Imoralitatea Poruncilor lui Dumnezeu
 

Nu pot sa reconciliez credinta in Dumnezeu cu faptul ca unele din poruncile Lui mi se par sub standardul de moralitate pe care il impune iubirea Lui infinita.

(2) "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc neleguirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele."

Oare gelozia e un sentiment crestinesc, oare pedepsirea generatiilor viitoare pentru pacatele strabunilor e o actiune morala?

(4) Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

(10) Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.”


In aceste doua porunci Dumnezeu accepta robia. Vrednic de intelepciunea Lui perfecta mi s-ar fi parut: Sa nu ai robi, este inuman!

Poruncile in ansamblul lor sunt calauzitoare spre mantuire...dar gelozia, dar pedepsirea copiilor, dar robia?

Bine ai venit!

Sunt perfect omenesti, toate, si nu sunt dele mai grave; vezi rastignirea.
Sunt de acord că nu sunt îngeresti, dar omenesti sunt întru totul si de aceea a venit Iisus, ca să ne învete să le tratăm ca îngerii, adică fără pretentii lumesti, ci neglijându-le în folos duhovnicesc.

In privinta transferului de responsabilitate a părintilor asupra copiilor, ma intreb: oare te revolti impotriva "mostenirii" unor metehne, sau te plangi de neputinta ta de a te pazi pe tine de propriile greseli?

In alta ordine de idei, daca pui la indoiala Legile, poruncile si invatatura Bisericii, te razvratesti impotriva lui Dumnezeu si vei culege roadele indoielii tale.

Te sfatuiesc sa-ti revizuiesti cat de urgent menatlitatea.

Daca cele 10 porunci sunt omenesti si neglijabile, atunci cat din Sfanta Scritpura este omenesc si neglijabil?

Ma revolta ideea in sine de a transfera responsabilitatea, mi se pare nedrept, nici un om moral nu ar pedepsi un copil pentru actiunile parintilor, atunci de ce Dumnezeu face asta?

Oare doar eu voi culege aceste roade sau si copiii mei, pana la al treilea si al patrulea neam?
Sper ca roadele indoielii vor fi o mai buna intelegere.

Sa ne gandim la o familie in care toate merg bine. Tatal familiei lucreaza pe un post proeminent la o mare firma, iar sotia lui este profesoara la un celebru liceu. Veniturile lor sunt mai mult decat indestulatoare si isi permit sa tina pe fiica lor la studii de drept la Sorbona, in timp ce fiul lor, mezinul familiei, e student in anul I si sta cu chirie intr-un apartament din Piata Amzei, chiria fiind platita la zi de tatal lor prin Internet Banking. Dar, iata ca tatal incepe sa joace la ruleta. La inceput, sume mici, bani de buzunar. Apoi primele primite prin realizarea planului de vanzari. Continua prin a juca banii familiei, a carei stare materiala devine destul de tensionata. Nu mai pot pastra acelasi nivel de viata. Reprosurile sotiei nu intarzie. Land-Roverul luat in leasing pe cand capacitatea de plata era alta dispare din fata casei, fiind ridicat de adevaratul proprietar de pe talon, care e Banca Transilvania. In fata acestei situatii, tatal imprumuta de la camatari, sperand sa dea lovitura. Ratare. Camatarii vor banii. Lunar, cu dobanda de 10 la suta pe luna. Un mesaj trimis fiicei de la Sorbona o instiinteaza ca trebuie sa se apuce de lucru, fiindca nu mai sunt bani. Un timp, lucreaza si invata in paralel, dar e greu. Seara e normal sa bea un coniac intr-un bistrot, dar nu mai are bani sa il plateasca nici pe acela. Cunoaste cativa insi simpatici la o masa, care ii pot oferi ceva mai interesant decat coniacul. In plus, nu costa. Prima doza. Urmatoarele costa, si are nevoie de ele tot mai des. Nu are din ce plati ? Ba are. E frumusica fata si i se arata calea spre productie. Noaptea face trotuarul chiar in fata facultatii in care, in urma cu doar un an, era o studenta apreciata. Cum era de asteptat, face un sifilis. Copilul ei se va naste cu nasul deformat, cu fruntea tesita, cu urechile jos implantate, stigmate pe care le va purta toata viata.

