Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Istoria bisericii (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5077)
-   -   Biserica lui Dumnezeu în perioada comunismului (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16672)

laurastifter 31.07.2013 01:59:24

Biserica lui Dumnezeu în perioada comunismului
 
Doamne ajută!
Adesea discutăm, studiem sau, pur și simplu, medităm la prigonirile suferite de către creștinii primelor trei veacuri, la suferințele lor pentru Hristos, la rezistența lor martirică.
Ne referim la acea epocă a persecuțiilor ca la un timp foarte îndepărtat, legendar parcă, o vreme plină de evenimente reale, dar neverosimile care, cu siguranță, nu s-au mai întâmplat și nu se vor mai repeta nicicând, până în veșnicie.
De aceea, vă propun ca, în acest topic, să discutăm despre prigoanele cel puțin la fel de tragice și la fel de reale pe care credincioșii lui Hristos le-au îndurat mult mai recent... în secolul trecut... în epoca noastră de înflorire științifică, culturală.
Acum doar câteva decenii, în anii în care Occidentul își perfecționa legislația democratică privind drepturile cetățenilor (între care libertatea de conștiință/ religioasă ocupa un loc fundamental), în Răsăritul Europei creștine un regim totalitar ateu și antireligios, un regim apărător fanatic al unei ideologii antihristice infernale reușise (nu pentru o lună sau un an, ci pentru ZECI DE ANI) să readucă Biserica lui Dumnezeu în catacombe. De fapt, nu... nu în catacombe, ci într-o stare mult mai jalnică, într-o situație critică în care, probabil, chiar și mulți dintre Sfinții Martiri ai primelor trei secole ar fi căzut, ar fi capitulat: în închisori, centre de "reeducare" prin tortură.
Spre deosebire de Nero, Domitian, Traian, Decius, Diocletian și ceilalți împărați romani persecutori ai creștinismului, ateii comuniști le impuneau creștinilor nu doar să declare că "domn este Cezarul" (negându-L astfel pe Hristos), ci să și creadă aceasta; și nu doar să gândească astfel, ci să fie convinși inclusiv că religia creștină, "opiumiumul popoarelor" (Marx) ar fi cel mai mare obstacol în calea progresului omenirii; nu doar să creadă și aceasta, ci și să-și trădeze semenii, predându-i autorităților, denunțându-i și chiar torturându-i cu sadism (așa cum s-a întâmplat în închisoarea din Pitești), pentru a-și demonstra în mod practic adeziunea la noile convingeri.
Vă propun să prezentăm materiale (originale sau, cei care avem prea puțin timp la dispoziție, preluate din cărți, conferințe, studii, articole de pe internet etc) despre martirii și mărturisitorii lui Hristos din perioada regimului totalitar comunist.
Părintele profesor Dumitru Stăniloae, părintele Nicolae Steinhardt, pr. Sofian Boghiu, pr. Arsenie Papacioc, pr. Arsenie Boca, pr. Benedict Ghiuș, pr. Ilarion Felea, Vasile Voiculescu, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Alexandru Mironescu, Teodor M. Popescu (profesor de IBU arestat de către comuniști și ulterior ucis în bătaie, în anul 1973), pr. Constantin Sârbu, pr. prof. Ioan G. Savin, pr. Mina Dobzeu (cel care l-a botezat pe părintele Steinhardt), Richard Wurbrand, pr. Gheorghe Calciu - iată doar câteva nume de mărturisitori și mucenici ai lui Hristos din acei ani, părinți duhovnicești cunoscuți și mult îndrăgiți pentru sfințenia lor, teologi renumiți, dar și simplii credincioși care, împreună, în același gând, L-au mărturisit pe Domnul prin suferințele lor martirice, I s-au dăruit Lui pe ei înșiși, răspunzând astfel dragostei Sale jertfelnice supreme.
Despre ei vă propun să ne relatăm unii altora, să ne documentăm, cinstindu-le astfel amintirea.
Dacă în mod oficial sfințenia lor nu este încă recunoscută, Dumnezeu... nu Se-mpiedică nicicum de formalitățile noastre. El nu consultă calendarele, nici sinaxarele, ci inimile și viețile acestor martiri, mărturia despre El, pe care ei au trăit-o până la capăt, pecetluind-o cu însuși sângele lor.
Aș vrea să-i cinstim astfel atât pe creștinii ortodocși persecutați în comunism, cât și pe coreligionarii lor din alte confesiuni, căci toți au suferit împreună. Și chiar nu mi-aș dori o polemică pe această temă aici, pe acest topic. Putem polemiza despre ecumenism și astfel de idei pe alte muulte thread-uri, dar aici m-aș bucura tare mult să rămână un spațiu dedicat în exclusivitate memoriei acestor martiri ai credinței și eroi ai națiunii noastre, un spațiu de reculegere, meditație și întărire a credinței. Cei care și-au sacrificat libertatea, integritatea fizică și psihică, chiar și viața pentru dragostea lui Hristos sunt vrednici ca întreaga noastră viață să le păstrăm memoria în suflete, să ni-i facem contemporani urmându-le exemplul și să cultivăm în inimile generațiilor următoare același respect și aceeași evlavie profundă față de puterea de sacrificiu pentru Dumnezeu, pe care acești creștini au scris-o... nu în cărți, ci în istorie.
Încep prin a recomanda un site excepțional dedicat creștinilor persecutați în comunism, un site realizat de către Asociația Ortodoxia Tinerilor: www.fericiticeiprigoniti.net.
Veșnica lor pomenire!

Decebal 31.07.2013 07:42:50

Biserica ortodoxă rusă în perioada bolșevică
 
<< Biserica ortodoxă rusă în perioada bolșevică

La începutul secolului al XX-lea, Biserica Rusiei a început pregătirile pentru un Sinod al tuturor rușilor. Dar sinodul s-a ținut abia după revoluția din 1917. Printre principalele puncte adoptate de sinod se găsea și restaurarea scaunului patriarhal în Biserica Rusiei; cel ales pentru a ocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscovei, Tihon (†1927).

Biserica Ortodoxă Rusă avea să fie din nou reformată, urmărindu-se emanciparea sa măcar relativă față de autoritățile laice. Ca urmare a decretului bolșevicilor din anul 1918 privitor la libertatea de conștiință și la separarea Bisericii de stat, Biserica Ortodoxă Rusă dobândește dreptul de a-și desfășura activitățile de cult, dar spațiul său de acțiune este limitat exclusiv la acestea, Biserica neavând dreptul de a-și exercita influența asupra cetățenilor.

Lucrurile au luat însă o altă întorsătură. Inițial, bolșevicii (una dintre mișcările politice de sorginte comunistă active în Rusia și care sfârșește prin a deveni singura deținătoare a puterii politice) nu au luat măsuri antibisericești sau anticlericale; au adoptat o legislație moderată în privința Bisericii și a vieții religioase în general. După începerea războiului civil însă, profitând de faptul că unii episcopi și clerici colaboraseră cu Armata Albă (pro-țaristă, opusă Armatei Roșii conduse de bolșevici), mai ales în teritoriile ocupate de acestea, guvernul bolșevic a început să ia o serie de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericești. Acuzațiile împotriva clericilor erau cele de participare la lupta împotriva Armatei Roșii, propagandă împotriva regimului bolșevic etc.

Din anul 1919, guvernul bolșevic a trecut la o politică antireligioasă și antibisericească sistematică, care a constat în propagandă și acțiuni cu vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente în sânul Bisericii etc. Sunt celebre în acest sens acțiunile de "verificare" a moaștelor din cursul anului 1919, înființarea de reviste cu scopul declarat de a lupta contra religiei și Bisericii, publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în presa de largă circulație, precum și crearea, cu sprijinul temutei Ceka (poliția politică), a unei grupări "reformatoare", în sânul Bisericii, care mai târziu se va desprinde de aceasta, formând așa-numita "Biserică Vie", controlată integral de poliția politică bolșevică. La aceste acțiuni se adaugă procesele intentate reprezentanților Bisericii sub diferite pretexte din anii 1919-1920.

Opoziția patriarhului Tihon față de politicile represive a guvernului bolșevic în timpul războiului civil, precum și apelurile sale repetate la neimplicarea Bisericii în luptele politice și încurajarea credincioșilor i-au consolidat autoritatea și i-au atras respectul milioanelor de creștini pravoslavnici ruși, precum și creșterea prestigiului său peste hotare. Statul comunist urmărea însă, prin supunerea Bisericii, distrugerea ei. Astfel, succesorii numiți de patriarhul Tihon au fost arestați si deportați - ultimul dintre ei, Petru Poliansky, pe data de 10 decembrie 1925 - după ce își reafirmase loialitatea față de predecesorul său.

Când, în anii 1921-1922, guvernul a cerut ca averile bisericii să fie donate pentru ajutorarea populației care murea de foame ca urmare a recoltei slabe din 1921, între Biserică și noile autorități a izbucnit un conflict de amploare; autoritățile au decis să folosească această ocazie ca să distrugă biserica, lansând o serie de măsuri represive.

Amenințată distrugerea completă, Biserica nu și-a putut continua opoziția față de abuzurile puterii bolșevice. În condițiile în care, după războiul civil, politica antireligioasă și anticlerică a luat o amploare nemaivăzută până atunci, patriarhul Tihon a fost nevoit să accepte o serie de compromisuri, în speranța îmbunătățirii condițiilor de existență ale Bisericii în statul bolșevic. El a renunțat la opoziția față de guvernul bolșevic, recunoscând legitimitatea acestuia și acceptând condamnarea publică a acelora dintre ierarhi și clerici care se alăturaseră rezistenței antibolșevice. Patriarhia rusă se dezice de grupările din emigrație potrivnice puterii sovietice și nu mai ia poziție în disputele politice. Protoiereul Vladislav Țîpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului față de guvernarea bolșevică prin dorința acestuia de a evita scindarea Bisericii Ruse, confruntată la acea dată cu puternice mișcări "reformatoare" sprijinite fățiș de puterea sovietică. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

Decebal 31.07.2013 07:44:11

Biserica ortodoxă rusă sub stalinism și după Stalin
 
<< Biserica sub stalinism

Datorită situației critice în care se găsea Biserica, locțiitorul de patriarh Serghie îi trimite lui Stalin, în 1927, o scrisoare prin care exprima acceptarea formală de către Biserică a autorității regimului bolșevic. Declarația acestuia din data de 29 iulie 1927, a fost interpretată de o mare parte a emigrației ruse, dar și de o bună parte a credincioșilor ortodocși din Rusia, ca un act de capitulare față de puterea politică antireligioasă ce urmărea distrugerea Bisericii și a credinței; această declarație a dus la ruperea intercomuniunii dintre Biserica Rusă din afara granițelor și Patriarhia Moscovei.

În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă, a fost interzisă publicarea de literatură religioasă, au fost omorâți sau încarcerați o mare parte dintre episcopii și clericii ortodocși, Biserica nemaiavând acces la viața publică. Arestările de clerici și măsurile represive împotriva Bisericii s-au intensificat după anul 1935. În perioada 1937-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma anului 1939 mai existau mai puțin de 100 de parohii în funcțiune, doar patru episcopi și 4 arhierei-vicari, care au continuat să-și desfășoare activitățile religioase în clandestinitate. Constituția sovietică din 1938 prevedea, în privința religiei, doar "libertatea cultului și a propagandei antireligioase" (subl. noastră).

