Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire
 

http://www.teologie.net/2013/07/05/s...e-impartasire/

Este un nou articol excelent și excepțional scris de ieromonahul Petru Pruteanu. El răspunde sincer și direct la această problemă actuală, pornind de la practicile de la începutul creștinismului și mergînd de-a lungul istoriei pînă în zilele noastre, folosindu-se și de experineța proprie de duhovnic.

Consider că este un eseu care merită atenția tuturor, dar în special a preoților și a creștinilor ortodocși practicanți. Deși este relativ lung, nu veți pierde vremea citindu-l.

Pentru cine nu știe, cîteva vorbe despre părintele Petru pe http://www.teologie.net/ieromonah-petru-pruteanu/ și o parte din bogata sa activitate: http://www.teologie.net/biblioteca/ .

Un citat care mi-a plăcut:

”Creştinii noştri trebuie să înţeleagă că pocăinţa nu se reduce la mărturisirea păcatelor şi primirea dezlegării. Orice rugăciune şi trăire duhovnicească este pocăinţă. Aceasta nu exclude mărturisirea păcatelor în prezenţa episcopului/preotului, ci o completează şi o desăvârşeşte. Putem spune că pocăinţa este „un exerciţiu terapeutic permanent”, iar mărturisirea este „o operaţie chirurgicală”. Noi însă am ajuns să-i operăm pe oameni la tot pasul, ţinându-i într-o anestezie continuă, dar nu-i mai învăţăm cum să trăiască sănătos. Sf. Apostol Pavel îndeamnă, ca înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine „să se cerceteze omul pe sine însuşi şi aşa să mănânce din Pâine şi să bea din Pahar” (I Corinteni 11:28). Aici se are în vedere o cercetare a propriei conştiinţe, care trebuie educată în aşa fel încât omul să-şi vadă păcatele sale şi să se pocăiască pentru ele, iar dacă păcatele sale constituie impedimente canonice pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine, atunci el trebuie să meargă să se mărturisească şi să-şi asume epitimia rânduită până la reintegrarea în comunitatea euharistică a Bisericii de care s-a rupt prin păcat.”

60 de vizualizări
0 reply
în 4 zile

Dacă aș fi deschis un topic despre Hollow Earth sau ceva de genul ăsta, cred că aveam 60 de comentarii pînă acum.

Oh nu. Pamantul plat a fost suficient. :)
Poate in ala sta si explicatia lipsurilor de feedback de aici. :)

Si mai poate fi un motiv.
Asta:

http://ierompetru.wordpress.com/2009...rico-liturgic/

Numai ca intre timp, cred ca a mai priceput cate ceva si a sters postarea.

L.E:

Probabil ca nu, motivele se regasesc aici:

http://www.teologie.net/2009/10/22/s...rico-liturgic/

IeromPetru spune:
18/11/2009 la 19:30

(...)
Aşa cum am scris şi în studiu (pe care cred că l-aţi citit), cei care sunt căsătoriţi legal, chiar dacă nu sunt cununaţi, nu trăiesc în desfrânare sau concubinaj. Biserica recunoaşte căsătoria lor civilă. Doar dacă nu există motive obiective şi oamenii pur şi simplu sunt indiferenţi faţă de binecuvântarea Bisericii, atunci preotul îi poate opri de la împărtăşire. Dacă însă unul îşi ţine bine credinţa sa şi nu se poate cununa doar din cauza celuilalt (fie că e ateu,eretic etc), cel credincios nu poate în nici un caz fi oprit de la cele sfinte. Şi Sf. Pavel ne spune clar asta… Bineînţeles căsătoria şi chiar misterul Tainei Nunţii nu ţine doar de Slujba Cununiei. Dumnezeu lucrează mai în adânc…

Acum, "on topic", abordarea este destul de delicata si poate da nastere, in ultima instanta, la idei nu tocmai favorabile vietii duhovnicesti.