Cat despre mezinul familiei, chiria neplatita il face sa se mute din Amzei la camin. Dar nu sunt camere in mijlocul anului. Ajunge la un prieten, care ii promite sa il gazduiasca pana in vara. Dar camatarii il gasesc si acolo. Il stalcesc in bataie, lasandu-l, pe jumatate mort, in camera devastata. Pierde anul I, ceea ce inseamna concurs de re-admitere in facultate, pe care il rateaza. Camatarii sunt oameni cu care se poate negocia, de ce n-ar lucra pentru ei ? Se afunda tot mai jos, infundand in cele din urma puscaria. "Universitatea", scoala vietii, unde inveti lucruri utile, nu ca la facultate. E recidivist. La 45 de ani, cand iese, e un cavaler cam tomnatec. Se casatoreste, totusi, cu o tanara care il accepta. Sa ne miram ca vor avea un copil cu sindrom Down ?

Iata cum, din pacatul unui tata rezulta atatea nenorociri. Nu doar pentru el, ci si pentru familia lui prezenta si viitoare. Inclusiv a treia generatie. Nu e un lucru normal ? Nu se intampla de atatea ori ? In telenovela asta, careia i-am schitat scenariul, un ateu va vedea o tragica intamplare. Dar un crestin va vedea incalcarea unei porunci a lui Dumnezeu si consecintele ei in timp. Fiindca nu pentru El a dat Dumnezeu poruncile Lui, El e impasibil si imperturbabil, ci pentru oameni: ca sa le fie lor bine.


Nu numai ca Dumnezeu accepta robia, dar ne indeamna si pe noi sa o acceptam. Despre altfel de robie ne spune sa nu o acceptam: robia pacatului, robia celui rau. Aceea, si nu aceasta este distrugatoare de suflete. Nu de robia exterioara sa ne temem, ci de robia dinauntrul nostru. Prima nu indeparteaza de Dumnezeu, a doua este raul absolut: duce la despartirea definitiva de izvorul Binelui. Au existat multi sfinti care au fost sclavi. Si au existat sfinti care au fost stapani de sclavi. Ceea ce nu a existat si nu poate exista au fost sfinti care sa fi murit in stare despartita de Dumnezeu.

Dealtfel, daca veti reciti porunca pe care ati citat-o, veti vedea ca e o porunca in favoarea robilor. Din pacate, tot mai mult este nesocotita. Robii care suntem azi, robi ai statelor, bancilor si societatii de consum, suntem tot mai mult constransi sa o nesocotim de catre sefi si institutii care nu mai vor sa stie de Poruncile lui Dumne

Sa ne gandim la o familie in care toate merg bine. Parintii sunt instariti iar fiica si fiul studenti la universitati de renume. Parintii sunt Budisti, iar Dumnezeul Crestin este gelos. Parintii mor intr-un accident de masina, fata este violata si face un sifilis, copilul ei se naste cu nasul deformat, cu fruntea tesita, cu urechile jos implantate, stigmate pe care le va purta toata viata, iar baiatul este bagat la inchisoare din motive politice, la 45 de ani, cand iese, e un cavaler cam tomnatec, se casatoreste, totusi, cu o tanara care il accepta, iar copilul lor are (previzibil) sindromul Down.


