Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 15.10.2014 22:49:43

Patru tone de alimente donate Cantinei sociale din Bistrița
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/2...i12ja1cn9a.jpg

Comunitatea parohiei ortodoxe din Lechința, Protopopiatul Bistrița, a donat luni, 13 octombrie, patru tone de alimente Cantinei sociale „Sfânta Muceniță Filofteia“ din Bistrița. Cantina oferă o masă caldă zilnic, de luni până vineri, unui număr de aproximativ 70 de persoane aflate în situații de dificultate, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.
Pe lângă alimentele neperisabile, credincioșii, împreună cu parohul Ioan Irimieș, au oferit și legume din producția proprie. Colecta din Parohia Lechința s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile și a fost realizată la îndemnul pr. Marius Pintican, coordonatorul cantinei sociale „Sfânta Muceniță Filofteia“.

cristiboss56 17.10.2014 23:52:28

18 ani de la aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Galați
 
http://ziarullumina.ro/sites/default...-la-galati.jpg

An de an, în zilele de 16 și 17 octombrie, Arhiepiscopia Dunării de Jos îmbracă haină de sărbătoare, deoarece în anul 1996, Sfântul Apostol Andrei i-a binecuvântat pe credincioșii dunăreni cu venirea sfintelor sale moaște la Galați, zonă unde acum două mii de ani l-a propovăduit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos și credința în Împărăția Lui cea veșnică. La împlinirea a 18 ani de la acest important eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul ortodox român al Australiei și Noii Zeelande, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi din Administrația eparhială, au săvârșit Sfânta Liturghie în dimineața zilei de 17 octombrie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați.

cristiboss56 18.10.2014 22:45:09

Stareța Mănăstirii Slatina a plecat la ceruri
 
http://ziarullumina.ro/sites/default...ca-evelina.jpg
Maicile care formează obștea Mănăstirii Slatina din județul Suceava au condus-o joi, 16 octombrie 2014, pe ultimul drum pe stavrofora Evelina Tănase. Maica Evelina a păstorit obștea așezării monahale de la Slatina timp de aproape patru decenii. Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit joi, 16 octombrie 2014, slujba Înmormântării stavroforei Evelina Tănase, stareța Mănăstirii Slatina. Maica Evelina a plecat la Domnul cu o zi înainte de prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva. După cum ne-a relatat ieromonahul Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna, alături de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților au slujit părinți consilieri de la Centrul eparhial Suceava, părinți inspectori și stareți din Eparhia Sucevei și Rădăuților. În jurul sicriului cu trupul neînsuflețit s-au rugat și maicile starețe de la mai multe mănăstiri din județele Suceava și Neamț. „În biserica arhiplină a mănăstirii, la finalul slujbei, IPS Arhiepiscop Pimen, stăpânindu-și cu greutate lacrimile, a vorbit despre viața monahală în general, cu cele trei voturi ale ei, sărăcia, fecioria și ascultarea. Înaltpreasfinția Sa a subliniat în chip special virtutea ascultării, frumusețea și duhul aparte ale Mănăstirii Slatina, amintind de modul cum și-a trăit viața monahală maica stareță Evelina. Maica Evelina a condus mănăstirea în timpuri foarte grele, în perioada comunistă. A urmat la conducerea Mănăstirii Slatina după mătușa ei. Anii de început au fost grei, îngrijindu-se de maicile bătrâne aflate acolo. A dat sfat maicilor din obștea Mănăstirii Slatina să păstreze cu sfințenie sfaturile maicii starețe, chiar dacă aceasta nu a avut școli teologice înalte. Ierarhul locului a îndemnat obștea să meargă în fiecare zi la mormântul maicii Evelina, să facă o metanie și o închinăciune. Astfel, pentru rugăciunile maicii vor primi răspuns de la Dumnezeu și alinare“, a relatat ieromonahul Dosoftei Dijmărescu. Stavrofora Evelina Tănase s-a născut pe 9 noiembrie 1934 în Galu, județul Neamț, absolvind seminarul monahal de la Agapia. În 1948 intră la Mănăstirea Războieni. Este dată afară în urma Decretului 410/1959, iar apoi lucrează la Antibiotice Iași. Ține legătura cu părinții duhovnicești ai vremii - Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Arsenie Papacioc, de la unii dintre aceștia păstrându-se până azi scrisori deosebit de profunde despre viața monahală. În 1964 reușește să reintre în Mănăstirea Slatina ca ghid, iar în 1977 este aleasă stareță. La 6 august 1985, de hramul mănăstirii, primește rangul de stavroforă de la Patriarhul Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei.

cristiboss56 20.10.2014 17:04:27

Autoritățile române sunt pregătite în caz de epidemie
 
Ultimul bilanț global al epidemiei de Ebola este de 4.493 de morți din cele 8.997 de cazuri înregistrate în șapte țări, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. UE ia măsuri de prevenire, iar statele lumii alocă fonduri importante în lupta împotriva febrei hemoragice, boală cauzată de virusul Ebola. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a dat publicității un ultim bilanț global al epidemiei de Ebola, fiind înregistrați 4.493 de morți din cele 8.997 de cazuri semnalate în șapte țări. Totodată, previziunile pentru următoarea perioadă nu sunt foarte optimiste, Organizația Națiunilor Unite avertizând că începând din luna decembrie ar urma să se înregistreze între 5 și 10 mii de noi cazuri pe săptămână în țările africane, precum și apariția de noi cazuri în alte zone ale lumii. Numărul din ce în ce mai mare de oameni infectați, precum și semnalarea de cazuri în țări precum Statele Unite sau Spania au determinat țările dezvoltate să adopte măsuri urgente de prevenire și importante alocări financiare.
De exemplu, Uniunea Europeană va verifica eficiența controalelor anti-Ebola puse în aplicare pe aeroporturile din Liberia, Sierra Leone și Guineea, cele mai afectate țări africane de epidemie, potrivit comisarului european pentru sănătate, Tonio Borg, la finalul unei reuniuni ministeriale desfășurate joi la Bruxelles. Totodată, la Bruxelles s-a mai discutat oportunitatea utilizării sistemelor de informare privind vizele pentru a ști când călători cu grad de risc ajung în Europa, consolidarea controalelor la plecarea de pe aeroporturi, precum și crearea unei baze de date pentru a cunoaște locul unde aceștia se află. Comisia Europeană trebuie, de asemenea, să examineze dacă dispozitivul european de achiziționare de vaccinuri recent creat va putea fi folosit pentru achiziționarea de materiale medicale (mănuși, combinezoane, măști) necesare în lupta împotriva Ebola.
Persoanele care vin în România din zonele africane, monitorizate 21 de zile

Autoritățile române fac și ele pregătiri, dând asigurări cetățenilor că suntem pregătiți să intervenim în caz de urgență. Printre măsurile de siguranță puse în aplicare se numără amenajarea și izolarea unui etaj al Institutului „Matei Balș“ din Capitală pentru preluarea eventualelor cazuri de Ebola. „Etajul are o capacitate de 15 paturi, laborator propriu și este izolat pentru a nu afecta circuitul institutului“, a declarat ministrul sănătății, domnul Nicolae Bănicioiu, care a precizat că România este pregătită pentru gestionarea unor eventuale cazuri de Ebola. De asemenea, a fost constituit un Comitet național de coordonare, format din ministerele Sănătății, Afacerilor Interne, Apărării Naționale, Afacerilor Externe și Transporturilor, iar pentru un spital modular cu o capacitate de 20 de paturi se fac ultimele amenajări.
Totodată, persoanele care vin în România din zonele africane afectate de Ebola sunt luate în evidență de autorități la intrarea în țară, acestora fiindu-le monitorizată starea de sănătate timp de 21 de zile. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, aproape 20 de persoane venite din Africa sunt, în prezent, sub monitorizare.
Virusul se transmite prin contact cu sângele unui om sau animal infectat, lichidele biologice și organe. În prezent, nu există un vaccin care să asigure protecția împotriva virusului Ebola, rata mortalității bolii fiind cuprinsă între 50 și 90% în cazul oamenilor.

