Ce reprezinta pentru noi acest forum?
 

De un anumit timp, mai mult de un an, m-am obişnuit să intru aproape zilnic pe acest forum şi să aştept cu nerăbdare postările pe anumite thread-uri.
Motivaţia ar fi interesul pentru anumite teme discutate, nevoia de a schimba opinii pe aceste teme, nevoia de comunicare, uneori încercarea de a scăpa de plictiseală...
Vă mărturisesc că, per total, am avut de câştigat: am conştientizat anumite greşeli asupra cărora am meditat, iar pe unele le-am spovedit, spre folosul meu; am primit răspunsuri pertinente la frământările mele; am cunoscut oameni noi, de la care am de învăţat; îmi exersez abilităţile de comunicare... :-)

Ce reprezintă pentru voi acest forum?

Forumul, pentru mine, reprezinta o modalitate de a verifica ceea ce cred sau ceea ce am citit si de a spune si altora ceea ce stiu sigur.

Uneori, cand am un gand care nu-mi da pace il supun atentiei celorlalti. Daca nu am dreptate, este rusinat gandul meu, nu eu. Daca reusesc sa spun ceva de folos, inseamna ca trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu Care m-a ajutat.

Prima data cand am intrat pe acest forum , eram atat de fericit ca , in sfarsit , am gasit locul unde pot sa port discutii religioase... pentru ca , in general , nu prea am cu cine vorbi despre religie.
Acum , intru pe acest forum: pentru ca imi place sa vad si parerile celorlalti cu privire la unele teme , si uneori de plictiseala.

În BO oamenii nu socializează decît rar, mai ales la oraş. Acest spaţiu aduce un plus în sensul ăsta, chiar dacă în mod virtual.

La inceput m-a atras impresia ca voi deveni mai lamurit, prin dialog si lecturi, in privinta unor framantari legate de viata unui crestin ortodox.
Speram sa invat, sa imi corectez imagini deformate, sa iau, practic, lectii virtuale de cateheza. Si sa vad reactia fata de mine, in sensul de a avea o oglinda cat mai realista care sa ma ajute in depistarea si eliminarea unor iluzii in perceptia de sine ca om (si) crestin.
A fost pornirea mea dintai. Si o vreme m-am bucurat sa imi vad asteptarile implinite.
Dar eram pe un forum pentru prima data... Nu stiam cum sa ma port... Am experimentat cateva ipotetice cai si am invatat cate ceva.
Cu vremea am inceput sa pricep ca Biserica e formata din oameni. Poate suna ciudat dar prin asta vreau sa spun mai multe. Si pentru ca le-am spus, implicit si explicit pana acum, ma rezum doar la a spune ca inca nu ma simt foarte bine intre oamenii pe care ii consider crestini. E, desigur, problema mea.
Treptat am capatat si darul unor prietenii frumoase. Astazi am mai multi prieteni reali printre forumisti decat am prieteni in afara forumului... Poate asta nu e cel mai bun lucru, pe undeva...
Forumul imi ofera suport in incercarea mea de a deveni ortodox. Caci sunt in mare masura doar cu numele.
Imi ofera o anumita caldura afectiva si un anumit sens al vietii.
M-a ajutat, chiar, si inca foarte semnificativ, sa depasesc momente grele, foarte grele, inclusiv pe plan material. Am fost miluit de unii colegi de forum, Dumnezeu sa ii rasplateasca! Iar fata de unul dintre forumisti sunt, din pacate, chiar dator (din pricina unei oribile neintelegeri la un moment dat) deocamdata. Spre rusinea mea mare.
Regret ca nu am fost bannat pana acum si sper ca se va intampla curind, pentru toate neroziile pe care le-am insirat aici, in momente de lipsa de luciditate.
Ma consolez cu gandul ca unii dintre forumisti s-au folosit chiar si de aceste caderi evidente ale mele.
Am cunoscut si oameni din alte confesiuni. Am marturisit ca ii consider buni prieteni, desi eu raman ortodox, prin Mila Domnului. Si am vazut ca pot convietui frumos impreuna cu fratii si surorile catolice, cu protestantii etc. Regret ca nu ma pot intelege deloc cu FlorinOltean. Accept sa duc exercitiul greu al deviatiei, spun fratii, spre ecumenism. Nu ma consider astfel, iar forumul imi da prilejul sa pricep si cum e vazuta aceasta miscare actuala.
Activitatea mea pe Forum este insa si adictiva. Dar imi dau seama de asta si gasesc ca inca nu sunt cu totul pierdut cata vreme constientizez meteahna.
Am nevoie de forumul nostru, de oamenii de aici. De-ar avea si forumistii nevoie de mine, macar un strop, as fi deplin impacat cu activitatea mea in aceasta societate a noastra virtuala (si nu numai).