Sa facem diferenta intre niste fapte necugetate care au consecinte negative, si pedeapsa Divina. Daca eu ma droghez regulat si fac supradoza, nu m-a pedepsit Dumnezeu, ci propria prostie. Daca imi pierd banii la ruleta, ma imprumut la camatari, ii pierd si p-aia, si ma bat camatarii, nu m-a pedepsit Dumnezeu, ci propria prostie. Daca Ii pun la indoiala moralitatea pe acest forum si maine mi se imbolnaveste copilul, atunci vad interventia divina, distincta de cauzalitatea fireasca a faptelor si consecintelor.


Cat despre pozitia dumneavoastra legata de sclavie, ma abtin de la orice comentariu, ma bucur insa ca au existat oameni cu o mentalitate diferita de a dumneavoastra care au abolit aceasta cruzime.

Ei bine, exact asa functioneaza pedeapsa lui Dumnezeu. Cand spunem "propria prostie m-a pedepsit", ca si cand spunem "propriul merit m-a rasplatit", pierdem in vedere ca Dumnezeu este domn al tuturor vizibilelor si invizibilelor: niciun fir de par de pe fruntea noastra nu se clinteste in afara voiei lui.

Cand regele David comite un adulter si il trimite la moarte pe rivalul sau, aparent, ca din intamplare, se imbolnaveste copilul sau de un an si moare. Dar, citind textul biblic, vedem ca nu e deloc o intamplare, ci e pedeapsa lui Dumnezeu, care, asa cum a spus, pedepseste pana la al treilea si al patrulea neam. Iar David isi da seama perfect de asta. Reinnoada legatura rupta cu Dumnezeu.

In ceea ce priveste sclavia, intr-adevar, statele crestine au abolit-o de mult. Ea subzista pana in ziua de azi ca sclavie "clasica" in state care nu sunt crestine, de exemplu sunt musulmane sau pagane. Din pacate, statele secolului in care traim, inclusiv cele mai avansate, adica statele odinioara crestine, reinventeaza sclavia in forme noi. Este sclavia omului spoliat de stat si de banci. Acesti sclavi moderni muncesc mai mult pentru noii lor stapani decat munceau marea majoritate a sclavilor lumii medievale pentru stapanii lor crestini.

Sa presupunem ca in codul penal ar fi incriminat adulterul, si pedeapsa ar fi omorarea copilului. Daca aceasta lege este nedreapta (si este), cum putem spune ca pedepsirea copilului de catre Dumnezeu este dreapta? Cum este posibil ca o lege omeneasca inspirata de Biblie sa fie atat de imorala?

Astept dubla masura.

Ai perfecta dreptate, nici un om moral nu ar face asta, iar de aici rezulta ca nimeni nu e moral, nici chiar tu, cu atat mai mult cu cat sustii cele de mai sus.

10. După cum este scris: "Nu este drept nici unul;
11. Nu este cel ce înţelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu.
12. Toţi s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este.(Rom3, 10-12)

Nu Dumnezeu face transferul, ci imoralitatea omului, "roadele" sale rele ingreuiaza pe urmasi pana la al treilea si al patrulea neam, caci roadele bune ale omului aduc binecuvantare pana la al miilea neam, adica vesnic.

5. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam,
6. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.(Fac20,5-6)

Indoiala in nici un caz nu binecuvanteaza; pomul rau nu poate avea roade bune.
Daca le-ai insufla copiilor un mai mare respect(nu indoiala) pentru Cuvantul lui Dumnezeu decat ti-a fost tie isuflat, poate se va "inmii"(binecuvanta) neamul tau.

Nu este dubla masura, fiindca oamenii nu se masoara cu Dumnezeu. In cazul oamenilor, o asemenea lege ar fi nedreapta, fiindca nu oamenii sunt chemati sa hotarasca asupra mortii copiilor. Nu ei sunt sursa vietii.

Dar, in cazul lui Dumnezeu, este o lege dreapta, fiindca El este sursa vietii. El da viata si tot El hotaraste, in mod liber si legitim, in care moment firul vietii noastre va fi rupt.