cristiboss56 21.10.2014 22:06:58

Cu prilejul pelerinajului anual la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (prăznuit la 27 octombrie), ale cărui sfinte moaște se păstrează în Catedrala Patriarhală, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor organizează în perioada 24-28 octombrie 2014 o serie de manifestări, care se vor desfășura după următorul program: Vineri, 24 octombrie 2014, la ora 12:30, va avea loc procesiunea cu sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, de la Catedrala Patriarhală pe bulevardul Regina Maria. De la aceeași oră, 12:30, de la Biserica Sfântul Spiridon-Nou vor fi aduse în procesiune sfintele moaște ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde va avea loc întâmpinarea icoanei cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, adusă la București de o delegație a Patriarhiei Ierusalimului condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, care va oficia o vizită frățească în Patriarhia Română la invitația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 24-27 octombrie 2014.
La ora 13:00, va începe procesiunea Calea Sfinților pe Colina Bucuriei, de la Sfânta Cruce brâncovenească până la Catedrala Patriarhală în care vor fi purtate icoana cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. Acestea vor fi depuse spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei pentru a fi venerate de către cler și credincioși până în ziua de marți, 28 octombrie 2014.
Sâmbătă, 25 octombrie 2014, la ora 9:00, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
De la ora 11:00, în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității din București (Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, sector 5, București), va avea loc ceremonia de decernare a titlului de doctor honoris causa al Universității din București Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Ceremonia va fi precedată (ora 9:30) de întâlnirea Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului cu profesorii și studenții înscriși la Programul de Studii Religioase al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Cu acest prilej, Patriarhul Ierusalimului va susține o conferință.
La ora 13:00, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea și delegația Patriarhiei Ierusalimului se vor întâlni cu domnul Traian Băsescu, președintele României, la Palatul Cotroceni.
La ora 17:30, delegația Patriarhiei Ierusalimului va vizita șantierul Catedralei Mântuirii Neamului.
Duminică, 26 octombrie 2014, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la ora 9:30, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi pe podiumul special amenajat în incinta Catedralei Patriarhale.
De la aceeași oră, 9:30, delegația Patriarhiei Ierusalimului va asista la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din București, ctitorie a Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu sfințită de Patriarhul Hrisant Nottara al Ierusalimului la 29 iunie 1707.
După Sfânta Liturghie, de la ora 12:30, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României vor sfinți și inaugura Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Sfântul Silvestru, construit în apropierea bisericii Parohiei Sfântul Silvestru din București. La ora 17:00, delegația Patriarhiei Ierusalimului va vizita Mănăstirea Snagov din apropierea Bucureștilor.
Luni, 27 octombrie 2014, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la ora 9:30, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României vor oficia Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de ierarhi ortodocși din țară și străinătate, preoți și diaconi, pe podiumul din apropierea Catedralei Patriarhale.
La ora 17:00, delegația Patriarhiei Ierusalimului va vizita Palatul Parlamentului.
La ora 19:00, la Sala Radio (studioul de concerte Mihail Jora) va avea loc etapa finală a celei de a șaptea ediții a concursului coral național de muzică bisericească, intitulat Lăudați pe Domnul, organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române. Vor concura cele șase formații corale parohiale mixte câștigătoare ale concursurilor desfășurate în fiecare mitropolie din țară. Evenimentul va fi transmis în direct de posturile de radio și televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.
Delegația Patriarhiei Ierusalimului condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea cu icoana în care se păstrează un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci se va întoarce în Țara Sfântă în ziua de luni, 27 octombrie 2014, ora 19:45.
Marți, 28 octombrie 2014, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, la ora 7:00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi în Catedrala Patriarhală.
De la ora 10:00, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, va avea loc ședința solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2014 - Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. În cadrul ședinței solemne vor fi evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, cultural-editorial și mediatic desfășurate de eparhiile Patriarhiei Române din țară și din străinătate în anul 2014.
Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu vor rămâne spre venerare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin.

cristiboss56 23.10.2014 21:54:26

La cinci ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui arhimandrit Teofil Părăian, unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut Biserica, vor avea loc la Mănăstirea „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus mai multe manifestări duhovnicești.
Sâmbătă, 25 octombrie, de la orele 15.00, va începe sesiunea de evocări ale părintelui Teofil Părăian, invitați fiind Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna“ din Sibiu, părintele Iustin Miron, starețul Mănăstirii Oașa, județul Alba, pr. Sabin Vodă de la Radio Reîntregirea al Arhiepiscopiei Alba Iuliei și pr. Ionuț Gânscă. Moderatorul întâlnirii va fi pr. prof. dr. Ovidiu Moceanu.
„La aceste manifestări vor participa și peste 100 de tineri de la Timișoara și Brașov, membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, care vor evoca personalitatea părintelui Teofil, vor prezenta participanților clipuri video cu marele duhovnic și vor cânta pricesne. Duminică, 26 octombrie, va fi oficiată Liturghia arhierească în paraclisul mănăstirii, urmată de slujba Parastasului“, ne-a spus starețul mănăstirii, arhimandritul Ilarion Urs.

cristiboss56 25.10.2014 11:54:42

Recomandări și informații utile pentru pelerini
 
Numeroși pelerini din București și din întreaga țară vor participa până în ziua de 28 octombrie la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Pentru o bună desfășurare a pelerinajului, sectoarele din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor și Administrației Patriarhale, în colaborare cu instituții publice, oferă pelerinilor gratuit spații de cazare, hrană caldă, asistență medicală și un cadru liniștit, necesar rugăciunii și reculegerii sufletești. Pelerinii care vor sosi în Capitală, la Gara de Nord, pentru a participa la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, vor fi întâmpinați de diaconi din Arhiepiscopia Bucureștilor, care îi vor îndruma spre mijloacele de transport către centrul Bucureștilor, iar celor care nu au unde să se adăpostească peste noapte le vor oferi informații despre locurile de cazare gratuite puse la dispoziție de Centrul eparhial, și anume Colegiul Național „Mihai Eminescu“ (str. George Georgescu, nr. 2, sector 4) și Colegiul Național „Ion Creangă“ (str. Cuza Vodă, nr. 51, sector 4). De asemenea, tot pentru a veni în întâmpinarea pelerinilor, pe timpul nopții vor fi deschise bisericile mănăstirilor Antim și Radu-Vodă, Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon“-Nou și bisericile „Sfântul Mina“-Vergu; „Sfântul Ioan“- Piață; „Sfântul Anton“-Curtea Veche; „Sfântul Spiridon“-Vechi; „Sfântul Gheorghe“-Nou; „Sfântul Nicolae“-Ghica; „Sfântul Nicolae“-Vlădica, „Sfântul Ilie“-Rahova.
Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor va oferi în aceste zile aproximativ 4.000 de porții de hrană zilnic pelerinilor care vor sta la rând pentru a cinsti sfintele odoare. În timpul zilei, pe lângă hrană, va mai fi oferită apă plată, iar în timpul nopții, reprezentanți de la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, tineri din cadrul organizațiilor ASCOR, LTCOR și ASTO vor oferi ceai și cafea.
Pelerinii care se confruntă cu probleme de sănătate vor beneficia de servicii de prim ajutor gratuite ce vor fi acordate 24 de ore din 24 de Crucea Roșie Română - Filiala Sector 4 București pe toată durata pelerinajului. La baza Colinei Patriarhiei sunt amplasate trei corturi ale Crucii Roșii, deservite de 75 de voluntari. Crucea Roșie Română - Filiala Sector 4 face un apel către credincioșii care vor urca Colina Bucuriei să evite situații ce pot deveni periculoase pentru sănătatea lor, să se alimenteze și să se hidrateze suficient, iar dacă urmează un tratament, să aibă la îndemână medicamentele prescrise. De asemenea, din cauza temperaturilor scăzute, anunțate pentru această perioadă, mai ales pe timpul noptii, pelerinii sunt rugați să se îmbrace corespunzător. Având în vedere că este o perioadă în care virozele sunt ușor de contractat, dar și pentru a evita îmbolnăvirile, cei care vor participa la pelerinaj sunt rugați să aibă la ei medicamente specifice acestor afecțiuni, pe care le folosesc de obicei sau care sunt prescrise de medicii de familie sau medicii specialiști.
Voluntarii Crucii Roșii vor lucra în trei schimburi și vor patrula pe tot perimetrul desfășurării evenimentului pentru a depista eventualele cazuri ce necesită primul ajutor. De asemenea, vor fi distribuiți peste 7.000 de litri de ceai și apă. Alături de voluntarii Crucii Roșii Române, la punctul de prim ajutor de bază vor fi prezenți și medici din cadrul Asociației Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români.
Jandarmeria Capitalei, care asigură ordinea și liniștea publică prin cei peste 200 de jandarmi, recomandă pelerinilor să manifeste răbdare, să evite îmbulzelile, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile forțelor de ordine și, totodată, să nu lase la vedere bagaje sau obiecte de valoare ce pot atrage atenția persoanelor care profită de astfel de locuri aglomerate pentru a sustrage bunuri de valoare.

cristiboss56 25.10.2014 23:21:23

A trecut la Domnul părintele Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria
 
http://ziarullumina.ro/sites/default...rin-oanele.jpg

În dimineața zilei de 24 octombrie a trecut la Domnul părintele Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț. Înmormântarea va avea loc duminică, 26 octombrie, la ora 11:00, imediat după ce va fi săvârșită slujba Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Trupul neînsuflețit al părintelui Victorin va fi îngropat apoi în cimitirul mănăstirii.
Părintele Victorin Oanele s-a născut pe 1 februarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrâncioaia (județul Vrancea). A intrat în monahism pe 3 mai 1952, iar din 13 noiembrie 1972 a fost stareț al Mănăstirii Sihăstria. Și-a început slujirea în această funcție de mare responsabilitate în vremuri grele pentru monahism, beneficiind de sprijinul și prezența marilor duhovnici, precum părintele Cleopa Ilie sau părintele Paisie Olaru. Părintele Victorin s-a ocupat, în calitate de stareț, cu multă râvnă de latura edilitar-administrativă, lăsând în urma sa una dintre cele mai numeroase și venerabile obști de călugări din Patriarhia Română.
Dumnezeu să-l ducă în cereștile Sale locașuri, la binemeritata odihnă. Veșnica pomenire!
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor

cristiboss56 28.10.2014 17:19:50

In acest an, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române, format din Televiziunea TRINITAS TV, Radio TRINITAS, Publicațiile Lumina („Ziarul Lumina”, „Lumina de Duminică” și „Vestitorul Ortodoxiei”), Agenția de știri BASILICA și Biroul de presă și relații publice, împlinește 7 ani de la înființare. Din 2007 și până astăzi toate componentele și-au diversificat activitățile, ajungând să capete din ce în ce mai multă importanță în viața societății și a Bisericii. Postul de televiziune al Patriarhiei Române, TRINITAS TV, emite 24 de ore din 24. Pentru românii din diaspora este una dintre principalele căi de comunicare cu cei de acasă și singura cale de informare în legătură cu viața Bisericii Ortodoxe din România. Înființat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Radio TRINITAS a avut prima emisie în seara zilei de 17 aprilie 1998, la Iași. Cotidianul „Ziarul Lumina”, săptămânalul „Lumina de Duminică” și revista „Vestitorul Ortodoxiei” continuă tradiția presei religioase din România și oferă perspective creștine asupra lumii de azi, împlinind cu mijloacele specifice presei scrise misiunea de cronică vie a actualității bisericești și spiritualității ortodoxe românești. Agenția de știri BASILICA a Patriarhiei Române a fost lansată în data de 16 iunie 2008. Rolul ei este acela de a prezenta sub forma știrilor și a comunicatelor de presă instituțiile și activitățile Bisericii Ortodoxe Române, precum și ale altor Biserici. În cadrul Centrului de presă BASILICA funcționează și Biroul de presă al Patriarhiei Române, care mediatizează activitatea Sfântului Sinod și a altor organisme bisericești, stabilind și menținând legătura cu jurnaliștii acreditați din partea instituțiilor media românești și străine

cristiboss56 30.10.2014 17:05:23

2016 - Anul omagial al educației religioase și Anul comemorativ al Sfântului Antim Ivireanul


Întrunit în ședință de lucru sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Reședința Patriarhală, în zilele de 28 și 29 octombrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât:
1. Aprobarea Pastoralei Sfântului Sinod la încheierea Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) și a Anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, care va fi citită în toate bisericile și mănăstirile din țară și străinătate ale Patriarhiei Române în prima duminică din Postul Nașterii Domnului (16 noiembrie 2014);
2. Declararea anului 2016 ca Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică (1716-2016);
3. Extinderea la nivel național a campaniei Patriarhiei Române Donează sânge! Salvează o viață!, care se va derula cu sprijinul Televiziunii Române și al Ministerului Sănătății.
În perspectiva alegerilor prezidențiale din România (2 noiembrie 2014), Sfântul Sinod își reafirmă îndemnul către slujitorii Sfintelor Altare și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române de a participa la vot în duhul credinței și al iubirii de Biserică și Neam, cu responsabilitate creștină și civică pentru împlinirea binelui comun în societatea românească și viitorul României.
Biroul de presă al Patriarhiei Române

cristiboss56 31.10.2014 21:44:28

Pr. prof. univ. dr. Dumitru Radu (1926-2014)

Profesor devotat Bisericii și Patriei



http://ziarullumina.ro/sites/default...tru-radu_0.jpg


În ziua de 27 octombrie 2014 a trecut la cele veșnice preotul profesor universitar Dumitru Radu, slujitor devotat al învățământului teologic românesc, timp de mai mult de cinci decenii.

cristiboss56 01.11.2014 23:36:21

Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Târgu-Mureș și cu Consiliul Județean Mureș, a organizat, joi, 30 octombrie, în Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu-Mureș, un eveniment cultural de excepție, prilejuit de lansarea cărții Patericul Egiptean. Cartea de spiritualitate a fost reeditată în condiții grafice de excepție la Editura Reîntregirea a Arhiepiscopiei Alba Iuliei și reprezintă o lucrare fundamentală pentru formarea duhovnicească a creștinilor din prezent. Prezentarea cărții a fost susținută de către pr. prof. dr. Emil Jurcan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, și de prof. dr. Valentin Marica, senior-editor la Radio Târgu-Mureș.
Cele 1600 de sentințe, maxime și cuvinte duhovnicești din Patericul Egiptean oferă o provocare inedită de a descoperi frumusețea Evangheliei, aplicată în viața diferiților oameni trăitori sub soarele torid din nordul Egiptului, dar și paradoxul duhovnicesc al părinților pustiei, care au împletit în viața lor practica rugăciunii și a ascezei, legătura deplină cu părintele spiritual și efortul dobândirii virtuților. Această carte profund formativă este și o carte de referință pentru orice studiu sau cercetare științifică în domeniul spiritualității.

cristiboss56 03.11.2014 16:47:29

Biserica „Înălțarea Domnului“ din Lețcani are nevoie de sprijin
 
Locașul de închinăciune din Parohia Lețcani II, Protopopiatul Iași 3, județul Iași, închinat Înălțării Domnului, are nevoie de ajutorul celor care au dragoste față de Biserica Mântuitorului Hristos. Aceasta deoarece trebuie turnată placa pentru cota 0 pentru a nu fi pusă în pericol fundația sfântului locaș odată cu venirea iernii. „În prezent, se lucrează pentru cofrarea plăcii, cu speranța că în perioada imediat următoare vom reuși să montăm și oțelul beton, după care să turnăm placa. Suntem în urmă cu plata pentru constructor, ceea ce presupune riscul de a se opri lucrările. Dacă pentru materialele pe care le-am folosit și le vom folosi avem certitudinea că vor fi achitate cu bani proveniți de Primăria Lețcani, pentru manoperă trebuie să colectăm fonduri de la credincioși. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, lucrările au decurs bine, până acum reușindu-se realizarea demisolului în proporție de peste 75%“, a spus pr. paroh Iliuță-Gabriel Bortaș. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de construcție ale Bisericii „Înălțarea Domnului“ din Lețcani pot face donații în contul RO97RZBR0000060 014376084 - Raiffeisen Bank - sucursala Iași.

cristiboss56 04.11.2014 18:06:41

Îndemnuri pentru sporirea vieții duhovnicești
 
Cu binecuvântarea și la invitația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, arhimandritul Zaharia Zaharou, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Maldon-Essex, Anglia, a susținut, în zilele de 2 și 3 noiembrie, două conferințe duhovnicești în București. Arhimandritul Zaharia Zaharou este unul dintre ucenicii direcți ai părintelui Sofronie Saharov și unul dintre marii duhovnici ai mănăstirii amintite. Reputația duhovnicească a părintelui arhimandrit Zaharia Zaharou a adunat numeroși bucureșteni, de vârste diferite, duminică seară, la conferința duhovnicească pe care părintele duhovnic de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Maldon-Essex a susținut-o în Aula Magna a Facultății de Drept din București. Înainte de a fi citită traducerea meditației duhovnicești, intitulată „Zdrobirea inimii și lacrimile - hrana sufletului“, de către părintele Vasile Gavrilă, protoiereul Protopopiatului Sector 3 Capitală și parohul Bisericii „Sfântul Nicolae“-Ghica (paraclis universitar), părintele arhimandrit Zaharia Zaharou a mulțumit lui Dumnezeu pentru că a reușit să ajungă în București și Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care l-a invitat în România.
Părintele arhimandrit Zaharia Zaharou a subliniat necesitatea și importanța pocăinței, care are menirea de a reînnoi în om dragostea lui față de Dumnezeu și de a dori neîncetat cele dumnezeiești. „Viața trăită în pocăință este una dinamică. Nu este o lucrare pe care astăzi o săvârșim și pe urmă o neglijăm pentru câteva zile, ca mai apoi să ne întoarcem la ea. Dacă nu păstrăm fierul mereu înroșit, spun Părinții, nu vom putea să-i dăm forma pe care o dorim. Inima noastră trebuie să fie pururi zdrobită de poruncile dumnezeiești, de harul lui Dumnezeu, pentru că la fel cum în ceara moale și caldă se poate întipări o imagine, tot așa într-o inimă caldă se poate întipări chipul lui Hristos“, a spus arhim. Zaharia Zaharou.
Pocăința, a mai afirmat părintele duhovnic al Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Maldon-Essex, presupune osândirea sinelui, și nu judecarea aproapelui, întrucât „gândurile de judecată sunt semnul îndepărtării noastre de Dumnezeu, iar dacă ne judecăm aproapele, nu vom dobândi nici măcar o fărâmă din dragostea lui Dumnezeu“. Astfel, zdrobirea inimii și lacrimile sunt hrana duhovnicească a sufletului, iar prin ele „mintea se luminează și ne înalță la starea de îndumnezeire și atunci inima noastră nutrește această dorință, bunăvoire, ca și Dumnezeu, ca toți să se mântuiască. Din acest moment începe lucrarea omului adevărat. (…) Dacă ne vom osândi pe noi înșine, nu vom mai putea să ne răzvrătim atunci când cineva ne osândește. Singura atitudine bineprimită de Dumnezeu este a ne considera pe noi înșine nevrednici de El și de semenii noștri. Acesta este începutul dragostei de Dumnezeu și de aproapele. Atunci nu va ieși din gura noastră nici un cuvânt de judecată sau de osândă împotriva semenilor noștri, fiindcă energia pe care o primim de la Dumnezeu, ca răsplată pentru zdrobirea inimii și pentru lacrimile vărsate, nu va lăsa nici un cuvânt negativ să iasă din gâtlejul nostru. Fie ca Dumnezeu să ne dea să avem mereu această zdrobire a inimii pentru a deveni fără de păcat, căci singura clipă în care omul este fără de păcat este atunci când se osândește pe sine“, a mai explicat părintele Zaharia Zaharou.
La finalul cuvântului duhovnicesc, potrivit tradiției, invitatul conferinței a răspuns la întrebările celor prezenți. Conferința de la Facultatea de Drept a Universității din București a fost organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala București.
Smerenia, calea spre toată izbânda duhovnicească

