Niciodata nu ne vom lecui de disperarea spiritului din timpul rugaciunii, prin ingrijorari si reveniri fortate. Daca insa nu dorim aceste distractii si disperari, nu le vom avea. De teama lor ne pierdem si mai mult puterea spirituala. Cand dupa o rugaciune facuta cu efort si oboseala, constatam ca mintea noastra a alunecat permanent spre alte lucruri, este durerea ca ignoram puterea sacrificiului si ca am fi dorit in mod egoist sa simtim o placere si o alinare in fundul inimii.
Dar atunci cand nu renuntam la aceasta dorinta, cand corpul nostru obosit nu permite sufletului sa se inalte, cand inima ramane uscata, iar buzele abia au puterea sa pronunte cuvintele care de multe ori nu mai au sens pentru noi, ah!, ce stare disperata. Dar ce sacrificiu si mortificare totala… Sa ne rugam deci, sa inlaturam piedicile care constituie de fapt meritul rugaciunii

Niciodată nu-i iubeşti pe cei apropiaţi ca atunci când rişti să-i pierzi” (Anton Cehov).

Îmi amintesc că într-o vreme de-a lungul arterelor rutiere cu circulaţie „furtunoasă” începuseră să apară panouri mari, cam de şase pe trei metri, dar nu pentru reclamă, ci cu rol de avertisment. Pe ele era lipită fotografia unei femei cu doi copii mici şi textul: „Eşti aşteptat acasă!”. Această acţiune urmărea să-i facă pe şoferi să se gândească la faptul că trebuie să fie extrem de prudenţi când circulă, fiindcă în caz de accident vor provoca o mare durere celor apropiaţi, ba poate se vor despărţi de ei pentru totdeauna. Un asemenea panou e ca o „frână psihologică”, ce îi opreşte pe automobilişti de la gesturi nesăbuite şi încălcarea regulilor de circulaţie.

Şi în viaţa de familie trebuie să avem asemenea semne, un sistem de frâne şi contragreutăţi care să poată păzi căsnicia noastră de gesturi necugetate. Pacea din familie e pentru familist cea mai mare valoare de pe pământ, însă ea este foarte fragilă, este foarte uşor de distrus. De aceea, în momentele dificile ale vieţii, când corabia vieţii începe să se răstoarne, este important să ne amintim care sunt cele mai importante lucruri: pacea, dragostea şi relaţiile cu cei apropiaţi.

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, p. 95)

Un cuvânt pentru o fată care caută iubirea :
 

Oare ştii tu că fără Dumnezeu nu este şi nu poate exista nici un fel de iubire? În înţelesul actual al acestui cuvânt intră doar pofta ochilor şi trufia vieţii. Dacă vrei să ştii care este adevărata iubire, citeşte Sfânta Evanghelie şi în primul rând capitolul XIII din Epistola I către Corinteni.

Doamne, înţelepţeşte-o pe această fată ca să nu greşească în părerea sa de sine!

Locuiţi împreună cu părinţii şi nu vă făuriţi viaţa după cum vi se pare dumneavoastră, ci după voia lui Dumnezeu. Trăiţi creştineşte, purtând neputinţele aproapelui cu răbdare şi iubire. Dumneavoastră trebuie doar să vă rugaţi pentru ei, iar nu să le impuneţi punctele dumneavoastră de vedere, fie ele şi cele mai evlavioase. Vieţuiţi cu evlavie şi nu creaţi tensiuni în familie.

Căci dacă veţi începe să trăiţi după legea dragostei, această lege va fi înţeleasă atât de cei credincioşi, cât şi de cei necredincioşi. Puteţi să vă rugaţi pentru găsirea unui tovarăş de viaţă şi, dacă Domnul va binecuvânta, totul se va rândui. Lucraţi la serviciul dumneavoastră şi la casa de vacanţă, ajutaţi-i pe cei apropiaţi, căci aceasta de asemenea este scris în legea dragostei.

(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 95-96)

9 vorbe de suflet ale Mitropolitului Bartolomeu Anania








Liturghia este Împărăția lui Dumnezeu deja venită pe pământ. Binecuvântând împărăția, preotul binecuvintează liturghia care urmează să se desfășoare.
Cânt te găsești în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns în vârful muntelui să nu amețești. Și să știți că această a doua primejdie este mai mare decât cea dintâi. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune ca izvor de putere. Când ai ajuns în vârful muntelui, uiți de ea.
Dacă după moarte nu mai e nimic, ce rost mai are să trăiești, să speri, să te lupți…
Nu este important că pleci, important e să te întorci. Să nu mori rătăcind prin străinătăți, fără să îți aduci aminte că ai un părinte care te așteaptă cu brațele deschise.
Hrăniți speranța cu fapte bune.
Urcușul către mântuire, încet, dar sigur, este să fii azi mai bun decât ieri și mâine mai bun decât azi.
Rugăciunea este cea care străbate orice zid.
Nimeni nu L-a văzut pe Iisus înviind, dar mulţi au fost cei care L-au văzut înviat. Faptul în sine al Învierii nu a avut martori. El s-a petrecut în intimitatea mormântului, fără ca vreun ochi omenesc să fi avut acces la singura minune pe care Domnul Şi-o anunţase în repetate rânduri, dar căreia nimeni nu-i dăduse crezare.
Singurul lucru cert în viața aceasta este moartea.