Instituțional, la sfârșitul anilor '30, Biserica Ortodoxă din URSS se afla în pragul lichidării: baza sa materială, structura organizatorică și activitatea Sfântului Sinod erau la acea dată aproape inexistente; dispăruse posibilitatea pregătirii de noi preoți, în timp ce mulți clerici și credincioși erau arestați și deportați sau executați, iar numărul lăcașurilor bisericești scădea continuu. Mai înainte de Revoluția rusă existau aproximativ 54.000 de parohii și peste 150 de episcopi. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost profanate și lăcașurile au primit alte întrebuințări, iar peste 50.000 de preoți au fost executați sau trimiși în lagăre de muncă, în special în perioada marilor epurări din 1936-1937.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă, situația Bisericii Ortodoxe Ruse se îmbunătățește puțin în comparație cu perioada precedentă. Dată fiind situația militară critică în care se găsea Rusia ca urmare a invaziei germane, Stalin face apel și la Biserica Ortodoxă pentru a susține pe cât posibil (mai ales moral) trupele rusești și efortul de război.

În anul 1943, Stalin se întâlnește cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, și anume locum tenens patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), mitropolitul de Leningrad și Novgorod Alexie (Simanski) și exarhul Ucrainei și cu mitropolitul de Kiev și Galiția, Nicolae (Iarușevici), întâlnire unde se discută problema relațiilor dintre Biserică și Stat. În urma acestei întâlniri, Biserica a obținut dreptul de a-și alege un patriarh, de a deschide școli teologice proprii și câteva biserici, precum și alte câteva libertăți. Stalin propune chiar un ajutor financiar si logistic pentru organizarea apropiatului Sinod de alegere a patriarhului (de 18 ani nu se mai alesese patriarh). Pe 8 septembrie 1943, la Moscova, în prezența a 19 ierarhi, a avut loc Sinodul care l-a ales patriarh pe mitropolitul Serghie, iar ierarhii au adoptat un mesaj de recunoștință adresat guvernului sovietic, în care au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină de înțelegere" a lui Stalin față de nevoile Bisericii ruse și au promis să-și înmulțească lucrarea "pentru salvarea patriei". Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baza juridică pentru relațiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Nikita Hrușciov. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii, dintre cele închise în 1918.

După Stalin

După moartea lui Stalin , relațiile dintre Biserică și Stat au început să se deterioreze din nou. Până la Perestroika, exprimarea publică a convingerilor religioase – creștine sau de alt fel, a fost privită cu ochi răi de către autorități. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membre ale Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în mod drastic posibilitățile de afirmare profesională și socială. În toate universitățile, studenții trebuiau să urmeze cursuri de "Ateism Științific". KGB-ul, poliția politică sovietică, își infiltrează un mare număr de agenți între slujitorii Bisericii Ortodoxe, precum și în rândul celorlalte culte. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

Ekaterina 31.07.2013 14:58:15

Mărturisitorul Ștefan Crăciunescu în temnița comunistă
 
"Anul 1958 aducea României un nou val de represiune. Regimul comunist se temea de o iradiere a ideilor anticomuniste de la Budapesta și, în consecință, considera că are nevoie de o consolidare. Totodată, cu un an înainte, în Uniunea Sovietică, Hrușciov declanșase o nouă campanie ateistă, situație în care România trebuia să dovedească fidelitatea față de cauza comunistă.

Noul val de teroare viza pe cei cu antecedente penale care activaseră în Mișcarea Legionară sau care erau suspectați de legionarism. Pentru autoritățile comuniste, orice activitate care nu putea fi controlată sau care nu era inițiată de partidul-stat era considerată acțiune complotistă, chiar legionară, și de multe ori mistică. Tot acum erau vizați tinerii care, deși trecuți prin educația socialistă, mulți se dovedeau superficiali atunci când trebuiau să militeze pentru regim.

Un astfel de caz este al tânărului Ștefan Crăciunescu, elev la Liceul Militar „Ștefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. Acesta s-a născut la 6 februarie 1934, în familia unui muncitor ceferist din Câmpulung. Evident că originea socială a tânărului Ștefan îl recomanda întru totul pentru a urma o școală de asemenea importanță cum era cea militară. Numai că, spre absolvirea liceului, Ștefan Crăciunescu își manifesta talentul literar într-o formă autentică, total străină de aspirațiile educatorilor comuniști.

Împreună cu alți doi colegi, Gavrilă Rus și Gheorghe Tănase, el a înființat un cenaclu literar în care fiecare își prezenta creațiile și recita din poeții clasici români. Poate că nu această activitate a declanșat ancheta Serviciului de Contrainformații Militare. Activitatea literară de la liceul militar va fi fost cunoscută de către conducerea instituției, atâta vreme cât cenaclul a funcționat până la absolvirea celor trei tineri. Însă ceea ce i-a convins pe cei din Securitate că aceste preocupări literare ar putea ascunde ceva naționalist și chiar mistic a fost mai ales gestul lui Ștefan Crăciunescu, după absolvire, de a intra la 4 august 1958 în obștea Schitului Rarău, de lângă Câmpulung.

Un alt aspect pe care nu îl putem eluda este că egumenul de la Rarău, cel puțin până la data de 14 iunie 1958, fusese ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. Prin urmare, putem considera că Ștefan Crăciunescu va fi fost un ucenic al acestui duhovnic. La 15 ianuarie 1959, Ștefan Crăciunescu a fost arestat de Securitate. În anchetă s-a consemnat faptul că, în cenaclul literar din liceu, cei trei tineri „comentau în mod dușmănos ideologia marxist-leninistă, măsurile luate de partid și guvernul RPR, aducând insulte și calomnii la adresa literaturii și culturii socialiste“.

De asemenea, erau învinuiți că, prin activitatea lor, cei trei „refuzau să mai scrie poezie, deoarece acestea ar fi fost lozinci socialiste“. Cât despre convingerile lui Ștefan Crăciunescu, în anchetă, martorii declarau: „Acesta căuta să ne convingă că lumea de astăzi ar fi ceva formal, fără conținut și că totul este forțat, arătând în acest sens că regimul actual ar da o orientare greșită literaturii“. Tot în anchetă, fratele Ștefan arăta că în obștea de la Rarău „a găsit liniștea sufletească“.

Ștefan Crăciunescu a fost judecat și condamnat prin Sentința nr. 293 din 15 mai 1959 de Tribunalul Militar Iași la opt ani închisoare corecțională, pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale prin agitație“. A cunoscut penitenciarele de la Iași (1959), Jilava (1959), Gherla (octombrie 1959, decembrie 1962), lagărul de muncă de la Periprava, apoi închisoarea de la Dej (august 1963). A fost eliberat la 14 aprilie 1964 din Penitenciarul Gherla." (Sursa: Ziarul Lumina)

Ekaterina 02.08.2013 14:44:07

Preotul Coriolan Buracu sub teroarea autorităților comuniste
 
"Banatul se mândrește cu mari oameni de cultură și slujitori care au luptat pentru cauza românismului și au mărturisit credința strămoșească. Probabil cel mai cunoscut în zona Banatului montan este preotul Coriolan Iosif Buracu. Acesta s-a născut la 15 mai 1888, pe Valea Almăjului, ca descendent al unei familii de grăniceri și preoți din localitatea Prigor. A făcut școala primară la Budapesta și Viena, apoi liceul din Blaj, respectiv Institutul Teologic din Caransebeș (1908-1911).

După absolvirea teologiei, ca membru al Partidului Național Român, Coriolan Buracu devine un militant al cauzei românești din Banatul ocupat de austro-ungari. Manifestează și întreține o întreagă activitate gazetărească, încât la începutul Primului Război Mondial este arestat de autoritățile maghiare, în timp ce slujea Sfânta Liturghie ca „spion al României și agitator pentru descompunerea monarhiei austro-ungare“. Ulterior, la 1918 semnează la Alba Iulia actul de unire al Banatului cu Regatul Român. Devine un simbol al unității românești din Banat.

În perioada interbelică susține o întreagă activitate politică în cadrul Partidului Național Țărănesc, în calitate de senator sau deputat, fiind totodată confesor al Garnizoanei militare din Făgăraș. Slujește altarului și românismului deopotrivă. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial este confesor, atât pe frontul din est, cât și pe cel din vest (în Ardeal), în cadrul unei divizii de vânători de munte, unde se distinge din nou și este ridicat la gradul de locotenent-colonel.

După pensionare rămâne la Făgăraș unde, în calitatea de membru al delegației permanente a PNȚ, participă ca observator la alegerile din 1946. După numărarea voturilor declară PNȚ ca partid câștigător, însă comuniștii nu validează rezultatele. Începe să fie șicanat de autoritățile comuniste, hotărând să se retragă din viața politică. Considerat simbol al luptei naționale din Banat și apostol al Armatei Române, liderii țărăniști insistă ca el să activeze în continuare. Însă părintele Buracu este conștient că vârsta nu-i mai permite să se implice atât de mult în activitatea politică.

Se retrage în localitatea natală, unde slujește, de multe ori participând la comemorarea eroilor din cele două războaie mondiale. Se întâlnește cu vechi prieteni din lupta politică de odinioară. Autoritățile comuniste veghează, considerând că preotul Buracu reorganizează vechile cadre țărăniste. Cu aceste suspiciuni, la 14 octombrie 1948, Securitatea Oravița îl arestează, în timp ce prăznuia hramul familiei sale. Este condamnat la un an de închisoare de către Tribunalul Militar Timișoara, pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale“.

După eliberare se stabilește la fiica sa din București. Trăiește retras, rememorând activitatea sa în slujba românismului și a Bisericii strămoșești. Cu toate acestea, în noaptea Adormirii Maicii Domnului a anului 1952 este arestat din nou. După o anchetă la București, bătrânul luptător și mărturisitor este trimis într-o detenție administrativă, pentru 60 de luni, la muncă silnică la Canal, în înjositoarea „brigadă a hoților“, adică a preoților, de la Valea Neagră. Este eliberat la 27 iunie 1953. Revine la București, unde la 11 februarie 1964 trece la cele veșnice. La 14 octombrie 1981 este reînhumat lângă biserica în care fusese botezat, la Prigor. (Sursa: Ziarul Lumina)

http://ziarullumina.ro/sites/default...lan-buracu.jpg

Decebal 05.08.2013 17:13:27

Despre colaborarea cu comunismul (sfântul Iustin Popovici)
 
<< Din cealaltă lume, Dioclețian cedează cu ușurință comuniștilor atei întâietatea în ce privește prigoana creștinilor … Pentru un sârb dreptcredincos sub dictatura ateismului comunist toate zilele s-au transformat în Vinerea Patimilor: are loc o defăimare necontenită a lui Hristos, o profanare cu scuipări și ocară, o răstignire necontenită a lui Hristos. Fiece luptător împotriva lui Hristos și ucigaș al lui Hristos conlucrează metodic și conștient în această direcție, în urma lor se târăsc binecunoscuții vânzători și asasini ai lui Hristos în mantiile lui Iuda. Și colaborează cu ei! In ce fel? în injurii proferate la adresa lui Hristos, în maltratarea lui Hristos, în răstignirea lui Hristos, în uciderea lui Hristos, în îndesarea unor nenumărate cununi de spini pe minunatul Cap Dumnezeiesc, Care prețuiește mai mult decât toate lumile luate la un loc, toate universurile luate la un loc, decât toate cele văzute și nevăzute!

<< Cuptorul babilonic a fost aprins – acesta-i regimul comunist și ateist îndreptat contra Bisericii Ortodoxe Sârbe. Numai cei tari în credința Sfântului Sava (rege al Serbiei) nu vor arde în acest nou cuptor babilonic. În prezent, zi și noapte umblăm prin mijlocul focului. Faptul că mai suntem în viață ține doar de milostivirea lui Dumnezeu și de puterea lui Dumnezeu. Iar de jur împrejur se învârtejește cea mai ticăloasă minciună universală legiferată în educația ateistă: „Hristos este un mort”, „Hristos n-a existat”, „Hristos este o înșelăciune”. Iată programul de educație. Oare așa ceva poate fi acceptat, oare cu așa ceva se poate colabora? Și după aceea să te mai consideri creștin? Nu! Noi anunțăm și declarăm cu tărie: aceasta este cea mai groaznică, cea mai nerușinată și cea mai mârșavă hulă, pe care gura omenească a formulat-o vreodată împotriva celei mai perfecte, mai minunate, mai încântătoare, mai iubitoare Ființe omenești de sub Cer, Care a pășit pe planeta denumită Pământ. Vom sta lângă El cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea noastră, și aceasta – cu prețul oricăror pedepse cu moartea îndreptate asupra noastră de toți luptătorii contra lui Hristos din întreaga lume, nu numai cei ce uneltesc în patria noastră.

<< Dictatura ateiștilor luptători contra lui Hristos și a Iudelor trădători de Hristos – iată cine-i vinovat de viața noastră mucenicească. Dictatura Iudelor! Există oare ceva mai respingător pentru Biserica lui Hristos și pentru creștinism? … Cea mai rudimentară și mai elementară logică dezvăluie și dovedește: colaborarea între ateiștii fățiși, blestemații luptători împotriva lui Hristos și Biserica dreptmăritoare a lui Hristos este cu desăvârșire ilogică și antilogică. Cei ce stăruie în a căuta o astfel de colaborare, sau deja colaborează, sau – e îngrozitor s-o spunem! - silesc pe alții la așa ceva, îi întrebăm prin cuvintele Apostolului: „Ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este oare între Hristos și Veliar?” (II Cor. 6, 14-15).

sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...cat-de-oameni/

Ekaterina 09.08.2013 09:54:04

Preotul Petru Iana în temnița comunistă
 
"În ediția de astăzi a rubricii noastre „Memoria Bisericii“ continuăm seria prezentării preoților care la începutul regimului comunist din România au susținut grupurile de rezistență armate din munți. Ne oprim asupra preotului Petru Iana din Curtea, fostul județ Severin, născut la 1 octombrie 1903, în comuna Var. După absolvirea Academiei Teologice de la Caransebeș, tânărul Iana a primit darul preoției, la 1 ianuarie 1927 fiind numit în Parohia Curtea.

După instalarea regimului comunist, preotul Iana a avut legături cu maiorul Vasile Duma, liderul unui grup de rezistență armată anticomunistă care acționa în munții dintre localitățile Curtea, Pietroasa, Românești, Crivina, Sintești, adică în vestul județului Hunedoara și în estul Severinului. În acțiunea de amploare declanșată de Securitate pentru lichidarea grupului condus de Vasile Duma, la 8 septembrie 1950, preotul Petru Iana a fost arestat alături de alți locuitori din Curtea și din așezările împrejmuitoare.

Câteva săptămâni mai târziu, a fost arestată și fiica sa, Maria Iana, studentă în anul II la Facultatea de Filologie din Cluj, pentru legături cu Vasile Duma. Potrivit documentelor de la Securitate și declarațiilor date de maiorul Duma la 4 iulie 1950, preotul Petru Iana ar fi fost recrutat în această organizație în primăvara anului 1949, furnizând bani, alimente și medicamente pentru cei care luptau în munți. De asemenea, ar fi participat la unele întâlniri avute cu maiorul Duma.

În consecință, părintele Iana a fost inclus într-un format din 19 inculpați, majoritatea agricultori, intitulat „banda subversivă înarmată Țona Ion și alții“. Prin sentința nr. 559 din 29 martie 1951 a Tribunalului Militar Timișoara, părintele Iana a fost condamnat la 9 ani închisoare corecțională, iar fiica sa, la un an, pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. Părintele Iana a cunoscut penitenciarele de la Timișoara (1951), Aiud (iunie 1951), Lugoj (decembrie 1954), Gherla (martie 1956), Jilava și Galați (noiembrie 1958).

La expirarea pedepsei, părintele Iana a primit o decizie de domiciliu obligatoriu la Viișoara, în Bărăgan, pentru 48 de luni. După eliberare, la 1 februarie 1964 a fost numit preot la Parohia Sălbăgel, comuna Gavojdia, județul Timiș, unde a slujit până la 1 octombrie 1977, când s-a retras la pensie. La 9 februarie 1993 a trecut la cele veșnice. (Sursa: Ziarul Lumina)

http://ziarullumina.ro/sites/default...petru-iana.jpg

Ekaterina 30.08.2013 15:54:42

Preotul Ion Iftimie sub teroarea autorităților comuniste
 
"Mulți preoți ortodocși au cunoscut ororile închisorilor din perioada comunistă în mai multe rânduri, atât în arestările din 1948-1952, cât mai ales după 1958. Un astfel de caz este cel al părintelui Ion Iftimie din comuna Dealu Morii, județul Bacău. Acesta s-a născut la 23 iunie 1909, într-o familie de oameni simpli din Tecuci.

După absolvirea Facultății de Teologie de la Cernăuți și a studiilor de Litere și Filozofie la Iași, în 1931 Ion Iftimie a fost hirotonit și numit paroh la Parohia Dealul Morii. Deși se înscrisese în Partidul Național Țărănesc, preotul Iftimie nu a militat, tot așa cum, în circumstanțele guvernării național-legionare, a procedat în Mișcarea legionară. A fost un cleric ales, mereu aproape de nevoile credincioșilor săi, un bun gospodar, un intelectual, un slujitor al cetății, practic un model pentru comunitatea care i se încredințase.

La reforma agrară din 1946 s-a implicat pentru o justă împărțire a pământului către țăranii cu nevoi, care la reforma din 1921 nu fuseseră împroprietăriți. La alegerile parlamentare din 1946, cu toate amenințările forțelor de ordine, a fost în fruntea alegătorilor care cereau prezența tuturor reprezentanților partidelor politice în sala de vot. Din acest motiv, a fost reținut la Prefectura din Tecuci timp de trei zile.

Pe fondul foametei din Moldova, în ianuarie 1947 a inițiat o solicitare către ierarhii ortodocși din Transilvania în vederea obținerii unui ajutor alimentar. Pentru acest demers, Protoieria II Zeletin l-a delegat să se deplaseze în Ardeal. Înainte de a pleca din localitate, părintele Iftimie a fost cel care a asistat la împărțirea justă a porumbului primit ca ajutor, după ce primarul își însușise o parte din cantitate.

Înainte de a pleca în Ardeal i s-au raliat mai mulți săteni, gest care a îngrijorat autoritățile statului. S-a răspândit zvonul că preotul Iftimie pornește o rebeliune, iar primarul din Dealu Morii l-a denunțat la Prefectură că acesta ar merge în Ardeal la o întrunire politică. Părintele a fost reținut și chiar judecat pentru „instigare la rebeliune“. Pentru netemeinicia acuzației a fost achitat. În decembrie 1948, este arestat din nou, ținut în anchete, dar judecat abia în 1950.

De această dată, Tribunalul Militar Galați l-a condamnat la 4 ani închisoare corecțională pentru „deținere ilegală de armament și găzduire de prizonieri“. Mai târziu avea să afirme, chiar în ancheta Securității, că arma găsită în turnul clopotniței bisericii în care slujea fusese pusă în mod intenționat, pentru ca la percheziție să fie găsită. A fost trimis la Canal, unde a muncit la Poarta Albă (februarie 1951), Valea Neagră (noiembrie 1951) și Galeșu (noiembrie 1952).

În 1953 i se revizuiește procesul, însă primește aceeași pedeapsă. Deoarece o executase, la 17 iunie 1953 este eliberat. Revine în parohia sa, cu aceeași însuflețire de a sluji altarului și credincioșilor săi. Cu acordul autorităților de stat, în 1957 înființează un muzeu istoric în cadrul parohiei, fiind ajutat de parohieni cu diferite obiecte, mai ales monede vechi.

Slujește altarului, predică, ține aproape de credincioși cu prudență pentru a nu deranja autoritățile. Cu toate acestea, la 16 iunie 1959 este arestat de Securitate. Din declarațiile unor membri ai comitetului parohial și ale altor cetățeni, părintele Iftimie era arătat că ar fi difuzat „materiale interzise, atât la domiciliu, cât și în biserică, pe care cu bună știință le-a difuzat în rândul cetățenilor pentru a fi comentate în mod dușmănos“.

La percheziție i se confiscaseră „mai multe înscrisuri cu conținut diferit; mai multe monede din metale albe“. Nu a recunoscut nimic, pentru că nu era vinovat de nimic. La proces s-a comportat la fel, afirmând că a împrumutat unor credincioși cartea „Sfârșitul omului“, Catehismul și alte volume cu caracter pastoral. Totuși, Tribunalul Militar Iași l-a condamnat prin Sentința nr. 553 din 19 septembrie 1959 la 10 ani închisoare corecțională.

La recurs, după o serie de amânări, instanța a concluzionat că materialele difuzate nu erau interzise și a trimis cauza pentru recercetare la Procuratură. Neexistând probe împotriva sa, la 9 iulie 1960, părintele a fost eliberat, după ce cunoscuse închisorile de la Bacău, Jilava, Galați și lagărele de muncă de la Periprava și Salcia." (sursa: ziarullumina)

http://ziarullumina.ro/sites/default...timie-1959.jpg

Ekaterina 06.09.2013 16:18:22

Suferințele mărturisitorului Marin Naidim
 
In rubrica Memoria Bisericii a ziarului Lumina, este prezentat un alt marturisitor al perioadei comuniste: Marin Naidim. Acesta a fost coleg cu Virgil Maxim si este considerat de supravietuitorii temnitelor comuniste un exemplu de traire crestina.

"Marin Naidim s-a născut la 6 martie 1922, în familia unui agent fiscal din localitatea Râmniceni, județul Râmnicu Sărat. În iunie 1942 a absolvit Școala Normală din Buzău și, potrivit documentelor rezultate din ancheta Siguranței, ar fi predat conducerea Frățiilor de Cruce din același oraș lui Virgil Maxim.

Deoarece în toamna lui 1942 se declanșase seria arestărilor tinerilor considerați că încă mai activează în Frățiile de Cruce, la 10 noiembrie, în timp ce se afla la Centrul de încorporare din Râmnicu Sărat, Marin Naidim a fost reținut și trimis în ancheta Siguranței din Buzău.

După malaxorul torturilor din anchetă, la 1 decembrie 1942 este mutat, alături de ceilalți foști colegi, la Penitenciarul Ploiești. Este judecat în lotul FDC, grupul nr. 14 și condamnat prin Sentința nr. 14.409 din 3 decembrie 1942 a Curții Marțiale a Corpului 5 Teritorial Ploiești la 25 ani muncă silnică și anularea diplomelor pentru „strângerea de cotizații și contribuții pentru scopuri urmărite de asociațiuni interzise“ și „constituire de asociațiuni clandestine potrivnice ordinei de stat“.

