《 continuare 》
 

Cuvântul dragoste
Dumnezeu a dat oamenilor cuvântul dragoste, ca să numească cu acest cuvânt legătura lor cu El. Când oamenii întrebuinţează rău acest cuvânt şi îi schimbă menirea, şi încep să numească cu el legătura lor cu pământul, atunci acest cuvânt slăbeşte în legătură cu Dumnezeu. Cuvintele îşi pierd puterea tainică şi dumnezeiască dacă sunt rău întrebuinţate, şi ajung ca şi moarte. Ca un pom din miazănoapte sădit la miazăzi, care se veştejeşte şi se usucă.
Sufletul nu ştie de oboseală
„Dă-mi odihna trupului!”. După o dreaptă înţelegere, aceasta înseamnă: dă-mi somnul!
„Dă-mi odihna sufletului!”. După o dreaptă înţelegere, aceasta înseamnă: dă-mi-L pe Dum*nezeu! Vrednic de râs este chiar şi gândul că sufletul, care îi împrumută trupului din puterea sa, poate obosi aşa de repede precum trupul şi are nevoie să se odihnească aşa de mult ca trupul. Noaptea, sufletul lucrează ca şi ziua; noaptea, el rezumă şi-şi mistuie lecţia sa de peste zi. Noaptea, sufletul îşi rosteşte asupra omului înfricoşata sa judecată pentru toată lucrarea din ziua ce a trecut. Pustnicii din Sfântul Munte, şi îndeobşte pustnicii din Răsărit, au obiceiul de a dormi mai mult ziua, iar noaptea şi-o petrec în cugetare şi rugăciune. Acest lucru este de căpătâi pentru sufletul lor. În liniştea şi-n întunericul nopţii, când încetează lucrarea simţurilor, sufletul lucrează nestingherit şi mai cu spor. Dar şi ziua, prin somn şi rugăciune, lucrarea simţurilor omului este mărginită, ceea ce ajută iarăşi la lucrarea mai liberă şi mai vioaie a sufletului. Neîntrerupta părtăşie a sufletului omului duhovnicesc cu lumea nevăzută şi nematerialnică face, de bună seamă, ca şi visele sale să se deosebească de cele ale oamenilor trupeşti.
Marii rugători cunosc din cercare că sufletul nu oboseşte. Iar oamenii care nu au învăţat sau care s-au dezobişnuit să stea în părtăşie cu Dumnezeu, prin cugetare şi rugăciune, vorbesc neîncetat despre „oboseală sufletească”. Însă acea „oboseală sufletească” a lor nu este nimic altceva decât tirania hiperactivităţii simţurilor asupra sufletului nelucrător şi îngrădit.

《 va continua 》

Prietenie şi vrăjmăşie
Omul nu poate urî niciodată un vrăjmaş neştiutor la fel cât un vrăjmaş imoral. Vrăjmaşul din neştiinţă nu este niciodată atât de respingător ca vrăjmaşul din răutate. Ne facem vrăjmaşi unui om atunci când îi cunoaştem însuşirile rele, dar nu-i cunoaştem însuşirile bune. Ajungem prietenii unui om când luăm seamă la însuşirile lui bune, dar le întrevedem pe cele rele. Tăria prieteniei ori a vrăjmăşiei noastre faţă de oameni nu ţine, aşadar, de ceilalţi, ci de noi înşine, de cunoaşterea şi de pătrunderea noastră.
Când vom fi fericiţi?
Dumnezeu îi va răsplăti pe cei credincioşi Lui (adică pe cei asemănători Sieşi) cu fericire – şi nu cu fericirea animalului, ci cu fericirea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu va întârzia cu răsplata, dar nici nu se va grăbi. Oare ţăranul aşteaptă să primească rodul grâului de îndată ce-l seamănă? Sau conducătorul de care aşteaptă, oare, laurii în vremea alergării? Sau corăbierul aşteaptă, oare, să vadă portul în mijlocul mării? Sau stăpânul ogorului îşi plăteşte, oare, zilierii în toiul lucrului? Atunci tu, oare, pentru ce aştepţi răsplată în vremea alergării, în mijlocul oceanului şi în toiul lucrului? În această viaţă eşti trimis nu să ai fericire, ci să te faci vrednic de ea.
Sfântul Nicolae Velimirovici – Gânduri despre bine şi rău, Predania, Bucureşti, 2009

