Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Spiritualitatea ortodoxa (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5072)
-   -   Credinta si faptele bune (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=13269)

George.m 09.07.2011 23:55:44

Credinta si faptele bune
 
Potrivit invataturii Bisericii, intre credinta si fapte bune exista o stransa legatura; pe de o parte, credinta nu exclude faptele bune, ci le presupune, iar pe de alta parte, faptele bune nu au insemnatate duhovniceasca fara credinta.

Credinta lipsita de faptele bune e moarta in ea insasi, spune Sfantul Apostol Iacov. Si diavolii cred in Dumnezeu si se cutremura, dar sunt certati cu El, nu Ii implinesc voia, Il dusmanesc.

Literatura filocalica ne revelaza ca adevarata credinta e nedespartita de fapte bune. O credinta lipsita de fapte bune e socotita a fi oarba, iar faptele bune nu sunt mantuitoare, nu-i innoiesc fiinta celui lipsit de credinta in Iisus Hristos.

Spune Sfantul Teodor al Edesei: "Precum fapta buna fara credinta este cu totul moarta si fara putere (efect), asa si credinta singura, fara fapte de dreptate, nu ne izbaveste din focul cel vesnic. Cel ce Ma iubeste, zice Domnul, va pazi poruncile Mele. Daca iubim deci pe Domnul si credem in El, sa ne sarguim intru lucrarea poruncilor Lui, ca sa castigam viata vesnica.

Iar daca trecem cu vederea pazirea poruncilor Lui, de care asculta toata zidirea, cum ne vom numi pe noi credinciosi, o data ce am fost mai cinstiti decat toata zidirea, dar dintre toate singuri ne aratam neascultatori de poruncile Facatorului si fara multumire fata de Binefacatorul?"

Melissa 10.07.2011 00:25:12

Citat:

În prealabil postat de George.m (Post 376141)
Spune Sfantul Teodor al Edesei: "Precum fapta buna fara credinta este cu totul moarta si fara putere (efect), asa si credinta singura, fara fapte de dreptate, nu ne izbaveste din focul cel vesnic. Cel ce Ma iubeste, zice Domnul, va pazi poruncile Mele. Daca iubim deci pe Domnul si credem in El, sa ne sarguim intru lucrarea poruncilor Lui, ca sa castigam viata vesnica.

Dupa parerea mea exista doua moduri de a face fapte bune.

Sunt unii oameni care fac fapte bune "constransi" de poruncile divine, fara sa simta din inima sa faca asta. Fac fapte bune ca asa trebuie sa le faca, de frica sa nu piarda viata vesnica. Mimetic, fara esenta. Si le mai si contabilizeaza.

Si sunt unii oameni care fac fapte bune indemnati de iubirea din inima lor.Fac fapte bune fara sa analizeze beneficiul divin obtinut astfel. Sunt oameni de o constitutie interioara atat de elevata spiritual incat ei insisi sunt mai coplesiti cand daruiesc decat cei care primesc.

Din punctul meu de vedere cele doua categorii sunt foarte diferite. Chiar daca efectele sunt aceleasi, cauza care le determina este esentiala si face diferenta.

George.m 10.07.2011 01:19:00

Citat:

În prealabil postat de Melissa (Post 376166)
Dupa parerea mea exista doua moduri de a face fapte bune.

Sunt unii oameni care fac fapte bune "constransi" de poruncile divine, fara sa simta din inima sa faca asta. Fac fapte bune ca asa trebuie sa le faca, de frica sa nu piarda viata vesnica. Mimetic, fara esenta. Si le mai si contabilizeaza.

Si sunt unii oameni care fac fapte bune indemnati de iubirea din inima lor.Fac fapte bune fara sa analizeze beneficiul divin obtinut astfel. Sunt oameni de o constitutie interioara atat de elevata spiritual incat ei insisi sunt mai coplesiti cand daruiesc decat cei care primesc.