În câteva zile a fost trimis la Penitenciarul Aiud, unde a cunoscut regimul dur de detenție, care consta în hrană deficitară și multiple pedepse corporale, unele chiar în preajma sărbătorilor religioase. Cu toate acestea, Naidim s-a evidențiat printr-o aleasă trăire creștină, făcând parte din grupul misticilor alături de Valeriu Gafencu, Anghel Papacioc sau preotul Vasile Serghie. În septembrie 1944, pentru o lună, a fost transferat la penitenciarul din Alba Iulia, pentru ca mai apoi să presteze munci agricole în fermele de la Galda și Unirea.

În aprilie 1948 a revenit în Aiud, găsind capela penitenciarului devastată de autorități, semn că regimul de detenție căpătase o altă traiectorie. Salvarea sa, ca și pentru mulți alți deținuți, a fost trăirea autentic creștină remarcată de numeroși memorialiști ai perioadei comuniste. În acest sens, Gabriel Bălănescu spune: „Marin Naidim domina prin comportament, cultură - făcută în închisoare - și o mare capacitate de iubire pentru toți cei din jur.

În dormitorul unde se afla Naidim era o atmosferă deosebită de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeași atmosferă era și în echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent în închisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Îl depășea cu o abilitate demnă de un diplomat de carieră… Naidim era echilibrat și prin faptul că păstra o notă smerită a trăirii lui religioase.

Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absență ale lui Naidim, când își făcea rugăciunea sau zilele când postea. În toate actele lui era de o extraordinară discreție, iar în discuțiile religioase nu căuta să-și impună punctul de vedere. Și-l impunea însă prin faptele lui lipsite de ostentație“. Între ianuarie 1951 și septembrie 1953, Naidim este trimis la muncă silnică la mina de la Baia Sprie, apoi revine la Aiud.

Refuză reeducarea, motiv pentru care suferă numeroase pedepse din partea gardienilor. La 10 decembrie 1958, la o percheziție în celulă i se găsesc „două carnețele scrise cu cerneală și o cruciuliță confecționată din os“. Se ordonă o anchetă, iar Marin Naidim primește 10 zile izolare. A fost eliberat de la Aiud, printre ultimii deținuți, la 28 iulie 1964. Însă libertatea i-a fost ca o a doua temniță, deoarece Securitatea l-a urmărit la fiecare pas."

http://ziarullumina.ro/sites/default...rin-naidim.jpg

Ekaterina 01.10.2013 20:09:21

„Calvarul Aiudului. Din suferințele unui preot ortodox“
 
„Șaisprezece ani - treisprezece de muncă silnică și trei de grea clandestinitate - reprezintă un capitol negru din viața unui om.

L-am început la 35 de ani și l-am încheiat la 52. Un capitol de calvar, căruia i-aș putea spune calvarul Aiudului, pentru că zece ani i-am petrecut numai la Aiud.“ Așa își începe depănarea amintirilor părintele Ioan Bărdaș în a sa carte „Calvarul Aiudului. Din suferințele unui preot ortodox“, apărută la editura bucureșteană Anastasia, în anul 1999.

Era preot în Sâc, lângă Beliu, județul Arad, când într-o zi din anul 1948 un plutonier de jandarmi din Beliu îl anunța că se afla pe lista pentru arestare. Din acest motiv a plecat de acasă, urcând în munții Codrului pentru trei ani. Dar neajunsurile pentru Ioan Bărdaș începuseră mai înainte. În 1939, ca student la Academia Teologică din Oradea, era reținut pentru suspiciunea de răspândire de manifeste legionare.

Fusese un denunț al unui țăran care în anchetă a recunoscut că era vorba de o altă persoană. Apoi, în primele zile ale ocupației horthyste din Oradea, tânărul Bărdaș a fost din nou reținut pentru suspiciunea de spionaj în favoarea statului român. A fost expulzat alături de alți români, care au cunoscut neajunsurile Diktatului de la Viena.

După război, în 1945, Ioan Bărdaș a fost internat în lagărul de la Caracal, de unde își amintește cum se purtau discuții „de lămurire“ pentru ralierea preoțimii la frontul democrat inițiat de partidul comunist. După eliberare, Ioan Bărdaș a primit în slujire Parohia Sâc, azi Săliște de Beliu, fiind martor al alegerilor din 1946, falsificate de comuniști.

Instalarea comuniștilor la putere i-a determinat pe mulți români să urce în munți, în așteptarea americanilor eliberatori. Astfel, părintele Bărdaș s-a implicat în rezistența de pe Valea Crișului Alb, uneori participând la ședințele acestui grup anticomunist. Așa s-a ajuns la situația din mai 1948, când părintele Bărdaș a fost informat de un plutonier de jandarmi că urma să fie arestat.

Părintele a luat decizia de a urca în munții Codrului, alături de învățătorul Aurel Leucuța și „alți flăcăi“. Îi aștepta pe americani. Trei ani mai târziu, prin trădare, părintele era arestat, iar în martie 1953, condamnat la 20 ani de muncă silnică pentru activitatea în mișcarea de rezistență „Horea, Cloșca și Crișan“.

În memoriile sale, părintele Bărdaș descrie regimul de detenție din timpul anchetei de la Securitatea din Arad, din penitenciar, dar mai ales din cele două locuri care l-au marcat: Canalul și Aiudul. Poate că vorbește prea puțin despre colegii de suferință, în schimb realizează o frescă aproape completă a universului concentraționar pe care l-a cunoscut.

Descrie regimul de muncă obligatorie de la canal, hrana pe care o primea, pedepsele, spațiul concentraționar. Practic, prin lectura cărții sale, părintele Bărdaș ne introduce în ceea ce a văzut și a suportat. Părintele ne oferă o descriere a regimului de muncă de la Aiud, a perioadelor mai bune de detenție, legate probabil de schimbările în relațiile internaționale, despre nemulțumirile deținuților, ca de pildă greva de la Aiud din 1957, sau reeducarea orchestrată de colonelul Crăciun.

Aspecte care nu pot fi eludate din lectura cărții pe care o propunem sunt cele legate de momentele de spiritualitate și cultură: prelegerile profesorului Ioan Petrovici, dar mai ales slujbele care se țineau la Aiud. Părintele Bărdaș vorbește de săvârșirea spovedaniei și a împărtășaniei, de ținerea, alături de alți preoți ortodocși, a Sfintei Liturghii „seci“, adică fără prefacere.

Tot la Aiud, mărturisește Ioan Bărdaș, a învățat Sfânta Liturghie în limba greacă de la părintele profesor Dumitru Stăniloae. Iar acestea sunt numai câteva frumuseți din lectura cărții părintelui Ioan Bărdaș, o importantă sursă pentru cunoașterea și înțelegerea suferințelor îndurate în detenția comunistă." (sursa: ziarullumina.ro)

http://ziarullumina.ro/sites/default...ui-coperta.jpg

Ekaterina 18.10.2013 21:31:18

Cateva idei desprinse din dezbaterea CSIC: Biserica Ortodoxa Romana sub comunism
 
"În 1945 clerul ortodox știa că relația Bisericii cu statul comunist se va schimba dramatic, așa cum se întâmplase în URSS în anii 1920-1930. Regimul comunist a început prin a face din preot un funcționar public în 1945, pentru a folosi acest lucru ca armă de șantaj. În 1945 înființează Ministerul Cultelor, acum și cu inspectori locali, nu doar centrali ca până atunci. Religia este eliminată din școli în 1948, dar preoții nu mai aveau voie să facă catehism nici în biserică; dintre cultele religioase recunoscute oficial, această interdicție se aplica doar celui ortodox. Desființarea a circa 100 mănăstiri și scoaterea a mii de călugări din viața monahală are loc în 1959, prin decretul 410.

Cei patru patriarhi români din timpul regimului comunist au gestionat diferit relația stat-Biserică. Patriarhul Iustinian Marina (1948-1977) a creat un sistem tipic de relații cu statul, care i-au permis Bisericii să supraviețuiască în statul comunizat; el a organizat rezistența spirituală a modului de viață ortodox. În statele comuniste în care ierarhii s-au opus vehement reprimarea a fost foarte dură și biserica chiar a dispărut, așa cum s-a întâmplat în Albania, unde formele de viață religioasă au fost eliminate și din viața privată, nu doar din spațiul public.

După 1945 regimul comunist a culpabilizat Biserica pentru discursul aniticomunist, pentru atitudinea din timpul războiului și pentru misiunea din Transnistria. Autoritățile au făcut presiuni foarte mari pentru ca Biserica să cedeze, iar ea a încercat să-și continue activitatea pastoral-misionară; în condițiile în care sistemul construia un sistem de instituții și mecanisme menite să scoată Biserica din societate, ei i-a rămas să activeze doar între zidurile proprii, dar strict controlată.

Comunismul însuși era o religie; partidul concura cu transcendenul și Biserica s-a aflat într-un război rece cu regimul. Rezistența opusă de ea a fost manifestarea firească a misiunii ei: pastorația; mulți preoți au fost acuzați și condamnați de fapt pentru pastorația autentică pe care o făceau în parohia lor. Rezistența spirituală din închisori și mănăstiri a dat mărturisitori și martiri; ei nu au fost încă canonizați, ceea ce întârzie cunoașterea altor forme de rezistență. În timpul regimului comunist Biserica a fost o voce fără cuvinte; rezistența ei s-a dovedit eficientă dacă ne gândim că după 1989 formele de viață religioasă s-au coagulat rapid.

Nu avem încă suficiente studii de referință pentru a judeca atitudinea Bisericii din timpul regimului comunist, dar putem constata că societatea românească de astăzi nu este secularizată. Dacă la începutul anului 1990 în toată Uniunea Sovietică existau 7.000 de biserici, în România erau 12.200.

CNSAS nu deține toate documentele regimului comunist și principalul impediment pentru istorici este să aștepte sosirea informațiilor din alte arhive. Alte piedici sunt bugetul și personalul insuficient. Pe de altă parte se pune întrebarea cât de pregătiți suntem să aflăm istoria regimului comunist românesc. În timp ce alte țări își asumă trecutul cu victime, delatori și mărturisitori de credință și au înființat muzee ale comunismului, în România Camera Deputaților a respins în urmă cu două luni o asemenea propunere.

Pentru a ne orienta avem nevoie de repere din trecut. Unitatea neamului românesc a fost păstrată timp de secole, pe deasupra granițelor, prin comunitatea de credință, de sânge și de limbă. A ataca astăzi Biserica nu este doar o modă, ci și o politică a UE. În actul fondator al Uniunii lipsește referirea la creștinism, iar Parlamentul European a respins anul acesta condamnarea comunismului, care a decimat Biserica ca instituție și a dat martiri și mărturisitori. Pentru formarea Statelor Unite ale Europei credința în Dumnezeu și sentimentul național se dovedesc incomode." (Alina Ioana Dida)

Ekaterina 15.11.2013 22:15:06

Poetul Vasile Militaru, mărturisitor în temnița comunistă
 
"În efervescența creației literare din perioada interbelică, Vasile Militaru reprezenta numele unui poet cu destinație spirituală, chiar mistică, și cu producții satirice din cele mai versatile. Nu s-a remarcat în funcții publice, nu a militat în politică, în schimb a devenit cunoscut prin frumoasa lucrare intitulată „Psaltirea în versuri“, a cărei editare a fost încurajată de mai-marii Bisericii.

