa)-continuare-
 
Și trăgeau clopotul la biserică în fiecare zi dascălul și cântărețul. Oamenii, când auzeau, ziceau: „Hai, măi, că slujește preotul bătrân! Asta-i o minune mare!” Dar se minunau toți cât de ușor făcea slujba. Toată rânduiala, și în fiecare zi Liturghie, că el dacă se împărtășea cu Preacuratele Taine în fiecare zi, Sfintele îl întăreau. Sfintele Taine sunt și pentru întărirea trupului, iar preotul slujitor se împărtășește în fiecare zi, când slujește. Și se minunau toți: „Preotul cel bătrân a întinerit! Hai să-l vedeți cum slujește, cum cădește și la urmă ține predică și face panahidă și toate”. Și oamenii, bucuria lor că a început preotul în fiecare zi să slujească. Așa se slujea înainte în sat. Mergeau și ei la biserică.

Și atunci a slujit preotul acesta bătrân vreo 20 de zile. La 20 de zile săracul a venit de la biserică foarte obosit. Și s-a dus în camera lui: „Eu mă odihnesc oleacă. Voi mânca când m-oi scula. Acum nu mi-e foame. M-am împărtășit cu Sfintele Taine”.

Și preotul bătrân cum era încălțat cu ciubotele, a pus capul să se odihnească. Și nici n-a adormit bine și vede un râu mare de foc, de n-avea margine lățimea lui. O mare de flăcări. Și auzea fel de fel de vaiete și țipete și scrâșniri din dinți și răcnete de disperare și vedea cum ard oamenii și cum îi întorc dracii cu furci în flăcări, și cât de mare e chinul. Și s-a speriat preotul. Când aproape de malul acelui râu de foc, iaca vede pe Ioan al lui. Jumătate era ieșit din flăcări. Și a început a striga, bătând din palme:

„Părinte, părinte, nu mă lăsa. Eu sunt Ioan din grădină! Iată cu Sfintele tale Liturghii, jumătate am ieșit din foc”. El făcuse jumătate din slujbe. „Nu mă lăsa, părinte sfinte, fă înainte și mă scoate, că mare plată ai să ai în ziua judecății!”

Și preotul s-a trezit și n-a mai văzut râul de foc, și s-a speriat. S-a sculat, și mai tare s-a îmbărbătat. „Chiar de-oi muri, dar mai fac 20 de Liturghii”, a zis bătrânul. A întinerit. Nici nu simțea că-i bătrân. „Ia uite, domnule, ce putere la el!”

Vezi, omul când ia contact cu lumea de dincolo, cât curaj are? Și a făcut bătrânul încă 20 de slujbe; 20 de Sfinte Liturghii. Și se minunau oamenii:

„Măi, să-l întărească Dumnezeu pe părintele nostru, săracul! La 80 și atâția de ani face zi de zi!” - cum a făcut starețul meu Liturghii aici până la 82 de ani. Starețul care m-a călugărit pe mine, Ioanichie. Aici se vede și credința! Credința îl întărește pe om.

Și a făcut încă 20 de liturghii. Și când a ajuns la 40 de zile, la ultima Liturghie, pe când era cu sfântul procovăț în mână și cu sfânta linguriță ca să consume Sfintele, după ce s-au împărtășit credincioșii, preotul vede deodată intrând în sfântul altar un vultur frumos, cu pene în mii și mii de culori. Lumea plecase din biserică, pentru că se dăduse anafura. Paracliserul era prin biserică. Și preotul a strigat:

- Măi, Vasile, ia vino repede încoace! Când a intrat paracliserul și a văzut vulturul așa de frumos, grozav s-a minunat. A căzut cu fața la pământ și a zis:
- Vai, părinte, de unde-i pasărea asta așa de frumoasă? N-am mai văzut o așa pasăre!

