,,Oamenii se socotesc raţionali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească oameni raţionali!"
Sfântul Antonie cel Mare.

Daca nu tine cont de Dumnezeu, nimeni nu e rational.

Adevărat !!!

,,...M-a privit cu o blândețe care te curăța de frici, de rușine, de gânduri, de durere. După ce Părintele Proclu s-a rugat pentru toți cei care-l căutam atunci, am rămas singură pentru câteva minute în genunchi, în fața lui. Nu am reușit să spun nicio vorbă, nu mai aveam nicio nevoie despre care să-i vorbesc. Atât am putut face să plâng. Nu știu de ce, pentru ce am plâns, însă nu mi-am putut opri lacrimile. Nu m-a oprit, nu m-a întrebat de ce, m-a ridicat de umeri spre barba lui și mi-a spus ferm si cu autoritate: ,,Te iau cu mine în Rai!”
Rugăciunea Părintelui era deosebită, când o ruga pe Măicuța Domnului să ne miluiască, mi-era teamă să-mi întorc privirea, simțeam că Măicuța era chiar acolo.”
,,File de Pateric, Părintele Proclu “

„...Împreună cu credința, postul ne dă o mai mare putere. Postul face din om înger, doboară puterile cele netrupești; dar nu postul singur, ci e nevoie și de rugăciune; ... Cel ce postește este ușor și înaripat; se roagă cu mintea trează, postul stinge poftele cele rele, pogoară mila lui DUMNEZEU, smerește sufletul îngâmfat. Cel care se roagă și postește are două aripi și este mai ușor decât vântul. Unul ca acesta este dușman al demonilor. Nimic nu este mai puternic ca un om care se roagă cum trebuie. El va atrage asupra lui mila lui DUMNEZEU.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

"În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătățile vin de la Domnul și de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânșii. Fie-ți drag a te ruga de-a pururea și ți se va lumina inima și va vedea pe Dumnezeu."

(Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului)

- "RUGĂCIUNEA ESTE ÎMPĂRĂTEASA TUTUROR FAPTELOR BUNE".(Sf.Isac Sirul).

- Cine realizează, că cel mai greu lucru este să ne rugăm?

- Dă-i omului să muncească, să robotească, gospodina să trebăluiască, de unele și de altele, dar nu-i spune niciodată omului să se roage.

- Lasă-l pe om să sape grădina, să răstoarne pământul, dar nu-l îndemna să se roage.

- Dar când pe om îl așezi în genunchi cu cărticica de rugăciuni în mână o să-i apară starea de neliniște și de explicații veșnic copilărești:
-"Hai părinte, dacă stăm toată ziua numai să ne rugăm, o să ne pice din cer cele necesare"?

- Într-adevăr cel mai greu lucru pe care nu-l poate face omul, este acesta, să își unească voință personală cu voință a lui Dumnezeu, cum zice psalmistul:
"Legea Ta cugetarea mea este".(Psalmul 117).

- Singurul lucru pe care poți să i-L dai lui Dumnezeu și să-L convingi că îL iubești, ca să te asculte, este doar sfânta și dumnezeiasca rugăciune.

- "Adu-I Domnului roada buzelor tale şi va fi jertfă bine primită."

- "Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta."(Ps. 142).

- Fără sfânta rugăciune nu vom dobândi nimic sufletesc, o spune chiar Domnul Hristos:
"Fără de Mine, nu puteți face nimic".(Sf.Evanghelie).

https://youtu.be/ChAzT8Ce87E

S-o iubim mult pe Maica Domnului. Să vă rugaţi ei cu metanierul, să citiţi în fiecare zi Paraclisul ei şi ne va duce pe toate în Rai. Am văzut-o ca o copilă mică de cincisprezece ani, aşa cum este în Icoana „Grabnic-Ascultătoare” din chilia mea, în vremea Heruvicului când eram îngenuncheată. Stătea înaintea Sfintelor Uşi şi-L ţinea în braţe pe Pruncul Iisus. Nu voi uita cum mă priveau acei ochi dulci ai ei. Până-n inimă mi-a intrat acea privire a ei. Erau albaştri şi Maica Domnului avea două cosiţe blonde, însă toată atenţia mea era concentrată la ochii ei. M-am rugat ei şi i-am spus: „Maica Domnului, ce va fi? Ce se întâmpla cu această Mănăstire, căci nimic nu facem! Cum ne vom mântui?”. Și Maica Domnului a zâmbit, iar din acea zi dispoziţia mea s-a schimbat. O pace adâncă a intrat înlauntrul meu prin acea privire a Maicii Domnului.
(Stareţa Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, Editura Evanghelismos, p. 208)

