《 ultima parte 》
 

Pe a treia treapta este de la sine inteleasa necesitatea respectarii unei randuieli a faptelor celor dupa Dumnezeu. Astfel, chiar de la inceput se duce razboi impotriva patimilor precumpanitoare, mai tarziu impotriva izvorului lor, iar apoi, cand toate sunt ingenuncheate, virtutea este sloboda sa caute resturile ostirii dusmane, dupa propriul sau discernamant si mai ales dupa imboldurile launtrice. Trebuie sa ne luptam mai intai cu patima care se desteapta si se vadeste pe sine. (…)”

INVITATIE LA LECTURA :

Dacă păcatul grăirii în deşert este atât de grav, cum să scăpăm de el, ce să facem cu limba noas*tră neînfrânată? Trebuie să facem ceea ce făcea Efrem Sirul: trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne izbăvească de această patimă, şi Domnul Iisus Hristos ne va împlini cererea. Trebuie să evităm comunicarea cu cei care grăiesc în deşert, să ne ţinem cât mai departe de ei, să căutăm părtăşia puţinilor înţelepţi, care îşi deschid gura doar ca să spună câte un lucru folositor, de la care nu vei auzi cuvinte deşarte, vătămătoare de suflet.

Trebuie să vă supravegheaţi cu foarte mare atenţie, să dobândiţi obiceiul de a examina ceea ce vreţi să spuneţi, să vă deprindeţi cu ţinerea limbii în frâu. Să nu-i dăm voie să flecărească. Seara să vă aduceţi aminte ce aţi spus ziua, să vedeţi da*că n-aţi trăncănit, dacă n-aţi jignit pe cineva, da*că n-aţi minţit, dacă n-aţi bârfit. Dacă vă veţi în*suşi obiceiul acesta, vă veţi obişnui să vă suprave*gheaţi orice mişcare a limbii şi s-o înfrânaţi.

Aduceţi-vă aminte: cu cât omul este mai con*centrat pe lucrul principal, pe cele lăuntrice, pe cele adevărate, cu cât îşi face mai multă vreme pentru citirea Evangheliei, a Sfintei Scripturi, a scrierilor Sfinţilor Părinţi, cu atât se pătrunde mai mult de înţelepciunea acestora şi cu atât îi va pieri mai mult pofta de a trăncăni. Mare lucru este a dobândi stăpânirea asupra propriei limbi!

În epistola sa sobornicească, Apostolul Iacov spune: „dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul” (Iac. 3, 2). (Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeii)
Sursa si invitatie la lectura :
(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 144-145)

Din experienţa mea personală aş da următorul sfat: când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea. Aceasta nu înseamnă că trebuie să solicităm veşnic de la Dumnezeu fundul de prăpastie, dar, fatalmente, într-o groapă adâncă sau mai puţin adâncă aproape fiecare dintre noi cădem o dată sau de două ori în decursul unei vieţi.

Este important să avem această armă, care este rugăciunea nesofisticată, fără pretenţii, fără sfinţenie, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simţi că nu mai eşti singur, prin care simţi că te însoţeşte în primejdie, că te însoţeşte în boală, că-ţi întinde o mână. Este suficient ca tu să fii receptiv.

Zilele trecute mă întreba un foarte rafinat intelectual, pe care l-am întâlnit la Cluj: „Ce se întâmplă cu experienţa mea de fiecare zi? Eu sunt un om de rând. Întâlnirea mea cu Dumnezeu poate să fie permanentă?” I-am spus: „Depinde de dumneata, nu depinde de Dumnezeu. El este întotdeauna gata. Important e dacă tu, ca om, ai suficiente antene pentru El sau dacă devii receptiv la Dumnezeu”.

Iată, de exemplu, o floare a câmpului: dimineaţa roua pluteşte în aer, iar floarea, dacă îşi deschide cupa, primeşte roua, dar dacă nu şi-o deschide, nu o primeşte. Roua există şi este gata să roureze, important fiind ca sufletul omului, asemenea unei flori, să se deschidă către Dumnezeu. Dacă se deschide, întâlnirea dintre Dumnezeu şi om prin rugăciune, prin contemplaţia mistică şi prin trăirea adâncă, duhovnicească are loc şi devine un unicat în viaţa omului.

(Mitropolit Bartolomeu Anania

Trebuie să lăsăm libertatea harului şi intervenţiei lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte căsătoria.

Oricât de sigur ar fi cineva, oricât de bine ar înţelege, oricât de ascuţită ar avea mintea, trebuie să se lase în mâinile lui Dumnezeu şi să se roage Lui, pentru a se căsători. Lucrul acesta nu se mai întamplă astăzi.

