Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Dumnezeu, Patrie, Famile (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=10420)

stefan florin 26.11.2013 10:39:59

Citat:

În prealabil postat de TINERI PENTRU ROMANIA (Post 541061)
RÂNDURI PENTRU GENERAȚIA MEA

Iubirea

-I-

Să ne achităm de îndatoririle pe care le avem față de părinți cu o afecțiune devotată și recunoscătoare care nu se dezminte niciodată!
Să le păstrăm un loc în mintea noastră și în inima noastră!
Să privim însă hotărâți spre viitor!
E ceea ce ne cer chiar tata și mama.
Suntem copii lor, e timpul să fim noi înșine.

Să mergem spre viața care ne cheamă, spre tot ce e bun și sănătos!
Să ne facem datoria, adică să fim activi și să muncim.
Să căutăm fericirea, adică iubirea.
Să fii activ și să iubești, iată ce înseamnă o viața dinamică!
Fii activ, muncește, iubește spune legea firii.
Să iubești e o datorie pe care o îndeplinim cu bucurie.
Sentimentul o dictează dar rațiunea trebuie s-o controleze.

-II-

Iubirea nu poate fi neserioasă și frivolă.
E înainte de toate ceva frumos și pur, fără nimic trivial, fără nimic murdar sau degradant.
Iubirea de unde se naște viața e baza Familiei, a Națiunii.
Ea le formează și le dă trăinicie.
Ea face ușoare și plăcute îndatoririle uneori grele pe care le impune.

Nimic nu are forța iubirii.
Prin ea se conduce lumea.
Pervertirea ei, transformarea ei în depravare, are efecte mai devastatoare ca armele biologice, bombele atomice sau cataclismele naturale.
Moralitatea e o condiție a supraviețuirii noastre.

-III-

Iubirea generează iubire.
Să iubim din toată inima, din tot sufletul.
Dacă suntem în stare de asta, dacă respectăm iubirea, dacă ne respectăm pe noi înșine ne vom putea feri de dezmăț, de poftele grosolane ale simțurilor, de ceea ce veștejește și înjosește.

Să ne apărăm tinerețea, prospețimea sentimentelor, sănătatea și demnitatea!
Toate acestea se pierd în ceea ce se numește, probabil în derâdere, plăcere.
Toate acestea le putem irosi repede și apoi vom regreta toată viața.
Puțini dintre noi se complac în dezmăț.
E nevoie de o fire josnică, de sentimente vulgare care din fericire sunt destul de rare.
Dar ispita, o mândrie prostească, absurda prejudecată care vede în lipsa de înfrânare un atribut al tinereții, îi corup pe mulți.

Cel care are respect de sine, sentimente delicate și o voință puternică nu va cădea pradă ispitelor.
Își va ține capul sus fără să privească mocirla de la picioarele sale, fără să se lase vreodată atras de ea.
Își va păstra inima și corpul tinere pentru iubirea adevărată care înalță omul mai presus de sine.
Și dacă a găsit-o pe cea pe care și-o dorește de soție, rezistența la plăceri grosolane îi va fi ușoară.
Va avea în iubirea sa un scut care-l va apăra de depravare.

-IV-

Nimic nu e mai frumos și mai pur, mai plin de grație și de farmec ca iubirea sinceră dintre un tânăr și o tânără.
Să iubim, dar să știm să ne-o alegem bine pe cea pe care o vom iubi.
Înainte de a ceda sentimentelor să ne ascultăm rațiunea.
Altfel iubirea să va naște dintr-o pasiune trecătoare pe care o vom regreta mai târziu.
Altfel nu va avea cine să-i spună inimii „nu” când greșește.

Să alegem bine.
S-o iubim pe aceea care merită să fie iubită, care merită să ne fie alături toată viața.
Să ne căutăm aleasa inimii printre cele al căror chip și persoană degajă demnitate, cinste, moralitate și sănătate.
S-o iubim și vom fi iubiți.
Dacă din nenorocire va fi altfel, vom iubi totuși și vom suferi.
Suferințele provocate de iubire îi călesc pe cei puternici și timpul le alină.

-V-

Dar să lăsăm această dureroasă eventualitate.
Nu e decât o excepție de care clarviziunea noastră și instinctul inimii ne vor feri ușor.
Vom iubi, vom fi iubiți și vom gusta din ce e mai bun pe lume.
Cât de încântătoare e iubirea pură și neprihănită într-un suflet tânăr!
Nimic de pe pământ, niciun vis nu-i egalează realitatea inefabilă și luminoasă.

Omul care cunoaște această supremă bucurie, această mulțumire a întregii făpturi și care o ia ca punct de plecare, ca bază a vieții sale, poate privi viitorul cu încredere.
El a făcut mai mult pentru a-și asigura fericirea și chiar succesul decât dacă și-ar fi petrecut timpul cu calcule savante și practice.
Să dai ca început al existenței tale de om matur, ca bază a Familiei pe care o vei întemeia, iubirea sănătoasă și puternică, entuziastă și gravă, înălțătoare și pură, înseamnă să faci o lucrare morală și folositoare, o lucrare a rațiunii și înțelepciunii.

-VI-

Om care își face datoria, om cu voință și curaj, e acela care știe să iubească.
El acordă iubirii locul la care ea are dreptul în sufletul său și în viața sa.
Să acționăm și noi la fel, prieteni.
Să învățăm să iubim.

Iubirea și rațiunea să ne conducă împreună în alegerea tovarășei de viață.
Să fim, în viitorul apropiat, noi și soțiile noastre, o personificare a Familiei de unde se va naște o Românie întinerită, mai frumoasă, mai unită și mai puternică.

Dordea Cosmin

foarte frumos spus!

TINERI PENTRU ROMANIA 27.11.2013 20:22:29

http://www.primaria-baile-govora.ro/...%20Romania.jpg

TINERI PENTRU ROMANIA 30.11.2013 00:40:08

PRIMUL SOLDAT CĂZUT PESTE PRUT
de Pan M. Vizirescu


Până mâine mi se vor închide pleoapele,
Vor amuți zările și cărările,
Nu vor mai vui codrii și apele,
Doar luna-mi va ține lumânările...

Nu voi mai auzi cățeaua dușmană
Cum latră și scuipă rafale;
Ci eu, cu botezul izbânzii în rană,
Sorbi-voi tăceri triumfale!

Camarazii mei vor merge 'nainte, 'nainte,
Pe fronturi și-ntinse câmpii,
Sbucni-vor în clocot ca lava fierbinte
Cu aspre și crunte mânii.

Vor merge în marșuri de viscol și tunet
Să-nfrunte puhoaie barbare,
Și-n freamătul luptei, pe aripi de suflet,
Vor duce ale țării hotare.

Camarazii mei vor trece năvalnic
Peste linii de foc și orașe,
Vor ridica stâncă, pieptul lor falnic,
Prăbușind trufii ucigașe.

Vor răpune cetăți cu ziduri blindate,
Vor merge pe creste de glorii,
Vor călca peste gloate 'narmate
Și se vor cununa cu victorii.

Ai mei, de-acas', vor întreba depărtările,
Așteptând un semn de la mine...
Ori poate acum, zguduindu-i oftările,
Au îngenunchiat să se-nchine.

Poate rana asta le va fi dat de veste
Că-mi sângerează fruntea și trupul...
Prea târziu!... Eu sunt de-acum în poveste
Cu țara și neamul: am trecut Prutul!

august-septembrie 1942

TINERI PENTRU ROMANIA 01.12.2013 09:51:58

http://rodigitalart.files.wordpress....flag-large.jpg

TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

Înaintașii au muncit și au luptat ca să avem o Patrie întregită, mare și puternică.
Să ne gândim la ei cu afecțiune respectuoasă.
Suntem urmașii lor, suntem România prezentă.
Astăzi să ne bucurăm și să ne reamintim că avem toate motivele să fim mândri că suntem români.

Sunt momente când nu mai credem în noi, când ne resemnăm temători și pierduți sub povara unor realități dure.
Să nu renunțăm niciodată la respectul de sine!
Să nu ne pierdem niciodată încrederea în noi și în viitor!
Să ținem tricolorul sus!
Astăzi să reînsuflețim focul sacru al mândriei naționale.
Forța de care avem nevoie ne-o dă unitatea.

România ești tu, sunt eu, suntem noi, e aerul tare al munților, e rodnicia câmpiilor, e truda noastră cea de toate zilele, e zâmbetul copiilor noștri.
Astăzi să omagiem devotamentul soldatului, râvna muncitorului, înțelepciunea cărturarului, statornicia țăranului și priceperea omului de afaceri.
România e speranța noastră a tuturor.

Suntem mame iubitoare, suntem tați ocrotitori.
Suntem o Familie mare, rezistentă, care în ciuda rănilor și loviturilor primite nu a uitat să cânte, să danseze și să râdă.
Și toate acestea le trăim în limba română.
S-o transmitem mai departe păstrându-i noblețea latină!
Copiii noștri, copiii copiilor noștri trebuie să muncească, să trăiască și să iubească în limba română.
Limba română e un element esențial al identității noastre, al sufletului românesc.

Suntem frumoși ca Patria noastră.
Suntem lumina blândă a zorilor.
Suntem albul pur al zăpezilor iernii.
Suntem cerul senin al nopților toride de vară.
Suntem impetuoși și temperamentali ca pâraiele repezi de munte primăvara.

Pământul Patriei trebuie să rămână al nostru.
Noi să-l cultivăm, noi să beneficiem de roadele lui, noi să-i folosim bogățiile din subsol.
Să stăm neclintiți în calea relelor!
Să le punem pumnul în piept și să le spunem ca înaintașii în 1917: „Pe aici nu se trece!”
Suntem un Popor viguros.
Avem tăria de a schimba lucrurile în bine.

Astăzi să fim entuziaști, veseli și exuberanți.
Începând de acum să visăm cu ochii deschiși.
Mândri de noi, de trecutul nostru, conectați la realitate, să rostim toți într-un glas cu inima vibrând: „Suntem Poporul Român!”
Trăiască România!

Pârvu Ana Maria


http://4.bp.blogspot.com/_jNROqLFBFT...0/untitled.bmp

TINERI PENTRU ROMANIA 13.12.2013 20:14:20

RÂNDURI PENTRU GENERAȚIA MEA

Căsătoria

-I-

Căsătoria e un act solemn.
Bărbatul și femeia jură să rămână împreună cu acordul rudelor și acceptă îndatoririle decurgând din unirea lor și din nașterea copiilor.
Legea, care înregistrează actul, face din aceste îndatoriri obligații.

Avem dreptul să nu ne căsătorim?
Categoric nu.
Să ne căsătorim, să întemeiem o Familie, e un imperativ moral, corolar al obligației de a accepta viața și de a o folosi bine.

-II-

Suntem datori să trăim, suntem din același motiv, datori să dăm viață.
Să dăm viață nu înseamnă doar să zămislim copii ci și să-i creștem.
Trebuie pentru aceasta o căsnicie solidă, trainică, trebuie un cămin.
Iată de ce Dumnezeu a vrut să trăim în Familii durabile.
Copiii sunt incapabili să-și poarte singuri de grijă mult timp după naștere.
Iată de ce Dumnezeu a sădit în inima noastră instinctul puternic al iubirii pentru ei.

Căsătoria e deci o datorie firească, o datorie umană.
Căsătoria e și o datorie socială.
Societatea nu poate exista fără Familie, care e baza ei.

-III-

Susținătorii homosexualității și căsătoriei între persoane de același sex nu-și pot justifica demersul decât cu absurdități.
Le-aș acorda prea multă respect acestor promotori ai morții și dacă le-aș îndepărta himerele nesănătoase cu piciorul, la repezeală.
Faptul că nimic nu e solid, durabil fără căsătoria dintre un bărbat și o femeie e un adevăr cu valoare de axiomă.
Necesitatea apărării firescului, a moralității și a demnității umane e evidentă.

Totul ne îndeamnă și ne spune:
„Căsătoriți-vă, creați un cămin.
Legea firii și legea morală v-o impun.
E o datorie socială.
Trebuie să vă căsătoriți imediat ce ați ajuns la maturitate, imediat ce situația materială v-o permite.
Nu sunteți cu adevărat oameni fără o Familie normală și copii.”
În antichitate nu puteau obține funcții în conducerea Cetății decât cei care aveau soție și copii.
De ce nu ar fi la fel și în prezent?

Să ne căsătorim de tineri e o datorie și în același timp o mare fericire.
Ca aproape întotdeauna obligația morală impusă individului pentru binele general îi asigură și binele său personal.
Câștigul societății ar trebui să ne preocupe pe toți pentru că e și câștigul fiecăruia dintre noi.
Nu există fericire reală, întreagă și durabilă decât în căsătoria firească, în Familie.

-IV-

Căsătoria e mai frumoasă în tinerețe când soții au viața înainte și dispun de bunul cel mai de preț: puritatea sufletului și a corpului.
E iubire adevărată sfințită de îndatoririle pe care ei și le asumă pentru a oferi un cămin luminos noii vieți pe care o pregătesc.
Toată existența tinerei perechi va fi reflexul orelor fermecătoare, inefabile, trăite la începutul lungului drum pe care-l va străbate în comun.
Amintirea lor îi va lumina momentele grele, întunecate ale existenței făcându-le suportabile și atenuându-le amărăciunea.

Soților le va reveni deseori în minte și pe buze amintirea încântătoare a primelor zile ale căsătoriei lor.
„Îți mai amintești când aveam împreună patruzeci de ani și când în mica și umila noastră gospodărie totul era o primăvară, chiar și iarna?”, îi spune tata mamei când îi cuprinde pe amândoi nostalgia.
Tata mi-a descris tinerețea sa astfel:
„Am muncit, am iubit, m-am căsătorit.
Iubirea și munca sunt cel mai bun început pentru o Familie și se contopesc una cu alta.
Apoi ați apărut voi, copiii.
Mama vă hrănea pe voi, eu o hrăneam pe ea.
Mai multă fericire cere mai multă muncă.
Munceam toată ziua, apoi am muncit și noaptea.
Viața e grea, dar frumoasă.”

În Familia tânără se formează și se consolidează dragostea pentru muncă, atașamentul pentru datorie, se țese zi de zi o legătură indestructibilă între soț și soție, se produce o contopire a gândurilor lor, a sentimentelor lor, a voințelor lor, se realizează între ei o unitate pe care doar moartea o poate distruge.
Cine dă mai mult și cine primește mai mult în această comuniune a două suflete?
Nu contează!
Fiecare dă tot ce are.
Bărbatul aduce forța, voința și rațiunea calmă dominând sentimentul.
Femeia aduce delicatețea, frumusețea, sensibilitatea și devotamentul.

-V-

Diferența de roluri, în viață, între bărbat și femeie e determinată de diferența conformației lor fizice și psihice.
Bărbatul e hărăzit în mod natural unor activități grele care cer mușchi puternici, un caracter ferm și rezistență.
Menirea lui e de a-și hrăni Familia.
Câmpul lui de activitate e la muncă în exterior, în mediul social.
El își are acolo locul și misiunea sa.
Femeia are îndatoriri mai blajine, mai blânde care nu necesită forță musculară și voință activă.
Domeniul ei e în Familie unde se poate exercita cel mai bine activitatea sa tandră, răbdătoare și neobosită.
Ea e predestinată de chiar legea firii să fie stăpâna absolută a căminului.
Cea care are servici, cea care nu se poate consacra Familiei, ar trebui să fie o excepție.

Din păcate, îndepărtarea soției de soț și de copii e o regulă a zilelor noastre.
Ne-au adus aici impunerea unor moravuri aberante și dezechilibrele create în civilizația modernă.
Pentru că majoritatea soțiilor sunt obligate să-și neglijeze căminul, nici soții cei mai devotați nu-și mai pot îndeplini cum se cuvine îndatoririle.
Rezultă din aceasta diminuarea populației, generații tinere debusolate, ușor de împins pe panta viciului și o economie socială imperfectă.

-VI-

În căsătorie, soțul e dator să-și întrețină soția și copiii.
E obligația sa legală și morală.
Numai în caz de absolută necesitate femeia poate prelua o îndatorire care nu e a sa.
Doar sărăcia poate fi o scuză pentru așa ceva.
Ce cămin poți avea, cum pot fi crescuți copiii, dacă mama e absentă cea mai mare parte din zi?

Dumnezeu ne-a dat la fiecare câte un rol pe lumea aceasta.
Femeii îi revine grija casei și Familiei.
Bărbatului îi revine munca grea în exterior, truda aducătoare de bani.
El trebuie să câștige tot ce poate pentru ai săi, femeia trebuie să-i gospodărească chibzuit banii.

Bugetele mari și mici au nevoie de echilibru.
O rezolvare exactă a problemei cheltuielilor e importantă pentru stabilitatea Familiei.
Acolo unde ordinea materială nu domnește apar tulburări morale și neliniștile împiedică o deplină stăpânire de sine.

-VII-

Tânăra care se mărită e, se spune, ca o foaie albă, nescrisă.
Dacă tânăra a primit deja niște impresii care i-au influențat caracterul bărbatul o poate schimba în bine.
Dacă o iubește, dacă e iubit de ea, va fi ascultat, înțeles, urmat fără să fie nevoie să comande.
Puterea sa se va naște din iubire, din maturitatea gândirii, din voința chibzuită, din importanța muncii sale pentru Familie.
Cu cât mai mare va fi superioritatea rațiunii sale și a voinței sale, cu atât mai puțin va trebui să dea dovadă de autoritate.
Bărbatul trebuie să aibă în Familie un asemenea ascendent încât să nu fie nevoie să dea cu pumnul în masă pentru a se impune.
Față de soție mai ales trebuie să fie rezervat, să folosească doar mijloace afectuoase de convingere, sigur că va obține în acest mod tot ce e rezonabil să vrea.
Tandrețea, dorința de a-i place îi vor apropia soția, îi vor permite s-o modeleze, s-o facă să fie complet a sa.

Bărbatul rațional și de caracter nu poate să nu aibă în soție o păzitoare blândă și vigilentă a căminului, o femeie iubitoare, virtuoasă, care răspândește fericire în jurul ei.
Cel lipsit de voință și de moralitate poate transforma o tânără onestă într-o femeie care va fi asemenea lui, adică om de nimic pregătit pentru orice cădere.

Influența soțului asupra soției se constată în viață în fiecare clipă, la fiecare pas.
Să luăm exemplul a două surori având aceeași educație, aceleași calități și aceeași capacitate de a fi soții și mame excelente.
Ele se mărită.
Soarta lor va fi foarte diferită dacă soții lor nu se aseamănă.
Să presupunem că unul are înțelepciune și spirit de echitate, că e de valoare intelectuală și morală superioară.
Tânăra sa soție va ajunge puțin câte puțin să-i semene.
Ea va deveni demna sa tovarășă de viață, va fi admirată și respectată la fel ca el.
Cealaltă soră se mărită cu un bărbat mediocru și cu o moralitate îndoielnică.
După un timp căsătoria se destramă și soția o ia pe drumuri rele pierzându-și orice pudoare, orice demnitate.
Cine nu a văzut un astfel de spectacol?
Regula nu e totuși absolută, ci foarte generală și excepțiile n-o infirmă.

-VIII-

Iubirea, generozitatea sentimentelor domnind în cămin înalță, înnobilează soțul și soția, așa cum mai târziu vor contribui la formarea morală a copiilor.
Afecțiunea și grija reciprocă a soților, atașamentul lor pentru toate îndatoririle vieții vor da frumusețe, forță și siguranță Familiei.
Iubirea și virtutea sunt talismane care apără de toate relele.

