Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Razboiul din Trasnistria- asa cum a fost (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=18493)

Florinvs 31.05.2016 14:48:53

Razboiul din Trasnistria- asa cum a fost
 
In cele ce urmeaza voi demonstra clar ca actiunile criminale si ilegitime a separatistilor de la Tiraspol, impotriva poporului roman si a statului Republica Moldova, au fost sustinute fatis (moral, logistic, militar, etc) de catre Federatia Rusa, iar fostul presedinte Boris Eltan a plecat in mormant cu un greu pacat, facut asupra poporului roman.

1989

11 august 1989: În întreprinderile de subordonare unională, se formează soviete muncitorești, numite Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK), ce încep lupta împotriva introducerii limbii române, a alfabetului latin și a reformelor democratice.

31 august 1989: Limba asa-zis moldoveneasca (denumita oficial), dar practic limba romana, este proclamată limbă de stat.

toamna: OSTK -urile organizează greve și mitinguri de protest împotriva limbii române și a alfabetului latin.

decembrie-ianuarie: Sunt organizate referendumuri la Tiraspol și Râbnița pentru obținerea statutului de "teritoriu autonom" al Transnistriei, în cadrul RSS Moldovenești.

1990

Cu sprijinul direct al Armatei a 14-a, sunt formate unități paramilitare ilegale secesioniste, sunt organizate cu sprijinul OSTK mitinguri și referendumuri.

27 aprilie 1990: Tricolorul cu cap de bour este adoptat că steag național al RSS Moldovenești. Sovietele locale din Tiraspol și Tighina au refuzat abordarea tricolorului în aceste orașe.

septembrie 1990: Sovietele locale din Tiraspol, Tighina și Râbnița au respins legea limbii de stat. S-a inițizat o mișcare de nesupunere față de autoritățile statului moldovean.

2 septembrie 1990: Are loc la Tiraspol "Congresul al II-lea extraordinar al deputaților poporului din Transnistria" care proclamă "Republica Moldovenească Sovietică Socialistă Nistreană".

3 septembrie 1990: Sovietul Suprem al RSS Moldovenești creează instituția prezidențială și îl alege ca președinte pe Mircea Snegur.

16 septembrie 1990: O adunare în semn de protest împotriva separatismului este organizată în satul Lunga, Stînga Nistrului, lângă Dubăsari.

22 septembrie - 15 noiembrie 1990: Liderii separatiști, sprijiniti de formațiuni paramilitare proprii și de trupe ale armatei, sovietice organizează alegeri legislative pentru "sovietul suprem" al "Republicii Sovietice Socialistă Moldovenești Nistrene".

22 decembrie 1990: Mihail Gorbaciov , președintele URSS, semnează un decret prin care declara nule hotărârile "Congresului al II-lea al deputaților poporului din Transnistria". În schimb, măsurile luate de autoritățile de la Chișinău sunt infime și strict declarative

În acea perioadă, la Dubăsari exista o dualitate a puterii – consiliul orășenesc susținea separarea, pe când consiliul raional susținea autoritățile centrale. Separatiștii își organizaseră formațiuni paramilitare de gardiști, cazaci (veniți din Rusia) și miliție, iar autoritățile legitime erau reprezentate de poliție.

În zilele de 1-2 noiembrie 1990, au avut loc primele ciocniri pe podul de la Dubăsari, atunci murind și primii polițiști și localnici din Dubăsari.

Astfel, începând cu 1 noiembrie (1990), pe drumurile din oraș au fost instalate puncte de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au fost scoase cu forța mulțimii dirijată de separatiști, organele locale ale puterii (instanța de judecată, procuratura, executivul) din sediile administrative.

Pentru restabilirea ordinii în Dubăsari, au fost trimise subunități ale Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, deja suverane. Pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populația civilă, în timpul cărora s-au înregistrat victime, în noiembrie 1991, pe același pod de la Dubăsari, au mai decedat încă trei polițiști (Ghenadii Iabloctcin, și alți doi camarazi ai săi) din trupele cu destinație specială.

În esență, anume cu aceste evenimente a început confruntarea armată între poliția (ulterior armata) moldovenească și formațiunile separatiste înarmate.

1991

Au loc acțiuni de înlocuire ale autorităților Republicii Moldova cu cele ale "republicii nistrene".

Beneficiind de o inexplicabilă pasivitate a autoritățiilor statului Moldova, separatiștii își constituie o impresionantă forță armată, constituită din:

-Garda republicană, (8.000 luptători), subordonată "Direcției de apărare" a Transnistriei.

-Miliția, inclusiv batalionul Dnestr, (5.000 luptători), subordonată "direcției de interne" a "Republicii Nistrene".

-Detașamentele teritoriale de salvare (4.000 oameni), aflați la dispoziția executivelor locale.
Regimentele muncitorești, echivalentul modern al "sovietelor de muncitori înarmați", subordonați Colectivelor Unificate de Muncă (OSTK).

-Cazacii, în număr de 3-4.000, cu statut de "voluntari", erau mercenari cu solde mai mari decât ale gardiștilor fiind subordonați direct conducerii "Republicii Nistrene".

Toate aceste formațiuni erau înzestrate cu armament, mijloace de transport, mașini de luptă, cumpărate, capturate sau furate de la Armata a 14-a rusă, sau de la unitățile OMON din Transnistria.

De partea separatiștilor s-a situat fățiș Armata a 14-a rusă, cu un efectiv de 6.500 persoane, constituită din:
o divize motorizată
2 regimente de artilerie
un regiment de tancuri
un regiment antitanc
2 regimente de pontonieri
un regiment de rachete
o escadrila de elicoptere

Prin comparație, tânăra republică Moldova, încă nu avea armată proprie, beneficiind doar de un efectiv de câteva mii de polițiști, care au suplinit, în timpul conflictului, forțele armate.

19 mai 1991: Ministrul apărării al URSS a ordonat comandantului Armatei a 14–a, generalul Netkaciov, mobilizarea militarilor de rezervă pentru completarea efectivelor trupelor Armatei a 14–a dislocată în Transnistria și menținerea aceste trupe și a arsenalul militar în stare de luptă. El ar fi justificat acest ordin în acest fel: "ținând cont de faptul că Transnistria este un teritoriu rusesc și că situația s–a înrăutățit, noi trebuie să–l apărăm prin toate mijloacele".