Și atunci vulturul a început a vorbi:

- Părinte sfinte, eu sunt Ioan. Iată cu Sfintele și dumnezeieștile tale Liturghii, 40 de Liturghii, m-ai scos din munca iadului. Eu zbor și mă duc la raiul desfătării. Și să-ți dea ție Dumnezeu plată în ziua cea mare a judecății, că ai scos un suflet din muncile iadului. Să știi aceasta, că prin mâinile preoților și prin Sfânta Liturghie multe mii și mii de suflete în fiecare zi ies din iad, cum am ieșit și eu. Deci mare este puterea Sfintei Liturghii, dar de acum înainte să nu mai faci 30 de Liturghii, ci 40 de Liturghii.

Și zicând aceasta, nu l-a mai văzut.

Și apoi preotul le-a spus:

- Iată azi am terminat 40 de Liturghii. De acum să vă spun taina de ce am slujit.

Și le-a spus la ai lui și au scris, că avem în prolog scris. „Scrieți istoria asta, că am văzut-o cu ochii și am auzit-o cu urechile. Iată cum s-a întâmplat cu mine...”. Le-a spus de când mergea la baie. Și n-a mai făcut preotul baie la picioare pe urmă, l-a întărit Sfântul Duh. Și a mai trăit preotul trei ani de zile și după trei ani s-a dus la Domnul.

Și s-a făcut întâmplarea aceasta în Constantinopol, pe timpul împăratului grecesc Heraclie, împărat foarte credincios, acela ce a scos Sfânta Cruce de la Ierusalim, care a fost robită de perși. Și v-am spus aceasta ca să cunoașteți puterea celor 40 de Liturghii.

cristiboss56 14.06.2012 22:38:04

Doua povestioare postate de Daniela , colega mea de pe Blog :

Firul de ceapa

Povestea relevă: egoismul, prostia speranța, egalitatea șanselor, judecarea celorlalți

Un înger n-avea pace în Cer din cauza chinurilor păcătoșilor din Iad și cobora des, să-i roage să-și amintească binele făcut în viață.
–Poate totuși ai făcut o cât de mică faptă bună! Încearcă să-ți amintești! Îi ruga el pe păcătoși.

Într-un târziu o doamnă și-a amintit:
–Eu! Eu am dat unui crșetor o coajă de ceapă! Aceasta nu este o faptă bună?
–Bineînțeles că este! S-a bucurat îngerul.

Apoi a alergat la Arhivele Cerului și a verificat povestea cu ceapa...A adus coaja de ceapă în Iad și i-a spus femeii:

–Ține-te bine de coaja de ceapă! Eu voi prinde celălalt capăt și împreună vom zbura în sus. Așa vei ajunge în Cer!

Zis și făcut. Coaja de ceapă a rezistat și nu s-a rupt sub greutatea femeii. Dar alți păcătoși au prins de veste și degrabă s-au agățat de picioarele femeii, pentru ca astfel să scapre și ei din Iad. O mulțime de oameni atârnau de picioarele și poalele ei, iar coaja de ceapă rezista, fără să se rupă. Toți zburau spre Cer. Cînd femeia a privit în jos și a văzut mulțimea de oameni, a început să se teamă, că ceapa se va rupe și ea va cădea. Așa că a început să-i împingă pe ceilalți cu piciorul, încercând să-i dea jos, și spunându-le:

–Voi rămâneți acolo în Iad, păcătoșilor! Căci voi n-ați făcut nici un bine!

În clipa aceea coaja de ceapă s-a rupt și cu toții au căzut în Iad...

Ea păcătoasa, judecase pe alții...

(după Doistoievski)

Spunem povestea: celui gata să rateze o ultimă șansă,
omului egoist, meschin,
pentru a da speranță disperatului,
ca să arătăm că nu trebuie judecați ceilalți,
pentru a arăta că egoismul e semn de prostie.





Prostia și vanitatea

Povestea relevă: prostia, lăcomia, setea de mărire, orgoliul prostesc.

Regele Pedro al Braziliei, a vrut să ridice primul spital public în țara sa, dar n-a găsit banii necesari, cu nici un chip. Atunci a dat sfoară în țară, că oricine va dărui pentru spital un milion de pesos, va deveni duce, cine va da o jumătate de milion, conte, iar pentru o sută de mii de pesos, baron...Cât ai clipi, s-au stâns banii trebuitori pentru ridicarea spitalului.

