sensul postului
 

Astea erau frazele pe care tu, Sophia, ziceai ca nu le-ai prea inteles.
Sa mai incerc odata:

Nu postim pentru a face ceva neplacut. Sensul postului, si al ascezei in general, este de a face un execrcitiu de detasare de tot ce este creat, pentru a ne aminti de Cel care a creat toate aceste lucruri.
Dumnezeu a facut totul bun, si pe om l-a facut bun la inceput. Dar omul, revoltandu-se impotriva lui Dumnezeu si vrand sa fie el insusi un dumnezeu, dar fara Dumnezeu, deci sa fie 'autonom', a inversat intr-un fel relatia lui fata de lume:

- De unde la inceput el era 'transparent' fara de lume, si fata de Dumnezeu (adica se impartasea in mod natural din Dumnezeu, dar avea in mod natural si comuniune cu lumea),
- si de unde calitatile lui spirituale foloseau calitatile si simturile fizice pentru a se urca spre Dumnezeu, si pentru a ridica la El toata creatia,
dupa cadere situatia s-a inversat: simturile si calitatile fizice au inceput sa foloseasca si sa domine calitatile spirituale, si omul a inceut sa il uite pe Dumnezeu si sa prefere creatia, si sa se faca astfel sclavul ei.

Intre timp Dumnezeu s-a facut om si a 'reparat' prin intrupare, moarte si inviere ce era stricat in om, deci si aceasta inversare - adica ne-a dat posibilitatea sa colaboram la reparatia asta, pentru ca daca ne-ar fi 'reparat' fara participarea noastra, nu ar fi respectat libertatea omului.

De aceea asceza este necesara: face parte din participarea noastra la 'reparatia' omului: Pentru a nu mai fi dependenti de simturi, si prin ele de creatie, si a ne reintoarce spre Dumnezeu. Prin asceza, facem inversare ainversarii :-)

Daca tinem post in acest sens, putem pe urma sa punem fiecare lucru la locul lui - si sa ne bucuram si de bunurile create, multumind lui Dumnezeu ca le-a facut.

Ma tem sa nu fi complicat pana la urma lucrurile in loc sa le explic mai bine ;-)

Eu nu cred ca o să mai pot împărtăși copilul :(
Până acum m-am descurcat de câteva ori, după botez. Primele dați a fost ok, la biserică unde am.botezați, apoi am fost mai aproape și dormea, nu s-a trezit, nu cred ca a înghițit ceva, s-a trezit apoi pe drum și a plans:; dată urm am fost unde mergeam înainte și unde aveam duhovnicul și i-am găsit bucățică pe mânecă o scuipase și i-am bagato io la loc în gură ( dar numai pute merge acolo ca e prea departe și m-am cam și supărat pe pr), iar sb trecută pe 21 am ajuns in altă parte tot aici aproape și am găsit un pr f drăguț și cumsecade ( nu cred ca e de aici, nu lăm mai văzut până atunci) , fata dormea dar s-a trezit și s-a strâmbat f rău, ca la medicamente, apoi mi-a plâns tot drumul nici nu am mai putut merge unde aveam treabă la cumpărături. A două zi duminică a zis tasu să no mai duc ca ce mi-am.făcut abonament???
Acum de vreo 3 zile nammai scoso afară deloc ca e frig. Și nu cred ca o mai pot scoate vreodată înainte de 12-1 cnd se mai încălzește.
Afară de asta fata mea a început sa-,și bage mâna în gură, salivează cam mereu și regurgitează când nu te aștepți și știu ca nu e ok după împărtășire. Plus ca deja nu mai e mereu cuminte după cum văd :(
Și apoi mă întreb dc fac o pauză până la primăvara să zicem, atunci o să mai vrea sau o să se sperie și să protesteze?
Oricum după 2 ani va tb so duc nemâncată și ori no să vrea ea ori no să mă lase taicasu...

