IInvierea lui Lazar adeverire a invierii de obste
 

Invierea lui Lazar ne este infatisata de Sfantul Evanghelist Ioan (Ioan 11, 1 si urm.), fiind prevestirea Invierii Domnulu, dar si preinchipuirea invierii de obste a tuturor oamenilor la cea de-a Doua Venire a lui Hristos. De aceea, ea are o insemnatate foarte mare.

Textul evanghelic referitor la acest eveniment poate fi impartit in trei parti prinicipale. Prima parte este aceea in care Hristos le spune ucenicilor Sai despre boala lui Lazar si mai apoi despre moartea acestuia, a doua parte este intalnirea lui Hristos cu surorile lui Lazar, care plangeau moartea fratelui lor, iar a treia parte este invierea minunata a lui Lazar. Din aceste evenimente se pot desprinde multe adevaruri teologice, ca de exemplu, acela ca Hristos este invierea sau ca toti oamenii vor invia in vremea de apoi.

Biserica praznuieste invierea lui Lazar ca pe o adeverire a invierii de obste a oamenilor. De aceea, in troparul sarbatorii cantam triumfator:

“Invierea cea de obste mai inainte de patima Ta adeverind-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule“.

In acest fel, Hristos a oferit certitudinea ca ii va invia pe toti oamenii. Asadar, nu vor invia numai dreptii, in vreme ce pacatosii vor disparea, ci vor invia cu totii si se vor infatisa inaintea infricosatorului scaun de judecata al lui Hristos.

Prezenta impunatoare a lui Hristos in fata mormantului si a mortii, vocea Sa poruncitoare prin care sufletul lui Lazar s-a intors in trupul mort, readucera la viata a trupului lui Lazar, si prezenta plina de viata a lui Lazar in casa sa, impreuna cu cei apropiati lui, sunt preinchipuiri ale celor ce se vor petrece la cea de-a Doua Venire a Domnului. Cu adevarat, aceasta minune savarsita de Hristos a fost inchipuirea “invierii de obste a mortilor” (Sfantul Chiri al Alexandriei).

Sfantul Chiril al Alexandriei talcuieste foarte frumos aceasta minune a Invierii lui Lazar.

A scos pe mortul rau mirositor, dupa a patra zi de la moarte, din mormant si a poruncit celui legat si impiedicat, sa umble. Si indata moartea a fugit de la el si mortul s-a miscat, izbavit de putreziciune. Lepadand raul miros al acesteia, a iesit scapat de portile mortii si neimpiedicat de legaturi. Eliberat de acoperamantul fetei, care-i oprea vederea, a alergat neimpiedicat spre Cel ce l-a chemat, cunoscand glasul Stapanului. Caci cuvantul avea putere dumnezeiasca si porunca imparateasca avea puterea sa desfiinteze moartea si sa inlature stricaciunea, fiind dovada unei puteri mai presus de ratiune.

Socotesc ca Lazar este un simbol general. El era din Betania, care inseamna „casa ascultarii.” El s-a imbolnavit, insa pe urma s-a insanatosit, pentru ca era prieten al lui Iisus. Deci nu trebuie sa-si piarda nadejdea nici cel ce se afla in raul extrem. E bine sa nu se imbolnaveasca cineva, dar, daca se imbolnaveste, sa se roage ca sa nu-i fie boala spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu.

Deci se poate vedea ca cel ce urmeaza lui Iisus iese la glasul lui Iisus inca legat si strans de lanturile pacatelor, facandu-se viu fiindca a ascultat prin pocainta de glasul lui Iisus. Dar pentru ca nu s-a dezlegat inca de legaturile pacatului, nu poate umbla pe picioarele lui liber, nici nu poate face lucruri deosebite in mod dezlegat, avand mainile legate si picioarele tinute in legaturile celor morti. De aceea, are vederea acoperita de nestiinta. Dar, dezlegat si inviat prin porunca lui Iisus, porneste pe aceasta cale, incat ajunge sa fie in unire cu Iisus.

Poate pentru multi dintre noi, lacrimile pe care Mantuitorul Le-a varsat in contextul mortii prietenului Sau Lazar sunt de neinteles. O cantare liturgica din Sambata lui Lazar ne lumineaza acest fapt, aratand lucrare specifica a fiecarei dintre cele doua firi ale Mantuitorului: "Lacrimat-ai, Doamne, pentru Lazar, aratand ca esti om; sculat-ai Stapane pe cel mort si ai aratat popoarelor ca esti Fiul lui Dumnezeu".