Umilirea ca metoda de curatare de mandrie
 

Mândria (auto-adorația) se hrănește din slava deșartă (căutarea aprecierii celorlalți).

Atunci când suferim umiliri, are loc și o reducere a mândriei, o risipire a iluziilor umflate pe care ni le făceam despre noi înșine.

Am găsit un articol interesant pe Wikipedia:

Humiliation (also calledstultification) is the abasement of pride, which creates mortification or leads to a state of being humbled or reduced to lowliness or submission.
http://en.wikipedia.org/wiki/Humiliation

Tot efortul oamenilor de a-și crea un statut social are ca scop protejarea iluziilor despre sine, menținerea idolului lăuntric al prin hrănirea slavei deșarte. Totul are sens doar în relație cu ceilalți, este o competiție. La asta intră și împopoțonările (vezi topicul cu fardarea). Atunci când iluziile despre sine se spulberă, dispare și ambiția lumească. Oamenii considerați 'puternici' sunt cei care reușesc să-și prelungească iluziile mai mult. În realitate, ei sunt cei mai slabi pentru că edificiul lor e clădit pe fals.

Lepădarea de sine, pe lângă tăierea voii, constă și în lepădarea minciunii despre noi înșine iar o metodă pentru aceasta este suportarea înjosirilor în cadrul societății. Asta nu înseamnă să devenim submisivi, ci doar să ajungem la o cunoaștere reală a noastră înșine.

Traditie, de ce nu stai tu in fata cladirii unde-ti executi job-ul, de maine dimineata, sa cersesti?? Imbraca-te sumar si hai la treaba..Jos mandria,sus virtutea!

Ai spus bine. Articolul nu l-am citit pt ca nu prea stiu lb. engleza. Totusi ceea ce ai scris este destul ca sa ne facem o ideie despre Umilire si Umilinta, ca si cale spre mantuire.
Vai, dar ce greu este! Ca sa nu ramana sfatul tau la stadiul de teorie, ar trebui sa discutam si CUM sa aplicam metoda. Cum sa facem? Noua, celor in varsta ne este mai usor. Am ajuns deja la pensie, ne-am vazut sacii in caruta. Dar tinerii care spera sa obtina un loc de munca? Dar fetele, dragele de ele, care viseaza un sot, o familie? Dar baietii? Viitori sustinatori ai familiei? Cum sa razbata umili si umiliti? Pt ca umilirea este de multe feluri. Pana unde sa se lase umiliti? Care este limita?

Stadiul 1 = Teoria
 

La stadiul 1 , mai toti suntem priceputi ! Pai , dumneata Andrei spui : " Mandria ( auto-adoratia ) se hraneste din slava desarta ( cautarea aprecierii celorlalti ) " Corect teoretic ! Mai spui : "Atunci cand suferim umiliri , are loc si o reducere a mandriei , o risipire a iluziilor umflate pe care ni le facem despre noi " . Foarte corect , dar teoretic ! Ce sa inteleg eu pana la urma , ca e o constatare , e doar o precizare , sau e o traire a ta ? De ce te intreb : pentru ca nu de putin timp ai deschis un alt thread ( lasat in coada de peste ) , intitulat pompos : " Iubirea prin ura de sine " , unde singur te contrazici in "teoria " lansata ( preluata ) din noul thread deshis de tine ! O singura observatie facuta la threadul " Iubirea prin ura de sine " , a facut sa-ti sara mustarul , sa te simti injosit . . . Din pacate ramanem la stadiul de teorie si expunem tot felul de "teorii" pentru a ne arata ceea ce vrem sa condamnam : marea si nesfarsita mandrie a noastra ! Spre aducere aminte :http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=5919

Dacă te interesează, cu ani în urmă am făcut așa ceva. Am renunțat pentru că mi-am dat seama că nu acesta e obiectivul.

E suficient să nu ne mai apărăm omul lumesc, ca umilirile să înceapă să vină de la ceilalți.

Nu cred că curățarea de mândrie e doar o datorie morală. Este o metodă practică de a ne izbăvi de niște iluzii care mai târziu se vor întoarce împotriva noastră.