Spune Patericul că doi creştini lucrau la pădure, tocmai doborau un copac. Zice unul: „Uite, aşa e și viaţa omului. Trăim, ne zbatem, la urmă vine moartea şi ne doboară ca pe copacul ăsta şi nu se alege nimic”. Celălalt i-a replicat: „Ba nu-i aşa, frate. Abia după ce am doborât copacul, vom vedea dacă e bun pentru o construcţie, dacă e potrivit pentru mobilă într-o casă de oameni, dacă e bun pentru instrumente muzicale sau e bun doar pentru a arde în foc. Aşa şi cu omul, Dumnezeu îl cântăreşte la timpul potrivit şi îl hărăzeşte pentru lucruri nobile sau îl aruncă în focul veşnic.
Pentru viaţa veşnică omul se pregăteşte în timpul vieţii sale muritoare. Cine nu trece prin moarte nu poate câştiga «viaţa fără de moarte»”.
(Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu: o misiune creștină și românească, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 154)

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei… Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur !
Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur.
Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor!
Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.
Bucură-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir! Iubește și iartă!
Dumnezeu face același lucru cu tine.
IEROMONAH HRISOSTOM FILIPESCU

Sfaturi pentru rugăciune ale Starețului Porfirie
Să nu-L constrângem pe Dumnezeu cu rugăciunile noastre. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne slobozească de ceva, boală etc. sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem putere și întărire de la El, ca să putem suferi. Așa cum bate El cu noblețe la ușa inimii noastre, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, iar dacă Domnul nu răspunde, să încetăm a o mai cere. Când Dumnezeu nu ne dă ceea ce cerem cu insistență, înseamnă că are motivele Sale s-o facă. Are și Dumnezeu „tainele” Sale. De vreme ce credem în buna Sa purtare de grijă, de vreme ce credem că El cunoaște toate cele ale vieții noastre și că totdeauna ne vrea binele, de ce să nu-I acordăm încredere? Să ne rugăm simplu și liniștit, fără stress și constrângere. Știm că trecutul, prezentul și viitorul, toate sunt cunoscute, goale și descoperite înaintea lui Dumnezeu, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „…nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală” (Evrei 4, 13). Noi să nu insistăm, căci insistența peste măsură face rău în loc de bine. Să nu stăruim să dobândim ceea ce vrem, ci s-o lăsăm la voia lui Dumnezeu. Căci cu cât stăruim, cu atât aceea pe care o cerem se depărtează. Așadar, răbdare, credință și pace. Și dacă vom uita noi, Dumnezeu nu uită niciodată și, dacă este spre binele nostru, ne va da ceea ce ne trebuie și când trebuie.
Să cerem în rugăciune numai mântuirea sufletului nostru. Nu a spus Domnul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu… și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33)? Ușor, chiar foarte ușor ne poate Hristos ceea ce dorim. Dar iată care este taina. Taina este să nu aveți în mintea voastră deloc intenția de a cere un lucru concret. Taina este să cereți unirea voastră cu Hristos dezinteresat, fără să spuneți: „Dă-mi aceasta, dă-mi aceea…”. Este destul să spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.
Nu este nevoie ca să-L înștiințăm pe Dumnezeu despre anumite nevoi ale noastre. El le cunoaște pe toate cu neasemănare mai bine decât noi și ne dăruiește dragostea Sa. Problema este să comunicăm cu această dragoste prin rugăciunea și prin respectarea poruncilor Lui. Să cerem să se facă voia lui Dumnezeu. Aceasta este cel mai folositor, cel mai sigur pentru noi și pentru cei pentru care ne rugăm. Hristos ne va pe toate din belșug. Dar dacă există chiar și puțin egoism, nu se poate face nimic.

Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine...
Avem nevoie de curaj ca să fim noi înşine... Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecţi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa conştiinţei noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalţi, pentru că nu sunt la fel ca ceilalţi. Astea sunt obsesii: să fii în rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel... Alţii, însă, care se revoltă, vor să fie speciali: îşi fac, de exemplu, o creastă verde, tocmai pentru a-şi împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel.
Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înşine, când nu facem rău celorlalţi cu felul de a fi. Aveţi nevoie să vă faceţi curaj să fiţi ca dumneavoastră, să vă cercetaţi în faţa oglinzii, să fiţi cum sunteţi. Să aveţi grijă să nu fie din mândrie sau slavă deşartă. Aici aveţi nevoie de discernământ şi sfat de la duhovnic. Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcaţi nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveţi curajul acesta şi să nu fiţi ca ceilalţi.
Să aveţi curajul să vă exprimaţi ca persoană şi prin îmbrăcăminte. E importantă îmbrăcămintea pentru omul de după căderea din Rai. Prin cădere, ne-am pierdut expresivitatea trupească personală, n-am mai rămas decât la mâini şi la faţă. Nimeni nu ne recunoaşte după omoplat, nu? De aceea îl şi ţinem învelit. Dar învelişul pe care-l facem, haina pe care o facem, ne exprimă ca persoană, ne arată personalitatea.
Dar să nu judecaţi pe nimeni. Dacă majoritatea se îmbracă în negru, slavă Ţie, Doamne, că avem de ce jeli în această lume, avem de ce ţine post. Poate că vor să acopere o frumuseţe care îi poate tulbura pe cei din jur...
Fiecare are motivele sale să facă asta. Noi, călugării, ne îmbrăcăm în negru pentru că aşa sunt miresele lui Hristos, mai negre... Dar dacă dumneavoastră sunteţi elegantă şi frumos îmbrăcată, daţi slavă lui Dumnezeu. Sigur că s-ar putea ca cineva să vă invidieze, dar acela e păcatul celui care vă invidiază. Dar numai dacă vă veţi ruga, veţi avea pace în suflet, veţi cădea de acord cu dumneavoastră şi veţi avea binecuvântare de la duhovnic, care este ochiul lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu Se uită la noi, ne cercetează, prin toţi ochii din jur, dar mustrarea şi învăţătura adevărată ne-o dă prin părintele nostru duhovnic - dacă ne ducem la el ca la un părinte, ca la cel ce are ultimul cuvânt.
S-ar putea să vă prindă bine o băsmăluţă mai modestă aşa, pentru smerenie, dar asta numai părintele ştie. Dar altfel cred că mai elegantă fiind, dacă vă veţi pune o basma aruncată strâmb sau o batistă pe creştet, crezând că deveniţi ascultătoare, mai degrabă smintiţi şi faceţi lumea să râdă...
Deci, uniţi curajul cu smerenia de a asculta de duhovnic şi va fi bine.
Monahia Siluana Vlad

Când Îl afli pe Hristos, este de-ajuns, nu vrei nimic altceva, te linişteşti. Devii alt om. Trăieşti pretutindeni unde este Hristos. Trăieşti în stele, în nemărginire, în cer împreună cu îngerii, cu sfinţii, pe pământ împreună cu oamenii, cu animalele, cu toţi şi cu toate. Acolo unde există iubirea lui Hristos, singurătatea se risipeşte. Eşti liniştit, bucuros, plin. Nici melancolie, nici boală, nici apăsare, nici frământare, nici tristeţe, nici iad.
Hristos este în toate gândurile tale, în toate faptele tale. Ai harul şi poţi suferi toate pentru Hristos. Poţi chiar şi să pătimeşti pe nedrept. Să rabzi nedreptăţi pentru Hristos, ba chiar cu bucurie. Precum El a pătimit, tot aşa poţi şi tu să pătimeşti pe nedrept. L-ai ales pe Hristos ca să nu pătimeşti? Ce zice Apostolul Pavel? Mă bucur în pătimirile mele (Col. 1, 24). Aceasta este religia noastră. Să se deştepte sufletul şi să-L iubească pe Hristos, să devină sfânt. Să se predea numai dragostei dumnezeieşti. Aşa şi El îl va iubi.
Când vine Hristos în inimă, viaţa se schimbă. Hristos este totul. Cel ce trăieşte în Hristos, trăieşte lucruri despre care nu se vorbeşte, lucruri sfinte. Trăieşte în bucurie. Ele sunt adevărul. Le-au trăit oameni, asceţi din Sfântul Munte. Fără încetare, cu dor fierbinte şopteau rugăciunea: „Doamne Iisuse…”.