A doua conferință duhovnicească pe care părintele arhim. Zaharia Zaharou a susținut-o în capitala țării noastre a fost în cadrul Cercului pastoral-misionar al Protopopiatului Sector 3 Capitală, care a avut loc ieri, 3 noiembrie, în sala de conferințe a protoieriei. Părintele protoiereu Vasile Gavrilă a explicat necesitatea acestei întâlniri duhovnicești, întrucât preoții își desfășoară activitatea într-o societate care provoacă Biserica în raport cu responsabilitățile și răspunsurile pe care trebuie să le dea.
„Sunt foarte bucuros să fiu cu dumneavoastră și să împărtășim câteva gânduri, dat fiind că toți am primit harul mai presus de fire al Preoției. Toți am primit o mare cinstire de la Dumnezeu, aceea de a fi împreună-lucrători cu El în lucrarea de reîmpăcare a omului cu Dumnezeu. Nu există dar mai înalt decât preoția, dar este unul care cere multă jertfă și trebuie să fim foarte smeriți în tot ceea ce facem, astfel încât să-l putem păzi până la ultima noastră suflare. Vă rog să mă iertați în greutatea pe care o am în a exprima ceea ce vreau, fiindcă am învățat de la părintele nostru, părintele Sofronie, că un preot nu învață pe un alt preot“, a mărturisit părintele arhimandrit Zaharia Zaharou.
În cadrul cuvântului duhovnicesc „Zidirea Bisericii lui Dumnezeu înlăuntrul nostru și înlăuntrul aproapelui nostru“, părintele arhimandrit a atras atenția cu privire la riscul preoților, „aflați deja de mulți ani pe cale“, de a slăbi lupta duhovnicească și a accentuat importanța râvnei duhovnicești prin care să se „zidească inimi curate“, care să-L cunoască pe Dumnezeu. „Sfinții Părinți ne încredințează că suntem pe calea mântuirii atunci când zi de zi punem un nou început în zidirea templului lui Dumnezeu înlăuntrul nostru, dar și în păzirea templului lui Dumnezeu ridicat înlăuntrul semenilor noștri. Făcând aceasta, împlinim cele două mari porunci dumnezeiești de care atârnă toate: Îl iubim pe Dumnezeu, dându-I tot locul din inima noastră, și ne iubim și semenii, dorind ca același lucru să se întâmple și în inimile lor, adică să izbutească și ei să-I dea Domnului tot locul din inima lor.“
Un rol deosebit în păstrarea templului lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru îl are smerenia, fiindcă aceasta este calea spre toată izbânda duhovnicească. „Doar atunci când învățăm să trăim în smerenie, facem loc în inima noastră harului lui Dumnezeu. Începutul este întotdeauna anevoios, însă, dacă dăm dovadă de răbdare, atunci va veni și mângâierea harului lui Dumnezeu, și această mângâiere este cea care va lucra în locul nostru, și calea ni se va părea ușoară. Atunci vom afla mare odihnă, mare mângâiere pe această cale, pentru că atunci începem cu adevărat să devenim «învățați de Dumnezeu» (Ioan 6, 45)“, a conchis părintele arhimandrit Zaharia Zaharou.

forever... 04.11.2014 18:25:43

Nu am știut că părintele Zaharia Zaharou a fost (sau mai este?) în România.
Am citit "Omul cel tainic al inimii" și mi-a plăcut mult.

Mulțumesc, Cristian, pentru postare.

cristiboss56 04.11.2014 18:59:32

Citat:

În prealabil postat de forever... (Post 571445)

Mulțumesc, Cristian, pentru postare.

Doamne ajuta !

cristiboss56 04.11.2014 19:45:48

Arhiepiscopul Romanului si Bacaului, Inaltpreasfintitul Eftimie, a incetat din viata marti, cu cinci zile inainte de implinirea varstei de 100 de ani, anunta Arhiepiscopia.

"Cu intristare in suflet si durere, Preasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, alaturi de intregul personal administrativ al Centrului eparhial de la Roman, aduce la cunostinta ca in 4 noiembrie, la ora 12.00, in ziua de pomenire a Sfantului Cuvios Ioanichie cel Mare, inima Inaltpreasfintitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului si Bacaului, a incetat sa mai bata pentru aceasta lume, incredintandu-si sufletul in mainile Preasfintei Treimi. Cunoscut tuturor ca fiind ierarhul 'cel bun', cu suflet mare, cu dragoste si ravna pentru Biserica lui Hristos, pe care a slujit-o peste 80 de ani, Inaltpreasfintia Sa lasa in cugetul tuturor celor care l-au cunoscut, mahnire si compasiune", se arata intr-un comunicat transmis de Arhiepiscopia Romanului si Bacaului.

Trupul neinsufletit al ierarhului va fi depus in Catedrala Arhiepiscopala din Roman in jurul orei 16.00, iar slujba de inmormantare, care va fi precedata de Sfanta Liturghie, va avea loc joi, ora 11.00.

Inaltprasfintitul Arhiepiscop Eftimie s-a nascut la 9 noiembrie 1914, in satul Schitul, Comuna Hangu (astazi, comuna Ceahlau) din judetul Neamt. S-a inscris la Seminarul Teologic Monahal din Manastirea Cernica, pe care l-a absolvit in 1941. In 1945, s-a inscris si la Facultatea de Teologie de la Suceava, cursuri universitare pe care avea sa le finalizeze la Institutul Teologic din Bucuresti in 1949, unde a obtinut titlul de licentiat in teologie cu calificativul "magna cum laudae".

La 1 aprilie 1949, i s-a incredintat staretia Manastirii Bistrita-Neamt, pe care a condus-o pana in 1966, iar intre 1951 si 1960, concomitent cu conducerea Manastirii Bistrita, a functionat ca exarh al manastirilor din Eparhia Romanului si Husilor. In 1966, a fost inaltat la rangul de Arhimandrit si numit Staret la Manastirea "Sf. Ioan cel Nou" de la Suceava.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane i-a acordat demnitatea de Arhiereu - Vicar al Eparhiei Romanului si Husilor, fiind hirotonit in 30 ianuarie 1972.

IPS Eftimie a secondat la conducerea Eparhiei pe Preasfintitul Episcop Partenie Ciopron timp de sapte ani, dupa care a fost ales si instalat ca Episcop titular al Eparhiei Romanului si Husilor, la 23 aprilie 1978.

cristiboss56 07.11.2014 21:46:51

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin
http://www.crestinortodox.ro/comunit...424/102733.jpg

cristiboss56 09.11.2014 23:12:33

Sute de credincioși l-au sărbătorit duminică pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, unde se află o raclă cu o parte din sfintele sale moaște. Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica mare a mănăstirii de către Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori.
Racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, Vindecătorul de boli, a fost scoasă din biserica Mănăstirii Radu Vodă în ajunul sărbătorii, spre a fi cinstite de credincioși. Cunoscut pentru minunile sale, în special vindecările de boli grave, Sfântul Nectarie este unul dintre sfinții apropiați de vremurile noastre, foarte iubit și cinstit de poporul român. Duminică-dimineață, rândul închinătorilor care așteptau să cinstească moaștele Sfântului Ierarh Taumaturg începea de la Piața Unirii și se îndrepta spre Mănăstirea Radu Vodă, îmbrățișând zidul împrejmuitor al acesteia. Coloane de credincioși cu flori, lumânări și mai ales cu multe speranțe și rugăciuni îndreptate spre sfântul lui Dumnezeu au înaintat pe toată durata zilei de duminică spre baldachinul din curtea mănăstirii unde erau sfintele moaște. În această atmosferă de credință și speranță vindecătoare de boli trupești și sufletești, s-a săvârșit și prăznuirea luminoasă a Sfântului Nectarie în biserica mare a Mănăstirii Radu Vodă. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă; părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, părintele arhimandrit Dionisie Constantin, directorul Atelierelor Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, părintele arhimandrit Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, precum și alți preoți și diaconi. Cântările Sfintei Liturghii au fost date de Grupul psaltic „Potirul“. La Sfânta Liturghie, Evanghelia duminicală de la Luca 8, 41-56 a făcut pomenirea vindecării femeii care avea scurgere de sânge de 12 ani și a învierii fiicei lui Iair, săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Ieronim a arătat că minunile sunt săvârșite de Mântuitorul cu puterea Sa dumnezeiască, care se face lucrătoare în istorie și prin intermediul sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu. „Minunile săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos i-au uimit pe contemporani. Fariseul Nicodim, învățatul cunoscător al Legii, Îi spune Mântuitorului Iisus Hristos: «Rabi, știm că de la Dumnezeu ai venit învățător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el». El însă nu cunoștea pe deplin cuvintele Domnului Care a spus că «lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârșesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis». Hristos este împlinitor al voinței lui Dumnezeu Tatăl, El, Fiul, fiind în deplină armonie cu Tatăl și cu Duhul Sfânt în toată lucrarea pe care a făcut-o la întemeierea lumii și la desăvârșirea lumii“, a spus Preasfinția Sa. De asemenea, ierarhul a vorbit și despre viața Sfântului Nectarie și a elogiat prezența numeroasă a credincioșilor la această sărbătoare care a devenit un reper în viața spirituală a Bucureștiului. O raclă cu părticele din moaștele Sfântului Nectarie se găsește și la Catedrala Patriarhală din București.

