Ispita de dreapta, ispita de stanga
 

„Diavolul păzitor” al unui englez oarecare îl îndeamnă din răsputeri pe muritorul asupra căruia „veghează” să se jertfească într-o chestiune care-l preocupă: aceea specific britanică a ceaiului. Muritorul ar vrea să bea ceaşca de ceai de la ora cinci pe terasă. Nevasta şi soacra preferă să o bea înăuntru. Cedează, îi suflă diavolul, fii smerit şi bun, altruist, jertfeşte-te, fa-le pe plac. Omul îşi bea aşadar ceaiul cu ele, şi toată vremea se simte nefericit şi nedreptăţit, băutura i se opreşte în gît, blestemă în minte ambele femei care la rindul lor văd bine că le-a făcut concesia în silă şi simt cum le cuprinde antipatia. Diavolul jubilează. Trei exemplare în perspectivă.

Parintele Arsenie Papacioc ne invata ca avem de-a face cu mai multe feluri de ispitire:de sus,de jos,din fata,din spate,din stanga si din dreapta.

http://www.youtube.com/watch?v=-vf8x...e=channel_page


Stiut este ca "stramta este calea ce duce la viata si putini cei ce o afla", dar uneori stau si ma intreb : nu cumva m-am indepartat ?

Bine spune Steinhardt. Si C.S. Lewis pe care il citeaza.
De multe ori alergand dupa virtuti ajungem exact pe dos.
Scena asta am inteles-o mult mai bine dupa ce m-am casatorit. Este muuuult adevar in ea.

Intrebare: de unde stim ce / cum sa alegem? Chiar si in situatii insignifiante precum cea prezentata?
Daca ne multumim pe noi insine, exista marele risc de-a-l neferici pe aproapele.
Nu ajungem cumva la un moment dat la situatia aceea ilara in care 2 cetateni se invita la nesfarsit unul pe celalalt sa treaca primul strada (din prea multa politete in acest caz)?

De obicei, ispita de dreapta îi afectează pe cei care sunt un pic mai avansaţi în urcuşul spiritual. Aşa cum scrupulozitatea la Sf Spovadă (în esenţă, o ispită de dreapta) îi afectează pe cei niţel mai avansaţi în viaţa de credinţă. Pe ceilalţi îi încearcă ispita de stânga a indiferentismului şi auto-toleranţei.
Acesta ar fi un semn.

Alt semn este materia însăşi a ispitei: într-o ispită de dreapta suntem sugestionaţi să facem ceva bun în dauna a ceva şi mai bun. Cele mai multe ispite de dreapta sunt de natura farisesmului, adică suntem atraşi să respectăm un lucru formal bun în dauna altui lucru care corespunde unui bine de fond. Când tatăl ne este bolnav şi are nevoie să fim lângă el, dar mergem la biserică ca să nu încălcăm porunca prezenţei la liturghia parohială, cădem într-o ispită de dreapta. Prezenţa noastră la masa lui Cristos e un lucru bun, dar şi mai bine este să ne facem datoria de copii. Trebuie să ne gândim "oare mă aflu acolo unde ar dori El ?"

Doar o părere.

Un compromis, o cale de mijloc...care sa-i bucure pe amandoi deopotriva. Asta incercam noi mereu in casnicie si in general functioneaza.
Arta este de a te bucura (deci nu a suferi) cand cedezi putin de la tine.
Si asta este de fapt un pic de smerenie.
In fond in povestea de mai sus se putea de ex. face si asa: o zi pe terasa, o zi in casa...
Si daca stam cu sufletul si mintea impietrite numai pe pozitia "asa vreau eu si imi place mie", nu va functiona.
Si mie mi se intampla adeseori sa fiu nefericita pentru ca nu se face mine.
O fi o ispita, dar si un rezultat al ispitelor altor oameni.
Dupa ce o viata intreaga tot trebuie sa lasi de la tine si faci mereu numai ca altii (acasa, la scoala, la serviciu, in noua familie, in biserica, etc.), se aduna o durere nebuna. Daca fiecare din noi am putea sa lasam sa fie si putin ca celalalt, ca sa-i fie si altuia bine, nu s-ar intampla acest lucru, am avea toti in fiece moment un pic de bucurie.

