Mulţumesc frumos pentru vorbele şi gândurile tale , şi te asigur că disputele noastre din trecut , au rămas doar în acest spaţiu virtual ! Important să nu purtăm ranchiună ,să avem inima curată , iar gândurile potrivnice să le înlăturăm cât mai grabnic, să nu le lăsăm să facă pui ca ele să ne conducă pe noi , ci noi să le zdrobim la timp. Cât despre mândrie , grea boală şi generală , căci numai în starea de sfinţenie poţi spune că ai scăpat de ea , ori nu văd pe aici (momentan ) un sfânt , sau cel puţin un sfinţişor. Cu drag . . . !

O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.
Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.
Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.
Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
“Spune-mi ce vezi?”
“Morcovi, oua si cafea”, a raspuns ea.
Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.
Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: “Ce inseamna toate acestea, mama?”
Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.

• Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.
• Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.
• Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.

“Care dintre ele esti tu?” si-a intrebat fiica. “Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?”
Gandeste-te si tu: Care sunt eu?

• Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.
• Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?
• Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?

In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?
Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.
Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.
Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.

Un crestin a venit la duhovnicul său:- Părinte, de câteva săptămâni îmi e foarte bine, nu am mai avut nici o ispită, nici un necaz. E bine sau nu?- Când nu ai ispite înseamnă ori că dracii te-au lăsat în pace, că le slujesti fără să te mai ispitească, ori că Dumnezeu îti dă o vreme de liniste, o vreme de refacere. Dar nu te mândri, căci atunci harul lui Dumnezeu se îndepărtează de la tine. Si tine minte că astfel de momente nu sunt foarte dese în războiul duhovnicesc. Ele sunt trimise pentru neputinta noastră, nu pentru virtutile noastre. Căci dacă ai fi fost în stare să duci acum un război greu, care ti-ar fi adus cunună, Dumnezeu ti l-ar fi trimis. Numai că, desi uneori ni se pare că suntem pregătiti pentru războaie grele, Dumnezeu ne cunoaste mai bine sufletul. El stie că dacă am birui acum într-un război greu, poate că pentru asta ne-ar birui mândria. Sau, dacă am duce un război greu, care nu este totusi necesar, poate că am cădea la următoarea ispită, mult mai usoară, dar care ne-ar prinde fără vlagă, fără putere.

Patru lumanari . . .
 

Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind:

Prima a spus:
-Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor…
Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins.

Apoi a vorbit cea de a doua:
-Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard…
Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins.

-Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor…
O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea.

Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga.
-Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse…

Cea de a patra lumanare i-a soptit usor:
-Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte.

Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletu tau… pentru ca tu sa ai o viata plina de Liniste, Credinta si Iubire!

Minunata pilda! Asadar sa-L rugam pe Domnul sa ne faca boabe de cafea!:)

Copilul îsi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întreba: - Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, când vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la acesta.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut în viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusesti sa le mentii, vei fi totdeauna un om care traieste în buna pace cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mâna care ne conduce pasii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.
A doua calitate: din când în când trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta înseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pâna la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa întelegi ca a corecta un lucru nu înseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat e faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, îngrijeste-te de ce se întâmpla înlauntrul tau.
Si, în sfârsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca ceea ce faci în viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa încerci sa fii constient de fiecare fapta a ta.

. . .
 