Din punctul meu de vedere cele doua categorii sunt foarte diferite. Chiar daca efectele sunt aceleasi, cauza care le determina este esentiala si face diferenta.

Desigur, exista aceste categorii de oameni.
Eu sunt de parere ca, la inceputul urcusului duhovnicesc, omul va infaptui poruncile lui Dumnezeu din frica de pedeapsa cea vesnica, pentru ca, in timp, progresand in cele duhovnicesti, sa implineasca voia divina din dragoste de Dumnezeu.

Dragostea de Dumnezeu si de aproapele e un dar mare, minunat, de nedescris in cuvinte. Din cate am inteles, nu se dobandeste cu usurinta, ci e primit in urma unor mari stradanii. Acest margaritar nu este aruncat "porcilor", adica celor ce inca se tavalesc in mocirla patimilor.

As spune ca, de fapt, pacatosul nu poate sa iubeasca; nu-i capabil sa primeasca darul iubirii. E chinuit in mod cumplit de neiubire. Patimile care-l inlantuiesc nu ii permit sa iubeasca. Insa, despatimindu-se, infaptuind poruncile lui Hristos, va invata sa iubeasca, se va umple de harul divin care ii va incalzi inima spre iubire. Si abia atunci va implini poruncile lui Hristos din dragoste fata de El.

glykys 10.07.2011 01:43:53

Citat:

În prealabil postat de George.m (Post 376211)
Dragostea de Dumnezeu si de aproapele e un dar mare, minunat, de nedescris in cuvinte.

Asa e, e un dar, dupa cum si credinta, adevarata credinta e un dar...

Imi place topicul, dar as dori sa precizez ca, pe langa binomul acesta, credinta plus fapte bune, mai este nevoie si de HAR pentru mantuire, harul care ni se daruieste si el in cadrul Sfintelor Taine...

Marius22 11.07.2011 13:04:29

Citat:

În prealabil postat de Melissa (Post 376166)
Din punctul meu de vedere cele doua categorii sunt foarte diferite. Chiar daca efectele sunt aceleasi, cauza care le determina este esentiala si face diferenta.

Si eu impartasesc acelasi punct de vedere. Desi faptele bune sunt un dat al omului, stiind ca a fost creat de Dumnezeu, ca si intreaga creatie, "bun foarte", noi ne raportam diferit fata de ele. Acest lucru este evident inca din Eden.

De la inceput, protoparintilor le-a fost pusa inainte porunca, legea, de a nu manca din pomul cunostintei binelui si raului. Acestia s-au raportat la ea nu ca la o pavaza din partea lui Dumnezeu, ca la un mijloc providential ce ii ferea de cadere, ci ca la o realitate ce le ranea orgoliul propriu.

Aceasta "interdictie" nu a dat nastere in om la ascultare, ci la revolta, pentru ca acesta nu s-a oprit la dragostea lui Dumnezeu, prin care a fost data, ci s-a raportat la ea ca la o forma lipsita de fond. De aceea, spunem ca pacatul protoparintilor a fost, intai de toate, o cadere din iubire.

Nu este gresit sa ne intemeiem faptele bune pe poruncile dumnezeiesti. De aceea, Dumnezeu nici nu le desfiinteaza. Noi insine le desfiintam atunci cand golim legile de sens, cand dinapoia lor nu ne mai transpare iubirea divina. Atunci faptele noastre devin la randul lor lipsite de sens, desi noua ne par a "fi bune", precum fariseilor de odinioara.

sophia 11.07.2011 17:30:52

Credinta presupune si fapte bune. Sta scris si in semnatura mea.
Mai degraba credinta exista prin fapte bune
Pe de alta parte insa ma intreb care este legatura intre fapte si credinta?
Oare facem faptele bune numai pentru Dumnezeu si numai ca sa ne aratam credinta?
Nu cred.
Eu una fac faptele bune fara sa stau sa cantaresc si sa judec pentru ce/cine le fac. Le fac pentru ca sunt necesare, pentru ca pot ajuta pe cineva, sau face ceva bun pentru omenire.
Daca ele plac si lui Dumnezeu este si mai bine.
In general exista lucruri care pot sa difere: pot sa existe lucruri/fapte care sa faca bine omului, dar sa nu fie placute lui Dumnezeu si invers.