Ne vorbeşte părintele Porfirie

Dragostea este o aşezare a sufletului întru care nu se cinsteşte nimic mai mult, din cele ce sunt, decât cunoştinţa lui Dumnezeu. Dar e cu neputinţă să deprindă această dragoste desăvârşită cel ce e împătimit faţă de ceva din cele pământeşti.
Dragostea se naşte din nepătimire; iar nepătimirea, din nădejdea în Dumnezeu şi nădejdea din răbdare şi îndelungă-răbdare; pe acestea le naşte înfrânarea cea atot-cuprinzătoare; înfrânarea se naşte din frica lui Dumnezeu, iar frica, din credinţa cea întru Domnul.
Cel ce crede în Domnul se teme de muncile iadului; iar cel ce se teme de munci, se înfrânează de la patimi; rabdă necazurile și cine rabdă necazurile va avea nădejdea în Dumnezeu, cea care desface mintea de toată împătimirea pământească și, despărțindu-se de aceasta, mintea va dobândi dragostea cea către Dumnezeu.
Sfântul Maxim Mărturisitorul

O pilda care am auzit-o zilele astea si ma impresionat si m-am gandit sa o scriu aici.
Erau doi ingeri unul avea multa treaba se ducea sus in cer, apoi jos pe Pamant face traseul asta de multe ori neobosit. Un alt inger statea linistit si nu avea nici o preocupare. Trece te miri cata vreme, ingerul cel fara nici o activitate il intreaba "Vad ca esti foarte ocupat care e misiunea ta, cu ce te ocupi!" "Eu,zice, duc cererile si rugaciunile la Dumnezeu! Dar tu ce misiune ai ?"il intreaba pe ingerul fara activitate. "Eu zice duc rugaciunile de multumire!"

Da e adevarat de multe ori uitam cate binefaceri am primit ,ne uitam preponderent la ce nu avem si uitam sa multumim ptr ce avem.

*Pământul s-a oprit in loc.* IPS Iosif.
Dincolo de panică și frica, de nebunia cumpărăturilor făcute fără rost, de glumele uneori nesărate (ce vin tot dintr-o teamă ascunsă), *s-a făcut liniște!*
_Liniștea de care umanitatea nu a mai avut parte de mulți ani._
Poate prea mulți ca să fie spre binele nostru.
Este afară o liniște teribilă în toată lumea. Oamenii s-au oprit in loc, după nebunia care s-a numit impropriu viață. Abia acum ar trebui să înțelegem că ceea ce am trăit până a început pandemia, nu era viața noastră. Fiecare dintre noi alergam după ceva, după cineva, si mai ales după putere și bani. Ca banii conferă putere sau puterea conferă bani, nici nu mai are importanță. Important e că in nebunia asta continuă, omenirea călca peste orice și peste oricine. *Omenirea și-a vândut sufletul, a uitat să iubească, să zâmbească, să dea dovadă de empatie, toleranță, înțelegere și mai ales iertare.*
Doar că a venit o secundă în timpul nostru, în care suntem nevoiți să ne izolam. *Izolarea nu este neapărat un lucru rău.* Vom avea vreme să ne împrietenim din nou cu noi, cu oameni la care ținem, cu familiile noastre, cu sufletele noastre. *Dumnezeu, divinitatea, universul sau cum vreți voi să-i spunem, nu face nimic la întâmplare.* Din toată nebunia asta vor apărea și lucruri bune. Poate mărețe!
*_Moare o lume pentru ca alta să se nască!_*
Suntem obligați să o facem! Dacă nu vom avea tăria să renaștem, vom fi obligați într-un fel sau altul!
Importantă este întrebarea, nu raspunsul! *De ce se întâmplă acest lucru pentru noi toți?*
Dacă ne uităm afară, ghioceii, iarba, copacii, păsările, animaluțele își văd de viața lor, neatinse. Pentru întregul pământ viața merge mai departe dupa rânduiala Domnului. Doar pentru oameni totul s-a năruit!
La intrebarea "De ce?" vom avea raspunsul când totul se va termina. Putem doar să sperăm că se va termina cu bine! Când noi oamenii ne credem dumnezei, Dumnezeu alege un virus, ceva care nu se vede, să ne arate noua tuturor măsura!
Să înțelegem că vine o vreme pentru toate!
_____________________
*Sănătate multă și izolare întru iluminare!*

Cine a dobândit minte curajoasă şi şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, acela nu se teme de nimic, acela îl are pe Dumnezeu ca pe un ajutor puternic şi o nădejde mare. Căci cine poate să ne facă vreun rău, dacă Dumnezeu nu lasă?

Orice gând ori îl întăreşte pe om, ori îl slăbeşte, pentru că în el se zămisleşte fapta bună ori rea. Iar prin deprindere, orice lucru bun sau rău se leagă de om. Omului i se pare că lucrul cu care s-a deprins îi aparţine lui. Dar tu să fii curajos şi să se întărească inima ta şi apără-te cu semnul crucii atunci, când te apucă frica.

Locul unde vei intra însemnează-l cu semnul crucii; fă-ţi cruce şi atunci când intri în orice locaş gol şi, pronunţând rugăciunea şi spunând „Amin!”, intră cu îndrăzneală. Dacă demonii văd că noi suntem tari în Dumnezeu, tot atunci sunt ruşinaţi şi mai mult nu ne mai tulbură.

Să ţinem minte că suntem în pronia Domnului. Dumnezeu a spus: „Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului şi nimic nu vă va vătăma” (Luca, 10,19).

Să ţinem minte că fără voia lui Dumnezeu „nici păr din capul vostru nu va pieri”.

(Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ)

Părintele Constantin Necula: „Îi rog pe oameni să rămână în case. Nu din frica morţii, ci pentru că-şi iubesc viaţa“. Adevăratul sens al Învierii !
„A trăi Învierea înseamnă a fi atent la adâncul ei de lumină“, spune părintele Constantin Necula. Preotul sibian îi roagă pe oameni să rămână în case - nu din frica morţii, ci pentru că-şi iubesc viaţa.
Într-un interviu acordat publicaţiei sibiene Tribuna, părintele Constantin Necula arată că trăim „o perioadă în care ne smereşte lipsa efortului şi a tensiunii de altă dată“ - inclusiv pentru preoţi care aveau programul supraaglomerat de spovedaniile credincioşilor.
Preotul consideră că în acest moment cea mai importantă rugăciune este cea de pocăinţă: „În contextul acesta al Covid-ului 19 am început, sper, să ne punem întrebări şi asupra greşelilor noastre. Ca oameni şi ca sistem. Se văd fisurile şi ruperile din rezistenţa acestora. Vedem că nu banii sunt problema, ci gestionarea lor. Că nu diplomele sunt problema, ci caracterele pe care se afişează ştiinţa dobândită“
Părintele Necula nu socoteşte că restricţiile împiedică oamenii să trăiască adevăratul sens al Învierii. „A trăi Învierea înseamnă a fi atent la adâncul ei de lumină. Şi în alţi ani cei care sunt acum în linia întâi erau tot în linia întâi. Acum suntem toţi. Să învăţăm acum să preţuim ceea ce ne lipseşte. (...)
Învierea de anul acesta are cu sine şi conotaţia unui post dublat de carantină. Un soi de sihăstrie împreună cu aceia pe care-i iubim şi ne sunt familie. Cred, personal, că aici a fost restartarea responsabilităţii noastre. Reasumarea familiei. Inclusiv prin asumarea distanţei sociale, pentru protejarea celor mai în vârstă. Cu alte cuvinte şi Paştile acesta este despre Hristos şi despre familie“, explică el.
„Biserica are în construcţia ei isihia, liniştea. Cuminţenia spaţiului bisericii este des agresată de necuminţenia oamenilor. Nu poate să-ţi pară rău că e linişte. Nădăjduim că nu e liniştea dinaintea furtunii, ci liniştea care evită furtuna. Sper ca oamenii să-şi hrănească liniştea din liniştea Bisericii. Cred că e important să rămânem dătători de pace unei lumi neîmpăcate cu sine şi Dumnezeu“, a spus preotul Necula.
El atrage atenţia că numai la cei care îşi vor lua în serios lecţiile din această perioadă se vor simţi schimbări: „Poate că vom învăţa să luăm în serios sănătatea personală, să încurajăm vocaţiile reale, să dezvoltăm reţelele de consiliere în carieră ale tinerilor în funcţie de vocaţiile lor reale, nu de pilele şi relaţiile şi ambiţiile din sistem. O să observăm împreună dacă schimbările vor fi ample“
Necula vrea să vadă Biserica mai vocală în ceea ce priveşte activitatea sa caritabilă: „Cred că de data aceasta Biserica trebuie să lase la o parte smerenia şi să spună ce face. Nu pentru apărare, ci pentru a-i încuraja şi pe cei care o critică să facă mai mult şi mai bine decât ea. Mă refer acum doar la ajutoarele care pot fi exprimate şi văzute, contabilizate. Ceea ce nu se vede este şi ceea ce va rezista cel mai mult. Cuvintele de încurajare, de mângâiere acolo unde este cazul. Trăim într-o incredibilă depresie socială de tandreţe. Ne-au prezentat cifre, procente şi ne-au emoţionat cu exemple din alte ţări ca şi cum lucrurile de lângă noi nu au importanţă. Biserica sper să-şi întărească hotărârea de a-i ajuta pe oameni să se iubească şi să se respecte şi între crize.“
Mesajul preotului Necula a fost ca oamenii să înţeleagă rostul acestor măsuri excepţionale care vor cuprinde şi Sărbătorile pascale: „Îi rog pe oameni să rămână în case. Nu din frica morţii, ci pentru că-şi iubesc viaţa.“