Mai puțin cunoscută este latura sa mărturisitoare în vremea persecuției comuniste. Vasile Militaru s-a născut la 19 septembrie 1886, într-o familie de plugari din Dobreni-Câmpurelu, din fostul județ Ilfov. A fost autodidact, la vârsta de 15 ani debutând în literatură, iar în 1919 publicând primul volum de poezii, cu titlul „Strop de rouă“. Este remarcat de Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuță și Duiliu Zamfirescu, care îl ajută să se propulseze în lumea literaților.

În 1927-1930 publică constant în ziarul „Universul“. Deoarece a publicat o fabulă cu aluzie la regele Carol al II-lea și Elena Lupescu, se retrage de la „Universul“ și scrie la „Porunca vremii“ sub pseudonimul Radu Barda. Este nemilos cu demagogia, servilismul, corupția, ipocrizia și indiferentismul față de poporul care cunoștea neajunsurile materiale. Totodată se dedică tot mai mult poeziei religioase, de respirație mistică, ajungând în 1933 să publice „Psaltirea în versuri“, în 10.000 de exemplare, lucrare premiată de Academia Română.

Prin activitatea sa s-a înscris și pe plan social, prin apariția, în 1936, a volumului „Cântecile crinului“, cu menirea, potrivit afirmației sale, „să contribuie la propaganda împotriva alcoolismului care face atâta prăpăd la noi“. La instalarea regimului comunist, poetul Vasile Militaru avea deja un trecut care oricând putea fi considerat pătat de „antecedentele politice“.

Deși împotriva sa s-a invocat infracțiunea de „omisiune de denunț“ privind un grup de tineri care ar fi propagat idei monarhiste, culpă care l-ar fi trimis în justiție, totuși la 19 decembrie 1951 a fost reținut și trimis în detenție administrativă, motivul real fiind activitatea sa publicistică interbelică. A fost purtat prin penitenciarele de la Rahova, Ocnele Mari, Jilava și lagărele de la Ghencea și Fundulea. A fost eliberat la 9 decembrie 1952.

După eliberare, Vasile Militaru a continuat să frecventeze parohia de care aparținea, Biserica Cașin din București, din al cărei consiliu făcea parte. Era un apropiat al preotului Dumitru Manta, la fiecare ședință a consiliului parohial recitând din poeziile sale alcătuite mai ales în timpul detenției. Uneori mergea la Pitești, unde soția lucra la Teatrul de Stat. S-a apropiat de preotul Ion Postelnicescu de la Biserica „Sf. Vineri“, în timpul vizitelor pe care i le făcea împărtășindu-i din creația sa poetică, într-un cerc format din fosta elită piteșteană.

Însă aceste atitudini normale pentru oameni de cultură și credincioși ai Bisericii au fost curmate de organele de represiune comuniste. La 8 ianuarie 1959, Vasile Militaru era arestat de către Securitate, pentru a fi anchetat într-un lot de 14 persoane, printre care și preotul Postelnicescu. A fost torturat, intimidat și anchetat pentru fabulele care i s-au găsit la percheziție: „Un congres de interes pentru oameni cuânțeles“ și „Doi câini - fabulă fără morală“, prima făcând aluzie la congresul PCUS din 1956, iar a doua, la cele două zone ale Berlinului, de est și de vest.

De asemenea, ancheta s-a axat pe creația poetică religioasă, în special cea scrisă în perioada primei detenții, mai apoi dactilografiată și difuzată în cercurile în care se manifesta. Este vorba de „Psalm“, în 23 de strofe, scris la Jilava în decembrie 1952, de „Crăciun 1951“ și „Strigăt către Domnul vieții“, ultimul scris la Fundulea, în octombrie 1952. Anchetatorii au concluzionat că Vasile Militaru „s-a întâlnit cu învinuiții și a purtat discuții dușmănoase la adresa regimului democrat-popular din RPR, la adresa URSS și a întregului lagăr socialist“, acuzându-l de „uneltire contra ordinii sociale“.

Prin Sentința nr. 390 din 20 iunie 1959 a Tribunalului Militar Craiova, Vasile Militaru a primit o condamnare de 20 de ani temniță grea. De la Pitești a fost mutat la Ocnele Mari, unde la 8 iulie 1959, orele 17:30, a decedat. Nu a fost singurul din acest lot care a mărturisit până la trecerea la cele veșnice. Părintele Ion Postelnicescu a fost un alt mărturisitor, despre care vom vorbi într-o ediție viitoare. (sursa: ziarullumina.ro)

http://ziarullumina.ro/sites/default...itaru-1959.jpg

EzioAuditore 29.11.2013 18:17:45

Despre securitate ce se poate spune? Lupu isi scimba blana, nu?

laurastifter 29.11.2013 22:30:11

Sfântul Anfilohie de la Pociaev - un mărturisitor al lui Hristos din perioada comunis
 
Vă imaginați cum ar fi ca un regim politic... să ne interneze la balamuc pentru "nebunia" de a crede în Hristos?
Mulți au pățit-o în perioada regimului totalitar și anticreștin comunist! Erau acuzați de "delir mistic" și internați cu forța la psihiatrie.
Iată un singur exemplu:
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...aev-99558.html
Sfinte Anfilohie, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne mântuiască pe noi și să apere libertatea noastră pe care voi, mucenicii și mărturisitorii Săi, ați câștigat-o prin grele și îndelungate suferințe!

laurastifter 29.11.2013 22:36:42

Copii și adolescenți mărturisitori
 
Se apropie minunata și mult așteptata sărbătoare a Nașterii Domnului și Dumnezeului nostru.
Să nu-i uităm, în aceste zile, pe cei care, cu doar câteva decenii în urmă, au petrecut acest sfânt praznic... în închisori, torturi și, poate, de multe ori, în deznădăjduire.
Iată doar o scurtă relatare despre modul în care câțiva deținuți politici copii (elevi de liceu) au "petrecut" sărbătorile de iarnă în închisoare:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/cra...oarea-copiilor

laurastifter 29.11.2013 22:51:19

Experimentul criminal al "reeducării" de la Pitești (1949-1952)
 
Aceasta a fost, poate, cea mai neagră și josnică filă din istoria sistemului concentraționar al regimului comunist.
Destinată studenților anticomuniști (în special teologi), închisoarea de la Pitești a fost concepută ca un loc de "reeducare" întru sadism, pentru că aici s-a încercat realizarea unui experiment criminal: schimbarea radicală a personalității și convingerilor deținuților prin tortură - mai exact, transformarea lor din studenți creștini în torționari comuniști prin obligativitatea de a se tortura unii pe alții.
Ajunși, în urma torturilor fizice și psihice, la o epuizare dificil de închipuit, tinerii erau apoi obligați să se lovească unii pe alții.
Cei mai "norocoși" au "reușit" să înnebunească înainte de a fi distruși sufletește în mod ireversibil. Nu mai rețin dacă au fost și deținuți care au reușit să-și pună capăt zilelor.
Mulți, însă, au cedat... nu fiindcă au vrut... ci pentru că au fost distruși.
Câteva date de pe site-ul fericiticeiprigoniti.net
"
[COLOR=#810081]Închisoarea Pitești[/COLOR]
(răstignirea unei generații)

"Dacă zici "iadul pe pământ" nici atunci n-ai spus suficient ca să exprimi ce a însemnat închisoarea [COLOR=#810081]Pitești[/COLOR] pentru studenții români.”
http://www.fericiticeiprigoniti.net/...inie-banda.jpg
Destinată pentru: studenți
Funcționează până în anul: 1977
Apogeul reeducării: decembrie 1949 - mai 1952

Conducerea închisorii:
  • Victor Stănescu (1944-1949)
  • Alexandru Dumitrescu (1949-1951)
  • Anton Kovacs (1951-1953)
  • Dulgheru Mișu"

laurastifter 29.11.2013 22:54:55

Pe site-ul amintit (www.fericiticeiprigoniti.net) există multe articole despre închisoarea de la Pitești și, de asemenea, sunt publicate cărți pe această temă.
Toate acestea, însă, NU sunt recomandate celor care au o cât de mică problemă emoțională.

laurastifter 29.11.2013 23:18:39

De exemplu, materialele de aici:
http://www.fericiticeiprigoniti.net/...nul-reeducarii

laurastifter 29.11.2013 23:30:02

Mișcarea de rezistență anticomunistă din munții Făgărașului
 
Conferință audio (la o tabără a Asociației Ortodoxia Tinerilor unde am avut bucuria de a participa și eu)... Este foarte emoționant:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/con...muntii-fagaras

laurastifter 29.11.2013 23:33:20

Când se va stabili, oare, o zi de comemorare a tuturor victimelor comunismului din lumea întreagă?...
Și când, oare, toți acești martiri ai lui Hristos vor fi canonizați oficial?
:(
Și nu în ultimul rând, când, oare, toți cei care și-au trădat semenii vor fi excluși definitiv de la dreptul exercitării oricărei funcții publice??? Oare după moartea lor, sau mai înainte, totuși?

Ekaterina 06.12.2013 16:35:05

Închisorile părintelui Nicolae Marinescu
 
S-a născut la 1 noiembrie 1913, în familia unor agricultori din localitatea vâlceană Mălaia, de pe Valea Lotrului. După școala primară din localitatea natală, în 1926 tânărul Nicolae s-a înscris la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. După absolvire (1934), din cauza situației materiale grele, este nevoit să muncească pentru a-și strânge banii necesari urmării studiilor de teologie.

Abia în 1942 își finalizează studiile de teologie la facultatea din Cernăuți, pentru ca mai apoi să fie mobilizat pe front. După demobilizare (februarie 1945), se angajează ca diurnist la Ministerul Finanțelor, în așteptarea primirii binecuvântării pentru hirotonie. În vederea ocupării unui post de profesor de religie sau de învățător, urmează Seminarul Pedagogic „Titu Maiorescu” din București.

În această perioadă are legături cu foști colegi de studii, fără a ști că unii dintre aceștia duc activitate legionară. La 25 octombrie 1946 este hirotonit diacon pe seama parohiei din satul natal, iar în iulie 1947 ca preot, după eliberarea postului de către fostul preot paroh, care se transferase. Ajunsese slujitor în smerita biserică de lemn cu hramurile „Cuvioasa Parascheva” și „Sfântul Nicolae” din Mălaia.

Pentru presupusa activitate legionară din vremea șederii în București, la 29 mai 1948, părintele Nicolae Marinescu este arestat de Siguranță, apoi internat în penitenciarele de la Râmnicu Vâlcea, Craiova (iulie 1948), Aiud (din octombrie 1948) și Ocnele Mari (din decembrie 1948). În acest timp, credincioșii din Mălaia înaintează un memoriu către ministrul afacerilor interne prin care cer eliberarea păstorului care le fusese arestat.

Deși avea o comportare neutră, lipsită de orice atitudine politică și se propusese chiar eliberarea sa, la 15 decembrie 1950, printr-o decizie a Ministerului Afacerilor Interne, părintele Marinescu primește o decizie de detenție administrativă de 24 de luni „colonie de muncă”. Culpa invocată era aceeași inexistentă „activitate legionară”. Este eliberat abia la 16 februarie 1953 din colonia Capu Midia de la canal.