23 mai 1991: RSS Moldovenească devine Republica Moldova.

23 iunie 1991: Parlamentul Republicii Moldova proclamă suveranitatea Republicii.

19 august 1991: Are loc Puciul de la Moscova. Puciștii vor avea tot sprijinul liderilor separatiști de la Tiraspol: Igor Smirnov, Maracuță, Iakovlev, Reliakov. Dupa înfrângerea puciștilor, Boris Elțin a cerut pedepsirea acestora și a celor care i-au susținut. Încercările administrației de la Chișinău de a aresta liderii transnistreni au generat nemulțumirea rusofonilor din Transnistria. A început o acțiune a femeilor rusofone care, în număr din ce în ce mai mare, au început să blocheze calea ferată ce lega Transnistria de restul Basarabiei. În final, liderii transnistreni au fost arestați, apoi eliberați după scurt timp.

25 august 1991: Sovietul Suprem al RMN proclamă independența "republicii".

27 august 1991: Parlamentul proclamă independența Republicii Moldova.

septembrie: Membri ai trupelor speciale sovietice OMON din Riga, sosesc în limuzine la Tiraspol, cazându-se la hotelul Kolhaznii.

18 septembrie 1991: Președintele autoproclametei RMN, Igor Smirnov, a decis să plaseze unitățile forțelor armate sovietice dislocate în Transnistria sub jurisdicția autoproclametei RMN.

1 decembrie 1991: În raioanele de pe malul stâng al Nistrului au fost organizate alegeri prezidențiale, declarate ilegale de către autoritățile moldovenești. Igor Smirnov a fost ales președinte al autoproclametei RMN.

13 decembrie 1991: Are loc un atac armat al gardiștilor la podul de la Dubăsari, soldat cu moartea a patru polițiști moldoveni și a 20 de gardiști, cazaci și mercenari.

Florinvs 31.05.2016 14:50:14

1992

1 martie 1992: Gardiștii și cazacii au provocat un incident la o petrecere în Dubăsari, apoi au atacat poliția moldovenească chemată în ajutor. Polițiștii au deschis focul, omorând un cazac, după care s-au retras în sediu. Acest incident a servit drept pretext desființării ultimei secții moldovenești de poliție dintr-un oraș transnistrean. Sediul poliției a fost atacat de gardiști și cazaci, care i-au făcut prizonieri pe polițiști, dezarmându-i.

martie 1992: Comitetul executiv raional și toți polițiștii din Dubăsari s-au retras în satul Cocieri, care a devenit un centru de rezistență, aici refugiindu-se locuitori din satele vecine.

Gardiștii au intrat în Cocieri cu 2 blindate, deschizând foc fără avertisment asupra trecătorilor. Au fost impuscati doi tarăni și o mamă, care mergea cu copilul de mână. Țărănii și polițiștii au reușit să-și procure, fără incidente, armament de la o cazarmă subordonată Armatei a 14-a.

Gardiștii și cazacii vor bloca podurile de peste Nistru - de la Vadul lui Voda, Tighina, Camenca, Râbnița, constituind "posturi de control " cu câte un blindat. Astfel de posturi vor fi create și pe șoseaua Tiraspol-Dubăsari și la barajul hidrocentralei Dubăsari.

2 martie 1992: Republica Moldova devine membru ONU, ceea ce conduce la recunoașterea caracterului ilegal al autoproclamatelor "republici" nistreană și găgăuză.
Este ziua în care începe războiul, prin declanșarea conflictului armat la Dubăsari, printr-o diversiune a separatiștilor.

Are loc diversiunea de la Vulcănești, în zona găgăuză. Trei membri ai gărzii paramilitare găgăuze au atacat cantina unei școli. După ce gardiștii au fost arestați , secția de poliție a fost invadata de 14 membri ai formațiunii, care au cerut transferarea arestaților la Bolgrad, oraș aflat sub jurisdictie ucrainiană.

3 martie 1992: Gardiștii și cazacii au atacat satul Cocieri, dar au fost respinși. Seara, a ajuns în sat o unitate de poliție cu destinație specială, trimisă de la Chișinău și care traversase Nistrul pe gheață.

Centrul de Presa al Forțelor Armate Unite ale CSI a dat un comunicat prin care afirma că forțele armate moldovenești au atacat un regiment de infanterie al apărării civile, dezarmând ofițerii și luând 70 automate și alte arme și că situația seamană cu aceea din Nagorno-Karabah.

Au fost blocate căile de acces dinspre Chișinău spre Tighina, a fost blocata emisia radioteleviziunii naționale în oraș.

După desființarea secției moldovenești de poliție (singura instituție care mai reprezenta statul moldovean în oraș), este inaugurata o secție de poliție subordonată secesioniștilor, constituită ca o forma de putere sovietică. Este înființată o nouă formațiune paramilitară ilegală.

4 martie 1992: Gardiștii și cazacii pătrund în satul Coșnița, atacând pe cei 15 polițiști, nevoiți să deschidă focul.
Patru autocamioane Kamaz pline cu gardiști sunt trimise la Cocieri.

4-5 martie 1992: 2.500 cazaci sosesc la Tiraspol în ajutorul separatiștilor. Au loc înrolări masive în rândul formațiunilor paramilitare ale separatiștilor.

6 martie 1992: "Comitetul de apărare a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești Nistrene" a hotărât izolarea tuturor polițiștilor care nu au depus jurmânt de credintă față de "republică"; în această situație erau 85 de polițiști.

12 martie 1992: Doi polițiști de la postul Ursoaia de pe șoseaua Tighina – Căușeni au fost atacați dintr-un camion care transporta armament pentru separatiștii găgăuzi și pe care îl opriseră pentru control. Un polițist a fost rănit, altul ucis.

13 martie 1992: Gardiștii atacă polițiștii din Coșnița, ucigând unul și rănind mai mulți.
Este inaugurată o secție de poliție subordonată secesionistilor, constituită că o forma de putere sovietică și este înființată o nouă formațiune paramilitară ilegală în Tighina.