Am mai adus o data un exemplu in discutie si nu prea s-a raspuns la el. Il pun din nou.
Sa ne imaginam ca ne ducem duminica la biserica, la slujba. Pe drum intalnim un om aflat la necaz, sau intr-o urgenta medicala.
Ce facem?
Variante:
1. Ne continuam drumul ca sa mergem la biserica si sa fim bine placuti Domnului, sa ne rugam, se impartasim etc. si il lasam pe om in necazul/suferinta lui.

2. Ne oprim si ajutam omul si ne ocupam de el. Facem bine lui, dar il neglijam pe Dumnezeu, credinta biserica.

Si mai pun o intrebare: cand ajutam omul o facem pentru el ca are nevoie, sau pentru credinta/Dumnezeu?

Hai sa fim sinceri si sa gandim prin noi insine si nu prin citate, sau alti oameni.

Si ma mai intreb un lucru (mai de multa vreme): cat la suta in credinta este fapta buna/socialul si cat la suta teoria cum ii spun eu (ceea ce nu se vede - citit teologie, biserica, post etc.)?
Eu spun: 75% si 25%.
Alte pareri?

Melissa 11.07.2011 18:34:36

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 376544)
Am mai adus o data un exemplu in discutie si nu prea s-a raspuns la el. Il pun din nou.
Sa ne imaginam ca ne ducem duminica la biserica, la slujba. Pe drum intalnim un om aflat la necaz, sau intr-o urgenta medicala.
Ce facem?
Variante:
1. Ne continuam drumul ca sa mergem la biserica si sa fim bine placuti Domnului, sa ne rugam, se impartasim etc. si il lasam pe om in necazul/suferinta lui.

2. Ne oprim si ajutam omul si ne ocupam de el. Facem bine lui, dar il neglijam pe Dumnezeu, credinta biserica.

Si mai pun o intrebare: cand ajutam omul o facem pentru el ca are nevoie, sau pentru credinta/Dumnezeu?

Hai sa fim sinceri si sa gandim prin noi insine si nu prin citate, sau alti oameni.

Nu stiu cum gandesc si simt altii dar eu indiscutabil as proceda ca la punctul 2.

Chiar mi s-a intamplat ceva asemanator. Mergeam la Manastirea Prislop(nu la Sf. Liturghie ci duceam pe cineva pana la mormantul lui Arsenie Boca )si ma grabeam ca trebuia sa ajungem inapoi in timp foarte scurt. Era in timpul saptamanii, dimineata pe la ora 10. Pe marginea drumului la capatul unui sat, la un moment dat, MI S-A PARUT ca zarisem ceva pe pamant, aproape de partea carosabila, ce semana cu o silueta umana..Am mai mers cativa metri pana am reluat in memorie secventa care mi-a parut ciudata, si am fost convinsa de data asta ca nu ma inselasem, sigur era un om cazut. Ne-am intors rapid si intradevar era un om. Un om BEAT "VARZA" care zacea julit de la cazaturi probabil si inconstient..In primul moment m-am enervat ca la ora aia era omul beat..:-)) Apoi, desi DETEST oamenii beti si ar fi meritat sa stea acolo sa-l latre/muste cainii ca sa se lase de patima alcoolului,am plecat in sat sa caut dispensarul, sa anunt acolo ca este un om in nevoi. Mi-a fost frica sa-l misc sa nu aibe ceva rupt, ca nu arata prea bine, asa ca mi-am lasat prietena sa-l pazeasca..:-)) Dispensarul era inchis si m-am dus la Politie sa-l caut pe Seful de Post dar si aici era tot inchis...Cred ca erau la Real la Deva la oferta lunii..:-)) In fine, mi-a ramas Primaria unde am gasit viceprimarul caruia i-am spus povestea si imi zice :"aaaaaaaaaaa pai ala-i betivul satului!!!! Nu trebuia sa va deranjati pentru el!":-)) Pana la urma il conving sa faca ceva si a venit si el cu mine sa-l ridice pe " cetateanul turmentat" si sa-l duca la domiciliu.
N-am mai putut continua drumul la Prislop ca era deja prea tarziu.:-)