"Am 50 de ani şi am fost un om liniştit şi echilibrat. Acum, în legătură cu problemele de vârstă, nu mă mai recunosc: sunt nervoasă, plângăcioasă, nu mai dorm bine, nu am putere. În biserică, stau cu greu la slujbe. Ameţesc tot mai des, am friguri, transpir, nu mai am forţă să mă rog şi să fac treburile de acasă. Ce-i de făcut? (Cu respect, E.K.)"
RASPUNS :
După cum aţi spus chiar dumneavoastră, la baza problemelor stau simptomele vârstei „deosebite” ale femeii. La această vârstă, din cauza schimbărilor hormonale, în organismul femeii se produc multe transformări. Cea de care vă plângeţi se întâlneşte destul de des, din păcate.

Întâi de toate, vreau să vă liniştesc. Cu timpul, toate acestea vor trece şi starea dumneavoastră se va îmbunătăţi. Este nevoie doar de răbdare şi timp. Nu sunteţi nici prima şi nici ultima. Nu trebuie să vă mai aşteptaţi să fiţi la fel de activă ca în tinereţe. Conflictul spiritual apare tocmai pentru că femeia încearcă să rămână la acelaşi nivel ca înainte, să se îngrijească de toate, dar aceasta e fie foarte greu de făcut, fie imposibil.

De aceea, liniştiţi-vă şi obişnuiţi-vă cu ideea că acum sunteţi un pic bolnavă. Vorbiţi mai des cu cei din casă. Dacă aveţi copii mari, acum ar fi tocmai timpul ca aceştia să vă ajute la treburile casnice.

În biserică este bine să vă alegeţi un loc cu mai puţini oameni, unde să aveţi mai mult aer. Toate pot fi organizate din timp, numai să nu intraţi în panică.

De asemenea, vă vor fi de folos ceaiuri din plante calmante. Este bine să mâncaţi miere, caise uscate, stafide şi să luaţi polivitamine. Vă mai amintesc de utilitatea plimbărilor în aer liber. Pe lângă acestea, mai există şi diverse preparate care îndepărtează manifestările dureroase ale perioadei climaterice.

Pe plan spiritual, este interesantă următoarea concluzie: în această perioadă, la femei se pot acutiza trăsăturile negative (păcatele, patimile). Să presupunem că femeia simţea mai înainte stări de angoasă şi iritare; acum, acestea devin din ce în ce mai reale, palpabile chiar, iar ea nu mai reuşeşte să se controleze ca înainte. Aveţi grijă, deci, şi să vă dea Dumnezeu sănătate şi pace sufletească.

(Dr. Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti şi Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 42-44)

Mamele creştine! Mamele ajung în Rai crescând copii buni. Ce mare rol au mamele! Însă acum s-a luat moda asta cu un copil, doi. (...) Tata era şi el foarte credincios. Ah! Ce om! Tata era considerat aici, la Hârlău, prost, de cinstit ce era! Dar mama se ruga mai frumos! Cu mai multă afecţiune.

Aşa ridica mâinile, se uita într-o parte, punea mâinile pe capetele a doi copii şi spunea ce avea de spus lui Dumnezeu, în afară de rugăciunile obişnuite spunea: „Doamne, băiatul ăsta al meu este cam bolnav. Ai grijă de el. Ăstălalt este cam obraznic, Doamne! Ce mă fac cu el?”.

Spunea aşa, ca şi cum ar fi stat de vorbă cu un bunic, cu cineva! Şi dădea din cap şi spunea. Eu sunt sigur că Dumnezeu o asculta şi-i răspundea! Ea vorbea. Era în dialog cu Domnul!

(Preot Dimitrie Bejan

Stii ce să faci dacă vrei să fii înţelept? Du-te la cimitire cu o lumânărică şi pune-o la mormântul tău, al fraţilor tăi, măcar o dată pe săptămână, duminica sau sâmbăta.

Auzi ce spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: „Mergi adesea la morminte, o creştine, şi la cimitire. Că dacă adesea vei merge acolo, atâta înţelepciune ai a te învăţa, că toate şcolile filozofice din lume nu te pot învăţa mai mult!”.

Atâta folos ne aduce nouă cimitirul. Pentru că vedem că ce-s aceştia azi, suntem noi mâine. Nu vezi că ei tac? Dar pururea vorbesc: „Măi fraţilor! Ce suntem noi azi, veţi voi mâine. Şi ce sunteţi voi azi, am fost noi ieri. Dar, uite, aici veniţi. Voi veniţi la noi, nu ne ducem noi la voi”.

