Procesiune ortodoxă în orașul Buftea
În orașul Buftea din județul Ilfov va fi organizată, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 20-21 aprilie 2013, o procesiune cu racla ce adăpostește o părticică din Lemnul Sfintei Cruci și moaștele mai multor sfinți de la Parohia „Sfântul Vasile“ - Victoria din Protopopiatul 2
|
Arhiepiscopul Atenei în vizită la Patriarhia Constantinopolului
sursa: orthodoxie.com
Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii, Preafericitul Ieronim s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, la reședința acestuia din urmă, în zilele de 4 și 5 aprilie. În ziua de 5 aprilie, cei doi întâistătăori ai Bisericilor ortodoxe au săvârșit Imnul Acatist al Maicii Domnului la Biserica Vlaherne. Apoi, ierarhii au discutat despre diferite probleme ale ortodoxiei și despre armonia necesară dintre popoarele ortodoxe. De asemenea, în centrul atenței a fost și criza economic și financiară profundă din sânul societății grecești și situația din Cipru. A fost abordată și tensiunea existentă în prezent între Patriarhia Ierusalimului și Patriarhia Antiohiei pe problema înființării unei Arhiepiscopii de Qatar de către cea dintâi. |
Săptămâna Sfântului Cuvios Ioan Scărarul
Creștinii ortodocși se află în săptămâna a patra a Postului Mare în care Părinții Bisericii ne pun înainte chipul Sfântului Ioan Scărarul. Acesta este și un îndemn adresat fiecăruia dintre noi pentru a-i citi opera atât de cunoscută în întreaga lume creștină: Scara Sfintelor nevoințe.
Sfântul Ioan Scărarul a trăit între anii 578 și 649 și se presupune că era originar din Palestina. A intrat în monahism la Mănăstirea Sinai la vârsta de 16 ani, avându-l ca povățuitor pe starețul Martirie. După moartea părintelui său duhovnicesc, Ioan s-a retras într-un loc izolat, unde a dus o viață aspră vreme de 40 de ani. Spre sfârșitul vieții a fost ales egumen al Mănăstirii Sinai. Este pomenit de Biserica Ortodoxă în duminica a patra a Postului Mare, dar și pe 30 martie. Puținele date cunoscute despre viața Sfântului nu-l disting foarte mult de alți părinți îmbunătățiți. Biografia este lăsată, însă, în plan secund de notorietatea operei lui, lucrarea „Scara”. ”În privința aceasta există o rânduială a lui Dumnezeu. Sunt monahi care au avut o viață lăuntrică extraordinar de înaltă și care la vremea rânduită de pronia divină au fost chemați în cetate și în dispute polemice pentru a clarifica problematica hristologică sau probleme legate de cinstirea sfintelor icoane. Se poate spune că Dumnezeu este cel care face ca unii dintre monahii reputați ai răsăritului să aibă o biografie cunoscută și în ordine istorică sau să aibă preponderent o biografie lăuntrică foarte profundă care nu se regăsește foarte exact la nivelul biografiei imediate. Sfântul Ioan Scărarul este o astfel de personalitate, un monah exemplar, cu viață duhovnicească foarte înaltă, dar totodată un monah, care trăind o viață discretă tipic vieții monahale, nu a fost foarte cunoscut și nu s-a scris foarte mult și precis despre viața sa”, a declarat pentru TRINITAS TV Părintele Jean Nedelea, Asist. Univ. la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Opera „Scara” ar putea fi citită și în cheie autobiografică. Pomenirea Sfântului Ioan Scărarul în această perioadă, la jumătatea Postului Mare, nu este întâmplătoare. „Scara Sfintelor nevoințe” a fost tradusă în limba română contemporană de Părintele Dumitru Stăniloae și este cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei. |
Aducerea moaștelor Sf. Ierarh Grigorie Dascălul în Arhiepiscopia Râmnicului
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la solicitarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul de la Mănăstirea Căldărușani vor fi aduse în Arhiepiscopia Râmnicului în zilele de 19 - 22 aprilie 2013. Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, este sărbătorit de Biserica Ortodoxă în ziua de 22 iunie.
În Arhiepiscopia Râmnicului, Racla din argint cu Sfintele Moaște va fi adusă în după-amiaza zilei de vineri, 19 aprilie, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, din comuna Frâncești, județul Vâlcea și va rămâne spre închinare în biserica mănăstirii până în dimineața zilei de duminică, 21 aprilie, când aceasta va pleca spre Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, potrivit arhiram.ro Programul evenimentelor religioase prilejuite de sosirea Sfintelor Moaște în Arhiepiscopia Râmnicului este următorul: Vineri, 19 aprilie, la orele 19.30, va avea loc primirea oficială a Moaștelor Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul de la Mănăstirea Căldărușani și a delegației arhiepiscopale condusă de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la poarta Mănăstirii Dintr-un Lemn, și Procesiunea cu Sfintele Moaște până la biserica mănăstirii. De la ora 20.00, în biserica mănăstirii se va desfășura un ritual liturgic religios special închinat Sfântului: Slujba Privegherii și Taina Sfântului Maslu, iar credincioșii se vor putea închina la Sfintele Moaște. Sâmbătă, 20 aprilie, începând cu orele 8.00, se va săvârși Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Ceasurile și Slujba Agheasmei Mici, iar de la orele 9.30, va oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. De la orele 16.00, va fi săvârșită Vecernia cu Litie. În dimineața zilei de duminică, 21 aprilie, la ora 08.00, Sfintele Moaște vor fi primite la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicul Vâlcea, unde, de la ora 09.30, se va săvârși Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Aici, racla cu Sfintele Moaște va fi așezată spre închinare în baldachinul din fața Catedralei, iar credincioșii se vor putea închina până luni, 22 aprilie, în cursul dimineții, când delegația bucureșteană împreună cu Moaștele Sfântului Grigorie Dascălul se va îndrepta spre Mănăstirea Căldărușani. În timpul petreceri Moaștelor Sfântului Grigorie Dascălul la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, duminică, pe lângă Sfânta Liturghie, vor fi săvârșite mai multe slujbe religioase: Acatistul Sf. Ierarh Grigorie Dascălul și Utrenia de la ora 07.00, precum și Slujba Privegherii (Vecernia cu Litie), Paraclisul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu, de la ora 16.00. La acest eveniment deosebit sunt invitați să ia parte ierarhi, demnitari, preoți, monahi, monahii și credincioși din Eparhia Râmnicului, dar și din țară. Pelerinajul este organizat în contextul sărbătorii „Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena în Patriarhia Română”, și în virtutea frumoasei conlucrări între Biserică și Armată, în anul comemorării a 125 de ani de la nașterea Generalului Paul Teodorescu. Prin rectitorirea Mănăstirii Dintr–un Lemn de către Generalul Paul Teodorescu, Ministru al Aerului și Marinei în anii 1938-1940, mănăstirea a devenit locaș de închinare și de cinstire al marinarilor și al aviatorilor români. În cinstea Eroilor Aviatori, în incinta Muzeului Național al Aviației, din Sectorul 2 al Bucureștilor, a fost ctitorită Biserica Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, care, în felul acesta, a devenit ocrotitorul aviatorilor români. |