Deci eu ajut omul pentru ca asa simt sa fac. Si oricand as face la fel pentru orice om de pe planeta asta care ar avea nevoie de ajutorul meu.Fara discutii as renunta sa particip la Sf. Liturghie ca sa ajut un om in nevoi.N-ai cum sa spui sau sa crezi ca-l neglizezi pe Dumnezeu in acest caz, parerea mea, atata timp cat esti convins ca in fiecare om este Hristos!

zaharia_2009 11.07.2011 19:16:16

In primul si primul rind trebuie spus ca ori de cite ori ne indeletnicim intelectual cu ortodoxia , in orice varianta a ei, traita sau teoretica , trebuie sa marcam , adica sa precizam si sa ne precizam pozitia dar si sa ne si tinem de cuvint ca implinim astfel porunca Sfintului Vasile cel Mare , adica , cum ca nu vom promova si nu vom invata pe altii parerile si inchipuirile noastre ci doar ceea ce ni s-a predat noua de catre sfintii bisericii . Asta pt. a ne feri de apostazie si pt. a nu sminti !
Daca nu facem asa si incepem sa judecam dupa impresiile noastre sentimentale si dupa cum ne taie pe noi capul crezind cu tarie ca la ortodoxie toti ne pricepem bine , atunci deja suntem in inselare .
In ortodoxie ne referim, judecam , comentam si exploatam viata si invatatura numai prin predania care ne-a fost lasata , nu dupa arbitrul nostru, cum ni se pare noua la un mnoment dat ca ar fi corect. Bine inteles ca cine doreste poate sa zica si sa faca si dupa cum il taie pe el capul dar aceea nu mai este ortodoxie !
Asta fiind stabilita putem trece sa mai parelnicim la cite o ipostaza a vietii in duh si adevar.

1. S-a spus aici ca : ,, Literatura filocalica ne revelaza ca adevarata credinta e nedespartita de fapte bune ".
In legatura cu asta trebuie sa spunem ca nu este musai sa fie asa, exista si mici exceptii ! Este f. intilnita la multi sfinti parinti situatia in care desi ei erau cu viata sfinta totusi in unele directii greseau .
Nu mai departe , cei din zilele noastre : parintele Arsenie papacioc , un imbunatatit parinte , propaga parerea ca daca cununia religioasa este stabilita aceasta se va tine negresit chiar daca nasa sau mireasa va fi pe stop, parere contrara parintelui Iustin Pirvu, parinte si el imbunatatit, care afirma categoric ca la o sfinta taina omul trebuie sa fie in curatie trupeasca si sufleteasca . Si exemplele pot continua .
Sigur ca sunt aspecte minore, fata de o viata de sfint dar ele nu trebuiesc neglijate, fiind arhicunoscute in ortodoxie.

2.,,Cel ce Ma iubeste, zice Domnul, va pazi poruncile Mele".
Foarte frumos cuvintul Domnului si bine inserat in discutie dar ce ne face ? Despre care din porunci este vorba si mai ales in ce fel , in ce grad, in ce duh sa le respectam ? Pai nu se vede atitudinea generala a forumului , ca tocmai asta nu facem ! Deci sa speram la mintuire indiferent de faptele pe care le avem sau nu ?