Poate ca e mai bine sa te tarai in carja, asteptand (cu sinceritate) ca Dumnezeu sa-ti dea aripi, decat sa crezi ca poti alerga si sa sfarsesti cu picioarele rupte (si fara aripi).

Da, interesant spus. :)

Fiecare vorbeste alta limba si asta chiar nu este ceva nou sub soare,de la Babel si pana in prezent :) Primul link postat,foarte interesant(pt cine are disponibilitatea sa-l citeasca cu atentie pana la capat)si complet ignorat,se refera la legatura spovedanie-impartasire din perspective chiar istorice.In schimb linkul postat de Alin se refera la varianta finala a unui studiu teologic despre slujba Cununiei.Cred ca fiecare vorbiti despre altceva.Primul link,dupa cum trist a remarcat promotorul sau,a trezit fix acelasi interes precum cotele apelor Dunarii.Ori toti sunt savanti pe subiect si nu mai au nimic de aflat,ori nu prea au inteles,din diverse motive, ce spune ieromonahul acolo,ori au inteles dar cele scrise se cam bate cap in cap cu realitati cotidiene intelese din perspective romantice ori,cel mai grav,nu intereseaza pe nimeni in comparatie cu profunde subiecte precum gradinaritul.Cu riscul de a deveni extrem de antipatic(nu ma deranjeaza)pot spune nu este ceva deloc nou din pacate.

Am citit articolul si imi pare ca el subliniaza cu succes ideea ca spovedania nu trebuie inteleasa intr-o maniera mecanicista....intr-adevar s-a pierdut constiinta faptului ca nu actul exterior asociat spovedaniei este o conditie pt a te impartasi ci starea, pe cat posibil, de pocainta.

Pe de alta parte de fiecare data cand il citesc pe ieromonahul Petru imi aduc aminte de cuvintele parintelui Sofronie: Tragedia este ca in plan istoric, puterea in Biserica este a carturarilor nu a sfintilor. Cred ca sunt printre cei care se scarbesc (smintesc?) cel mai tare de intelegerea juridica/legalista/impersonala/moarta/ care de-a lungul timpului a tot patruns in Rasarit desi e total contrara intelegerii ortodoxe. Mi-a atras atentia in Vietile Sfintilor cum mucenita Marina, confruntata cu tortura, il ruga pe Hristos ca „intelegerea ei sa nu se schimbe”. In acelasi timp, ieromonahul Petru pare a nu crede ca Duhul Sfant lucreaza in Biserica...si pe langa virusi si maladii duhovnicesti care ne vin de aiurea si pe care ii iubim foarte, fiindca totusi vorbim de Biserica, exista si Traditia Bisericii, nu ca o lista de surse ci ca lucrare dinamica a Duhului Sfant...iar daca lucrarea este aceeași azi ieri si in veac, lumea in care traim nu e, iar Dumnezeu si oamenii lui probabil ca inteleg asta mult mai bine decat o facem noi....nu cred ca m-am exprimat prea bine si din pacate trebuie sa ies...sper totusi sa aiba un aspect cat de cat coerent ce am scris

Tare de tot! ........salată de idei.

Vlad,daca simplificam toata povestea evolutiei istorice sinouase din fundal,exact asa am inteles si eu,nu stiu daca te consoleaza cu ceva :) Aceea distinctie dintre carturari si sfinti,amintita de tine,nu este deloc un subiect nou,are radacini foarte adanci,daca ai cumva posibilitatea sa cercetezi disputa intre papa Calixt si Hipolit vei vedea doar un episod singular dar emblematic pt ce spui tu.Insa ar trebui sa mergi mai in trecut... :) Numai bine!

Sigur că mă consolează. Worst case scenario e mai bine să te înșeli în doi decât de unul singur :)
p.s.: de disputa la care ai făcut trimitere trebuie să mai caut, momentan găsesc numai informație de mâna a paișpea.