Preotul şi femeia
 

Bărbaţii şi femeile au fost creaţi de Dumnezeu pentru a fi complementari unii altora.Ei au nevoie unul de altul.Este firesc ca bărbatul să se simtă atras de o femeie şi femeia de un bărbat.
În biserică vin multe femei.Unele nu au reuşit să se căsătorescă din diferite motive iar altele(multe la număr)deşi căsătorite au parte în viaţa de familie doar de chinuri,de bătăi,de insulte lipsindu-se adeseori de sprijinul soţului şi chiar renunţând la acesta.Cel mai adeasea aceste femei vin la biserică şi caută sprijin la preot încercând să compenseze lipsa de înţelegere şi de afecţiune.
Preotul acordă acestor femei sprijin şi mângâiere încercând să atragă pe aceste femei în sânul bisericii pentru a-l descoperi pe Hristos.
În astfel de cazuri însă pot apărea tot felul de situaţii neprevăzute şi nedorite.
Preotul nu poate să aparţină decât prezbiterii sale cu care are cununie.
Orice altă apropiere altfel decât duhovnicească de altă femei este un mare păcat.Relaţiia lui cu alte femei trebuie să fie asemenea relaţiei dintre tată şi fică ,dar se întâmplă ca aceste relaţii să degenereze ajungându-se la stări neduhovniceşti care complică atât viaţa preotului cât şi a femeii.
Sunt femei care se îndrăgostesc de preot dar şi preoţi care depăşesc anumite limite permiţând lumescului să complice relaţia preot-femeie.
O altă situaţie care se poate ivi este între preot şi femeile care ajută prin biserică şi care vor ca acesta să le acorde o atenţie deosebită iar atunci când nu sunt băgate în seamă se revoltă sau cer socotelă acestuia uitând că cele ce fac pentru biserică sunt din dragoste pentru acesta ca fiind casa lui Dumnezeu şi nu pentru preot.

Sunt femei care au într-adevăr nevoie de mângâiere,preotul se roagă pentru unele ca acestea dar vine timpul când vremea mângâierilor trece iar femeia care a venit la biserică trebuie să descopere adevărata biserică,să-şi ia crucea şi să înceapă lupta pentru a-şi curăţi viaţa de murdăria păcatelor.
Este momentul de răspântie când trebuie să aleagă între preot şi Dumnezeu.

Din pacate, am intalnit multe cazuri. E trist cand se intampla, se pune la grea incercare casnicia preotului. Din punctul meu de vedere, preotul este cel care trebuie sa adopte cea mai potrivita atitudine. Sa incerce sa nu fie prea deschis, mai ales cu femeile singure. Sunt ispite, care se intampla, inevitabil. Pentru un suflet ranit, orice zambet, o mangaiere frateasca, un sfat, pot fi intelese gresit. Asa ca preotul sa nu dea un astfel de prilej.

Bun subiect.
Problema poate apare mai rau tocmai din cauza unui canon impus de mai marii bisericii: preotul care nu mai are sotie si slujeste singur.
Acolo este mare ispita si suferinta lui. Sa fie singur, sa nu poata iubi, sa nu poata avea copii, sa fie mereu singur.
Era bine daca ii lasa sa se recasatoreasca (mai ales cand vinovata a fost fosta).
@Dorinastoica - buna si delicata postare. Sunt lucruri care se intampla in general. Suntem cu totii oameni si ni se cere adeseori sa fim ne-oameni.
Inca o observatie:

Cei care ajuta in biserica (femei si barbati) au problema descrisa de tine, nu neapart in sensul de sentimente (barbat/preot - femeie), ci si al subiectivismului/ un sprijin similar "pilei". Se creeaza pe urma grupulete care sunt sustinute de preot si altii care se simt marginalizati. Primii cad in mandrie si altii sunt raniti.
In biserica (macar acolo) toti trebuie sa fie egali in fata lui Dumnezeu si pentru el.
Dar acest lucru mai inseamna ceva: avem nevoie si de om, de mangaierea reala si caldura, de sprijin si ajutor real si il cautam si in biserica, in preot. Nu numai pe Dumnezeu il cautam (si in biserica) ci si pe Om (am scris special cu "O").

In rest am citit "Taina preotiei" si acolo se spune despre ispitele preotului si ce inseamna a fi preot cua devarat, ce se cere de la el cu adevarat, adica...supra-omul. Se spune de ex. ce rau pot sa faca si...vaduvele, femei mai in varsta, intr-un cuvant toate femeile, sau cele care vor sa ajute, la fel si cele ce nu vor sa ajute. Cam totul este o ispita pentru un preot. Bine la vremea aceea preotii nu aveau voie sa se asatoreasca.

Si ma intreb si eu adeseori cum trebuie sa procedam cu preotul, ce anume ii poate provoca ispite, ce este interzis prin statutul lui (mai ales unui preot singur):
1. e bine/avem voie sa-l consideram prieten (de familie)? Sa ii oferim cand are nevoie: masa, pat, ingrijire medicala, mangaiere si sfat sufletesc?
Sa-l invitam de sarbatori in familia noastra?
2. e bine/avem voie sa-i daruim ceva (potrivit bineinteles) ( de ex. acum de Craciun)?
etc.

Re
 

Cati se mai roaga pentru preoti?

Acest fenomen, asemenea intimplari se intilnesc atit la preoti cit si la medici adica acolo unde ,,oficiantul" se apropie f. mult sufleteste de subiect in scop ,,diagnostic si pt.tratament". Dar consecintele difera mult de la o casta la alta . A fi preot este ceva cu totul deosebit de orice preocupare, meserie sau profesie paminteana . Dar atit la medici cit si la preoti functioneaza o lege nescrisa in canoane dar adevarata si transmisa oral, prin traditie, de la o generatie la alta de oficianti : nu cauta sa afli mai mult decit iti este necesar. Exista si deosebiri intre ei : daca preotului nu ii este necesar sa cunoasca absolut toate amanuntele despre savirsirea unui pacat(tocmai pt. a nu se ajunge la ispitirea lui insasi) cu medicul poate fi un pic altfel in sensul ca poate solicita justificat amanunte de mare acuratete. Este drept ca si cazurile de cadere in pacat cu ,,subiectii" sunt de departe mult mai numeroase la medici decit la preoti , mai ales ca ei au mai putine retineri dar mai ales carente de traire duhovnicesca .
Pt. rezolvarea unor asemenea incidente , ma refer la cele cu preotii, eu sunt adeptul exemplului dat de parintele Cleopa , de taiere a raului din radacina , fara jena sau frica, fara compasiune sau politete excesiva deoarece astfel riscul pacatului si a dezastrului creste extrem.Cum a facut batrinul Cleopa? Nu este o intimplare legata de o posibila intimitate nevinovata (nici vorba la un calugar cu o asemenea personalitate si traire ascetica)ci de faptul ca o femeie venita de departe la Sihastria pt. necazuri mari , dupa liturghie se apropie de parintele (care slujise)incercind sa-l abordeze. Nu poate si il urmareste intelegind la un moment dat ca acesta va iesi din biserica prin usa altarului . Fuge pe afara inconjurind-o si incercind sa-l prinda din urma ii spune : ,, ...parinte, stiu ca sunteti clarvazator, ajutati-ma , am probleme. Batrinul raspunde : cind ti-o-i da un baston in cap numai clarvazatori ai sa vezi , pleaca de aici " Deasemenea cind un preot ajungea la el si se marturisea cu zdrobire de inima ca a cazut in pacatul desfrinarii batrinul ii raspundea : frate , pune patrafirul in cui si lasa-te de preotie pt. ca altfel vei muri , esti in mare pericol de moarte . Doar episcopul te poate scapa. Daca el iarta si te desleaga , atunci este altceva , dar daca continui sa slujesti de capul tau va fi vai de tine !
Datorita importantei deosebite pe care desfrinarea o are asupra slujirii preotesti eu sunt adeptul parintelui Cleopa pt. rezolvare .