14 martie 1992: Gardiștii și cazacii arunca în aer podurile de la Vadul lui Voda, de lângă Dubăsari, de pe șoseau Chișinău – Volgograd. Pozițiile moldovenești de lângă Roghi sunt atacate, înregistrându-se 15 morți. În timpul noptii sunt atacate satele Coșnița și Gura Bîcului cu mine, grenade și rachete.

"Sovietul Suprem al Republicii" hotărăște ca băncile din Transnistria să înceteze operațiunile cu Moldova și înființarea unei comisii care să preia sub control șoselele și căile ferate ale "republicii".

15 martie 1992: Smirnov semnează un decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor și persoanelor demobilizate, acțiune menită să atragă simpatia militarilor.
Guvernul Moldovei face un apel către gardiști, pentru depunerea armelor până la data de 17 martie.

17 martie 1992: Smirnov semnează un decret prin care se creează o comisie de stat pentru ocrotirea socială a militarilor și persoanelor demobilizate, acțiune menită să atragă simpatia militarilor.
Se semnează un nou acord de încetare a focului, care va fi încălcat de către gardiști pe 24 martie.

19 martie 1992: Parlamentul Moldovei propune un compromis, prezentând proiectul de acordare statutul de zona economica libera Transnistriei și o modificare a adminstrației teritoriale.

20 martie 1992: La reuniunea OSCE de la Helsinki, se creează un mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului din Trasnistria, compus din: Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina.

24 martie 1992: Se semnează un nou acord de încetare a focului. Se efectueaza un schimb de prizonieri: secesioniștii eliberează 11 persoane, moldovenii, 18.

28 martie 1992: Se instituie starea exceptională în Transnistria cu începere de la orele 20.

29 martie 1992: Premierul Valeriu Muravschi acorda un nou ultimatum secesioniștilor, cerând depunerea armelor în termen de 2 zile.

31 martie 1992: Președintele Snegur trimite o telegramă companiei moscovite de televiziune Ostankino, protestând contra modului de prezentare a conflictului, și altă telegramă mareșalului Șapoșnikov, protestând împotriva zborurilor avioanelor militare ale CSI la Tiraspol.

Luna aprilie marchează implicarea fățișă a Rusiei și Armatei a 14-a rusă de partea separatiștilor. Intențiile clare ale Rusiei sunt de a păstra Tighina drept cap de pod.

1 aprilie 1992: Parlamentul Moldovei emite hotărârea privind reglementarea pe cale pașnică a conflictului.
Poliția moldovenească încearca eliberarea orașului Tighina, controlat de secesioniști. Cad în luptă 8 polițiști.

Florinvs 31.05.2016 14:51:16

2 aprilie 1992: Generalul. Netkacev, comandantul Armatei a 14-a, adresează un ultimatum președintelui Snegur, cerând ca forțele moldovenești să se îndeparteze la 15 km de Tighina.
Pe aeroportul militar din Chișinău se semnează un acord de încetare a focului. Semnatarii sunt primul ministru al Moldovei, Muravschi, președintele "Sovietului Suprem", Maracuță și comandantul Armatei a 14-a rusă, Netkacev.

Departamentul de Stat al Statelor Unite dă o declarație prin care se pronunță împotriva unei intervenții militare din afară, apreciind ca fiind admirabilă puterea de reținere a guvernului Moldovei. Departamentul de Stat cerea insistent forțelor separatiste trasnistrene continuarea negocierilor cu Republica Moldova.
Acordul va fi respectat numai de partea moldovenească, polițiștii primind ordin să nu deschidă focul și să nu riposteze.

În schimb, toata luna aprilie vor avea loc atacuri în zonele: Tighina, Pohreba - Cocieri, Coșnița - Doroțkaia, Pohreba - Roghi, Grădinița, Leontova, Varnița, Misovca, Bicioc, Chițcani. Gardiștii și cazacii au lansat atacuri cu aruncătoare de mine și rachete asupra localităților, a populației, a barajelor, releelor de televiziune, posturilor de radio.

Au fost minate șoselele și drumurile, a fost bombardată șoseaua Tighina - Chișinău. Apar primele atacuri ale lunetiștilor. Lipsit de forțele de ordine, orașul Tighina rămâne la discreția infractorilor.

Două proiecte de protocol redactate de autoritățile de la Chișău sunt respinse de forțele separatiste, care trimit proiectul lor, semnat de comandantul armatei ruse de ocupație, prin care cer că Tighina să fie controlata exclusiv de armata rusă.

5 aprilie 1992: În orașul Tighina intră 20 de blindate ale armatei ruse, având arborate drapelul Federatiei Ruse.

În paralel, continuă tratativele cvadripartite dintre miniștrii de externe ai Moldovei, Romaniei, Rusiei și Ucrainei începute la 23 martie. La 2 aprilie, o nouă reuniune de experți elaborează recomandări referitoare la neadmiterea implicării cetățenilor statelor străine și prevenirea incidentelor armate.

6 aprilie 1992: Are loc reuniunea miniștrilor de externe, care vor da publicității o declarație prin care ce se pronunța împotriva implicării în conflict a Armatei a 14-a, pentru menținerea ordinei de drept de către autoritățile moldovenești pe tot teritoriul republicii, pentru excluderea accesului civililor la armament și pentru încetarea focului începând din 7 aprilie.

14-17 aprilie 1992: Se semnează protocolul grupului de lucru pentru stabilizarea situației în Tighina: dezarmarea formațiunilor paramilitare, deminarea zonei, asigurarea ordinii de către poliția moldovenească și miliția separatista.

17 aprilie 1992: La Chișinău are loc o nouă reuniune cvadripartită la care se adoptă statutul comisiei mixte pentru controlul respectării încetării focului, stabilindu-se un numar de 400 de observatori, care să supravegheze linia ce separa poliția moldovenească de forțele rebele, pe o lungime de 262 km.
S-a hotărât dezarmarea forțelor paramilitare, repatrierea mercenarilor, accelerarea investigațiilor procuraturii asupra acțiunilor criminale din zonă.
Încetarea focului va deveni efectivă la Tighina de-abia din 20 aprilie.
Până pe 15 mai, numai observatorii din Moldova și România ajunsesera în zonă, pentru supraveghere.

mai 1992: În luna mai, au loc mai multe întruniri ale comisiei bilaterale Moldova – Transnistria, sabotate deseori de atacuri ale forțelor militare separatiste asupra localităților, podurilor, șoselelor și posturilor de radio controlate de autoritățile de la Chișinău.