Unii mă învinovăţesc deseori, dar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa (Psalmul 37, 13). Să vă rugaţi pentru cei ce vă judecă. Să spuneţi: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, şi nu „miluieşte-l”, şi va fi în această rugăciune şi cel ce vă judecă. Vă spune altul vreun necaz? Ştie Dumnezeu. Voi să vă deschideţi mâinile către Dumnezeu, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Să-l faceţi una cu voi înşivă. Domnul cunoaşte ce îl chinuieşte în adânc pe acela şi, văzând iubirea voastră, grăbeşte spre ajutor. Domnul cercetează dorurile inimii. Ce spune Apostolul Pavel către romani? Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorirea Duhului, căci după Dumnezeu El se roagă pentru sfinţi (Romani 8, 27).
Să vă rugaţi pentru curăţirea fiecărui om, ca să vă faceţi următori chipului îngeresc în viaţa voastră. Da, îngerii nu se roagă pentru ei înşişi. Eu aşa mă rog pentru oameni, pentru Biserică, pentru trupul Bisericii. În ceasul în care vă rugaţi pentru Biserică, vă izbăviţi de patimi. În ceasul în care slavosloviţi, se linişteşte sufletul vostru şi se sfinţeşte de către harul dumnezeiesc. Acest meşteşug vreau să-l învăţaţi.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 224-225)

Post binecuvântat !
 

S-O IUBIM PE MAICA DOMNULUI
S-o iubim pe Maica Domnului și nicio durere nu va copleși această dragoste!
S-o cinstim pe Maica Domnului și fiecare clipă a vieții noastre va fi împodobită cu nădejde!
Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru demnitatea de a ne numi fii ai Ei și cu adevărat să ne învrednicim a fi!
Să ne închinăm Maicii Domnului, înaintea Căreia se pleacă tot cerul și pământul întreg!
S-o bucurăm pe Maica Domnului, împlinind poruncile Fiului Ei iubit și dorind mai mult cele

Îmi închipui nevoinţa vieţii dumneavoastră. Dar nu vă grăbiţi, draga mea, spre mângâieri, odată ce v-au căzut sorţii să lucraţi duhovniceşte, ci mai degrabă deprindeţi-vă să vă încredinţaţi voii lui Dumnezeu; numai atunci răbdarea voastră capătă un conţinut nou şi va deveni o nevoinţă mântuitoare a lucrării pentru Dumnezeu.
Acum cel rău se năpusteşte iarăşi asupra dumneavoastră, însă de data aceasta din altă direcţie. Dumnezeu v-a dat să vedeţi starea duhovnicească mizerabilă în care vă aflaţi, ceea ce reprezintă darul lui Dumnezeu şi minunea redobândirii vederii duhovniceşti.
Trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu şi să trăim cu nădejdea că, dacă Domnul a intrat deja în viaţa dumneavoastră atunci când eraţi întunecată şi întru întuneric, cu atât mai mult acum, când vă străduiţi să-I ieşiţi întru întâmpinare, chiar așa cu stângăcie şi lipsită de putere, credeţi că vă va lăsa? Vrăjmaşul vă dă anume aceste gânduri, vrând să vă împingă în păcatul disperării şi al deznădejdii. Şi iarăşi vine căderea. Să nu se întâmple asta! Când vrăjmaşul se apropie cu deznădejdea de dumneavoastră, fugiţi cu gândul la iubirea fără margini a lui Dumnezeu şi la milosârdia Lui. Iar când se va ridica mândria, amintiţi-vă de adâncimea căderii dumneavoastră.
Aşa să vă petreceţi toată viaţa, în lupta cu sine şi cu vrăjmaşul. Pace va fi, cu milostivirea lui Dumnezeu, numai după moarte. Pe pământ nu-i Rai şi nici noi nu suntem îngeri.
(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 50-51)

Antrenează-ți mintea să vadă binele în orice situație! ( Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu )



Poți vindeca pe cel de lângă tine, iubindu-l!

„Tu bucură-te că vezi răsăritul și nu mai complica tot ce este simplu!

Semnat, Timpul „

Să nu uit. Când inima îngheață, pune lemne pe foc. Lemnele dragostei. Încălzește-te și gustă din dulceața rugăciunii. Vorbe rotunde și calde, de drag. Zâmbește, mâine va fi mai bine ! Vezi-ți de drumul tău, curat, demn și fericit. Dumnezeu îți prețuiește dragostea, bunătatea, reușitele, mulțumirea, seninătatea, omenia. Asta e tot ce contează. Fii împăcat și rămâi în pace.

Câte inimi care bat, atâtea feluri de dragoste. Există mereu timp pentru iubire… există mereu timp pentru iertare…

Gesturile mici fac diferența. Prezența ta să aducă bucurie!

Părintele Ieromonah Hrisostom Filipescu

Sfaturi duhovniceşti ale Sfântului Serafim de Sarov :
Aminteşte-ţi mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul şi rugăciunea! Iar noi nu numai caănu trebuie să o refuzam, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdam orice necaz care ar veni din partea fraţilor fără să ne tulburam şi să cârtim.
Sufletul trebuie alimentat şi hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testment şi a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectura vine iluminarea minţii care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare.
Cel ce citeşte Sfânta Scriptură primeşte o căldură care în singurătate dă nastere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar şi iar, umplut de daruri duhovniceşti, care dau o încântare minţii şi inimii dincolo de orice închipuire.
Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: „Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.
Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus Hristos.
In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.
Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre.
In fiecare zi sa dormi negresit noaptea patru ore – de la zece seara pana la doua noaptea. Daca te simti slabit, poti sa dormi si in timpul zilei. Pastreaza aceasta regula permanent pana la sfarsitul vietii tale, fiindca este absolut necesara pentru odihna capului tau. Eu insumi din tinerete am pastrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihna in timpul noptii si astfel nu vei deveni neputincios, ci sanatos si vesel.
Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat.
Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp.
Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult.
Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : „si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.
Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: „tulburatu-m-am si n-am grait” (Ps. 76, 4) Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca „trebuie evitata acedia” si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.
Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun.
Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.
Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.
Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.
Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli; caci in acest fel patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva nascut din pricina patimilor. Inlatura pacatul si boala va pleca.

CUVANT DE INTELEPCIUNE :

Lacrimile din vremea rugăciunii

Lacrimile din vremea rugăciunii sunt semnele milei lui Dumnezeu, de care s-a învrednicit sufletul pentru pocăinţa lui; şi mai arată că primit a fost sufletul şi a început să intre în câmpia curăţeniei prin lacrimi. Că dacă gândurile nu se vor ridica din cele pieritoare şi nu se vor lepăda de la sine nădejdea în lume, şi dacă nu se vor apuca să dispreţuiască lumea, şi nu vor începe să-şi pregătească merinde bune pentru iertarea lor, şi dacă nu se vor porni în suflet gândurile la oricare (sfinţi) care sunt acolo (în cer) ochii nu pot vărsa lacrimi.

Pentru că lacrimile (curg) din gândurile cele necontenit curate, din concentrare, din gândurile multe şi dese, care în toată vremea răsar, şi din amintirea unui oarecare lucru subtil, care vine în minte, şi mâhneşte inima prin amintirea lui. Acestea înmulţesc şi sporesc şi mai mult lacrimile.

Sfântul Isaac Sirul

CUVANT DE INTELEPCIUNE: Paisie Aghioritul

• Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva” (Marcu.11,25).
• Trebuie să ne rugăm cu credinţă pentru orice cerere şi să avem răbdare, iar Dumnezeu va grăi. Căci atunci când omul se roagă cu credinţă, într-un fel Îl obligă pe Dumnezeu să-i împlinească cererea pentru această credinţă a lui.
• De aceea, atunci când cerem ceva de la Dumnezeu, să nu ne îndoim şi vom fi auziţi. „Să aveţi credinţă fără să vă îndoiţi”, a spus Domnul. Dumnezeu ştie când trebuie să ne dea ceea ce cerem, ca să nu ne vătămăm duhovniceşte.
• Uneori cerem ceva de la Dumnezeu, dar nu avem răbdare şi ne neliniştim. Dacă nu am avea un Dumnezeu atotputernic, atunci ar trebui să ne neliniştim. Dar fiindcă avem un Dumnezeu atotputernic, Care are foarte multă dragoste, atât de multă încât ne hrăneşte şi cu Sângele Său, nu suntem îndreptăţiţi să ne neliniştim.
• Cheia reuşitei (în rugăciune) este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat.
• Adevărata rugăciune începe de la durere, ea nu este plăcere sau „nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Îl doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru celălalt.
• Stiţi ce înseamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la durerea generală a lumii sau a unui om în particular.
• Această participare, această durere, Dumnezeu o răsplăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că omul nu cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.