Se întoarce în satul natal, în parohia sa, în mijlocul credincioșilor săi. Slujește cu devotament altarului și comunității în care se născuse. În 1958 începe ridicarea unei biserici de zid, cu hramurile „Cuvioasa Parascheva” și „Sfântul Iosif”. Dar în același an începe un nou val de arestări. Desigur că inițiativa sa de ridicare a unui lăcaș de cult a atras atenția autorităților comuniste, care la 31 ianuarie 1959 au dispus arestarea sa.

După anchete la Securitatea din Pitești, părintele Marinescu a fost condamnat de Tribunalul Militar Craiova prin Sentința nr. 483 la 15 ani de muncă silnică, pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Cunoaște penitenciarele de la Jilava (august 1960), Pitești (septembrie 1960), Oradea (noiembrie 1961) și Aiud (din noiembrie 1961). Este eliberat la 31 iulie 1964. Este reintegrat în preoție, mai întâi la Parohia Bărbătești-Vâlcea, apoi, din 1974, la Troianu, din Râmnicu Vâlcea. (sursa: ziarullumina.ro)

http://ziarullumina.ro/sites/default...colae-1948.jpg

Ekaterina 06.12.2013 16:38:17

Părintele Gheorghe Beldiman sub persecuția comunistă
 
S-a născut la 21 martie 1915, în familia pădurarului Emanoil Beldiman, din cătunul Arhanghel de lângă Râmnicu Vâlcea. După școala primară din satul natal, în 1927 tânărul Beldiman se înscrie la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. După absolvire, la 10 august 1936 este hirotonit preot de episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului pe seama Mănăstirii Surpatele, din 1 noiembrie fiind salarizat de la bugetul de stat.

La 1 februarie 1938 este mutat în Parohia Bujoreni, situată în partea de nord a orașului Râmnicu Vâlcea, pe drumul ce duce înspre Sibiu. Parohia pe care preotul Gheorghe Beldiman a slujit-o până la sfârșitul vieții era alcătuită din satele Bujoreni, Olteni, Malul Alb și Lunca, în 1940 având 354 familii, respectiv 1.424 de suflete.

A slujit altarului și oamenilor, fiind permanent alături de cei păstoriți, prin operele de binefacere pe care frecvent le-a organizat și prin chemarea permanentă la potirul împărtășaniei. În 1940, Parohia Bujoreni era printre cele din Eparhia Olteniei care nu aveau nici un sectant. Totodată, părintele Beldiman a urmat cursurile Facultății de Teologie din București, unde la 19 decembrie 1941 a obținut diploma de licențiat în Teologie.

Doi ani mai târziu a urmat cursurile Seminarului pedagogic universitar din București. Deși nu făcuse nici un fel de politică, în circumstanțele alegerilor parlamentare din 1946, părintele Beldiman a acceptat să facă parte din delegația permanentă a Partidului Național Liberal-Tătărescu, din județul Vâlcea. Avea speranța plecării de la conducerea țării a comuniștilor, așa cum majoritatea românilor sperau.

La puțin timp, s-a înscris în „Frontul plugarilor”, însă, la fel, fără a duce o activitate militantă. Cu toate acestea, părintele Beldiman a intrat în vizorul organelor de Securitate. În documentele Securității figurează cu expresia: „Nu are manifestări ostile fățișe regimului, însă întreține legături cu elemente reacționare”.

Această opinie a „organelor competente” și antecedentele politice care figurau în arhivele fostei Siguranțe au constituit motivele ca în noaptea de 15 spre 16 august 1952, celebra noapte „a Adormirii Maicii Domnului”, să fie reținut și trimis în „detenție administrativă”. A primit o „condamnare administrativă” de 60 de luni. Până la 28 septembrie 1952 a fost deținut în Penitenciarul Pitești, apoi în ancheta Direcției Regionale de Securitate Pitești.

La 14 ianuarie 1953 a fost trimis la canal, la muncă forțată, în colonia de muncă Valea Neagră. Din 15 iulie același an, părintele Beldiman este la centrul de triere Văcărești, unde era un spital-penitenciar. Probabil că avea probleme de sănătate cauzate de regimul de muncă dur de la canal. Totuși, la 14 august 1953, părintele Gheorghe Beldiman este eliberat, întorcându-se în mijlocul familiei sale. (sursa: ziarullumina.ro)

http://ziarullumina.ro/sites/default...a-arestare.jpg

konijiro 12.12.2013 18:57:04

Citat:

De aceea, vă propun ca, în acest topic, să discutăm despre prigoanele cel puțin la fel de tragice și la fel de reale pe care credincioșii lui Hristos le-au îndurat mult mai recent... în secolul trecut... în epoca noastră de înflorire științifică, culturală.
Cati dintre respectivii credinciosi au avut legaturi legionare? Sau au fost suspectati de asemenea legaturi si/sau activitati?

BOR, care a colaborat bine mersi cu regimul comunist criminal din '47 pana in '89 ce crede despre acesti oameni care au murit sau suferit in inchisori?

Citat:

un regim totalitar ateu și antireligios, un regim apărător fanatic al unei ideologii antihristice infernale reușise (nu pentru o lună sau un an, ci pentru ZECI DE ANI) să readucă Biserica lui Dumnezeu în catacombe.
Antireligios? Serios? Sa inteleg ca toate bisericile din Romania au fost rase de pe fata pamantului, si toate bisericile pe care le avem acum in tara sunt doar cele construite dupa '89? Si daca nu, sa inteleg ca nu s-au renovat deloc biserici, pe banii Statului comunist intre '47 si '89?

Ce ciudat, eu am poze de la botezul meu, care s-a intamplat fix in una din acele biserici care nu existau. Hmmm. Stai sa o sun pe maica-mea, cred ca e vorba de o conspiratie aici :D

Despre Facultatile de Teologie care au functionat pana in '89 ce putem spune? Erau cumva clandestine? Sau la vedere, ca orice alta facultate?

Justinian Marina a iesit vreodata la lumina, sau propovaduia ortodoxia tot din "catacombe", in mod clandestin, si regimul "totalitar ateu și antireligios" incerca sa il prinda si sa il arunce in inchisoare, dar nu a reusit?

Ia uite o perla de ortodoxie pura a respectivului:

"Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii - crude, ce-i drept - care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului. "Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!"

Deci cum iti permiti sa denumesti regimul asta ateu si antireligios, atata timp cat Patriarhul BOR considera ca Stalin actioneaza dupa cum doreste Dumnezeu? :)

Daca ortodocsii se plang apropo de perioada aia, greco-catolicii ce sa mai zica? Biserica lor a fost scoasa oficial in afara legii, nici macar sansa sa devina turnatori nu au avut-o.

laurastifter 14.12.2013 01:20:18

Konijiro, bine ați revenit pe forum!
Mă bucur că ați propus spre dezbatere câteva aspecte interesante, oferindu-mi astfel ocazia de a posta anumite idei, care ar putea fi utile - sper - atât pentru dvs, cât și pentru alte persoane care au aceleași nelămuriri și obiecții.
Vă voi răspunde foarte succint, schematic, având extrem de puțin timp la dispoziție în acest moment.
1. Am folosit sintagma "Biserica lui DUmnezeu" nu în sens instituțional (Patriarhia BOR etc) și nici măcar confesional.
I-am imclus pe toți creștinii care au suferit pentru Dumnezeu, pentru Hristos, în perioada regimului totalitar de tristă amintire (așa cum am și precizat, în mesajul de deschidere a thread-ului, că mă voi referi și la creștini de alte confesiuni).
În sens teologic, Biserica este comuniunea tuturor celor care au aceeași credință în Dumnezeu (nu este doar o instituție), fiind constituită din clerici și laici credincioși împreună.
2. Ați scris așa: "Cati dintre respectivii credinciosi au avut legaturi legionare? Sau au fost suspectati de asemenea legaturi si/sau activitati?"
Ați formulat două întrebări distincte:
a. Câți au fost legionari?
Nu știu să menționez un procent exact. Trebuie cercetat "sine ira et studio". Cert este că NU TOȚI!
b. Câți au fost suspectați de activități legionare. Cred că toți sau, oricum, peste 80% dintre cei persecutați. Foarte mulți dintre ei au fost suspectați pe nedrept... sau nici măcar suspectați, ci acuzați de legionarism, ca pretext al arestării lor (de vreme ce, din motive propagandistice, regimul nu putea recunoaște faptul că organizează persecuții religioase și subminează libertatea de conștiință a cetățenilor).
Câți n-au fost legionari? Enorm de mulți! De exemplu, mulți dintre profesorii universitari teologi persecutați, precum pr. prof. dr. D. Stăniloae, prof. Theodor M. Popescu (care a luat chiar atitudine împotriva legionarilor în 1938) etc etc. Să nu-i uităm nici pe membrii mișcării teologice Rugul Aprins, persecutați doar pentru "crima" de a discuta pe teme teologice, fiindcă nici aceștia nu au avut vreo legătură cu legionarismul.
Acuzația oficială formulată împotriva membrilor acestei mișcări duhovnicești a fost: "activitate mistică ostilă".
3. Ați mai scris: "BOR, care a colaborat bine mersi cu regimul comunist criminal..."
Iar confundați credința cu instituția și iar faceți, chiar și în privința instituței, generalizări nejustificate.
Da, au existat, din păcate, colaboraționiști din rândurile clerului.
Dacă doriți, putem discuta și despre acei trădători ai lui Hristos, dar pe alte topic-uri.
Acest topic le este dedicat creștinilor persecutați, membrilor Bisericii, iar nu trădătorilor acesteia (adică nu dușmanilor Bisericii infiltrați în interiorul ei).
Oricine Îl reneagă pe Hristos (chiar și-n mod indirect, cooperând în orice fel cu un regim ateu) își pierde calitatea de membru al Bisericii (chiar dacă "oficial îi merge bine").
Oricine își trădează semenii este un trădător al lui Hristos.
Ce cred foștii colaboraționiști despre martirii din închisori? Nu știu și, sinceră să fiu, prea puțin mă interesează... nu sunt specializată în psihologia criminalilor și trădătorilor.
4. Da, a fost antireligios și da, a fost, așa cum ați scris și dvs, un regim criminal.
În chiar primul meu mesaj, am menționat numele mai multor asemenea creștini persecutați (unii dintre ei foarte cunoscuți) și am postat un link dedicat lor. Vă sugerez să vă interesați... doar pentru a afla lucruri deosebit de interesante și impresionante despre niște oameni care au suferit, ani sau chiar zeci de ani, pentru convingerile lor.
Se vor fi construit biserici, poate... deși personal știu doar despre demolarea a zeci de locașuri de cult creștine (multe dintre acestea fiind inclusiv monumente istorice). Chiar dacă este așa, la ce folosesc bisericile și slujbele religioase, când zeci de mii de creștini (clerici, monahi și simplii credincioși) zăceau în închisori? A, era să uit: și în spitalele de psihiatrie (după 1964), pentru că aveau "delir mistic"...
5. "Despre Facultatile de Teologie care au functionat pana in '89 ce putem spune?"
În perioada regimului comunist, nu au existat facultăți de teologie.
Da, este exact așa cum ați citit.
Încă din primul an al instalării regimului comunist (1948), toate facultățile teologice au fost excluse din universități, continuând să funcționeze doar ca institute teologice de grad universitar, aflate în subordinea BOR și, evident, sub permanenta supraveghere a autorităților de stat.
Foarte mulți profesori universitari teologi au fost arestați, unii dintre ei murind chiar în închisoare (precum pr. Ilarion Felea) sau în condiții suspecte (cum a fost cazul prof. Teodor M. Popescu). Doar câteva exemple de teologi persecutați: pr. Dumitru Stăniloae, pr. Ilarion Felea, pr. I. G. Savin, prof. T. M. Popescu etc.
Au fost prigoniți și arestați toți profesorii de mistică (disciplină eliminată din institutele teologice de către "comisia de raționalizare a învățământului" încă din 1948), cu excepția lui Nicolae Mladin care, ulterior... a făcut ce a făcut și a ajuns mitropolit.
Au fost persecutați, de asmenea, profesorii de Apologetică.
Și exemplele pot continua.
În institutele teologice era cu desăvârșire interzisă predarea filosofiei, pentru ca nu cumva teologia să fie asociată cu un domeniu admis în universități.
Mai doriți exemple concrete?...
Mai am foarte multe!... :(
6. "Justinian Marina a iesit vreodata la lumina..."
Nu mă interesează pe acest topic problema personalității controversate a lui Justinian Marina.
Este o temă interesantă, dar care ține de un alt topic.
Acesta este dedicat celor care L-au mărturisit pe Hristos și au suferit pentru El.
7. "Deci cum iti permiti sa denumesti regimul asta ateu si antireligios..."
Așa cum se "lăudau" înșiși comuniștii că sunt atei, "eliberați" de orice "obscurantism religios".
8. "...greco-catolicii ce sa mai zica?
Da, mulți dintre ei au suferit pentru convingerile lor religioase și mă bucur sincer că i-ați adus în discuție.
Domnul să-i odihnească în pace!
Desființarea abuzivă a BRU în 1948 și persecutarea sălbatică a acelor creștini - iată încă o dovadă (dacă mai era necesar) a "anticreștinismului comunist" (după titlul unei conferințe susținute de către prof. Teodor M. Popescu în 1943 - conferință pentru care a plătit scump... cu ani de închisoare).
Vă salut cu respect!