Copilul meu, poate ca tu nu Ma cunosti, dar Eu stiu totul despre tine. Stiu cand stai jos si cand te ridici si cunosc toate caile tale. Iti cunosc pana si numarul firelor de par. Ai fost creat dupa chipul Meu. In Mine ai viata, miscarea si fiinta. Tu esti al Meu. Inainte sa fi fost creat in pantecele mamei tale te cunosteam. Te-am ales dinainte de intemeierea lumii. Nu esti rodul unei greseli, caci toate zilele tale au fost scrise in cartea mea. Eu am hotarat ziua nasteriii tale si locul unde vei trai. Esti o faptura asa de minunata. Eu te-am tesut in pantecele mamei tale si te-am sprijinit in ziua nasterii tale. Am fost inteles gresit de cei care nu m-au cunoscut, dar nu sunt nepasator, nici suparat. Sunt dragostea desavarsita. Dorinta Mea este sa revars aceasta iubire asupra ta, doar pentru faptul ca tu esti copilul Meu, iar eu Tatal tau. Eu iti daruiesc mai mult decat ti-ar putea oferii vreodata tatal tau pamanatesc, pentru ca eu sunt cel mai bun Tata. Orice lucru bun pe care il primesti vine din mana Mea, pentru ca Eu sunt cel care iti poarta de grija in toate nevoile tale.
Intotdeauna am gandit pentru tine un viitor plin de speranta, pentru ca te iubesc cu o dragoste vesnica. Ma gandesc la tine de tot atatea ori cate boabe de nisip sunt pe malul marii, si sunt plin de bucurie de dragul tau. Nu voi inceta niciodata sa-ti fac bine, caci tu esti comoara Mea nepretuita. Eu doresc din toata inima mea si din tot sufletul tau sa-ti fac bine si vreau sa-ti arat lucruri mari si minunate. Daca Ma vei cauta cu toata inima, Ma vei gasi. Desfatarea ta sa fie in Mine si Eu iti voi da tot ce –ti doreste inima pentru ca Eu dau si vointa si infaptuirea. Pot face mult mai mult decat ceri sau gandesti, pentru ca Eu sunt cel care Te intareste, dar si Tatal care te mangaie in toate necazurile tale. Cand inima iti este zdrobita Sunt aproape de tine. Asa cum un pastor isi duce miei pe brate, asa Te-am adus eu aproape de inima Mea. Intr-o zi Eu voi sterge o lacrima din ochii tai si voi indeparta de la tine toata suferinta indurata pe acest pamant.
Eu sunt Tatal tau si Te iubesc la fel de mult cat L-am iubit pe fiul meu Iisus, pentru ca in IIsus ti-am descoperit dragostea Mea pentru tine. El este intru totul asemena mie. El a venit ca sa-Ti arate ca Eu sunt de partea ta si nu impotriva si sa-ti arate ca nu mai tin socoteala pacatelor tale. Iisus a murit ca tu si cu Mine sa putem fi impacati, moartea Lui a fost dovada iubirii Mele supreme pentru tine. Am renuntat la tot ce am avut mai scump ca sa-ti castig dragostea. Daca primesti darul Fiului Meu Iisus, Ma primesti pe Mine, si nimic nu te va mai desparti vreodata de dragostea Mea.
Intoarce-te acasa si vei avea parte de cea mai mare sarbatoare pe care a vazut-o vreodata cerul. Ti-am fost dintodeauna Tatal si Iti voi ramne intotdeauna Tatal
Te astept cu drag,Tatal tau care te iubeste!

În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli. Unii credinciosi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni, comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cersetorilor de la poarta bisericii.
Părintele a continuat:
- Dar există si multi păcătosi care nu vor să audă de pocăintă. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.
Încet-încet, credinciosii care susoteau începură să fie atenti: predica devenea interesantă si pentru ei - se gândeau că poate părintele va da si niste amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăsească din frumusetea sfintei slujbe.
- Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă liniste se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă dati singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut liniste. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniti la biserică din orice alt motiv, si nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu si a vă ruga împreună cu ceilalti, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteti superiori celor care stau la această oră în fata televizoarelor, ar trebui să vă dati seama că gresiti. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti să o transformati în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie asa! Luati aminte la cursele vrăjmasului care, dacă nu a reusit să vă împiedice să ajungeti la biserică, se luptă să vă sucească mintile si să vă îndemne să vorbiti în loc să vă rugati sau să ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gânditi singuri dacă vreti să mergeti pe calea mântuirii. Si, dacă nu vreti, nu stiu ce rost are să mai veniti la biserică. Iar dacă vreti, nu stiu ce rost are să susotiti si să clevetiti, în loc să vă rugati lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…