Slujire arhierească la ctitoria Sf. Calinic de la Frăsinei
http://www.basilica.ro/_upload/img/5...8t1poso9da.jpg
În ziua sărbătorii Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, la 11 aprilie 2013, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, va săvârși slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Frăsinei din județul Vâlcea, ctitorie a Sfântului Ierarh. Situată în comuna Muereasca, la 25 km de Rm. Vâlcea, Mânăstirea Frăsinei are de fapt două biserici. Biserica Mânăstirii Frăsinei, zisă și Biserica Mare, având hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, cu întreg ansamblul de clădiri, în formă de cetate, este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului, care a construit-o între anii 1860-1863, an în care o și sfințește. Pictura, făcută în ulei de pictorul ardelean Mișu Pop, în stilul lui Tattarăscu, a fost spălată în anul 1968 de pictorul Aritium Avachian. Această biserică este monument istoric. Biserica schitului vechi, cu hramul ”Nașterea Sfântului Ioan Botezatorul”, a fost construita din lemn de călugării bulgari Ilarion și Ștefan, în anul 1710 și reconstruită din zid în anii 1762-1763 de Cârstea Iovipali și Damian Iovipali, frații hagii din Râmnic, împreună cu Nicoliță Iovipali, fiul lui Cârstea, având binecuvântarea episcopului de Râmnic, Filaret. În jurul acestui schit au existat chilii care însă nu s-au păstrat. Din anul 1787, din timpul războiului ruso-turc, schitul este pustiit și rămâne părăsit până în anul 1848, când este refăcut de călugărul cernican Acache, cu învoirea lui Gheorghe Iovipali, urmașul primilor ctitori. Acesta închide pridvorul bisericii cu cărămidă, transformându-l în pronaos, îl zugrăvește și reface încăperile chiliilor. Biserica veche păstrează pictura din anul 1763, executată de Teodor Zugravul, cât și pe cea din tinda din anul 1848. Paraclisul cu hramul ”Sfinții Trei Ierarhi”, clădirile de locuit dinspre miazăzi și răsărit, au fost făcute de episcopul Gherasim Safirim al Romanului (1910-1911), fost arhimandrit de scaun al Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, care completează și aripa de miazăzi și răsărit a cetății monastice, pe partea de zid, care rămăsese necompletată de Sfântul Calinic în anul 1888. Viața monahală de aici se aseamănă cu cea de la Muntele Athos: în mânăstire nu au voie să intre femei (numai în biserica de sus, în cea de jos au voie și femeile) și nu se gătește cu carne. În acest sens, Sfântul Calinic a așezat în anul 1867 o piatră de legământ la circa 2 kilometri de mânăstire, unde este astăzi o biserică și dependințe pentru cazarea femeilor. Pe piatra de legământ sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru cele care vor păstra acest legământ, cât și blesteme, pentru cele ce vor călca hotărârea sfântului. Pentru a dovedi cele spuse iată ce spune textul gravat pe piatra de legământ: «Acest sfânt lacaș s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinți monahi și fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor viețuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem și toate nenorocirile să vie asupra lor, precum : sărăcia, gârbăvia și tot felul de pedepse, și iarăși celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu și a smerenie noastre și să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian.1867 » Legământul Sfântului Calinic se respectă cu strictețe. Chiar în timpul păstoririi sale, cei care l-au călcat au fost pedepsiți aspru. Este cunoscut episodul tinerei păstorițe din satul Muereasca, care din greșeală a trecut hotarul și s-a îmbolnăvit de epilepsie, fiind nevoită să ceară ajutorul Sfântului Calinic, pentru a fi iertată și în același timp tămăduită, după cum aflăm depe site.ul arhiram.ro. Este singura mânăstire din țară care nu a fost secularizată, păstrandu-și tot terenul agricol până în zilele noastre. |
Sfântul Calinic cinstit la Mănăstirea Cernica
http://www.basilica.ro/_upload/img/5...5o1tuikuna.jpg
Sute de credincioși au participat joi, 11 aprilie 2013, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea ilfoveană Cernica, oficiată în cinstea Sfântului Ierarh Calinic. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie în lăcașul de cult ctitorit de sfântul Ierarh Calinic. În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a evocat viața și virtuțile de care Sfântul Calinic s-a învrednicit. „Sfântul Ierarh Calinic este ocrotitorul nostru al tuturor, este povățuitorul monahilor cărora le-a dat pildă de ascultare și de sfințenie, este povățuitorul preoților și al ierarhilor prin pilda vieții sale desăvârșită, dar este și corotitorul celor care vin la această sfântă mănăstire și cer ajutorul lui pentru că, necontenit de când sfintele sale moaște au fost așezate în racla ce se păstrează în biserică, au izvorât pentru toți cei care i-au cerut ajutorul multe tămăduiri, vindecări și sufletești și trupești. Viața Sfântului Calinic ne învață pe fiecare dintre noi să-l iubim mai întâi de toate pe Dumnezeu, cu toată ființa noastră, să ascultăm pe Dumnezeu, nu numai împlinind poruncile sale, dar și făcându-ne pildă prin viețuirea noastră așa cum el s-a făcut pildă și mai ales să-l cunoaștem pe Dumnezeu, venind la Sfânta Biserică, ascultând dumnezeieștile slujbe, citind din Sfintele Scripturi. De asemenea, Sfântul Ierarh Calinic ne învață cât de mare este ajutorul sfinților atunci când cineva cere mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa, potrivit Radio TRINITAS. Sfântul Calinic a fost un neobosit organizator, constructor și restaurator de biserici. În mai puțin de doi ani a reușit să ducă la bun sfârșit lucrările de restaurare și pictare ale bisericii ”Sfântul Nicolae” de pe ostrovul mare de la Cernica. Pentru calitățile sale, mitropolitul Dionisie Lupu l-a cinstit pe 9 aprilie 1820 pe starețul Calinic cu vrednicia de arhimandrit. Poate cea mai importantă ctitorie a sa a fost Biserica ”Sfântul Gheorghe”, zidită între anii 1831-1832, refăcută în anul 1838, în urma unui cutremur, moaștele sale fiind așezate, spre cinstire, în această biserică. Pentru curăția vieții Ierarhului Calinic, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea lui în rândul sfinților. Festivitățile proclamării solemne a canonizării au avut loc la Mănăstirea Cernica în zilele de 21 și 23 octombrie 1955. Prăznuirea a fost fixată la data trecerii sale la Domnul, 11 aprilie, și tot atunci au fost alcătuite și slujbele de pomenire ale Sfântului, precum și viața sa și felul zugrăvirii icoanei. |
Cel mai îngrozitor loc de pe pământ
Din aceste analize sociologice se demonstrează fără putință de tăgadă că statul cel mai persecutor de creștini din lume este Coreea de Nord. Aici violența și uciderea creștinilor este direct săvârșită și încurajată de guvern.
Există sute de mii de oameni închiși în lagăre sordide de concentrare și printre aceștia, se află zeci de mii de creștini, alături de deținuți, oponenți sau familiile celor care au fugit. Creștinii sunt torturați îngrozitor pentru a se lepăda de credința lor. În lagărele de concentrare ale unuia dintre cele mai oribile regimuri din istorie se află și foarte mulți copii, care sunt înfometați, forțați să muncească, bătuți și uciși chiar pentru că sunt creștini. Mărturiile puținilor supraviețuitori care au fugit de oroarea de acolo vorbesc despre un regim criminal care întrece în imaginație malefică cele mai crude dictaturi din istorie. Creștinii sunt legați de șinele de cale ferate și tăiați de locomotive, sunt folosiți ca și cobai la teste cu arme biologice și chimice, înecați în lagăre de concentrare sau împușcați în fața copiilor lor. Copiii nou născuți sunt uciși și le este extras creierul în fața mamelor lor, pentru a instaura frica atotstăpânitoare. Numai pentru că au găsit o Biblie în subsolul unei case, autoritățile au arestat 5 creștini, i-au legat de șinele de cale ferată și i-au tăiat pe baza acuzației de a fi Kiddokyo (creștini protestanți spioni ai occidentului). Creștinilor li s-a promis achitarea dacă vor renega credința creștină și vor profana simboluri religioase creștine. Cum acești creștini și-au păstrat tăcerea, locomotiva a continuat să meargă, tăindu-i în bucăți. Oamenii aduși cu sila la această priveliște, au fost urmăriți, iar cei care au lăcrimat la auzul cranilor sfărâmate au fost și ei arestați de miliție. Coreea de Nord practică o religie de stat în care Kim Il Sung este dumnezeu, Kim Jong Il este fiul lui dumnezeu, iar Kim Jong Un este nepotul lui Dumnezeu. Această pseudo religie este numită Juche și este singura religie permisă în țară. Sute de creștini sunt executați public pentru că subminează autoritatea aceastui dictator. Nord-coreenii sunt înfometați, duși cu sila la manifestări pseudo-religioase întru slava Marelui Conducător, locuiesc în niște dormitoare, se îmbracă cu haine comandate de stat, nu au presă, televizor, internetul este interzis sub pedeapsa arestării pe viață. Însă ceea ce este cel mai trist este că oamenii nu au dreptul să se roage, se vând unii pe alții de frica de a nu fi arestați, pier de frică și sunt îndobitociți sistematic de tăvălugul de partid și toate sub privirile pasive ale unui occident adormit și egoist. Sancțiunile economice și embargourile impuse de ONU lovesc tot în populația înfometată și distrusă, în timp ce liderii iubiți trăiesc în opulență și dispreț. Este locul cel mai îngrozitor de pe pământ. *doxologia |
Canonul Sfântului Andrei Criteanul
Săptămâna viitoare, miercuri seara, în toate bisericile se va oficia Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
Acest bogat și frumos imn liturgic de peste 250 de strofe este deodată meditație biblică și rugăciune de pocăință. Canonul Sfântului Andrei este un dialog al omului păcătos cu Dumnezeu și cu propria sa conștiință, luminată de citirea Sfintelor Scripturi. Stilul în care Sfântul Ierarh Andrei a compus cântările canonului favorizează atitudinea contemplativă. Sfântul Andrei Criteanul folosește, în Canon, o extraordinară bogăție de teme și imagini – atât din Sfânta Scriptură, cât și din operele Părinților înaintași. Toate acestea par să se structureze după 3 teme sau motive principale. Canonul Sfântului Andrei Criteanul s-a citit, în patru părți, în primele zile ale Postului Mare. La Utrenia sau Denia de miercuri seara, el se citește integral. |
Arhiepiscopul ortodox Demetrios în vizită la Obama
sursa: orthodoxie.com
Înaltpreasfințitul Demetrios, Arhiepiscop al Diocezei Americii de Nord din cadrul Patriarhiei Ecumenice, se va întâlni cu Barack Obama la Casa Albă. Întâlnirea va avea loc în 18 aprilie și va fi prilejuită de Ziua Independenței Greciei de sub jugul otoman, care este sărbătorită în fiecare an, cu mare fast de toți grecii de pretutindeni. În discuțiile dintre ierarhul grec și președintele american se va afla și situația delicată a Greciei și a Ciprului în Uniunea Europeană, dar și modurile în care ortodocșii din Statele Unite ale Americii pot obține dreptul de a se ruga și a desfășura activități religioase specifice. |
Denia Acatistului Bunei Vestiri
În săptămâna a V-a din Postul Mare vineri seara se oficiază Denia Acatistului Bunei Vestiri. La Catedrala Patriarhală slujba va începe la orele 16:00.
Din punct de vedere liturgic, această slujbă face parte din rânduielile specifice ale Postului Mare, menite să-l pregătească sufletește pe credincios pentru marele praznic al Învierii Domnului. |
Denia Canonului Cel Mare
Pe 17 aprilie 2013, în săptămâna a V-a din Postul Mare va fi oficiată în toate bisericile Denia Canonului cel Mare.
Deniile, slujbe specifice Postului Mare, sunt utrenii care se săvârșesc în seara zilei precedente. Astfel, Denia Canonului cel Mare este utrenia zilei de joi, 18 aprilie, oficiată miercuri seara. Cunoscută drept „Canonul lacrimilor”, această creație în versuri a Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei, este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe și este citit integral miercuri în săptămâna a V-a a Postului. Această frumoasă slujbă va fi săvârșită la Catedrala Patriarhală începând cu orele 16:00. |
Primatul ortodox al Cehiei și Slovaciei a demisionat din funcție
Sursa: mospat.ru
În ziua de 12 aprilie 2013 a avut loc Sedința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Cehia și Slovacia. În cursul acestei ședințe, Preafericitul Părinte Christofor, Arhiepiscop de Praga și Mitropolit al Cehiei și Slovaciei a cerut să fie eliberat din funcția actuală de primat al Bisericii din aceste ținuturi. Cererea a fost acceptată de către membrii Sfântului Sinod. Preafericitul Christofor va purta titlul de arhiepiscop onorific și va locui la Mănăstirea Schimbarea la Față a Mântuitorului de la Tečov. Ierarhii membri ai Sfântului Sinod au ales ierarhul cel mai vârstnic, Arhiepiscopul Simeon de Olomouc și Brna, să fie locum tenens al tronului primațial al Bisericii. Ierarhul a fost acuzat de un comportament neconform cu votul monastic asumat, a negat acuzațiile, însă a decis să se retragă pentru a păstra pacea Bisericii. |
Ajutor înspre vederea duhovnicească
Parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ - Titan, Protoieria III Capitală, organizează în această lună o acțiune social-filantropică prin care enoriași ai parohiei, și nu numai, beneficiază de consult oftalmologic gratuit. Consultațiile se desfășoară în fiecare sâmbătă, în sala socială de lângă lăcașul de cult, informează Ziarul Lumina.