Toată suflarea a venit la inaugurare și pe placa comemorativă au putut citi:
,,Spitalul a fost ridicat de prostia și vanitatea omenească, pentru cei suferinzi."

Spunem povestea: celor care nu găsesc sponsorizări pentru proiecte,
vanitoșilor, orgolioșilor,
pentru a arăta că în orice rău este și un bine,
spre bucuria celor ce cred că scopul scuză mijloacele.
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...I-b1-p1433.htm

cristiboss56 16.06.2012 23:36:02

Era un mare sihastru cu numele Pafnutie, pustnic având darul preotiei, desăvârsit în fapta bună si făcător de minuni. Odată acest mare sihastru a fost ispitit de gândul acesta: cu cine ar fi el asemenea la fapta bună si dacă mai este cineva dintre oameni care să-l întreacă pe el în lucrarea duhovnicească. Acesta poate a fost si un gând de mândrie, sau poate anume a venit acest gând în inima sa, ca Dumnezeu să-i arate lui tainele Sale, pe care el încă nu le cunostea.

Deci zăbovind gândul acela în inima lui, el a alergat la Dumnezeu prin rugăciune si s-a rugat să-i descopere acest lucru, adică să-i arate cine ar fi asemenea lui cu vietuirea duhovnicească sau de este cineva care îl întrece. Si asa rugându-se el cu stăruintă către Preabunul Dumnezeu, a auzit un glas, zicându-i: "Pafnutie, încă nu ai ajuns în măsura cutărui cimpoias care cântă pe la nunti în orasul Alexandria".

La auzirea acestor cuvinte, bătrânul sihastru a oftat, a suspinat din greu si s-a smerit foarte cu mintea si inima lui, zicându-si: "Dacă eu încă n-am ajuns la măsura acelui lăutar ce cântă pe la nunti si dacă acela este mai bun decât mine, apoi mare este puterea Mântuitorului meu. Nici n-am să mănânc si nici n-am să beau, până nu voi afla pe acel om minunat pe care mi l-a descoperit Domnul".

Si asa bătrânul pustnic si-a luat toiagul său si a pornit spre orasul Alexandria. Ajungând el acolo cu multă osteneală, căuta pe acel cimpoias întrebând din om în om până ce l-a aflat în casa lui, pregătindu-se tocmai atunci să se ducă spre a cânta la o nuntă. Acela când a văzut pe bătrânul sfânt cu barba albă ca zăpada si cu haine vechi, pustnicesti pe el, a căzut în ge-nunchi înaintea lui si s-a închinat până la pământ. Apoi, ducându-l în casă după obiceiul locului, i-a spălat picioarele sale cu apă rece, căci era mare căl-dură si fierbinteală, si apoi i-a pus masa.

Dar Sfântul Pafnutie i-a zis:

- Mă jur pe Dumnezeul Cel viu că nu voi gusta din masa ta, nici nu mă voi odihni la tine până ce nu-mi vei spune viata ta si care sunt faptele tale bune.

Iar cimpoiasul i-a spus:

- Sfintite Părinte, ce viată si ce fapte bune cauti la mine, un lăutar care supără pe Dumnezeu cântând pe la nunti?

Atunci sfântul sihastru i-a spus:

- Te jur pe Dumnezeu să nu tii taina ascunsă de mine, căci eu nu de voie am venit aici, ci sunt trimis la tine de îngerul Domnului.

Atunci cimpoiasul a spus:

- Ce lucruri vrei să auzi de la mine, părinte sfinte, că eu în viata mea am fost căpetenie de tâlhari si nu este păcat pe care să nu-l fi făcut. Iar acum, după cum vezi, sunt lăutar si cânt pe la nunti. Deci ce fapte bune poti să afli la un asemenea om?

Iar sfântul i-a zis:

- Eu am venit aici nu ca să-mi spui faptele tale cele rele, ci pe cele bune. Vezi că te-am jurat cu numele Domnului si nu poti să tăinuiesti cele ce caut eu de la tine. Căci eu cu multă osteneală, cu foame si cu sete, din munti depărtati am venit până la tine ca să mă folosesc.