Avva Eferem Filotheitul
 

Despre pocainta si marturisire

Taina Pocaintei este cea mai mare si cea mai binecuvantata Taina care ne-a fost lasata, care ne pregateste cel mai bine pentru ceruri. Niciun pacat de pe pamant nu este de neiertat pentru om, pentru omul care se va pocai, si pentru Dumnezeul iubirii, care-l primeste. Dumnezeu este multumit si Se odihneste in omul care se pocaieste, oricat de pacatos ar fi. Pocainta este intotdeauna deschisa oricarui om pacatos, Dumnezeu doreste doar marturisirea greselii, si de acolo inainte toate se incheie cu bine. Prin smerenie vine Marturisirea, care aduce curatirea, iar curatirea aduce cu sine mila lui Dumnezeu.

*

lacrimi blogLacrimile sufletului pocait curatesc inima, mintea, sufletul, trupul, viata, cuvantul, fac fara prihana chiar si orice exprimare a omului.

Niciodata sa nu uitam de nadejde. Oricat am cadea si ne-am rani, sa nu deznadajduim! Deoarece Dumnezeu ne daruieste viata, aceasta este o chezasie a lui Dumnezeu ca ne asteapta. Daca Dumnezeu nu era de o milostivire netarmurita, nimeni nu s-ar fi mantuit. Hristos ne asteapta, nu trebuie sa intarziem si sa amanam!

*

Daca harul lui Dumnezeu nu ne umbreste, nu ne schimbam. Daca ne schimbam, daca ne pocaim, daca cugetam la intoarcere, se intampla datorita harului lui Dumnezeu. Ca sa vina insa harul lui Dumnezeu, trebuie sa fim primitori. Nepasarea si trandavirea impiedica venirea darurilor lui Dumnezeu la noi.

*

Postirea, printre altele, infraneaza pornirile nesatioase pe care le avem, si ne foloseste intotdeauna sufleteste si trupeste.

《 va urma 》

《continuare 》
 

Toti suntem pacatosi, nimeni nu a pasit pe pamant fara de pacat, in afara de Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Prin urmare, toti avem nevoie de pocainta si de intoarcere la Dumnezeu, si doar prin pocainta sincera si marturisire ne curatim, pentru ca cela ce vine la scaunul Sfintei Spovedanii va primi iertare prin reprezentantul lui Dumnezeu.

*

Cand omul se pocaieste de pacat si se intoarce catre Dumnezeu, imediat iubirea dumnezeiasca isi intinde bratele si-l imbratiseaza pe fiul risipitor, pe omul pacatos intors, si toate ranile, toate mizeriile pe care le are se sterg si devine curat. Omul, caindu-se sincer, ajunge intr-o mare masura la pocainta adevarata, si se mantuieste.

*

Deoarece toti oamenii suntem pacatosi, avem datoria sa ne pocaim, ca sa ne sfintim. Pacatele sunt ale noastre, sfintirea este a lui Dumnezeu.

*

Toti sa alergam la atotputernica Taina a Sfintei Spovedanii, ca sa ne spalam si sa ne indreptam, sa ne mantuim in dar.

*

Increderea in fortele proprii inseamna egoism si mandrie. Urmand insa exemplul lui Petru, care a plans cu amar, ni se sterge greseala. Lacrimile spala greseala, oricat de rea, de murdara, de dusmanoasa, de urata si de varsatoare de sange ar fi fost. Greseala pe care am facut-o, este spalata de lacrimile amare ale pocaintei, si omul revine la vrednicia cea dintai.

《 va urma 》

《 continuare 》
 

Ceea ce doreste Dumnezeu de la noi este sa ne intelegem vina, sa avem cunostinta de sine, sa ne cerem iertare, si sa-L iubim cu adevarat. Aceasta iubire o cere Dumnezeu de la om, indemnandu-ne sa nu-l iubim pe diavol, si prin diavol sa mergem in iad.

*

Diavolul, zi si noapte ne intinde curse, deschide prapastii, aduna tabere de razboi, si noi cadem la intelegere cu vrajmasul? Incheiem armistitiu cu cel viclean?

*

Diavolul este amagitor si viclean, zi si noapte se sileste ca sa ne piarda sufletul, iar noi ne aratam nepasatori pentru mantuirea sufletului nostru, in timp ce avem nevoie sa ne silim!