Mereu si mereu trebuie gasita calea de mijloc, a intelepciunii si nu extremele.

[quote=carmina;237112]„Diavolul păzitor” al unui englez oarecare îl îndeamnă din răsputeri pe muritorul asupra căruia „veghează” să se jertfească într-o chestiune care-l preocupă: aceea specific britanică a ceaiului. Muritorul ar vrea să bea ceaşca de ceai de la ora cinci pe terasă. Nevasta şi soacra preferă să o bea înăuntru. Cedează, îi suflă diavolul, fii smerit şi bun, altruist, jertfeşte-te, fa-le pe plac. Omul îşi bea aşadar ceaiul cu ele, şi toată vremea se simte nefericit şi nedreptăţit, băutura i se opreşte în gît, blestemă în minte ambele femei care la rindul lor văd bine că le-a făcut concesia în silă şi simt cum le cuprinde antipatia. Diavolul jubilează. Trei exemplare în perspectivă.

Parintele Arsenie Papacioc ne invata ca avem de-a face cu mai multe feluri de ispitire:de sus,de jos,din fata,din spate,din stanga si din dreapta.

Iti recomand sa citesti Razboiul nevazut de Sf. Nicodim Aghioritul sau poate chiar ai citit deja cartea de ai postat un asemenea subiect.

"Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt." (Matei 5, 39)

Sfantul Maxim Marturisitorul, cugetand asupra acestui cuvant, in "Ambigua - Raspunsuri catre Talasie", le interpreteaza astfel:

Parintii vorbesc adesea despre pacatele de'a dreapta si pacatele de'a stanga.
Ei impart astfel ispitele si pacatele, spre o mai buna intelegere a lucrarii diavolului.
Cand omul se fereste de o ispita de'a stanga (orice rautate iesita in afara, care loveste in Domnul sau in omul de langa noi), diavolul ii pune inainte ispitele cele de'a dreapta (adica slava de sine, a se vedea bun, sfant, virtuos, etc).

Cand diavolul ne arunca in fata "cele de'a dreapta", lovindu'ne "peste obrazul cel drept" si incercand sa ne faca sa ne vedem mai buni, mai virtuosi, mai intelepti decat cei de aproape, aratandu'ne faptele cele bune si ostenelile noastre, noi trebuie imediat sa luam aminte la lupta si "sa ii intoarcem si obrazul stang", adica sa mergem cu mintea la caderile noastre, la pacatele tineretii, la tot raul pe care l'am facut, mai de demult sau mai recent.

Mândria nu este ispită de dreapta. Ispitele de dreapta sunt cele care merg în sensul credinţei, pe care însă o deviază. Ca aceea despre care e vorba în primul post.

Când mă cred mai deştept ca şeful meu şi îl sap să îi iau locul, greşeala mea este de stânga. Când, dimpotrivă, socotesc că şeful este prea îngăduitor cu mine şi nu merit nici măcar poziţia pe care o ocup în firmă, socotind deci că locul meu este să mătur în birou, ceea ce şi mă apuc să fac uitând pentru ce mă plăteşte şeful, iată-mă într-o eroare de dreapta.

Veţi observa imediat că erorile de dreapta sunt MULT mai rar întâlnite în practică. Avem înclinaţie naturală spre contestare, mândrie, invidie, dezordine. Dacă apucăm să mergem, însă, pe un drum bun, diavolul schimbă imediat strategia şi începe să ne ofere ispite de dreapta. "Am să-i zădărnicesc urcuşul, deviindu-l şi lăsându-i impresia că urcă în continuare în vreme ce e alături cu calea şi nici nu mai vede ţinta" spune urâciosul.

Multumesc pentru raspunsuri!
Mihnea, frumos si elocvent ceea ce ai scris, bine exemplificat de asemenea.

Dar, pastrand amintirea greselilor noastre, nu ajungem sa cadem in pacatul neincrederii fata de iertarea si dezlegarea ce ne-a fost acordata la sfanta spovedanie?
Eu una, cand ajung sa ma semetesc mai mult decat simt ca se cuvine, incerc sa readuc in minte imaginea zilelor in care aveam parte de destule privatiuni.