Cum poti ajuta sufletele ratacite?
 

Salutare in primul rand..
Am nevoie si eu de un sfat ,am persoane la care tin si nu stiu cum sa le fac sa inteleaga ce simt eu ....eu am avut parte de o revelatie intr-un punct greu al vietii mele ceea ce m-a facut sa ma intorc spre credinta si fapte bune .
Ce pot face pentru cei care nu ma inteleg si rad de mine? in afara de faptul pe care il stiu sa ma rog pentru ei...
Multumesc pentru rabdarea cu care a-ti citit ce am postat .

In orice caz nu-ti pierde rabdarea si speranta ,oamenii rad de oricine ,daca ii poti iubi asa cum sunt e minunat...
Si eu am persoane la care tin chiar foarte mult ,uneori rad de mine ,alteori nu...Roaga-l pe Bunul Dumnezeu sa-ti dea gandul cel bun...

In primul rand ai grija sa nu te mandresti in intimitatea sufletului tau pentru credinta ta in comparatie cu necredinta lor.
In al doilea rand cauta sa nu afisezi credinta ta fata de cei ce nu cred pentru ca risti sa le faci un mare rau punandu-i in situatia de a rade de tine si astfel sa-L manie pe Dumnezeu. Asta nu inseamna sa preiei comportamentul lor.
In al treilea rand roagate in taina pentru ei, asa cum stii de altfel.

Poi chiar semnatura ta iti poate fi de folos,

Imi amintesc ca citisem o istorioara in care se spunea ca un oarecare indian, adapostise pt un an in casa lui un crestin pt ai face anumite lucrari, insa indianul a pus conditia ca pe parcursul sederii crestinului in casa sa, acesta sa nu-i vorbeasca despre credinta lui si despre Hristos, zis si facut
Dupa un an de zile , indianul se converteste la crestinism fiind fermecat de modul exemplar de viata a crestinului, de rabdarea lui, de dragostea, intelegerea, iertarea, mangaierea si purtarea cuviincioasa a lui, si toate acestea fara ca omul nostru , crestin ssa-i fi pomenit o clipa despre Hristos si invatatura crestina

De ce am spus aceasta poveste, tu ai zis ca ai inceput sa umbli pe calea cea stramta indicata de Mantuitorul Hristos, sa umblii in har, in fapte si roade de pocainta, continua sa umbli asa si la un momendat rasul celor ce te batjocoresc se va preface in rusine vazandu-ti purtarea, vazandu-ti dragostea si rabdarea
Nu uita ca in viata asta trebuie sa luptam, nimic nu ni se da pe tava, trebuie sa fim insa u Hristos si a lui Hristos in orice moment si in orice imprejurare fie in bucurie fie in necaz, iar rabdarea ta va fi pe deplin rasplatita de Cel pe care=l ai in inima si in a carui pronie te increzi,
Doamne ajuta!

Asa cum zice si Daniel, exemplul propriu este cel mai graitor.

Multumesc pentru sfat dar am noroc ca mereu ma gandesc sa nu judec si apoi le am pe ale mele ..multe de recuperat ..cine nu recunoaste cam isi fura caciula singurel..nu? ...pai acum si daca suna telefonul ai mei cred ca sigur suna cineva sa merg la biserica ...in orice discutie mereu se rade de mine in propria casa dar banui ca este normal asta la inceput dar au trecut luni de zile...in fine ...un preot spunea la o biserica ca sa fim rabdatori cu cei ai casei pentru ca ei sunt primii care se razvratesc..nu inteleg de ce acest comportament ..nu mai zic ca mama crede ca ma calugaresc ....

Da ,dar cine spune ca este usor .....probabil este deja sfant si nu stie , ceea ce ma framanta pe mine este cum de este posibil ca Sfintii sa intoarca la adevarata cale mii de suflete iar eu ma simt neputincioasa si nu reusesc nici macar un suflet sa intorc..durerea mea este ca ei majoritatea cer dovezi ...le spun cu regret destul de simplist nu stiu Scriptura si nu pot face minuni ,sunt doar un suflet amarat atat...
Multumesc pentru raspuns!

Este foarte important sa ii iubeste intru toate, in cel mai real mod cu putinta.
Roadele se vor arata la vreme, caci pentru dragostea ta, Domnul se va milostivi si spre ei.

Eu zic ca ii iubesc ,evident gresesc si nu pe toti la fel si recunosc ca ideal ar fi sa nu compar, .dar asa cum noi toti putem deosebi raul de bine ,de ce oare ne complacem in durere ? cand exista o cale ,adevar si viata >>>crezand ca o placere reprezinta totul cand de fapt este nimic....tehnic ar fi usor citesti si incerci sa aplici si te lovesti de practica ... citind ''ca ar trebui sa daruim exact ce nu avem'' ,imi da de gandit ..profund N. Steinhardt
Multumesc pentru sinceritate si raspuns prompt .

Da, daruind ce nu avem, vom dobandi si noi, din ce in ce mai adevarat.

Am un prieten ce duce o viata duhovniceasca rara. Este singurul din familie care merge la biserica, la slujbe si canonul lui de rugaciune concura cu cel al calugarilor. Cu toate acestea are pe fata lui o lumina neincetata, o bucurie nespusa, tot timpul. Lacrimile pentru cei ai sai le varsa numai la rugaciune, si o face des. Plange mult. Cu toate acestea, nu l'am auzit nici macar o singura data zicand ceva de ai lui. Mai mult chiar, cand m'am plans eu de ceva de la mine din familie, mi'a zis: "Ai o familie minunata, eu ce sa mai zic, ai mei nici sa nu auda de Biserica sau de Dumnezeu."

Cand eu zic: "Ce sa fac cu ala care..., sau aia care..." El imi zice mereu, cu aceeasi lumina si asezare: "Iubeste'l ma, iubeste'l asa cum e si gata. Sa vezi dupa aia cata liniste ai. Ce'i poti face afara de a'l iubi asa cum e?"