Nepasarea, trandavia si ezitarea sufletului [sunt] infricosatoare! Sufletul doarme si merge ca robotul in viata, fara sa sesizeze scopul si destinatia pe care o are omul.

《 va urma 》

《 continuare 》
 

Sfintii plangeau, si noi ne aratam nepasatori? Ne gandim la atat de multe alte lucruri, „dar un lucru ne este de folos“, cel mai important, pregatirea si amintirea plecarii din aceasta viata, careia nu-i dam nicio importanta.

Sfintii Parinti intelepti respingeau pacatul prin asalt. Vindecarea radicala a patimilor se face prin taierea inchipuirilor, a celor din jur.

*

Oricat ne-am intina, oricat am pacatui, cand ne caim, cand ne intoarcem, cand cadem la Dumnezeu cu cainta sincera, cu spovedanie adevarata, cu umilinta curata, este exclus sa nu primim iertare de la Dumnezeu.

*

Cainta sincera si adevarata inlocuieste primul Botez, pe care noi, pacatosii, l-am intinat.

Zapisul curat se pregateste de aici, precum pasaportul. Cand pasaportul sufletului nostru a fost gasit in regula fata de Legea dumnezeiasca, nu vor putea sa ne opreasca vamesii vazduhului, care impiedica orice suflet sa mearga spre cele de sus.

*

Nu exista suflet de crestin-ortodox care-si plange pacatele, pentru care Dumnezeu sa nu randuiasca modul mantuirii. Cand omul cauta mantuirea, gaseste moduri si metode ca sa smulga mila lui Dumnezeu! De aceea trebuie sa nu ne aratam trandavi, ci sa ne pregatim!

*

Pocainta adevarata sterge pacatele si din amintirea lui Dumnezeu, le arata ca si cum nu s-ar fi intamplat.

*

Prin spovedanie curata se vindeca toate ranile si se iarta toate pacatele.

*

Hristos are mila de noi si nu ne paraseste. Harul Lui, insa, ne trece cu vederea, ca omul sa se intelepteasca si sa inteleaga ca a facut o greseala, si sa se intoarca prin pocainta pe calea cea dreapta, si sa regaseasca iubirea binecuvantata a lui Hristos. Mantuitorul este mangaierea si Izbavitorul nostru.

《 va urma 》

《 continuare 》
 

Fara Sfanta Evanghelie in mainile noastre, nu avem indrumator, nu avem busola, nu avem nimic, nu putem sa ne mantuim!

*

Pocainta curata este indispensabila, cainta nu lasa nimic nevindecat. Daca nu ni s-ar fi dat pocainta, nu s-ar fi mantuit nimeni!

*

Gandurile se aseamana cu viermele care mananca lemnul, acel vierme care mananca putin cate putin copacul pe dinauntru. Astfel, lemnul pe dinafara pare minunat la vedere, dar pe dinauntru a fost distrus incat, deodata se frange de la mijloc. La fel si calugarul si crestinul care nu se izbavesc curat de ganduri, in final se pierd, pentru ca cel care n-a scapat si de gandurile mici, putin cate putin este mancat pe dinauntru.

*

Dumnezeu doreste ca sufletul sa se mantuiasca, dar mai intai el trebuie sa colaboreze cu Dumnezeu. Daca sufletul nu doreste sa colaboreze cu Dumnezeu, nu se mantuieste!

*

Daca oamenii cunosteau maretiile Raiului, si-ar fi jertfit totul, ca sa le dobandeasca.

《 va urma 》

《 continuare 》
 

Iertarea poruncita de Dumnezeu este de neconceput pentru oameni. Omul sarac, omul pamantesc, cel vinovat, apostatul, cel cu pedeapsa grea, nu vrea sa-i ierte semenului sau un cuvant, o greseala mica. Deci Dumnezeu cum sa-i dea iertare, daca el nu-l iarta pe aproapele sau?

*

Dumnezeul nostru este ocean necuprins de iubire, de milostivire si de iertare. Ganditi-va ce fel de Dumnezeu avem! De aceea, sa nu ne pierdem curajul si nadejdea pocaintei si intoarcerii noastre. Daca ne pocaim, El ne primeste din tot sufletul, cu iubirea Lui nemarginita. Daca talharul, cu cheia lui: „Pomeneste-ma!”, a deschis usa Raiului, cu mult mai mult cainta, intoarcerea, lacrimile, vor deschide cu mai multa usurinta portile Imparatiei cerurilor.