3. ,,Sunt unii oameni care fac fapte bune ...ca asa trebuie sa le faca, de frica sa nu piarda viata vesnica. Mimetic, fara esenta. Si le mai si contabilizeaza."
Practica faptelor bune ca si in general a oricaror virtuti se asemenea cu practica si staruinta in facerea canonului individual . Despre canon multi fii duhovnicesti se plinga inca multa vreme de la primire cum ca : ,,... eu parinte nu inteleg nimic din cititul Psaltirei; o citesc dar nu se prinde nimic de mine " sau : ,,eu parinte nu pot sa fac canon; sunt prea obosita si citesc asa, aiurea , nu inteleg nimic nici din acatiste , nici din paraclise ! mi se pare o pierdere de timp deoarece nu inteleg nimic !"
La care deobicei duhovnicii sfatuiesc : chiar daca nu intelegi nimic tu, continua sa faci canon deoarece satana stie ce faci si si intelege si mai ales se cutremura ; continua sa faci "
Tot asa si cu faptele bune . Le stim valoarea si mai ales la inceput nu conteaza din ce motiv le faci ci conteaza sa le faci . Insasi facerea lor fortata ,din considerente duhovnicesti, se nuneste educatie duhovniceasca . Practicindu-le , cu timpul motivul implinirii lor va capata o noua semnificatie ! Dar daca nu le practicam din cauza suflatului in ureche a satanei care ne spune cu fatarnicie : nu te mai preface ma, nu vezi ca esti sintetic, fals, prefacut ... atunci si putina credinta va muri incet-incet .

4. A trai o viata cit mai adevarata in duh si adevar(sub toate, toate aspectele pe care le presupune) nu este un lucru care sa tina de noi , este un dar dumnezeiesc . Dar este musai sa ne silim si sa ne zelim fiecare dupa puteri ( dar atentie, puterile omului sunt suficient de mari !) in nevointa duhovniceasca a dreptatii si a Adevarului ca astfel vazind Mintuitorul nevointa noastra sa se milostiveasca la momentul potrivit si sa ne daruiasca putere si hotarire duhovniceasca . Dar daca nici sa ne nevoim dupa puterea noastra ... ce sa vada Hristos la noi, spre ce sa se milostiveasca , pt. ce sa ne ajute ????

5. Am amintit de nenumarate ori ca legea de vietuire in Hristos este ,,dreapta socoteala si buna rinduiala".
Spun aceasta pt. a ne-o aminti ori de cite ori suntem la indoiala intr-o situatie si nu stim ce sa facem . Regula este ca intotdeauna primeaza Dumnezeu si cele legate de El. Dar atunci cind viata aproapelui este pusa in pericol atunci vom apara Viata , mai intii . Viata conteaza inaintea lui Dumnezeu si nu acareturi, case , averi, obiceiuri, evenimente, intimplari , obligatii , rugaminti , invitatii, etc... doar atit !

glykys 11.07.2011 22:03:21

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 376544)
Credinta presupune si fapte bune. Sta scris si in semnatura mea.
Mai degraba credinta exista prin fapte bune
Pe de alta parte insa ma intreb care este legatura intre fapte si credinta?
Oare facem faptele bune numai pentru Dumnezeu si numai ca sa ne aratam credinta?
Nu cred.
Eu una fac faptele bune fara sa stau sa cantaresc si sa judec pentru ce/cine le fac. Le fac pentru ca sunt necesare, pentru ca pot ajuta pe cineva, sau face ceva bun pentru omenire.
Daca ele plac si lui Dumnezeu este si mai bine.
In general exista lucruri care pot sa difere: pot sa existe lucruri/fapte care sa faca bine omului, dar sa nu fie placute lui Dumnezeu si invers.

Am mai adus o data un exemplu in discutie si nu prea s-a raspuns la el. Il pun din nou.
Sa ne imaginam ca ne ducem duminica la biserica, la slujba. Pe drum intalnim un om aflat la necaz, sau intr-o urgenta medicala.
Ce facem?
Variante:
1. Ne continuam drumul ca sa mergem la biserica si sa fim bine placuti Domnului, sa ne rugam, se impartasim etc. si il lasam pe om in necazul/suferinta lui.