"Ca să fii iubit de ceilalţi, mai întâi trebuie să-i iubeşti tu."

"Când se revărsa asupra noastră Harul cel dumnezeiesc, rugăciunea noastră devine cu totul curată. Să te rogi neîncetat, zi şi noapte, chiar şi când dormi în pat."

"Nu trebuie să-i silim pe alţii să meargă la Biserică. Hristos a spus: Cine voieşte, să-Mi urmeze Mie."
"Oricât ai fi de obosit să nu uiţi niciodată, seară înainte de culcare, să faci rugăciunile de seară."

"Să nu te rogi lui Hristos să-ţi ia bolile, ci să dobândeşti pacea, lucrând rugăciunea minţii şi fiind răbdător. Astfel vei avea mare folos".

"Roagă-te şi nu te supăra. Roagă-te şi fii răbdător."

"Când citeşti Sfânta Scriptură, căci trebuie să o citeşti necontenit spre a te lumina, Vieţile Sfinţilor sau alte cărţi bisericeşti, de găseşti o propoziţie sau un cuvânt ce te-a impresionat, zăboveşte mai mult în acel loc şi vei vedea că mult te vei folosi."

Când i-am spus că nu ţin minte tot ce citesc, Păr. Porfirie mi-a spus acestea: "Să ştii, fiule, ca toate ni se depozitează în memorie, iar când Hristos socoteşte că a venit ceasul potrivit, le dezvăluie."

"Când citeşti să încerci să citeşti limpede, astfel încât să se audă şi ultima litera a fiecărui cuvânt. La fel să procedezi şi când cânţi la biserică sau când te rogi, fiindcă astfel te obişnuieşti să fii corect şi smerit în toate, în cuget, în cuvinte şi în fapte."

"Când cânţi, să cânţi smerit, fără să faci grimase, fără să faci mişcări dezordonate şi fără să tot salţi psaltirea. Să priveşti mereu spre analog şi să nu discuţi cu cel de lângă tine. Să trăieşti ceea ce cânţi, fiindcă doar astfel cele cantate se transmit celor adunaţi în biserica la slujbă."
Parintele Profirie

Dacă te rogi Domnului din toată inima, sau Maicii Sale, sau îngerilor, sau unui sfânt, înseamnă că te adresezi însăși inimii Domnului, Maicii Sale, îngerilor și sfinților. Fiindcă inima lui Dumnezeu ne cuprinde pe toți în ea, întru Duhul Sfânt, toți sfinții sunt în inima lui Dumnezeu. ,, Rămân întru Mine și Eu întru ei"( Ioan 6, 56).
Când te rogi, crede cu tărie că fiecare cuvânt al rugăciunii este auzit de Dumnezeu și orice I-ai cere pentru tine și pentru altcineva îți va da.

Cum as putea să te uit, Doamne, pe Tine, Cel nevăzut, de nepătruns, Cel ce îmi umpli mereu inima și viața cu lumină, pace, bucurie, putere, răbdare : pe Tine, Care însemni pentru mine, pentru viața mea, tot binele? Ești însăși viața mea. O, cum aș putea să Te uit?

Doamne, Numele Tău este Dragostea:nu Te depărta de la mine, rătăcitul: numele Tău este Puterea , întărește-mă pe mine cel neputincios și căzut : numele Tău este Lumină, luminează sufletul meu, întunecat cu patimile vieții acesteia: numele Tău este Pacea, pacifică sufletul meu zbuciumat: numele Tău este Mila, nu înceta să mă miluiești.

Sfântul Ioan de Kronstadt
( Viața mea în Hristos).

Părinte Sofian Boghiu, ce trebuie să cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre?

Să-I cerem sănătate trupească şi sufletească. Să-I cerem luminarea minţii şi înţelepciune, pentru a nu greşi calea către El. Să-I cerem bunătate sufletească şi smerenia inimii, căci spune Domnul: Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihna sufletelor voastre. Să-I cerem dreapta socoteală în tot ce facem, având convingerea că atunci când vom muri, vom da seama înaintea judecăţii lui Dumnezeu de felul cum ne-am trăit viaţa pe pământ. Să-I cerem râvnă pentru citirea Sfintei Scripturi, înţelegerea lor şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem harul Duhului Sfânt şi mântuirea sufletelor noastre.

Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El şi cele pe care numai El ni le poate da. Să-i cerem ajutor ca, în toată viaţa noastră, să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă. Asta să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.