O femeie nu vroia să aibă copii. La spovedanie nu îi spunea duhovnicului că lua pilule contraceptive. După câtiva ani, însă, preotul a întrebat-o:
- Ce e cu voi de nu aveti copii? Aveti probleme cu sănătatea?
- Nu, părinte.
Sotul femeii era de fată:
- Nu, părinte, suntem sănătosi. Dar dacă nu pot să o conving… Duhovnicul meu m-a oprit de la împărtăsanie pentru asta, dar dacă sfintia voastră îi îngăduiti…
- Eu? Eu nu îngădui asa ceva. Preotii nu pot fi îngăduitori cu păcatul. Nu stiam nimic. Of, de asta e bine ca amândoi sotii să aibă acelasi duhovnic, să fie călăuziti pe acelasi drum, nu unul într-o parte si unul în alta.
Femeii îi spuse:
- Îti dau dezlegare să mergi la duhovnicul sotului tău. Si cât de curând vreau să aud că ai rămas însărcinată. Terminati cu prostiile!
Femeia s-a dus la duhovnicul sotului ei si a început să ducă o viată crestină. A făcut prima spovedanie completă din viata ei. Si apoi a renuntat să mai ia pilule contraceptive. Au trecut câteva luni si a rămas însărcinată.
Nu după mult timp, însă, în viata lor au început să apară tot felul de necazuri si ispite. Întâlnindu-se pe stradă cu fostul ei duhovnic, l-a întrebat:
- Părinte, cum se face că înainte toate ne mergeau bine, iar acum avem din ce în ce mai multe probleme?
- Înainte, când vă fereati să faceti copii, adică fugeati de una din cele mai importante cruci ale familiei, dracii vă lăsau în pace. Pentru că dragostea egoistă în care trăiati era de ajuns ca să vă pierdeti mântuirea. Acum, însă, când ati înteles că trebuie să faceti copii, când asteptati un copil, începeti să mergeti pe drumul cel bun. Înainte, toate faptele voastre bune erau puse în umbră de lasitatea voastră, de frica voastră de a avea copii care să vă stânjenească, copii care să vă mănânce timpul. Acum dracii se luptă cu voi, pentru că stiu că mergeti pe calea mântuirii. Ar trebui să vă bucurati că aveti necazuri. E semn bun. E semnul că Dumnezeu vă învată să urcati pe scara raiului.

Trei prieteni - doi elevi si un student - s-au dus pentru câteva zile la munte. Studentul, Cătălin, le-a propus într-o zi să facă un traseu foarte greu, dar plin de locuri frumoase, pe care el îl mai făcuse o dată, cu ani în urmă. Ceilalti doi, Valentin si Costel, s-au învoit. Si-au luat la ei mâncare si au pornit. La un moment dat s-au îndepărtat de marcaj.
- Nu e nici o problemă, spuse Cătălin. Mergem drept înainte.
Mergeau de câteva ore. Mai era putin si se însera. În zare se vedea o mică stână părăsită.
- Mai e mult? Ai mai fost pe aici? întrebă Costel.
- Nu mai tin minte stâna, spuse studentul. Dar, în două ore de mers, ajungem la cabană. Luati-o voi putin înainte, că eu rămân aici, la această curată toaletă naturală. Vin imediat după voi.
Elevii porniră înainte.
- Ne-am rătăcit, spuse Valentin.
- De unde stii? întrebă Costel.
- După soare. Dacă nu crezi, uită-te la muschiul de pe copaci. Îti arată întotdeauna nordul. Ar fi trebuit să o luăm spre vest.
- Ce ne facem?
- Cătălin e prea încăpătânat si nu vrea să recunoască că ne-a dus pe un drum gresit. O tine una si bună că mergem pe drumul drept. Si el e putin speriat, dar nu vrea să îsi recunoască greseala. Dacă rămânem peste noapte la stână, mâine dimineată vom reusi să ne întoarcem de unde am plecat azi în zori. Altfel, dacă mai mergem mult, ne rătăcim de tot. De aici de unde suntem, mai avem sanse să ne întoarcem. Dar, dacă ne continuăm drumul pe întuneric, va fi vai de noi.
- Stiu ce facem. O să îi spun că am făcut febră musculară si că nu mai pot merge. Rămânem aici si mâine dimineată ne întoarcem înapoi. Dacă îi spun că nu vreau să merg mai departe pentru că ne-am rătăcit, o să ne certăm. Si nu rezolvăm nimic cu cearta.
Cătălin îi prinse din urmă:
- Hai, lenesilor, că ne prinde noaptea. Ne-am cam îndepărtat de traseu, dar în două ore ajungem la destinatie. Grăbiti-vă.
- Nu, Cătăline, nu mai pot. Mă dor picioarele, de-abia pot să merg. Eu rămân la stână, zise Costel.
- Si eu rămân la stână, căci si eu sunt frânt de oboseală. Nu merg mai departe, zise si Valentin.
- Of, mai bine vă lăsam acasă si veneam singur, oftă Cătălin, nemultumit.
Au rămas la stâna părăsită. Aveau sacii de dormit la ei, asa că nu le-a fost foarte frig.
Dimineata s-au sculat devreme. Văzând răsăritul soarelui, Cătălin le spuse:
- Nu e în regulă, mă asteptam să răsară din altă parte. Se duse să caute un copac care avea pe el muschi.
- Ne-am rătăcit, aseară ne-am rătăcit. Bine că am rămas aici, căci, dacă intram din nou în pădure, nu stiu cum am mai fi scăpat cu viată. Să ne întoarcem înapoi. Noroc cu oboseala ta, Costele, că altfel cine stie unde ajungeam.
- Da, noroc cu oboseala mea, zise Costel zâmbind.