Nu stiu,poate credeti ca sunt obsedata de acest aspect de vreme ce intervin de fiecare data.Nu fratilor,din contra,sunt o persoana mai rece si cu oaresece reticenta in ceea ce priveste aceste porniri trupesti,dar vreau sa inteleg ceea ce se-ntampla in viata,nu sa judec aspru,pentru ca indiferent de atitudinea mea,realitatea se evidentiaza cu aceiasi haina.Iosif,spui ca masturbarea reprezinta o anomalie sexuala,eu cred ca privesti acest lucru doar dintr-o perspective,cea a omului matur si cu diferite disponibilitati care-i sunt la-ndemana,cu toate ca si majoritatea barbatilor casatoriti adopta masturbarea intr-un moment sau altul,as considera aceasta indeletnicire anomalie sexuala in cazul in care un barbat(sau femeie,ceea ce e mai rar)prefera masturbarea sistematica in locul impreunarii firesti cu sotia,atata timp cat aceasta nu-l restrictioneaza f.des.Dar cum poate sa-si indeplineasca functiile sexuale un adolescent de 13...pana la 19 ani chiar,daca nu prin masturbare,el este invadat de hormoni,mai mult decat oricand,pubertatea devine dusmanul lui de temut,ce sa faca?,sa se casatoreasca ca sa-si indeplineasca functiile sexuale?Poti sa-mi raspunzi?Ca sa nu mai spun ca la acea varsta religia nu ocupa un loc atat de important in viata adolescentului,ca sa nu mai vorbim si de timiditatea si nesiguranta cu care sunt asaltati tinerii.Sau,dupa cum spunea Euftalia,ce sa faca un om cu un anumit grad de handicap,daca nu se apropie nimeni de el,sa se abtina la infinit,pana cand Dumnezeu il va primi in "rai"?Cu ce drept noi cei sanatosi,si cu drepturi depline (casatoriti)judecam neputinta unor fiinte pentru care viata impreuna cu normalitatea sunt doar un vis.Cred ca Dumnezeu judeca altfel lucrurile!Si inca ceva,cum poti cere intelepciune unui tanar?,unui adolescent,cand si batranii sunt asa cum sunt.Este oricum un lucru extraordinar ca in sufletele celor care se masturbeaza,se naste de la sine un regret care macina intr-o oarecare masura.Si credeti-ma,calugarii au propriul lor sistem de infranare,mai putin afundat in atata deznadejde pe care o exprima mirenii,dar oamenii crestini se dovedesc cei mai aprigi judecatori si deslusitori ai principiilor religioase.
Euftalia,nu-ti mai cere atata iertare,nu ai gresit si nu esti mai prejos decat cei care te judeca,tu ai avut crucea ta de la Dumnezeu,prin sacrificarea totala a vietii care nu ti-a fost dat sa-i simti adevarata pulsatie a satisfactiei pamantene,si eu cred ca pentru suferinta indurata(care nu s-a terminat,de altfel)nu vei mai cunoaste suferinta in lumea dincolo de fiinta.Nu-ti fa griji,iar oamenii nu au cum sa te inteleaga,de aceia ignora "taria"lor de-a impune vrute si nevrute pe un taram pe care n-au cum sa-l inteleaga,si-anume,cel al "mortii"pe pamant,cum se dovedeste a fi problemele psihice.Ai si tu acelasi drept de exprimare pe acest forum cum il au fiecare dintre noi,iar credinta ta este intima,nu este nevoie sa fie apreciata,personal te consider un "martir"intr-o lume in care nu ti s-a cerut acordul s-o alegi.

Un adolescent de 13-19 ani caruia i se canalizeaza timpul liber in sport, miscare, excursii, lectura va fi mai putin predispus masturbarii. Chiar daca a practicat de citeva ori masturbarea, reprezinta pentru el un accident,un pacat al tinereti. A persista in pacatul masturbari reprezinta cu totul altceva, devine o deviatie grava cu repercursiuni ulterioare. Sa facem diferenta clara dintre accident, intimplare si obisnuinta, viciu, pacat continuu!

Nu am negat faptul ca masturbarea ajunsa la obisnuinta n-ar reprezenta o anomalie,este normal ca este ceva nefiresc,ca atare,cel care o adopta simte de la sine acest lucru si probabil "lupta" cu pacatul in speranta ca va scapa de el.Si ar trebui sa ne marturiseasca adolescentii(baieti,de regula)cat isi canalizeaza acestia energia spre activitatile pe care le-ai amintit,sau cat de bine reusesc acestia sa-si ignore pornirile pubertatii.Sau cat fac acestia diferenta intre pacatul ca si credinta in nerealizarea lui,sau greseala care se opune unor principii conforme varstei lor.Crede-ma,daca ar fi sa ma exprim dupa parerile personale cu privire la acest aspect ar insemna sa fiu foarte nemiloasa,asa cum am fost cu sotul meu la-nceput,cand nu eram decat o ratacita printre legile nestiute ale vietii intime.Dar,efectiv,nu pot sa nu vad viata cu intelegere in functie de atatea laturi cu care ea isi face loc in diversitate.

:)pacatul acesta este destul de grav daca ma opreste de a intra in Imparatia lui Dumnezeu.

Inteleg ca nu sunt crestinii sfinti, dar credeam ca macar in teorie, macar in adancul sufletului stiu ce este pacat, chiar daca din slabiciune uneori mai fac pacate. Dar chiar un crestin sa apere pacate grave..Niciodata sa nu uram pacatosul, dar pacatul da.
Cum puteti sa credeti ca masturbarea nu este un pacat? Imaginati-va pe cineva din familie masturbandu-se, ..ce sentiment aveti? Sau ce sentiment ati avea daca un necunoscut s-ar masturba langa dumneavoastra..Nu stiu voi, dar eu nu as avea un sentiment prea bun, m-as simti foarte prost. De fapt mi s-a intamplat, si nu stiam cum sa scap de acolo mai repede. Nici eu nu stiam daca e pacat, dar mi-am imaginat cum ar fi daca ar fi Dumnezeu langa mine in momentul acela, si atunci am stiut sigur ca e pacat, pentru ca nu m-as fi simtit cu inima impacata.
Si ganditi-va ca si a face dragoste in afara casatoriei, care macar ar avea scuza dragostei, este un pacat. Ganditi-va ca si aia e pacat, un lucru care pare atat d natural si de scuzabil! Voi raportati totul la voi insiva, dar totul trebuie raportat la Dumnezeu, si la cum vrea Dumnezeu sa fim, pentru ce ne-a facut si ce vrea El pentru noi. Prea putin ne gandim la El, avem pretentia ca El sa se gandeasca la noi, si vrem sa-L reducem mereu, insa El vrea sa ne faca pe noi sa crestem.
Macar cand mananci o faci cu un folos..pentru sustinerea vietii. Placerea e ceva secundar, un dar al lui Dumnezeu. Si nimeni n-a murit din lipsa activitatii sexuale din cate stiu eu. Dar CS lewis spunea frumos..cum ar fi sa mestecam mancarea doar ca sa-i simtim gustul si apoi sa o dam afara. Exact asa facem noi cu masturbarea si cu sexul, urmarim doar placerea nestiind ca nu ne vom simti impliniti decat facand lucrul natural, cel ce ne-a fost dat de la Dumnezeu, adica iubind in orice clipa si prin toate actiunile noastre oe Dumnezeu si pe semeni. Orice ne indeparteaza de iubire nu e bun.
A te masturba inseamna singuratate, egoism.
Si voi puneti la indoiala cuvantul Sf Ap Pavel pe care l-a citat Va_iubesc. Totusi, credeti ca a grest? Chiar credeti ca Sf Pavel a spus prostii?

Problema este ca noi stam perfect la teorie dar rau la practica???:(

Masturbarea este un pacat des intalnit la adolescenti care se confrunta intr-adevar cu niste situatii mai speciale, cu o stare trupeasca mai agitata, o perioada in care sexualitatea este de prim interes ca noua experienta in viata lor. Foarte putini sunt in stare sa se abtina de la acest pacat, insa e important sa fie ajutati sa inteleaga ca este un pacat si ca oricat de "util" l-ar considera, acest pacat da nastere unei atitudini gresite vizavi de sexualitate si de viata in general. De multe ori cei ce se masturbeaza ajung la idolizarea propriului trup, la desconsiderarea viitorului partener pe care il va percepe ca un obiect de satisfacere a propriilor nevoi, etc. Psihologii cred ca ar sti mai bine sa explice acest lucru.

Dar mai presus de toate, ca orice pacat, masturbarea ne inrobeste, ne fura libertatea, nu ne lasa sa fim stapani pe noi insine. Pacatul contravine libertatii, el ne tine injugati, Dumnezeu ne vrea insa liberi, in starea naturala in care ne-a creat. Eu cred ca RAIUL APARTINE OAMENILOR LIBERI, in sensul libertatii fata de pacat.

Trebuie insa sa admitem ca acest pacat nu ne este strain nici noua si ca in loc de a judeca pe cei ce se masturbeaza, ar fi mai bine sa incercam sa ii ajutam pe cat posibil sa inceapa lupta de independenta fata de trup. Este o lupta grea, cu multe caderi, dar si cu biruinte.

Pe mine ma cam enerveaza faptul ca se ascunde adevarul, ca nu se vorbeste fatis pentru ca oamenii sa inteleaga. Inteleg ca prea multa pudoare strica, asa cum si prea multa "naturalete" in abordarea acestui subiect poate da nastere altor erori, insa tinerii au nevoie sa cunoasca lucrurile fara ocolisuri.

Cine traieste dupa pofta trupului nu poate ajunge in imparatia lui Dumnezeu si de aici porneste intreaga noastra lupta, e lupta pentru imparatie. O lupta are si momentele ei de cadere, dar cine duce lupta pana la capat, reuseste. Acest lucru il aplica fiecare in viata lui, in functie de relatia lui cu Dumnezeu. NU e o lupta usoara, nu se rezolva peste noapte, e nevoie de o relatie cu un duhovnic, e nevoie de multa rugaciune, de alte substituente pozitive (sport,etc), e nevoie de o atitudine sanatoasa fata de trup si de suflet.

Lupta cu trupul ramane insa o permanenta asa cum ne spun sfintii!

Ai dreptate frate,dupa cum spunea si parintele Galeriu,Dumnezeu sa-l odihneasca,despre Biruirea trupului si inaltarea firii,caci cine si-a biruit trupul si-a inaltat firea si s-a inaltat mai presus de fire.

Asa sa ne ajute Dumnezeu.

Ory, esti o fata inteligenta , care intelege multe lucruri, si nu zic asta pentru ca m-ai incurajat, multumesc oricum pentru gandurile bune!
Dumnezeu sa fie cu noi cu toti!

da, Iosife, se pare ca m-ai ascultat :satisfied: