:) intrebare
 

am o prietena care acum ceva ani a renuntat la o sarcina. cum stie daca a fost iertata de Dumnezeu? a regretat din tot sufletul, s-a spovedit, a botezat un baietel, si a asistat la mai multe botezuri, ca ajutor.

in general ce se poate face pentru ca o femeie care regreta enorm o intrerupere sa fie iertata?

PS:eu personal sunt total impotriva lor, dar na, cine stie ce o fi fost in capul ei ...

daca se repeta intrebarea, ca e tot posibilul, sa imi dati link-ul sa i-l dau fetei respective.

..
 

Mai important e sa se intrebe daca ea s-a iertat pe sine .
Dumnezeu iarta orice inima care isi regreta sincer greselile sale . Se spune ca nu putem noi pacatui asa mult pe cat poate Dumnezeu sa ne ierte . Problema este durerea care insoteste pacatul, si care nu vine de la faptul ca Dumnezeu nu ne-a iertat, ci vine de la la fapta in sine care lasa in urma o durere greu de suportat....exact ca si o rana fizica ce lasa in urma traumatizme pe corp. Sa ceara bunului Dumnezeu puterea si taria de a se ierta pe sine, si de a-i vindeca aceste rani. De a primi si lumina necesara de a face ceva astfel incat sa isi "Recupereze " intrun fel greseala .
Aceste greseli, ca si altele de fapt, se fac pentru ca noi traim fara Dumnezeu, il excludem din viata noastra persoanala, si normal ca facem prostii. Toate gandurile bune, si faptele se fac (chiar daca suntem constienti sau nu) cu de la Dumenzeu inspiratie si putere.

Depinde si de circumstantele in care s-a produs acest rau . De exemplu una care are toate conditiile (materiale, este deja maritata, sta la casa ei etc ) si totusi face un avort ca nu are chef de copii etc, i se strica corpul etc, va suferi mai mult decat una tanara , de 17 ani de exemplu , care se teme de parinti ( ca va fi data afara din casa ...etc) Pentru ca circumstantele sunt diferite, si constiinta va mustra diferit pe fiecare . Sunt foarte multe motive pentru care se savarseste un pacat.

Eu sunt sigur ca , Dumnezeu iarta orice (caci stie ca fara el nu putem decat gresi, si atunci cand ne dam seama cu adevarat de ce am facut acea greseala, si dorim sa ne intoarcem la el, dorim o relatie persoanala cu EL, atunci ne primeste cu Bucurie , ca pe fiul risipitor.) Un exemplu este si Sf. Ciprian, care in viata sa se spune ca a facut si jerfte de copii diavolului (adica ii sacrifica pentru diavol) si totusi , a gasit taria si puterea de a se ridica pana la asa masura ca este declarat sfant.

Nu este deloc usor de a gasi puterea de a trece cu bine prin aceste experiente, dar sunt sigur ca nu este nici imposibil. Dumnezeu poate orice, daca si noi vrem.

Noi suntem singurii oameni pe care nu putem si nu avem voie sa ii iertam.
Daca ne iertam prea usor, sunt sanse mari sa repetam pacatele savarsite.
Daca permanentizam o stare pocainta asupra pacatelor trecutului, vom fi mult mai paziti de ele.

Dacă s-a spovedit aşa cum trebuie, adică având căinţă sinceră, atunci în mod cert a fost iertată, iar a se îndoi de acest lucru este păcat. O anumită părere de rău, o groază în faţa păcatului, o întrebare de tip "cum am putut să fac asta ?" rămâne toată viaţa şi este de Dumnezeu aşezată în conştiinţă, ca pavăză împotriva altor păcate şi ca semn al slăbiciunii noastre.

..
 

Sa te ierti pe tine insuti nu inseamna sa fii superficial si sa tratezi cu usurinta greselile tale, astfel ca apoi sa se repete. Daca nu te ierti pe tine insuti , nu ii poti ierta nici pe altii, daca nu te iubesti pe tine insuti(in masura corecta) nici pe altii nu ii poti iubi si asa mai departe .
Sa te ierti pe tine insuti inseamna sa accepti ca ai gresit(oricare ar fi greseala si oricat de greu ii vine orgoliului nostru , sa acepte), ca ti-ai facut (daoar tu ) tie insuti rau, (raul real este cel ce vine prin faptuirea impotriva propriei noastre constiinte, - si acesta doar noi insine il facem) , sa acepti ca esti slab si sa inteelgi ca asta s-a intamplat pentru ca ai uitat de Dumnezeu.
Apoi urmeaza ca dupa cainta sincera, cel in cauza sa se preocupe tot mai mult cum poate face de acum inainte numai faptele opuse greselilor sale (deci bune) - Deci sa Inceapa sa fie activ - fapte vrednice de pocainta .
Unula care , sa spunem din ura , dorinta de razbunare etc, i-a stricat casa vecinului si acum acela sta in frig si ploaie si tremura , Nu treb sa ramana la a deplange in continuare si la infinit faptele sale (chiar daca o face sincer cu toata inima) iar pasul urmator este ca sa ia hotararea ferma de a nu mai comite acelasi greseli, si apoi sa se si apuce sa faca exact opusul, adica il ajuta sa isi refaca casa vecinul, si incepe si ii iarta mareu pe cei care il supara, ii ajuta sa isi faca adaposturi pentru cei ce nu au etc.

da, subscriu....mers la Sfanta spovedanie.....si eu am pe cineva cu o asa problema....si i-am spus....acum nu stiu daca tine cont....sa mearga e sfatul meu..."ai cazut, ridica-te si nu mai pacatui"...

Este bine de stiut.
 

Asa cum am citit si la ,,prietenii,, nostri, daca a fost la taina sfintei spovedanii, si duhovnicul ( care in cea mai mai mare masura sa ia o decizie in ceea ce priveste longevitatea canonul si perioada de pocainta si cugetare a penitentului) i-a facut formula de dezlegare si iertare de pacate de la final.......ea, persoana in cauza, sa marturit cu cainta si cu regrete sincere fata de pacatul savarsit si doreste cu adevarat indreptarea sa, atunci cu adevarat va zic ca este iertata, caci cei ce ,, iubesc putin, putin li se va ierta, si cel ce iubeste mult, mult li se va ierta", deci cu cat iubeste mai mult indreptarea si ia atitudine cu atat mai mult se apropie de scara cea cereasca......caci Hristos nu a venit in lume pentru cei drepti, ci pentru cei pacatosi........

In momentul cand ai facut un pacat, trebuie sa te spovedesti. Insa doar spovedania in sine nu sterge cu totul pacatul. Dar fara ea, fara spovedanie nu va fi sansa de iertare a pacatului.
Iertarea data de Dumnezeu o simti in tine. Poate veni imediat dupa spovedanie sau poate veni dupa un anumit timp, depinde de pacat, de imprejurare, de multe. Iar de acestea toate multe tine cont si Dumnezeu. Asadar siguranta iertarii suta la suta nimeni nu o poate avea. Toti vom avea doar nadejdea: acel sentiment de "tine mintea in iad si nu deznadajdui".
Sentimentul de iertare simtit, este un fel de usuratate a inimii, de despovarare, de eliberare , de iubire de Dumnezeu ca te-a iertat. Poti simti ca esti usor de-acum, simti iubirea lui Dumnezeu. Ai in tine o bucurie si o liniste a constiintei ca te-ai cait si te caiesti pentru cele gresite, ca ai plans si plangi pentru cele gresite, si ca Dumnezeu ti-a ascultat ruga si te-a miluit si pe tine.

Deci iertarea e simtita intr-un fel in inima, in constiinta, prin linistirea si pacea constiintei; insa acea pace si linistire care iti aminteste mereu de greseala facuta si mereu iti aduce cainta si plangerea pentru greseala facuta. Stii ca esti oarecum iertat insa plangi intr-una ceea ce ai facut pana la moarte si ai nadejde ca Dumnezeu te va tine in mila Sa.
Nadejde ca Dumnezeu ti-a dat mila si te va tine in ea.

"Vindecata" nu se va simti niciodata....iti spun din experienta!
Va trebui sa invete sa traiasca cu povara asta!
Iti ramane mereu in minte acea intrebare "cum ar fi fost daca..."
Trebuie sa invete sa se ierte pe ea insasi daca poate...eu nu prea am reusit si au trecut 10 ani de atunci.

Daca omul se pocaieste cu adevarat, primeste iertarea lui Dumnezeu. Va simti, cand harul va lucra in sufletul lui, ca a fost iertat.

Trebuie sa avem in vedere faptul ca diavolul, dusmanul nostru de moarte, doreste sa ne arunce in mizerabilul pacat al deznadejdii. Sa nu primim in inima noastra soaptele lui ce ne determina sa ne indoim de iertarea lui Dumnezeu.

Dragoste e Dumnezeu, bunatatea Lui e netarmuita! Abia asteapta sa ne acorde ierarea; e nerabdator sa auda inima noastra strigandu-I cu putere: Am pacatuit, Dumnezeule, miluieste-ma!, ca El sa raspunda, cu dragoste mare: Indrazneste, fiule! Iertate iti sunt pacatele tale cele multe!