Situația economică actuală determină pe tot mai mulți români să-și chivernisească mai bine banii. Însă acest efort este unul zadarnic dacă nu iau în calcul și pe semenii lor, fiindcă, oricât de mult s-ar strădui să economisească, tot rămân cu puțin sau cu nimic. Doar dăruind din cele ale sale și pe sine, omul se îmbogățește și dobândește înțelegerea și vederea duhovnicească cu privire la cele materiale și la modul cum prin acestea din urmă poate primi viața veșnică. |
Fraternitate inter-ortodoxă întru cinstirea Sfinților
sursa: romfea.gr
Un grup de profesori și studenți ai Academiei Teologice de la Sankt Petersburg, în frunte cu Rectorul acestei instituții, episcopul Ambrozie Peterhoff, a fost primit de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. Grupul face un pelerinaj la locurile sfinte din Asia Mică. Patriarhul ecumenic a evocat vizita sa de acum trei ani de la Sankt Petersburg și a mulțumit profesorilor că au venit să viziteze „Regina orașelor”, Constantinopolul. Ierarhul a evocat relațiile frățești dintre cele două Biserici Ortodoxe surori și schimbul de studenți dintre acestea. El a evocat Biserica Rusiei care a trăit Pătimirile Crucii într-o manieră cumplită, dăruind cerului sute de mii de martiri și mărturisitori în timpul stalinismului, care acum se roagă pentru lume. El a amintit și de vremurile grele prin care trece Patriarhia Ecumenică și de limitările la care este supusă de către autoritățile turce. Profesorii de teologie care sunt și preoți au primit binecuvântarea patriarhului de a sluji Sfânta Liturghie în Bisericile ortodoxe pe unde vor merge. Grupul va vizita și se va sluji Sfânta Liturghie în Capadocia, Mira Lichiei (tronul arhiepiscopal al Sfântului Ierarh Nicolae), Vlaherne și Biserica Sfântul Ioan Teologul din Efes. |
Prizonieri în lagărele de muncă în China
sursa: persecution.org
Recent, un jurnal scris de o prizonieră dintr-un lagăr de concentrare din China a reușit să fie trimis rudelor și a ajuns pe internet. Jurnalul arată condițiile oribile din campus și faptul că mulți creștini sunt închiși acolo pentru credința lor. Documentul a zguduit lumea virtuală. Se vorbește acolo de femei însărcinate sau cu dizabilități forțate să muncească 14 ore de zi, amenințate cu bătaia sau cu tortura. Alte femei sunt legate cu lanțuri de paturi. Documentul este scris de o femeie dintr-un laojiao (lagăr de reeducare prin muncă) din Liaoning, numit Masanjia. De asemenea, jurnalul scrie despre bolnavi de cancer ca nu primesc niciun tratament, despre frica uriașă a deținuților și despre batjocura, torturile și chinurile prin care trec cei ce sunt întemnițați acolo. |
Scrisoarea pastorală a Mitropolitului Tihon către cetățenii din Boston
sursa: oca.org
Cer clerului și credincioșilor din Biserica Ortodoxă a Americii să ofere rugăciunile pentru sufletele celor care și-au pierdut viața și pentru vindecarea celor care sunt răniți. Iubiții mei frați și surori în Hristos, Încă o dată, națiunea noastră și lumea întreagă s-au umplut de tristețe și șoc profund ca urmare a bombelor care au explodat la maratonul din Boston, luni 15 aprilie 2013. Durerea umple inimile noastre pentru pierderea acestor vieți nevinovate, și suntem paralizați de neputință în fața acestei tragedii, rănilor și durerilor inimaginabile, suferite de atâtea persoane. De asemenea, gândurile noastre sunt întristate de incertitudine și privim cu frică la securitatea noastră, a copiilor noștri și celui iubiți ai noștri. Cer clerului și credincioșilor din Biserica Ortodoxă a Americii să ofere rugăciunile pentru sufletele celor care și-au pierdut viața și pentru vindecarea celor care sunt răniți. Rugați-vă de asemenea pentru agenții viteji de poliție, pompieri, medici de urgență și pentru membrii personalului spitalicesc care au acționat atât de rapid și continuă să lucreze pentru a vindeca pe cei răniți și pentru a asigura securitatea locuitorilor din Boston. În această vreme de Postul Mare, în care ne luptăm nu numai să urmăm o disciplină fizică și ascetică, dar și să ne controlăm patimile și să calmăm gândurile tulburi ale sufletelor noastre, vă rog să intrăm mai profund în rugăciune pentru lume și pentru toată umanitatea. Să nu fim dezorientați, înfricoșați sau moraliști în lumina acestei tragedii. Să nu analizăm, să nu dezbatem, asupra cauzelor acestei violențe teribile. Mai degrabă să avem milă de ceea ce au devenit atât de înrobiți de patimile lor care aduc durere în viețile aproapelui lor. Încurajez în mod special pe toți creștinii ortodocși să își pună încrederea în Dumnezeu, de unde vine în mod unic toate binecuvântările păcii și consolării. Nimeni dintre noi să nu aibă frică. Să ne amintim de făgăduința Domnului nostru Iisus Hristos în Evanghelie, pentru a ne găsi pacea în El. „În lume necazuri veți avea. Dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Fie ca Domnul să aibă milă de noi toți. Cu sinceritate, al vostru în Hristos, + Tihon, Arhiepiscop de Washington, Mitropolit a toată America și Canada |
Moaștele Sfântului Gheorghe pentru prima dată la Ploiești
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 21 – 23 aprilie 2013, la hramul bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Ploiești vor fi aduse, în pelerinaj, moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, de la „Mănăstirea Duminica Sfinților Români” din București.
