Eu sunt de parere ca poate coexista perfect, altfel n-ar fi deplina.
Argumentul e Iisus Hristos, nu-i asa?

Nu cred ca e chiar asa.
Normal ca fericirea noastra nu poate coexista cu suferinta celorlalti. Iubeste-l pe aproapele ca pe tine insuti, este o porunca de capatai in crestinism. Iertarea greselilor noastre e asemeni e conditionata de felul cum iertam noi gresitilor nostri.
Cu alte cuvinte, nu poate fi niciunul din noi fericit in rai cata vreme nu a iertat pe cineva care a facut rau. Iar cel care a facut rau, odata iertat fiind de cat mai multi dintre cei carora le-a gresit, va fi mai aproape si el de rai ( desigur ca unul ca Hitler, care probabil a fost iertat doar de cativa membri apropiati ai familiei, e inca destul de departe de rai...pt ca ma gandesc ca nu conteaza asa mult " votul" admiratorilor, al celor care l-au aprobat si acum sunt probabil alaturi de el, ci al celor carorachiar le-a facut rau )
Daca ati citit predicile par Galeriu, veti vedea ca dlui defineste iadul ca fiind lipsa iubirii. Cand cineva este iubit si primeste aceasta iubiresi nu fuge de ea, nu poate fi in iad.

Trebuie sa-i dreptate lui Florin mai intai:
Nu se poate credinta fara omenie. Daca o credinta (indiferent care) implica sa lipsa de omenie si batjocura la adresa aproapelui, atunci mai bine lipsa.
Iisus ne-a invatat cum sa fim Oameni. N-a adus o credinta asa, zburatoare.

Pe urma stau si ma intreb de unde stiu unii de pe aici cum este dupa moarte?

Eu nu stiu unde se duc animalele dupa moarte. Inclin sa cred ca se duc inapoi la creatorul lor. Asa mi se pare firesc. Si ele au un suflet totusi, chiar daca sunt mai putin evoluate decat oamenii. Constructia este insa aceeasi: trup si suflare/suflet. Si unele au chiar mult, chiar daca este confundat cu instincte sau alte cele.
M-a miscat la lacrimi poza aceea cu acel caine care incearca sa salveze pestele.
Avem mult de invatat de la animale.

Nu stiu de ce este atat de rea si de amuzanta interventia femeii cu porcusorul de Guineea si mi-a placut mult raspunsul preotului.
Femeia aceea are dreptul sa-si iubeasca animalul si sa-l considere in felul ei.
Cui ii face ea rau? De ce sa-ti bati joc de ea, de sufletul ei?

Mai mult: as intreba pe unii de pe aici cum s-ar simti daca cineva le-ar spune ca numai adultii au nemurire, iar copii lor nu, ca numai adultii au dreptul sa se reintoarca in Rai.
De ce n-om putea oare sa lasam lumea in pace, fara a calca tot timpul cu botinele in sufletul ei? Nu inteleg.

Si n-am auzit sa sustina catolicii sau alte confesiuni pareri asa ciudate despre animale. Poate sunt unele lucrari mai putin cunoscute lumii.

Si eu inclin sa cred ca toate fiintele se reintorc la Dumnezeu. Ca unii mai pacatosi sunt pedepsiti apoi, este altceva.
Nu stiu ce se intampla cu plantele.
Nu stiu cum este dincolo. Poate ca ne vom reintalni cu cei dragi, poate vom si cu animalele iubite. Mai exista apoi si reinvierea celor din morminte.
Cum vom fi atunci si unde?

Nu ma asteptam ca numarul ortodocsilor care cred in viata de veci a pisicutelor lor sa fie atat de mare. Din cate vad, formati majoritatea celor de pe forum. Se vede ca democratia in Biserica ar face ravagii, inca si mai mari decat cele pe care le face in lume. Ce bine ca Sfanta Invatatura nu este obiect de sufragiu universal!

In schimb, propozitia de catehism: "pastrator al depozitului Sfintei Traditii este poporul credincios" ma lasa un pic ganditor...