Atunci cimpoiasul a chemat pe sotia sa si i-a zis:

- Adu, te rog, un scaun pentru sfântul bătrân, că iată stă în picioare si se osteneste după atâta cale.

După ce a stat bătrânul sihastru pe scaun, cim-poiesul a început a-i spune asa:

- Părinte sfinte, eu păcătosul si necuratul nu sunt vrednic să primesc în casa mea un om asemenea sfintiei tale, căci multe răutăti am făcut în viata mea. Dar fiindcă m-ai jurat cu numele Domnului si fiindcă zici că ai avut vestire de la înger să vii la mine păcătosul cel cu totul nevrednic, apoi îti voi spune sfintiei tale si unele fapte bune pe care le-am făcut pe vremea când eram sef de tâlhari si aveam sub conducerea mea mai mult de 30 de hoti, asemenea mie. Si iată ce am a-ti povesti:

Mergând noi odată călări pe cai si pe cămile pentru a mai prăda pe undeva - căci desi făceam prădăciuni mari si mai băteam pe unii, dar moarte de om n-am voit să fac niciodată -, deodată, mergând noi prin pustie, iată că întâlnim o fată foarte frumoasă la chip, care mergea pe o cărare. Cum au văzut-o tova-răsii mei, care erau si cam ametiti de vin, au vrut să o prindă si să o batjocorească. Iar aceea, văzându-se în această primejdie si cunoscând că eu sunt mai-marele lor, a alergat la mine cu lacrimi si s-a prins de picioarele mele rugându-se să nu o las pe mâna acelora ca să o batjocorească. Si mi-a spus:

- Eu, domnule vătaf, am pierdut niste vite si acum am rătăcit pe aici căutându-le si iată că am căzut în mâinile voastre, dar vă rog foarte mult, pentru Dumnezeu, nu mă lăsati. Fie-vă milă de mine care nu am pe nimeni în pustia aceasta ca să mă ajute, decât pe Bunul Dumnezeu.

Iar eu i-am zis:

- Nu te teme, fată, că nu ti se va întâmpla nimic. Numai îti cer ca si tu în viata ta să te rogi lui Dumnezeu să facă milă cu mine si să mă scape de primejdie si de moarte năprasnică.

Si asa am dat ordin la toti, ca nimeni să nu se atingă de ea, ci s-o lase să se ducă cu pace. Văzând biata fată că a scăpat din primejdie si de batjocură, mi-a sărutat picioarele si mi-a zis:

- Să-ti dea Dumnezeu plată în ziua judecătii si să aibă milă de tine precum si tie ti-a fost milă de mine.

Si zicând acestea, s-a dus în drumul ei...

Mai trecând apoi câtiva ani de hotie, s-a întâmplat că am dat peste altă fată tânără si frumoasă lângă cetatea Alexandriei în pădure, care tinea în mână o funie lângă un copac si se pregătea să se spânzure. Îndată ce au văzut-o tovarăsii mei, au prins-o si voiau să-si bată joc de ea. Dar eu le-am spus:

- Dati-i pace, să vedem ce are de gând.

Si am întrebat-o:

- Ce-i cu tine, fată?

Iar ea a răspuns:

- Văd că voi sunteti hoti. Deci vă rog pe voi să mă omorâti, aici, căci nu mai vreau să trăiesc. Iată, dacă nu soseati voi, cu funia asta eram gata să mă spânzur.

- Dar de ce?

- Un băiat de bun neam a vrut să mă ia în căsătorie. Dar acum nu mai vrea să mă ia pe mine pe motiv că sunt săracă; iar el are avere multă si de aceea vrea să ia pe o alta bogată, asemenea lui.

- Si ce ti-a zis mirele tău?

- Mi-a spus că dacă nu am o sută de galbeni de aur nu mă ia. Si eu am numai patru, că mama mea este văduvă si săracă.

Atunci mie mi s-a făcut milă foarte tare de frumusetea si tineretea ei si am zis către tovarăsii mei:

- Măi, dati fiecare dintre voi câte cinci galbeni.