În această perioadă, programul liturgic este următorul: Duminică, 21 aprilie 2013: • orele 16,00 – primirea sfintelor moaște în biserica parohială; Slujba Vecerniei, a Litiei și a Acatistului Sfântului Gheorghe; Luni, 22 aprilie 2013: • orele 08,00 – slujba Ceasurilor, a Utreniei și a Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite; Acatistul Sfântului Gheorghe; • orele 17,00 – slujba Pavecerniței Mari și a Litiei; Acatistul Sfântului Gheorghe; Marți, 23 aprilie 2013: • orele 08,30 – slujba sfințirii Centrului educațional – social Sfântul Gheorghe Nou; • orele 09,00 – slujba Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite; Parastasul pentru ctitori „Acest moment dorește să reprezinte și un omagiu adus celui mai vrednic filantrop din istoria Ploieștiului, Gheorghe Boldescu, primar al urbei între 1837 – 1843, ctitor al bisericii noastre și al spitalului ce îi poartă până astăzi numele, în memoria căruia va fi oficiată și o slujbă de pomenire. Cinstirea Sfântului ocrotitor va coincide, astfel, cu cinstirea înaintașilor care au ctitorit, înzestrat și dăruit celor de astăzi biserica”, a spus Pr. Paroh Gabriel Oprea. Este pentru prima dată când moaștele Sfântului Gheorghe, sunt aduse în orașul Ploiești. Totodată, în ziua de cinstire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe va fi inaugurat Centrul educațional – social „Sfântul Gheorghe Nou”, amenajat în fosta casă parohială. „De asemenea, cu acest prilej, în ziua de 23 aprilie 2013, începând cu orele 11,00, va fi inaugurat Centrul educațional – social „Sfântul Gheorghe Nou”, în fosta casă parohială, unde copiii din parohie vor putea să desfășoare activități ludice, recreative și educaționale, sub supravegherea personalului voluntar specializat. Acest proiect se dorește o continuare a grijii marelui Gheorghe Boldescu față de comunitate, o inițiativă culturală și, în egală măsură, comunitară, urmărind să ofere copiilor din parohie un mediu propice de manifestare a talentelor artistice, literare și intelectuale, după programul școlar”, a mai spus Pr. Paroh Gabriel Oprea. Lăcașul de cult a fost ctitorit între anii 1844-1846 de către Gheorghe Boldescu, personalitate de vază a orasului Ploiești, împreuna cu soția sa, Zinca Boldescu. |
Duminica Sfintei Maria Egipteanca
http://www.basilica.ro/_upload/img/6...qn1upp9jsa.jpg
Creștinii ortodocși se vor afla, mâine, 21 aprilie 2013, în cea de-a V-a duminică a Postului Mare, închinată Sfintei Maria Egipteanca. La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se vor citi două texte evanghelice – al duminicii și al cuvioasei. Maria Egipteanca a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea. Viața sa, una dintre cele mai cunoscute istorii ascetice din toate timpurile, a fost scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. Mai multe amănunte despre viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca a oferit pentru TRINITAS TV ÎPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului: „Este vorba de o tânără frumoasă din Alexandria Egiptului care prea devreme din punct de vedere moral s-a prăbușit. A devenit o prostituată și 17 ani din viață și i-a cheltuit așa, până în momentul în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a intervenit o cotitură extraordinară în viața ei. Creștinii din Alexandria făceau pelerinaj la Ierusalim cu prilejul Înălțării Sfintei Cruci și ea a dorit să meargă, nu neapărat din motive duhovnicești, ci din motive păcătoase. S-a urcat în corabie și când a sosit la Ierusalim și era sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci toată lumea se grăbea să intre în Biserica Sfântului Mormânt, iar o putere nevăzută pe ea a țintuit-o afară și atunci s-a cutremurat”. Dorind să intre în Biserică, Maria Egipteanca s-a rugat Maicii Domnului spunând că, dacă Dumnezeu îi va îngădui să intre în sfântul lăcaș, ea își va schimba viața. „Dumnezeu a îngăduit-o, a intrat, s-a închinat la Lemnul Sfintei Cruci, iar apoi a ieșit din biserică și a călătorit pe jos până la Iordan. A intrat în biserica Sfântului Ioan Botezătorul, ne spune istorisirea vieții ei că s-a împărtășit, a trecut Iordanul cu trei pâini și jumătate și acolo a petrecut în nevoință 47 de ani. Pustia Iordanului i-a fost loc de pocăință. După 47 de ani, când a întâlnit-o Avva Zosima, observând-o cum se roagă vedea că se ridică de la pământ. Această istorisire demonstrându-ne că o păcătoasă a putut deveni o mare sfântă datorită lucrării pe care o face pocăința, harul lui Dumnezeu însoți de efortul nostru de jos”, a mai spus ÎPS Părinte Andrei. Pentru a sublinia importanța exemplului vieții ascetice a Cuvioasei Maria Egipteanca, Părinții Bisericii au rânduit ca a V-a duminică a Postului Mare să-i fie închinată. Slujbele săptămânii ce prefațează această duminică vorbesc despre nevoințele sale, despre profunzimea pocăinței ei și ne-o așează înainte ca un model de viață aleasă și plângere pentru păcate. Viața Sfintei Maria Egipteanca s-a citit la Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul din săptămâna a V-a a Postului. Cuvioasa mai este pomenită în Biserica Ortodoxă și pe 1 aprilie. |
Biserica din Trapezunt va fi transformată rapid în moschee
sursa: orthodoxie.com
Într-un interviu acordat ziarului turc "Hürriyet", muftiul Trapezuntului a confirmat că lucrările pentru transforamrea Bisericii Sfânta Sophia în moschee continuă într-un ritm accelerat. Răspunzând la întrebarea "Ce se va întâmpla cu frescele creștine unice?" muftiul a asigurat că frescele nu vor fi atinse, ci doar vor fi acoperite cu pânze. Biserica Sfânta Sophia din Trapezunt este un monument unic de arhitectură bizantină, unde sunt conservate fresce și mozaicuri extraordinare. Ea a fost construită între 1238 și 1263 de Împăratul Manuel I Comnenul. În 1461, Mahomed al II-lea a transformat-o în moschee. În 1964, edificiul a devenit muzeu după restaurarea sa făcută cu sprijinul Universității din Edinburgh. |
Hramul Bisericii Sfântul Gheorghe, vechea Catedrală mitropolitană din Iași
http://www.basilica.ro/_upload/img/6...p1naq1961a.jpg
Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“, vechea Catedrală mitropolitană din Iași, îmbracă straie de sărbătoare. Mâine-dimineață, de la ora 9:00, se va oficia în acest sfânt lăcaș Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite. Tot mâine, își va serba al doilea hram Catedrala mitropolitană din Iași, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. După cum a relatat arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iași, Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul va începe la Catedrala mitropolitană la ora 10:00. „Așteptăm un număr mare de credincioși la această sărbătoare atât la Biserica «Sf. M. Mc. Gheorghe», cât și la Catedrala mitropolitană din Iași, unde se află moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva“, a spus arhim. Dosoftei Șcheul. Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ a fost zidită între 1761-1769, fiind ctitoria mitropolitului de atunci al Moldovei, Gavriil Calimachi. După sfințire, sfântul lăcaș a devenit „Mitropolia cea Nouă“ și, timp de mai bine de un secol, a fost catedrală mitropolitană, aici fiind întronizați ierarhii Moldovei și desfășurându-se, până la sfințirea noii Catedrale mitropolitane (23 aprilie 1887, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe), marile ceremonii bisericești. |
Moaștele Sfântului Gheorghe la Ploiești
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, anul acesta, la hramul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Nou din Ploiești sunt aduse, în pelerinaj, moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, de la Mănăstirea „Duminica Sfinților Români“ din București. În perioada 21-23 aprilie 2013, moaștele Sfântului Gheorghe sunt așezate într-un baldachin special, spre închinare, în tot acest timp oficiindu-se slujbele specifice perioadei Postului Mare, informează Ziarul Lumina.