Pentru ca bărbatul și femeia să-și găsească în Familie bucuria și calmul dorite, e nevoie de Religie.
Din acest punct de vedere învățăturile creștine le pot fi deosebit de utile.
Având o concepție superioară despre menirea lor, despre demnitatea lor, ei se vor înălța mai presus de simțuri, se vor respecta mai mult, vor fi mai uniți și vor da trăinicie căsniciei lor.
Creștinismul, e necesar tuturor celor care vor să aibă o existență demnă și utilă, tuturor Popoarelor care vor să trăiască și să progreseze.

Dordea Cosmin

TINERI PENTRU ROMANIA 18.12.2013 19:23:26

http://a401.idata.over-blog.com/300x.../Noel--12-.jpg

CELE PATRU LUMÂNĂRI ALE MICULUI PĂSTOR
de Maria Scheidl și Marcus Pfister

Toate acestea s-au întâmplat acum două mii de ani în ținutul Galilei.
Era o zi cenușie.
Ceața acoperea totul, chiar și soarele.
Doi păstori, Ioan și Daniel, au hotărât să-și ducă oile pe munte unde era soare.
Daniel, care nu avea decât opt ani, se ținea scai de Ioan.
Ceața deasă îl speria.
Ioan era înalt și voinic și-l putea ocroti.
Un miel alb ca zăpada sărea în jurul lor behăind
Ioan i-l dădu în grijă lui Daniel.
Daniel nu-și scăpa mielul din ochi și noaptea îl încălzea la piept.

După șase zile iarba se termină pe pășune.
Trebuiau să coboare și să-și ducă oile în altă parte.
Daniel a vrut să-l ajute pe Ioan să adune turma dar acesta îl refuză: „Odihnește-te, îi spuse el, a-i muncit destul în ultimul timp.”
Așa era, micul păstor alergase mult după mielul său.
Daniel se întinse sub un copac, mielul se cuibări lângă el și ațipiră amândoi.
În timp ce dormea Daniel simți un miros plăcut de trandafiri și de crini.
Încercă să deschidă ochii, dar pleoapele îi erau prea grele.
I se mai păru că aude niște cântări, apoi nimic.
Când se trezi Ioan îl întrebă supărat: „Unde-i mielul?”
Daniel sări în picioare, strigă mielul alb, apoi îl căută peste tot.
Degeaba, nu-l găsi nicăieri, mielul dispăruse.
Ioan îi spuse atunci: „Trebuie neapărat să-l găsești!”

Fiindcă noaptea era întunecoasă, Ioan îi dădu lui Daniel un felinar cu patru lumânări și-l rugă să aibă grijă de el.
Daniel plecă să-și caute mielul.
Îl căută toată noaptea și toată ziua fără să dea de urma lui.
Soarele apunea.
Trebuia să continue? Unde? Cum?
Daniel era pe cale să-și piardă speranța când auzi un zgomot în spatele unei stânci.
„Mielule, mielule!” strigă el.
O voce groasă îi răspunse: „Hei! Ce cauți? Un miel?”
Un bărbat atletic apăru deodată în fața lui Daniel.
Speriat micul păstor vru să fugă.
„Nu-ți fie teamă, îi spuse bărbatul, mielul pe care-l cauți e pe câmpul de măslini de acolo.
L-am văzut. E mic și alb ca neaua.”
„Mi-ai găsit mielul, spuse Daniel, mulțumesc. Cu ce te-aș putea ajuta?”
„Nu ai cum să mă ajuți, nu văd nimic în bezna asta.”
Daniel îi dădu una din lumânările sale bărbatului.
„Ia-o, îți va lumina drumul. Eu mai am trei.”
„Mi-o dai mie? întrebă uimit bărbatul care era hoț, e prima dată când îmi dă cineva ceva. Mulțumesc mult!”

Se înnoptase.
Daniel porni spre câmpul de măslini pentru a-și găsi mielul.
Dar unde era? Se ascunsese?
În apropiere se afla o grotă și în grotă ceva mișca.
Daniel porni spre ea și dădu peste un lup.
Înspăimântat vru să se întoarcă dar lupul îl prinse de haină.
Tremurând micul păstor încercă să se elibereze.
Lupul îi dădu drumul și începu să geamă.
Atunci Daniel văzu că laba îi sângera și nu-i mai fu teamă.
Rupse o bucată din haina sa și-i făcu un bandaj.
„Stai liniștit, spuse el, ca rana să se vindece.”
Daniel vru să plece, dar lupul îl prinse iar de haină și-l privi: „Vrei să rămân cu tine? Nu pot. Trebuie să-mi găsesc mielul. Și el are nevoie de mine.”
Daniel se gândi o clipă, apoi puse o lumânare lângă lup: „Uite, lupule, lumina aceasta te va mângâia și-ți va ține companie. Două lumânări îmi ajung. Ioan va fi de acord.”
Lupul fu mulțumit și Daniel plecă.

Daniel căută toată noaptea fără să găsească nimic.
Dimineața intră într-un orășel.
Un cerșetor îl opri din drum: „Dă-mi un bănuț, te rog!”
Daniel se opri: „Nu am bani, sunt un biet păstor în căutarea unui miel. L-ai văzut?”
„Tot ce văd e sărăcia, spuse cerșetorul, casa mea e o grotă întunecată și rece.”
„Atunci ia lumânarea asta, e tot ce am. Îți va da un pic de căldură și de lumină.”, spuse Daniel.
Cerșetorul luă lumânarea, îi mulțumi și-i ură noroc.

Daniel a întrebat toată ziua oamenii dacă nu i-au văzut mielul, dar nimeni nu-l văzuse.
Descurajat, porni din nou peste câmpuri și se pregăti să-și petreacă noaptea la marginea unui drum.
Atunci simți din nou parfumul de trandafiri și de crini.
De unde venea?
Mai auzi și cântece de bucurie.
Ultima sa lumânarea aproape că nu mai lumina în întuneric, dar Daniel se luă după cântări.
În curând zări un staul, se apropie și intră.
În staul era la fel de întuneric ca afară.
Daniel rămase timid lângă ușă, nu vedea nimic.
Dar apoi zări o pată albă. Era mielul său.
„Apropie-te”, spuse blând o voce.
Mut de fericire, Daniel se supuse și văzu, lângă mielul său, un copil mic culcat pe paie.
Daniel îngenunche și-și puse ultima lumânare alături de copil.
Nu era decât o flăcăruie, dar acum strălucea ca soarele.
Staulul sărăcăcios fu iluminat ca un palat în sărbătoare.
Cerul se înseninase, era plin de stele și cântecele de bucurie răsunau până departe la păstorii din câmpie.

