Sa incercam sa ne folosim de ceea ce ne place in Biserica si sa lasam ceea ce nu ne place pe seama celorce mai mult NU le place la BISERICA.Raul este molipsitor.Doamne ajuta!

Inainte de Sf.sarbatori de Paste imi venea rau in noaptea de Inviere datorita mirosului de lumanari dar de cand s-a instalat aerul conditionat in biserica in care m-am botezat si la care ma duc aceasta problema a disparut.

Calea spre inima omului
Propovaduirea invierii este si astazi la fel de actuala ca si in primele zile ale crestinismului. Catedralele marete, hramurile cate unui Sfant sau Sfinte, care aduna zeci de mii de credinciosi, tarabele pline de cartile Sfintilor Parinti si posterele cu patriarhul din dughene nu sunt numaidecat o dovada ca mesajul evanghelic a fost infaptuit. Nu este nici un motiv a crede ca vremea predicii a trecut si ca acum traim triumful crestinismului. As spune chiar ca multi traiesc un fel de posteritate a crestinismului, crezandu-se in masura sa “indrepte” pe ici colo ceea ce Apostolii si Sfintii Parinti “nu au inteles bine”. Ma refer si la conferintele si simpozioanele interconfesionale, la saptamanile de rugaciune comuna etc.

Exista tot ce vrei in aparatul Bisericii, cu parere de rau din ce in ce mai asemanator cu alt aparat, nevrednic de pomenire. Exista posturi de radio, gazete, exista chiar preoti de serviciu care pot oferi Sfanta Impartasanie trecatorilor curiosi si turistilor la orice ora, fara spovedanie si fara Liturghie. Exista, intr-un cuvant, o mare “intelegere” pentru omul modern. Numai “propovaduirea invierii cea minunata” nu exista, nu exista invierea sufletelor noastre.

Leonid Ilici Osipov, un profesor de la Academia Teologica din Moscova, atragea atentia la una din conferintele sale ca Hristos ocupa un loc din ce in ce mai neinsemnat in Biserica. Totul se reduce la parada de vesminte frumoase si la profesionalismul corului. Azi poti vedea scene cand preotul cu potirul este impins intr-o parte: “Hai, va rugam, mergeti cu impartasania mai incolo, ca e timpul sa vorbeasca mitropolitul si trebuie sa filmam”. Si eu zic ca avem deja simptomele unui crestinism fara Hristos.

M-am gandit care ar fi una din diferentile dintre misiunea crestina din primele veacuri si cea de astazi. Si cred ca una ar fi aceasta: pe atunci existau prostituate convertite care atrageau in Biserica incomparabil mai multa lume decat un preot din zilele noastre. Pe atunci o fosta desfranata se ostenea si convertea barbati care mai tarziu deveneau preoti, dar azi preotii nu se ostenesc pentru o desfranata macar sa o aduca printre credinciosii de rand. Nu ma indoiesc ca sunt mii de femei si barbati pe care preotii ii impartasesc fara socoteala, desi se afla in acest pacat, dar asta nu inseamna convertire.

Astazi exista doua generatii de preoti: cei care au terminat proaspat facultatea si practica un laxism exagerat si cei de moda veche, care sunt mai severi. Amandoua aceste atitudini, si laxismul si severitatea, sunt bune si amandoua sunt rele. Amandoua sunt bune cand urmaresc recuperarea si vindecarea omului bolnav de pacat, dar amandoua sunt rele cand il arunca pe om in nenorocire, fie in nepasare, fie in deznadejde, chiar pana la caderea din credinta.