Iar eu i-am dato sută, si asa cu totii i-am făcut fetei 250 de galbeni pe care i-am dat în mână, zicându-i:

- Du-te copilă cu Dumnezeu si să ai parte de o căsătorie fericită, numai ai grijă ca în rugăciunile tale să nu ne uiti nici pe noi!

Atunci biata fată, văzând această întâmplare fe-ricită care i-a schimbat necazul în bucurie, a lăcrimat si a zis:

- Să facă Dumnezeu milă cu voi, asa precum si voi m-ati miluit pe mine.

Plecând ea, am zis către însotitorii mei de tâlhărie:

- Vedeti, fratilor, că azi am avut fericita ocazie să scoatem un suflet de la moarte?

<< Continuare >>

cristiboss56 16.06.2012 23:36:46

<< Continuare >>

Unii din ei au si plâns de bucurie, că i-am oprit a face rău unui suflet deznădăjduit de viată. Apoi am aflat că, ducându-se ea la Alexandria si vestind tânărului că are atâtia galbeni, acela o ruga să meargă după el, si asa s-au făcut toate după dorinta lor.

Altădată, mergând noi prin văile muntilor, am găsit o altă femeie tânără, care abia se tinea pe picioa-re si plângea cu amar, că era gata să moară de foame.

Si am întrebat-o:

- Ce-i cu dumneata pe aici?

Iar ea, căzând în genunchi, a început a spune asa:

- Domnilor, nu vă cunosc, dar vă rog dacă aveti o bucătică de pâine, dati-mi, căci altfel mor de foame. Sunt sapte zile de când nu am gustat nimic, nici apă si nici hrană. Sotul meu este căpitan de vapor si a pierdut corabia într-o furtună, dar el a scăpat viu. Însă l-au condamnat la închisoare pe viată, învinuindu-l că n-a condus bine corabia si că de aceea a pierdut încărcătura în valoare de 5000 de galbeni. Si asa pe sotul meu l-au ridicat si toată averea noastră a fost luată. Încă si pe copiii nostri i-au luat. Iar eu de abia am scăpat cu fuga de n-am căzut în mâinile lor.

Asa am venit în pustia aceasta rugându-mă lui Dumnezeu ca ori să mor aici, ori, de este voia Lui să mai trăiesc, să facă milă cu mine si, cu judecătile pe care le stie, să facă minune cu mine ca să scap cu zile si să nu mă închidă si pe mine pe toată viata. Asa m-am rugat, fiind hotărâtă mai bine să mor aici de foame si de sete, decât să merg în cetate, unde stiu ce mă asteaptă.

Deci, văzând primejdia în care a căzut această familie, am zis către acea femeie necăjită:

- Femeie, cât ai zis că a pierdut sotul tău?

- Ca la 5000 de galbeni, a spus ea.

- Hai cu noi!

- Nu pot merge, căci, după cum vedeti, am slăbit foarte mult de foame si de sete.

Atunci i-am dat să mănânce pâine si să bea apă. Iar după putină odihnă întărindu-se, încet-încet a mers cu noi până la pestera noastră tâlhărească. Însă ea foarte se temea, nestiind ce hotărâre vom lua asupra ei. Când am ajuns la pesteră, ea a căzut în genunchi la rugăciune către Dumnezeu, apoi a zis către noi:

- Vă rog, fratilor, să vă fie milă de mine, căci vedeti în ce necaz sunt.

Atunci eu i-am zis:

- Femeie, eu sunt căpetenie peste banda aceasta de hoti. Priveste la vasul aceasta plin cu bani de aur. Ia-ti de aici 5000 de galbeni.

Iar femeia uimită, neavând în ce-i pune, si-a luat basmaua de pe cap si, numărând banii, i-a pus în ea. Apoi i-am dat pâine să se hrănească si, scotând-o până aproape de cetate, ne-am despărtit de ea, spunându-i:

- Du-te, femeie, si plăteste ceea ce datorati statului si scoate-ti sotul, copiii si averile voastre.