Traducere de Pârvu Ana Maria


http://a406.idata.over-blog.com/300x...s2/pensees.gif

TINERI PENTRU ROMANIA 20.12.2013 17:59:49

http://www.revistafelicia.ro/uploads...1167004896.jpg

O LEGENDĂ DE CRĂCIUN: CÂNTECUL PĂSTORILOR
de Max Bolliger

A fost odată un păstor bătrân care cunoștea bine stelele.
Într-o noapte, bătrânul păstor stătea sus pe o colină împreună cu nepotul său de șapte ani și privea cerul sprijinit în toiag.
- Va veni, spuse el.
- Când va veni? întrebă nepotul.
- Curând!
Îndoiala pe care o văzu în ochii nepotului îl mâhni.
Când el nu va mai fi cine va spune copiilor ce au prezis profeții?
De-ar veni mai repede!
Această așteptare îi umplea în întregime inima.

- Va purta coroană de aur? întrebă deodată nepotul, întrerupându-i bătrânului păstor șirul gândurilor.
- Da!
- Și sabie de argint?
- Da!
- Și mantie de purpură?
- Da!
Nepotul părea fericit ascultându-l.

Băiețelul se așeză pe o piatră mare și începu să cânte din fluier.
Bătrânul asculta atent.
Melodia răsuna simplu și duios.
Copilul exersa zilnic dimineața și seara. Voia să fie pregătit când împăratul va veni.
- Vei cânta și pentru un împărat fără coroană, fără sabie și fără mantie de purpură? îl întrebă păstorul.
- Nu! îi răspunse nepotul.
Cum ar putea să-l răsplătească pentru cântecul său un împărat fără coroană?
El voia aur, argint.
Voia ca toți ceilalți să facă ochii mari și să-l privească cu invidie.
Bătrânul păstor oftă.
Cum să-i explice unui țânc că împăratul care va veni nu va purta coroană, sabie și mantie de purpură deși va fi mai puternic ca toți împărații?

Într-o noapte apărură semnele pe care le aștepta bătrânul păstor.
Cerul era mai luminos ca de obicei și deasupra Betleemului strălucea o stea mare.
Toți păstorii au văzut atunci îngeri învăluiți în lumină care spuneau: „Nu vă temeți! Astăzi vi s-a născut Mântuitorul!”
Micul păstor alergă după îngeri.
Sub haină, la piept, își simțea fluierul.
Ajunse primul la staul și privi copilul nou-născut.
Stătea înfășat într-o iesle în care se dădea mâncare la vite.
Un bărbat și o femeie îl priveau fericiți.
Bunicul și ceilalți păstori, când sosiră, îngenuncheară în fața copilului.

El era împăratul de care i se vorbise?
Nu! Nu era posibil, se înșelau.
Niciodată nu va cânta din fluier aici!
Și dezamăgit, plin de amărăciune, micul păstor plecă și se cufundă în noapte.
Curând copilul începu să plângă. El nu voia să-l audă, își astupă urechile și-și urmă drumul.
Dar plânsetul acela îl urmărea și-i sfâșia inima, așa că se întoarse din drum.
Îi văzu atunci pe Maria, pe Iosif și pe păstori încercând să liniștească pruncul.
Nu mai putu să reziste, își scoase fluierul din haină și începu să cânte.
În timp ce melodia se înălța pură, suavă nou-născutul se opri din plâns și-l privi pe micul păstor zâmbind.
În aceeași clipă acesta înțelese că zâmbetul celui pentru care cânta făcea cât tot aurul și tot argintul din lume.

Traducere de Pârvu Ana Maria


http://obrazky.prokes.net/vanoce/zvon2.gif

TINERI PENTRU ROMANIA 11.01.2014 19:40:28

RÂNDURI PENTRU GENERAȚIA MEA

Copii


-I-

Nimic nu e mai trist ca o casă fără copii.
Lipsa copiilor era considerată în trecut o pedeapsă divină.
Concepții învechite, vor spune unii.
Oare?
Scopul principal al căsătoriei e totuși nașterea de copii.
Iubirea dintre un tânăr și o tânără trebuie să creeze viață.

Trebuie să avem copii.
Trebuie să-i dorim și să-i primim cu bucurie când Dumnezeu ni-i dă.
Greutățile suplimentare impuse de ei unei Familii sărace sunt compensate de fericirea pe care i-o aduc.
La bătrânețe, când vom cântări sacrificiile pe care le-am făcut pentru copiii noștri și satisfacțiile morale pe care ei ni le-au oferit, vom vedea că suntem în câștig.

-II-

O mamă și un tată fără dare de mână, care cresc deja cu greu mai mulți copii, află că vor mai avea un copil.
Ușor descumpăniți ei își spun zâmbind că micuțul s-a cam grăbit și că ar fi fost mai înțelept din partea lui să aștepte până când frații i se fac mai mari.
Se bucură însă de venirea sa la fel de mult ca de venirea celor născuți înaintea sa.
Spațiul e pregătit cu grijă ca „intrusul” să aibă cel mai bun loc din casă fiindcă e mezinul Familiei.
După ce s-a născut părinții îl privesc și se privesc cu tandrețe admirativă și-și spun cu
gândul la reținerile lor anterioare: „Cât e de frumos și ce bine că-l avem!”
Fraza se termină cu un sărut care exprimă iubire și încredere în viitor.
Astfel de părinți sunt fericiți, oricât de grea le e viața, și-și merită fericirea pentru că au obținut-o prin virtute și curaj.

„Dumnezeu binecuvântează Familiile numeroase” spune un vechi dicton azi uitat.
Înclin să cred că nu e o afirmație inexactă.
Copiii Familiilor numeroase reușesc în viață mai bine ca alții.
Se datorează aceasta nevoilor care le impulsionează voința și curajul?
Se datorează aceasta faptului ca se ajută între ei?
Nu știu.
Cert e că ei își croiesc drumul mai repede și mai sigur.

-III-

Mai trebuie să avem copii și pentru că asta ne e datoria.
Națiunea, Patria nu pot exista fără ei.
Nu avem dreptul să ne sustragem acestei obligații absolute.
Am primit viață, trebuie să dăm viață.
Datoria noastră față de Națiunea care ne ajută, față de Patria care ne hrănește nu o putem plăti decât prin copii.

De ce nu ne-am face datoria?
De teamă că ni se limitează libertatea, de teama încurcăturilor și responsabilităților care vin odată cu copiii.
Plăcute încurcături, responsabilități ușoare!
Pe cine pot speria? Pe lași.
Nu există alt cuvânt pentru a caracteriza acești dezertori ai vieții.

-IV-

Mi-a rămas în minte răspunsul pe care mi l-a dat cândva o tânără pe care o cunoșteam foarte puțin și căreia m-am adresat într-o zi.
- Vă însoțiți soțul în călătorie, doamnă? Am spus eu.
- Nu, a răspuns ea. Am trei ghiulele mici și dragi legate de glezne care mă rețin acasă.
Aceste cuvinte rostite cu un amestec de afecțiune maternă, de mândrie și de regret erau cu adevărat fermecătoare, iar tânăra, care se dovedea o mamă bună, îmi păru mult mai frumoasă.

Nu doar bărbații se tem să aibă copii.
Sunt și multe femei care nu-i vor.
Ele își ascund egoismul pretextând probleme de sănătate, obligații profesionale ș.a.m.d..
Adevărul e că sunt atinse de un rău care amenință să ne distrugă dacă nu scăpăm de el, mă refer la lașitate.
Un fost președinte american, Theodore Roosevelt (1858-1919), spunea despre un astfel de comportament: „Când bărbații ajung să se teamă de paternitate, de muncă sau de război drept, când femeile ajung să se teamă să fie mame, Națiunea e pe marginea abisului și ar fi mai bine să dispară de pe fața pământului unde va deveni, pe bună dreptate, obiect de dispreț pentru cei puternici, curajoși și cu suflet mare.”

Usturătoare cuvinte!
Noi, tinerii României, nu vrem să le merităm.
Nu vrem să fim ofensați, nu vrem ca Națiunea să ne fie disprețuită.
Nu vom fi copiii degenerați, stricați și corupți ai dârzului Neam Românesc.
Ne vom face datoria!
Bărbații în muncă și în primejdii, femeile ca mame.
Nu există îndatorire mai frumoasă și mai nobilă și câtă vreme nu o vom fi îndeplinit nu vom fi demni de nimic altceva.

-V-

Suntem pregătiți să fim tați și mame? Nu.
Învățământul public nu face nimic pentru asta nici la noi, nici prin alte părți.
Dacă vreun arheolog din viitorul îndepărtat ne-ar găsi manualele și programele școlare ar fi uimit să vadă că instruirea elevilor pentru viață se rezuma la cunoașterea măsurilor contraceptive și la acceptarea perversiunilor sexuale.
„Evident, și-ar spune el, e vorba de o societate care a dispărut din cauza decăderii morale.”

Nu știu dacă învățământul secundar poate redeveni rapid ce a fost.
Pentru tinere aceasta ar fi de dorit.
Tinerii poate că nu au nevoie de profesori pentru a ști care le sunt îndatoririle de tați.
Nu au multe de făcut acasă și ceea ce au de făcut poate fi făcut și de mamă.
Dar nu ar fi rău ca după căsătorie să se pregătească împreună cu soțiile lor pentru rolul de părinți.
Le-ar fi util dacă ar citi împreună cu ele în momentele libere cărți despre igiena copiilor, despre îngrijirile care li se dau, despre educarea lor.

-VI-

Femeia trebuie să-și hrănească copilul orice s-ar întâmpla și orice i s-ar spune.
Trebuie pentru că e datoria ei, pentru că așa e normal.
Nu se poate viola fără consecințe legea firii.
Laptele mamei e făcut pentru a hrăni copilul.
Sănătatea ei, viața lui depind în egală măsură de el.
Copilul alăptat de mamă e la adăpost de aproape orice pericol.
Hrana pe care o primește de la ea îi e destinată, e singura potrivită pentru el.

Când mama nu-și hrănește copilul e de două ori pedepsită.
Întâi pentru că pierde emoția blândă dată de mica ființă de la pieptul său.
Apoi pentru că sănătatea sa, tinerețea sa, prospețimea trăsăturilor sale sunt afectate.
Priviți mai multe femei de aceeași vârstă ajunse la maturitate și căutați-le pe acelea care au hrănit mai mulți copii.
Le veți recunoaște după chipul radiind de sănătate, de tinerețe și de frumusețe.

-VII-

În primii ani de viață copilul aparține inevitabil mai mult mamei decât tatălui și e bine că e așa.
Oricât de mult ne-am iubi copiii, noi tații, e de dorit ca ei să țină mai mult la mamă.
Ea are asupra lor o influență mai mare ca noi pentru că e mai blândă, pentru că nu-i domină în mod absolut, pentru că nu-i oprimă.
Interesul băieților, pe care am fi ispitiți să ni-i apropiem, să-i sustragem într-o oarecare măsură mamei, e să rămână sub autoritatea ei.
Autoritatea tatălui trebuie să se situeze undeva într-un plan superior și îndepărtat pentru a nu se face simțită decât în ocazii grave.

Voința bărbatului e prea imperioasă pentru a nu apăsa greu, exagerat asupra dezvoltării libere a copilului.
Un tată cu voință puternică va trebui să evite s-o exercite asupra fiului său dacă nu vrea să-i emasculeze caracterul.
Bărbații cei mai viguroși din punct de vedere moral, dacă nu vor înțelege că trebuie să-și lase fii mai mult în grija mamei, riscă să facă din ei ființe lipsite de energie și de curaj.
Autoritatea mamei asupra fiului e întotdeauna binefăcătoare și nu riscă niciodată să fie prea apăsătoare.
Băiatul sub tutela mamei, care-l stăpânește fără să-l strivească, își poate manifesta personalitatea și-și poate dezvolta propria voință.

Când studiați formarea unui om de valoare încercați să aflați mai întâi cum i-a fost mama.
Influența ei asupra lui a fost preponderentă.
Dacă bărbatul își formează în timpul căsătoriei soția făcând-o a sa, soția, devenită mamă, îi va forma fiul.
Blândețea mamei e necesară dezvoltării forței fiului ei.

-VIII-

Nu ne creștem copiii pentru noi, ci pentru ei, pentru Națiune, pentru Patrie.
Acesta e principiul care trebuie să ne ghideze în educarea lor.
Va trebui să ne pregătim copiii să fie bărbați cu voință și curaj, femei ca tinerele desăvârșite care ne sunt soții.
Să ne creștem copiii ca ei să facă pentru copiii lor ceea ce noi facem pentru ei!

Dordea Cosmin

TINERI PENTRU ROMANIA 30.01.2014 21:54:50

RÂNDURI PENTRU GENERAȚIA MEA

Fericire și bogăție


-I-

Omul care muncește, care are soție și copii, e un om fericit.
Situația sa socială, sărăcia sau bogăția sunt lucruri exterioare lui și nu au nicio influență asupra stării sale de mulțumire sufletească.
Doar omul foarte sărac și omul foarte bogat sunt nevoiți să facă eforturi excepționale pentru a avea o viață fericită.
Cel foarte sărac suferă pentru că nu poate da alor săi un minim de bunăstare.
El e preocupat doar de lipsurile cu care se confruntă și de necesitatea de a câștiga mai mult.
Cel foarte bogat trebuie să lupte ca să-și apere averea sau ca să se ferească de ispite.
El are nevoie de multă energie pentru a nu se îndepărta de Familie.