Decebal 14.12.2013 08:27:52

Ateismul, izvorul celor mai criminale regimuri politice și ideologice din istorie
 
Veniți-vă în fire și vedeți-vă de treabă! Propaganda mincinoasă a ateiștilor, care trece cu toată nonșalanța și nesimțirea spre exemplu inclusiv peste ceea ce s-a scris sau s-a dat copy-paste pe acest forum, nu urmărește altceva decât culpabilizarea creștinilor, dar mai ales ascunderea faptului că toate crimele comunismului s-au făcut cumva și în numele ateismului și materialismului, nu doar în numele unor așa zise principii economice și de dreptate socială. Ateismul a fost generatorul la nivel istoric a celor mai criminale regimuri de pe fața pământului și a istoriei, și va veni cândva ziua când adevărata istorie se va scrie și învăța, și când dreptatea istorică va fi (re)stabilită. Până atunci, știind bine ateiștii, care ascund adevărul istoric menționat mai sus, că atacul este cea mai bună apărare și că e bine să îi ții pe creștini într-o permanentă defensivă, apelează la strategia învinovățirii, cu niște culpe reale sau imaginare (oricum nu contează pentru ei), de genul colaborării cu legionarii ori a "colaborării" cu comuniștii.

konijiro 29.12.2013 19:50:37

Citat:

Konijiro, bine ați revenit pe forum!
Multumesc.

Citat:

I-am imclus pe toți creștinii care au suferit pentru Dumnezeu, pentru Hristos, în perioada regimului totalitar de tristă amintire (așa cum am și precizat, în mesajul de deschidere a thread-ului, că mă voi referi și la creștini de alte confesiuni).
Oamenii care au fost inchisi in acea perioada nu au fost inchisi din motive care tin de religie (poate cei greco-catolici, si acolo nu religia a fost problema, ci confesiunea). Au fost vremuri intunecate, in care sute de mii de oameni au pierit in inchisori, dar acestia au fost detinuti politici. Exista o diferenta.

Citat:

Iar confundați credința cu instituția și iar faceți, chiar și în privința instituței, generalizări nejustificate.
BOR reprezinta credinta. O spun si ei. Confuzia nu imi apartine. Si nu e o generalizare. La nivel institutional, BOR a colaborat.

Citat:

4. Da, a fost antireligios și da, a fost, așa cum ați scris și dvs, un regim criminal.
Criminal? Fara indoiala. Antireligios? Selectiv.

Citat:

În perioada regimului comunist, nu au existat facultăți de teologie.
Da, este exact așa cum ați citit.
Încă din primul an al instalării regimului comunist (1948), toate facultățile teologice au fost excluse din universități, continuând să funcționeze doar ca institute teologice de grad universitar, aflate în subordinea BOR și, evident, sub permanenta supraveghere a autorităților de stat.
Putin importa cum se numeau si sub ce organizare au functionat. In acea perioada, daca vroiai sa te faci preot, puteai. Existau scolile pentru asta. Deci daca Statul permitea oamenilor sa urmeze aceasta cale, in mod oficial, cum putem vorbi de un Stat antireligios?

Citat:

Nu mă interesează pe acest topic problema personalității controversate a lui Justinian Marina.
E relevant, pentru ca arata ca Statul nu avea nimic impotriva Bisericii si preotilor, atata timp cat colaborau si/sau nu se opuneau fatis regimului, in plan politic. Si daca a exista un Patriarh care a colaborat fatis cu acel regim, de ce sunt acuzat de generalizare cand spun ca BOR a colaborat, la nivel institutional, cu Statul comunist? Nu e Patriarhul capul BOR? A colaborat ca persoana privata din pozitia de Patriarh? Sau cum?

Citat:

Așa cum se "lăudau" înșiși comuniștii că sunt atei, "eliberați" de orice "obscurantism religios".
Da, comunistii spuneau multe despre ii insisi. Regimul comunist din Romania nu a fost unul ateu, comunismul insusi este o ideologie care se incadreaza la religii politice. Un link explicativ:

http://en.wikipedia.org/wiki/Political_religion

Comunismul e la fel de religios ca orice alta religie, pentru ca se bazeaza tot pe credinta si negarea realitatii (in cazul comunismului, realitatea care arata clar ca ideologia nu functioneaza).

In plus, cautati rezultatele recensamantului de la inceputul anilor '90. Unde au disparut toti ateii aia?

Citat:

Desființarea abuzivă a BRU în 1948 și persecutarea sălbatică a acelor creștini - iată încă o dovadă (dacă mai era necesar) a "anticreștinismului comunist" (după titlul unei conferințe susținute de către prof. Teodor M. Popescu în 1943 - conferință pentru care a plătit scump... cu ani de închisoare).
Dupa cum am spus, anticrestinismul respectiv a fost unul selectiv. Chiar credeti ca, dupa 1948, daca Partidul vroia sa inchida sau sa demoleze toate bisericile, nu puteau sa o faca? Sa fim seriosi, au omorat oameni in perioada pentru nimicuri. BRU a fost desfiintata urgent, fara discutie, si bisericile lor au fost date... BOR.

Deci, atata timp cat bisericile au functionat, preotia era o meseria pentru care puteai opta, BOR nu a incetat sa existe, nu putem vorbi de un regim antireligios, imi pare rau. Eu nu cunosc pe nimeni nascut in perioada aceea care sa nu fi fost botezat. Bunica mea ma ducea la biserica, care era plina duminica. Deci despre ce vorbim?

Nu contest suferinta celor aruncati in inchisori. Dar repet, au ajuns acolo pe criterii politice, nu religioase. Si aici ii includ pe cei care s-au opus comunismului cu Biblia in mana - tot opozitie politica era si aia, chit ca era izvorata din religie.

catalin2 29.12.2013 23:10:09

Konijiro, uiti ca nu la noi a aparut comunismul, poti citi ce s-a intamplat in Rusia, cum erau daramate bisericile si aproape toti ierarhii au fost omorati sau trimisi in lagare. E adevarat, comunismul nu avea ca obiectiv numai lupta impotriva religiei, dar era si acesta un element important. El a aparut ca un produs al iluminismului ateu, a aparut mai intai socialismul. Ideologiile atee urmareau un bine fara Dumnezeu, la fel ca revolutia franceza. A iesit un macel mai mare decat oricand. Poate nu stii, unul din fondatorii socialismului a fost si cel care i-a indrumat pe Marx si Engels, Moses Hess.
Revenind la comunisti, ei au incercat in Rusia sa suprime Biserica si religia, dar au vazut ca nu au sanse, masele erau prea inchise la minte, cum spun si ateii de azi. Asa ca au lasat-o mai moale, au incercat ca macar sa controleze Biserica. Nu prea au reusit nici asta, s-au multumit doar cu informatori facuti si din randul clericilor.
Asadar au tolerat Biserica si religia, ca un rau necesar. E adevarat, au fost si tari in care a fost mai rau, de exemplu Albania si Coreea de Nord, eventual si China.
In cazul Romaniei Biserica nu a colaborat cu regimul, a fost tolerata, ca in orice tara comunista. Patriarhul Iustinian nici macar nu era informator, exista mai multe note ale securitatii in care se plangeau ca e impotriva regimului. La inceput s-a crezut ca va fi mai maleabil, datorita faptului ca il ajutase pe Dej. In schimb manastirile au fost inchise, puteau deveni calugari doar cei ce se pensionasera. Atunci Patriarhul Iustinian a protestat si a fost exilat sase luni la manastire (era pedeapsa ce se aplica ierarhilor, in special patriarhi).
Intrebi unde au disparut acei atei dupa 1990. Faci aceeasi asociere ca in cazul Bisericii, daca au fost cativa informatori preoti nu inseamna ca Biserica a cola borat. La fel in cazul comunismului, ideologia era antireligioasa, nu inseamna ca toti erau atei. Si multora le-a si venit mintea la cap pana la urma.
De exemplu Gheorghiu-Dej. Cand era pe moarte a trimis sa-l cheme pe Patriarhul Iustinian, care era in pijamale, pentru ca era noapte sau seara. A cerut sa fie spovedit si impartasit, exista relatari ale martorilor de atunci.

konijiro 29.12.2013 23:35:34

Citat:

Konijiro, uiti ca nu la noi a aparut comunismul, poti citi ce s-a intamplat in Rusia, cum erau daramate bisericile si aproape toti ierarhii au fost omorati sau trimisi in lagare.
In thread-ul asta era vorba de comunistii romani, si preoti/calugari romani aruncati in inchisoare. In Rusia, Stalin a omorat milioane, fara discriminare si fara legatura cu religia. Ierarhii au fost doar o parte dintr-o multime de morti, toti la fel de nevinovati.

Citat:

In cazul Romaniei Biserica nu a colaborat cu regimul, a fost tolerata, ca in orice tara comunista.
OK, care e criteriul dupa care decidem daca Biserica a colaborat la nivel institutional? Daca aflam ca sub 50% din ierarhi au colaborat, atunci e vorba de cazuri personale, si daca e vorba de 50% + 1, vorbim de BOR, ca institutie? Unde tragem linia?

E clar ca au fost destui, de unde si disperarea BOR de la inceputul anilor '90 pentru ca dosarele de informator/colaborator ale preotilor sa fie tratate in mod diferit de restul lumii. Lucru care le-a si reusit. Nu mai stiu detaliile, dar caut, daca vrei.

Daca numarul colaboratorilor sau informatorilor din sanul BOR ar fi fost infim, nu s-ar fi deranjat. Aranjamentele alea, facute cu politicienii dupa '90, dau de inteles ca nu e vorba de incidente izolate.

Bun, si sa admitem ca BOR ca institutie nu a colaborat cu Securitatea, ci doar anumiti indivizi au facut-o, in speta preoti. Ce a facut BOR in legatura cu asta? A existat vreodata un gest, vreo declaratie, vreun comunicat, care sa infiereze aceste fapte?

A dat vreun preot afara din cauza asta inainte de '89? Bun, sa zicem ca atunci nu se putea. Dar dupa '89? S-a intamplat ceva care sa ma faca sa cred ca asemenea oameni au fost pedepsiti? Ca BOR s-a delimitat in vreun fel de ei?

Citat:

Patriarhul Iustinian nici macar nu era informator, exista mai multe note ale securitatii in care se plangeau ca e impotriva regimului.
Nu stiu daca a fost informator, dar conteaza? In postura de Patriarh, nu abilitatile de informator contau, ci o coloana vertebrala flexibila. Pe care probabil ca a avut-o. Altfel ar fi fost inlocuit.

Pe scurt: cine vroia acces la religie, il avea. Cine vroia sa se faca preot, putea. Cine vroia la biserica, pentru slujba, cununie, botez, inmormantare, putea merge. Am fost botezat in una din bisericile principale din Brasov. Copil fiind, am batut strazile Brasovului ani la rand, in Ajunul Craciunului, carand o mare stea in spate, cu luminite, facuta de bunicul meu, la colindat, impreuna cu prietenii. Nu m-a intrebat nimeni nimic.

Asa ca toate afirmatiile astea cu "Statul anticrestin" nu isi au locul. Da, nu exista dezmatul de astazi, cand rasar biserici platite din bani publici pe peste tot, dar nu trebuia sa va bagati in beci ca sa va rugati. Asa ca afirmatii gen "biserica a fost readusa in catacombe", cum vei gasi in primele randuri din acest thread, nu isi au locul.

Citat:

Intrebi unde au disparut acei atei dupa 1990. Faci aceeasi asociere ca in cazul Bisericii, daca au fost cativa informatori preoti nu inseamna ca Biserica a cola borat. La fel in cazul comunismului, ideologia era antireligioasa, nu inseamna ca toti erau atei.
Am adus asta in discutie pentru ca daca intr-adevar regimul ar fi fost antireligios si anticrestin, si si-ar fi facut din distrugerea crestinismului in Romania un obiectiv principal (cum lasa Laura de inteles), Romania trebuia sa fie plina de atei in 1990. Realitatea a aratat altceva. Ceea ce inseamna ca accesul la religie era mult mai liber decat te-ai fi asteptat de la un Stat "anticrestin si antireligios".

sophia 02.01.2014 13:50:40

Mai intai as dori sa va rog sa va linistiti.
Ati pornit un al nu stiu catelea fir instigator aici pe forum.
Haideti mai intai sa lasam mortii cu mortii. Sa nu mai scobim in lucruri rele si sa ne uitam inainte si nu inapoi.
A fost ce a fost si s-a dus.

Pe mine ma inebuneste de atata amar de ani sa tot scobim razboaie, puscarii si alte celea.
Hai sa ne gandim la prezent si la viitor, la ce sa facem sa fie mai bine, pace si iubire intre oameni.

Pe urma este pacat si nedrept sa generalizati.
Pur si simplu ii desconsiderati pe cei mai in varsta care si inainte de 1989 au avut o credinta.
Au fost si preoti atunci, au fost unii care au studiat si atunci teologie, au fost si monahi si manastiri, au fost oameni si atunci la biserica.

Eu marturisesc ca nu-mi plac anumite parti din istorie si de aceea nici nu le citesc. In cazul de fata nu stiu ce a fost mai rau credinta, sau o anumita atitudine politica.
Nu sunt lamurita cu unele grupari si persoane si evenimente din istorie si deci nu pot sa judec. Sunt aspecte delicate.

Dar va rog eu sa va linistiti si sa lasati sufletele acelea in pace, acolo sus in cer.

Sunt probleme mari acum cu credinta, poate mai mari ca inainte.
Hai sa le vedem pe acelea acum. Credinta ar trebui sa nu aibe nimic cu politica si este valabil si inversul.

Banikka 02.01.2014 21:57:59

Citat:

În prealabil postat de catalin2 (Post 545355)
De exemplu Gheorghiu-Dej. Cand era pe moarte a trimis sa-l cheme pe Patriarhul Iustinian, care era in pijamale, pentru ca era noapte sau seara. A cerut sa fie spovedit si impartasit, exista relatari ale martorilor de atunci.

De unde aveti astfel de informatii, domnule Cata?

Puteți să dați niște surse credibile, sau așa ați auzit și tindeți să credeți că altfel nici că ar putea să fie lucrurile?

Și, mă rog, cine l-a spovedit pe "Dej" și cine i-a "dat" dezlegare de păcate pe patul morții? Cumva cineva care i-a luat ăluia păcatele în spate? Sau le ispășeșete în purgator prin slujbe și milostenii ortodoxe. Făcute de cine?

Banikka 02.01.2014 22:20:40

Citat:

În prealabil postat de konijiro (Post 545356)
Pe scurt: cine vroia acces la religie, il avea. Cine vroia sa se faca preot, putea. Cine vroia la biserica, pentru slujba, cununie, botez, inmormantare, putea merge.

Spunea mitropolitul Mladin că pe vremea comuniștilor, dacă vroiai să te înalți la Dumnezeu pe verticală puteai să o faci, dar de îndată ce încercai să te extinzi "pe orizontală" aripile îți erau tăiate iar tu aveai toate șansele să fii marginalizat în societate. Prin urmare, marginalizarea la care a fost supusă cu forța biserica a fost acceptată de episcopi cu scopul supraviețuirii bisericii instituționale.

Citat:

În prealabil postat de konijiro (Post 545356)
Asa ca toate afirmatiile astea cu "Statul anticrestin" nu isi au locul. Da, nu exista dezmatul de astazi, cand rasar biserici platite din bani publici pe peste tot, dar nu trebuia sa va bagati in beci ca sa va rugati. Asa ca afirmatii gen "biserica a fost readusa in catacombe", cum vei gasi in primele randuri din acest thread, nu isi au locul.

Că statul era anticreștin reiese din toate declarațiile comuniștilor dinainte de Lenin, dar mai ales odată cu Lenin când comuniștii au pus efectiv mâinile pe puterea politică. Odată cu Lenin tot ceea ce a urmat în istoria comunismului ateist a marcat perioada celor mai multe crime făcute de politică în istorie.

AlinB 02.01.2014 23:08:31

Citat:

În prealabil postat de Banikka (Post 545753)
Și, mă rog, cine l-a spovedit pe "Dej" și cine i-a "dat" dezlegare de păcate pe patul morții? Cumva cineva care i-a luat ăluia păcatele în spate? Sau le ispășeșete în purgator prin slujbe și milostenii ortodoxe. Făcute de cine?

Daca pocainta era sincera, orice preot putea sa-i dea dezlegarea.
O data dezlegate, putea fi liber si de consecintele lor..

Desigur, la modul abstract/teoretic ca practic, nu stiu daca exista vreo dovada ca asta s-a intamplat in realitate (s-a spovedit inainte de moarte).

Banikka 02.01.2014 23:13:50

Să trecem totuși peste faza cu "pocăința sinceră" a lui "Dej", luată din albumul de istorie imaginară ori falsificată al domnului Cătă.

iuliu46 03.01.2014 01:45:04

Citat:

În prealabil postat de Banikka (Post 545811)
Să trecem totuși peste faza cu "pocăința sinceră" a lui "Dej", luată din albumul de istorie imaginară ori falsificată al domnului Cătă.

Eu l-am auzit pe pastorul Richard Wurmbrand spunand asta, ca Dej s-a crestinat.

catalin2 03.01.2014 11:44:11

Citat:

În prealabil postat de Banikka (Post 545811)
Să trecem totuși peste faza cu "pocăința sinceră" a lui "Dej", luată din albumul de istorie imaginară ori falsificată al domnului Cătă.

Nici nu ai asteptat sa raspund si ai si dat verdictul, in mod infailibil, atotstiutor. Daca nu stii de unde e, de unde ai fost sigur ca am inventat eu? Si sa mai scriu si de pijamale!
De la nepotul sau am citit asta, ca sa te linistesti:
"Am ținut să-l întreb pe Sorin Moisescu dacă știa ceva de la unchiul său despre intenția lui Gheorghiu-Dej de a se spovedi și împărtăși pe patul de moarte. Îl auzisem la "Europa liberă" pe muzicologul George Bălan spunând că, în durerile sfârșitului, ar fi strigat: "Să vină Marina!" (numele de familie al Patriarhului Justinian". Sorin Moisescu mi-a răspuns imediat: "Gheorghiu-Dej a murit spovedit și împărtășit! Graba a fost însă atât de mare, încât Patriarhul Justinian (foto stânga), zorit de cei ce veniseră să-l ducă la căpătâiul lui Dej, a fost nevoit să-și pună epitrahilul direct peste pijama și în felul acesta s-a urcat în mașină..."

catalin2 03.01.2014 11:46:21

Citat:

În prealabil postat de Banikka (Post 545753)
Și, mă rog, cine l-a spovedit pe "Dej" și cine i-a "dat" dezlegare de păcate pe patul morții? Cumva cineva care i-a luat ăluia păcatele în spate? Sau le ispășeșete în purgator prin slujbe și milostenii ortodoxe. Făcute de cine?

Esti catolic? Spun asta pentru ca ai scris de purgatoriu.
P.S. Am mai citit cateva comentarii ale tale. Banuiesc ca esti Decebal.

Banikka 03.01.2014 17:40:28

Dacă ăsta este felul în care studiați dumneavoastră istoria, dacă asta vă este "metoda", atunci nici nu vreau să mă gândesc cum ar arăta halul în care studiați și "înțelegeți" teologia. Dar cu astă ocazie cred că mă voi apuca să studiez pe "Dej" și perioada lui, așa ca să îmi dau seama cam ce și câte a avut de "spovedit" domnul "Dej". La canoane nu mă pricep ca să știu cam cu cât l-a canonisit Iustinian patriarhul înainte să îl "împărtășească", dar am înțeles că sunt unii aici pe forum care combat bine și tare cu canoane. Să vedem ce păreri au experții. Cât despre "pocăința" domnului "Dej", dă-mi voie să am niște convingeri personale și pe care mi le mențin până la "proba contrarie".

Citat:

În prealabil postat de catalin2 (Post 545934)
Esti catolic?

Da, prin mila lui Dumnezeu (încă mai) fac parte din una, sfântă, catolică și apostolică Biserică a lui Hristos, deci sunt "catolic" dacă se poate spune așa.

DragosP 03.01.2014 17:45:24

Ia zi tu, noule troll, ce canoniseală ar putea primi un muribund? Ha?

Banikka 03.01.2014 17:58:20

La un moment dat și sfântul Petru ori Arsenie Papacioc au fost pentru niște momente muribunzi. La un moment dat și domnul "Dej" a fost muribund. Deci vedeți bine că nu este unul și același lucru când mai mulți oameni se află la vremea lor în una și aceeași stare.

DragosP 03.01.2014 18:06:08

Ideea e că tu nu poți fi sigur că nu-i așa. Deci mai bine taci și-ți vezi de rugăciune.


Ora este GMT +3. Ora este acum 18:22:21.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.