Eu v-aş îndemna, tinerilor şi tinerelor - preot fiind, să mi se ierte ceea ce voi grăi din multă iubire - ca tema căsătoriei să fie rugăciunea voastră ascunsă. Să faceţi o rugăciune tainică, de care să ştiţi doar voi. Să vă rugaţi ca Dumnezeu să vă ajute să reuşiţi în căsătorie. Dumnezeu să vă ajute şi să rânduiască astfel lucrurile, încât să vă trimită persoana care vi se potriveşte, care vă este pe măsură. Dumnezeu să rânduiască în aşa fel lucrurile, încât să deveniţi una, iar căsătoria voastră să fie reuşită.

(Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, Adolescenţa. Fecioria. Căsătoria, Editura Bizantină, Bucureşti 2010, p. 214)

Cea dintâi cerinţă în ce o priveşte pe femeie este fidelitatea - fidelitatea în sensul cel mai cuprinzător al cuvântului. Inima soţului trebuie să se poată încrede în ea fără nici o temere, încrederea absolută este temelia iubirii credincioase. Orice umbră de îndoială distruge armonia vieţii de familie. Prin caracterul şi prin purtarea sa, soţia credincioasă dovedeşte că merită încrederea soţului. Acesta este convins de iubirea ei, ştie că inima ei îi este absolut devotată, ştie că ea îi susţine interesele în mod sincer. Este foarte important ca soţul să-i poată încredinţa soţiei chivernisirea tuturor treburilor casnice, ştiind că totul va fi în regulă. Risipa şi extravaganţele soţiilor au distrus fericirea multor perechi.

(Sfânta Muceniţă Alexandra, Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Sophia, București, 2011, p. 65)

Rugaciunea – inaltarea sufletului catre Dumnezeu
Parintele Arsenie Boca

A ne ruga inseamna a ne inalta spiritul si inima catre Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre si a-I implora ajutorul. A ne inalta spiritul catre Dumnezeu inseamna a ne smulge din vartejul treburilor omenesti a tuturor atractiilor pamantului, fie pur materiale, fie intelectuale, dupa gradul de cultura al fiecaruia. Orice bucurie a trupului si a spiritului trebuie inlaturata pentru a putea convorbi cu Dumnezeu si a ne darui Lui in intregime.
A aduce lauda lui Dumnezeu inseamna a recunoaste ca toata fiinta noastra este creata si-I apartine Lui. Deci ascultarea noastra o datoram numai Lui, caci suntem opera Lui si trebuie sa ne indeplinim misiunea pe care ne-a incredintat-o El. Orice alt scop am vrea sa atingem in viata, in afara vointei lui Dumnezeu nu ne va aduce decat dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creati cu un scop bine determinat de Creatorul nostru si El ne-a pus la dispozitie toate mijloacele ca sa-l atingem. Pentru mantuirea noastra El ne-a daruit totul, chiar pe unicul sau Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viata si descoperitor al vointei Sale.
A fugi si a ne eschiva de la cunoasterea vointei lui Dumnezeu, in ceea ce priveste sensul si scopul nostru in viata si a ne fauri unul personal dupa aprecierea noastra, inseamna a ne condamna singuri la moarte vesnica. Astfel deci, pe buna dreptate, suntem datori …. sa aducem cu laudele si multumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat prada propriilor fantezii, conducandu-ne in mod gresit, ci din contra ne-a aratat clar si precis calea de urmat prin legile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, nascut ca si noi din carne si sange si avand aceleasi cerinte ca ale noastre pe care le-a demonstrat in mod palpabil cum trebuie sa le rezolvam.
Cine il are pe Iisus de model in toate actiunile vietii lui, acela si-a gasit sensul vietii si pacea sufletului lui. Recunostinta noastra fata de Creator trebuie sa fie nesfarsita.
Toate popoarele lumii, chiar si cele barbare, simt necesitatea rugaciunii de adorare, care este de fapt fondul oricarui cult religios. A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugaciunilor noastre. Acest corp care desi este o capodopera a Maestrului Creator, totusi in urma neascultarii fata de vointa Stapanului si-a pierdut starea de fericire vesnica in care a fost oranduit la inceput si pe care altfel ar fi putut sa si-o pastreze. Uneltirile diavoului insa l-au determinat sa-si satisfaca dorintele si poftele personale calcand vointa si porunca Creatorului, asa cum de altfel face acum intreaga omenire, ca o mostenitoare credincioasa a primului si neascultatorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat in lume moartea si suferinta. Corpul nostru se zbuciuma in zadar, caci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie sa aiba loc.