Aceste două cazuri rare date la o parte, rămâne majoritatea oamenilor cu resurse nici prea mari, nici prea mici, cu poziții sociale nici prea modeste, nici prea strălucite.
Pentru toți în egală măsură fericirea depinde de condițiile morale și nu de condițiile materiale ale vieții lor.
Fericirea e în ei și în ființele dragi de lângă ei.
Bogăția nu are nici un rol aici.
Binele real, bucuria profundă, pură nu se pot cumpăra.
Averea și fericirea nu sunt interdependente.

-II-

Banii ne pot oferi unele plăceri, ne pot scăpa de unele complicații, dar nu ne fac fericiți.
Să recunoaștem totuși că sunt un puternic mijloc de acțiune și că mulți vor să-i aibă.
Dorința de a face avere prin muncă onestă e firească.
Cine nu dorește să ofere Familiei sale o situație materială mai bună?
Sunt înclinați să aibă câștiguri cât mai mari aceia a căror bunăstare se măsoară prin ce produc sau vând.

În industrie, comerț și agricultură interesul personal e un stimulent legitim, util interesului general.
Muncim și producem pentru că aceasta ne e datoria dar și pentru că ne e folositor.
Inițiativa și energia de care dăm dovadă contribuie mult la prosperitatea generală.
Putem spune oamenilor care lucrează în industrie, comerț și agricultură: „Îmbogățiți-vă pentru că îmbogățiți România.”

Dar fie că suntem bogați sau săraci fericirea pe care o putem dobândi e egală.
Ea depinde de rațiunea noastră și de împrejurări.
Ea nu depinde de ce avem.
Bogați sau săraci, va trebui să fim la fel de morali, va trebui ca regulile vieții noastre materiale să fie aceleași.
E recomandabil în toate cazurile să trăim simplu, în Familie și să nu ne irosim în afara ei timpul, banii și puterile.
Bogați, dacă nu vom fi cumpătați ca săracii, dacă nu vom munci ca ei, nu vom fi sănătoși.
Lenea aduce boală, vicii și înjosire.

-III-

E bine să ne limităm la ce câștigăm.
Altfel nu vom fi fericiți.
Omul care are un salariu de zece mii de lei și cheltuie zece mii cinci lei e sărac.
Omul care are un salariu de o mie de lei și cheltuie nouă sute nouăzeci și cinci de lei e bogat.
Totul e ca modul nostru de viață să se bazeze pe armonizarea cheltuielilor cu veniturile.

E necesar să rezistăm tuturor ispitelor, chiar și celor care par firești, onorabile.
Ar fi periculos, de exemplu, să ne împrietenim cu persoane cu o moralitate exemplară dar mult mai bogate ca noi.
Ne vom simți umiliți primind mereu fără să oferim nimic, iar casa unde locuim cu Familia ne va părea un bordei când vor intra în ea unii obișnuiți să trăiască opulent.
Dorința de a cheltui mai mult decât ne putem permite va fi deosebit de puternică într-o asemenea situație.

-IV-

O viață retrasă, demnă, ne-ar permite să ne punem de acord cheltuielile cu veniturile.
Dacă suntem moral ireproșabili, vom avea toată libertatea de a acționa rațional.
Un vechi dicton spune: „Fii virtuos și vei fi liber!”
Relațiile mondene sunt ruinătoare.
Contrar cu ce spun unii, evitarea lor nu ne va afecta viitorul.

Aceasta se înțelege de la sine pentru cel care îndeplinește o funcție unde nu i se cere decât muncă fără alte restricții.
Aceasta se înțelege de la sine mai ales pentru cel mai dependent dintre oameni: soldatul, ofițerul de grad inferior.
Iată un ofițer tânăr, căsătorit, care trăiește din solda sa și din micul salariu al soției.
Totalul nu înseamnă mare lucru și nu-i permite să facă cine știe ce impresie.
El evită din decență, din demnitate, raporturile sociale cu toată lumea considerând că e mai bine să-și vadă de Familie.
Soția e în întregime absorbită de serviciu, de grijile căminului, de copiii.
Soțul muncește ca să se instruiască și se dedică integral activităților sale profesionale.
El e un ofițer devotat, zelos, făcându-și meseria cu drag, cu convingere.

Să-i urmărim în carieră pe tânărul ofițer și pe camarazii lui mai bogați.
Harnicul, „sălbaticul” va reuși mai bine ca oricine.
Existența retrasă nu-l va afecta.
Caracterul, valoarea și munca fiecăruia sunt singurele care contează în viață.

Mondenitatea, relațiile extinse au mai multe inconveniente decât avantaje.
Ele risipesc timp, bani și forțe care ar putea fi folosite pentru treburi mai utile.
Ele nu sunt sănătoase pentru fizic și moral.
Plăcerile pe care le procură enervează și obosesc.
Simpatia și afecțiunea joacă aici un rol mai mic ca pizma și trufia.

-V-

Să trăim mai ales în mijlocul Familiei, să ne petrecem cea mai mare parte a timpului liber cu soția, cu copiii.
Să ne deschidem casa unor prieteni apropiați, siguri, de perfectă valoare morală și să n-o deschidem decât lor.
Căminul e sacru, să nu lăsăm să intre în această „sfântă a sfintelor” decât pe cei care merită.

În interiorul familial bine închis, bine apărat de rău, de vulgaritate trebuie să ne simțim bine.
Trebuie să organizăm acolo o ambianță plăcută și liniștită.
Alături de prietenii dragi, pe care-i primim uneori, avem alți prieteni discreți, plăcuți, buni sfătuitori: cărțile.
Să avem cărți bine alese, pe care să le citim singuri, cu soția sau cu copiii când cresc.
Ele păstrează ce e mai bun, mai frumos, mai măreț din gândirea umană și oferă totul cu generozitate cui știe să ajungă la comorile lor.

-VI-

Să nu neglijăm aranjarea locuinței.
Bogați sau săraci, putem să ne înconjurăm de lucruri frumoase.
Un obiect elegant, cu linii grațioase, în culori discrete costă adesea mai puțin decât produsul de prost gust al unei firme renumite.
Nu putem cumpăra mobilă scumpă sau opere de artă originale? Nicio pagubă!
Fericirea noastră nu depinde de ele. Le vom contempla în magazine sau expoziții.
Aceasta ne va forma gustul și ne ajuta să alegem cele mai potrivite produse pentru crearea unui mediu familial atrăgător.
Vom afla astfel că o reproducere de calitate la un preț infim face mai mult decât o pictură proastă sau mediocră.
Casa aranjată cu bun gust e un loc agreabil.
Chiar dacă nu locuim într-un palat, ne-am asigurat întreaga contribuție a lucrurilor materiale la realizarea fericirii noastre.

