Cine suntem? Ne ducem in lume si cautam tot "al nostru si ai nostri"?
 

Azi am citit mai multe discutii si intr-un ansamblu mai larg am ajuns la concluzia ca ne ducem in lume, dar cautam tot Romania, romanii si ceea ce este romanesc.
Ne lipsesc si cautam comunitatile noastre pana la urma, bisericile noastre, produsele romanesti etc.
Nu reusim sa preluam ceva nou, sa ne adaptam la noul loc, sa preluam si sa acceptam putin si din cultura locului si le dispretuim.
Si daca nu gasim, nu ne mai ducem la biserica, in lume, ne izolam in casa noastra. De ce?
Mi se intampla si mie, trebuie sa recunosc. Este greu intre straini...
Totusi incerc si lupt sa ma adaptez si ma uit la tot ceea ce este in lume si tolerez, invat si admir.
In fond a fost alegerea mea sa plec din tara si sa caut o alta tara, cu oamenii si tot ceea ce ii apartine.
Oare ne impinge si credinta, ortodoxia la izolare si ne-acceptare, sau nationalitatea , sau depinde numai de noi?
Am intrebat si eu preotul meu daca este pacat sa intri sa te rogi la catolici si mi-a spus ca nu, ca daca traim aici, trebuie sa ne integram, sa traim in pace cu toti.
Vin si la noi la biserica persoane catolice si le place si nu considera un pacat pentru ei.
Credeam intr-o vreme ca suntem atat de deschisi lumii noi romanii, pasnici, toleranti si curiosi sa vedem si sa invatam de toate.
M-am inselat oare?
Suntem romani si crestini ortodocsi numai, sau cetateni ai Europei, ai lumii si fii/fiice ai lui Dumnezeu cel ce ne-a creat pe toti?
Cine suntem de fapt?

Draga Sophia,

In cei 5 ani ai mei de "strainatate" nu am remarcat aceasta tendinta a romanilor de-a se izola de societatile in care traiesc, de-a nu accepta obiceiurile locale, de-a construi un zid in jurul propriei persoane. Ba din contra, as spune ca romanii sunt printre cele mai "adaptabile" natii pe care le-am cunoscut pana acum! La noi biserica e plina, petrecerile organizate de comunitatea din Olanda gem de lume, s-au creat prietenii, relatii de afacere, de intrajutorare, etc. Or fi si persoane care prefera sa se tina deoparte insa, in general, romanii sunt sociabili.

E drept ca nu avem spiritul de turma al altor natii si ca nu ne ajutam intre noi pe cat ar trebui. Uitati-va la musulmani, sar unul pentru celalalt la nevoie fara sa puna intrebari prea multe. Insa ei nu se adapteaza, cunosc iranieni care locuiesc aici de 15 ani si abia cunosc 3 cuvinte in olandeza. De traditii nu mai vorbim, n-o sa-i vedeti pe ei vreodata mancand stamppot (mancare traditionala olandeza) sau purtand klompen (saboti de lemn). Romanii in schimb sunt taman pe dos, ceea ce le netezeste putin renumele deja botit de "hotii Europei".

Cat despre faptul ca "tragem" unii spre altii precum bulele de ulei intr-un pahar cu apa.... asta e normal, draga Sophia. :) Avem acelasi sange, aceeasi baza culturala, aceeasi limba, aceleasi apucaturi culinare si, nu in ultimul rand, aceeasi credinta! Cand postez pe site-uri romanesti eu am o senzatie virtuala de "acasa". :)

Doamne ajuta!

Doamne ajuta!
 

Draga Doamna Sophia cred ca nu am gresit daca mi-am spus parerea in legatura cu cu topicul d-voastra.Eu nu am biserica in jurul meu unde sunt si alta alternativa nu am avut.Am fost si in biserica catolica,dar daca eu nu m-am simtit bine ,am preferat sa stau la locul meu decat sa merg cu inima stransa.Daca am gresit ma iertati.

Nu cred ca vestul are numai lucruri superioare. Ei sunt mai politicosi, mai organizati dar totodata traiesc mai putin intens si mai putin liber, relatiile între oameni sunt mai reci. Trebuie sa fii critic fata de alte culturi, nu sa le respecti.

Dar probabil ca exista un sentiment de vinovatie al imigrantului, ca nu se integreaza în cultura tarii în care s-a dus. Asta e o falsa morala, adevarata morala e sa nu te duci peste ei deoarece ei nu doresc imigranti. Iar daca totusi te-ai dus, nu trebuie sa te raportezi la ei ci la Dumnezeu în ceea ce faci, ceea ce înseamna si ca se poate sa trebuiasca sa te întorci acasa.

Nici eu nu cred ca romanii s-ar adapta, in general, greu.
Dintre elevii mei, romanii se adapteaza cel mai usor in Belgia.
In general se adapteaza mai usor cei cu orizont cultural mai larg.
Una este integrarea si alta asimilarea completa. Te poti integra pastrandu-ti caracteristicile, pastrand ceea se ti se pare important de pastrat din tara din care vii. In orice caz, pastrand ortodoxia.
'Ei nu vor emigranti' - asta este o generalizare. Ei, statul, primesc emigranti si intr-oi vreme chiar ii incurajau sa vina, ca aveau nevoie de mana de lucru. Acum o mai fac in anumite domenii. Ei, oamenii obisnuiti, unii dintre ei, nu vor emigranti, da (dar nu sunt in majoritate). Insa ei, altii, se bucura sa vada si oameni diferiti de ei de la care au poate de invatat, si se mai si casatoresc cu ei cateodata. ;-)
Eu niciodata nu o sa fiu belgiana sau nemtoaica, insa ma simt foarte bine aici.
Era un alt topic despre subiectul asta: 'Ce inseamna pt voi a trait in strainatate'.