Cum să practicăm asta? Cum îi ziceam și Melissei, nu cred că trebuie să facem ceva special, ci doar să renunțăm la competiția care de obicei domnește în comunitățile umane. Atunci vor veni și umilirile.

Nu știu exact la ce te referi când spui că mi-a sărit muștarul. Am revăzut topicul și am văzut că am spus exact ceea ce gândesc.

Repet: nu noi trebuie să ne umilim ci să acceptăm umilirile de la ceilalți. Asta nu înseamnă să nu ai un punct de vedere și să nu aperi ceea ce consideri că e adevărul.

Deși nu sunt în întregime de acord, dau un citat din Sf. Ioan Scărarul:

Începutul necăutării slavei deșarte e păzirea gurii și iubirea necinstirii. Mijlocul ei este oprirea tuturor lucrărilor gândite ale slavei deșarte. Iar sfârșitul (dacă este vreun sfârșit al adâncului fără fund), este a face în chip nesimțit înaintea mulțimii cele ce aduc necinstirea.

Adevarul ? Care adevar , cel convenabil noua , urechilor noastre ! Ce este adevarul ? Cine detine adevarul si cum ne raportam fata de el ( El ) ? Te rog sa ma scuzi , iti plac sofismele , si asta-i tot din mandrie , o mandrie ce cam te face sa uiti adesea de ea ( mandria ) ! Cel mai realist titlu de thread deschis de tine , dupa umila mea parere este : " Credinta , habotnicie , obiectivitate "! . Sa ramanem totusi in : credinta -obiectivitate ! O seara frumoasa in continuare !

Deci cu ani in urma ai cersit..Daca ai facut-o de nevoie,ai tot respectul si consideratia mea, ca ai cersit si n-ai furat.Daca ai facut experimente,adica te-ai deghizat de exemplu(sau nu) si ai plecat pe strada cu mana intinsa,ca sa incerci sentimentul cersetorului, e si asta o chestie si tre` sa recunosc ca`i trasnita rau..:-))...
Dar n-am inteles totusi,care era obiectivul gresit care te-a facut sa renunti??

Nu ajuta cersitul, priveste cit de mult incercam noi sa-l smerim prin umilire cu dovezi si demonstratii si el nu se lasa, precum un cal naravas

Nu am cerșit, am făcut altceva prin care să mă umilesc. Și am înțeles că nu trebuie să fac asta. Umilirea pe care trebuie s-o căutăm nu înseamnă renunțare la demnitate ci renunțarea la imaginea falsă pe care ne-o creăm în ochii celorlalți și în proprii noștri ochi.

Tu ești într-un stadiu de imaturitate intelectuală deosebită, de aceea crezi în conspirații, comunism, profeți psihopați și alte prostii. Ca să poți să-ți construiești o înțelegere obiectivă despre lucruri trebuie să faci pasul elementar de a accepta că poți vedea lucrurile greșit, că întreg sistemul tău de evaluare e fals, după cum zice Scriptura:
Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept.
Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor".


Și evident că smerirea nu înseamnă acceptarea a ceea ce spun alții, asta e prostie nu smerenie. Smerenia este o cunoaștere corectă a propriei persoane, o întoarcere la adevăr, nu acceptarea minciunii.

Mândria poate apărea şi când eşti umilit. Ca exemplu, atunci când eşti umilit de cei din jur, în sufletul tău te poţi simţi oarecum superior deoarece te autointitulezi ca fiind om cu suflet bun, care nu îşi bate joc de nimeni şi numai ei sunt cei păcătoşi şi vai de suflet pentru că îşi umilesc aproapele. În alt caz, poţi cădea în mândrie chiar cerşind pentru că îi vezi ca fiind oameni nemilostivi şi aşa mai departe, atunci când nu-ţi oferă ajutor şi totul ajunge tot undeva la mărirea de sine şi judecarea aproapelui. Sunt oameni care umiliţi fiind de alţii se smeresc în timp ce alţii, poate chiar umilindu-se pe sine, cad în mândrie tocmai văzându-şi starea umilă. Cât despre acceptarea umilirii, este folositoare doar în cazul în care primeşti lucrurile ca pe o încercare de la Dumnezeu, ca pe o metodă de a te autodepăşi din punct de vedere spiritual. Tot de fiecare om în parte depinde cum priveşte lucrurile

O scurtă istorioară care are, poate, legătură cu subiectul, auzită de mine în cadrul unei omilii:

E vorba despre un sfânt (nu-mi aduc aminte numele) la care, în calitatea sa de duhovnic, a venit un membru al parohiei pentru a-i cere încuvinţarea să poarte ciliciu (adică cămaşa din păr, purtată pe piele, sub haine).

Sfântul a înţeles că ceea ce-l îndemna pe omul respectiv să-şi dorească a purta ciliciul era, în fond, mândria, şi că dacă i-ar fi dat încuvinţarea acesta ar fi ajuns să considere că această practică de auto-mortificare îl face superior altor credincioşi.

Ca urmare, pentru că ceea ce îi era necesar din punct de vedere duhovnicesc omului nu era auto-mortificarea, ci o lecţie de umilinţă, sfântul i-a poruncit să poarte ciliciul, dar nu sub hainele sale obişnuite, ci deasupra acestora, la vedere.

Perfect adevarata povestea. Daca vei cauta umilirea vei sfarsi in mandrie. Mandrie de-a dreapta, cea mai periculoasa pentru ca din cauza ei a cazut Lucifer. Dar ceea ce spune Traditie1 are si partea sa de adevar. Umilirea bate mandria, e adevarat. Dar nu umilirea cautata, ci umilirea acceptata. Nu caut umilirea, dar o accept daca vine. Autoironia e o alta arma impotriva mandriei. Dar toate astea nu sunt inca smerenia. Smerenia ne vine de Sus, e haina fara de care nu se intra in Imparatie, si vine doar daca acceptam umilinta.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Acest fragment Traditie draga, reprezinta actiunea de sarire a mustarului! Ca tot ziceai ca nu intelegi ce-ti spune Cristi.Desigur, tu n-o sa vezi nici aici decat ADEVARUL..:-)))..desigur, tot acela despre care Cristi te intreba atat de frumos..:-)

Scuze, am inteles ca ai cersit.
Scopul tau e umilirea sau smerenia?
Eu ii dau dreptate lui MariS, ca nu trebuie sa cauti umilintele,trebuie sa le accepti atunci cand vin la tine.Atunci cand le cauti, esti pregatit, stii in ce "sector" urmeaza sa fi umilit.
Ori cand nu cauti umilintele, deseori vin si ne "ataca" in alte domenii decat cele la care ne asteptam noi.Aici cred eu ca-i incercarea.

Interpretezi tu aiurea.
Iar Cristi, ca și tine, ar trebui să-și vadă de ale lui, nu să contabilizeze greșelile reale sau imaginare ale altora.

Parintele Sofian BOGHIU raspunde:
 

Vă rugăm să ne vorbiti despre falsa smerenie.

- La noi în mânăstire este cineva care face câteva plecăciuni - asa, când este într-o toană foarte bună - si, dacă-l mai zgândări putin, spune: ''Iartă-mă, părinte, că am făcut un gest de smerenie bizantină'', adică un gest de smerenie falsă. Sunt unii care mimează smerenia: sunt tăcuti, cuviinciosi, respectuosi, dar te lucrează pe ascuns; te vorbesc de rău, te hulesc si răutatea ascunsă din inima lor alungă acest duh al Mântuitorului Care zice: ''Învătati-vă de la Mine, că sunt blând si smerit cu inima”. E vorba aici de o smerenie interioară, plină de sinceritate, de curătie. Smerenia aceasta, numai a gurii, nu are nici o valoare, dimpotrivă, înjoseste virtutea smereniei. Sunt falsuri dintr-acestea - să mă ierte cine mă aude si nu-i convine - si în politică: politicianul promite foarte generos, dar după aceea face tot ce stie el. Dar acesta este un domeniu pe care-l cunoasteti foarte bine si nu-i nevoie să-l mai discutăm.

***

- În zilele noastre, a fi smerit nu echivalează cu a te lăsa călcat în picioare? Cum rămâne atunci cu demnitatea noastră de crestini? Cum trebuie procedat pentru a nu face confuzie între aceste lucruri?