Mergem către veşnicie toţi. Dacă nu-i azi, e mâine, e poimâne, dar către mormânt mergem. Clipă de clipă. Am avut un ceas, undeva, pe unde am trăit eu. Şi avea o sonerie aşa: „groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă”... Aşa suna el. Şi totdeauna îmi aducea aminte de groapă. Am avut alt ceas, nu ştiu după câţi ani. Acela nu zicea „groapă”, zicea altfel: „îndată-îndată, îndată-îndată, îndată-îndată”... Şi ceasul m-a învăţat că îndată-îndată plec. Celălalt zicea „groapă-groapă”. Dacă aţi face şi voi câte un ceas de acesta, să-l aveţi în casă, să vă zică „groapă-groapă-groapă-groapă, groapă-groapă-groapă-groapă..”, nu v-ar mai trebui alt filosof.

Că dacă n-am uita groapa, mare fericire ar fi. Nu ne-am teme de groapă. Deloc. Dacă ştim c-am pus în traistă ce ne trebuie, hai la groapă! Că viaţa-i dincolo de mormânt, nu-i aici. Aici e o înşelăciune. N-ai văzut? Zilele lui ca umbra trec (Psalmi 143, 4).

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Viaţa Părintelui Cleopa, Editura mitropolitană Trinitas, Iaşi, 2002, p. 324)

Milostenia se răsplăteşte în această lume, iar în cealaltă ni se dă înapoi însutită. Să ne îngrijim mereu de săraci şi să-i ajutăm, căci ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Milostenia are mare putere. Suntem datori să facem mai întâi milostenie sufletească, să arătăm iubire către oameni, şi apoi, cu sinceritate, dragoste şi discernământ, să-i ajutăm. Oamenii lui Dumnezeu trebuie să aibă dragoste. Dragostea are limbajul ei, limbajul lui Hristos, şi cine îl are pe acesta este bine călăuzit în lucrările lui. Milostenia formală nu are mare însemnătate. Însemnătate are când mila conţine în ea dragoste, şi mişcată de această dragoste îl miluieşte pe sărac.

Domnul nu dă importanţă lucrului mult sau puţin, ci intenţiei pentru milostivire, şi pe aceasta o premărește. Milostenia noastră trebuie să izvorască din iubirea de oameni, care au nevoie nu numai de lucruri materiale, ci şi de ajutor sufletesc. Să-i ajutăm şi duhovniceşte. Când îi dăm curaj şi putere unui om deznădăjduit să continue lupta sa, greaua lui încercare, şi în felul acesta îl scăpăm de primejdia unei catastrofe, această milostenie este foarte mare.

(Părintele Efrem Athonitul, Despre credinţa şi mântuire, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 59)

DOAMNE, ARATĂ-MI INIMA MEA

Un vestitor al Evangheliei l-a învăţat pe un mare păcătos să-şi înceapă îndreptarea rostind două săptămâni la rând o rugăciune din doar patru cuvinte: „DOAMNE, ARATĂ-MI INIMA MEA!”. După două săptămâni, l-a aflat plângând cu amar. Îşi „aflase” inima. Această „aflare” este începutul mântuirii.

Cu această „aflare” s-a mântuit și vameşul. Când ai ajuns la „aflarea” aceasta, Duhul Sfânt te duce mai departe, în faţa iubirii lui Dumnezeu.

Preot Iosif Trifa

Puteţi să ne spuneţi ceva despre rugăciunea minţii: DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEŞTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOSUL. Cum o putem rosti şi cu ce ne ajută?

Cum să nu. Fiecare o poate rosti. Fiecare. Există o rânduială, dar eu nu merg după rânduială. Întotdeauna, pomenind numele lui Iisus, fug de tine toţi dracii.
Dacă nu poţi s-o zici toată, zi cel puţin "IISUSE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEŞTE-MĂ." Sau măcar:
"Doamne, miluieşte-mă."

Iar dacă vrei totuşi să zici, atunci începe rostindu-o întâi mecanic, cu buzele:

"IISUSE DOAMNE, MILUIEŞTE-MĂ! IISUSE DOAMNE MILUIEŞTE-MĂ!"

După un an, doi, când te-ai obişnuit, vine de la sine această rugăciune scurtă: Iisuse Doamne, miluieşte-mă.

După aceasta nu o mai zi cu buzele, ci zi-o numai cu mintea. Apoi dacă te-ai obişnuit şi cu această câţiva ani, vine de la sine cea a inimii. Când mintea se încălzeşte şi inima tresare de bucurie când zici "IISUSE DOAMNE, MILUIEŞTE-MĂ", ai ajuns mare rugător.

Dar puţini ajung la această "performanţă". NOI SĂ NE RUGĂM CUM PUTEM.

Sf. Parinte IPS Iustinain Chira