Acest moment de sărbătoare reprezintă și un mod special de pomenire adus celui mai vrednic filantrop din istoria Ploieștiului, Gheorghe Boldescu, primar al urbei între 1837 și 1843, ctitor al Bisericii „Sfântul Gheorghe“ - Nou și al spitalului ce îi poartă până astăzi numele. În memoria vrednicului ctitor va fi oficiată și o slujbă de pomenire. Cinstirea sfântului ocrotitor va coincide, astfel, cu cinstirea înaintașilor care au ctitorit, înzestrat și dăruit celor de astăzi biserica. Este pentru prima dată când moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe sunt aduse în orașul Ploiești. Inaugurarea unui nou centru educațional De asemenea, în ziua de 23 aprilie 2013, după slujba Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite, începând cu ora 11:00, va fi inaugurat Centrul educațional-social „Sfântul Gheorghe“ - Nou, în fosta casă parohială, unde copiii din parohie vor putea să desfășoare activități ludice, recreative și educaționale, sub supravegherea personalului voluntar specializat. Acest proiect se dorește o continuare a grijii ctitorului Gheorghe Boldescu față de comunitate, o inițiativă culturală și, în egală măsură, comunitară, urmărind să ofere copiilor din parohie un mediu propice de manifestare a talentelor artistice, literare și intelectuale, după programul școlar. La acest moment deosebit de important în viața parohiei vor fi prezenți primarul Ploieștiului, reprezentanți ai autorităților locale, clerici și credincioși de la toate parohiile din oraș. |
Sărbătoarea orașului Botoșani
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși mâine-dimineață, de la ora 10:15, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Botoșani, potrivit Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Slujba va fi oficiată pe un podium special amenajat lângă biserica monument, care împlinește în acest an 462 de ani de existență. Programul manifestărilor dedicate cinstirii patronului orașului Botoșani a inceput astăzi la ora 17:00, când va fi adusă de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Botoșani racla în care se află un fragment din moaștele Sfântului Mucenic Pantelimon. Apoi va urma slujba Vecerniei unită cu Litia. „În ziua hramului vom primi cu multă bucurie în mijlocul nostru pe Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, care va oficia Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul. La eveniment vor participa autorități locale și județene, precum și reprezentanți ai Armatei Române, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Așteptăm la această sărbătoare credincioși din orașul nostru și din județul Botoșani“, a declarat părintele paroh Dumitru Mateciuc. La finalul slujbei, Primăria Botoșani va oferi credincioșilor sarmale, cozonac și câte un pahar cu vin. În aceste zile, la Botoșani sunt organizate mai multe manifestări culturale și spirituale în cinstea Sfântului Gheorghe, ocrotitorul orașului. |
Situația disperată din Creta și ajutorul Bisericii
sursa:romfea.gr
Arhiepiscopul Cretei, Înaltpreasfințitul Irineu, a descris în tonuri dramatice situația care predomină în Creta, rezultând din criza economică, care zdrobește populația. El a spus că situația economică s-a înrăutățit enorm de anul trecut și mii de oameni cer ajutorul Bisericii. Arhiepiscopia oferă alimente și îmbrăcămintela 1334 de oameni în prezent. Situația devine dramatică atunci când oamenii Bisericii primesc telefoane disperate de la oameni care mor de foame, nu au medicamente pentru hipertensiune și sunt în pericol. Biserica ajută cu medicamente în jur la 1500 de familii. La biroul de plasament al Bisericii se află peste 2000 de cereri de muncă. Astfel că ierarhul a chemat populația să ajute printr-o colectă extinsă cu alimente pe cei ce se află în situații disperate. |
Citat:
As vrea sa ma inchin si eu la moastele Sf Gheorghe dupa ce vor fi aduse inapoi. |
Citat:
|
Multumesc! E prima oara cand aflu de o biserica unde se gasesc moastele Sf Marelui Mucenic Gheorghe spre inchinare.
La biserica Sf Gheorghe din Bucuresti exista moastele Sf Nicolae... :-) |
Cei doi episcopi ortodocși răpiți în Siria au fost eliberați
Cei doi episcopi ortodocși răpiți luni în apropiere de Alep, în nordul Siriei, au fost eliberați marți în jurul orei locale 14.00 /13.00 GMT/, a indicat asociația creștină L'Oeuvre d'Orient, într-un comunicat pentru AFP.
'Potrivit surselor noastre siriene, cei doi episcopi răpiți ieri au fost eliberați către orele 14.00 și s-ar afla la Biserica ortodoxă greacă Sf. Ilie din Alep', se arată în comunicat. Influenta asociație, cu sediul la Paris, salută eliberarea rapidă a celor doi clerici, dar amintește totodată autorităților internaționale că trebuie să depună toate eforturile pentru eliberarea a doi preoți - unul ortodox grec și un catolic armean - reținuți de peste trei luni. Asociația menționată a cerut în cursul dimineții de marți 'rebelilor și comunității internaționale' să se mobilizeze pentru eliberarea celor doi episcopi. Cei doi, episcopul Pavel de Alep, ierarh al Bisericii Ortodoxe a Antiohiei și frate al partiarhului Ioan al X-lea al Antiohiei, și episcopul sirian iacobit de Alep, Gregorios Ibrahim, au fost răpiți luni în apropierea orașului sirian, în timp ce se aflau într-o misiune umanitară, iar șoferul mașini în care se aflau a fost ucis. Potrivit agențiilor grecești Amen și Romfea, răpitorii au fost 'jihadiști ceceni'. Creștinii, care reprezintă circa 5% din populația Siriei, sunt deosebit de vulnerabili în contextul anarhiei favorizate de conflictul care marchează această țară de la începutul lui 2011, au subliniat organizații de apărare a drepturilor omului. |
Secretarul de Stat american cere redeschiderea Seminarului de la Halki
sursa: orthodoxie.com
Comunitatea internațională occidentală a început să ia atitudine despre inegalitățile și persecuția la care sunt supuși creștinii ortodocși din Turcia de către guvern. În urma insistențelor Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, John Kerry, s-a exprimat pe acest subiect. Este vorba în principal despre refuzul autorităților turce de a redeschide Seminarul teologic de la Halki, singura școală teologică ortodoxă din Turcia. Secretarul de Stat a cerut Turciei să redeschidă această important școală de teologie ortodoxă, situată aproape de Istanbul și închisă de 40 de ani de către turci. |
Comunicatul comun
http://www.basilica.ro/_upload/img/6...ih1rt0moca.jpg
Comunicatul comun al Patriarhiei Ortodoxe Grecești a Antiohiei și a Întregului Orient și al Patriarhiei Ortodoxe Siriace a Antiohiei și a Întregului Orient Luni, 22.04.2013, am fost surprinși de vestea că frații noștri, Episcopul Paul (Yazigi) de Aleppo și Alexandretta și Episcopul Ioan (Ibrahim), episcopul ortodox siriac de Aleppo, au fost răpiți pe drumul de întoarcere la Aleppo, după finalizarea unei misiuni umanitare. Regretam profund ceea ce s-a întâmplat, așa cum regretăm toate actele similare care vizează civili, indiferent de apartenența lor, și, prin urmare, adresăm comunităților locale și internaționale următoarea declarație: 1 - Creștinii care trăiesc aici sunt o parte esențială a țării lor. Ei suferă durerea pe care fiecare persoană o îndură, lucrează ca mesageri ai păcii pentru a îndepărta nedreptatea ce apasă pe fiecare dintre cei oropsiți. Ei urmează învățătura Evangheliei lor, care le spune că iubirea este baza relațiilor umane. Pozițiile oficiale, emise de liderii spirituali ai diferitelor Biserici, sunt cea mai bună expresie în acest sens și misiunea îndeplinită de către cei doi episcopi răpiți este o dovadă în plus a acestui orientări. 