*

Adevarul ne confirma ca omul isi poate incheia viata in orice moment, si va merge in vesnicie. Si deoarece se va intampla negresit acest lucru, sa ne ingrijim personal. Trebuie sa fim gasiti pregatiti, curati, marturisiti, iubitori etc. S-o facem acum, cand avem vreme la dispozitie. Sa ne silim pe noi insine sa credem in acest adevar, ca vom muri, ca vom fi judecati, ca vom fi osanditi, avand ca fundament Evanghelia. Sa tinem Evanghelia, si sa ne straduim s-o punem in aplicare.

*

Dumnezeu doreste cainta adevarata, indepartarea de pacat, inima zdrobita si smerita. Doreste pocainta si lacrimile, ca sa daruiasca bucuria mangaierii, „pe care lumea nepocaita n-o cunoaste“.

*

Hristos este rugaciune continua, mangaiere care nu are masura. Prin urmare, trebuie sa-L iubim si sa pomenim cat putem Numele Lui Cel Sfant.

《 va urma 》

Hristos a venit ca sa ne invete prin toata viata si exemplul Lui, modul si metoda in care trebuie sa vietuim si noi. Hristos inseamna binefacere, iubire si milostivire fata de aproapele, fata de om.

*

Omul care are intentia sa se mantuiasca, va fi „vanat” de mila lui Dumnezeu, pana in ultimul moment, pentru ca Dumnezeu gaseste prin farul pe care-l are inlauntrul inimii Lui, „molecula” intentiei mantuirii. Îl va invrednici si ii va da puterea omului sa se mantuiasca in final. Sfanta Evanghelie a lui Hristos este plina de mangaiere, si de aceea va recomand s-o cercetati mereu, ca sa aveti lumina Lui in viata voastra.

*

Cand mintea omului se indeparteaza de amintirea lui Dumnezeu, cand nu-si mai aminteste de Creator, cand nu se mai roaga, si crestinul nu mai implineste voia lui Dumnezeu, nu mai tine poruncile lui Hristos, se gaseste in neascultare, cade in pacate.

*

Mintea omului se intineaza, dar se si curateste lesne. Inima se curateste greu si se intineaza greu. Ea este impovarata de radacinile impatimirii. Toate patimile sunt inradacinate in aceasta inima. De aceea, toti simtim durere cand Dumnezeu, Care doreste mantuirea noastra, face eforturi de-a lungul timpului, ca printr-o „smulgere” duhovniceasca, sa ne scoata radacinile patimilor si sa ne daruiasca sanatate si libertate sufleteasca.

(din: Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicesti, Editura Egumenita, 2012)