Și mai spun alții că nu știu despre ce vorbesc când afirm că ortodoxismul inoculează un sentiment de vinovăție și de percepere a plăcerii drept păcat; păcat pentru care pedeapsa e imperioasă.

Pentru mine forumul este locul unde am intalnit oameni de mare calitate, de care am ramas profund impresionata, pe care ii admir si de la care invat zi de zi. Ca orice om, pe langa toate activitatile zilnice, am nevoie si de un timp al meu, iar o parte din el il petrec pe acest forum.

Am aflat lucruri noi, interesante, am citit opinii diferite, puternic argumentate pe diverse subiecte, am cunoscut crestini deosebiti care cu intentie sau nu, prin postarile lor m-au ajutat sa ma imbogatesc sufleteste. Sunt tentata sa imi exprim multumirea fata de anumiti useri, insa din teama de a nu omite pe cineva, le multumesc in special celor din lista mea de prieteni.

Ortodoxismul? Poate...
Ortodoxia, nu! Cel putin daca ne referim la placerea sau savoarea adusa de faptele duhului. Cat priveste legea trupului, poate meditezi, de pilda, la cuvantul Apostolului din Galateni (ca sa ofer doar o propunere).
Dar daca tot ai expus presupunerea, da-mi voie sa reamintesc: placerea nu e un pacat in Ortodoxie. Patima, robia placerii, da - este pacat. Asta e varianta soft. Varianta hard, de care vorbeste de pilda Sfantul Maxim Marturisitorul cand zice despre lantul placere-durere etc., o las la indemana celor mai priceputi de a expune aceasta. De vrei sa citesti despre sensul ascezei, sunt multe carti lamuritoare (una scrisa de Parintele Staniloae se gaseste in librarii), numai sa doresti cu adevarat sa te lamuresti.
In Galateni 5:19-24 vei gasi cum e cu faptele trupului (si placerea ce le insoteste) dar si cu roada Duhului. Citeste, bunule!
Placerea de a face sport nu e pacat, insa unii au facut o patima din asta (alergatori adictivi, oameni care trag la fiare din iubire excesiva de trup musculos etc.). La fel stau lucrurile si cu viata sexuala, cu bucatele, cu vinul s.a.m.d.
Cata vreme o placere te separa, prin forta ei de a te atrage, de bucuria credintei si de pacea sufleteasca a unei vieti duhovnicesti, tu cum ai numi-o? Sfintii o numesc pacat, intrucat rupe pe om de Dumnezeu (Care devine cel mult un concept sau o fiinta izolata undeva departe intr-un turn de fildes) si il face rob, fiinta legata cu putere de orice altceva dar nu de Dumnezeu Cel Viu si Atotprezent.
Apoi, cat priveste forta instinctelor dezlantuite (de pilda instinctul sexual), nu mai are rost sa vorbim. Deoarece apar repede semne ale patimii, deoarece multi se smintesc din pricina asta, deoarece adeseori auzim de crime pasionale (ca sa ma refer la un corolar destul de cunoscut al placerii trupesti) si alte nenorociri: ca masura de prevedere, cel putin din acest motiv lesne de inteles, Biserica a randuit anumite oprelisti, postul si, desigur, Sfanta Taina a Cununiei. Oare poti vedea si cu altceva decat cu ochiul rau aceste lucruri? (altminteri le privesti spre paguba)
Nu pentru placerea de a fi aici pe forum ma simt vinovat (citeste toata propozitia pe care o scrisesem, te rog, pentru a nu mai rastalmaci in mod suparator, dupa cum iti convine - oare din ce motiv?), ci pentru tampeniile pe care le-am debitat eu uneori si pentru supararile pe care le-am pricinuit fratilor si surorilor de credinta, precum si altor oameni.

[quote=ioan cezar;453847]

Sa n-aveti nici o teama! Printre forumisti care au nevoie de dvs. ma numar si eu.
Dumnezeu sa va ajute! Pentru mine ati fost si sunteti un adevarat balsam pentru sufletul meu.
Va multumesc si, va rog, sa nu ne parasiti.
Doamne ajuta!

Roagă-l pe admin să nu-l baneze!:5: