Discutia de pe forum vs Discutia de zi cu zi
 

Stiti ce am observat ? si am o mare intrebare am mi-a venit in gand?
Aproape toti oameni au curajul de a vorbi pe acest site si nu numai, teme religioase si nu numai, vorbesc deschis despre Dumnezeu ceea ce nu este rau, ci din contra este bine.
Dar in viata de zi cu zi, cati oameni din cei pe care ii cunoasteti de pe acest site sau prieteni de-ai vostri vorbesc deschis si in viata cotidiana cu aceeasi lejeritate despre Dumnezeu si Maica Domnului si despre ceilalti sfinti.

Placut impresionat as fi sa vad din ceea ce imi veti spune voi, daca sunt oameni cu care zilnic poti sa discuti fara acea rusine care (parerea mea absoluta) apare in discutiile religioase.

Hmm pai toti oamenii care discuta aici lucruri religioase, discuta si in viata de zi cu zi.DAR nu e vorba de rusine daca in viata reala aceste discutii nu au loc.Pentru ca nu poti discuta cu oricine despre religie, asa cum nu poti discuta cu oricine despre astronomie,gastronomie,geografie,istorie,moda,sex, etc..Aici exista o comunitate care s-a strans tocmai pentru a discuta aceasta tema religioasa.Exista oameni plasati in medii in care le este imposibil sa discute despre religie. Si astfel, se alatura acestui spatiu virtual unde pot discuta cu lejeritate aceste subiecte.

Va intreb pe voi, aveti cu cine discuta la servici (sau in alte locuri) teme religioase.
Sau
Deschideti voi primii subiecte pe teme religioase?

Nu este recomandat sa discutam la servici teme religioase ,nici sa deschidem asemenea subiecte.
Parintele Cleopa parca spunea asta.
Dar daca se iveste ocazia nu trebuie sa ne dezicem ,sa ne lepadam de Hristos.
Asa cum am citit pe forum ,crestinul trebuie sa treaca neobservat ,sa nu iasa cu nimic in evidenta.

Bingo!
Si daca e vorba de o persoana interesanta? Unii atrag atentia prin simpla lor prezenta:).

Eu personal am cu cine discuta teme religioase si in familie si in societate.Am eu oamenii mei:-))

Cu persoanele cu care stiu ca se poate discuta, da. Dar atunci cand am o experienta religioasa aparte( ce se poate povesti), imi vine sa o impartasesc si altora, pentru a le insufla dragostea de Dumnezeu si nadejdea in EL. Si atunci mai descopar si alte persoane interesate de acest subiect. Sau ma opresc dupa introducere:-))Iti dau un exemplu simplu: daca merg la o manastire l-a care n-am mai fost, cand revin si sunt intrebata ce am facut ieri, incep sa povestesc " ooooo am fost la manastirea X si atat a fost de frumos, de nu-mi venea sa mai plec.."..Daca persoana e interesata, pune intrebari, o vezi din priviri ca e incantata si vrea sa discute despre asta..Daca persoana nu este interesata, zice ceva de genul "aaa eu am fost la Mall, stai sa-ti arat ce mi-am cumparat!"..:-)) si atunci stiu ca trebuie sa ma opresc..:-)

Chiar ieri am petrecut o dupa-amiaza foarte placuta in compania unor oameni (tineri) pentru care Dumnezeu si Biserica sunt prezente in viata lor. Pranzul l-am luat impreuna icepand si terminand cu rugaciune. Dimineata am fost impreuna la biserica...

Nu cred ca este corect ca un crestin trebuie sa treaca neobservat. Cum altfel va sti lumea ca mai exista crestini? Cum vor sti alti crestini ca mai exista alti crestini? De ce sa tii lumina sub obroc?

Un crestin practicant nu are cum sa nu iasa in evidenta.
Haideti sa recunoastem: daca nu injuri, daca nu furi, daca nu minti la servici, poti trece neobservat?

Cel mai probabil in cateva saptamani, sa nu spun zile, esti depistat. Esti intrebat, esti interogat: tu ce religie ai?

De ceva timp nu mai lucrez in productie dar atunci cand lucram intr-o echipa aveam cu cine sa discut pe teme religioase. Lumea e flamanda sa vorbeasca cu cineva despre viata spirituala. Cred ca niciodata nu am deschis eu subiectul intre colegii de servici. Dar oamenii au multe intrebari si tanjesc sa le discute cu cineva.

Eu cred ca multi de pe forum discuta si cu colegii de servici pe teme religioase.
Dar tipul de crestin-ortodox intalnit pe forum este mai greu de gasit in viata reala.

Eu am devenit membra al acestui forum tocmai din dorinta de a participa la discutii pe teme religioase si nu numai. Desigur, am si prietene cu care ma intalnesc si vorbim despre credinta noastra dar destul de rar si de la ele nu pot afla atat de multe cate pot afla aici. Citind postarile celor de pe forum mi-am lamurit multe "nelamurite" si am impartasit din ele si prietenelor mele.
La serviciu nu se discuta despre religie, sau nu in felul in care mi-as dori sa particip. Toti colegii mei stiu inclinatia mea spre religie si uneori mai sunt intrebata cate ceva... uneori chiar ironic. Nu ma supar cand sunt ironizata si nici nu ma rusinez. Le raspund intotdeauna cu bunavointa si seriozitate daca stiu raspunsul corect.

Aveţi deplină dreptate. A ajuns Dumnezeu să fie subiect tabu. Oamenii stau cu spatele la El, de aceea mă tem să vorbesc despre El cu ei: ceea ce văd e indiferenţă. În cazul optimist, adică atunci când nu este ostilitate. Am ajuns să mă ruşinez de Cristos, sper să nu se ruşineze şi El, preabunul, de mine. La cocktailuri, între colegi doctori, am ajuns a mă simţi stânjenit să îmi fac rugăciunea înainte de a mă aşeza la masă. O fac, dar repede şi discret, în speranţa secretă că nu va observa nimeni. Fiindcă dacă se observă, de obicei mă întreabă în ce sectă sunt. Pesemne că oamenii îşi închipuie că trebuie să fii niscai adventist ca să te rogi. Dacă întrunirea este miercurea, sau vinerea, am ajuns să susţin că doctorii mi-au interzis carnea, din cauză că sufăr cu acidul uric. Ahaaaaa, boală boierească, colega ! Şi sunt de-al lor. Dacă le spun că nu pot mânca porc, fiindcă nu îmi permite Biserica, se uită lung şi mă întreabă: Cuuuuum ? Dumneata ţii pooost ? Nu mai sunt de-al lor.

O mămică m-a invitat cu copiii să-i facem o vizită să se joace. Duminică dimineaţa, nu a găsit altă zi. "Dar nu pot", i-am spus. "Suntem invitaţi la altcineva, nu pot să îl refuz" i-am răspuns. Dar a vrut să ştie unde suntem invitaţi: curiozitate feminină. I-am răspuns că ne aşteaptă Cristos, să luăm masa cu El. S-a uitat la mine exact cum mă uit eu la un pacient care îmi spune că va împinge gara la noapte.