《 va urma 》

《 continuare 》
 

Ferice de cei ce-si descopera sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidenta ca in afara de corpul lor pieritor, ei poseda aceasta comoara ce nu va pieri odata cu trupul lor, ci din contra, intocmai ca un prizonier captat in lanturi, e dornic de adevar si de lumina, suspina dupa revenirea lui la prima stare de fericire si simte ca aceasta se va intampla numai cu ajutorul mijloacelor pe care insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie. Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a facut invocarea ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este singura noastra cale sigura de urmat si singura consolare.
Rugaciunea devine familiara si usor de facut atunci cand este zilnica, puterea obisnuintei ii da usurinta. Trebuie sa-L consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu El in mod sincer, fara falsitate si sa ascultam in tacere ceea ce El ne raspunde intotdeauna in constiinta noastra. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte in cererile noastre atunci cand venim la El sinceri si cu inima deschisa, asa cum o doreste El.

《 va urma 》

《 continuare 》
 

Ce ne cere Dumnezeu atunci cand ne rugam?
O atentie interioara, ceea ce de fapt nu inseamna un efort eroic. Dumnezeu stie slabiciunile si neputintele noastre si nu ne cere imposibilul. El doreste numai ca atunci
cand buzele noastre pronunta cuvinte de ruga, spiritul nostru sa se gandeasca la El, ca vocea noastra sa fie ecoul inimii noastre. Aceasta este o atentie pur spirituala atunci cand mintea, indiferent de cuvintele pronuntate, mediteaza asupra perfectiunii lui Dumnezeu. O atentie literala este aceea cand luam seama numai la cuvintele pronuntate si la intelesul lor strict.
O atentie materiala este aceea cand punem pret pe felul pronuntarii cat mai corecte si care ne indeparteaza spiritul de Dumnezeu, legandu-l de impresiile materiale. Totusi, dupa sfaturile multor sfinti de seama, si aceasta rugaciune este placuta lui Dumnezeu, daca are la baza ei veneratia si intentia de lauda adusa Lui. De multe ori, atunci cand nu mai simtim o placere in rugaciune, cand mintea noastra nu se poate concentra suficient, cand atentia ne lipseste, cand ne intristam, cand ne deprimam si intrerupem rugaciunea sub motivul ca nu suntem destul de apti pentru ea, amanand-o pentru alta data si asteptand sa ne vina dorinta de rugaciune, savarsim o mare greseala. Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec al imaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre.

《va urma 》

《 continuare 》
 

Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le acorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Aceasta dragoste este adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.
Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare tulbura mintea / inima noastra, intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza. Vointa nu are insa niciodata distractii cand nu vrea sa le aibe, ea cum le observa poate sa le si alunge, sa-si intoarca gandurile si inima catre Dumnezeu. Daca totusi prezenta Lui fuge de noi, aceasta inseamna ca El insusi o doreste tocmai pentru a ne lega si mai strans de El, pentru a ne demonstra ca fara El si lipsiti de El devenim incapabili, neputinciosi. Carapacea corpului nostru constituie o permanenta piedica in a trai mereu cu Dumnezeu, o renuntare la sublima fericire pe care o vom avea numai dupa distrugerea acestei carapace.

《 va urma 》

《 continuare 》
 

Atunci abia spiritul nostru va fi de-a pururi liber sa plutesca alaturi de Creatorul sau. Sa-l contemplam fata catre fata, “Ceea ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit”. De aceea rugaciunea copiilor, simpla, lipsita de ingrijorare si neincredere este cea mai curata rugaciune. Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o mortificare, o suferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de valoare decat practica neincetata a rugaciunii? si fara a simti o sensibila consolare? Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se ruga fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva, chiar o repulsie pentru rugaciune!
Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala si renuntarea la orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpului omenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este aceasta senzatie de abandonare totala. “Parinte, de ce m-ai parasit?” Cine va putea indura pana la sfarsit aceasta senzatie de abandonare totala, aceasta lipsa de orice consolare sensibila si trupeasca, acela isi va mantui sufletul. Acest lucru este formidabil cu neputinta de indurat si totusi, invierea lui Iisus ne da curajul, increderea si bucuria ca cel ce renunta la el totusi totalmente, acela ce nu-si mai cauta nici o consolare sensibila in minte, nici chiar in rugaciune, acela ce-si pune ultima nadejde in Dumnezeu, chiar cand pare parasit acela a invins moartea, acela voieste ce voieste Dumnezeu.

《 va urma 》