„Dacă te afli lângă marginea prăpastiei şi simţi să te arunci în ea, du-te şi bea o ceaşcă cu ceai” – Arhimd. Sofronie Saharov
Locul inimii nu trebuie căutat cu încordare; când va creşte rugăciunea, ea singură va găsi acel loc. – Sf. Simeon Noul Teolog
„Teolog este cel care se roagă, şi cine se roagă este teolog” – Evagrie Ponticul
„Când vezi vreun gând că-ţi făgăduieşte slava omenească, să ştii sigur că-ţi pregăteşte ruşine” – Marcu Ascetul
„Pe cei neînfrânaţi poate că-i vor tămădui oamenii; pe cei vicleni, îngerii; iar pe cei mândri, singur Dumnezeu” – Ioan Scărarul
„Smerenia nu este nimic altceva decât acceptarea sinelui însuşi, în adevăr, adică ceea ce este, nici mai mult, nici mai puţin. În timp ce mândria înseamnă a nega propria umanitate adevărată, a se crede altul” – Isaac Sirul
„Din abisul păcatului în abisul smereniei e doar un pas” – Ioan Scărarul
„Oricât ar fi de bune în sine rugăciunea, postirea, privegherea şi celelalte fapte creştineşti, totuşi nu numai în lucrarea lor stă scopul vieţii noastre creştineşti, măcar că ele slujesc drept mijloace de care avem neapărată nevoie pentru atingerea acestui scop. Adevăratul ţel al vieţii noastre creştineşti stă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.
Iar postul, şi privegherea, şi rugăciunea, şi milostenia, şi tot lucrul bun făcut pentru Hristos sunt mijloace pentru dobândirea Sfântului Duh al lui Dumnezeu. Şi luaţi seama că numai lucrul bun făcut pentru Hristos ne aduce roadele Sfântului Duh, iar tot ce nu este făcut pentru Hristos, măcar şi lucru bun de-ar fi, nu ne aduce plata în veacul ce va să fie, şi nici în viaţa de aici nu dă harul lui Dumnezeu.” – Serafim de Sarov
„Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu…” – Sfântul Antonie cel Mare
„Adam a tăgăduit responsabilitatea păcatului şi a dat vina pe Eva şi pe Dumnezeu, Care i-a dat femeia şi prin aceasta a distrus unitatea Omului şi unirea lui cu Dumnezeu. Tot astfel, de fiecare dată când noi refuzăm să purtăm vina pentru răul general, pentru faptele aproapelui nostru, noi repetăm acelaşi păcat şi, de asemenea, distrugem unitatea Omului.”
(Cuv. Arhimd. Sofronie)
‎”Pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă este o biserică.” ( Silvan de la Muntele Athos )
‎”Nu este de ajuns să posedăm arta rugăciunii; trebuie să devenim rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugăciune, căci fiecare act, fiecare gest, chiar şi un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă, o rugăciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem.” ( Paul Evdokimov)
„Nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci o hotărâre dreaptă caută Dumnezeu. Şi, primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască.” ( Sfântul Macarie)
‎”Iubirea duce la cunoastere. (…) După cum amintirea focului nu-ţi încălzeşte trupul, tot astfel credinţa fără dragoste nu-ţi va încălzi sufletul.” ( Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Sfântul Isaac Sirul, la întrebarea „ce e desãvârsirea?” rãspunde cã este „o prãpastie de smerenie, un adânc de smerenie”, adicã o lansare în smerenie pânã la mãsurile posibile omului.
„A vorbi despre lucruri care sunt mai presus de noi este ca şi cum am cădea în grăire în deşert!”,despre rugăciunea inimii, vorbe spuse de un bătrân de la muntele Atos
„Sfânt nu este cel care a atins o treaptă înaltă în domeniul moralei umane sau în viaţa de asceză, nici chiar în cea de rugăciune (fariseii, de asemenea, posteau şi se rugau îndelung), ci acela care poartă în sine pe Duhul Sfânt”- Sofronie Saharov
“Începutul păcatului e pofta, al mântuirii e dragostea” – Sfântul Antonie cel Mare
“Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul Să-şi aducă aminte de tine”. – Sfântul Marcu Ascetul
“Căutarea fără patimă duce la adevăr.” – Sfântul Maxim Mărturisitorul
‎”A gresi e lucru omenesc, a deznădăjdui e lucru drăcesc.” – Sfântul Nil Sinaitul
” Păcătuind ” mereu, ajungem până la pierderea definitivă a libertăţii spiritului. Instinctele devin patimi, patimile ( devin ) a doua natură, vârsta nu mai cuminţeşte nimic ( Părintele Arsenie Boca).
Bucuriile duhovniceşti nu se cer. Pe măsură smereniei, Duhul Sfânt te ridică (ţi le dăruieşte).
Vrei să cunoşti pe Dumnezeu? Cunoaşte-te mai înainte pe tine însuţi – (Evagrie Ponticul).
Când Sfântul Serafim din Sarov a fost întrebat dacă lipsea creştinilor din vremea lui vreo condiţie pentru ca aceştia să dea aceleaşi roade de sfinţenie care erau atât de abundente în trecut, el a răspuns: nu lipseşte decât o singură condiţie – hotărârea
“Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung ca să-i dai de capăt”. – (Părintele Arsenie Boca)
Toate diamantele sunt gunoi, faţă de valoarea unei clipe în lumina Dumnezeiască. – Arsenie Boca
Ţine-mă Doamne de urechi că altminteri Te vând ca Iuda? – Fericitul Filip Nerri
Roagă-te cum poţi tu! Dar roagă-te adeseori!” Că din deasa rugăciune, omul începe a se învăţa rugăciunea adevărata. – Sf.Macarie
“Dar ce? Vom părăsi rugaciunea cea de cantitate?” că rugăciunea de cantitate este cea pe care o facem multă, dar fără să fim cu mintea în inimă şi fără să fim cu privirea minţii la Dumnezeu. “N-o părăsim!” Că rugăciunea dintâi este pricina celei de a doua. Cantitatea naşte calitatea. – Sf. Ioan Scărarul