- Stiu că este un gând răspândit între crestini după care smerenia este umilintă netrebnică. Nu trebuie să uităm însă că, pe Cel care S-a smerit pe cruce, cu mâinile si picioarele găurite de cuie si cu sulita împunsă în coastă, în Vinerea Mare, smerirea cea adevărată, dumnezeiască, L-a ajutat să învieze din morti. Smerenia este o mare demnitate sufletească. Dumneavoastră stiti, fără să vă mai spun amănunte, că un om mândru, plin de sine, orgolios, se bate cu pumnul în piept, iar ceilalti nu mai există pentru el. O părere pe care i-o spui nu o primeste; eu sunt un prost, el e foarte destept. Pe asemenea oameni nu prea îi aveti la inimă, asa cred. Sunt si în familii, sunt si în universităti si în toate institutiile omenesti asemenea persoane, care se supraevaluează. Dar există si persoane care răspund cuviincios, smerit, în orice împrejurare. Si pe cine alegeti? Eu cred că alegeti pe un om cu bună-cuviintă. Ai încredere în el, e serios si tot ce produce el e valoros. Sunt popoare, de pildă poporul german, care fac niste lucruri plăcute, totdeauna lăudate, pentru că pun în ele cinste si constiinciozitate, nu usurătate; si îi pretuim, pentru că sunt niste oameni seriosi si niste oameni cinstiti sufleteste.
Un act de smerenie măruntă - asa cum mărunti suntem si noi -, de bună-cuviintă si de seriozitate este sinceritatea.Asa este omul: când este smerit, este si sincer, este si constiincios, iar ceea ce face el dăinuieste.
Pe când la oamenii mândri si lucrul lor e superficial, făcut în grabă si cu lipsă de vrednicie, de seriozitate. Ei nu cred în nimic, nu cred în Dumnezeu sau, chiar dacă mai cred, se închină de formă.
Un om smerit e un om care tine legătura cu Dumnezeu prin rugăciune. Si Dumnezeu, fiindcă este smerit si plin de dragoste, îl inspiră pe cel smerit ca în toate să fie pe cât se poate de împlinit.
Aceasta însă rămâne pentru fiecare să experimenteze în propria sa viată.

***

- Teoretic stim cât este de folositor să fim smeriti. Cum să facem să si simtim acest lucru?

- E o problemă foarte grea si foarte necesară. În Pateric un frate l-a întrebat pe un avvă: ''Părinte, ce este smerenia?'' Si părintele bătrân i-a răspuns: ''Smerenia este dumnezeiască si nu se poat dobândi decât prin lucrare, prin lucrarea poruncilor, plinirea poruncilor".
Dacă vrem să fim smeriti, să tinem rânduielile crestine. Când vă întâlniti acasă cu Noul Testament, cititi predica de pe munte a Mântuitorului care se află în capitolele V, VI si VII de la Evanghelia după Matei. Acolo este vorba despre smerenie, e vorba despre post, e vorba despre generozitate, dăruire, e vorba despre păzirea în curătie a trupului, a acestui templu al Duhului Sfânt. Multi, începând din tinerete, îsi pervertesc trupul, dragi tineri si vârstnici, îsi pervertesc trupul si au acest răspuns pentru părintii sau prietenii lor: ''Lasă-mă să-mi trăiesc viata". Ce-i viata pentru ei? Petrecere, desfrâu, lux si necredintă. Nu au nevoie de Dumnezeu.
Ca să fii smerit, v-am spus ce conditii ni se cer, dar depinde de fiecare dintre noi să le împlinim. Spune părintele din Pateric: ostenelile trupului contează foarte mult pentru dobândirea smereniei. Adică postul, metaniile, asceza aceasta trupească si sufletească, păzirea ochilor să nu vadă desertăciunile vietii, păzirea gurii să nu spună vorbe rele - ''pune, Doamne, pază gurii mele si usă de îngrădire împrejurul buzelor mele”, asa cum se cântă la slujba de seară.

Multumim pentru linkul par. Sofian.