[quote=.
Suntem romani si crestini ortodocsi numai, sau cetateni ai Europei, ai lumii si fii/fiice ai lui Dumnezeu cel ce ne-a creat pe toti?
Cine suntem de fapt?[/QUOTE]

Scuza-ma Sophia ca sar si eu cu o intrebare: In lista asta sunt si evreii,budisti,musulmanii etc ?
Ca eu cred asta fara semn de intrebare. Oamenii sunt oameni indiferent de credinta lor.Credinta lor este numai afacerea lor intre ei si in ce cred.

@Evreulcelales - eu ma refeream in speta la romani si crestini, dar sigur se poate aplica si la alte nationalitati si religii. E vorba de identitatea noastra in fond.
Subiectul/topicul meu a pornit de la urmatoarele aspecte:
1. Am fost intrebata: ai plecat din tara ca nu ti-a fost bine (altfel nu plecai) si pana la urma tot la comunitatea romaneasca te duci (unde tot de probleme dai)?
Intrebarea mi s-a parut buna.
2. Un alt topic referitor la a te ruga in biserici catolice daca nu ai una ortodoxa (n-am inteles daca neaparat romaneasca).
3. O discutie cu altcineva despre produse romanesti si magazine de acest fel in strainatate, sau ce mai caram/primim din tara. E vorba de nostalgie, sau de calitatea produselor. Multe imi lipsesc si mie (alimente, carti), dar multe au disparut de mult de pe piata, iar altele multe nu mai sunt cum au fost inainte (in copilaria mea).

Interesant lucru: cand (cei care) suntem in tara tanjim dupa strainatate si produsele, valorile lor, cand plecam acolo, tanjim iar dupa ale noastre. De fapt ce anume vrem? Raspuns: sa fie totul peste tot!

Acum referitor la ceea ce ati raspuns voi:

a. ba da, in multe locuri romanii se izoleaza, nu se poate face nimic in comun, nu se ajuta. Banuiesc eu ca se leaga cu pct. 1 de mai sus. Cu biserica ortodoxa romana sunt inca destule probleme, deci credinta nu ne ajuta asa mult sa ne unim.
b. da, este greu ca nu suntem acceptati de localnici. Suntem totusi diferiti si ar trebui sa nu renuntam numai noi la valorile noastre, sa nu ne adaptam numai noi. Deschiderea ar trebui sa fie de ambele parti, un schimb frumos de invaturi si valori. Aici este problema mea.
De aceea eu sunt de parere ca trebuie sa putem sa da din ceea ce este bun romanesc: retete, mancaruri, produse, valori, cultura si pe de alta parte sa si primim fara prejudecati si rautate: produse locale, cultura, traditii, chiar religie (sa intram in lacase, sa citim despre religia si cultura/traditiile lor), sa-l gasim pe Dumnezeu si in alta parte, acolo unde de fapt El ne asteapta chiar.
Daca ar putea ar spune: n-ai biserica romaneasca. Uite sunt Eu sunt si aici, hai sa vorbim!
Cand te duci sa te intalnesti si sa vorbesti cu iubitul/iubita, nu mai conteaza unde se intampla, important este sa fie acolo cu tine, sa fii langa el.
Nu spun sa ne schimba credinat, ci doar sa fim mai deschisi si mai toleranti.

Si de aceea intrebam cine suntem. Noi suntem ai lumii si ai lui Dumnezeu.

Sofia, de curand am mers intr-o biserica la tara. Am ajuns la inceputul Utreniei. Vreau sa-ti spun ca nu a fost persoana din jurul meu care sa nu ma salute. Sigur, nu faceau acest lucru din politete, ci din credinta ca daca esti unit cu toti, dar lipseste unul, nu esti unit cum se cuvine cu Dumnezeu.

Am mers prin cimitirul bisericii lor. Unul il intreba pe celalalt: Lui Grigore cine-i aprinde o lumanare? Iar un altul a raspuns imediat: Ii aprind eu. Toate mormintele aveau fie o lumanare, fie candela aprinsa. Minunat.

Am fost cu adevarat impresionat sa vad si sa traiesc asta. Desi am pe etaj multe familii, nu am dat mana cu ele la salut de cand s-au mutat, iar aici o singura intalnire, poate ultima cu acele persoane, s-a finalizat in strangere de mana.

Asa ca nu suntem un popor de oameni reci. Sunt doar locuri unde devenim reci unii fata de altii.

Pentru mine primul an in Italia a insemnat "iadul pe pamant". Asta se intampla acu' 10 circa. Nici nu vream sa merg la scoala. Acolo nu intelegeam nimic.

Dar dupa a inceput o perioada in viata mea in care "italianizarea" m'a cuprins. Si am inceput sa uit limba, si pur si simplu sa'mi fie rusine ca sunt roman.

Dar Dumnezeu a avut grija de mine si acum pot sa zic ca sunt pe calea cea buna.

Eu personal ma consider roman si ortodox (chiar daca in trecut am fost catolic).

Nu european, nu cetateanul Pamantului!

In strainatate tre' sa avem grija sa ne pastram limba (foarte important), traditiile, mancarurile si credinta.

Prin faptele noastre, sa dovedim acest lucru!

Antonio, mi se pare mie sau ordinea in care trebuie sa pastram aceste lucruri est asta pe care o dai? Ultima este credinta, chiar dupa mancaruri?