Mai general, chestiunea "cat de drepte sunt legile lui Dumnezeu ?" este absurda, fiindca El este sursa dreptatii. Punand aceasta intrebare, ne plasam in continuitatea lui Ana, Caiafa si a celorlalti "doctori ai Legii", care au ajuns la suprema nebunie la care oamenii pot ajunge: aceea de a-L judeca pe Dumnezeu.

Gelozia
 

"Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc neleguirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele."

Imagineaza-ti ca iti gasesti sotia iubita in pat cu altcineva. In casa construita de tine, in patul tau si pe cearceafurile tale. Cum reactionezi? O dai afara din casa ta. Asta daca te abtii sa nu devii violent.

Dupa aia o sa isi dea seama ca a comis adulter cu tatal minciunii, care nu poate oferii nimic. Si se va naste pruncul desfranarii in frig si foame. Pruncul nu are nici o vina, la fel cum si pruncii ce se nasc in mediu indestulator nu au nici un merit. Cand ne nastem nu avem nici merit, nici vina. Insa suntem parte dintr-o continuitate. Pornit la drum cu anumite resurse si unelte. Unii mai putin, altii mai mult. Si vom fi judecati dupa cum folosim resursele. Care au avut mult, mult li se va cere, cei care au avut putin, putin li se va cere. Dublezi 10 talanti sau 3 talanti.

Doamne ajuta!

Oamenii din punctul asta de vedere sunt morali si nu pedepsesc copii pentru greselile parintilor. Daca ma injura cineva, nu ii dau o palma lu' fiu-sau.

Dati un exemplu de transfer direct si indirect.David comite adulter si ii moare copilul, dupa parerea mea acesta este un transfer de raspundere direct.


Indoiala cateodata este un vehicul al progresului. Oamenii s-au indoit de justetea sclaviei (Biblia nu), si au abolit-o. Indoiala nu cred ca te face un pom rau. As vrea sa le insuflu copiilor, pe langa respectul pentru Cuvantul lui Dumnezeu, si respectul pentru indoiala.


Nu sunt nici sursa libertatii, si totusi hotarasc asupra libertatii criminalilor. Oamenii au creat, folosind ratiunea data de Dumnezeu, un sistem de legi care pedepsesc faptuitorul nelegiuirii, si nu pe descendentii acestuia. Cum ar fi fost ca, inspirat din acea porunca, legiuitorul sa prevada ca pedeapsa pentru crima sa fie incarcerarea ucigasului si a fiului acestuia?

Admit ca Dumnezeu este sursa dreptatii. Orice discutie despre dreptatea legilor lui este absurda, este suprema nebunie. Propun sa ne punem legile in acord cu Biblia, si sa intemnitam copiii infractorilor, sa reinstauram sclavia, sa omoram homosexualii si pe cei care comit adulter.

O dau afara, dar nu ii bat neamurile.


Pruncul nu are intr-adevar nici o vina. S-a nascut in frig si foame, cum se intampla cu milioane de copii, indiferent de virtutea mamelor. Aici nu este pedeapsa divina, ci consecintele firesti ale unei fapte necugetate a mamei.
Sa zicem ca femeia se inchina la Zeus si Dumnezeu, gelos, ii imbolnaveste de moarte copilul. Asta este un exemplu mai aplicat pe a doua porunca, si genul asta de pedeapsa mi se pare nedreapta.

Se imbolnavesc si copii crestini si pagani. Suferintele vin si peste cei buni si peste cei rai. La fel si binecuvantarile. Intradevar, acest algoritm e imposibil de descifrat omului cu exactitate. Dumnezeu cand pedepseste, nu o face cu patima, ca intr-o clipa am fi praf si pulbere. El doar isi retrage ocrotirea. Si unde Dumnezeu se indeparteaza se degradeaza armonia trupeasca si spirituala.

Dar zi despre tine. Prin ce greutati ai trecut ca sa te faca sa crezi ca Dumnezeu te-a pedepsit? Sau la ce nenorociri ai fost martor?

Ne batem prea mult capul cu Vechiul Testament, şi asta din pricină că îl ignorăm pe Noul, în care Hristos ne-a arătat adevăratul chip al Tatălui. La întrebarea lui Filip, El a răspuns: Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl. Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine. A-L cunoaşte pe Tatăl din VT este o modalitate indirectă, trecută prin filtrele a multe generaţii de oameni. Cu totul altceva este a-L cunoaşte prin intermediul Fiului Său.

E un Tată iubitor şi milostiv, care, din dragoste pentru toţi oamenii, Îl trimite pe Fiul Său ca jertfă, să-i scape de moartea veşnică. E Tatăl care iese în întâmpinarea fiului risipitor, iertându-i păcatele chiar înainte ca acesta să apuce să le mărturisească, doar pentru că s-a întors acasă.

E un Dumnezeu care îi vindecă pe copii la rugămintea părinţilor şi care se îndură mai mult decât pedepseşte (şi în VT îndurarea Lui se întindea pe mai multe generaţii decât pedeapsa). Iar când pedepseşte o face pedagogic, tot spre mântuirea celui pedepsit.

Dacă înainte de Hristos omenirea era sub Lege - care era menită îndreptării şi, oricât de aspră ne pare nouă astăzi, era mai bună decât modul de viaţă pe care îl instituiau societăţile care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu - după învierea Sa şi după ce S-a pogorât Duhul Sfânt, trăim în har, prin care cunoaştem mila şi mângâierea lui Dumnezeu.

Pedeapsa poate fi înţelească acum ca o consecinţă a depărtării de harul lui Dumnezeu, care se petrece când păcătuim ş persistăm în păcat. Atunci ne îmbolnăvim, suferim, iar păcatele noastre afectează şi familia, copiii, în diverse moduri: fie că îi concepem, îi naştem ori îi creştem în această stare lipsită de har.

Revenind la VT, trebuie să înţelegem că Dumnezeu se adresează omului pe ''limba'' pe care acesta o pricepe. Omul e cel care gândeşte în termenii geloziei, însă pentru Dumnezeu aceasta înseamnă altceva, care în zilele noastre s-ar traduce altfel, după cum în zilele generaţilor următoare iarăşi altfel s-ar înţelege.

Ca să înţelegem limba lui Dumnezeu, însă, trebuie să parcurgem un drum ce nu are sfârşit, pentru că se înaintează necontenit pe el. Pentru asta trebuie să începem să Îl cunoaştem pe El, curăţindu-ne, luminându-ne, deschizându-ne inimile pentru lucrarea Sa în noi.

Vorbind şi gândind despre El este cu totul altceva decât a vorbi cu El. Iar vorbind cu El (în rugăciune, se înţelege), trebuie să şi tăcem, şi abia atunci vom putea auzi ''glasul'' Lui în inima noastră. Încă o dată, nu în cuvinte omeneşti, ci într-un mod tainic, pe care numai rugătorii îl cunosc şi au încercat să ni-l facă şi nouă cunoscut.

Cu adevarat frumos spus!

'Pedepsirea urmasilor' se interpreteaza profund din perspectiva responsabilitatii pe care o avem fiecare dintre noi, nu prin prisma principiului moral - se pedepseste infaptuitorul.

Omul exista prin relatie, in dependenta cu tot ceea ce exista. Nu fiinteaza autonom, independent, izolat - o existenta de altfel imposibila.

Nu exista nicio particica din realitate cu care sa nu fie in relatie, in interactiune.

O constiinta trezita opreste raul in numele tuturora, nu doar pentru sine.

Isi asuma intreaga responsabilitate pentru o realitate defectuoasa, imperfecta.

Incepe cu sine insusi corectia necesara, mantuitoare atat pentru inaintasi cat si pentru urmasi.