Adevărate cuvintele părintelui.

Concret, ce trebuie să facem? Cum am zis, trebuie să renunțăm la protejarea omului nostru lumesc prin fățărnicie. Să renunțăm la comportamentul sociabil interesat, la imaginea publică, inclusiv la înfrumusețările cosmetice (coafuri, farduri etc). Să fim noi înșine și atunci lumea ne va percepe ca niște ființe asociale, motiv pentru care vom suporta umiliri din partea celorlalți.

Interpretezi tu aiurea.
Probabil se joaca smerenia cu tine de-a prinselea..dar ea fuge mai tare ca tine..

Ai primit report pentru atacurile la persoană.

Nu va mai certati.
O "boala" ciudata bantuie pe forum..

Revenind la thread.. Eu nu sunt de acord intotdeauna cu postarile lui Traditie (dar desigur, poate ca avem un bagaj de cunostinte si experienta diferite si ca urmare nu ii inteleg deplin postarile)
Pot sa explic si de ce: mi se pare ca are o viziune oarecum mecanicista asupra lucrurilor duhovnicesti. Adica faci asta/renunti la aia si rezultatul este cu necesitate acesta. Dumnezeu iese cumva din ecuatie, ca si cum daca traiesti viata conform unor prescriptii originare (manualul de functionare fireasca a omului), efectul garantat va fi induhovnicirea..

Din experienta mea, eu vad ca nu sunt in stare sa fac nimic. Dar nimic nu e in puterea mea. In fiecare seara imi promit ca de maine voi face aia si ailalta, voi sta tare inaintea ispitelor, imi voi controla toate cuvintele si afectele... Iar a doua zi esuez jalnic in juma de ora de cand deschid ochii.
Eu cred ca mai degraba in tot ce facem trebuie sa cerem ajutor lui Dumnezeu. Doamne ajuta-ma acum, Doamne ajuta-ma din nou si tot asa clipa de clipa.. Ca altfel e vai! (Dar si asa tot vai este)

Tu prezinti lucrurile asa simplu, de parca ai fi in control total asupra persoanei si poti sa lepezi usor patimile, mandria, dorinta de a placea etc..
Eu mi-am propus un lucru simplu cu luni in urma (ca am zis ca apoi trec la alea "grele"): sa nu-mi pierd cumpatul in relatiile cu copiii mei. Este de vreo 4-5 luni pe agenda mea si nici un progres nu am facut, nu e zi in care sa nu ridic vocea la ei. Asta asa, ca un exemplu.

Cum iti scrisesem odata, mi-a luat ceva timp sa te inteleg....Stiu ca nu ai rea intentie, insa chestia cu reportul vizavi de Melissa....aduce a altceva.....Si-mi vine in minte o zicala: nu da ce nu vrei iarasi sa primesti...Sau cine seamana nori, culege ploaie, parca....Esti un suflet bun, te rog mult sa ramai asa...:25:

Imi place f mult aceasta postare a ta. In primul rand pentru ca ai venit cu un apel la pace. In al doilea rand se SIMTE omul din ea. Si in al treilea rand are maxim de sinceritate. Nu inseamna ca nu-mi plac si celelalte pe care le-ai post. Nu, ci doar ca in asta iti simt inima. Eu, unul, nu pun mare pret pe vorbe, ca stiu ca sunt "furate" (citeste citate), dar pun cel mai mare pret pe SINCERITATE. Sa fugim de fariseu cat ne tin picioarele, nu-i bai ca ne indreptam spre vames. E mai placut vamesul lui Dumnezeu decat fariseul.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Aceasta-i smerenia de care , sau fara de care nimic nu vom cladi bun si durabil . . . ! E inima infranta , e recunoasterea neputintei noastre , e infrangerea mandriei ! Da , Ana , asta-i drumul cel bun si adevarat !:53:

As dori sa vorbesc si eu despre acest subiect. Smerenia adevarata doar de la Dumnezeu vine. Adevarat. Pana nu ne intra El in suflet, nu putem discuta despre asta. Am vazut interventii pe subiect cu adevarat din inima si din...practica! Smerenia este intr-adevar un subiect personal, toate vasele Lui sunt deosebite, lucrarile unice. Ma vad nevoit ca si aici sa insist pe aspectul practic. De citate si citite suntem fenomenali noi romanii, cu practica stam rau. Intr-o tara cu oameni in accelerata degradare morala, cei smeriti sunt anormali. Stresul cotidian macina si pe cei buni si pe cai mai putin buni. Cum sfinti nu putem fi, vom incerca sa impacam interesul personal cu cel al aproapelui. Prinsi in statul-corset, vrem nu vrem, vom face ca si ceilalti, dar pana la o limita.
Din punct de vedere spiritual, avem o educatie crestina, care ne cere sa fim umili. Adica sa nu "ridicam" capul.
Din punct de vedere al societatii trebuie sa "ridicam" capul ca sa supravietuim si sa fim si COMPETITIVI.
Educatia facuta pana nu demult era uniformizarea, de fapt necompetitivitatea, peste care se asterne si umilinta. Totalul da o fiinta neadaptata vremurilor. Dar cum trebuie sa supravietuim, ne dovedim "caldicei" fata de vremuri si nu ne integram in vremurile de azi. Ne descurcam cum putem.
Astazi ca sa supravietuiesti, trebuie sa fi competitiv, incisiv, sa ai calitati mai "necrestine".
Avem de-a face cu o contradictie. Cum ziceti sa rezolvam antagonismul?
Va rog sa nu judecati in spirit "manastiresc" cum din pacate destule subiecte au fost tratate pe forum. Traim in lume, cu diferiti oameni si noi nu suntem calugari. Subiectul are si caracter personal, spre autocunoastere si perfectionare, dar cred ca tratarea de asemenea maniera va ajuta si altora. Ar fi benefic sa ne spuna ceva oameni de afaceri, dac-o fi pe form, sa ne spuna din experienta lor.
Doamne-ajuta!

sarmanii cersetori bogati !!!
 

un cersetor castiga o droaie de bani pe zi !
au fost multe cazuri,in care, cersetorii si-au "uitat" banii castigati la ei, si fiind prinsi de politie aveau asupra lor zeci de milioane de lei vechi !!!

chiar si io, stand in masina si astptand pe cineva langa o piata, timp mai indelungat, am putut observa un cersetor,la un colt de strada, care primea pomana dein 10 in 10 minute de la trecatori !
Deci daca facem un calcul, primea cam 6 lei pe ora, si in 10 ore facea 60 de lei !
iar in 10 zilew 600 de lei noi !
deci, fiti siguri ca ,cersetorii o duc mult mai bine ca multi oameni muncitori din tara asta !

Nu toţi cei care cerşesc sunt escroci.

umilinta...

cum si pt ce anume a fost umilit Isus? pt hainele care e purta? pt felul cum se pieptana? nu pot sa amintesc fardurile pt ca era barbat...

Am citit intr-un Pateric ca purtatul de haine mai urate ajute.
Poate ca cel mai bine ar fi sa ne rugam Domnului sa nu ne umbreasca mandria.

eu cred ca Hristos a fost umilit si batjocorit in primul rand pt Adevar,Adevarul care nu a fost acceptat de marea majoritate,cum ca este Fiul lui Dumnezeu. apoi apostolii,prin misiunea lor si prim Pogorarea Sf Duh au raspandit in lume faptele si originea lui Isus,nu felul cum se imbraca sau altele de genul asta,au facut cunoscuta marea lui iubire si sacrificiul Sau suprem pt oameni
bineinteles imbracamintea trebuie sa fie aleasa cu bun simt,dar asta nu inseamna ca daca ne imbracam in saci suntem mantuiti

cersetrii,de exemplu,sunt imbracati in niste zdrente,dar daca treci pe langa unul si nu ii dai ceva sau daca vezi barbati si femei tinere si apte de munca si te mananca limba sa-i trimiti la munca,ce crezi ca iti raspund ei fie cu voce tare sau in gand sau bodoganind in barba?au un atu in plus ca sunt imbracati umil,in cazul asta?

de ce credeti ca Isus a vorbit mai mult in pilde,astfel incat ceilalti nu reuseau sa inteleaga ce vrea sa spuna?