Afară de asta de ce tb să ne împărtășim? Ca să avem " viață veșnică "? Pai și cei care suntem păcătoși și nu ne împărtășim? Când vom muri nu ne mai ducem la doamne doamne, o să rămânem în pământ să ne mănânce viermii? sau cel puțin așa o să creadă copiii dc le spunem ca ei tb să se împărtășească și noi nu...( ca doar nu le putem spune ca noi o să ne ducem la dr***, ar fi prea dureros pt ei ca ei totuși ne iubesc până la o vreme...)
Așa ca coect ar fi ca toata lumea să mearg la doamne doamne indiferent dc se împărtășește sau nu...
Ca dc ar fi cum se spune ar însemna ca sunt avantajați aia care mor mai tineri și nu apuca să face păcate, nu??? Nu așa îi consolam pe cei cărora le moare cineva înainte de vreme, ca la iubit Dumnezeu și la luat la el? Dar atunci înseamnă xa pe ăștialalți care ne lăsa să trăim mai mult și să păcătuim ne iubește mai puțin???

Poate este prea mica.Dar sa stii ca mai exista si celalalte zile ale saptamanii
De ce musai Sambata /Duminica cand este aglomeratie in Bisierica, tu stii.
Astia mici simt aglomeratia si nu le place(ca e mediu strain).
De ce nu te duci in mijlocul saptamanii cand biserica este goala, tu stii.
Nu avem viata vesnica in Rai ci in Iad.
Ne ducem in Iad, nu la Doamne Doamne.
Corect este ceea ce spune Evanghelia nu ce credem noi
Nope.Poti sa nu faci pacate si sa ai doar pacatul stramosesc, daca nu te
impartasesti cu trupul si sangele lui Hristos, mergi spre Iad.
Dar nimeni nu l-a intrebat pe Dumnezeu ce parere are El.

Te iubeste la fel de mult ca si pe ceilalti.Problema este ca ce incerci tu
sa intelegi este o taina.
Inaintea ta, marele Sfantul Antonie l-a intrebat pe Dumnezeu de ce unii mor
tineri iar altii batrani. La care Dumnezeu i-a raspuns sa-si vada de treaba lui
pt ca sa baga acolo unde nu-i fierbe oala.

Da vouă nu va e frică ca ar putea lua vreo boală gravă, cum ar fi difteria sau mononucleoză? Eu nu am curaj să întreb doctorul dacaa e ok ca știu sgur cemi va sune, ca în niciun caz :(... Și nuo mai lăsa taicasu la împărtășit până la 18 ani, iar atunci numai vrea ea :(. Nici io dacă nu măr lăsa părinții, aș renunța până la urma.
Sunt foarte dezamăgită de mine. Pe vremuri unde mergeam înainte la biserică era mă bine, mai vorbeam cu alte mame, mai vedeam părinți venind cu copiii și păreau ca sunt bine cu toții. Acum a început să îmi fie frică. Deși am promis ca dacă voi avea vreodată copil îl voi duce iată ca nu mapot ține de cuvânt. Se pare ca mie putina credință mia făcut mai mult rău dcat bine, ca mia agravat depresia. Acuma știu ca sunt păcătoasă și ca nu mava ierta Dumnezeu dn cauza familiei pe care o am, și sunt tristă din cauza asta, și poate era mă bine dacă nu credeam sau dacă reușesc sa-mi scot din cap lucrurile astea. Nici copilul nu stiu dc e bine sa-l învăț așa. Adică ce rost are sa-l învăț să creadă în Dumnezeu dacă.nu are voie să se împărtășească? Să risc săi dau o învățătură greață cum ca nu contează asta, să creadă în Dumnezeu oricum ca îl ajuta chiar daca nu merge la biserică sau nu respectă niste cutume ???

Ce te mai lucrează necuratul...

Cum adica nu are voie sa se impartaseasca ? De unde ai mai scos-o si pe asta ?