cristiboss56 10.11.2014 21:18:25

Din inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, Episcopia Hușilor a editat un nou CD al Corului „Dignus est“ al preoților din această eparhie, dirijați de părintele Adrian Buimac.
Discul, intitulat „Lăudați pe Domnul!“, conține 14 piese, după cum urmează: Nu pricep, Curată (Ghe. Cucu), Cerurile spun (Davâdov), Cine se va sui (G. Musicescu), Graiurile mele (Pr. Alexandru Delcea), Și era la ora a șasea (Ghe. Mandicevschi), Metanie (Radu Gyr, Tudor Gheorghe), La râul Babilonului (G. Musicescu), Lăudați pre Domnul! (Ghe. Danga), Doamne, buzele mele (Sabin Drăgoi), Florilegiu bizantin de Paști (Paul Constantinescu), Înnoiește-te, noule Ierusalime! (G. Musicescu), Privește din cer (pr. Ion Runcu), Aleluia (Oratoriul Messias - G. F. Handel) și Dreams (Goran Bregovic).
Acesta este al treilea CD al Corului „Dignus est“, după ce anul trecut au apărut „Sfânta Liturghie arhierească a Sfântului Ioan Gură de Aur“ și „Colinde vechi la timpuri noi“. Corul „Dignus est“ a fost fondat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Corneliu și este alcătuit din preoți din Eparhia Hușilor, majoritatea foști elevi ai Preasfinției Sale, cele trei discuri scoase până în prezent arătând caracterul misionar și cultural al acestuia.

cristiboss56 12.11.2014 22:00:12

Mănăstirea Tismana din județul Gorj a găzduit, în perioada 9 - 11 noiembrie, cea de-a VI-a ediție a Simpozionului național de teologie cu tema „Teologie și propovăduire în viața și opera Sfântului Ioan Gură de Aur“. Evenimentul a fost organizat de către Facultatea de Teologie din Craiova și Arhiepiscopia Craiovei, cu binecuvântarea IPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Au participat profesori de la facultăți de teologie din țară, reprezentanți ai unor centre universitare precum București, Timișoara, Sibiu, Alba Iulia, Târgoviște etc

cristiboss56 13.11.2014 22:44:43

Cele mai importante obiective cultural-etnice din cele cinci unități ale Complexului Național Muzeal „ASTRA“ au fost vizitate virtual în acest an de peste 80.000 de vizitatori din toate colțurile lumii. Străinii arată un interes crescut pentru cele mai importante obiective din cadrul complexului sibian.
Conform unui comunicat al biroului de presă din instituția amintită, vizitatorii au efectuat peste 200.000 de vizualizări pe paginile site-urilor oficiale, unde au fost postate în permanență detalii prețioase despre evenimentele și expozițiile organizate de Complexul Național Muzeal „ASTRA“. În comunicatul amintit se menționează că „numărul vizitatorilor unici din ultimele 5 luni este cu aproape 20% mai mare față de cel înregistrat în prima jumătate a anului. Mai precis, în perioada ianuarie-mai 2014 s-au înregistrat nu mai puțin de 34.559 de vizitatori unici pe platformele online ale Complexului Național Muzeal „ASTRA“, în timp ce între iunie și octombrie cele două site-uri ale Muzeului au fost accesate de 44.872 de persoane“. Datele furnizate de biroul de presă al instituției menționează că 10 % din vizitele virtuale vin din străinătate, iar numărul lor a crescut cu 25% față de cel de anul trecut. La acest capitol, cele mai multe accesări vin din țări ca S.U.A., Danemarca, Cehia, Polonia, Germania, Spania și Republica Moldova. Inedit este faptul că între 6 și 12 octombrie 2014, perioadă în care la Sibiu a fost organizată ediția cu numărul 21 a Astra Film Festival, pe site-urile de socializare și pe site-urile video-broadcasting s-au înregistrat un număr record de căutări, vizite și vizualizări ale informațiilor și clipurilor despre Festival. Acestea toate însumate se apropie de pragul de 4 milioane.
Vizite virtuale

Statisticile amintite confirmă faptul că din ce în ce mai mulți români și străini vizitează online site-urile Complexului Național Muzeal „ASTRA“. Într-o eră hypercomputerizată, mediul online a devenit cu siguranță o platformă de succes chiar și în domeniul manifestărilor culturale și academice. Iubitorii de cultură românească au la dispoziție site-urile www.muzeulastra.ro, www.muzeulastra.com, www.astrafilm.-ro, de unde pot afla mai multe despre activitățile din cadrul complexului muzeal. Un tur virtual al mai multor obiective se poate face la http://www.muzeulastra.ro/vizitare/vizita-virtuala.html. Pe lângă informațiile pe care le pot afla despre cele 5 unități muzeale ale Complexului Național Muzeal „ASTRA“, cei interesați pot vizita virtual obiective cultural-etnografice unice în această parte a lumii. Aceasta este posibil și cu un click pe turul virtual, pe care utilizatorii de internet îl pot găsi accesând www.muzeulastra.ro.

cristiboss56 14.11.2014 21:01:58

Parohia Șerban Vodă din Capitală își prăznuiește ocrotitorul
 
Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț este sărbătorit de Biserica Ortodoxă mâine, 15 noiembrie. Singura biserică din Capitală închinată acestui sfânt cuvios și unde se păstrează un fragment din cinstitele sale moaște este biserica Parohiei Șerban Vodă. „Sărbătoarea hramului începe din această seară, cu slujba Vecerniei și Litiei, slujbă la care sunt invitați, alături de alți preoți, părintele protoiereu Ion Armași, al Protopopiatului Sector 4 Capitală, și arhimandritul Veniamin Goreanu, consilier administrativ bisericesc eparhial, și continuă mâine, când Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor“, a precizat pr. paroh Pompiliu Dinu. Moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț au fost descoperite în luna septembrie a anului 2013, iar un fragment din cinstitele sale moaște au fost dăruite și acestei parohii bucureștene. „Părticica din sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț am primit-o în data de 7 august 2014, de la Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la sărbătoarea hramului Sfintei Teodora de la Sihla de la Mănăstirea Sihăstria, unde am slujit. Racla, în care se păstrează spre cinstire fragmentul din sfintele moaște, a fost confecționată cu ajutorul familiei Constantin și Elisabeta Crângașu“, a mai spus pr. paroh Pompiliu Dinu.

cristiboss56 15.11.2014 21:58:53

http://www.crestinortodox.ro/comunit...424/102065.jpg

cristiboss56 17.11.2014 20:36:37

Programul „Serile Bucuriei“, la Florești
 
În Perioada Postului Nașterii Domnului, în Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ de pe Valea Gârbăului, localitatea Florești, Protopopiatul Cluj I, programul liturgic va fi completat cu programul „Serile bucuriei“. În care fiecare zi a săptămânii va avea loc câte o manifestare tematică, potrivită tuturor categoriilor de vârstă. „În fiecare seară de la ora 18:00, după slujba Vecerniei, vom avea manifestări specifice. Acestea se vor desfășura după următorul program: luni - convorbiri duhovnicești, discuții interactive despre credință; marți va fi seară de film, vor fi documentare religioase, interviuri cu mari duhovnici; miercuri va fi seara colindului; joi va fi seara copiilor, vor fi activități cu copiii prin care aceștia să prindă drag de biserică; vineri avem seara mărturisirii, adică seara spovedaniei; sâmbătă vom avea seara hramului, adică vom oficia Acatistul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, iar duminică, va fi seara duhovnicească, în care vom avea invitați speciali, care vor vorbi pe diverse teme“, a spus parohul Ovidiu Marțiș.

cristiboss56 17.11.2014 20:42:47

Manifestare culturală dedicată poetului Traian Dorz la Timișoara
 
Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea poetului Traian Dorz, un reprezentant de seamă al mișcării „Oastea Domnului“, la Timișoara a fost organizată zilele trecute manifestarea culturală intitulată „Traian Dorz (1914-1989) - un veac de Cântări Nemuritoare“. Evenimentul, desfășurat la Casa „Adam Müller Guttenbrunn“ din Timișoara, a întrunit profesori de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, clerici și credincioși, membri ai filialei „Oastea Domnului“ din Timișoara, profesori, studenți, artiști, scriitori, publiciști, oameni de cultură din Banat, din țară și din străinătate. Din partea Centrului eparhial din Timișoara a fost prezent pr. Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei.
În prima parte a manifestării au fost evocate personalitatea și opera lui Traian Dorz, fiind evidențiat rolul acestuia în lucrarea duhovnicească și misionară pe care „Oastea Domnului“ a împlinit-o în perioada de represiune și prigonire din partea regimului comunist-ateu. Totodată, a fost apreciată valoarea creației sale, ce însumează aproximativ 100 de titluri de proză și poezie, dar și impactul pe care aceasta l-a avut și îl are în continuare asupra spiritualității creștin-ortodoxe din țară, și nu numai.
„Traian Dorz face parte din canonul literaturii religioase românești. Este un poet care a reușit să se salveze prin acest liant care există dintotdeauna în ființa umană, prin acest semn al dumnezeirii și al prezenței Duhului Sfânt în sufletul nostru, care este credința. El a reușit printr-o formă poetică de tip apologetic să transmită tot ceea ce purta în suflet, dragostea sa față de Dumnezeu și față de semenii săi. Această mișcare religioasă și culturală, «Oastea Domnului», reușește să-i solidarizeze pe oameni în jurul ființei poetice a lui Traian Dorz. «Oastea Domnului» este acel centru iradiant în care își găsesc locul toți cei care vor să se comunice și să comunice cu Dumnezeu. Acest lucru a fost înțeles pe deplin de Traian Dorz, care a susținut ardent această mișcare de revigorare spirituală“, a precizat conf. dr. Simona Constantinovici de la Universitatea de Vest din Timișoara.
În partea a doua a programului au avut loc mai multe momente artistice ce au cuprins recitaluri de muzică și poezie din creația lui Traian Dorz. Manifestarea a fost organizată de Departamentul de studii românești al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, precum și de revista de cultură „Almăjana“.
Traian Dorz s-a născut la 25 decembrie 1914, în comuna Mizieș, Livada Beiușului, din județul Bihor, și a trecut la Domnul în data de 20 iunie 1989, în localitatea natală.
Traian Dorz a fost continuatorul lucrării duhovnicești a «Oastei Domnului», după trecerea la cele veșnice a preotului Iosif Trifa, inițiatorul mișcării. Opera lui Traian Dorz cuprinde volume de poezii de factură mistică, versificări ale proverbelor, ale psalmilor biblici și ale altor pasaje scripturistice, la care se adaugă lucrări cu caracter memorialistic și autobiografic, povestiri, comentarii și meditații asupra textelor biblice, confesiuni, eseuri, îndrumări, cuvântări, piese și montaje religioase.

cristiboss56 20.11.2014 21:43:17

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a remis un comunicat prin care împărtășește indignarea clerului și credincioșilor, privitoare la decizia Curții Constituționale a României, din data de 12 noiembrie 2014, de a declara neconstituțional statutul disciplinei religie din trunchiul comun în învățământul românesc.
Sectorul învățământ și activități cu tineretul al acestei eparhii arată, în comunicatul amintit, că activitatea educațională a fost una din constantele vieții Bisericii Ortodoxe de la începutul acesteia: „Dimensiune fundamentală a misiunii preoțești, încredințată de Mântuitorul Iisus Hristos prin filieră apostolică -«Mergând, învățați toate neamurile...» (Matei 28, 19-20) -, activitatea educațională a Bisericii a constituit întotdeauna o preocupare majoră a slujitorilor sfintelor altare, un mijloc de dezvoltare a diverselor comunități sociale și culturale, suport pentru maturizarea învățământului public - deopotrivă adresat maselor și elitelor, în contexte istorice din cele mai diverse, iar în ceea ce privește neamul românesc, un garant peren al conservării și promovării valorilor morale și naționale“.
Decizia Curții Constituționale a României aduce atingere și statutului profesorului de religie, care prin activitatea lui se alătură eforturilor comune ale învățământului românesc de a educa copiii și tinerii. „Astăzi, mii de profesori, cu studii superioare de teologie pastorală și didactică, absolvenți de module psihopedagogice în departamentele pentru pregătirea personalului didactic ale universităților din România, ocupă prin concurs, în condițiile legii, catedre de religie în învățământul preuniversitar, oferind elevilor de diferite confesiuni o educație religioasă similară majorității sistemelor educaționale europene. Ei se alătură astfel pleiadei de profesori care, procedând strategic și metodic, facilitează atât accesul învățăceilor la conținuturi prevăzute de o programă, cât și formarea unor comportamente integratoare în viața comunității, prin disciplinele obligatorii din trunchiul comun, care fac parte din aria curriculară «Om și societate»: cultură civică, filosofie, logică, argumentare și comunicare, sociologie, psihologie, pedagogie, istorie, geografie ș.a.“.
De asemenea, se arată că Biserica a creat primele școli pentru a forma și ridica ființa neamului românesc, oferind un cadru în care să se predea mai multe discipline. „În zona de spiritualitate și cultură de la curbura Carpaților, Biserica locală și-a articulat permanent rostul călăuzitor pe inițierea și dezvoltarea de școli și licee, venind în întâmpinarea setei de cultură și formare a credincioșilor de pe aceste meleaguri. În acest sens, după vestitele școli: greacă, slavo-română și cea inferioară de la Buzău, ce au funcționat prin strădania Episcopului Cozma (1763-1787), după școala grecească înființată de Episcopul Constandie Filitti al Buzăului - ajuns chiar conducător al Eforiei Școalelor în 1814, secolul al XIX-lea așază definitiv Eparhia Buzăului pe harta marilor vetre de școală modernă românească, prin înființarea primei Școli naționale la Buzău, în 1832, datorată marelui ierarh cărturar Dionisie Romano (1865-1873), a faimoasei școli de zugravi de la Buzău, condusă de marele pictor Nicolae Teodorescu, și a primei școli medii din Buzău - Seminarul Teologic Ortodox -, în 1836, ambele ctitorite de către destoinicul Episcop Chesarie (1825-1846)“, se mai arată în comunicatul de presă.

cristiboss56 20.11.2014 21:46:28

O nouă ediție a Simpozionului „Serile Filocalice - Dumitru Stăniloae“ a început miercuri, 19 noiembrie. Prima conferință a fost susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în Aula Magna a Facultății de Drept din București.
Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre Sfânta Taină a Spovedaniei ca dar al lui Dumnezeu pentru toți cei împovărați de păcate. „Tinerii mi-au propus să le vorbesc despre bucuria Spovedaniei, ca dar dumnezeiesc, și le-am împărtășit o vedenie minunată pe care a avut-o Fericitul Ieronim în Betleem, aproape de locul unde S-a născut Mântuitorul Iisus Hristos. Lui i S-a arătat Domnul Iisus Hristos ca Prunc și l-a întrebat: «Ieronime, aici unde toți îmi dăruiesc câte ceva, tu ce-Mi vei dărui?» «Virtuțile și nevoințele mele!», a răspuns cu bucurie Ieronim. «Le primesc, dar altceva Îmi mai dăruiești?» «Sufletul meu și chiar pe mine însumi!», a zis Ieronim. «Le primesc și pe acestea, dar Eu doresc altceva de la tine». «Ce aș putea să-Ți ofer, Doamne?», a întrebat nedumerit iubitorul de Hristos. «Ieronime, dăruiește-Mi păcatele tale!» Cu inima înfrântă, printre suspine, Ieronim L-a întrebat pe Domnul Hristos: «Și la ce-Ți trebuie, Doamne, păcatele mele?» «Vreau să le iau asupra Mea, Ieronime, ca să-ți dăruiesc bucuria mântuirii». Aceasta este Spovedania. Noi Îi dăm Mântuitorului Hristos păcatele noastre ca El să ne dăruiască bucuria deplină a mântuirii“, a spus Preasfinția Sa.
Preasfințitul Părinte Macarie le-a explicat celor prezenți și cele trei parabole din capitolul al 15-lea a Evangheliei Sfântului Evanghelist Luca: parabola oii rătăcite; parabola drahmei pierdute și parabola fiului risipitor. „Dacă oaia cea rătăcită și drahma pierdută au fost căutate și găsite (pentru care s-a făcut bucurie în cer și pe pământ), fiul cel risipitor l-a căutat el însuși pe părintele său și l-a aflat. Și noi, dacă Îl căutăm pe Mântuitorul Hristos, Îl aflăm în Taina Spovedaniei“, a explicat Preasfinția Sa.
Serile Filocalice sunt organizate anual de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) din București în Postul Nașterii Domnului. „O astfel de conferință reprezintă o hrană pentru multă lume, atât pentru tineri, mediul universitar fiind principala noastră țintă, cât și pentru celelalte categorii de vârstă. Pentru această seară am ales tema Sfintei Spovedanii, întrucât aceasta este omagiată în mod deosebit în acest an de către Biserica Ortodoxă Română și pentru că este o temă de o importanță vitală pentru viața unui creștin“, ne-a declarat Alexandru Costin, președintele ASCOR București.