2. Ne oprim si ajutam omul si ne ocupam de el. Facem bine lui, dar il neglijam pe Dumnezeu, credinta biserica.

Si mai pun o intrebare: cand ajutam omul o facem pentru el ca are nevoie, sau pentru credinta/Dumnezeu?

Hai sa fim sinceri si sa gandim prin noi insine si nu prin citate, sau alti oameni.

Si ma mai intreb un lucru (mai de multa vreme): cat la suta in credinta este fapta buna/socialul si cat la suta teoria cum ii spun eu (ceea ce nu se vede - citit teologie, biserica, post etc.)?
Eu spun: 75% si 25%.
Alte pareri?

Bunica mea, daca se intalnea in drumul ei spre biserica, cu o persoana suferinda, de orice fel, se oprea si ii dadea ajutor, in numele Domnului. Stiu asta foarte bine, ca mereu mergeam cu ea. Sau ne astepta pe toti ai casei sa ne trezim, eventual sa si mancam, ca sa mergem cu totii la slujbe, spunand ca e mai bine asa, sa ajungem la sfarsitul slujbei cu totii, decat sa fie numai ea la 8. In sensul ca facea ea in deplina cunostinta de cauza o jertfa.

Dar se ducea la biserica pentru ca Il iubea pe Dumnezeu, ii ajuta pe oameni pentru ca ii iubea, si ii iubea pe oameni pentru ca Il iubea pe Dumnezeu. Nu am auzit-o niciodata zicand: nu fac asta, ca sa nu ajung in iad, sau fac asa ca sa ajung in rai. Ideea e sa fii impacat cu ceea ce faci si sa nu te indoiesti in sinea ta: oare o fi bine ce fac? Insa in toate trebuie dreapta masura si socoteala. Adica, e adevarat ce zice par. Steinhardt ca daca arde casa vecinului,eu il ajut, nu plec sa ma rog, sa ma imbunatatesc, pentru ca atunci se cheama ca sunt fudul si nu imi iubesc aproapele, insa fiecare trebuie sa faca ce poate si cat poate (daca nu e in stare sa stinga focul,macar sa cheme pompierii). Daca vad ca se ineaca cineva, sar sa il scot, dar e posibil sa realizez in clipa urmatoare ca nu stiu sa inot si atunci ne scufundam amandoi.

E si o pilda cu sfantul Nicolae, care trebuie sa ajunga la sinodul ecumenic, dar, pe drum, vede un taran impotmolit, si il scoate de acolo, ajungand tarziu la intrunire, si cu haina patata, si pilda celui de-al patrulea mag care risipeste darurile pentru pruncul Iisus, ajutand oamenii, iar aceasta jertfa a lui este bine primita.

Parerea mea e ca practica si teoria merg mana in mana. Ma duc la biserica sa Il slavesc pe Dumnezeu, sa fiu in comuniune cu El, sa primesc "lumina cea adevarata si harul cel ceresc", sa ma rog la slujba pentru toate categoriile de oameni, tin post si ma rog pentru ca acestea sunt mijloace de mantuire...

Nu stiu, mi se pare ca lucrurile sunt mult mai simple decat le vezi tu. Avem foarte multe mijloace, trebuie sa ne folosim de toate, in aceeasi masura, pe cat posibil.

LittleSparrow 11.07.2011 22:32:52

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 376544)
Si ma mai intreb un lucru (mai de multa vreme): cat la suta in credinta este fapta buna/socialul si cat la suta teoria cum ii spun eu (ceea ce nu se vede - citit teologie, biserica, post etc.)?
Eu spun: 75% si 25%.
Alte pareri?

Știți dumnevoastră cine e mare contabil?
Și.... exact.....
Cât despre credință....
cât un grăunte de muștar de-ar fi...


Ora este GMT +3. Ora este acum 02:35:19.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.