Firul de discutie a fost lansat acum aproape 2 ani, ceea ce ar putea insemna ca adnotari, pareri sau marturisiri pe aceasta tema sunt deja tardive.
Dar citind postarile m-am gindit sa fac citeva observatii critice asupra subiectului si sa va marturisesc si voua experienta mea cu un prunc de 4 luni, oarecum asemanatoare cu a celor ce au postat anterior. Deci, mai intii, critica:
- am observat pareri legate de timpul de alimentatie al copilului, cu o ora anterior sau mai multe. Cineva chiar a conchis ca la copil in 45 minute laptele se digera.
In primul rind noi impartasim oameni si nu fiziologii. Exact ca in medicina: tratam bolnavi si nu boli! Adica, unul este intr-un fel, altul putin diferit, altul mai mult diferit decit ceilalti, etc. Asadar, trebuie sa facem ce spun canoanele, iar acestea vorbesc clar cum este cu nounascutii si cu sugarii si si cu copiii mici. Pe vremea cind au fost facute canoanele(mai ales ca ele nu au fost facute toate la aceiasi data) desigur ca existau in lume si sugari iar parintii bisericii au tinut cont de acestia. Si pt ca intre canoane si enoriasi exista slujitorii lui Dumnezeu, atunci facem ce ne cer ei. Iar daca ei aplica sau ignora aceste canoane ... este o chestiune doar intre ei si seful lor. Se vor descurca ei cumva. Noi insa fiind oameni sub lege, sub ascultare, atunci nu ne mai ramine decit sa facem ascultare.
- niste frumusei in ale credintei au concluzionat undeva aici in thread ca ce, sugarii constientizeaza unirea cu Hristos in taina sfintei impartasanii?
Atunci intrebam: dar taina sf. botez o constientizeaza? Ori pe cea a mirungerii, ori exorcismele de la botez si eventualele ulterioare? dar rugaciunile pt ridicarea din boala, dar pomenirea la sf. Liturghie si altele toate cite sunt, le constientizeaza? Si totusi din profunde invataturi noi le facem rinduiala completa dupa caz!
- am aflat ca postul este un exercitiu benefic pt. detasarea de lumea materiala pt a ne apropia de Dumnezeu? Oare chiar asa este? Acesta este postul? Dar saracanii extremi, care in Romania, ca si de aiurea, sunt cu duiumul, ar insemna ca sunt cei mai apropiati de Dumnezeu, iar de atitea lipsuri si indurari am putea spune mai ca nu-l imbrincesc pe Dumnezeu cit de aproape ar putea fi. Pai daca asa stau lucrurile si daca mai sunt si putin bolnavior de scirba, lene si frica de anemiere, oare nu este mai bine sa inlocuiesc postul cu o meditatie Zen sau Tao si sa vezi ce ma apropii de Dumnezeu, deoarece aceste tehnici tocmai asta ma invata, sa ma detasez de lume!!
Eu cred ca postul este cu totul si cu totul altceva, adica exact cum il arata Hristos: principala piedica in mintuirea omului este satan, si pe masura ce eforturile tale sunt din ce in ce mai sustinute pt a te apropia de Dumnezeu, el se arata din ce in ce mai mult si mai bine si te impiedica si mai dihai, cu infricosari sau cu dulcegarii. Iar unii dintre ei sunt de tarii puternice. Ori acestia nu se pot birui decit prin puteri sporite obtinute dupa cuvintul Evangheliei, cu post, rugaciune, vietuire curata, fapte de oricefel ale milosteniei, etc.

Iar acum experienta personala:

cunosc bine cazul unei familii cu un prunc care a fost botezat la 8 saptamini iar apoi duminica de duminica este dus la sf. Impartasaniae. Preotii, intrebati fiind despre rigori, au spus ca nu conteaza cind maninca dar cu cit intervalul de alimentare dinainte de impartasania si si dupa aceasta este mai mare, cu atit mai bine.
Preotii dau o lingurita plina cu vin la impartasanie(copilul nu este impartasit doar la momentul impartasirii enoriasilor, ci la momentul la care soseste la sfintul altar) astfel ca sugarul, in mod absolut evident, in 10 minute se ameteste, adica se imbata, are reactii bizare(grimaserie, gestica, nevoi-dorinte, agitatie, plins si apoi stare de prostratie) care deobicei sfirsesc cu varsatura. Parintii biologici au fost sesizati si mereu urmaresc la ce interval de timp se produce varsatura si ce consistenta are. De asemenea, parintii preoti(folosesc pluralul deoarece la biserica respectiva sunt 2 preoti si imparasesc deopotriva copii) au fost sesizati de comportamentul copilului si la repetate insistente au dat o singura data farimitura de Hristos doar cu f. putin vin dar apoi si-au revenit si iar umplu lingurita de vin si iar... lucrurile se repeta. In unica situatie cind a fost doar 1/3 din lingurita cu vin lucrurile au mers mai bine : varsatura s-a produs tirziu, dupa ce a mincat, la peste 2 ore de la impartasanie. Inca nu s-a incercat punerea sfintei impartasanii in aghiasma. Lucru care se practica curent la patul bolnavului sau a muribundului sau a celui afalt in pericol grabnic de sucombare.
Deci bietii parinti sunt mereu tulburati de aceasta intimplare si lucrurile merg asa inainte de la sine pina... cine stie pina cind!
Pe mine ma surprinde ca preotii nu au un comportament extrem de riguros fata de unica realitate din acest univers, trupul si singele mintuitorului Hristos. Pt ca, daca orice materie sfintita printr-o slujba: apa(la facerea aghiasmei), case, biserici(la sfestanie si tirnosire)mincare, haine, ulei, etc, atunci cind cade sau ajunge in locuri impure sau cind intentionat ajunge in asemenea locuri tocmai pt a-si face lucrarea de curatire si sfintire, ea isi face lucrarea ei dupa care materia isi pierde sfintenie si nu se poate produce o profanare a materiei care a fost sfintita si implicit a sfinteniei cu care se insotea(exemplu: cadera apei pe pardoseala la sfestirea casei si calcare ei apoi in picioare, nu este o profanare sau caderea apei tot la sfintire in ghiuveta si apoi urmarea cai canalului de scurgere la prima dare de drum a apei menajere).
Una singura din tot universul, Sf. si Dumnezeiasca impartasanie ramine sfinta si ceea ce este pina la ultimul elecron din ultimul atom oriunde ajunge intr-alta parte decit in corpul omenesc. Daca ea cade din lingurita preotului sau gura enoriasului, ea si acolo jos pe covor sau pardoseala ramine tot Sf. impartasanie si pt a fi salvata de la profanare exista doar o singura solutie: consumarea, mincarea acesteia de oriunde ar cadea sau oricum ar ajunge(mucegaita in sf. potir prin uitare in acesta!)
Doar in trupul omului(ca doar pt asta a fost intemeiata spre consum, data, recomandata)ea isi cedeaza sfintenia si, care asa cum spune si Sf. Simeon Metafrastul, intra in toate oasele, muschii, carnea, firele, fibrele, madularele, in toata tesatura si urzeala trupului indumnezeindu-l pe om, ea topindu-se contopindu-se cu trupul si savirsidu-se ca materie.

Asa ca, desi vechi threadul, s-ar putea sa mai gasim si cite ceva interesant pe aici legat de intimplarile sau practica altor parinti si parinti de copii.

O stii pe aia cu calugarul si oul fiert la lumanare?

"Nici nu m-am gândit"...

Dacă copilul ar fi mai cuminte după ce îl împărtășesc, măcar aș putea săi demonstrez lui taicasu ca e bine ca o fac...dacă însă e la fel de agitat sau chiar mai rău...zice ca degeaba am facut-o, ca nare niciun rost. Cum zice și despre ieșitul afară. Ieri nu am mai ieșit deloc din casă, nici la biserică nici în altă parte, și culmea a fost mai cuminte a dormit mai mult și a plâns mai puțin ca în zilele precedente când a stat care 2 ore afară și când am venit în casă a trebuit să o mai plimbam și în brațe...și cel mai grav, nu mai vouă nici să sugă, urla ca din gură de șarpe când o puneam..m-a băgat în boală cu chestia asra, nici ieri din nu a vrut...abia pe la 3 a mâncat pe saturate....