A banaliza acest pacat, cum se intampla in marile orase, inseamna a anula rostul venirii lui Hristos in lume. Dar, totodata, a te ingretosa de pacatosi si a-i ataca de pe amvonul bisericii in predici apocaliptice, ca pe unii care nu mai au nici o scapare, este, la fel, o incalcare a iubirii lui Hristos. Ceea ce lipseste azi nu sunt cartile de catehism. E plin de carti si cartulii de predici la sarbatorile bisericesti, chiar carti despre feluritele pacate, cu draci si dracusori, cu vedenii amenintatoare si asa mai departe. Numai calea care duce la inima omului nu se cunoaste. Hristos sta la usa si bate, nu cumva sa-L alungam noi cu amenintarile si cu retetele noastre de mantuire, inainte de a face un lucru atat de obisnuit, care ni se cere. Acest lucru este de a ne alipi urechea de inima careia vrem sa-i vorbim si sa pandim de care parte se ascunde Hristos, pentru ca El se ascunde numaidecat si in acea inima. (Par Savatie Bastovoi)

Ceea ce nu-mi place este ca mai ales preotii de tara isi fac cu superficialitate treaba, o slujba pe saptamana considera ca e de ajuns, s-a ajuns ca viata spirituala a oraselor sa fie mai intensa ca la tara, putina predica de la anvoane, asta ma deranjaza, sunt carti, exista netu plin de siteuri crestine, dar marea masa are acces doar la anvon, si de acolo se aude slab glasul lui Hristos in multe parohii, asta cred ca ar fi o problema, in rest, Doamne ajuta-ne sa venim cu pasi marunti spre Tine

:( cine e de vina cand crestinul e in biserica asista la Sfanta Liturghie si cand vine predica pur si simplu se plictiseste de moarte? Ce te faci cand prea cuviosii sau prea cucernicii parinti tin predica dupa Sfanta Evanghelie cam o ora, inainte de impartasanie inca o ora si ceva :( iti vine cateodata sa iti iei campii... stiu ca de fapt gandurile astea nu sunt curate dar ce poti face? oameni suntem. Help? :dontgetit: asa patiti si voi? si mai ales ca de fiecare data se face cam aceeasi predica, mai rar ceva nou si interesant. Vorbesc de un singura biserica ca de multe ori decizi sa te duci in alta parte :(

:)"Ochi au si nu vad,urechi au si nu aud ,minte au(?),dar nu inteleg."Unuia ii place preotul altuia preoteasa","In mintea stramba si lucrul drept se stramba"Doamne ajuta!

De ce nu sunt scaune, sau banci, in bisericile ortodoxe? Slujbele, de obicei, tin peste doua ore. Uneori, sa iei parte la o slujba seamana cu proba de rezistenta de la orele de sport de pe la scoli. Eu inteleg ca trebuie sa ai respect fata de Divinitate, dar nu ar strica sa stai pe un scaun. Fratii catolici au fost mai ingaduitori cu credinciosii lor.

Daca ai cunoaste mai bine spritualitatea ortodoxa, ai vedea ca ea include si trupul in acest proces de spiritualizare a fiintei umane. Rugaciunea trebuie sa se faca implicand ambele laturi ale fiintei umane, sufleteasca si trupeasca. Bineinteles, trebuie tinut cont de oamenii in varsta si cei carora neputinta trupeasca nu le permite antrenarea trupului in rugaciune. Tocmai de aceea mai exista si scaune in biserica, pentru ei. Faptul ca tin doua ore, bucura-te frate, ca exista aceasta posibilitate. Fiecare duce cat poate si trebuie sa straduiasca sa duca cat mai mult posibil.

Fratii catolici au fost poate prea ingaduitori cu credinciosii lor de aceea nici postul nu isi mai are aceeasi valoare si de aici porneste si dinamica trupului in procesul mantuirii. Nu ne putem mantui in afara trupului si daca ne straduim sa strunim sufletul, nu putem sa nu strunim si trupul. Si cei care fac sport sa stii ca sunt mai sanatosi decat cei care stau pe scaune!:)

Am initiat acest topic cu gandul ca notam anumite aspecte perfectibile in Biserica si ca incercam sa explicam si sa sugeram moduri de solutionare.

Si inca ceva...cine crede ca sf.Liturhghie se savârseste in comun preot,ingeri,oameni.Sa nu-mi spuna careva ca ingerii din biserica stau pe scaune..Persoanele care sunt in neputintza sa stea drepti ,ca si ingerii,totusi,sa le fie ingaduit sa se aseze pe scaune...