cristiboss56 23.11.2014 00:22:44

Speranță pentru Biserica creștină din Egipt
 
Anul 2013 va rămâne pentru totdeauna în memoria creștinilor din Egipt. Pentru prima dată în istoria modernă, în piața Tahir s-a strigat „islam sau moarte”. 29 august 2013 a fost ziua în care 89 de biserici creștine au fost vandalizate, în care au fost 200 de martiri și câteva mii de răniți. Din august 2013 și până astăzi, martirul creștinilor egipteni nu a încetat. După instaurarea noului regim politic al generalului Sisi și alungarea Frăției Musulmane, creștinii egipteni revin la casele și în bisericile lor. Despre viața creștinilor copți, dar și ortodocși, a vorbit arhiepiscopul Tawadros, într-un interviu acordat BBC Middle East:
„Mă întâlnesc de multe ori cu oameni care și-au pierdut familiile, locuințele, rostul în viață. Dar, nu mai văd lacrimi în ochii lor, ci speranță. Pur și simplu, ei au ales să fie urmași ai lui Iisus. Am fost în Piața Tahir atunci când am fost asupriți cu brutalitate. Am plâns după bisericile noastre, dar acum Biserica, atât coptă, cât și ortodoxă a ajuns să înțeleagă faptul că singura șansă să reușim este să găsim o cale comună. În Egipt trăiesc mai mulți creștini decât în toate țările arabe la un loc. Egiptul poate fi un model pentru ceea ce se întâmplă în Siria și Irak. Creștinii egipteni au demonstrat că Hristos unește, iar uniți suntem mai puternici. Ceea ce s-a întâmplat în Egipt a demonstrat că Biserica nu este o clădire. O clădire poate arde, dar o comunitate nu poate fi distrusă”.

cristiboss56 23.11.2014 22:25:06

Biserica închinată Născătoarei de Dumnezeu, denumită „Maica Precista“ din Ploiești, are începând de anul acesta un nou sfânt și cinstit odor de mare preț, o părticică din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, așezată într-o raclă de argint pe care sunt ilustrate scene din viața sfintei. Sfântul odor a fost dăruit acestei biserici ca o binecuvântare specială spre sporirea evlaviei credincioșilor și a cinstirii sfintei de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

cristiboss56 25.11.2014 20:32:31

Rugăciuni pentru militarii decedați în accidentul aviatic
 
Sicriele cu trupurile celor opt militari decedați în urma accidentului aviatic din județul Sibiu au fost aduse duminică, 23 noiembrie, pe platoul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu, unde un sobor de preoți condus de Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat o slujbă de pomenire. La slujbă au participat președintele ales al României, Klaus Iohannis, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea și prefectul județului, Ovidiu Sitterli, comandantul și colegi ai celor opt militari decedați în accidentul aviatic de vineri, 21 noiembrie. Aceștia au aprins lumânări și au transmis condoleanțe familiilor și prietenilor celor trecuți la Domnul. Pomenire la Câmpia Turzii

Cinci din cei opt militari au fost aduși în aceeași zi cu un avion militar la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii, alți trei urmând să fie duși în localitățile de unde proveneau, în județele Argeș, Alba și Olt. La Câmpia Turzii, la sosirea pe pista de aterizare, slujba de pomenire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu un sobor de preoți. La final, ierarhul le-a transmis tuturor sincere condoleanțe, iar apoi trupurile neînsuflețite ale militarilor au fost încredințate familiilor, prezente și ele la slujba religioasă de pomenire.

cristiboss56 26.11.2014 22:28:47

Reluarea dialogului între creștinii ortodocși și creștinii vechi-orientali
 
În perioada 23-26 noiembrie, la Atena s-a desfășurat întrunirea mixtă între delegații Bisericii Ortodoxe și ai Bisericilor Vechi-Orientale, în vederea reluării dialogului dintre cele două tradiții creștine care au coexistat în Orientul Mijlociu timp de un mileniu și jumătate. Delegația ortodoxă este prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Emanuel al Franței, din cadrul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, iar delegația vechi-orientală este prezidată de Mitropolitul Bishoy de Damietta, din cadrul Bisericii Copte. Biserica Ortodoxă Română este reprezentată, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale.
Dialogul ortodox-oriental, început în 1985, a fost întrerupt în 1993, din cauza unor neînțelegeri asupra terminologiei din documentele elaborate anterior de comisie. A persistat însă dorința de reluare a dialogului, exprimată de ambele părți mai ales cu ocazia unor întruniri ecumenice, la care participau delegați ortodocși și vechi-orientali. Întrunirea de la Atena are ca scop revitalizarea dialogului într-o vreme în care problemele politice, ideologice, economice și religioase afectează din ce în ce mai mult coexistența pașnică a persoanelor și popoarelor din Orientul Mijlociu.

cristiboss56 28.11.2014 18:23:48

Hramul Mănăstirii „Peștera Sfântului Apostol Andrei“
 
Duminică, 30 noiembrie, este ziua în care poporul român îl cinstește pe Sfântul Andrei, Ocrotitorul României și primul Apostol al Mântuitorului Hristos, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi. La Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei“, din localitatea Ion Corvin, județul Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie. La invitația ierarhului tomitan au răspuns 12 ierarhi din cinci țări. Începând cu ora 17:00, pe scena Casei de cultură din Constanța, va avea loc concertul tradițional de colinde. Vor participa Corala „Armonia“, Grupul bizantin „Sfântul Vasile cel Mare“, Corala „Teodoxa“, Corala „Mihail Vulpescu“ a Protoieriei Călărași, Corul de copii „Bell canto“ al Școlii Gimnaziale nr. 39 (Constanța), corul de copii al Centrului cultural „Theodor Burada“ (Constanța), Corul Școlii Generale nr. 1, Eforie Nord. Intrarea este liberă.

cristiboss56 29.11.2014 21:56:05

De Ziua Națională a României !
 
De Ziua Națională a României, luni, 1 Decembrie 2014, potrivit tradiției bisericești și hotărârii Sfântului Sinod, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale și mănăstirești din țară și străinătate, precum și în paraclisele școlilor de teologie ortodoxă, la Sfânta Liturghie vor fi pomeniți eroii neamului românesc care acum 96 de ani au înfăptuit unitatea națională a românilor din anul 1918 și va fi oficiată slujba de Te Deum.
La Catedrala Patriarhală, Te Deum-ul de Ziua Națională a României va fi oficiat, după Sfânta Liturghie, de la ora 12:00.
În București, de la ora 8.00, va mai fi oficiată, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, o slujbă de pomenire a eroilor români care au luptat pentru apărarea țării, credinței, libertății, unității și demnității naționale.

cristiboss56 02.12.2014 19:41:40

Sâmbătă, 29 noiembrie, la Mănăstirea Sihăstria a fost oficiată slujba Parastasului pentru arhimandritul Victorin Oanele, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice. Slujba de pomenire a fost oficiată la finalul Sfintei Liturghii de trei arhierei ai Bisericii noastre: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, și Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Împlinirea a 40 de zile de la trecerea la Domnul a fostului stareț al Mănăstirii Sihăstria, părintele arhimandrit Victorin Oanele, a reunit la mănăstirea nemțeană ierarhi, preoți și credincioși din toată țara. Astfel, trei arhierei ai Bisericii noastre, anume Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, și Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, au slujit Sfânta Liturghie în biserica mare a așezării monahale, precum și slujba Parastasului pentru arhimandritul Victorin Oanele, fiind pomeniți totodată și cei trei mari duhovnici ai Mănăstirii Sihăstria: arhimandriții Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan și ieroschimonahul Paisie Olaru. Răspunsurile la strană au fost date de corala Protoieriei Onești și de corul Mănăstirii Sihăstria. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a evocat pe scurt personalitatea celor patru părinți pomeniți, slubliniind faptul că aspectul principal pe care ei îl au în comun este dragostea față de Dumnezeu: „Ceea ce îi definește pe acești mari părinți ai Bisericii noastre, toți viețuitori ai Sihăstriei Neamțului, este dragostea de Dumnezeu. Au ars pentru dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele, această dragoste fiind însăși viața lor și arătând-o tuturor. «Mânca-v-ar raiul» era vorba unuia dintre acești părinți, «Să ne dea Dumnezeu un colțișor de rai» erau cuvintele altuia, «Viața omului este un dor pentru viața veșnică» - spunea părintele Ioanichie, iar «Ascultarea este viață, precum neascultarea este moarte», amintea adesea monahilor preacuviosul părinte stareț Victorin“.
După oficierea Parastasului, ierarhii, preoții și credincioșii prezenți au mers în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, unde au fost citite rugăciuni la mormintele celor patru părinți pomeniți.

cristiboss56 03.12.2014 21:37:47

Întâlnire cu membrii comunității ortodoxe arabe din București
 
Luni, 1 decembrie, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în România, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, împreună cu delegația însoțitoare, a vizitat Biserica „Sfântul Dumitru“ - Poștă, unde se îmbisericește comunitatea creștinilor ortodocși de limbă arabă din București. Întâlnirea a început cu un Te Deum în limbile română și arabă, la care a participat și părintele Gheorghe Costea, preotul român desemnat pentru pastorația creștinilor ortodocși de limbă arabă din București.
După încheierea slujbei și a Polihroniului, celor prezenți li s-a adresat Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, fondatorul comunității creștinilor ortodocși arabi din București. Preasfinția Sa i-a urat bun venit Patriarhului Antiohiei și al Întregului Orient din partea comunității creștinilor arabi din București, apoi a amintit istoricul acesteia și a mulțumit Patriarhului României pentru sprijinul acordat în vederea păstrării identității naționale a membrilor comunității. Părintele paroh Mihai Gojgar s-a adresat Patriarhului Antiohiei cu un cuvânt de salut, relatând istoricul bisericii, precum și legăturile acesteia cu comunitatea creștinilor ortodocși arabi din București.
A urmat cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Ioan al X-lea, care a mulțumit pentru invitație și pentru posibilitatea întrevederii cu credincioșii Patriarhiei Antiohiei aflați în România, alături de care a declarat că se simte ca într-o familie. Aceștia, „chiar dacă și-au părăsit locurile natale, din anumite cauze, nu au uitat că sunt credincioși“. Preafericirea Sa le-a transmis tuturor, românilor și creștinilor arabi, mesajul păcii de la Betleemul Nașterii lui Hristos. În încheiere, copiii familiilor comunității arabe din București au interpretat câteva colinde tradiționale românești și i-au oferit în dar Preafericitului Părinte Ioan o icoană reprezentându-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Tot luni, delegația antiohiană a vizitat mănăstirile Radu Vodă și Antim din București.

cristiboss56 04.12.2014 22:13:50

Evenimente organizate de Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou în cinstea Sf. Nicolael
 
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Parohia „Sfântul Gheorghe“ - Nou din București organizează o serie de evenimente liturgice și social-filantropice. Astăzi, 4 decembrie, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, ce se păstrează la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou, va fi dusă spre închinare de pr. paroh Emil Nedelea Cărămizaru la secția de copii bolnavi de cancer a Institutului Clinic Fundeni. Copiii internați aici vor primi și câte un cadou din partea Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Nou. „Acest demers este deja o tradiție și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvântat ca în fiecare an să mergem la copilașii bolnavi de cancer să le ducem daruri și mângâiere duhovnicească prin prezența aici a sfintelor moaște“, ne-a declarat pr. Emil Nedelea Cărămizaru. Evenimentele religioase dedicate cinstirii Sfântului Ierarh Nicolae vor începe la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou de vineri, 5 decembrie, când va fi săvârșită Sfânta Liturghie, apoi preoții și credincioșii vor porni într-o procesiune în jurul bisericii cu moaștele Sfântului Ierarh Nicolae. La finalul procesiunii, racla cu sfintele moaște va fi așezată pe un baldachin special amenajat în fața bisericii, lângă racla cu moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.

cristiboss56 05.12.2014 23:09:23

La Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu“ - Fundeni din Capitală a fost adusă joi, 4 decembrie, de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou din București, racla ce păstrează mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, spre alinarea și bucuria copiilor internați la Secția de oncopediatrie.
Cu bunăvoința și dragostea părintelui Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Nou din București, și prin grija părintelui Gheorghe Subțirică, preot de caritate la capela cu hramurile „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ și „Sfântul Apostol Filip“ a Institutului Oncologic Fundeni, copiii bolnavi de cancer au primit pe lângă binecuvântarea Sfântului Nicolae și câte un dar ce a constat în jucării, iconițe, cărți pentru copii, dulciuri, fructe etc. „Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu o zi înainte de ajunul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, am venit aici să le aducem copiilor o rază de lumină și speranță și o mângâiere sufletească. Sfântul Nicolae a dorit să vină în acest loc al suferinței, aici unde sunt copiii, care din cauza bolilor cumplite suferă foarte mult. Am văzut pe chipurile lor, care sunt marcate de trauma bolii, a tratamentelor dure pe care le primesc, lumina bucuriei, atunci când le-am oferit darurile și când l-au văzut pe Sfântul Nicolae, cel bun, cel binecuvântător, ocrotitorul lor, prezent aici prin sfintele sale moaște. De fapt, aici este Sfântul Ierarh Nicolae, în mijlocul copiilor suferinzi, aici unde este nevoie de binecuvântarea lui și de binecuvântarea Sfintei Biserici“, a spus pr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Nou din București.
De asemenea, racla cu sfintele moaște a fost dusă și în Capela „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ și „Sfântul Apostol Filip“, unde numeroși credincioși internați au avut posibilitatea să se închine. „Pentru toți este o mare, mare binecuvântare și o bucurie enormă această acțiune a Bisericii. Ne simțim tare fericiți că Sfântul Nicolae a dorit să vină în capela noastră și în acest spital unde există foarte multă suferință. Atât pacienții, cât și medicii realizăm că avem atâta nevoie de ajutorul Bunului Dumnezeu, al Maicii Domnului și al tuturor sfinților. Apreciem acest eveniment, cu atât mai mult cu cât știm că este destul de greu ca moaștele Sfântului Ierarh Nicolae să fie aduse de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Nou aici la noi, și le mulțumim tuturor preoților care au înțeles și cu drag au înfăptuit acest lucru minunat. Sperăm în ocrotirea Sfântului Nicolae și în multe minuni de la el“, ne-a spus Cristiana Ianculescu, medic oncologie medicală.
O acțiune umanitară a desfășurat ieri în cadrul Secției de oncopediatrie și pr. Iulian Scoipan, de la Parohia Apărătorii Patriei I, Protopopiatul Sector 4 București.

cristiboss56 08.12.2014 19:57:21

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit ieri, 7 decembrie, cele patru clopote noi ale Bisericii „Sfântul Anton“ - Curtea Veche din București. Clopotele au fost realizate în atelierele celebrei turnătorii Grassmayr de la Tirol, Austria. Slujba de sfințire a fost oficiată în fața bisericii, în prezența unui număr mare de credincioși. La final, Preafericirea Sa a prezentat un scurt istoric al clopotelor, precum și semnificația acestora în viața Bisericii. „Clopotele au o deosebită importanță și semnificație în viața Bisericii. Ele reprezintă glasul lui Dumnezeu care cheamă pe oameni la rugăciune și de asemenea ele alungă în timp de furtună trăsnetele, fulgerele și înseninează văzduhul. Clopotele, așa cum ne spune rugăciunea de sfințire a lor, au în primul rând o semnificație liturgică, dar și una de ocrotire a comunităților creștine care se roagă lui Dumnezeu, atunci când aud sunetul clopotelor (…). Clopotele prin glasul lor reprezintă glasul lui Dumnezeu Care ne cheamă la rugăciune. Ele combat lenevirea, uitarea și nepăsarea. Când se aud clopotele, spune rugăciunea, trebuie să ne trezim și cu multă râvnă să ne pregătim să mergem la biserică pentru a ne aduna în iubirea Preasfintei Treimi. Așadar, clopotele cheamă și adună la rugăciune pe cei vii; de asemenea, cu glasul lor duios, clopotele plâng pe cei care au trecut la Domnul și sunt duși spre mormânt“, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

cristiboss56 09.12.2014 22:14:07

Noul stareț al Mănăstirii Sihăstria
 
După trecerea la Domnul a preacuviosului părinte arhimandrit Victorin Oanele, la scurt timp după săvârșirea Parastasului de 40 de zile, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a hotărât organizarea de alegere a noului stareț, următor predaniei Bisericii noastre. Ieri, 8 decembrie 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a fost în mijlocul obștii, săvârșind Sfânta Liturghie într-un sobor din care, pe lângă preoții slujitori ai mănăstirii, au făcut parte și părinții exarhi: arhimandrit Nichifor Horia și arhimandrit Luca Diaconu.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, în trapeza mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a prezentat obștii hotărârea de a organiza alegere de stareț în conformitate cu rânduielile prevăzute în Statutul Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentul de organizare a vieții monahale.
Potrivit acestei rânduieli, au fost chemați să voteze toți ieromonahii, monahii și rasoforii cu o vechime mai mare de trei ani în mănăstire sau într-unul din schiturile acesteia.
În urma voturilor exprimate de către obște, s-a constatat că protosinghelul Arsenie Popa a fost dorit de către majoritatea obștii, întrunind cel mai mare număr de voturi. Luând act de rezultatul acestei alegeri, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a binecuvântat gândul exprimat de către părinți și a împlinit rânduiala instalării noului stareț. Slujba specifică de hirotesie s-a săvârșit în biserica mare a mănăstirii în prezența întregului sobor.
Preacuviosul părinte Arsenie Popa s-a născut în data de 25.09. 1971, în localitatea Constanța. A intrat în obștea Mănăstirii Sihăstria în septembrie 1998. A fost tuns în monahism în data de 11.12. 2001, având binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, fiind hirotonit ierodiacon în data de 26.12.2001, ieromonah în data de 07.08.2002 și hirotesit protosinghel în data de 27.12.2005. Părintele este absolvent al Facultății de Fizică a Universității București, promoția 1996, și al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, promoția 2004, și a împlinit în obștea mănăstirii mai multe ascultări, în ultimul timp fiind eclesiarh.
În încheierea slujbei de hirotesie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a binecuvântat obștea mănăstirii, bucurându-se de unitatea de gând pe care și-au exprimat-o în alegerea noului stareț. Părinții din obște au primit pentru prima oară binecuvântarea noului stareț, iar acesta, într-un scurt cuvânt, și-a exprimat nădejdea că, în pofida greutății acestei noi cruci, se va încredința ocrotirii Maicii Domnului și în ascultarea și dragostea părinților mănăstirii.


Ora este GMT +3. Ora este acum 11:12:05.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.