Aceasta, sfinte părinte, a fost în viata mea a treia faptă bună făcută cu femeile. Altă dată, mergând cu ceata mea de tâlhari prin pustie ca să ne ascundem prăzile ce le făcusem, am întâlnit doi oameni, frati de mamă după spusa lor. Acesti oameni erau numai în cămasă, desculti, cu capetele goale si foarte tristi. Eu, văzându-i, i-am întrebat:

- Unde mergeti voi asa prin pustia aceasta?

Iar ei au zis:

- Domnule, noi am avut sub paza noastră averea unui mare dregător împărătesc. Si fiind noi paznicii acelui aur, într-o noapte a venit o ceată de hoti, au spart casa dregătorului care tocmai atunci era plecat si au luat acea avutie în valoare de 10.000 de galbeni. Când a venit boierul a dat vina pe noi, spunând că am fost complici cu acei hoti la prădarea averii lui. Iar noi, văzând primejdia în care am căzut, am fugit, ca să nu ne ia în stăpânire si să ne pedepsească cu amare chinuri si închisoare.

Atunci eu le-am spus:

- Întoarceti-vă înapoi, căci pe boierul acela îl stiu eu (căci ei fuseseră hotii care l-au prădat) si o să-l facem să-si găsească toate lucrurile care i s-au furat, dar cu conditia să vă dea vouă pace.

Ei au zis:

- Noi, domnule, nu ne mai întoarcem, căci am auzit că acel boier vrea să ne piardă cu moartea.

- Nu vă temeti, le-am zis. Haideti cu noi!

Si asa ei au prins curaj si s-au întors. Iar când a înserat, ne-am dus cu ei la boier si i-am spus:

- Stii cine te-a prădat?

- Nu.

- Noi, pe care ne vezi. Apoi am adăugat: Iată lucrurile tale si banii tăi. Ia-le si să stii că dacă vei pedepsi pe acesti oameni nevinovati, apoi vom veni când nici nu gândesti si îti vom lua si averea si viata.

Si asa acela cu jurământ a făgăduit că nu-i va pedepsi pe acei oameni nevinovati, care adormiseră tocmai în vremea când noi am prădat pe acel boier.

După o vreme, Sfinte Părinte Pafnutie, am căzut si noi în mâna stăpânitorilor, că asa este viata de tâlhar. Ceata s-a desfiintat si eu am fost bătut si schingiuit. Am dat înapoi pe cât am putut din cele furate si fiindcă nu făcusem în viata mea moarte de om, am scăpat cu 20 de ani închisoare. După o vreme a fost o oarecare gratiere si mi s-au mai scăzut din ani si asa am venit si eu la casa mea având vârsta de peste 50 de ani.

Si văzând că nu am cu ce trăi, fiind foarte sărac, m-am apucat să cânt si eu din cimpoi pe la nunti, căci stiam bine să cânt din tineretile mele, ca să-mi câstig astfel pâinea cea de toate zilele. Si asa până azi îmi petrec zilele cu sotia mea, cu care, după ce am venit de la închisoare, m-am sfătuit să trăiesc în curătie, ca fratii, ea învoindu-se bucuroasă la acest lucru, fiind femeie cu frica lui Dumnezeu. La sfânta biserică mergem, din toată sărăcia noastră facem putină milostenie si, pe cât putem, ne rugăm si postim. Iată, sfinte părinte, aceasta este petrecerea noastră pe acest pământ.

Atunci Sfântul Pafnutie a zis:

- Frate, lasă cântările acestea lumesti care strică sufletele multora si hai cu mine la călugărie, iar pe sotia ta du-o la o mănăstire de călugărite.

Auzind ei de la sfântul bătrân aceste cuvinte, cu mare bucurie s-au făgăduit să facă cele poruncite lor. Si nu după multă vreme, cimpoiasul Ioan - căci asa îi era numele - a venit în pustie la sfântul staret. Iar acesta l-a pus într-o pesteră aproape de el si l-a învătat cum să se roage, dându-i o Psaltire în mână spre a o citi ziua si noaptea. Iar hrana cea de trebuintă odată pe zi o primea de la bătrânul.