2 - Creștinii din această parte a Orientului sunt profund îndurerați de încercările prin care trec țările lor, și anume violența, ce se răspândește și ucide pe fiii unei țări și expune viața lor la diverse pericole între care și răpirea, care reprezintă unul dintre cele mai oribile expresii ale acesteia, prin absurditatea ei, și pune în pericol viața persoanelor pașnice și neînarmate. Solicităm răpitorilor să respecte viața celor doi frați răpiți, precum și tuturor să pună capăt oricărui act ce creează schisme confesionale și sectare între fiii unei țări. 3 - Înțelegem neliniștea creștinilor din cauza a ceea ce s-a întâmplat și apelăm la răbdarea lor, să-și păstreze învățăturile credinței lor și să se încreadă în Dumnezeu, a Cărui putere se află în slăbiciunea noastră. Pentru că apărarea țării noastre înseamnă în primul rând să țină la ea și să lucreze pentru a o face un pământ al iubirii și al coexistenței. De asemenea, suntem conștienți de faptul că toți cetățenii din toate confesiunile suferă aceeași durere din cauza unor astfel de acte și ne rugăm ca Domnul să-i întărească în încercările lor. Îi sprijinim pentru a-și ridica vocea în a refuza tot felul de violențe ce sfâșie țările noastre și fac inimile noastre să sângereze. 4 - În această situație dureroasă, nu putem decât să apelăm la întreaga lume pentru a încerca să punem capăt crizei siriene, astfel ca Siria să devină din nou o grădină a iubirii, securității și coexistenței. Încheierea conturilor nu ar trebui să se facă în detrimentul ființelor umane care trăiesc aici. 5 - Apelăm, de asemenea, la toate Bisericile din întreaga lume pentru a sta ferm în fața a ceea ce se întâmplă și să dea mărturie a credinței lor în puterea iubirii, în această lume. Este necesar să se ia măsuri care să reflecte refuzul lor în fața oricărei forme de violență ce afectează pe oamenii care trăiesc în Orient. 6 – Folosim oportunitatea aceasta pentru a apela la concetățenii noștri, din toate confesiunile islamice, să stea uniți și să refuze utilizarea abuzivă a omului ca pe o marfă, ca pe un scut în luptă sau ca pe un mijloc de mită monetară sau politică. 7 - În încheiere, ne adresăm răpitorilor și le spunem că cei pe care i-au răpit sunt mesageri ai păcii în această lume. Lucrarea lor religioasă, socială și națională dă mărturie despre ei. Le cerem (răpitorilor) să abordeze acest accident dureros departe de orice tensiune ce servește numai dușmanilor acestei țări. Ne rugăm Domnului în aceste vremuri binecuvântate, astfel ca această criză să se termină repede și ca sufletele tuturor fraților și surorilor noastre să-și recâștige siguranța și pacea, iar țara noastră să se bucure de prosperitatea și pacea pe care le merită. Patriarhul Ioan al X-lea Yazigi Patriarhul Mar Ignatie Zakka I Iwas |
Prima școală generală ortodoxă din Marea Britanie
sursa: times-series.co.uk
Prima școală ortodoxă greacă din Marea Britanie este aproape de deschidere. Ultimele documente și avize au fost semnate în această lună. Școala va fi deschisă în Brunswick Park din Londra în acest an. Prima promoție de copii s-a întâlnit cu profesorii deja. Peste 100 de părinți au fost și ei prezenți la acest eveniment unic din istoria școlii. Școala va purta numele „Sfântul Andrei Apostolul”. Directorul, Robert Ahearn și-a exprimat bucuria pentru elevii care vor învăța aici și pentru calitatea profesorilor care vor preda. Circa 150 de copii vor forma prima generație a școlii, dintre care cel puțin 50% vor fi creștini ortodocși. Disciplinele predate vor fi în concordanță cu programa școlară a regatului, însă vor conține multiple elemente de religie, cultură și tradiție ortodoxă, în special greacă. Episcopul ortodox grec Atanasios a fost cel care a binecuvântat și supravegheat lucrările de deschidere ale școlii. |
http://www.basilica.ro/_upload/img/6...cp6l41l0ca.jpg
Mii de credincioși și peste 700 de preoți au participat, astăzi, 27 aprilie 2012, la tradiționalul pelerinaj de Florii care s-a desfășurat în Capitală. |
Sfânta și Marea Luni
În Sfânta și Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului nostru Iisus Hristos. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, duminică seara cu slujba Vecerniei, urmată de Pavecerniță, după care se săvârșește rânduiala specifică Săptămânii Patimilor și anume, Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Luni, care spre deosebire de celelalte din cursul anului se săvârșește seara și poartă numele de Denie. În cadrul ei se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul XXI, versetele 18-44 care este o continuare a Evangheliei ce s-a citit la Utrenia din Duminica Floriilor (Matei XXI, 1-11; 15-17).
Luni se săvârșește Liturghia darurilor înainte sfințite unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Marți în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul I, versetele 1 la 20 și cartea Iov capitolul I, versetele 1 la 12. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul XXIV, versetele 3 la 35. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfințite din Săptămâna Patimilor care se săvârșesc în zilele de luni, marți și miercuri unite cu Vecernia zilei următoare. |
Pedeapsa cu moartea pentru cei ce părăsesc islamul în Maroc
sursa: newmediajournal.us
O nouă decizie a băgat spaima în comunitatea creștină din Maroc. Un Institut islamic de prestigiu din țară a publicat o fatwa prin care cere pedeapsa cu moartea pentru islamicii care s-au convertit la altă credință. Consiliul Suprema Ulema din Maroc, condus de Regele Mohammed al VI-lea al Marocului a spus că musulmanii vinovați de blasfemie trebuie condamnați la moarte. CSO este singura instituție abilitată să declare fatwa, adică decrete religioase în Maroc. Creștinii din Maroc, o comunitate mică de 22 000 de oameni într-o țară cu 32 de milioane de islamici, au intrat în panică, pentru că această fatwa nu este decât o nouă armă de intimidare și de forțare a trecerii la islam pentru creștini. Într-o țară unde majoritatea covârșitoare este islamică, legile pot fi făcute pentru majorități, iar avocații pot demonstra în mod fals că orice cetățean este un apostat de la islam. Apostazia de la islam este pedepsită cu moartea în Arabia Saudită, însă în Maroc era pedepsită doar cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. |
La sărbătoarea Învierii Domnului, LUMINA SFÂNTĂ de la Ierusalim va fi adusă în Români
Ca în fiecare an, pentru a spori bucuria clerului și credincioșilor de Sfintele Paști, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai 2013, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o delegație a Patriarhiei Române condusă de către Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va aduce Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim cu un avion special.
Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală. Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor și alte eparhii ale Patriarhiei Române din sudul țării sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul Internațional Henri Coandă (salonul oficial) în seara zilei de 4 mai 2013, în jurul orelor 19.00, pentru a primi Lumina Sfântă de la Ierusalim și a o oferi preoților și credincioșilor. De la Aeroportul Internațional Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu-Mare (cu escală în municipiul Cluj-Napoca) și Timișoara pentru clerul și credincioșii ortodocși din nordul României. BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE |
Rânduiala spălării picioarelor la Mănăstirea Putna
În Sfânta și Marea Joi, în mai multe așezări monahale din țara noastră se va săvârși mâine ritualul spălării picioarelor. Starețul mănăstirii spală picioarele celor aflați mai jos în ierarhie, rememorând astfel momentul spălării picioarelor apostolilor de către Însuși Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină.