Rabda cu bucurie greselile tuturora in numele salvarii tuturora.

E atat de indescifrabil algoritmul incat pare ca suferintele si binecuvantarile se explica mai degraba prin teoria probabilitatilor decat prin pedepsele si binefacerile Lui Dumnezeu.

Exista totusi pasaje in Biblie cand pedepseste manios si total.


Cele 10 Porunci sunt cea mai directa metoda din toata Biblia de a cunoaste Tatal. Este chiar scrisul Lui. O fi vreme sa ne batem capul si cu Vechiul Testament, ca e jumatate din Sfanta Scriptura, si inca nu a fost abrogat.


Din Biblie avem o imagine bipolara a lui Dumnezeu. Este iubitor si milostiv in unele pasaje, in altele razbunator si manios. Intrebarea mea era punctuala, legata de pedepsirea copiilor si de sclavie, daca este moral sau nu (desigur ca este, dar cum justificam?).

Asta in cazul in care cel pedepsit nu este mort.


Nu am o problema ca e aspra. Ma intreb cum poate fi dreapta (adminte sclavia!). De la Legea lui Dumnezeu te astepti sa fie perfecta, nu mai buna decat a aztecilor.


Sa inteleg ca Poruncile, prin ordonanta de urgenta data de Iisus (sper ca nu noaptea), au fost modificate in sensul gratierii si amnistierii (sclavia ucide!).

"Sa nu ai robi!" cum s-ar fi inteles?

:24: Da,mie mi se pare si mai inuman sa permita transportul sclavilor cu magarii ,cand biletele de avion sunt atat de ieftine.

N-a fost abrogat, dar i s-a făcut un upgrade. S-a adoptat un nou Cod de procedură, prin Legea Nouă, a harului. Avem, în Hristos, cea mai bună interpretare a Legii Vechi:

''Care este cea mai poruncă din Lege? Să-l iubeşti pe Dumnezeu din totu cugetul tău, din toată inima ta, cu toată puterea ta; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci sunt toată Legea şi Prorocii."

Legea a fost dată de Dumnezeu Tatăl, într-adevăr. Însă omul căzut n-a fost capabil să o înţeleagă din această perspectivă a iubirii de aproapele, până n-a venit Fiul să ne lumineze.

La fel e şi în privinţa robilor. Dacă aplici această lege a iubirii, nu mai este, practic, rob. De aceea, atunci când în istorie a avut loc dezrobirea, mulţi dintre cei eliberaţi au preferat să nu plece de la stăpân, dacă acesta era bun. Ordinea socială o instituim noi, oamenii. Dumnezeu are grijă de inimi, care dacă nu devin curate şi bune, nicio ordine socială nu poate fi bună.

Acelea erau legi date pentru poporul de atunci si intelegerea lor, la fel cum si azi sunt legi. De exemplu pentru cei de atunci omorul era ceva obisnuit. Au fost legi ca sa poate fi intelese de cie de atunci, cu mentalitatea lor. La fel, unui credincios obisnuit nu i se cere sa se comporte ca un sfant, pentru ca nu poate.

:24: :24: :24:

Trebuie sa recunosti ca sunt in VT anumite pasaje care nu pot sub nici o forma sa fie privite din perspectiva iubirii aproapelui, oricate upgradeuri ai face si orice Cod de procedura ai aplica: pedepsele cu moartea pentru homosexualitate, adulter, incalcarea zilei de odihna etc.(sper ca au fost declarate neconstitutionale)

Deci daca legile sunt in parte rele, este pentru ca cei de atunci nu ar fi inteles niste legi mai bune. Legea "Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiţi cu moartea, sângele lor să cadă asupra lor. (Leviticul 20:13)" este cea mai buna lege legata de homosexualitate pe care o puteau intelege oamenii acelor vremuri.