Asa fericitul Ioan cimpoiasul a petrecut în sfânta pustnicie 15 ani, după care, văzându-si cu 40 de zile mai înainte sfârsitul, s-a mai spovedit o dată de tot ce gresise, s-a împărtăsit din mâna staretului celui sfânt cu Preacuratele Taine ale lui Hristos si, adormind în Domnul ca un fericit sihastru, s-a dus să se odihnească cu sfintii lui Dumnezeu întru desfătarea cea negrăită si vesnică.

Parintele Cleopa

cristiboss56 17.06.2012 23:23:17

Odată femeia l-a întrebat pe bătrânul: ''Părinte, de unde stiati tot ce se va întâmpla?'' Iar părintele i-a răspuns scurt: ''Rugăciunea te înaltă pe treptele stiintei. Cu cât te rogi mai mult, cu atât stii mai mult si mai bine. Si nu te teme niciodată de nimeni si de nimic - doar roagă-te! Dumnezeu si Maica Lui te văd si te aud!''

*****
Un credincios care divortase, era continuu atacat de rudele fostei sale sotii, persoane foarte influente. Fusese pus sub urmărire si era amenintat de mai multi ofiteri de militie. Atunci s-a dus împreună cu sora lui la Părintele Cleopa să plătească slujbe. Când să plece, s-au întâlnit cu un călugăr, care le-a cerut să-l ajute să-si ducă bagajul la Sihla.
Pe drum, i-au povestit necazurile pe care le aveau cu ofiterii de militie. Ajunsi la Sihla, după ce a auzit cum îl cheamă pe unul dintre
militieni, călugărul s-a dat jos, s-a dus în fata bisericii si a făcut trei metanii, zicând: ''Multumesc Tie, Doamne, că mi-ai adus răspuns la întrebarea: De ce mă rog eu pentru Constantin si el are necazuri; eu mă rog mai tare pentru Constantin si el are si mai mari necazuri?'' Constantin era unul dintre militienii care îl prigoneau pe credincios si în ultimul timp sotia i se îmbolnăvise grav, iar
fetita îi fusese accidentată de o masină. După ce călugărul l-a sunat si i-a arătat greseala sa, el a devenit unul din cei mai corecti militieni.
Dar prigoana asupra credinciosului a continuat. Rudele fostei sotii au apelat la un colonel care i-a telefonat, spunândui: ''În cinci zile vei fi în puscărie! Dosarul este pregătit!'' ''Fără motiv?'' a întrebat crestinul. ''Eu n-am nevoie de motiv, iar din închisoare vei iesi numai mort, cu picioarele înainte'' a fost răspunsul colonelului. Auzind de aceasta, credinciosul a fugit iarăsi împreună cu sora sa la Părintele Cleopa, chiar în toiul noptii, si i-a spus de amenintare. Bătrânul i-a primit, dar i-a certat:
- Ce putini credinciosi sunteti! Cum să vă temeti voi de oameni?
- Da, părinte, dar ne-a dat termen precis: cinci zile!
- Lăsati-l în pace, că va fi el în trei zile în puscărie!
Într-adevăr, după trei zile, au aflat de la un judecător, că ofiterul fusese arestat.

De atunci, credinciosul nu a mai fost amenintat. Când s-au dus din nou la Părintele Cleopa, el le-a spus: ''Niciodată să nu vă temeti, dar nu de câtiva ofiteri, nici de mii de ofiteri, nici de milioane, nici de miliarde. Chiar dacă stau cu arma la ochi, cu glontul pe teavă si degetul pe trăgaci; nici o puscă nu va lua foc, nici un glonte nu vă va nimeri, dacă sunteti drepti înaintea lui Dumnezeu''.