Si adica asta est un mod de rezolvare? Cu bastonul in cap? Sau sfat: pune patrafirul in cui si nu mai sluji? Oare asta asteapta oamenii de la duhovnici, de la biserica?
Nu cred. Eu asa ceva nu inteleg. Vin oamenii necajiti, de la sute de km sa ceara ajutor si sunt tratati astfel. De aceea mai bine mergem la duhovnicii din zona noastra, de mir.
In rest ai dreptate. Totusi culmea este ca lucrurile se intampla invers de obicei. Tocmai medicul, care ar trebui si poate sa se apropie sufleteste de om, n-o face si se infasoara intr-o duritate cumplita.
Ei spun ca se protejeaza pe ei sa nu sufere si cad in extrema ne-omeniei si ca vorba (vezi ca mori pana maine, sau n-am timp, etc.), sau ca fapta (vor bani pentru actul medical).
Preotul ar avea si el voie in anumite limite, zic eu, dar este greu sa le delimitezi si atunci de frica ispitei, mai bine n-o mai face deloc si se izoleaza, sau greseste in alt fel.
Nici el nu stie cum sa procedeze cu oamenii si nici invers si apar conflicte si lezari sufletesti. Asta totusi unde si cum se invata?

@ Florinbrasov - sunt multi care se roaga pentru preoti si ii au pe acatiste.

Din cate am inteles eu din postearea pe care ai citat-o, acea femeie s-a dus cu gandul sa il abordeze pe parinte nu ca ar fi avut probleme, iar legat de preotii care cad in pacatul desfranarii ar fi o solutie sa nu mai slujeasca pentru a nu cadea in ispite mai mari, dar sotiile dofera de la caz la caz. Cat timp ne vom ruga si pentru preoti ei vor avea mari sanse sa nu cada.
Doamne ajuta!

Ce vrei sa spui, sophia, ca in vremea aceea preotii nu aveau voie sa se casatoreasca? Preotii in orient au fost intotdeauna mai ales casatoriti.
La inceput, si episcopii erau casatoruiti (pana in sec. al 6lea)

Bineinteles, problemele pe care le puneti sunt reale.. Eu cred ca nu se pot rezolva cu stabilirea unor reguli. Depinde mult de parohie, de preot, de enoriasi, felul in care se pot evita problemele.

@ florinbrasov:
"...ca o femeie venita de departe la Sihastria pt. necazuri mari..."

Femeia avea necazuri si venise la par.Cleopa sa ceara ajutor si el o ameninta cu bastonul. Asta reiese din povestirea lui Zaharia.
Ispitele cu desfranarea la preoti - da, si cum spui tu, sotiile lro au raspundere, dar cei divortati ar trebui sa se re-casatoreasca si ei, caci asa au si ei dar si femeile din jur ispite mereu.

@Fani - pai eu stiam (asa am inteles si din lucrarea Sf. Ioan Gura de Aur), ca in vremea sa (cel putin) preotii nu se casatoreau. Abia mai tarziu au avut voie. Nu stiu sigur, eu asa am inteles.

1. Unii parinti sunt mai aspri si mai aspri si cu ei insisi, daca cineva ii numeste sfinti sau clarvazatori se supara pentru ca sunt smeriti. In fine, alta scuza nu gasesc. ;-) Exista si in pateric astfel de povestiri. Sa nu ne grabim sa judecam.

2. Desi teoretic un preot divortat nu se mai poate casatori (si chiar nu mai poate sluji), se fac adesea pogoraminte si se recasatoresc. Dar nu oricine divorteaza are neaparat chef sa se recasatoreasca, dupa deceptia traita.

3. Cred ca ai inteles gresit, preotii erau in general casatoriti, singura exceptie o faceau calugarii care erau cateodata hirotoniti preoti. Sf Ioan vorbeste poate mult din proprie experienta, el nefiind casatorit.
Daca citesti epistolele sfantului Pavel ai sa vezi ca el spune ca multi dintre apostoli (care erau episcopi!) erau casatoriti (si isi luau sotiile cu ei - cum ti-am zis in alt topic ;-))

Craciunul cu bucurie si binecuvantare! Fac un post de forum pana la Craciun. ;-)