Încă din luna aprilie începuse retragerea unor efective de cazaci, de care chiar separatiștii voiau să se debaraseze, dat fiind caracterul indisciplinat și turbulent al acestora. În paralel, apar noi formațiuni paramilitare, ca Beretele Negre. Sosesc din Ucraina membri ai armatei ucrainiene de autoapărare.

4 mai 1992: La Gura Bîcului se semnează un protocol privind retragerea formațiunilor armate, dar, în timpul nopții, separatiștii vor arunca în aer podul de peste Nistru.

6-7 mai 1992: Este atacat cu rachete postul de poliție de la Cocieri.

8-18 mai 1992: Au loc atacuri asupra locuitorilor și posturilor de poliție de la Cocieri, Coșnița, Gura Bîcului, Dragalina, Dubăsari-Pod, Roghi.

19 mai 1992: Când se credea că procesul de normalizare avansează, izbucneste din nou criza, declanșată de un ordin trimis de generalul Graciov, ministrul apărării al Federatiei Ruse, generalului Netkacev, comandantul Armatei a 14-a ruse. Ordinul prevedea că, în vederea apărării Transnistriei, care e pământ rusesc, să fie completat armamentul din rezervele pentru mobilizare și să fie pregătite pentru luptă toate unitățile militare ale Armatei a 14-a. O înscenare făcută la Dubăsari, va furniza unitatilor Armatei a 14-a ruse pretextul de a iesi din cazărmi și de a ocupa poziți de luptă alaturi de gardiști.

Unități de tancuri și artilerie părăsesc garnizoana Tiraspol îndreptându-se spre Dubăsari și alăturându-se gardiștilor. Cu cele 10 tancuri, 11 tanchete, 6 tunuri, 3 arme antitanc, 6 aruncatoare de grenade, 63 pistoale automate, 21 mașini blindate și 9 mașini militare vor fi declansate atacuri la Coșnița, Cocieri, Corjevo, Holercani, Malovata, Ustia, Zolonceni în raionul Dubăsari. Garnizoana Tiraspol va mai trimite 22 tancuri spre Dubăsari, 5 spre Dnestrovsk. Au loc atacuri violente până pe 26 mai.

La protestele președintelui Snegur față de agresiunea armatei ruse, Kremlinul răspunde, conform tradiției, că armata rusă nu destabilizează.

21 mai 1992: Smirnov dă un decret prin care Armata a 14-a trece în subordinea "republicii nistrene". Concomitent, se fac apeluri pentru mobilizarea parțială a rezerviștilor.

În aceeasi zi, aterizează la Tiraspol un avion cu 600 cazaci de pe Don. La Moscova și Sank Petersburg se formează batalioane de voluntari. Se creează batalionul de miliție Dnestr, în componența căruia vor intra și mulți delincvenți.
Departamentul de Stat al USA și-a exprimat imediat îngrijorarea față de implicarea Armatei a 14-a în luptele din regiune.

iunie 1992: În prima jumatate a lunii iunie se remarcă o intensificare a atacurilor gardiștilor și cazacilor la Tighina, Cocieri, Coșnița, Corjevo, Dubăsari, Doroțcaia, Pohreba. Se fac încorporari în formațiunile separatiste, se fac transferuri de armament de la Armata a 14-a către separatiști. "Republica nistreană" își creează serviciul de grăniceri, în care se vor înrola cazaci din zona Mării Negre.

Terorizarea populației romanesti din Transnistria continuă: sunt arestate personalități din Frontul Popular sub acuzația de terorism: Ilie Ilașcu, Ștefan Urâtu, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco.

La Grigoriopol apare grupul Delfin, format din pușcăriași eliberați.

Conducerea Republicii Moldova devine tot mai conciliantă față de separatiști. Între timp, autoritățile ruse continuă să prezinte denaturat situația din Transnistria, acuzând Moldova de agresiune, de încercare de exterminare sistematică a populației slave, iar România de livrari de armament către Moldova.

19 iunie 1992: La Tighina, situația devine explozivă: polițiștii moldoveni sunt atacați și uciși de gardiști, sunt puse la cale mai multe înscenări și provocări, care vor tensiona situatia la maximum. În urma unei astfel de înscenari, va fi declanșat un nou conflict armat: peste 1.200 de gardiști și cazaci vor atacă unitatea de poliție a orașului; rachetele Alazan lansate asupra postului vor ajunge și asupra gradinitei de copii aflata în apropiere. Noaptea târziu sosesc polițiști și voluntari dinspre Varnița, pentru ajutorarea polițiștilor asediați.

20 iunie 1992: În dimineața de 20 iunie, orașul era în mare parte sub control moldovenesc. Tancuri grele ale Armatei a 14-a au forțat podul spre Tighina, dar vor fi oprite de forțele moldovene. Forțele separatiste continua titurile asupra orașului.

Începe un război în toata puterea cuvântului, orașul Tighina fiind bombardat și atacat cu armamant greu. În același timp sunt atacate și alte localități: Dubăsari, Cocieri, Doroțcaia, Coșnița. Podul de peste Nistru va fi ocupat de gardiști, după atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar orașul va fi invadat de armata și de forțele separatiste. Consiliul militar al Armatei a 14- va adresa președintelui Snegur un ultimantum prin care cere că forțele moldovene să înceteze agresiunea, în caz contrar, armata trecând la atac. Însemna război declarat al Rusiei contra Moldovei.

20-21 iunie 1992: Continua invadarea orașului Tighina de către tancurile armatei ruse, care arborează fără jenă steagurile Rusiei. Orașul este bombardat de către separatiști. În ciuda acestor fapte, tot Elțin acuză Moldova de agresiune, amenintând că armata rusă va fi obligată să riposteze. În față reactiilor ezitante ale autoritățiilor moldovene, sute de voluntari din Transnistria vor veni la Chișinău cerând arme pentru a luptă contra rebelilor. Au manifestat și în față ambasadei ruse.

Agresiunea armatei ruse asupra Tighinei s-a soldat, până în dimineața de 22 iunie, cu aproximativ 200 de morți și 300 de răniți de partea polițiștilor și populației civile moldovenești. Bombardamentele au distrus fabrici, relee de comunicatii, locuinte . Presedintele Federatie Ruse agresoare, Elțin, a refuzat orice contact telefonic cu Snegur. Atacurile și invaziile secesioniștilor au determint un exod în masă al populației civile din zona de conflict.

21 iunie 1992: Se semnează acordul de încetare a focului.

Florinvs 31.05.2016 15:04:17

Si cateva dintre numeroasele atrocitati comise de separatistii de la Tiraspol, sustinuti de Federatia Rusa.

Invatatoarea Maria Gherasim Isaicul, din satul Cocieri, care pleca si se întorcea de la scoala purtand cu ea, tricolorul, a fost ucisa, intr-o noapte, si aruncata in fantana.

Langa Cosnita, 18 politisti au fost incercuiti si facuti prizonieri; s-a gasit ulterior cadavrul locotent-colonelului Mihai Morari.

17 martie, Cocieri - gardistii declanseaza atacul;

in zona Dubasari - Grigoriopol, s-a tras cu mitraliere de mare calivru si cu rachete Alazan; au fost victime.

la Cosnita - atac violent al unui grup de 600 gardisti si cazaci sprijiniti de 12 unitati de tehnica blindata.

2 martie 1992 Gardistii au intrat in Cocieri, cu 2 blindate, deschizand foc fara avertisment asupra trecatorilor. Au fost impuscati doi tarani si o mama care mergea cu copilul de mana.

3 aprilie - un grup de gardisti ataca o masina care in care se aflau 4 politisti si un civil, impuscandu-i mortal; cele 5 cadavre au ars in automobilul incendiat.

9 aprilie, gardistii mitraliza un autobuz cu locuitori ai satului Stefan Voda omarand o persoana si ranind alte 5;

in noaptea de 18 - 19 aprilie, gardistii trag intr-o ambulanta si intr-un autobuz de calatori.

19 martie - gardistii trag asupra unui automobil pe soseau Dubasari - Cosnita, omorand o femeie si ranind grav 2 barbati.

Mărturii ale supraviețuitorilor

fragment din declaratia colonelului Kravcenko, luat prizonier in luptele de la Tighina:

Am vazut cum Kostenko, impreuna cu niste soldati, l-au batut pe politistul Valentin Purice, care cazuse prizonier. L-au batut cu pumnii, cu picioarele, cu patul armei.
Apoi l-au batut in picioare de viu pe o cruce de scindura. Kostenko era beat. Isi batea joc de Purice, arzindu-l cu stelutele de la epoleti incinse in foc, pe care i le infigea in cap.
Valentin Purice era viu. Apoi l-au aruncat in Nistru."
(cadavrul politistului Valentin Purice, ucis la 29 martie, a fost scos din Nistru 2 aprilie)
(Victor Barsan, Masacrul inocentilor, Bucuresti, 1993)


Marturiile Tamarei Barcari, locuitoare a orasului Dubasari:
In Dubasari, gardistii-smirnovisti omoara oamenii, arunca in aer casele. Au fost omorati Alexei Cojocari, Olga Dorofeev, Elizaveta Mosneaga, Mihail Agatiev si multi altii. Foarte multi au disparut fara urme.


Marturiile unei locuitoare din Corjova, Dubasari, refugiata in satul Mascauti, pe malul drept al Nistrului:
La 28 iunie 1992, asupra satului Mascauti au fost lansate rachete de pe malul stang al Nistrului. Au fost omorate patru femei si un barbat. Noua persoane au fost ranite.


Marturiile Tatianei Vicol, refugiata din satul Varnita, din apropierea orasului Tighina:
Gardistii smirnovisti au ridicat mai multi oameni din sat si nu se stie nimic despre ei. Unul dintre acestia, Ion Cara, luat impreuna cu ceilalti, a fost gasit mort.


Marturiile unui grup de refugiate din satul Cocieri, raionul Dubasari, din partea carora semneaza T. Tanasiev, M. Slisarciuc, H. Popov s. a., in total 38 persoane:
In noaptea de 2 spre 3 martie, in satul Cocieri, gardistii-smirnovisti i-au omorat pe Alexandru Lukianov, Mihai Nour, Alexei Gazea, au ranit-o pe Zinaida Burcovschi. Au fost schiloditi Ion Mitcul si Alexei Graciun.

Claudia Ursu, refugiata din satul Corjova, raionul Dubasari, povestea in 1992:
La sfarsitul lunii martie, intr-o duminica, gardistii-smirnovisti l-au luat pe Grigore Besleaga care se intorcea de la fratele sau. Rudele l-au gasit mort tocmai miercuri, la morga, unde fusese adus dintr-o groapa de scurgere a deseurilor de la grajdul de vite. Expertiza a stabilit ca Besleaga a fost aruncat in groapa de viu.

In noaptea spre 21 iunie 1992, in satul Corjova, Dubasari, au fost ucisi miseleste de catre gardisti, in propriile ograzi, Olga Dorofeev si Nicolai Lupulov, sotii Alexei si Maria Dorofeev, a fost impuscat Nicolae Cotofan, care incercase sa le ia apararea. Vecinii, sotii Viscovschi, au iesit la strigatul de moarte pentru a le lua apararea. Atunci banditii au intrat la ei si, in fata parintilor, au violat-o pe fiica lor de 13 ani. In aceeasi casa se afla si prietena ei, de 9 ani. Si ea a fost violata. Mama ultimei, Galina Gatcan, s-a pornit spre postul de politie pentru a cere ajutor, dar a fost impuscata din spate. Doua cadavre schingiuite au fost duse la Tiraspol pentru a fi demonstrate publicului "drept consecinte ale crimelor savarsite de Moldova".

21 iunie 1992, in satul Corjova, a fost ucis Alexandru Todirca. Victima a fost inmormantata in gradina, la fel ca si taica-sau, omorat mai devreme. Cimitirul satului era minat.