Era o metodă brutală şi eficientă de a extirpa din organismul social o tumoare. Cred că duritatea Legii era în conformitate cu cerbicia inimilor lor. Nu s-ar fi supus unor măsuri mai blânde.
Aceeaşi cerbicie care, atunci când a venit între ei Cel Blând, L-a ucis. Puţini au fost cei care au putut pune mila şi iertarea mai presus de pedeapsă.

Hai sa cadem de comun acord si sa spunem ca Dumnezeu a fost brutal (n-avea cu cine) inainte sa fie iubitor.

Multumesc tuturor pentru raspunsuri.

Poti sa te explici?

La nivel mic poti sa vezi brutalitate.
Dar pe o logica de ansamblu a lucrurilor cu siguranta ca totul este altfel, poate apre indreptare si mila.

Cel care CREAZA, Creatorul, nu are ca scop diatrugerea si brutalizarea creatiei ci ingrijirea ei si ridicarea ei la un nivel la care si El sa se bucure impreuna cu faptura plasmuita din pamant ai Duh...

Restul eate logica marunta contextuala, dar sunt sigur ca exista explicatii solide pe fiecare lucru asumat de Dumnezeu.

Nu putem cădea de acord cu asta. Dumnezeu a fost iubitor încă de când a creat lumea şi omul. De altfel, iubirea Sa este şi motivul pentru care a creat totul. Creaţia are la bază jertfa Mielului junghiat de la întemeierea lumii. Ştiu că nu e uşor de înţeles.

Brutalitatea, însă, îi aparţine omului căzut. Tocmai din pricina depărtării de Dumnezeul cel blând şi iubitor omul devine brutal şi nu mai ascultă decât de frică. Nu puteai în vremea dinainte de Hristos să-l înveţi pe om cu vorba bună să se ferească de desfrânare, homosexualitate şi alte păcate.

Sa fiu sincer nu prea sunt de acord cu tine.
Lumea este violenta si brutala in sine nu are treaba cu nici o cadere.

INGERII AU CAZUT.
Un eveniment de o violenta si brutalitate maxima, in cealalta lume...

LIBERTATEA aduce dupa sine posibilitatea de a alege intre bine si rau.
Dumnezeu a facut lumea libera, dar si competitiva.

Poate fi brutalitatea o însuşire bună? Căci nu putem admite că Dumnezeu a creat ceva rău.
Competitivitatea a apărut după Cădere. Înainte de aceasta natura, nefiind coruptă de păcat, nu avansa către moarte, nu era perisabilă, nu avea nevoie să se hrănească şi, ca atare, să ucidă.

Da, poate fi o insusire perfecta. Daca un tilhar incearca sa iti jefuiasca sau ucida familia, brutalitatea ta salveaza vieti scumpe tie si avutul casei.
Ca doar nu o sa faci ca menonitii si alti inselati, care au luat la propriu intoarcerea obrazului.

În felul ăsta am justificat şi eu brutalitatea poruncilor VT, ca necesitate de a limita răul, păcatul oamenilor care nu pricep alt limbaj.
Dar nu cred că e un atribut al Dumnezeirii şi nu cred că omul dinainte de păcat cunoştea brutalitatea.

Înainte de Cădere nu poţi vorbi de o asemenea variantă.

Ceea ce spuneti aici garanteaza de asemenea ca, de fapt, caderea nu se putea petrece, dar, pentru ca totusi s-a ”petrecut”, rezulta ca se cuvine sa reconsideram caderea la cu totul alti ”parametri”, pe alte ”coordonate” de simbolistica, DOAR DACA nu vrem sa ramanem comozi in ”propaganda” clasica.

Ca urmare, brutalitatea este o insusirea ”rea” fiindca noi vrem sa o gatalogam ca rea, cand de fapt ea este ceea ce produce. Daca produce ceva bun, brutalitatea este buna, iar daca produce ceva rau, este rea; asadar, daca Dumnezeu o foloseste, inseamna ca sigur e buna fiindca rezultatul e numai bun.