E important totodată să ne folosim timpul liber pentru cultură și pentru recreere.
Plăcerile simple, activitățile sportive sunt mai bune decât oricare altă distracție.
Ele ne întrețin sănătatea și buna dispoziție, echilibrul fizic și moral.

-VII-

Viața din marile aglomerații e dăunătoare și cel mai bine ar fi să locuim cu Familia în aerul curat de la țară.
Igiena corpului și sufletului nu sunt compatibile cu viața la comun din blocurile stil cazarmă de la oraș.
Dar câți dintre noi își pot permite o locuință ideală?
Din fericire altfel stau lucrurile cu condițiile morale care sunt esențiale și care depind în întregime de noi.

Dordea Cosmin

TINERI PENTRU ROMANIA 09.02.2014 20:50:13

RÂNDURI PENTRU GENERAȚIA MEA

Depopularea

-I-

Să dăm Patriei copiii de care are nevoie!
Dacă nu ne vom face datoria de oameni și de cetățeni, dacă egoismul și teama de obligațiile familiale vor fi mai mari ca sentimentul propriei noastre fericiri, ca interesul național, vom pieri și istoria vă spune despre noi că am dispărut din cauza unei crize de lașitate și de imoralitate.
Nu vrem așa ceva! Vom feri Națiunea de o astfel de nenorocire, de o astfel de rușine.

-II-

Răul e aici, sare în ochii, e tot mai mare.
Populația României scade constant. Eram 23.000.000 suntem 20.121.641.
Populația Țărilor vecine ostile e în total de 63.089.800 de locuitori.
Aceasta înseamnă că suntem vulnerabili, că nu tragem toate foloasele posibile din teritoriul frumos și bogat pe care ni l-au lăsat înaintații.

Industria și agricultura au început să ducă lipsă de forță de muncă.
Consecințele scăderii natalității sunt agravate de plecarea unora în străinătate sau la oraș.
Migrarea spre alte Țări e o calamitate. Ea ne produce pierderi în oameni comparabile cu cele provocate de molime, de războaie sau de dezastre naturale. Banii trimiși în Țară de expatriați sunt o iluzie.
Migrarea spre orașe nu rezolvă nimic. Ea compensează scăderea populației din mediul urban, dar ne lasă satele pustii.
În curând nu vom mai avea destui locuitori pentru a popula nici orașele, nici satele.
Fără suficiente brațe ca s-o slujească economia va realiza cel mult progrese mediocre.

Pericolul e iminent, concret.
Dezechilibrul de forțe dintre noi și vecinii noștri neprietenoși e mare și crește. Dacă situația se menține, nu ne vom mai putea apăra, nu vom mai putea trăi.
Apartenența la NATO nu justifică neglijarea propriei noastre capacități de apărare. Să nu uităm de teribilul an 1940 când întregul nostru sistem de alianțe s-a prăbușit!
Românii din trecut au fost mari. Ei și-au lăsat amprenta asupra istoriei noastre. Avem datoria să le continuăm lucrarea, să asigurăm viitorul Națiunii și să menținem integritatea Patriei.

-III-

Teoreticienii decadenței justifică uitarea noastră de sine și consecința ei, depopularea.
Populația lumii nu a crescut excesiv? Putem fi fericiți fiind atât de mulți? Se întreabă ei.
Oameni lipsiți de credință, de clarviziune, surzi la vocea firii, examinați situația geografică a Țării, examinați-ne populația micșorată, parțial îmbătrânită, activitatea economică afectată de problemele demografice și spuneți dacă vom putea continua așa, dacă nu vom fi în curând copleșiți, distruși!
Nu veți fi însă niciodată de acord că România e în pericol. Vă veți declara mulțumiți că ne-am rărit și veți afirma ipocrit că nu am făcut decât să ne aliniem altor State.
Ei bine, nu! Din punct de vedere uman și din punct de vedere național, greșiți.

E populat întregul Pământ și am rămas fără resurse? Nu.
Oceanele și mările, adică două treimi din planetă, nu au fost explorate și nu sunt locuite. Știm despre ele la fel de puțin ca despre Lună.
Nu poate Țara noastră să hrănească un număr de locuitori mai mare ca în prezent? Ba da.
Pământul cere încă oameni, mulți oameni. Națiunile nobile, viguroase și sănătoase i-i vor da.

-IV-

Strămoșii noștri primitivi puteau gândi la fel ca modernii decadenți. De ce să se fi supus legii naturale și sfinte, care le spunea creșteți și vă înmulțiți, când le era mai comod să i se sustragă?
Preistoria a avut poate sofiștii ei. Dacă locuitorii cavernelor i-ar fi ascultat ar fi devenit egoiști, ar fi preferat copiilor, confortul și și-ar fi spus că oamenii din viitor, fiind puțini, vor dispune de terenuri de vânătoare mai mari. Le asigurau fericirea născându-i în număr mic,
nu-i așa?

Din cauza acestui mod laș, egoist, miop de a gândi am fi bătut pasul pe loc. Grupurile mici de oameni, izolate unele de altele, expuse permanent la tot felul de amenințări, trăind precar, nu ar fi putut progresa.
Din fericire omul a avut curaj și credință, a luptat, s-a înmulțit, și-a făcut copiii stăpâni peste Pământ.
Așa a fost în trecut, așa va fi în viitor.
Nu e loc în lume decât pentru Națiunile care au energie și încredere în ele, care luptă și care cresc neîncetat.
Stagnarea e moarte.

-V-

România va trăi. Ea are toate elementele vieții și măreției. Nu-i lipsește decât voința de a le pune în valoare. Răul ei e moral și doar moral.

Putem diminua sensibil mortalitatea. Va fi un bine, un mare bine, nu va fi în nici un caz un leac pentru depopulare, care depinde de natalitate.
Fizic, de asemenea, avem puține de făcut. Sângele ne e încă fierbinte în vine, seva nu a secat în noi.

Pericolul e mare.
Alunecăm deja pe panta care duce spre dispariție. Trebuie să oprim declinul. Mai avem timp s-o facem, dar nu mult.
Roma a murit când nu au mai fost cetățeni romani.
Suntem în prezent destui ca să-i aducem pe lume pe toți aceia de care Națiunea are nevoie. E de ajuns să vrem. E de ajuns să știm și s-o spunem sus și tare că mariajul, Familia compusă dintr-un bărbat și o femeie, le datorăm și Patriei.

Dordea Cosmin


Ora este GMT +3. Ora este acum 15:09:03.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.