Claudia U., locuitoare a satului Corjova:
La 20 mai, strazile satului Corjova erau pline de gardisti care intrau prin ograzile oamenilor, amenintand barbatii. Au intrat si in ograda tatalui meu, au spart usa de la intrare. L-au batut pe tata, David Ursu, apoi l-au dus in subsol si l-au impuscat. Dar asta nu le-a fost deajuns, au mai dat foc casei. Nu inteleg nici pana azi de ce le-a trebuit viata unui batran de 68 de ani?

In aprilie, o cunostinta de-a mea, Ion, se ducea in oras dupa lapte. L-au luat gardistii si disparut a fost. Sotia lui a cerut autoritatilor sa-i dea macar trupul pentru ca sa-l ingroape… L-a gasit la morga, intr-un sac de polietilena, cu tot cu pamant. Mainile si picioarele ii erau legate, abdomenul i-a fost spintecat, apoi cusut cu ata de calt.

Marturiile Angelei J., refugiata din satul Corjova:
In 1992, sotul a plecat ca voluntar in satul Cocieri. Eu am ramas acasa cu doi copii. Peste doua saptamani, gardistii au aflat ca barbatul meu este voluntar si au inceput sa ne caute. Ne-am ascuns in subsol la niste oameni straini. In noaptea urmatoare am trecut Nistrul cu inca o familie urmarita. Peste o luna, sotul ne-a adus o veste ingrozitoare. Ca sa se razbune pe noi, gardistii ne-au incendiat casa. Cineva a incercat sa salveze cateva lucruri din locuinta, dar a fost impuscat. Majoritatea oamenilor din sat au fost evacuati.

Marturiile Nataliei V., locuitoare a satului Varnita:
La 19 iunie 1992, in centrul Tighinei au inceput impuscaturile. A doua zi, asupra orasului au fost lansate rachete. A murit foarte multa lume. Femeile si copii stateau in subsoluri. Nu aveau nici mancare, nici apa. Afara nu indrazneau sa se arate. Cand o femeie cu prunc a indraznit sa iasa, gardistii au impuscat-o, lasand doar copilul in viata. Cazacii omorau oameni nevinovati. La 20 iunie, un helicopter a tras o ploaie de gloante de-asupra satului Varnita.

Marturiile Tatianei V., refugiata din Varnita:
Gardistii au deschis focul din arme grele. Oamenii au fost raniti, unii au disparut fara urma, iar casele lor au fost daramate. In urma atacurilor au fost afectate si edificiile de interes social.

Florinvs 31.05.2016 15:05:18

Margareta Rusu
Pe data de 6 aprilie 1992, am plecat de acasa, din orasul Tighina, ca sa-mi duc copiii intr-un sat vecin, deoarece la noi gardistii impuscau in stanga si dreapta. Cand am iesit din casa, am intalnit vreo 9 gardisti inarmati. Mi-am dus copiii in sat, iar noaptea i-am spus sotului ca o sa innoptez la Chisinau, ca era periculos sa ma intorc acasa. La Chisinau am ajuns pe la ora 19 si, de cum am intrat pe usa, a sunat telefonul. Era sotul meu care mi-a spus ca gardistii au intrat in apartamentul nostru si au tras din arme, ciuruind peretii, perdelele, vesela. A doua zi dis-de-dimineata, m-am intors la Tighina. Am gasit usa de la casa batuta in cuie. Cand a venit sotul, care dormise la prieteni, am fortat usa si am vazut un tablou oribil. Am vrut sa plec sa-mi fac dreptate la organizatia unde se adunau gardistii si cazacii veniti de pe aiurea. Cunoscutii mi-au spus insa ca e periculos sa merg acolo pentru ca o sa ma ucida.


Sotia lui Stefan Guzun
Pe data de 2 iunie 1992, a fost arestat un grup de cetateni care luptau activ pentru procesul de renastere nationala in Transnistria. Un caz concret este familia mea, Guzun, care a fost amenintata cu moartea prin telefon, iar la radio si in presa locala a fost anuntata adresa noastra de acasa, crainicul radioului Tiraspol intrebandu-se: "Cat o sa-i mai suportam pe acesti oameni?! Trebuie sa le punem capat!".


De doua ori au venit oameni de-ai lor si au rupt usa apartamentului nostru, amenintandu-ne ca ne vor ucide si isi vor bate joc de fiicele noastre. Cu o zi inainte de judecata, organele nelegitime din Tiraspol l-au arestat miseleste pe Stefan si l-au batut in mod barbar. Acest om a fost presedintele Asociatiei de lupta pentru drepturile omului. Cu o zi inainte de arest, Stefan, impreuna cu sotia lui Colvalschi care a disparut fara urme, a fost la inchisoarea smirnovista sa vada de nu este acolo. Chiar a doua zi, dupa arest, radioul si presa tiraspoleana transmiteau de patru ori pe zi ca vina celor arestati este dovedita. Organele nelegitime din Tiraspol isi bat joc de sotiile arestatilor prin aceea ca nu ne permit sa ne vedem sotii si sa le transmitem produse. Nu mai am puteri sa umblu din urma lor.


Banenco Eugenia, locuitoare din orasul Dubasari
Pana la 29 aprilie 1992, am locuit pe adresa indicata, impreuna cu sotul meu si cu cei trei copii. In noaptea spre 30 aprilie, la ora 1.00, a sunat cineva la usa. Sotul s-a ridicat din pat, s-a apropiat de usa si a intrebat cine este. Atunci a rasunat o impuscatura din pistol-automat. Toata magazia de cartuse a fost descarcata in el. A fost gaurit cu 28 de gloante. Cand am aprins lumina, m-am ingrozit. Sotul insangerat se zbatea intr-o baltoaca de sange si, in ochii copiilor speriati ce strigau de-asupra lui, a murit. Paretii erau ciuruiti de gloante, iar noi eram plini de sangele ce curgea din sotul meu. A fost o noapte ingrozitoare, mai ales pentru copiii mei, de 12 si 4 anisori. Ucigasul si-a descarcat arma si a plecat multumit ca a ramas cu un moldovean mai putin. As vrea sa citeasca toti aceste randuri si sa stie o lume intreaga ce pot face fratii nostri mai mari din Rusia si care este adevarata fata a politicii lor.


Victoria Bajura, locuitoare a satului Corjova, raionul Dubasari:
Vreau sa va comunic despre un fapt concret savarsit de gardisti. Intr-o noapte, ei au intrat la vecina Zubco Elizaveta, si-au batut joc de ea, dupa care au omorat-o si au dat foc la casa. Dimineata corpul ei a fost gasit in beci. Ce vina poarta aceasta femeie si fetita ei, care a ramas orfana?


Intr-o seara, gardistii umblau prin satul Corjova, luminand fiecare casa. Cautau pe cineva anume. Cand am auzit impuscaturi si strigatele vecinii Elena Cemortan, am fugit si ne-am ascuns. La un timp, am auzit o bubuitura. Dimineata, am vazut casa vecinei distrusa complet. Stapana casei ne-a povestit ca gardistii au intrat in ograda ei, au impuscat in casa si, crezand ca au omorat-o (ea se ascunsese in alta parte), au aprins ceva si au aruncat in fereastra.


Un copil din satul Roghi, raionul Dubasari:
Eu sunt o fetita de noua ani, martora la impuscaturile care au inceput la 2 martie si mai continua si azi. Impuscaturi din rachete "Alazani", aruncatoare de mine, obuze trase de-asupra satului nostru ne-au distrus si casa noastra. Vazand aceste strasnicii, am parasit satul si am fugit cu mamica si fratiorul mai mic pe drumul minat din doua parti, pe o cararusa ingusta intre viata si moarte. Am lasat livada cu roada bogata, casa distrusa, buneii batrani care cred ca nu au reusit sa fuga. Am plecat la Chisinau unde ni s-a acordat ajutor. Cat o sa mai continue aceasta nedreptate si unde sa ne intoarcem la iarna? Il intrebam pe Smirnov: De ce ne omoara neamul? De ce ne distruge? Cerem sa fie pedepsit dupa fapte! Rugam sa nu mai fie omorata atata lume nevinovata! Vrem sa ne intoarcem in satul natal! Vrem acasa! Vrem pace!


Un grup de refugiati din satul Roghi:
Aceasta scrisoare este scrisa din numele copiilor si a mamelor care se afla astazi intr-o situatie foarte grea. Locuim in satul Roghi, raionul Dubasari. Un sat frumos, asezat pe malul Nistrului, inconjurat de livezi si vii bogate. Dar acum, dusmanii care au navalit ne-au minat livezile, au sapat transee prin campii, ne-au ucis parintii, fratii si surorile. Din primele zile de lupta, in satul Roghi a fost omorat Vasile Gurez, tata a trei copii. Peste 40 de zile a fost ranita sotia sa si omorata fiica de 3 ani, un copil absolut nevinovat. Impreuna cu ea a fost ucis si un baiat de 14 ani. Dupa aceasta s-au speriat toti si se ascundeau prin beciuri, unde stateau saptamani intregi fara apa si mancare. Copiii cei mici s-au imbolnavit. Mai tarziu, ne-am refugiat la Chisinau, unde ni s-a oferit un loc de trai si o bucata de paine. Vrem acasa! Rugam conducerea sa ne ajute sa ne scoatem parintii de sub impuscaturi. Ce fel de inima au Smirnov, Marakuta, Karaman, Kitak? Sa fie blestemati de toti copiii lumii!


Ecaterina Malai, locuitoare a satului Varnita:
Pe data de 19 iunie, in centrul orasului Tighina au inceput impuscaturile. Timp de doua zile au murit foarte multi aparatori ai Republicii Moldova. Femeile cu copii mici stateau in subsoluri, fara apa si mancare. Una dintre ele a incercat sa iasa afara si a fost impuscata pe loc. La 20 iunie, pe de-asupra satului a trecut un helicopter care impusca in toate partile. Multi oameni nevinovati au murit atunci.


Un grup de refugiate din satul Cocieri:
Noi, un grup de cetatene refugiate din satul Cocieri suntem cazate in tabara de odihna "Izvoras" din satul Condrita. Am fost nevoite sa parasim locul de trai si de munca din cauza faradelegilor infaptuite de separatistii smirnovisti. Pe 2 martie, cand a inceput conflictul de pe Nistru, in satul nostru au fost nevoiti sa-si gaseasca adapost politistii sectiei raionale de politie din Dubasari, deoarece erau cautati de gardistii lui Smirnov. Politistii au venit anume la noi pentru ca satul nostru se impotrivea formarii republicii constitutionale nistrene, locuitorii lui pledand pentru o Moldova intregita, independenta si suverana. In seara zilei de 2 martie, in unitatea militara a Armatei a 14-a au patruns gardisti si cazaci si au impuscat in locuitorii satului. Langa unitatea militara au fost omorati trei oameni. Pe trei martie, dintr-o masina blindata cu gardisti s-a tras in lumea care mergea pe drum, venind de la lucru. Au fost raniti trei baieti din Cocieri. Au venit in ajutor organele de drept ale Moldovei si gardistii au fost alungati din sat.

Florinvs 31.05.2016 15:06:13

Elena Guzun, locuitoare a satului Corjova, raionul Dubasari:
Politica de genocid fata de populatia bastinasa din raioanele din stanga Nistrului, promovata de liderii pro-comunisti de la Tiraspol, ne-a alungat de pe propriul pamant. Ne-am parasit casele si am luat drumul pribegiei. Dusmanii integritatii tarii au lichidat toate structurile constitutionale. Au creat asa-zisa garda formata din oameni inarmati din unitatea militara a Armatei a 14-a a Rusiei. In fruntea garzii se afla fostul colonel al Armatei Sovietice Stefan Chitac, participant activ la razboiul din Afganistan si evenimentele tragice din 1956 din Ungaria. Ne-au minat livezile in floare pana la cimitirele satului Corjova, r-nul Dubasari. Au ruinat podurile peste Nistru, ca sa nu ne putem refugia. Au ramas pamanturi neprelucrate. Cel mai mult au suferit moldovenii din raioanele Dubasari si Grigoriopol, care au votat pentru independenta si integritatea Moldovei. Vietile bastinasilor au fost strivite de cizma criminalilor de stat.


(din marturiile participantilor la actiunile de la Dubasari de la 13 decembrie, 1991 publicate in cartea "De ce?" a lui Mihai Belous).

"...13 decembrie. Ajungem la Dubasari sa eliberam sectia de politie care era inconjurata de gardisti, politistii de acolo fiind luati ostateci. In prealabil, am fost informati de Generalul Gamurari ca avem de trecut podul de la Dubasari unde se aflau doar 5-6 oameni si aceea neanarmati. La fata locului, ne-am ciocnit ca erau mai multi gardisti - vreo 18, foarte bine inarmati. Au oprit autobusul nostru, solicitand efectuarea verificarilor. Vazandu-i cum se apropie de noi, am deschis usile autobusului LAZ, in care ne aflam, iesind, in doua convoiuri afara, manifestandu-ne astfel, incat a fost posibil sa paralizam orice actiune din partea gardistilor. Astfel gardistii au fost urcati in autobusul de langa post si escortati in sectia de politie din orasul Criuleni, unde i-am dezarmat. Urmatoarea indicatie a fost sa ne deplasam la postul politiei rutiere de la Dubasari, pazit de gardisti. Ajungand la fata locului, am lasat autobusul in dreapta postului si am alergat sub balconul postului de politie, unde am dat peste alti baieti de-ai nostri din Brigada de politie cu destinate speciala, care, de asemenea primise ordinul sa elibereze postul de gardisti. Ne-au facut semn sa nu tragem in directia lor. Mai intr-o parte am vazut doi politisti de-ai nostri morti si unul ranit. Soferul a tras autobusul mai aproape de balcon. De la etajul doi al postului, gardistii au deschis foc asupra baietilor nostri, impuscand si in cei doi politisti morti. In forfoteala acestor impuscaturi, politistul Aurel Matei le-a spus colegilor de langa el, Misa Arnaut, Ion Luca ca "se duce inspre intrarea postului, unde se afla scara de incendiu". In cateva clipe, Aurel era deja pe acoperisul postului de unde le-a spus colegilor "sa nu traga inspre el". Mihai Arnaut a pornit sa se urce pe acoperis, urmandu-l pe Aurel. De atunci colegii nu l-au mai vazut viu. ...Aurel a fost cel care a deschis primele focuri, de pe acoperis inspre fereastra de la etajul doi a postului unde se aflau gardistii. Dupa ce a tras cateva rafale de foc in fereastra, din camera au inceput sa se auda strigate: Ne streleaite, mi zdaiomsea". Imediat au fost aruncate peste fereastra cinci automate. Gardistii au inceput sa coboare de la etajul doi al postului. Gardistii morti si raniti au fost incarcati intr-o masina blindata de-a lor, prizonierii au fost incarcati in autobusul LAZ si escortati la Criuleni. Se lumina de zi, iar noi pierdusem trei bravi baieti: Gheorghe Casu, Ghenadie Iablocichin, Valentin Mereniuc si Mihail Arnaut. In Mihai s-a tras in timp ce a dat sa se urce pe acoperis, fiind observat de gardsti. Aurel Matei a fost ranit in momentul cand se afla pe acoperisul postului.

altulunul 31.05.2016 23:11:12

Citat:

În prealabil postat de Florinvs (Post 622694)
In cele ce urmeaza voi demonstra clar ca actiunile criminale si ilegitime a separatistilor de la Tiraspol, impotriva poporului roman si a statului Republica Moldova, au fost sustinute fatis (moral, logistic, militar, etc) de catre Federatia Rusa, iar fostul presedinte Boris Eltan a plecat in mormant cu un greu pacat, facut asupra poporului roman.

1989
.

Prezentati situatia ca si cum Transnistria si Republica Moldova ar fi apartinut de Romania inainte de 1989, sau de RSR

Ori inainte de 1989 toata planeta recunostea ca RSS Moldova era componenta a URSS.

Deci de unde reese ca Tiraspolul sau Moldova trebuie obligatoriu sa fie a Romaniei?

Romowe 31.05.2016 23:33:20

Citat:

În prealabil postat de altulunul (Post 622733)
Prezentati situatia ca si cum Transnistria si Republica Moldova ar fi apartinut de Romania inainte de 1989, sau de RSR

Ori inainte de 1989 toata planeta recunostea ca RSS Moldova era componenta a URSS.

Deci de unde reese ca Tiraspolul sau Moldova trebuie obligatoriu sa fie a Romaniei?

Tiraspolul este rusesc, evident. La fel de evident este că moldovenii sînt romîni.

altulunul 31.05.2016 23:55:19

Citat:

În prealabil postat de Romowe (Post 622737)
Tiraspolul este rusesc, evident.

Pai normal, dar nu e vorba doar de asta.
Moldova era in Rusia, pana cand rusii au zis: noi suntem ortodocsi, nu putem fi comunisti, si nu putem sa nu dam liber tuturor republicilor sa faca ce vor.

Asta echivalent la nivelul Romaniei ar fi ca Romania sa zica maine ca lasa Transilvania sa devina libera.
Dar daca dupa asta romanii din Cluj se supara si se plang Romaniei ca ei nu vor sa ajunga la unguri. Ce ar face Romania? Le-ar da cu flit cum se pretinde ca trebuie sa faca Rusia cu rusii din Transnistria?

Romowe 01.06.2016 00:02:46

Citat:

În prealabil postat de altulunul (Post 622740)
Pai normal, dar nu e vorba doar de asta.
Moldova era in Rusia, pana cand rusii au zis: noi suntem ortodocsi, nu putem fi comunisti, si nu putem sa nu dam liber tuturor republicilor sa faca ce vor.

Asta echivalent la nivelul Romaniei ar fi ca Romania sa zica maine ca lasa Transilvania sa devina libera.
Dar daca dupa asta romanii din Cluj se supara si se plang Romaniei ca ei nu vor sa ajunga la unguri. Ce ar face Romania? Le-ar da cu flit cum se pretinde ca trebuie sa faca Rusia cu rusii din Transnistria?

Aici aveți dreptate, firește. Trebuie să fim obiectivi pînă la capăt.


Ora este GMT +3. Ora este acum 01:56:15.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.