Suntem doar iubitori de animale si nestiutori de multe. Si poate este mai bine asa.
Eu una nu am o serie de raspunsuri din astea cu viata de dincolo. Nu stiu cum este acolo si cum vom fi (sub ce forma). Incerc sa pricep ce spun unii si altii.

Cum ar arata democratia in Biserica?
Nu reusesc sa inteleg mesajul si nici fraza aceea din catehism.
Ma tem insa ca in exista destule probleme in Biserica (ierarhie) si in biserica (comunitate) si noi cei de rand nu stim mai nimic. Nu mai intru aici in detalii.

Scuze pentru greselile mari de mai sus. Corect: "preaslavindu-L" & "vei sti".


Credinta si dorinta merg mana-n-mana. Credeam ca acest lucru este evident.

As fi vrut sa stiu de care parte a iubirii ne aflam. "Cand cineva este iubit" aflu ca nu este suficient. Cineva-ul trebuie in mod necesar sa iubeasca la randul lui si, neaparat, sa-I guste din nectarul maretiei, sa-I soarba superioritatea si sa Il scalde in preaslava. Si atunci lucrurile se schimba. Fuga nu mai pare atat de rusinoasa :).

Pai daca cineva nu poate iubi ( in general, nimic), atunci e nasol pt el, oricum,
. Si aici acum, in viata asta, si in cea de apoi, daca mai este.
A iubi pe Dumnezeu nu inseamna neaparat a-L preaslavi, ci a iubi viata in general. A fi recunoscator ca o ai. Asa cum e cu bune si rele, nu "a iubi viata" in sensul lumesc, adica doar placerile, distractia, pacatele. Si a te iubi pe tine, la modul intelept. Asta e greu de definit. multi cred ca se iubesc atunci cand sunt egoisti, cand isi fac toate poftele, etc, nsa...daca vrei sa iti fie tie bine netinand cont de cei din jurul tau, nici ei nu vor tine, samd. Deci, trebuie sa iubesti si pe aproapele ca pe tine insuti, daca vrei sa-ti fie bine si tiw si lui, si aici si acolo...

Daca un parinte vrednic de rai are un copil neascultator, vrednic de iad, acesta (parintele) prin rugaciunile sale, prin iubirea lui si prin viata jertfelnica, in Duh si Adevar, il va salva pe copilul sau de la iad.
Dumnezeu ii iubeste deopotriva si pe parintele vrednic si pe copilul nevrednic si VA IMPLINI RUGACIUNILE parintelui.
Domnul Iisus Hristos, Parintele si Invatatorul nostru, s-a rugat neincetat pentru noi, s-a jertfit pe cruce pentru noi, copii lui neascultatori condamnati la iad, si ne-a salvat.
Mi-am adus aminte un film, de groaza, de altfel, pe care nu as mai vrea sa-l vad...dar care mi-a demonstrat ca o mama, un tata, poate salva sufletul copilului din mana diavolului. Este vorba de primul film din grupul Poltergeist.
Filmul nu este demn de pomenit dar mi-a ramas in minte cat a luptat mama cu fortele raului ca sa-si salveze copilul si a reusit.
"Dragostea da putere si Credinta da curaj"(Cuvintele preotului nostru paroh, la predica de ieri)
Inca odata: rugaciunile unui parinte si viata lui virtuasa intru Hristos, intoarce pe copii raraciti. Cu siguranta!

Deci ce spui tu nu se va intampla in veci!

Si de ce n-ar fi asa cu pisicutele si nu numai?
Sa ne gandim un pic: cand s-a creat lumea toate erau bune foarte si atat omul cat si natura era nemuritoare. Moartea a venit dupa caderea omului si de atunci toata natura a cazut si sufera din pricina omului. Moartea a intrat in toti, toti (oameni si animale) am devenit trup care merge in pamant si suflare de viata care se intoarce la Dumnezeu. Orice e viu e creat de Dumnezeu, e tinut in viata de Dumnezeu, noi nu putem creea nici o fiinta.
Cu omul insa e alta treaba pentru ca e dupa chipul lui Dumnezeu si are vointa libera de a se opune sa fie langa Dumnezeu in vesnicie. Daca el nu vrea, mantuirea nu se impune. Asteptam invierea si restaurarea intregii lumi.