Nici sa se reproduca(caci era neperisabila si nu avansa catre moarte)?
Atunci de ce exista Eva?

Rezulta ca nu era vorba de Eden fiindca acolo nu e nevoie de reproducere.
Deci despre despre ce €"cadere"€ e vorba?

La Căderea din Rai mă refer, evident. Care înseamnă şi căderea omului din har.
Iată ce spune Sf. Ioan Gură de Aur despre Adam şi Eva în Rai:

"Adam şi Eva trăiau fără căsătorie. Trăiau în Rai ca în cer şi se desfătau de prietenia lui Dumnezeu. Erau izgonite din sufletul lor dorinţa de împreunare, zămislirea, durerile naşterii, naşterea de copii, orice fel de stricăciune. Ca un curs de apă limpede izvorâtă dintr-un izvor curat era viaţa lor în Rai, împodobită cu fecioria" (Despre feciorie, în vol. "Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi", p. 26).

Ca şi atunci, şi după Hristos căsătoria poate şi trebuie să aibă un sens mai înalt decât reproducerea (fără a nega virtutea naşterii şi creşterii de copii). Dar ăsta e alt subiect.

E numai caderea omului din har, fiindca nu poate fi vorba de Rai, chiar daca se tot vorbeste de Eden.


Adam si Eva traiau in concubinaj(ca nu era cine sa le faca cununia) si dorinta de impreunare era absolut naturala, ca si nasterea, insa Dumnezeu le-a interzis sa mai "guste" deoarece ajunsesera la desteptare sufleteasca. Adam si Eva nu erau singurii oameni, ci primii care atinsesera desteptarea sufleteasca si de cand li s-a interzis, ei nu s-au mai putut abtine pentru ca ei nu s-au abtinut niciodata, iar "sarpele" simturilor le-a intunecat mintea si au cazut omeneste in greseala... naturala, care devenise intre timp pacat numai daorita interdictiei primite.
Asta e pacatul "originar", care e la originea oricarei nasteri; nu si a lui Hristos, e drept.

Ai nişte teorii de-ţi stă mintea-n loc. :)

Poate decat sa folosim termeni pe care nu ii intelegem si ii fortam intr-un context gresit mai degraba vorbim despre fapte...

:21: ...da,dar macar nu afirma la profil ca ar fi ortodox,asa cum fac altii cu ipocrizie.

Sunt niste lucruri contradictorii in teoria ta.Ca sa existe o desteptare sufleteasca e necesara ,prima data,o adormire sufleteasca si adormirea sufleteasca necesita ,prima data,o stare de maxim sufletesc(starea de har dinainte de cadere). N-ai cum sa ajungi la desteptare sufleteasca de la natura cazuta ca n-ai pe ce sa construiesti si ce sa compari ca sa ajungi la concluzia ca ai fost adormit sufleteste...si te-ai desteptat.

Dacă la mine te referi, arată-mi prin ce nu sunt ortodox. Iar dacă îmi vei aduce învinuiri ce ţin de dogmă, sper că ai să te referi şi la un manual de dogmatică, nu doar la un catehism tributar scolasticii.

Ma refer la altii ( ca florin.olteanu ,suslik,etc..)

dar de unde stii dta cine e ipocrit si cine nu? de unde stii cine este ortodox si cine nu? poti sa faci o asemenea afirmatie fara sa gresesti? pentru ca este o chestiune de importanta majora, aici nu ai voie sa gresesti.


de florin olteanu nu zic, pentru ca nu l-am citit cu atentie, dar eu cred ca suslik e un aparator al ortodoxiei mai important decat multi pe acest forum. teologia e buna, e necesara, dar simtirea e obligatorie, eu asa cred. si chiar daca cuvintele unuia ca suslik sau ca mine, bunaoara, cuprind prea putina teologie, macar dau dovada de simtire din belsug.