din predica Mantuitorul de pe munte tragem concluzia ca valorile celor ce vor ajunge in Imparatia lui Dumnezeu sunt:
- saracia in duh
-compasiunea
-blandetea
-foamea si suferinta pt dreptate
-milostivirea
-integritatea morala
-colaborare
-suferinta pt Hristos

esti umilit atunci cand nu ti se face dreptate,atunci cand esti persecutat,atunci cand esti alungat pe baza nu stiu caror criterii,etc..nu neaparat cand te imbraci in sac

Umilinta daca este sinonima cu smerenia este mantuitoare si purificatoare de mandrie, insa daca nu este sinonima cu smerenia cred ca il inradacineaza pe cel mandru si mai mult in aceasta forma de iubire de sine.

Dacă cineva te acuză, trebuie să te aperi sau trebuie să primeşti cu umilinţă palma dată?

Eu cred ca trebuie facut intocmai ca si Iisus: raspundea verbal, spunea adevarul (si in plus El isi permitea sa si judece fiind Dumnezeu, vezi judecata aspra adresata preotilor din timpul Sau), insa fizic nu a dat nici macar o palma si nici pe apostoli nu i-a lasat sa fie agresivi fizic.

Exact , foarte bine punctat ! A se citi despre aceasta in " SLAVA DESARTA " - Sfantul Ioan Sinaitul . Am scris desare aceasta folositoare invatatura pe un alt site-forum , si voi relua tema la threadul << Sfaturi duhovnicesti >> de pe acest forum , la " Biserica Ortodoxa in General " . Doamne ajuta !

Smerenia si umilinta nu au legatura. Poti fi falnic si in acelasi timp smerit (cel mai tare exemplu e cand Dumnezeu i-a zis Sf Efrem Sirul sa mearga sa vada unul din placutii lui Dumnezeu, si cand l-a vazut pe Sf Vasile cel Mare in slava, s-a smintit, dar s-a trezit). Si asta e pentru ca smerenia nu e o virtute care sa aiba legatura cu ceilalti. Smerenia defineste mai degraba raporturile cu tine insuti. Raportul cu ceilalti nu este decat o consecinta a felului in care te vezi pe tine

Smerenia este singura virtute care nu se vede (toti smeritzii la infatzishare au o mare problema cu mandria)

Umilinta nu te ajuta la smerenie daca prin umilinta cauti smerenia.. Smerenia nu se poate castiga cum se poate castiga infranarea, sau postul... Ba chiar infranarea si postul in mintzile gresite pot sa fie daunatoare smereniei (vezi Vamesul si fariseul).

Smerenia nu inseamna sa te crezi pacatos, ci sa stii ca esti pacatos

Smerenia nu inseamna sa nu te crezi virtuos, ci sa iti dai seama ca orice virtute, orice dreptate, in fata lui Dumnezeu e ca o carpa lepadata.

Smerenia inseamna sa stii ca daca nu pune Dumnezeu mana, degeaba te chinui tu.

Smerenia inseamna pana la urma intelegerea si contientizarea Marturisirii de Credinta a sinodului 6 ecumenic: "Şi cele două voinţe fireşti nu sunt, cum au zis ereticii necredincioşi, potrivnice una alteia, ci voinţa Sa omenească urmează celei atotputerniceşi dumnezeieşti, fără a i se împotrivi sau rezista, ci mai degrabă supunându-i-se." Adica virtutea noastra nu e virtute, ci e de fapt omenie, nu ne chinuim sa fim supraomenesti, ci mai degraba sa ne purtam ca oameni adevarati, vorba lui Steinhardt: trebuie sa redevenim ceea ce suntem

mandria-pacatul suprem
 

Din nefericire acest pacat, are consecinte grave asupra noastra, atata asupra sufletului cat si dpdv fizic si emotional.Aceste 2 articole descrie cel mai bine ce se intampla cu noi in momentul cand suntem mandrii si in ce fel ne afecteaza: spiritual, fizic si rational.

http://www.crestemimpreuna.com/blog/...-si-emotional/
http://www.crestemimpreuna.com/blog/...erde-sufletul/