Una dintre așezările monahale unde va avea loc acest ritual este Mănăstirea Putna din județul Suceava. După rugăciunea amvonului din cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, arhim. Melchisedec Velnic, starețul ctitoriei ștefaniene de la Putna, va ieși pe ușa cea mare a bisericii și se va îndrepta spre pronaos, unde va fi pregătită spălarea picioarelor pentru 12 părinți, mare parte, slujitori ai sfântului altar. Cei 12 viețuitori, între care vor fi iconomul și portarul așezării monahale, vor fi spălați pe picioare de starețul Mănăstirii Putna. "Iconomul ține locul Sfântului Apostol Petru. Cei 12 părinți se așează pe 12 scaune, iar în timpul citirii Evangheliei întâistătătorul mănăstirii se dezbracă de felon, iar la momentul potrivit se încinge cu ștergarul. Apoi pune apă în spălătoare și spală picioarele celor care sunt așezați în locul apostolilor. Urmează apoi dialogul cu iconomul mănăstirii. La final se citește o rugăciune prin care se cere de la Dumnezeu să se spele întinăciunea păcatelor noastre", a amintit arhim. Melchisedec Velnic. |
În întâmpinarea pelerinilor de Sfintele Paști
Ca și în anii trecuți, Serviciul Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor își va prelungi programul pentru a întâmpina pelerinii și credincioșii care vor participa la Slujba de Înviere de la Catedrala patriarhală.
„Perioada sărbătorilor pascale și Serviciul Colportaj prin cele 10 magazine se aliniază la programul liturgic al Bisericii. Practic, magazinele vor fi deschise pe perioada slujbelor religioase. În noaptea de Înviere magazinele din jurul Catedralei Patriarhale vor fi deschise în permanență pentru a oferi creștinilor, pelerinilor și celor interesați obiecte bisericești, dar și icoane”, a precizat pentru TRINITAS TV Protos. Joachim Bejenariu, șef Serviciul Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Serviciul Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor are de ceva timp un nou magazin. Serviciul Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor pune la dispoziția credincioșilor ouă încondeiate la mănăstirile din nordul Moldovei și un nou tip de candelă pentru Înviere. Detalii suplimentare puteți afla și de pe site-ul www.colportaj.ro |
Scrisoare irenică adresată Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Surori
http://www.basilica.ro/_upload/img/6...q1k1p1csia.jpg Scrisoare irenică adresată Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Surori, șefilor de Biserici eterodoxe și ai organizațiilor intercreștine internaționale
Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. (Ioan 11,25) Sanctității Sale BARTOLOMEU, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă, Patriarh Ecumenic * Sanctitatea Voastră, Hristos a înviat! Adevărat a înviat!Bucuria cerească pe care o aduce Hristos Cel înviat din morți în sufletele celor credincioși este bucuria comuniunii eterne a omului cu Dumnezeu. Învierea lui Hristoseste biruința Crucii asupra păcatului și a morții, este biruința iubirii milostive și compătimitoare asupra existenței posesive, opresive și violente. Această putere ascunsă aCrucii arătată în slavaÎnvierii lui Hristos este prezență spirituală mântuitoare a lui Hristos în lume, confirmată și mărturisită de toți cei care au purtat cu multă credință și speranțăcrucea suferințeilor,cerând constant ajutorul lui Hristos Cel răstignit și înviat. Astfel, Biserica lui Hristos trăiește în lume din harul iubirii mântuitoare a lui Hristos Cel răstignit și înviat, din legătura vie cu El, iar Hristos Domnul așteaptă răspunsul fiecărui om la iubirea Lui milostivă, smerită și constantă, exprimând disponibilitatea acestuia de a deveni mâinile iubirii Luipentru oamenii aflați în dificultate, în suferințe șiîn sărăcie. Cine-L primește, prin credință, pe Hristos Cel răstignit și înviat, primește Iubirea Sa milostivă, Viața și Bucuria eternă a Preasfintei Treimi, care-l ajută să vadă spiritual legătura tainică dintre Cruce și Înviere, dintre suferință și speranță, fidelitate și bucurie. În lumina, pacea și bucuria Sfintelor Paști, Vă dorim mult ajutor de la Dumnezeu în misiunea Voastră pastorală și socială. Cu frățească îmbrățișare în Hristos Domnul Cel înviat, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (*Scrisori similare au fost trimise și celorlalți Întâistătători de Biserici Ortodoxe surori, șefilor de Biserici eterodoxe și ai organizațiilor intercreștine internaționale.) |
Lumina Sfanta a ajuns in Romania !
"Ca in fiecare an, pentru a spori bucuria clerului si credinciosilor de Sfintele Pasti, in seara zilei de sambata, 4 mai, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, o delegatie a Patriarhiei Romane condusa de catre Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, va aduce Lumina Sfanta de la Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim cu un avion special. Lumina Sfanta va fi oferita la slujba de Inviere (ora 24:00) de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel clerului si credinciosilor prezenti la Catedrala patriarhala", se arata intr-un comunicat al Patriarhiei.
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucurestilor si alte eparhii ale Patriarhiei Romane din sudul tarii sunt invitate sa trimita delegati la Aeroportul International Henri Coanda - salonul oficial in seara zilei de 4 mai, in jurul orei 19:00, pentru a primi Lumina Sfanta de la Ierusalim si a o oferi preotilor si credinciosilor. De la aeroport, Lumina Sfanta de la Ierusalim va fi dusa cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu Mare - cu escala la Cluj-Napoca - si Timisoara pentru clerul si credinciosii ortodocsi din nordul tarii. |
http://www.basilica.ro/_upload/img/6...2rmvn1uj1a.jpg Slujba Învierii Domnului la Patriarhie
Mii de credincioși pe Colina Bucuriei din București au primit în fața Reședinței și a Catedralei Patriarhale Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. Slujba Învierii a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale. |
Australia !
http://www.basilica.ro/_upload/img/6...d1g7c1lqaa.jpg
Sărbătoarea Învierii Domnului la Parohia Sf. Apostol Toma din Narre-Warren/Dandenong, statul Victoria, Australia La Parohia Sfântul Apostol Toma din Narre-Warren/Dandenong, statul Victoria, Australia - slujba Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Roman al Australiei și Noii Zeelande. Din soborul slujitor a făcut parte și păritele Marian Dincă. Preotul paroh a mulțumit chiriarhului pentru prezența în această parohie nouă, pentru arhiereștile binecuvântări și pentru bucuria adusă prin săvârșirea slujbei Învierii Mântuitorului Hristos la Parohia Sfântul Apostol Toma. Deasemenea, preotul paroh a mulțumit credincioșilor pentru participarea la marea sărbătoare a Paștilor. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 22:52:26. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.