*****
O credincioasă a venit împreună cu sotul ei la Părintele Cleopa, disperată din cauză că trei sefi de la serviciu se pregăteau să o dea afară pe nedrept. După ce i-a spus situatia, părintele a mângâiat-o cu cuvintele: ''Nu te teme, ai să vii la mine si-ai să-mi spui: ''Părinte, n-am mai auzit de o minune asa de mare!''''.
Crestina s-a întors linistită acasă, dar situatia s-a agravat. Mai era doar un pas pentru a fi dată afară, iar bărbatul ei îsi pierduse orice răbdare si încredere si nici nu mai voia să mai meargă la mănăstire, când minunea prevestită a avut loc. În decurs de o săptămână, au fost dati afară toti cei trei sefi: luni, cel mai mare în rang, miercuri următorul si vineri ultimul.
Când au vizitat din nou chilia părintelui, amândoi sotii au strigat deodată,fără să vrea: ''Părinte, n-am mai auzit de o minune asa de mare!''

*****
Spunea unul din ucenicii săi: ''Părintele Cleopa tot timpul spunea lucruri care erau spre zidire sufletească. Nu se afla cuvânt desert în gura lui. A stiut să înmultească acest talant. Ziua, când nu avea închinători, îsi lua metaniile si pleca pe munte. De multe ori l-am văzut stând sub copaci, în genunchi sau pe buturugi, scufundat în rugăciune. Trebuia să strig de mai multe ori pentru a mă auzi. Dacă îi aduceam vestea că a venit vreun grup de oameni, la început îi părea rău pentru pierderea linistii, dar, fiind biruit de dragostea si credinta celor ce veneau, îi primea si le vorbea, întărindu-i în credintă si alinându-le supărările si necazurile. Apoi iarăsi se retrăgea, rugându-se pentru ei ca Bunul Dumnezeu să le dea ''un colt de Rai''. Mai spunea:''Dacă as avea o traistă mare, v-as băga pe toti în ea si v-as duce pe toti în Rai''.

Parintele Cleopa
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...a-b1-p1457.htm

glykys 18.06.2012 00:12:33

De pe acelasi blog
 
Un învățător al legii stătea privind la ce se întâmpla în piața unde mișuna lumea. Pe neașteptate, i se înfățișă profetul Ilie.

Învățătorul legii profită de prilej și îi ceru profetului:

- Fii lumină în necunoașterea mea: vreunul dintre acești neguțători va putea intra în Împărăția lui Dumnezeu?

- Nici unul dintre ei, chiar nici unul! Răspunse profetul clătinând din cap.

În acea clipă sosiră în piață doi oameni. Ei începură să facă tot soiul de giumbușlucuri, glume și caraghioslâcuri pentru a atrage lumea. În jurul lor se adunară oamenii cu mic cu mare, amuzându-se, râzând și aplaudând.

Profetul Ilie exclamă:

- Aceștia vor intra cu siguranță în Împărăția lui Dumnezeu.

Învățătorul legii se duse să vorbească cu cei doi măscărici.

- Dar voi ce vindeți? întrebă el.

Ei răspunseră:

- Chiar dacă inima noastră este adesea tristă, vrem să le oferim tuturora bucuria de a trăi.

cristiboss56 21.06.2012 20:37:19

Cele 7 minuni ale lumii
 
Unui grup de elevi i s-a cerut să recompună lista celor șapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferențe, dar iată lucrările care au obținut calificative maxime:
1. Piramidele din Egipt
2. Taj Mahal
3. Marele Canion
4. Canalul Panama
5. Empire State Building
6. Basilica San Pietro din Roma
7. Marele zid chinezesc
În timp ce se citeau lucrările, profesorul a observat că o elevă încă mai scria. Profesorul a întrebat-o dacă are dificultăți și ea a răspuns:
- E atât de greu să decizi, sunt atâtea minuni pe lume!
Profesorul a întrebat-o dacă o poate ajuta. Studenta a ezitat puțin și apoi a răspuns:
- Cred că cele șapte minuni ale lumii sunt:
1. A vedea
2. A auzi
3. A mângâia
4. A savura
5. A simți
6. A râde
7. A iubi
Colegii au rămas tăcuți. Aceste lucruri sunt așa de simple încât nu ne dăm seama cât sunt de minunate!

Nu uita: Lucrurile prețioase nu pot fi cumpărate sau construite de om.


Ora este GMT +3. Ora este acum 15:28:25.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.